Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri

În speţă nu s-a dovedit că se justifică acordarea de despăgubiri în mod diferenţiat pentru părinţii victimelor, instanţa de apel apreciind că se impune ca părinţilor victimelor să li se acorde despăgubiri în acelaşi cuantum, de câte 150.000 lei pentru taţi şi câte 150.000 lei pentru mame.

Având în vedere prevederile art. 49 pct. 2 lit. a din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere în caz de deces cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.

Ordinul C.S.A. nr. 14/2011: art. 49 pct. 2 lit. a.

Prin sentinţa civilă nr. xxx, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. xxx, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii F. D., F.H., F.E.H., F.S., prin tata F. D., M.J., F.E., M.J. şi M.E., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Naţional Carte Verde din Ungaria - prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), şi în consecinţă:

- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale şi 6171,74 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamantului F. D.;

- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale şi 5731,70 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamantului M.J.;

- a fost obligat pârâtul la plata sumei de câte 70.0000 lei, reprezentând daune morale pe seama reclamanţilor F.H., F.E.H., F.S. prin F. D., F.E., M.J., M.E.;

- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 12.1570 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, diurnă şi taxe poştale (2.237,00 lei) şi onorariu avocat (9.920,00 lei).

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 09.01.2014,  numitul F.A., în timp ce conducea autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare XXX, înmatriculat în Ungaria, pe DN 13/A pe raza comunei Corund, pe direcţia Corund-Praid, la km 50+500, într-o curbă pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a trecut peste marcajul de separare a sensurilor de circulaţie format dintr-o linie continuă simplă, a pătruns pe banda de circulaţie din sens opus, apoi a părăsit partea carosabilă unde a intrat în coliziune laterală cu un copac. În autoturism în calitate de pasageri se mai aflau numiţii M.J. şi B. D..

În urma accidentului, conducătorul auto F.A. şi pasagerii din acelaşi autoturism, M.J. şi B. D. au decedat, rămânând încarceraţi în autoturism.

Prin Ordonanţa de clasare după începerea urmăririi penale din data de 26 mai 2014 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, cu privire la suspectul F.A., pe motivul decesului acestuia.

În drept, instanţa a constatat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri şi sub acest aspect s-a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 54 şi 55 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România, precum şi a prevederilor art. 1349, art. 1357 şi art. 253 din noul Cod civil.

Având în vedere prevederile art. 54 alin. 2 coroborat cu art. 48 alin. 2 din Legea 136/1995 şi art. 3.2. din Regulamentele Interne ale Sistemului Internaţional de Carte verde, Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (în continuare BAAR), a desemnat SC Asigurare Reasigurare A. SA pentru a reprezenta România în calitate de corespondent interesele societăţii de asigurare din Ungaria.

La data de 26 August 2015, s-a publicat pe site-ul Autorităţii de supraveghere financiară hotărârea privind constatarea stării de insolvenţă a Societăţii A., astfel că la termenul de judecată din data de 14 Octombrie 2014, s-a prezentat reprezentantul BAAR în calitate de mandatar al BAA din Ungaria.

În ceea ce priveşte prejudiciul material solicitat de reclamanţi, instanţa de fond a reţinut că din înscrisurile depuse în cauză rezultă că aceste cheltuieli constau în cele legate de pregătirea şi efectuarea înmormântării, conform actelor depuse la dosar.

De asemenea, cu referire la daunele morale pretinse de reclamanţi, Tribunalul a constatat că sunt întrunite condiţiile acordării acestora, în parte.

Sub acest aspect s-a reţinut că din actele de stare civilă şi arborele genealogic depuse la dosar rezultă că M.J. (în vârstă de 15 ani la data decesului) a fost fiul reclamanţilor M.J. şi F.E., respectiv fratele reclamanţilor M.J. şi M.E.. Totodată B. D. (în vârstă de 20 de ani la data decesului) a fost fiul lui F. D. şi F.H., respectiv fratele lui F.E. şi F.S..

Instanţa de fond a apreciat că daunele morale pretinse, în cuantum de 1.000.000 euro, respectiv de 300.000 euro, sunt exagerate faţă de împrejurările cauzei.

Pretenţiile formulate cu titlu de daune morale, suferinţa psihică provocată prin pierderea unuia dintre copii în accident rutier, nu poate fi decât aproximativă, iar despăgubirile trebuie să aibă un caracter reparator şi nu represiv.

Suferinţa de ordin afectiv cauzată reclamanţilor de pierderea copilului/fratelui lor este indiscutabilă, nefiind susceptibil de administrarea de probe pentru dovedirea existenţei sale şi nici pentru dovedirea dimensiunii sale pecuniare. Totuşi, în stabilirea despăgubirilor acordate, va trebui să se permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparaţie de natura a atenua suferinţele morale suferite, fără a se ajunge însă la situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În speţă M.J. se afla încă în continuarea studiilor, iar B. D. la începutul vieţii de adult. Astfel, suferinţele psihice resimţite de părinţii celor două victime, în circumstanţele arătate, au relevat suficiente considerente, având temeiuri obiective, care au condus la constatarea suferinţelor psihice încercate de reclamanţi, ca urmare a pierderii vieţii fiinţelor dragi.

Prin urmare reclamanţilor Ie-a fost cauzat un prejudiciu moral deosebit, reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecţiunea si sprijin moral de care ar fi beneficiat din partea fiilor, lor.

În familie au existat raporturilor strânse de afecţiune si sprijin reciproc, de participare activa, reciprocă la modul lor de viaţă, în familie si în particular, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi. Dispariţia intempestivă, pierderea celor doi fii, şi încetarea pentru totdeauna a acestor raporturi, a afectat negativ, iremediabil şi incomensurabil modul de viaţă armonios, cadrul obişnuit al vieţii  persoanelor supravieţuitoare din cele două familii, fie acestea părinţi sau fraţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reaminteşte că o hotărâre prin care se a constatat o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art. 41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum şi caracterul rezonabil al cuantumului.

Faţă de cele arătate, Tribunalul a apreciat că, în contextul circumstanţelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferinţele reale ale părinţilor şi fraţilor victimelor, suma de 220.000 lei,  reprezentând daune morale şi suma de 6171,74 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamanţilor F. D. şi F.H., precum şi suma de 220.000 lei, reprezentând daune morale şi suma de 5731,70 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamanţilor M.J. şi F.E., constituie o satisfacţie echitabilă.

În raport de criteriile expuse,  au fost stabilit daunele morale şi pe seama reclamanţilor F.E.H., F.S. prin F. D., M.J., M.E., apreciindu-se că suma de câte 70.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o satisfacţie echitabilă.

Totodată, pârâtul  a fost obligat şi la plata sumei de 12.157 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, diurnă şi taxe poştale (2.237,00 lei) şi onorariu avocat (9.920,00 lei).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Reclamanţii apelanţi F. D., F.H., F.E.H., F.S., M.J., F.E., M.J. şi M.E. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul  majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate de instanţa de fond până la sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi acordării despăgubirilor materiale în cuantumul total solicitat şi justificat cu documente. De asemenea, s-a solicitat şi obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în ambele instanţe.

În motivarea apelului reclamanţii au arătat că înţeleg să critice hotărârea instanţei de fond sub aspectul daunelor morale acordate, invocând faptul că acestea nu sunt pe măsura prejudiciului moral suferit de părinţii, respectiv de fraţii victimelor.

Astfel s-a susţinut că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect durerea şi consecinţele negative pe care accidentul şi urmările acestuia le-au avut asupra familiei rămase în viaţă, care s-au văzut nevoite să îşi înmormânteze copiii, care se aflau la început de drum şi care aveau întreaga viaţă înainte. Cele două familii trăiau şi munceau în Ungaria, încercând ca prin munca depusă să le ofere o viaţă şi un viitor mai bun copiilor lor şi aceste familii vor rămâne mereu cu gândul la cei doi băieţi, care au dispărut prematur.

S-a mai invocat faptul că instanţa de fond nu a dat relevanţă juridică depoziţiei martorilor audiaţi în cauză, care au explicat suferinţele psihice prin care au trecut cele două familii şi relaţiile deosebit de apropiate care existau între cei doi băieţi care au decedat şi rudele rămase în viaţă.

Reclamanţii au precizat că înţeleg să critice soluţia instanţei de fond şi sub aspectul acordării de daune morale în mod diferenţiat către taţii decedaţilor (câte 150.000 lei) şi mamele decedaţilor (câte 70.000 lei), reclamanţii apreciind că părinţilor trebuie să li se acorde daune morale în acelaşi cuantum, care s-a solicitat a fi majorat pentru ambii părinţi.

Reclamanţii au mai relevat că deşi stabilirea cuantumului daunelor morale este atributul exclusiv al instanţei, aprecierea asupra cuantumului acestora trebuie să se facă având în vedere trauma suferită de ei, motiv pentru care au solicitat instanţei de apel să majoreze substanţial sumele acordate drept daune morale până la nivelul celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai arătat că deşi este adevărat că banii nu pot compensa pierderea unui copil sau frate, trebuie să se ţină seama, aşa cum s-a arătat în doctrină, că prin acordarea despăgubirilor morale şi materiale se are în vedere o reparaţie nu atât în sensul tradiţional al repunerii în situaţia anterioară, care nu este cu putinţă, ci în sensul unei compensaţii printr-o sumă de bani ce poate permite părţii prejudiciate să uite, eventual, să realizeze un transfer de afectivitate ori să găsească o alinare în condiţii de viaţă mai confortabilă. Determinarea întinderii despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial presupune, desigur, o doză apreciabilă de arbitrar, însă aşa cum se întâmplă în cazul celui patrimonial, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea ce vine să compenseze prejudiciul, şi nu prejudiciul ca atare.

Reclamanţii au precizat că înţeleg să critice soluţia instanţei de fond şi sub aspectul neacordării daunelor materiale pentru familia Mate, în valoare totală de 19.731,70 lei, care au fost dovedite integral cu documente justificative şi, prin urmare, au solicitat acordarea acestora în totalitate.

Sub acest aspect s-a invocat faptul că instanţa de fond nu a motivat cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale pentru reclamantul M.J., în cuprinsul sentinţei nefiind specificat ce reprezintă daunele materiale acordate şi care sunt daunele materiale solicitate şi neacordate.

Reclamanţii au susţinut că sentinţa civilă atacată este criticabilă şi sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul desfăşurării procesului civil, care au fost dovedite în întregime cu documente justificative.

Pârâtul Biroul Naţional Carte Verde din Ungaria, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin apelul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, iar în rejudecare, admiterea în parte a cererii de daune morale şi obligarea  pârâtului la plata daunelor morale în sumă de câte 80.000 lei pentru reclamanţii F. D. şi M.J. senior, respectiv câte 40.000 lei pentru reclamanţii F.E.H., F.S., M.J. junior şi M.E..

În motivarea apelului pârâtul a arătat că în opinia sa sentinţa instanţei de fond este netemeinică, deoarece daunele morale acordate reclamanţilor F. D., M.J. Senior, F.E.H.. F.S., M.J. junior şi M.E. sunt mari raportat la împrejurările cauzei şi practica judiciară în cauze similare.

Pârâtul a invocat faptul că în conformitate cu regulile esenţiale ale răspunderii civile delictuale, reparaţiunea consecinţelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulaţie) trebuie să vizeze prejudiciul real şi cert încercat de persoanele păgubite, iar finalitatea acesteia este acoperirea pagubei si nu repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară accidentului, pentru că acest lucru nu se mai poate, însă cu excluderea în mod obligatoriu a oricărei tendinţe de îmbogăţire fără justă cauză.

Pârâtul a făcut referire la o serie de decizii pronunţate în practică, relevând că deşi cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuşi este necesar ca acesta să fie apreciat rezonabil, pe o bază echitabilă, raportat la consecinţele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate. Pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere principiul proporţionalităţii între echitate şi nevoia socială, repere la care doctrina Curţii Europene a Drepturilor Omului mai adaugă încă un principiu, cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din ţara de origine a persoanelor vătămate.

Pârâtul a mai arătat că în sensul celor de mai sus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a ll-a Civilă, care prin Decizia nr. 2129/2013, a arătat că instanţa de apel avea obligaţia, ca în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei curţii sus-menţionate, pentru ca, pe de o parte, părţile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu şi a celui material, ţinându-se cont şi de contextul economico-social în care părţile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective. 

În consecinţă s-a solicitat a se avea în vedere faptul că în situaţia în care autorul accidentului ar fi supravieţuit evenimentului rutier, acesta urma să fie trimis in judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi nu pentru omor din intenţie şi că în toate cazurile suferinţa pentru pierderea celui apropiat nu diferă. De asemenea, nu există criterii legale şi obiective cu privire la determinarea cuantumului acestora, chestiunea fiind lăsată la „lumina si înţelepciunea” magistratului - judecător şi urmând a fi soluţionată astfel încât sumele acordate să reprezinte o despăgubire echitabilă, fără să devină o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.

În raport de jurisprudenţa existentă cu privire la cauze similare, pârâtul a apreciat că acordarea daunelor morale in sumă de câte 80.000 lei, pentru F. D. si M.J. senior (părinţii victimelor) şi de câte 40.000 lei, pentru reclamanţii F.E.H., F.S., M.J. junior şi M.E. (fraţii si surorile victimelor), ar reprezenta o compensaţie adecvată prejudiciului moral încercat de aceştia în urma accidentului de circulaţie soldat cu decesul rudelor lor.

Reclamanţii au formulat întâmpinare faţă de apelul declarat de pârât şi au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, invocând faptul că memoriul de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acestuia. Astfel s-a arătat că din cuprinsul motivelor de apel nu reiese care ar fi motivul de netemeinicie a sentinţei atacate, iar simpla împrejurare că instanţa de fond după cercetarea fondului cauzei şi aprecierea în concret a probaţiunii a acordat daune morale într-un anumit cuantum reclamanţilor nu constituie motive de netemeinicie a hotărârii.

S-a mai arătat că pârâtul a invocat în motivarea apelului hotărâri ale altor instanţe în speţe total diferite de speţa dedusă judecăţii şi care nu au legătură cu aceasta. Mai mult, pârâtul a  apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere principiul proporţionalităţii între echitate şi nevoia socială şi cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din ţara de origine a persoanelor vătămate, fără însă a arăta în ce text de lege este statuat acest principiu.

Reclamanţii au mai solicitat a se observa că pârâtul nu a menţionat în cadrul motivelor de apel care sunt elementele pe care le-a avut în vedere instanţa de fond la cuantificarea prejudiciului şi cărora această instanţă le-ar fi dat o interpretare greşită.

Pârâtul, la rândul său, a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanţi şi a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de apel prin intermediul căruia reclamanţii au solicitat majorarea daunelor morale s-a arătat că pentru repararea prejudiciilor morale care intervin în urma producerii unui accident de circulaţie trebuie avute în vedere anumite criterii si principii, care potrivit doctrinei şi jurisprudenţei se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorii lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, ecoul social si influenţa asupra vieţii personale şi sociale, importanţa şi interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepţie care pot duce la alterarea personalităţii persoanei prejudiciate, aspecte şi corelaţii legate de vârsta, sexul, poziţia socială a persoanei prejudiciate. Mai mult, aceste elemente sunt valorizate prin faptul că despăgubirea acordată trebuie să fie corespunzătoare, adecvată prejudiciului specific prin care trece victima.

S-a mai arătat că în lipsa unor criterii stabilite de lege revine magistratului-judecătorului sarcina de stabilire a cuantumului daunelor morale pe care persoana vătămată este îndreptăţită să le primească, însă, în baza principiului egalităţii de tratament şi regim juridic aplicabil părţilor raporturilor juridice procesuale se impune, în mod evident, promovarea unor soluţii asemănătoare în cauzele similare. Cuantumul daunelor morale se stabileşte de către Instanţele de judecată, luându-se în considerare gravitatea pe care o prezintă fapta ilicită pentru persoana lezată, profilul moral al autorului faptei ilicite si frecvenţa unei asemenea conduite, precum şi orice elemente care asigură o dezdăunare echitabilă si raţională.

Faţă de cele invocate s-a solicitat să se constate că în privinţa cererii de majorare a daunelor morale acordate la fond, apelul reclamanţilor este nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv apel prin intermediul căruia reclamantul M.J. senior a solicitat majorarea daunelor materiale s-a solicitat a se avea în vedere faptul că prin intermediul concluziilor scrise depuse la 28.10.2015, reclamantul a menţionat că cea mai mare parte din suma pretinsă cu titlu de daune materiale nu o poate dovedi cu acte.

În acest context pârâtul a invocat faptul că pentru dovedirea prejudiciului material şi, implicit, a reparaţiei pretinse, reclamantul M.J. avea obligaţia sa depună la dosar înscrisuri din care să rezulte indubitabil existenţa şi întinderea prejudiciului pretins şi a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicită, probat cu documente justificative, textul de lege neadmiţând o altă modalitate de stabilire a acestor categorii de despăgubiri, respectiv proba cu martori.

În atare situaţie s-a invocat faptul că motivul de apel formulat de reclamantul M.J. senior este nefondat şi s-a solicitat respingerea acestuia.

Referitor la al treilea motiv de apel prin care reclamanţii au solicitat majorarea cheltuielilor de judecată s-a arătat că din considerentele sentinţei apelate rezultă că instanţa de fond, în privinţa cheltuielilor de judecată, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 12.157 lei, compusă din cheltuieli de deplasare, diurnă, taxe poştale şi onorariu avocaţial şi în aceste condiţii, în raport de înscrisurile de la dosar în privinţa cheltuielilor de judecată şi implicit de prevederile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a invocat faptul că şi acest motiv de apel este nefondat.

Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac a apelului, reglementat de art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa atacată s-a dispus obligarea pârâtului Biroul Naţional Carte Verde din Ungaria - prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata de daune materiale şi morale în favoarea reclamanţilor F. D., F.H., F.E.H., F.S., prin tata F. D., M.J., F.E., M.J. şi M.E. pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite de reclamanţi în urma accidentului de circulaţie din 09.01.2014, produs pe raza localităţii Corund, judeţul Harghita, în care şi-au pierdut viaţa numiţii M.J. şi B. D., care au fost copiii reclamanţilor M.J. şi F.E., respectiv a reclamanţilor F. D. şi F.H. şi fraţii reclamanţilor M.J. şi M.E., respectiv a reclamanţilor F.E.H. şi F.S..

Instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru ca reclamanţii să beneficieze de despăgubiri şi sub acest aspect sentinţa instanţei de fond nu a fost atacată.

Prin memoriile de apel formulate de reclamanţi şi de pârât s-au formulat critici doar cu privire la cuantumul daunelor stabilite prin sentinţa pronunţată de Tribunal, reclamanţii solicitând majorarea cuantumului daunelor morale şi materiale acordate, iar pârâtul reducerea cuantumului daunelor morale şi în atare situaţie doar sub acest aspect urmează a fi analizată de către instanţa de apel sentinţa instanţei de fond.

Referitor la daunele morale, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acestea constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimentele de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a stabilit că prejudiciul nepatrimonial sau moral constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic care definesc personalitatea umană şi, deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi, dreptului şi obligaţiei de reparare. Totodată s-a apreciat că plata în bani a prejudiciilor nepatrimoniale este justificată prin scopul însuşi al acestui gen de indemnizaţie, care nu poate repara iremediabilul, ci doar să ofere o indemnizaţie satisfăcătoare a victimei. Prin natura sa, care presupune acordarea unei compensaţii pentru prejudiciul adus asupra personalităţii, pretenţia de plată pentru o asemenea despăgubire a fost considerată ca strict personală, ea neputând fi pretinsă decât de victimă. Cu toate acestea, în situaţii speciale cum este şi cea din speţa de faţă, în practica instanţelor s-a statuat că în caz de deces persoanele apropiate victimelor au dreptul la o despăgubire de ordin moral atunci când victima a decedat într-un accident de circulaţie.

În legătură cu natura daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, astfel că întinderea lor nu poate fi determinată decât prin aprecieri, însă nu arbitrar şi nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective.

În ceea ce priveşte criteriile de determinare a daunelor morale, un criteriu important pentru determinarea acestora îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit şi ca atare,  cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav.

De asemenea, un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţă, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Astfel instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Ca atare, daunele acordate pentru repararea prejudiciului moral nu trebuie să fie excesive şi să aibă un cuantum nerezonabil.

În legătură cu criteriul echităţii, în practica judiciară s-a reţinut că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale şi judecă în echitate, procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

În speţă, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, nu se poate nega faptul că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral grav, reprezentat de suferinţele psihice cauzate de pierderea vieţii fiinţelor dragi şi de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecţiunea şi sprijinul moral de care ar fi beneficiat din partea fiilor lor, respectiv a fraţilor lor.

Astfel este de necontestat că în urma accidentului de circulaţie în care şi-au pierdut viaţa cele două persoane M.J. şi B. D. părinţii şi fraţii acestora au fost supuşi unor reale suferinţe psihice, date fiind legăturile strânse de afecţiune dintre reclamanţi şi persoanele decedate.

Totodată trebuie avut în vedere faptul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească o satisfacţie rezonabilă în raport cu gravitatea prejudiciului moral suferit, în contextul în care valoarea socială lezată este dreptul la viaţă, drept care este garantat de Constituţia României şi este protejat prin lege, conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În speţă, date fiind legăturile strânse de afecţiune dintre reclamanţi şi persoanele decedate, precum şi consecinţele negative suferite de reclamanţi în urma accidentului de circulaţie şi având în vedere valoarea socială lezată şi imposibilitatea restabilirii situaţiei anterioare producerii accidentului, Curtea a apreciat că sumele de câte 150.000 lei stabilite de instanţa de fond în favoarea reclamanţilor M.J. şi F. D. sunt menite să asigure o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit de ei în calitate de părinţi. De asemenea, pentru aceleaşi considerente, instanţa de  apel a apreciat că în mod justificat au fost stabilite în favoarea fraţilor victimelor sumele de câte 70.000 lei, cuantumul acestor sume fiind rezonabil.

Prin sentinţa atacată instanţa de fond a stabilit şi în favoarea reclamantelor F.E. şi F.H., care sunt mamele persoanelor decedate în accident, sumele de câte 70.000 lei pentru repararea prejudiciului  moral, fără a preciza motivul pentru care a făcut distincţie între cuantumul sumelor acordate taţilor persoanelor decedate şi cuantumul sumelor acordate mamelor.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi având în vedere probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu s-a dovedit că se justifică acordarea de despăgubiri în mod diferenţiat pentru părinţii victimelor şi de altfel nici nu s-a solicitat acest lucru pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă şi ca atare motivul de apel referitor la acest aspect este întemeiat, instanţa de apel apreciind că se impune ca părinţilor victimelor să li se acorde despăgubiri în acelaşi cuantum, de câte 150.000 lei pentru taţi şi câte 150.000 lei pentru mame.

Având în vedere rolul despăgubirilor morale de a atenua suferinţele îndurate de rudele victimelor accidentelor de circulaţie şi totodată de a repara suferinţele psihice ale acestora, Curtea a apreciat că în speţă despăgubirile acordate reclamanţilor sunt într-un cuantum rezonabil şi echitabil, instanţa de fond aplicând în mod just, la stabilirea acestor despăgubiri, criteriile la care s-a făcut referire mai sus şi de care trebuie să se ţină seama la cuantificarea despăgubirilor ce se stabilesc pentru repararea prejudiciului moral, cu singura precizare că nu se justifică a se face diferenţiere între cuantumul despăgubirilor acordate taţilor şi cel al despăgubirilor acordate mamelor.

Ţinând seama de datele concrete ale speţei, care au fost expuse în considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi care au fost avute în vedere la determinarea despăgubirilor, instanţa de apel a apreciat că acordarea sumelor de câte 150.000 lei, în favoarea fiecăruia dintre părinţii persoanelor decedate şi de câte 70.000 lei, în favoarea fiecăruia dintre fraţii aceloraşi persoane reprezintă o reparaţie echitabilă, reţinând totodată faptul că acestea nu sunt într-un cuantum exagerat.

Aceste sume de bani, acordate pentru a atenuarea suferinţelor îndurate de reclamanţi şi pentru a repara suferinţele psihice, sunt menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie şi cu principiile jurisprudenţiale la care atât reclamanţii, cât şi pârâtul au făcut trimitere prin memoriile de apel.

În consecinţă, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor acordate pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamanţi, instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiate doar criticile formulate de aceştia cu privire la stabilirea diferenţiată a daunelor acordate taţilor şi mamelor victimelor, celelalte critici formulate prin memoriile de apel depuse de reclamanţi şi de pârât legate de majorarea, respectiv reducerea cuantumului acestor daune fiind nefondate.

Referitor la daunele materiale stabilite în favoarea reclamantului M.J., prin sentinţa atacată s-a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea acestui reclamant a sumei de 5731,70 lei, reprezentând daune materiale, acesta fiind cuantumul pe care reclamantul l-a solicitat prin acţiunea introductivă.

Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă s-a formulat o precizare de acţiune, prin care reclamantul M.J. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 19.731,70 lei, cu titlu de daune materiale, cuantumul daunelor materiale solicitat iniţial fiind majorat cu suma de 14.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar pe care l-a făcut pentru fiul său decedat (fila 96 dosar fond). Totodată s-au depus şi acte justificative (factură şi chitanţă) cu privire la achitarea sumei de 14.000 lei la data de 22.08.2015 (filele 111-112 dosar fond).

În considerentele sentinţei atacate nu s-a arătat motivul pentru care suma de 14.000 lei, constând în contravaloarea monumentului funerar nu i-a fost acordată reclamantului.

Având în vedere prevederile art. 49 pct. 2 lit. a din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului de circulaţie), care au fost invocate şi de pârât prin întâmpinarea depusă în apel, conform cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere în caz de deces cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative şi ţinând seama de faptul că reclamantul a dovedit cu acte justificative achitarea sumei de 14.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar, instanţa de apel a apreciat că este justificată cererea acestuia de acordare a sumei respective cu titlu de daune materiale.

În consecinţă, Curtea a reţinut că al doilea motiv de apel invocat de prin memoriul de apel depus de reclamanţi este fondat şi ca atare se justifică majorarea cuantumului daunelor materiale stabilite de instanţa de fond în favoarea reclamantului M.J. de la suma de 5731,70 lei la suma de 19.731,70 lei (5.731,70 lei plus 14.000 lei).

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel din memoriul reclamanţilor, acesta vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, reclamanţii invocând faptul că în mod nejustificat nu li s-au acordat integral cheltuielile de judecată de către instanţa de fond.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că din actele dosarului reiese faptul că în primă instanţă reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 14.803,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentinţa atacată li s-a acordat suma de 12.157 lei, cu acest titlu. Din înscrisul (tabelul) depus de reclamanţi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate (fila 287 dosar fond), rezultă că în cuantumul respectiv au fost incluse şi cheltuielile constând în plata necropsiei celor două persoane decedate, însă cheltuielile respective au fost solicitate de reclamanţi şi cu titlu de daune materiale (filele 43, 52 dosar fond) şi le-au şi fost acordate cu acest titlu.

În acest context, din cuantumul total al cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanţi instanţa de fond a scăzut cheltuielile constând în plata necropsiilor, acesta fiind motivul pentru care cuantumul cheltuielilor de judecată solicitat de reclamanţi a fost diminuat de instanţa de fond. De altfel aceste cheltuieli se încadrează în categoria daunelor materiale şi nu în categoria cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, motivul de apel referitor la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă este nefondat, reclamanţii neputând să beneficieze de două ori de aceleaşi sume, solicitate cu titlu diferit.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de pârât este nefondat şi în consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să fie respins.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, acesta este fondat în limitele în care s-a menţionat mai sus. Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul reclamanţi şi va schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantele F.E. şi F.H. a sumelor de câte 150.000 lei, reprezentând daune morale în loc de sumele de câte 70.000 lei, care li s-au acordat de instanţa de fond. Totodată pârâtul va fi obligat la plata către reclamantul M.J. a sumei de 19.731,70 lei, reprezentând daune materiale.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, fiind legale şi temeinice, urmează să fie menţinute.

În temeiul art. 451 şi art. 453 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 388,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în cheltuieli de deplasare şi de cazare.

Domenii speta

Spete similare