Contestaţie la executare – inexistenţa unei căi specifice pentru a solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale; prescripţia executării în raport de declararea scadenţei anticipate a contractului de credit

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.04.2015 sub nr.39068/299/2015, contestatorul S.D. în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L. PRIN MANDATAR S.C. K.R. S.R.L., a formulat, în temeiul art. 711 şi urm. C. proc. civ., contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite, solicitând: anularea tuturor formelor de executare silită dispuse în dosarul de executare silită nr.206/2015E al Biroului Executorului Judecătoresc E.M. şi încetarea executării silite ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executare silită, în baza art.705 şi 706 C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că cesiunea contractului de credit a avut loc în octombrie 2011, iar cererea de începere a executării silite a fost formulată la data de 05.02.2015.

De asemenea, contestatorul a mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la punctul 6 din contractul de credit nr.468 din 07.05.2007 încheiat cu B. S.A. şi anexa la contract, care a fost pusă în executare de intimată. Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor, contestatorul a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestora şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel: să se dispună restituirea sumelor plătite nedatorat, cu titlu de dobândă sau comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, de la data încasării şi până la data perceperii lor, respectiv, în situaţia în care acestea au fost achitate de contestator, dar sunt pretinse de intimată în cadrul executării silite, să se constate că acestea nu sunt datorate, intervenind astfel compensarea între contestator şi intimată.

Contestatorul a solicitat şi anularea tuturor actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc E.M. în dosarul de executare nr. 206/2015E şi anume: înştiinţare privind începerea executării şi adresa de înfiinţare a popririi către Liceul Teoretic Waldorf, acte emise la data de 11.03.2015 şi comunicate la data de 20.03.2015; somaţia de plată emisă la data de 11.03.2015 şi comunicată la data de 20.03.2015; încheierea nr.206 din 09.02.2015 prin care executorul judecătoresc a admis cererea creditoarei de executare silită, comunicată contestatorului la data de 20.03.2015; încheierea nr.206 din 11.03.2015, prin care s-au stabilit cheltuielile de executare; încheierea de învestire cu formulă executorie a contractului de credit. A solicitat contestatorul şi să se constate că intimata nu poate avea calitatea de creditoare urmăritoare, astfel că executarea silită este nelegală, fiind pornită de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, suspendarea executării silite şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a învederat lipsa negocierii contractului şi deteriorarea echilibrului contractual, prin aceea că întregul risc contractual este transferat în sarcina împrumutatului, prin comisionul de administrare ce îi este impus, prin suportarea riscului valutar, dreptul de a calcula penalităţi în mod unilateral şi de a iniţia executarea silită fără o prealabilă verificare a corectitudinii şi a legalităţii sumelor pretinse. A susţinut contestatorul că nu au fost respectate cerinţele bunei-credinţe, prin aceea că au fost inserate clauze abuzive, neclare, aplicate în defavoarea consumatorului, prin neacordarea de explicaţii şi informaţii suficiente astfel încât consumatorul să nu poată lua vreo decizie în deplină cunoştinţă de cauză, mergând până la inducerea în eroare a împrumutatului.

Contestatorul a arătat că sunt contestate în speţă clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, adică acele clauze care nu explică motivul aplicării anumitor comisioane sau cele care explică calculul dobânzii după anumite criterii confuze. A învederat că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, iar interpretarea clauzelor menţionate în favoarea consumatorului ar trebui să asigure o concordanţă între aplicarea clauzei contractuale care instituie rata anuală a dobânzii şi clauza care instituie mecanismul de calcul al ratei dobânzii.

A subliniat contestatorul că solicită instanţei să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul restituirii sumelor plătite nedatorat, cu titlu de dobândă sau comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive din contract şi anexa la contract, de la data încasării şi până la data încetării perceperii lor, respectiv, în situaţia în care acestea au fost achitate de contestator, dar sunt pretinse de către intimată în cadrul executării silite, să se constate că acestea nu sunt datorate, intervenind astfel compensarea între contestator şi intimată. Contestatorul a menţionat că a achitat către intimată sume în mod nedatorat, cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive arătate la pct. 1.1 – 1.7, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulităţii prin prezenta acţiune, de la data încasării acestora şi până la data încetării perceperii lor. Pe cale de consecinţă, este necesar ca instanţa să constate intervenirea compensaţiei legale dintre contestator şi intimată.

În continuare, contestatorul a apreciat că intimata nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi a arătat că a solicitat executorului să îi prezinte modul de calcul al creanţei, dar nu i s-a prezentat un document în acest sens. A învederat contestatorul că la dosar există acte contradictorii, prin care creditoarea pretinde că ar deţine împotriva contestatorului creanţe diferite.

A mai solicitat contestatorul anularea executării silite ca o consecinţă a constatării nulităţii clauzelor contractuale în temeiul cărora banca şi intimata au perceput dobânda variabilă aplicabilă creditului contractat, comisionul de acordare, de administrare, de urmărire riscuri şi de restructurare şi dobânda penalizatoare. Contestatorul a arătat că banca solicită o sumă mai mare decât cea împrumutată, deşi au fost achitate sume considerabile. De asemenea, nu s-au arătat modul de calcul al sumei solicitate, momentul de la care a început calculul dobânzii penalizatoare şi sumele la care dobânda s-a aplicat. A apreciat contestatorul că dobânda s-a calculat la întreaga sumă scadentă anticipat, ceea ce încalcă dispoziţiile contractului.

A învederat contestatorul şi că nu a fost notificat cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a creditului. De asemenea, a susţinut că S. S.a.R.L. nu poate avea calitatea de creditor urmăritor, deoarece B. avea obligaţia de a notifica împrumutatul şi, după caz, terţele persoane obligate în baza contractului sau a contractelor accesorii acestuia, în scris, de la data constatării unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele nu erau înlăturate în perioada de timp indicată de bancă în notificare, aceasta ar fi avut dreptul să considere creditul exigibil şi să treacă la recuperarea întregii sume datorate. Or, o atare notificare nu a fost transmisă contestatorului, anterior cesiunii creanţei către S. S.a.R.L. Prin urmare, banca nu a respectat condiţiile impuse prin contractul de credit. A apreciat contestatorul că B. nu putea cesiona un contract de credit nedeclarat scadent. Operaţiunea în cauză nu reprezintă o cesiune de contract de credit, deoarece şi banca are obligaţii faţă de debitor, iar pentru ca un contract să fie cedat, este necesar acordul debitorului. Contractul de credit este un contract intuitu personae cu banca, fiindcă numai băncile pot da credite. Prin faptul că cesionarul nu mai este supus controlului BNR şi nici legislaţiei bancare, se comite o fraudă la lege, care este o cauză ilicită, ce determină şi ea nulitatea actului juridic al cesiunii.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, contestatorul a apreciat că pentru a se suspenda executorialitatea acestuia este suficientă constatarea unei aparenţe de nelegalitate sau cel puţin un dubiu rezonabil asupra acestuia.

În drept, contestatorul s-a întemeiat pe prevederile art. 711 şi urm., art. 662 C. proc. civ., Legea nr. 296/2004, OG nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.

În dovedire, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin adresa din 09.04.2015, comunicată contestatorului la data de 16.04.2015, instanţa i-a solicitat contestatorului: să precizeze concret care sunt clauzele abuzive de la punctul 6 din contract a căror constatare o solicită, respectiv să indice liniuţa, subpunctul, paragraful care le conţine; să precizeze concret, cu indicarea modului de calcul, ce sume solicită a-i fi restituite cu titlu de dobândă şi comision şi despre ce tip de comision este vorba, defalcat pentru fiecare în parte; să argumenteze concret, pentru fiecare clauză în parte, de ce consideră că aceasta este abuzivă, întrucât motivarea este una generală.

La data de 28.04.2015, contestatorul a depus cerere completatoare şi modificatoare, prin care a arătat că solicită constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr.468/07.05.2007, încheiat cu B. S.A., care a fost pus în executare de intimată: clauza înscrisă la pct.5 din contractul de credit, care prevede că dobânda de referinţă este formată dintr-o marjă fixă, în cuantum de 1,2 puncte procentuale, plus dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile B., precum şi orice alte clauză care permite băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor; clauza înscrisă la pct.7 din contract, care prevede că nivelul dobânzii curente la credite se stabileşte de bancă, în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului, fiind enumerate cazurile în care banca stabileşte nivelul dobânzii; clauza înscrisă la pct.8 din contract, în raport de care banca stabileşte nivelul dobânzii majorate în funcţie de serviciul datoriei în cazul creditelor restante; clauza nr.9 lit. b) din contract, care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului de 0,95%, calculat la valoarea creditului iniţial; clauza nr. 9 lit. c) din contractul de credit, care prevede perceperea unui comision de administrare de 0,05% lunar, calculat la valoarea iniţială a creditului contractat, în cuantum de 10,99 lei lunar; clauza nr. 9 lit. f) din contract, care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri de 61,43 lei lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea iniţială a creditului; clauzele 2.4 şi 2.8 din condiţiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, care prevăd modalitatea de calcul a dobânzii raportată la o perioadă de 360 de zile, în loc de 365/366 de zile.

Contestatorul a învederat că dobânda de referinţă afişată la sediile B. este lăsată la discreţia băncii, iar consumatorul nu poate cunoaşte cu precizie preţul produsului cumpărat, acest preţ nefiind predictibil. A susţinut contestatorul că atunci când indicele EURIBOR a avut creşteri, B. a majorat cuantumul dobânzii, dar atunci când acest indice a scăzut, banca nu a diminuat corespunzător cuantumul dobânzii. Clauzele care permit băncii calculul dobânzii în funcţie de dobânda de referinţă afişată la sediile B., precum şi clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, acordă un drept discreţionar băncii de a modifica acordul de voinţă format la momentul semnării contractului de credit. A subliniat contestatorul că contractele de credit cu dobândă variabilă trebuie să conţină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil. În speţă, clauzele contestate conţin o condiţie pur potestativă pentru bancă în calitatea sa de debitor al obligaţiei de a calcula corect şi transparent cuantumul dobânzii. Prin urmare, a solicitat contestatorul ca dobânda să fie stabilită în funcţie de un indice verificabil, precum EURIBOR sau ROBOR.

În ceea ce priveşte clauzele cuprinse la pct.7 şi 8 din contract, contestatorul a apreciat că sunt veritabile clauze penale interzise de legea civilă în contractele de împrumut cu dobândă, conform deciziei nr. XI/2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. De asemenea, aceste clauze sunt abuzive.

Referitor la comisionul de acordare a creditului, acesta nu a fost negociat, el este o dobândă mascată, disimularea dobânzii echivalând cu un dol, şi sunt întrunite condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al acestuia. A apreciat contestatorul şi cu privire la comisionul de administrare că ar avea caracter abuziv şi că disimulează un procent consistent de dobândă, iar acesta este calculat la valoarea iniţială a creditului, indiferent de suma rambursată. Aceleaşi considerente au fost invocate şi cu privire la comisionul de urmărire riscuri şi s-a adăugat că acesta este perceput pentru un cost eventual al băncii şi nu pentru unul actual, nefiind totuşi restituit consumatorului în cazul inexistenţei unor incidente de plată. În plus, contra riscului de neplată banca îşi ia oricum garanţii reale şi personale şi îl determină pe client să încheie poliţe de asigurare a riscului de neplată, clientul fiind obligat prin acest comision să suporte riscurile băncii. Astfel, banca îşi acoperă pierderile rezultate din nerambursarea creditelor de către alţi clienţi, transferând astfel consecinţele pierderilor cauzate de creditele sale neperformante asupra clienţilor bun-platnici.

Contestatorul a susţinut că nu a fost informat cu privire la posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora în temeiul contractului de credit, majorare determinată de materializarea riscului valutar sau a celui de rată a dobânzii sau creşterii costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contract.

Referitor la modalitatea de calcul a dobânzii prin raportare la o perioadă de 360 de zile, contestatorul a apreciat că este abuzivă deoarece prin această modalitate de calcul se ajunge la o rată a dobânzii mai mare decât cea convenită contractual, fără ca această sumă suplimentară plătită să îşi găsească vreun echivalent într-o obligaţie suplimentară a băncii.

Contestatorul a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi în ceea ce priveşte declararea scandenţei anticipate a creditului. De asemenea, a reluat argumentele conform cărora S. S.a.R.L. nu poate avea calitatea de creditor urmăritor şi conform cărora nu a fost declarată scadenţa anticipată a creditului. Prin urmare, a apreciat contestatorul, creanţa nu putea fi cesionată, deoarece nu era scadentă, cesionarul fiind îndreptăţit să solicite doar sumele restante şi nu întregul credit. În plus, în speţă nu a operat o preluare de datorie, banca rămânând obligată faţă de debitorul cedat pentru toate drepturile acestuia prevăzute de legislaţia privind protecţia consumatorilor şi alte drepturi ale clientului prevăzute în contract.

Mai mult decât atât, a arătat contestatorul, chiar în ceea ce priveşte S. S.A.R.L. prin mandatar S.C. K.R. S.R.L., aceasta a sesizat organul de executare printr-o cerere semnată de o persoană care nu deţine calitatea de reprezentant legal al societăţii. Cererea de executare silită este semnată de o persoană despre care nu se cunoaşte dacă este reprezentantul legal al societăţii conform actelor depuse la ONRC.

Contestatorul a anexat cererii sale un set de înscrisuri.

Prin adresa din 30.04.2015, comunicată contestatorului la data de 06.05.2015, instanţa i-a pus în vedere acestuia: să achite o taxă de timbru de 1.000 lei pentru contestaţia la executare, sub sancţiunea anulării cererii; să precizeze concret, cu indicarea modului de calcul, ce sumă solicită a-i fi restituită cu titlu de dobândă sau comision şi despre ce tip de comision este vorba, defalcat pentru fiecare în parte, sub sancţiunea anulării acestor capete de cerere; să indice sumele ce solicită a-i fi restituite de la data data încasării până la introducerea acţiunii, cu indicarea modului de calcul.

Prin adresa din 21.05.2015, comunicată contestatorului la data de 22.05.2015, instanţa i-a pus în vedere acestuia aceleaşi obligaţii ca şi în adresa din 30.04.2015, dar şi obligaţia de a achita o cauţiune în sumă de 2.178,40 lei pentru cererea de suspendare executare silită.

La solicitarea instanţei, la data de 02.06.2015 Biroul Executorului Judecătoresc E.M. a depus copie de pe dosarul de executare nr.206/2015E.

La data de 08.06.2015, contestatorul a depus la dosar precizări, prin care a apreciat că este scutit de la plata taxei de timbru şi că în sarcina sa s-a stabilit în mod nelegal cuantumul cauţiunii. De asemenea, cu privire la solicitarea instanţei de a preciza concret, cu indicarea modului de calcul, ce sumă solicită a-i fi restituită cu titlu de dobândă sau comision şi despre ce tip de comision este vorba, defalcat pentru fiecare în parte, şi de a indica sumele ce solicită a-i fi restituite de la data data încasării până la introducerea acţiunii, cu indicarea modului de calcul, contestatorul a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate cu privire la aceste aspecte.

La termenul din 08.06.2015, instanţa a calificat susţinerile contestatorului din precizările depuse la data de 08.06.2015 ca fiind o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru şi a cauţiunii.

Prin încheierea din 18.06.2015, cererea contestatorului de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca tardiv formulată.

Prin citaţia emisă la data de 25.06.2015, comunicată contestatorului la data de 01.07.2015, instanţa i-a pus în vedere contestatorului să achite o taxă de timbru de 1.000 lei pentru contestaţia la executare, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, şi o cauţiune în sumă de 2.178,40 lei pentru cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că prin încheierea din data de 18.06.2015 s-a respins ca tardiv formulată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.

La data de 04.09.2015, intimata S. S.a.R.L., prin reprezentant S.C. K.R. S.R.L., a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat „respingerea contestaţiei ca netimbrată”. Intimata a învederat că nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, iar termenul de prescripţie este de 3 ani. De asemenea, cererea contestatorului nu poate fi dedusă judecăţii decât pe calea acţiunii special prevăzute de Legea nr.193/2000 şi este de competenţa tribunalului, contestatorul neputând invoca, prin urmare, în cadrul contestaţiei la executare, motive de fapt şi de drept privind fondul dreptului. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

La termenul din 07.09.2015, contestatorul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei.

La termenul din 07.09.2015, instanţa a admis excepţia netimbrării cererii de suspendare a executării silite, a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării contestaţiei la executare, invocată de intimată, şi a calificat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, invocată de de către contestator, ca fiind o apărare de fond.

Prin încheierea din 14.09.2015, instanţa a admis excepţia nulităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei la restituirea sumelor plătite nedatorat cu titlu de dobândă şi comisioane şi constatarea intervenirii compensării, excepţie invocată din oficiu, şi a anulat acest capăt de cerere, în temeiul art. 196 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 194 lit. c) C. proc. civ. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată.

Prin adresa din 14.09.2015, comunicată intimatei la data de 01.10.2015, instanţa i-a solicitat intimatei să precizeze într-un tabel care este modul concret de calcul prin care s-a ajuns la determinarea sumelor care au fost menţionate în cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc şi pentru recuperarea cărora a fost demarată executarea silită contestată în prezenta cauză, separat pe debit principal, dobândă, comision, etc., ce plăţi au fost efectuate de contestator de la data încheierii contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007 şi până la data încheierii contractului de cesiune de creanţe nr. J1111 din data de 26.10.2011, între B., în calitate de cedent şi S. S.a.R.L., în calitate de cesionar, ce plăţi au fost efectuate de către contestator după această dată şi cum anume s-a realizat imputaţia plăţii, pentru aceste două perioade, separat pe debit principal, dobândă, comision, etc.

La data de 14.10.2015, intimata a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că nu cunoaşte cuantumul plăţilor efectuate de contestator de la data încheierii contractului de credit nr. 468/07.05.2007 şi până la dara cesiunii de creanţe, respectiv 26.10.2011, deoarece au fost efectuate către creditorul iniţial. De la data cesiunii de creanţă şi până la momentul demarării executării silite, prin emiterea cererii de executare silită, contestatorul nu a efectuat plăţi voluntare în contul K.R.. În cadrul executării silite, în contul creditoarei a fost virată suma de 456 lei de către Biroul Executorului Judecătoresc E.M., ca urmare a deschiderii dosarului de executare nr. 206/2015. Intimata a ataşat notelor scrise o situaţie cu sumele datorate de contestator.

Prin încheierea din 19.10.2015, instanţa a calificat excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit ca fiind o apărare de fond, a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit, invocată de către intimată prin întâmpinare, şi a pus în vedere contestatorului ca în cazul în care apreciază că modul de calcul indicat de către intimată nu este corect, să precizeze care anume sume apreciază că nu sunt calculate corect şi de ce anume şi să depună la dosar dovada plăţilor efectuate de către contestator.

La termenul din 02.11.2015, contestatorul a depus la dosar note scrise, prin care a învederat că intimata nu a precizat care este modul concret de calcul prin care s-a ajuns la determinarea sumelor care au fost menţionate în cererea de executare silită depusă la executorul judecătoresc şi pentru recuperarea cărora a fost demarată executarea silită contestată în prezenta cază, separat pe debit principal, dobândă, comision, etc. De asemenea, intimata nu a precizat cum s-a realizat în mod concret imputaţia plăţii pentru cele două perioade: înainte de cesionare şi după cesionare. Cu privire la plăţile efectuate de contestator, acesta a învederat că nu se mai află în posesia tuturor ordinelor de încasare, ci doar a unora dintre ele.

Contestatorul a învederat că dobânda B. până la data cesiunii nu este corect calculată, iar intimata nu a precizat modul concret de calcul al acesteia. De asemenea, dobânda calculată de la data cesiunii până la data cererii de executare este greşit calculată, având în vedere o rată de 16,84%, despre care nu se ştie de unde provine, totul fiind raportat la o perioadă de 360 de zile în loc de 365/366 de zile. Cu privire la comisioanele B., intimata nu a specificat în niciun fel care este modalitatea de calcul al acestora. Mai mult decât atât, cererea de executare silită a fost formulată pentru suma de 17434,34 lei debit principal, 11213,94 lei dobândă aferentă creditului acordat şi 830,43 lei comision bancar, sume care nu concordă cu sumele specificate de intimată în tabelul anexat notelor sale scrise.

Contestatorul a anexat notelor sale scrise fotocopii de pe ordine de încasare.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007, încheiat între B. S.A. şi contestatorul S.D., banca a acordat contestatorului un credit în valoare de 22.000 lei, cu obligaţia pentru contestator de restituire în 120 de rate lunare.

Conform art.5 din contract, dobânda curentă este de 10,95% pe an şi este revizuibilă semestrial. Dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă revizuibilă semestrial, care se afişează la sediile B., la care se adaugă 1,20 puncte procentuale. În baza art.7 din contract, nivelul dobânzii curente la credite se stabileşte de bancă în funcţie de serviciul datoriei împrumutatului, astfel: dacă împrumutatul nu înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în RON şi/sau valută sau acestea sunt de până la 7 zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5; dacă împrumutatul înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în RON şi/sau valută cuprinse între 8 şi 30 de zile, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă 1 puncte procentuale; dacă împrumutatul înregistrează credite şi/sau dobânzi restante în RON şi/sau valută de peste 31 de zile inclusiv, dobânda curentă este cea înscrisă la pct. 5, la care se adaugă 3 puncte procentuale.

Conform art.8 din contract, dobânda majorată în funcţie de serviciul datoriei în cazul creditelor restante: până la 30 de zile, este dobânda curentă înscrisă înscrisă la pct. 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale; peste 31 de zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă înscrisă la pct. 5 la care se adaugă 7 puncte procentuale.

În temeiul art. 9 lit. b), c) şi f) din acelaşi contract, pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane: comision de acordare credit de 0,95% flat; comision de administrare de 10,99 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat; comision de urmărire riscuri de 61,43 lei lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat.

În baza art. 2 pct. 2.4 şi 2.8 din condiţiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, modalitatea de calcul utilizată pentru determinarea dobânzii aferente creditului acordat este: sold cont împrumut X rata anuală a doânzii X numărul efectiv de zile / 360 X 100. Calculul dobânzilor se va efectua la numărul exact de zile de folosire a creditului raportat la un an calendaristic de 360 de zile.

Prin contractul de cesionare creanţe nr. J1111 din 26.10.2011, B. S.A. a cesionat intimatei S. S.a.R.L. creanţa deţinută împotirva contestatorului. Cesiunea de creanţă a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data de 31.10.2011.

Prin notificarea nr.SB./8/1805, semnată de B. S.A. şi intimată, comunicată contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 08.11.2011, contestatorul a fost înştiinţat despre existenţa cesiunii de creanţă şi i s-a pus în vedere să achite intimatei suma de 20.646,42 lei în termen de 5 zile, în caz contrar urmând să continue procedurile de colectare a debitului.

La solicitarea intimatei, prin încheierea din 19.12.2014, pronunţată în dosarul nr.36799/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a învestit cu formulă executorie titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr.468 din data de 07.05.2007, încheiat între B. S.A. şi contestator.

La data de 05.02.2015, intimata S. S.a.R.L. a depus cerere de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc E.M., constituindu-se astfel dosarul de executare nr.206/2015E. Intimata a solicitat executarea silită a contestatorului, în temeiul contractului de credit nr.468 din 07.05.2007, încheiat între B. S.A. şi contestator, pentru recuperarea sumei de 17.434,34 lei reprezentând debit principal, a sumei de 11.213,94 lei reprezentând dobândă aferentă creditului acordat şi a sumei 830,43 lei reprezentând comision bancar restant. De asemenea, a solicitat actualizarea acestor sume cu dobândă şi penalităţi conform titlului executoriu până la achitarea efectivă a debitului.

Prin încheierea din 09.02.2015, executorul judecătoresc a încuviinţat executarea silită, iar prin încheierea din 11.03.2015 a stabilit cheltuielile de executare la suma de 4.089,36 lei. Tot la data de 11.03.2015, a fost emisă somaţie de plată în sarcina contestatorului şi a fost înfiinţată poprirea asupra veniturilor contestatorului realizate la Liceul Teoretic Waldorf, până la concurenţa sumei de 33.568,07 lei, compusă din debitul principal de 29.478,71 lei şi cheltuielile de executare în valoare de 4.089,36 lei. Contestatorul a fost înştiinţat despre declanşarea executării silite împotriva sa la data de 20.03.2015, la adresa din cartea sa de identitate.

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei să restituie contestatorului sumele plătite nedatorat, cu titlu de dobândă şi comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, de la data încasării şi până la data încetării perceperii lor, iar în cazul în care acestea au fost achitate de contestator, dar sunt pretinse de intimată în cadrul executării silite contestate în prezenta cauză, să se constate intervenită compensarea în privinţa lor între contestator şi intimată, instanţa reţine că prin încheierea din 14.09.2015 a fost admisă excepţia nulităţii acestuia, pentru motivele arătate în încheierea respectivă. Ca urmare a admiterii excepţiei nulităţii la termenul din 14.09.2015, instanţa va anula capătul de cerere menţionat, în baza art.196 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de intimată prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. Este adevărat că Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.

Legea nr.193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ori, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost' s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat ca „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".

Așadar, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora.

În ceea ce privește nulitatea relativă și cea absolută, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 686 din data de 21.02.2013, prin care a hotărât că, în ceea ce privește stabilirea unor clauze abuzive din contract, este vorba despre nulitate absolută, prin urmare acțiunea este imprescriptibilă.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007 şi din condiţiile generale de creditare–anexa la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007, invocată de către intimată prin întâmpinare.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de constatare pe calea contestaţiei la executare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, susţinută de intimată si calificata de instanta ca o aparare de fond, instanţa observă că în temeiul art.713 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui. Faţă de acest text de lege, instanţa deduce că constatarea caracterului abuziv ar clauzelor contractuale ar fi inadmisibilă pe calea contestaţiei la executare doar dacă legea ar prevedea o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea clauzelor abuzive. Or, o asemenea cale procesuală „specifică” nu există, iar simpla posibilitate a contestatorului de a introduce pe cale separată o acţiune în anulare de drept comun nu echivalează cu existenţa unei căi procesuale specifice. Prevederile art.14 din Legea nr.193/2000 (consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă) nu instituie o cale specială pentru anularea clauzelor abuzive din contractele de credit, ci trimit la dispoziţiile dreptului comun. Prin urmare, în lipsa unei acţiuni speciale instituite de lege, este admisibilă invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale pe calea contestaţiei la executare.

Pe fondul cererii de constatare a caracterului abuziv a anumitor clauze, instanţa reţine următoarele:

Verificând în ce măsură mecanismul stabilirii/modificării dobânzii contractuale, respectiv a comisioanelor, se circumscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 (evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil), instanța reține că toate aceste elemente contractuale formează obiectul principal al contractului sau prezintă o legătură atât de strânsă cu obiectul principal al contractului, încât nu pot fi disociate de acesta. Astfel, din perspectiva băncii, dobânda și comisioanele pe care le percepe pentru acordarea împrumuturilor reprezintă chiar cauza încheierii convențiilor de credit, deoarece ele reprezintă o parte a veniturilor băncii, din care aceasta își prelevă profitul, care constituie scopul existenței sale ca persoană juridică.

Concluzionând, instanța reține că toate clauzele atacate de contestator intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, care, de principiu, exclude verificarea de către instanță a caracterului lor abuziv, cu excepția situației în care acestea sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil.

Raportat la clauzele contractuale atacate, instanța reține că art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007 stabilește dobânda curentă aplicabilă în raporturile dintre contestator şi bancă ca fiind variabilă, prin raportare la dobânda de referință revizuibilă, care se afișează la sediile B. la care se adaugă 1,20 p.p. În mod similar, în conformitate cu dispozițiile art.7 și art.8 din contractul de credit, nivelul dobânzii curente şi nivelul dobânzii majorate se stabilesc în funcție de serviciul datoriei împrumutatului şi prin raportare la aceeaşi dobândă de referință revizuibilă, care se afișează la sediile B.. Toate aceste clauze nu pot fi considerate, în opinia instanței, a fi redactate într-un limbaj ușor inteligibil, care nu necesită cunoștințe de specialitate.

Noțiunea de „dobândă de referință revizuibilă” nu este definită de contractul de credit bancar pentru persoane fizice, iar contractul nu conține o descriere a modului de calcul al acestei dobânzi. Singura modalitate de calcul prevăzută contractual (art. 2.4 din condițiile generale) este cea a dobânzii datorate, care face referire la rata anuală a dobânzii, rată care depinde, evident, de „dobânda de referință revizuibilă”.

La art. 2.10.a din condiţiile generale de creditare se prevede că banca poate modifica dobânda în funcţie de costul resurselor de creditare, dar noţiunea de „cost al resurselor de creditare ale băncii” este extrem de vagă și nu permite identificarea modului de calcul al „dobânzii de referință revizuibile”. De asemenea, în absența includerii în contract a elementelor care stau la baza formulei de calcul și a formulei de calcul care stă la baza stabilirii indicelui de evoluție a dobânzii de referință variabile, consumatorul se află în imposibilitate de a verifica dacă banca a respectat propria formulă de calcul a dobânzii, lăsând, practic, dobânda de referință variabilă și oportunitatea majorării ei la pura latitudine a băncii. În mod similar, în opinia instanței, aceleași aspecte sunt incidente și cu privire la dispozițiile art. 7 și art. 8 din contractul de credit, unde se prevede că nivelul dobânzii curente la credite şi nivelul dobânzii majorate se stabilesc în funcție de serviciul datoriei împrumutatului şi prin raportare la aceeaşi dobândă revizuibilă stabilită unilateral de bancă.

În consecință, instanța va proceda în continuare la analiza caracterului abuziv al clauzelor de la art. 5, 7 şi 8 din contractul de credit, reținând faptul că limbajul utilizat în redactarea lor nu este suficient de ușor inteligibil pentru a le exclude de la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.1–5 din Legea nr.193/2000.

Verificând în ce măsură clauzele respective au fost negociate cu contestatorul, instanța reține că ele au fost acceptate de către acesta fără negociere, iar intimata, deși avea sarcina probei în acest sens, nu a făcut dovada negocierii efective a acestora, posibilitatea acordată contestatorului, la momentul semnării convenției de credit, de a citi contractul, neechivalând, în opinia instanței, cu posibilitatea efectivă a împrumutatului de a negocia contractul.

În ceea ce privește un eventual efect de dezechilibru între obligațiile părților, în detrimentul contestatorului, al acestor clauze, instanța are în vedere faptul că formularea vagă a acestor clauze permite băncii, în mod discreționar, să modifice valoarea dobânzii de referință variabile, fără a exista vreun mecanism contractual de control a corectitudinii calculelor și evaluărilor băncii, accesibil contestatorului. Dezechilibrul are un caracter indubitabil semnificativ, deoarece posibilitatea recunoscută contractual băncii de a crește nivelul dobânzii de referință variabile nu este limitată contractual. Acest dezechilibru contractual este și contrar cerințelor bunei credințe, deoarece creșterii nivelului obligațiilor asumate de contestator nu îi corespunde o creștere a nivelului obligațiilor asumate de bancă, aceasta din urmă având puterea de a decide discreționar asupra elementelor mai sus analizate.

În conformitate cu dispozițiile art.1 din anexa Legii nr.193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta, celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Astfel cum s-a arătat și mai sus, lipsa de transparență a clauzelor contractuale cuprinse în art. 5, 7 şi 8 din contract, în măsura în care dobânda curentă şi dobânda majorată aplicabile în raporturile dintre părţi sunt stabilite prin raportare la „dobânda de referință revizuibilă, care se afișează la sediile B.”, dă dreptul băncii să modifice unilateral clauzele contractului de credit referitoare la nivelul dobânzii de referință variabile, fără obligația de a aduce la cunoștința consumatorului modalitatea concretă de analiză a condițiilor care justifică modificarea obligațiilor acestuia din urmă. Acest ultim aspect face inaplicabilă excepția instituită prin dispozițiile art. 1 lit. a teza I din anexa Legii nr. 193/2000. Motivația întemeiată la care se referă aceste dispoziții normative trebuie să fie adusă la cunoștința consumatorului într-o modalitate care să poată fi verificată de acesta, în caz contrar consumatorul fiind pe deplin expus unei conduite contractuale abuzive a profesionistului.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 6 și art. 14 din Legea nr.193/2000, coroborate cu cele ale art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a art. 5, 7 şi 8 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007.

În ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de administrare, contestatorul a susţinut că prin prevederea acestui comision, banca a disimulat o parte a dobânzii, comisionul reprezentând astfel o dobândă mascată, susținere care este neîntemeiată, în condițiile în care art. 6 din contract prevede în mod explicit că în calculul dobânzii anuale efective este inclus și comisionul de administrare. Așadar, nu poate fi vorba de o desimulare/mascare, în condițiile în care în  chiar contractul de credit este menționată valoarea dobânzii anuale efective, din aceasta făcând parte atât dobânda, cât și comisionul contestat de contestator.

Instanţa constată că respectivul comision de administrare a fost prevăzut în contract în cuantum fix ce urma a se achita lunar, contestatorul cunoscând și fiind de acord cu valoarea acestuia la momentul încheierii contractului. Prin urmare, comisionul de administrare a fost exprimat în mod clar și inteligibil, iar la momentul încheierii convenției de credit nu exista nici o dispoziție legală care să interzică  perceperea acestui comision de bancă. Comisionul de administrare face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia.

Comisionul de administrare, așa cum rezultă din chiar denumirea acestuia, se percepe pentru activități de administrare a creditului, cum ar fi întreținerea  aplicațiilor informatice, de gestiune  a creditului și informarea permanentă a clientului și fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă  de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.

Prin urmare, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute a clauzei prevăzute la art. 9 lit. c) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007.

În ceea ce priveşte comisionul de urmărire riscuri, prin instituirea acestuia este prevăzut dreptul băncii de a percepe luna suma de 61,43 lei, reprezentând un procent de 0,28 % din valoarea creditului contractat.

Instanța apreciază că riscul în legătură cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atât mai mult cu cât contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către consumator existând dreptul băncii de a recurge la executarea silită a bunurilor acestuia, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum și obținerea de despăgubiri, astfel încât prejudiciul să fie acoperit.

Instanța constată că terminologia folosită – comision de urmărire riscuri, nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat de bancă pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, din moment ce motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale convenției de credit. În plus, comisionul de urmrărire riscuri nici nu se referă la raportul calitate / preț al prestației asumate de bancă, deoarece lipsește justificarea perceperii acestuia.

Spre deosebire de dobândă, care reprezintă echivalentul folosinței unei sume de bani pentru o anumită perioadă, comisionul este în general perceput pentru serviciile prestate / operațiunile efectuate de către bancă; în cauză, banca a perceput comisionul de urmărire riscuri fără a presta vreun serviciu sau a efectua vreo operațiune.

Pentru aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a art. 9 lit. f) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007.

În ceea ce privește comisionul de acordare credit prevăzut la art. 9 lit. b) din contract, instanța reține că și această clauză întrunește condițiile ce se desprind din interpretarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv: clauza să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni; să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei; să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Analizând valențele juridice ale comisionului denumit „de acordare credit”, prin raportare la aceste dispoziții normative citate anterior, instanța constată că această clauză creează un  dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

Acest comision nu are un echivalent într-o contraprestație efectivă a pârâtei, acordarea de credite fiind chiar unul din obiectele de activitate ale băncii. Din moment ce banca acordă credite, câștigul său fiind constituit din dobânda percepută la aceste credite, un comision suplimentar denumit „de acordare a creditului” reprezintă doar un câștig suplimentar, artificial pentru bancă, care se adaugă la câștigul provenit din perceperea dobânzii, fără a reprezenta plata unui serviciu efectiv al băncii.

Mai mult, întocmirea documentației este în sarcina împrumutatului, care este obligat să prezinte băncii toate înscrisurile cerute de aceasta pentru constituirea dosarului de creditare, suportând totodată costurile obținerii acestora, și nu se justifică de ce comisionul este direct proporțional cu cuantumul  creditului, atâta vreme cât documentația este în principiu aceeași, indiferent de mărimea creditului.

Prin urmare, plata acestui comision nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident, deoarece suntem în prezența unui contract sinalagmatic, acestuia i s-a perceput plata unei sume de bani fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Pe lângă existența acestui dezechilibru, instanța constată îndeplinite și celelalte condiții cerute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv clauza este conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator și nu a fost negociată direct cu consumatorul.

Pentru aceste motive, instanţa va constata caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a art. 9 lit. b) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007.

În ceea ce priveşte prevederile art. 2.4 şi 2.8 din condiţiile generale de creditare, instanţa apreciază că acestea nu sunt în sine abuzive, deoarece ele sunt redactate într-un limbaj clar, inteligibil şi accesibil consumatorului. Faptul că anul calendaristic în funcţie de care se calculează dobânda este de 360 de zile nu este abuziv, părţile putând stabili în convenţiile pe care le semnează ce înţeleg prin sintagma „an calendaristic”, nefiind obligatoriu ca sensul convenit de părţi să fie acelaşi cu cel din limbajul comun. Or, părţile contractului de credit au definit noţiunea de „an calendaristic” în convenţia lor, înţelegând prin această sintagmă un interval de 360 de zile.

Prin urmare, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. art. 2 pct. 2.4 şi pct. 2.8 din condiţiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007.

Pe fondul contestaţiei la executare, instanţa constată că nu este întemeiată susţinerea contestatorului conform căreia intimata din prezenta speţă nu poate avea calitatea de creditor urmăritor. Din contră, atât timp cât nu s-a solicitat anularea contractului de cesiune de creanţe, acesta este prezumat valabil încheiat şi producător de efecte juridice. Nu se poate susţine că banca avea nevoie de acordul contestatorului pentru a cesiona creanţa, prevederile art. 1573 alin. (2) Cod civil instituind regula conform căreia consimţământul debitorului nu este cerut la cesiunea de creanţă. De asemenea, nu se poate susţine că prin cumpărarea creanţei intimata a ajuns în postura de a derula activităţi pe care doar băncile le pot desfăşura, deoarece intimata nu a acordat niciun credit, ci doar întreprinde demersuri de recuperare a acestuia. Or, activitatea de recuperare credite nu este un atribut exclusiv al instituţiilor de credit. În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului conform căreia în speţă este incidentă o preluare de datorie, aceasta nu este întemeiată, deoarece banca şi-a executat obligaţia de a pune la dispoziţia contestatorului suma împrumutată, prin urmare nu se poate afirma că în patrimoniul băncii se mai afla, la data cesiunii, o „datorie” pe care intimata să o poată prelua.

Cu privire la afirmaţia contestatorului conform căreia cererea de executare silită este semnată de o persoană cu privire la care nu există dovezi că ar avea calitatea de reprezentant al creditorului, instanţa reţine că prin notele scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată. Prin urmare, în mod evident, intimata şi-a însuşit cererea de executare silită, nemaifiind necesar să se depună dovezi suplimentare ale calităţii de reprezentant.

În schimb, instanţa apreciază întemeiată susţinerea contestatorului conform căreia creanţa intimatei nu este lichidă. În temeiul art. 663 alin. (3) C. proc. civ., creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui. În speţă, intimata a solicitat o anumită sumă de bani de la contestator, dar când i s-a solicitat de către instanţa de judecată să explice modul de calcul, a depus note scrise la dosar prin care a învederat că nu deţine dovezi cu privire la sumele achitate de contestator şi cu privire la sumele pe care acesta le mai are de achitat, sumele pe care intimata le solicită bazându-se pe informaţiile pe care banca i le-a furnizat când a cesionat creanţa. Or, dacă nici intimata nu poate justifica cu documente caracterul lichid al creanţei, deşi are calitatea de creditor şi îi revine sarcina probei în a demonstra caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, nici instanţa nu poate concluziona că se urmăreşte în dosarul de executare recuperarea unei creanţe lichide.

Instanţa mai reţine că dreptul de a solicita întreaga sumă datorată de persoana împrumutată în baza unui contract de credit se naşte, în general, la data expirării perioadei contractuale, deoarece doar la acel moment pot fi considerate toate ratele din credit scadente. Cu toate acestea, dacă creditorul declară scadenţa anticipată a creditului, acesta poate proceda la recuperarea întregii sume datorate înainte de expirarea perioadei contractuale. Acest drept al creditorului este consfinţit în speţă prin art. 8.3 din condiţiile generale de creditare. În speţă, nu există un act prin care banca să fi declarat expres scadenţa anticipată a creditului, însă prin notificarea din 01.11.2011 depusă la dosar la filele 117-118, intimata şi-a exprimat expres intenţia de a recupera întreaga sumă datorată de contestator în baza contractului de credit, chiar dacă nu deveniseră scadente toate ratele creditului, ca urmare a intervenirii unui caz de culpă, respectiv nerespectarea obligaţiilor contractuale de către contestator. Prin urmare, intimata a considerat întregul credit scadent anticipat încă de la data de 01.11.2011, când l-a notificat pe contestator să achite suma integrală datorată în baza contractului.

Or, instanţa remarcă faptul că cererea de executare silită a fost depusă de intimată abia la data de 05.02.2015. Faptul că această cerere de executare este datată 13.10.2014 este irelevant, deoarece data începerii executării silite este considerată data depunerii cererii de executare la executorul judecătoresc sau la oficiul poştal. În plus, termenul prescripţiei executării nu se întrerupe la data formulării cererii de executare silită, ci la data depunerii acesteia, conform art. 709 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În speţă, intimata nu a demonstrat ca a depus cererea de executare la executorul judecătoresc sau la oficiul poştal anterior expirării termenului de prescripţie a executării silite, singura dovadă cu privire la data depunerii cererii fiind ştampila aplicată de executorul judecătoresc pe cerere, în interiorul căreia s-a consemnat ca dată a depunerii data de 05.02.2015.

În temeiul art. 706 C. proc. civ., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. Întrucât dreptul de a obţine executarea silită s-a născut pentru intimată la data declarării scadenţei anticipate a creditului, eveniment care a survenit cel mai târziu la data de 01.11.2011, când intimata a solicitat expres să i se achite tot creditul, şi întrucât nu s-a făcut dovada unui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, intimata chiar recunoscând că intimatul nu a făcut nicio plată voluntară, instanţa nu poate deduce decât că între momentul naşterii dreptului de a solicita executarea silită şi momentul depunerii cererii de executare silită au trecut mai mult de 3 ani şi că dreptul intimatei de a solicita executarea silită s-a prescris.

Ca efect al intervenirii prescripţiei, conform art. 707 alin. (2) C. proc. civ., dreptul intimatei de a obţine executarea silită s-a stins, iar contractul de credit şi-a pierdut puterea executorie. Or, în temeiul art. 632 alin. (1) C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Pentru aceste motive, instanţa va anula executarea silită însăşi, precum şi toate actele de executare întocmite de către B.E.J. E.M. în dosarul de executare nr.206/2015E, inclusiv încheierea nr. 206/09.02.2015 de încuviinţare a executării silite şi încheierea nr. 206/11.03.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, emise de către B.E.J. E.M. în dosarul de executare nr. 206/2015E. De asemenea, având în vedere că doar titlurile executorii pot fi învestite cu formulă executorie, conform art. 641 alin. (1) C. proc. civ., nu şi titlurile care şi-au pierdut puterea executorie, instanţa va anula încheierea din 19.12.2014 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 36799/4/2014, de învestire cu formulă executorie a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007, faţă de dispoziţiile art. 641 alin. (5) C. proc. civ., care stabilesc că încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestaţiei la executare.

Având în vedere dispoziţiile art. 703 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc că executarea silită încetează dacă a fost anulată executarea, instanţa va dispune încetarea executării silite împotriva contestatorului în temeiul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 468/07.05.2007.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat de către contestator cheltuieli de judecată.

De asemenea, în baza art. 720 alin. (4) C. proc. civ., instanţa va dispune comunicarea prezentei hotărâri către Biroul Executorului Judecătoresc E.M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite exceptia nulitatii capatului de cerere avand ca obiect obligarea intimatei sa restituie contestatorului sumele platite nedatorat, cu titlu de dobanda si comisioane, in temeiul clauzelor contractuale abuzive, de la data incasarii si pana la data incetarii perceperii lor, iar in cazul in care acestea au fost achitate de contestator, dar sunt pretinse de intimata in cadrul executarii silite contestate in prezenta cauza, sa se constate intervenita compensarea in privinta lor intre contestator si intimata, exceptie invocata de instanta din oficiu.

In baza art.196 alin.1 NCPC, raportat la art.194 lit.c NCPC, anuleaza capatul de cerere mentionat mai sus.

Respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007 si din Conditiile Generale de Creditare-Anexa la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007, invocata de catre intimata prin intampinare.

Admite in parte contestatia la executare formulata de contestatorul S.D., cu domiciliul în …., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura în ….  in contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L. PRIN MANDATAR S.C. K.R. S.R.L., cu sediul în …., avand număr de ordine la Registrul Comerţului …, cod unic de înregistrare RO ..., astfel cum a fost precizata.

Constata caracterul abuziv si, pe cale de consecinta, nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007: art.5, art.7, art.8, art.9 lit. b si art.9 lit. f.

Respinge ca neintemeiat capatul de cerere cu privire la constatarea caracterului abuziv si, pe cale de consecinta, a nulitatii absolute a clauzei prevazute la art.9 lit. c din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007 si a clauzelor prevazute la art.2 pct.2.4 si pct.2.8 din Conditiile Generale de Creditare-Anexa la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007.

Anuleaza executarea silita insasi, precum si toate actele de executare intocmite de catre B.E.J. E.M. in dosarul de executare nr.206/2015E, inclusiv Incheierea nr.206/09.02.2015 de incuviintare a executarii silite si Incheierea nr.206/11.03.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, emise de catre B.E.J. E.M. in dosarul de executare nr.206/2015E.

Anuleaza Incheierea din data de 19.12.2014 pronuntata de catre Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr.36799/4/2014, de investire cu formula executorie a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007.

Dispune incetarea executarii silite impotriva contestatorului in temeiul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.468/07.05.2007.

Ia act ca nu s-au solicitat de catre contestator cheltuieli de judecata.

In baza art.720 alin.4 din noul cod de procedura civila, prezenta hotarare se va comunica si Biroului Executorului Judecatoresc E.M..

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.11.2015.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare