Anulare act, partaj judiciar

Sentinţă civilă 1253 din 08.10.2015


DOSAR NR. 2386/283/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1253

Şedinţa publică din  data de 08.10.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: MURARU GEORGIANA

GREFIER: Radu Mariana

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect ”anulare act; partaj judiciar” formulată de reclamantul D.M., domiciliat în ….în contradictoriu cu pârâţii B.V., domiciliată în….., B.G.D., domiciliat în…., M.L.S., domiciliată în ……D.A., domiciliată în …..şi Ş.G., domiciliată în…La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul D.M. asistat de avocat B.V. cu împuternicire avocaţială acordată în baza contractului de asistenţă juridică nr. 55/01.08.2014 (fila 49), lipsă pârâţii M.L.S., B.V., B.G.D., D.A. și Ș.G.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul dosarului, măsurile dispuse de instanță; cu mențiunea că dosarul a fost repus pe rol pentru a fi supusă discuției excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, după care;

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Av.B.V. apărătorul reclamantului arată că are aceleași concluzii de la termenul anterior. Consideră că a făcut dovada continuității și acceptării tacite a întregului patrimoniu preluat de la autorul defunct respectiv soțul , defunctul B.I.T.; a făcut dovada în cauză cu acte, probe și mai ales prin faptul că, această continuitate a fost în parte și în posesia reclamantului, pentru că așa cum s-a afirmat și la cercetarea de la fața locului, familia D. a stăpânit o cotă parte din terenul aferent grădinii casei pârâților, până în urmă cu doi ani când au blocat poarta. Apreciază că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, nu se întemeiază, motiv pentru care solicită respingerea.

Instanța reține cauza spre deliberare.

Notă: după strigarea cauzei s-a prezentat av.S.I.apărătorul pârâților, care a arătat că are aceleași concluzii de la termenul anterior.

I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.2386/283/2011 la data de 29.12.2011 reclamantul D.M. a chemat în judecată pe B.V., B.G.D., M.L.S., D.A. şi Ş.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună :

-anularea în tot a certificatului de moştenitor nr.73/24.02.1998  de pe urma defunctului B.I.T. decedat la data de …….., deoarece prin fraudă la lege a fost exclusă de la moştenirea acestuia  soţia supravieţuitoare B.E., mama sa, şi la a cărei moştenire vine cu cotă întreagă în calitate de unic moştenitor, întrucât nu s-a declarat în faţa notarului public şi calitatea acesteia de moştenitoare a soţului său, defunctul B.I.T; B.T.T., C.M. şi M.I. fiind copiii defunctului dintr-o căsătorie anterioară;

-constatarea calităţii de moştenitor : reclamantul D.M., moştenitor unic al soţiei supravieţuitoare a defunctului B.I.T, D.A., moştenitor unic al defunctei M.I., Ş.G. – moştenitor unic al defunctei Ş.G., B.V. – soţie supravieţuitoare, B.G.D. şi M.L.S. – fii ai defunctului B.I.T.;

-partajarea averii  rămase  de pe urma acestuia, care se compune din : 1000 mp teren intravilan, situat în Pucioasa, str.; 600 mp teren intravilan arabil, situat în Pucioasa, str.I.H.Rădulescu, în continuarea terenului de la pct.1; 4000 mp teren extravilan  categoria fâneaţă, situat în Pucioasa Sat; 2500 mp teren intravilan păşubne, situat în Pucioasa, pct.”Roghină”; o casă de 28 mp construită în 1950 situată în ….

In motivarea in fapt a cererii reclamantul arata ca la data decesului lui B.I.T. avea ca mostenitori de gradul I pe defunctul B.T.T, in prezent decedat si la  carei mostenire vin in calitate de fii : B.G.D. si MLS, iar in calitate de sotie supravietuitoare B.V., cat si pe cele doua fiice CM şi ME.

La data decesului defunctul B.I,T. avea insa in calitate de sotie pe mama sa B.E., el fiind dintr/o alta casatorie a acesteia. Mai arata ca dupa decesul lui B.I.T., mama sa defuncta B.E., a stapanit in fapt si in drept bunuri succesorale, respectiv o suprafata de teren de paroximativ 600 mp, teren intravilan arabil, situat in …………………..

Precizeaza reclamantul ca  a avut o relatie deosebit de buna cu defunctul B.T.T, fratele sau vitreg, dar in prezent moştenitorii acestuia îl şicanează în dreptul său de prorpietate, astfel încât nu înţelege să renunţe la dreptul ce i s-ar fi cuvenit de pe urma defunctei sale mame B.E..

În consecinţă solicită admiterea acţiunii, anularea certificatului de moştenitor nr.73/1998, constatarea calităţii de moştenitor în cota prevăzută de lege pentru soţia supravieţuitoare B.E. şi partajarea averii rămase de pe urma defunctului B.I.T.

Anexat cererii au fost depuse copii certificate de pe : certificat de moştenitor nr.73/24.02.1998, certificat de moştenitor nr.3/06.01.1998, adeverinţă emisă de UAT Pucioasa nr.10958/23.05.2011, încheierea nr.15324/04.11.2011, privind verificările efectuate în evidenţele succesorale ale Camerei Notarilor Publici, încheierea  nr.3239/23.06.2011, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de deces B.T., certificat de căsătorie, certificat de deces B.E., certificat de deces C.M.,  certificat de deces M.I., fişa bunului imobil.

La data de 12.01.2012, prin serviciul registratură, pârâta B.V. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

La pct.1 al întâmpinării pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, motivată de faptul că simpla dovadă a calităţii de moştenitor a mamei sale care este moştenitoarea defunctului B.I.T. în calitate de soţie supravieţuitoare nu îi conferă şi dreptul de a solicita anularea certificatului de moştenitor nr.73/1998 şi partajarea masei succesorale, atâta timp cât nu face dovada faptului  că mama sa a acceptat succesiunea  de pe urma defunctului B.I.T.

Precizează pârâta că, în perioada căsniciei lui B.I.T.şi B.E. au locuit în gospodăria reclamantului D.M., iar după decesul lui Benu I.Traian, B.E. a locuit  tot în această gospodărie până la deces.

După decesul lui B.I.,T, soţia supravieţuitoare B.E. nu a acceptat expres moştenirea şi nici  tacit, întrucât nici un moment nu a avut posesia vreunuia din bunurile ce fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, toate bunurile au rămas în posesia fiului acestuia B.I.T..

La pct.2 al întâmpinării pârâta solicită în subsidiar să se constate că suprafaţa de 1500 mp situat în Pucioasa nu face parte din masa succesorală.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.115 C.pr.civ.

Prin sentinţa civilă nr.256/04.03.2013 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual active şi a  respins acţiunea reclamantului .

În motivare, instanţa a reţinut că,  potrivit art.137 C.pr.civ.  va soluţiona cu prioritate excepţiile de fond şi de procedură care fac de prisos soluţionarea fondului.

Instanţa reţine că o condiţie pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi în acelaşi timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv, al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material supus judecăţii.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a  reţinut că, reclamantul este moştenitorul defunctei B.E. decedată la data de 08.06.1997, în calitate de descendent.

Instanţa a mai reţinut că B…. a decedat în anul 1970, având ca moştenitori pârâţii din prezenta cauză conform certificatului de moştenitor nr.73/1998.

Revenind la caracterele juridice ale dreptului la moştenire ale soţului supravieţuitor această parte vine la moştenire  numai în nume propriu (neputând veni prin reprezentare şi nici nu poate fi reprezentat).

Împotriva  sentinţei civile  nr.256/04.03.2013 reclamant D.M. a formulat apel , iar Tribunalul Dâmboviţa prin decizia civilă nr.209/07.102013 a admis apelul, a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

A reţinut instanţa de control că apelantul reclamant a făcut dovada că este unicul moştenitor al defunctei sale mame B.E. (conform certificatului de moştenitor nr. 3/1998 aflat la fila 9 din dosar) şi că, în această calitate, are dreptul să exercite toate acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defuncta sa mamă inclusiv acţiunea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor eliberat de pe urma defunctului său soţ cu omiterea ei, în calitate de soţie supravieţuitoare şi acţiunea de partaj a bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului B.I.T, soţul mamei sale decedat anterior acesteia.

Ca urmare, tribunalul a constatat că reclamantul apelant a făcut dovada existenţei unui drept subiectiv respectiv al unui raport juridic de drept material în care sunt părţi şi intimaţii pârâţi, justificându-şi calitatea procesuală activă, cu atât mai mult cu cât din motivarea în fapt a acţiunii principale şi a cererii completatoarea de la fila 64 rezulta clar că acesta solicită anularea certificatului de moştenitor şi partajarea bunurilor succesorale în calitate de moştenitor al mamei sale, ca succesor al unui coproprietar şi nu în calitate de moştenitor al defunctului B.I.T. şi că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Împotriva deciziei civile nr.209/07.10.2013 pârâţii  B.V., B.G.D., M.L.S.,  D.A. şi Ş.G., au formulat recurs.

Prin decizia nr.343/26.02.2014, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul, motivând că soluţia pronunţată de instanţa de apel de anulare a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe este legală şi  temeinică, cu motivarea că prima instanţă, la reluarea cauzei spre rejudecare, va trebui să efectueze probatorii cu acte  şi martori pentru a verifica susţinerea reclamantului că mama sa acceptat succesiunea de pe urma  defunctului B.I.T. respectiv dacă aceasta a stăpânit imobile pretins a fi rămase de pe urma defunctului, precizate în cererea de chemare în judecată.

După efectuarea acestor probatorii, conform art.315 C. pr. civ., instanţa va aprecia  cererile părţilor, iar cu ocazia soluţionării acestora, va ţine cont de toate apărările pe care acestea înţeleg să le formuleze în dovedirea susţinerilor, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

La data de 25.03.2014 a fost înregistrată cauza din nou pe rolul Judecătoriei Pucioasa,

Prin întâmpinarea  reclamantul D.M. a solicitat instanţei punerea în aplicare a deciziilor Curţii de Apel Ploieşti şi Tribunalului Dâmboviţa, precizând că este îndreptăţit să primească moştenirea mamei sale.

A mai solicitat introducerea la succesiune a terenului luat pentru construirea barajului Pucioasa în suprafaţă de 4950 mp, teren pe care  B.I.T.l-a luat prin „reconstituire în nume propriu”.

A depus în acest sens: adeverinţe emise de Primăria Pucioasa, schiţă cadastrală, încheierile nr.15324/04.11.2011 şi 15325/04.11.2011 emisă de BNP …...

Instanţa, conformându-se deciziei Curţii de Apel Ploieşti, a încuviinţat  în vederea verificării împrejurării dacă mama reclamantului, defuncta B.E., a acceptat expres sau tacit succesiunea în termenul de 6 luni prevăzut de lege, probatoriul solicitat de părţi, respectiv  proba cu  martori pentru reclamant, proba cu interogatoriu, înscrisuri şi martori pentru pârâţi.

 La termenul de judecată din data de 11.09.2014 au fost audiaţi martorii : ………………………..

De asemenea în vederea stabilirii corecte a aceluiaşi aspect prealabil verificării în fond a cererii, şi anume acceptarea succesiunii în termenul de 6 luni de către defuncta B.E., instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topo, cu următoarele obiective : să identifice terenurile şi să stabilească dacă există o graniţă, o limită între cele două terenuri, indiferent de formele limitării între proprietăţi pe care le identifică, să le precizeze în plan, inclusiv imobilele construcţii şi terenurilor cu destinaţiile pe care le au,  dacă se poate face accesul dintr-un teren în celălalt, dacă există grădină, pe care teren din cele două şi să le identifice în concret în plan.

Pentru aceleaşi considerente instanţa a procedat şi la efectuarea unei cercetări la faţa locului, fiind întocmit procesul verbal din data de 08.05.2015 (fila 215).

La termenul din data de 03.09.2015, apărătorul pârâţilor a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului arătând că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat  că defuncta B.E. a acceptat în termenul de 6 luni succesiunea  după defunctul B.I.T.

Instanţa a pus în discuţia părţilor această excepţie, fiind necesară rezolvarea în prealabil a acestei chestiuni.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa apreciază că această excepţie a fost deja soluţionată în primul ciclu procesual, stabilindu-se că reclamantul a făcut dovada că este unicul moştenitor al defunctei sale mame B.E., conform certificatului de moştenitor nr.3/1998, având în această calitate  dreptul să exercite toate acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defuncta sa mamă, inclusiv acţiunea având ca obiect anularea certificatului de moştenitor eliberat de pe urma defunctului său soţ B.I.T.

Pentru aceste considerente urmează a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Procedând însă la verificarea respectării dispoziţiilor art.700 din Codul civil de la 1864, instanţa reţine că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că mama reclamantului, defuncta B.E. a acceptat în mod expres sau tacit succesiunea în termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile mai sus menţionate.

Astfel, instanţa reţine că anterior  decesului lui B.I.T, B.E.  împreună cu acesta au locuit în imobilul  aflat pe str. Stejarului, nr.118, proprietatea lui D.M.. După decesul lui B.I.T. soţia supravieţuitoare B.E. a locuit în continuare în acest imobil până la data decesului (08.06.1997).

Acest imobil se învecinează cu imobilul (casă şi teren) aflat pe str. Stejarului, nr.120, stăpânit în timpul vieţii defunctului B.I.T., dar şi după decesul acestuia,  de fiul său  B.I.T., zis Bombonel.

Imobilul teren situat în prezent pe str. I.H. Rădulescu, nr.120 a fost cuprins în certificatul de moştenitor nr.73/24.02.1998 emis de pe urma defunctului B.I.T. decedat la data …….,  cu suprafaţa de  200 mp.

Imobilul situat pe strada fostă ….. a devenit proprietatea reclamantului D.M. în urma contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.02.1958 între defuncţii ………, prin care aceştia au vândut  reclamantului  imobilul compus din 530 mp teren împreună cu casa construită pe acest teren.

S-a reţinut că terenul a fost proprietatea defunctului B.I.T. de la defunctul său tată, iar imobilul casă a fost edificat în timpul căsătoriei dintre ………….

Tot în anul 1958, respectiv în data de 24.01.1958, defunctul B.I.T. a înstrăinat către  copiii săi ………………….., terenul în suprafaţă de 1500 mp (imobilul din str. ……….), teren dobândit de asemenea prin moştenire de la defunctul său tată decedat în anul 1918.

Conform dispoziţiilor art.689 C. civ. de la 1864, acceptarea poate fi expresă sau tacită.  Este expresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un  act autentic sau privat şi este tacită când eredele  face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare.

Din actele şi lucrările dosarului nu a rezultat că defuncta B.E. nu ar fi acceptat în mod expres succesiunea.

Pentru aceste motive, rămân de analizat numai actele pe care aceasta putea să le facă în calitatea sa de erede şi care ar fi implicat intenţia sa de acceptare tacită a succesiunii.

Sub acest aspect, instanţa constată că în cauză au  fost audiaţi martorii propuşi de părţi, respectiv ……………………..

Martorul D.I.  propus de reclamant a arătat că B.E. a rămas în locuinţa comună după decesul soţului B.I.T., locuinţă de care s-a ocupat şi după moartea acestuia. Martorul a atestat de asemenea că defuncta ar fi stăpânit şi terenurile situate în pct. Roghină şi pct. Creţu,  terenuri în care şi el ar fi făcut diverse munci agricole. De asemenea, martorul I.C., propus de reclamant a arătat şi el că defuncta B.E. a stăpânit în continuare terenul din curtea familiei B. şi nu cunoaşte dacă aceasta a stăpânit şi alte terenuri. A cultivat acest teren fiind un mijloc prin care defuncta se întreţinea. A precizat de asemenea că grădina  în care defuncta obişnui să-şi cultive legume era în curtea în care B.I.T. şi B.E. au locuit.

Au fost totodată şi martorii propuşi de pârâţi, respectiv …………

Martorul G.M. a arătat că stăpâneşte de aproximativ 3 ani un teren în pct. Creţu, teren care a fost stăpânit anterior de tatăl şi de bunicul său, teren aparţinând lui ………... A arătat de asemenea martorul că îl cunoaşte pe martorul Drugă, însă nu l-a văzut niciodată la acest teren. Nu o cunoaşte pe B.E..

Martorul V.R. a declarat că locuieşte de aproximativ 20 de ani în pct. Roghină, care între timp se numeşte Păltiniş, iar terenul care se află vis-a-vis de proprietatea sa a fost stăpânit de când s-a mutat acolo de către B.I.T. care de altfel a mai cumpărat o porţiune de teren în continuarea suprafeţei de teren iniţiale pentru a avea acces la stradă, terenul fiind înfundat. Când s-a mutat în zonă, anterior construirii casei în care locuieşte în prezent, socrul său i-a indicat vecinii şi i-a spus că terenul de vis-a-vis este proprietatea lui B.T.. Nu-l cunoaşte pe D.M. şi nu l-a văzut niciodată la acest teren. Martorul D.C. i-a fost indicat în instanţă de către apărătorul pârâţilor şi arată că nu-l cunoaşte şi nu l-a văzut niciodată la acest teren. Socrul său i-a făcut acte şi poate depune o copie a acestora.

Au fost ataşate dosarului înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că într-adevăr soţia martorului, V.E. a primit în pct. Roghină suprafaţa de teren de 1000 mp, care se învecinează la răsărit şi la miazăzi cu B.T(filele 85 – 88, vol.II).

În vederea lămuririi situaţiei de fapt a stabiliri topografiei, configuraţiei terenurilor situate la numerele 118 şi 120, instanţa a dispus efectuarea unei expertize topo, care să stabilească dacă există o limită între cele două terenuri, dacă se poate face accesul dintr-un teren în celălalt, dacă există grădină pe vreunul dintre terenuri şi să identifice în plan.

S-a urmărit a se stabili in acest fel dacă defuncta B.E. a acceptat tacit succesiunea prin stăpânirea suprafeţei de teren de 200 mp situată conform certificatului de moştenitor nr.73/1998 pe str. ….

 Concluziile expertizei au fost în sensul că terenurile aflate în litigiu în P. str. …. sunt două imobile bine conturate, compuse fiecare din curte cu construcţii conform planului topografic şi grădini proprii, bine delimitate de un gard construit în anul 1970. Accesul în grădini se poate face doar prin propria curte. Mai concluzionează expertul că  pentru suprafaţa de 200 mp revendicată de reclamant, nu are acte  sau dovezi de proprietate, nu este delimitată cu gard sau altă formă de împrejmuire, nu are acces decât prin curtea pârâţilor şi face parte din suprafaţa de 1500 mp care a aparţinut lui B.I.T.

În planul de amplasament – anexa 1 la raportul de expertiză, experta a identificat în plan  suprafaţa de 200 mp astfel cum a fost aceasta indicată de către reclamant.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, reclamantul a precizat că este de acord cu planul de amplasament al expertei D.C.

A fost ataşată dosarului de către reclamant o copie a unei chitanţe de plată a impozitului de către defuncta B.E. la data de 20.02.1996 (fila 23, vol. II).

Au fost de asemenea ataşate dosarului de către pârâţi şi înscrisuri din cuprinsul cărora a rezultat că încă din timpul vieţii defunctului B.I.T., parte din bunurile acestuia erau stăpânite şi trecute în evidenţele autorităţilor pe numele fiului său B.I.T, bunuri care au continuat să fie stăpânite de acesta şi după decesul tatălui său B.I.T. (tabel privind locuitorii din oraşul Pucioasa ale căror terenuri urmează a fi expropriate în vederea realizării lacului de acumulare – anul 1975, fila 22, vol. II, tabel privind locuitorii ale căror terenuri şi construcţii urmează a fi scoase definitiv din producţia agricolă de la 01.06.1972 la 30.06.1972 – fila 57 vol. II, declaraţii date în faţa Consiliului Popular Comunal anterior exproprierii  terenurilor pentru construirea barajului de la Pucioasa, date de B.I.T. şi D.M. – file 60-61-vol.II,  chitanţă încheiată la data de 22.11.1999, între E.D. în calitate de vânzător şi B.T. în calitate de cumpărător, pentru suprafaţa de teren de 800 mp situată în pct. Roghină, în prezent str. Păltiniş – confirmându-se susţinerile martorului V.T. - fila 70- vol. II; declaraţie a lui B.I.T. prin care acesta în calitate de proprietar al terenului în suprafaţă de 924 mp situat în str. Stejarului, nr.120 este de acord cu exproprierea acestui teren pentru construirea lacului de acumulare din oraşul P. (fila 101 – vol. II; declaraţie din data de 24.01.1999 privind stabilirea impozitului pe clădiri în cuprinsul căreia B.I.T. arată că începând cu anul 1956 deţine de la părinţi  o proprietate situată în localitatea P., str……, cu o suprafaţă totală de teren de 1400 mp (fila 106 – vol. II; extras din registrul agricol pe anii 1971 – 1975, din cuprinsul căruia rezultă că B.I.T. este înscris în rolul agricol pe str. Stejarului, nr.120 cu 0,25 ha teren; autorizaţie pentru executare de lucrări nr.1418/20.06.1996 pe numele lui B.I.T., pentru efectuarea de lucrări la acoperişul imobilului  situat pe str. Stejarului, nr.120 –filele 227-228 – vol. II ; anexa 2 al Decretul Consiliului al RSR privind exproprierea unei suprafeţe de 1.183.954 mp, în cuprinsul căreia se menţionează la poziţia 234 B.I.T. – filele  109 – 11o– vol. I ;  copia registrului posesorilor  din anul 1988 în cuprinsul căruia este menţionat B.I.T., cu domiciliul pe str. ….., nr.120 – filele 147-151 – vol. I).

Coroborând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că defuncta B.E.  a locuit în timpul vieţii cât şi după decesul  soţului B.I.T., autorul pârâţilor, în imobilul proprietatea reclamantului D.M., situat pe str……, în prezent str. ….. , fără însă, a stăpâni vreun alt bun care face parte din masa bunurilor rămase de pe urma defunctului B.I.T..

Astfel, instanţa  reţine că terenurile  din pct.Creţu şi din pct. Roghină au fost stăpânite de fiul defunctului B.I.T., B.I.T., în prezent decedat.

Depoziţia martorului D.C. cu privire la stăpânirea tuturor terenurilor de către defuncta B.E. este apreciată de instanţă ca fiind subiectivă,în contextul în care martorul V.T.  a atestat faptul că de mai bine de 20 ani locuieşte pe aceeaşi stradă, vis-a-vis de terenul  cuprins în masa succesorală, situat în pct. Roghină şi nu l-a văzut niciodată pe acest martor la teren, arătând în schimb că în toată această perioadă de timp, terenul a fost stăpânit de B.I.T. şi ulterior de M.V. ginerele acestuia. Mai mult, pârâţii au depus la dosarul cauzei dovezi în susţinerea afirmaţilor martorului, în sensul că este vecin cu terenul în cauză.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului I.C., propus de reclamant, instanţa constată că de fapt acest martor a confirmat ceea ce pârâţii au susţinut în mod constant şi anume faptul că, defunctul lor tată împreună cu B.E. au locuit în imobilul proprietatea reclamantului, B.E. rămânând  în acest imobil până la data decesului. Martorul chiar face precizarea că grădina folosită de defunctă pentru cultivarea de legume era în curtea în care aceasta împreună cu defunctul B.I.T. au locuit. Prin urmare, martorul se referă la grădina aferentă imobilului situat pe str. Stejarului, nr.118, proprietatea reclamantului şi nu la imobilul situat pe str. Stejarului, nr.120, stăpânit de B.I.T.

Depoziţia acestui martor se coroborează cu susţinerile pârâţilor dar şi cu concluziile expertizei topo, care reţine că imobilele de la nr.118 şi 120 sunt două imobile bine conturate, având curţi şi grădini proprii bine delimitate de un gard construit în anul 1970.

Expertiza reţine de asemenea un aspect important, şi anume faptul că suprafaţa de 200 mp menţionată în cuprinsul certificatului de moştenitor a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, face parte în fapt din terenul în suprafaţă de 1500 mp, înstrăinat de B.I.T. celor trei copii ai săi, prin înscrisul autentic ataşat dosarului cauzei  (fila 25 – vol. I).

Acest aspect  a fost de altfel învederat pe parcursul procesului de către pârâţi care au arătat că în mod greşit în cuprinsul certificatului de moştenitor s-a reţinut această suprafaţă de 200 mp teren nu mai există, ea fiind înstrăinată în anul 1958 de către B.I.T. reclamantului (suprafaţa de 530 mp)  şi 1500 mp copiilor acestuia, respectiv B.I.T., M.E.

Instanţa reţine de asemenea din coroborarea înscrisurilor ataşate dosarului că într-adevăr terenul de 200 mp menţionat în cuprinsul certificatului de moştenitor  face parte din terenul în suprafaţă de 1500 mp,, înstrăinat de B.I.T. copiilor acestuia prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1958.

Acest aspect, cel referitor la înstrăinarea suprafeţei de 1500 mp teren,  a fost cunoscut de reclamantul D.M., care în cuprinsul acţiunii în grăniţuire care face obiectul dosarului nr.644/283/2019 (ataşat prezentului dosar) a arătat că înainte de a deceda, defunctul B.I.T. a împărţit o parte din pământ între cei patru copii (reclamant şi ceilalţi trei copii ai defunctului din căsătoria anterioară), restul rămânându-le celor trei copii ai acestuia.

Separat de aceste considerente, instanţa constată că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantului în sensul că defuncta B.E. ar fi acceptat succesiunea tacit, deoarece ar fi achitat contribuţiile către stat aferente imobilelor care compun masa succesorală, întrucât chitanţa depusă de acesta datează din anul 1996, depăşind cu mult termenul de 6 luni  de la data decesului defunctului B.I.T..

Faţă de cele de mai sus, instanţa conchide că în cauză în s-a făcut dovada acceptării tacite în termenul de 6 luni prevăzut de lege a succesiunii de către defuncta B.E., neexistând  nici o dovadă a unei manifestări neechivoce de voinţă a defunctei în acest sens.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge acţiunea formulată de reclamantul D.M., apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada condiţiei prealabile a acceptării succesiunii în termenul prevăzut de dispoziţiile art.700 din C. civ. de la 1864.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active  a reclamantului D.M..

Respinge acţiunea formulată de reclamantul reclamantul D.M., domiciliat în ….în contradictoriu cu pârâţii B.V., domiciliată în….., B.G.D., domiciliat în…., M.L.S., domiciliată în ……D.A., domiciliată în …..şi Ş.G., domiciliată în…

Cu drept cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.10.2015.

PREŞEDINTE GREFIER

M.G. R.M.

Red.M.G.

Tehn.C.C.

8 ex/30.10.2015

Domenii speta