Cerere acordare drepturi salariale. Includerea salariului anual prevăzut la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 în salariul de bază. Nelegalitatea cererii

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2015 sub nr. XXXX reclamanţii G.S.I., N.A., D.G., M.C.A.M., N.M., Ş.T., P.G. şi D.I. au chemat în judecată pe pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului XXXX,  Ministerul Afacerilor Interne  şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va  pronunţa să se dispună:

-obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 şi în continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective;

-obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală;

- obligarea pârâților să acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanţă pentru anul 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată la data de 04.07.2014 astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din HG. Nr.871/2013;

-obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Afacerilor Interne sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, pentru următoarele:

În motivarea acţiunii, reclamanţii au  arătat că sunt angajaţii Serviciului Public de Paşapoarte XXXX. Dreptul privind acordarea premiului anual prin includerea acestuia începând cu 01.01.2011  a fost prevăzut de legislaţia în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câştigat, care nu mai poate fi desfiinţat în mod retroactiv. În acest sens înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanţă lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creşterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizaţiei de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeaşi instanţă a stipulat în deciziile menţionate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare.

Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii in care subzistă dreptul de creanţă al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură a ne îndreptăţi la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât înalta Curte, cât şi instanţele ordinare au interpretat în aceiaşi sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferenţe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

Dispoziţiile art. 25 din Legea mr. 330/2009 au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată In Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

Apreciază că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câştigat, atât timp cât dispoziţiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivităţii.

 În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanţă cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituţie principiul neretroactivităţii legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare şi după aducerea ei la cunoştinţă prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

Drept consecinţă, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea in vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Norma neretroactivităţii, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu şi-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supravieţuirea legii vechi, excepţia şi fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna şi asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea in vigoare a noilor dispoziţii pentru toate situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Ori, în cazul lor, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câştigat, chiar dacă plata era amânată până In luna ianuarie 2011, iar legile sus menţionate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, intitulat "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretare şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Aşadar dacă instanţele de judecată constată că legile interne încalcă pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conţinând dispoziţii mai puţin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi şi să facă aplicarea celor din reglementarea internaţională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanţele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, precum şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce priveşte prevederile internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speţă, potrivit art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât şi în asociaţie cu alţii; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Lipsirea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat, reprezintă, indiscutabil o ingerinţă ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenţionate, deoarece pentru perioada de referinţă - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - şi nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere şi soluţia dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secţia Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanţe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că : "Dreptul primar al Uniunii şi dispoziţiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul naţional are obligaţia să înlăture aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii. In acest scop tribunalele naţionale nu sunt ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale, sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Cu privire la neacordarea voucherului de vacanţă, reclamantul arată că, din culpa exclusivă a pârâţilor, oricare ar fi fost cauza, după caz neprevederea sumelor în bugetul pe anul 2014, chiar şi după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014 de către pârâţi i-a adus un prejudiciu material, prejudiciu ce este cert şi constă în privarea nejustificată de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanţă pentru anul fiscal 2014, pentru următoarele considerente:

I. Cadrul legislativ ce reglementează pretenţia solicitată

1.1.Prin art. I pct.2 din legea nr.94/2014, publicată în Monitorul Oficial nr.496 din 3 iulie 2014, au fost modificate alineatele (1) - (5) ale art.l din OUG nr.8/2009, iar în urma modificării, prin alin. (2) s-a stabilit că instituţiile publice definite conform Legii nr.500/2002 privind finanţele publice [.,.] acordă, in condiţiile legii, vouchere de vacanţă", iar prin alin.(4) că Nivelul maxim al sumelor care pol fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Cum în cuprinsul legii nr.94/2014 nu se prevede o dată la care aceasta intră în vigoare, rezultă că ea (legea nr.94/2014) a intrat în vigoare la data de 04.07.2014 (3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I - conform art. 12 alin.(l) din legea nr.24/2000R).

1.2. Prin art.l alin.(l) din HG nr.871/2013 s-a stabilit că începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar", iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol., începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat in plată se stabileşte la 900 lei lunar".

Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor legale ante-citate rezultă că dreptul de a beneficia de voucher de vacanţă pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de 04.07.2014, iar cuantumul acestuia a fost de 5.400 lei (6 x 900 lei).

II. Natura juridică a dreptului solicitat.

Dreptul de a beneficia de voucher de vacanţă are configuraţia unui drept special, conferit în condiţii expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci şi a cărui acordare, sub condiţia probării cerinţelor legale, este determinată de efectul forţei obligatorii a OUGR nr.8/2009 aprobată cu modificări şi completări prin legea nr.94/2014.

În cadrul raportului juridic ce se naşte în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanţă este angajatorul salariatului.

Aceste aspecte rezultă din lectura art.l alin.(2) din OUGR nr.8/2009 aprobată cu modificări şi completări prin legea nr.94/2014 unde se prevede că „Instituţiile publice [...] care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă".

III. Dispoziţii legale cu incidenţă, în acordarea voucherului de vacantă.

Anterior apariţiei Legii nr.94/2014, în cuprinsul actelor normative, inclusiv în OUG nr.8/2009, se utiliza sintagma „tichet de vacanţa" şi nu „voucher de vacanţă", însă art. IV din legea nr.94/2014 a dispus că cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma „tichet de vacanţa"se înlocuieşte cu sintagma „voucher de vacanţă".

 Prin OUG nr.103/2013 cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, însă nu a fost prorogată aplicabilitatea OUGR nr.8/2009, nu a fost interzisă acordarea tichetelor de vacanţă" ori a „voucherelor de vacantă" şi nici nu a fost edictată vreo normă care să prevadă că în bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor si autorităţilor publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.

 Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor legale ante-citate, rezultă că acordarea voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014 nu a fost prohibită de vreo dispoziţie legală, inclusiv vreuna legată de restricţii financiar-bugetare.

IV.Obligaţia angajatorului în asigurarea fondurilor necesare.

4.1. Potrivit art.l alin.(3) din OUG. nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 „ (3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."

Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi la alin.(3) al art.l din OUGR nr.8/2009. cu excepţia faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanţă" se utiliza sintagma „tichet de vacanţă".

Aşa fiind, legea a prevăzut şi prevede că obligaţia efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanţă (tichetelor de vacanţă) incumba pârâţilor încă de Ia adoptarea bugetului pentru anul 2014.

Prin urmare, susţinerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislaţia în vigoare, deoarece pârâta cunoştea aceste prevederi şi avea obligaţia de a cuprinde în buget sumele necesare.

Argumente în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislaţia în vigoare, deoarece pârâţii cunoşteau prevederile OUG nr. 8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 şi aveau obligaţia de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere  şi că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor, pe lângă drepturile ce decurg din CIM, şi toate drepturile ce decurg din lege.

Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaţilor nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, căci în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligaţia de a respecta inclusiv prevederile legislaţiei conexe privind drepturile salariaţilor, cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.

Chiar dacă am trece peste faptul că nu au fost asigurate fonduri, deşi legea obliga pârâţii să asigure astfel de fonduri, nelipsit de importanţă este faptul că, ulterior momentului la care aceştia au luat la cunoştinţă despre solicitarea de a prevede fonduri în buget, a mai avut loc o rectificare bugetară aprobată de Guvernul României prin OUG nr. 74/2014 publicată în M.Of. nr.888 din 22.12.2014 deci pârâţii aveau din nou posibilitatea să prevadă în buget sumele necesare.

Cert este că, oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în buget, chiar şi după rectificarea bugetară sau din alte motive, niciunul dintre salariaţii nu au primit voucherele de vacanţă pentru anul fiscal 2014, însă lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanţă pentru anul fiscal 2014, nu poate reprezenta decât o prejudiciere materială a acestora.

Pârâta Instituţia Prefectului Judeţului XXXX  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei  iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii formulata de reclamant ca neîntemeiata,  pentru următoarele considerente:

l. In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Judeţul XXXX, in cauza sunt aplicabile prevederile art. 22 ale Legii nr.500/2002, privind finanţele publice, astfel:

Art. 22 Responsabilităţile ordonatorilor de credite, alin.(l):,,Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale."

In consecinţa, având in vedere faptul ca dreptul solicitat nu este prevăzut de lege, Ministerul Afacerilor Interne, ordonator principal de credite, şi Instituţia Prefectului Judeţul XXXX, ordonator terţiar, nu putea plaţi sumele pretinse, în absenta alocării creditelor, existând obligaţia de a se încadra in cheltuielile de personal menţionate în anexele la legile bugetare respective. Este evident ca Instituţia Prefectului Judeţul XXXX nu putea plaţi sume neprevăzute in buget si nerepartizate de ordonatorii de credite principal si terţiar. Chiar si in cazul respingerii lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Judeţul XXXX si a obligării acesteia la plata respectivelor ajutoare, instituţia ar fi în imposibilitatea legala si financiara de a plaţi suma solicitata.

Fata de caracterul peremptoriu al acestor texte de lege, solicită admiterea excepţiei.

2. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei drepturilor solicitate la primul punct al acţiunii, pentru perioada care depăşeşte cei 3 ani anteriori datei formulării acţiunii, arătam faptul ca din cuprinsul acţiunii nu rezulta data depunerii acesteia. Fata de aceasta, in cazul admiterii acţiunii, solicită instanţei sa facă aplicarea prevederilor art.2517 din Noul Cod civil privind prescripţia extinsa de 3 ani. 3.In ceea ce priveşte respingerea cererii ca neîntemeiată, arătă următoarele:

3.1. In ceea ce priveşte primele doua puncte ale acţiunii, arătă că, in cauza, sunt invocate in mod greşit prevederile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, abrogate, respectiv o hotărâre judecătoreasca lipsita de elemente minime de identificare si care vizează alte aspect fata de litigiul dedus judecaţii.

Premiul anual solicitat prin primul punct al acţiunii, a fost prevăzut de art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice. Din cuprinsul legii, si anume Capitolul III - Elementele sistemului de salarizare, Secţiunea a 3-a - Premii, rezulta ca legiuitorul a avut in vedere acordarea atât de premii lunare, cat si anuale (asa-zisul „al XIII- lea salariu"). Alin.4 al art.25, invocate de reclamant, specifica faptul ca plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul. Din conținutului Legii-cadru nr.330/2009, intrate in vigoare la data de 01.01.2010, rezulta ca dreptul solicitat pentru anul 2010 poate fi acordat începând cu luna ianuarie 2011.

Textul de lege invocat a fost abrogat, odată cu actul normativ integral, prin art.39 din Legea - cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice:„La data intrării in vigoare a prezentei legi se abroga:...w) Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare".Legea cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare, conform art.46 din lege, la data de 01.01.2011.

Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, intrata in vigoare la data de 01.01.2011, care a abrogat explicit prevederile legale invocate de către reclamant, nu mai prevede dreptul solicitat de reclamant. Capitolul III, Secţiunea a 4-a - Premii, cuprinde un singur articol, si anume 23, care in alin.l si 2, face vorbire doar de premiile lunare, nu si de cele anuale, comparativ cu actul normativ anterior. Nici Anexa VII la lege - Familia ocupațională de funcţii bugetare,, apărare, ordine publica si siguranţa naţionala,, nu mai prevede dreptul solicitat. Consideram evidenta intenţia legiuitorului de eliminare a acestui drept.

In conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative, actul normative se interpretează in integralitatea sa, nu trunchiat. In condiţiile in care actul normativ invocat de către reclamant a fost abrogat explicit si integral de către actul normative in vigoare in prezent, prin intrarea sa in vigoare la data de 01.01.2011, act normative care nu mai prevede dreptul solicitat, presupus exigibil începând cu aceeaşi dată, consideră ca dreptul pretins nu mai subzista începând cu data de 01.01.2011, iar acţiunea trebuie respinsa ca nefondata.

Mai mult decât atât, Legea nr.285/2010 privind salarizarea unitara a personalului bugetar in anul 2011 prevede, in art.8, ca „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Coroborând prevederile Legii nr.284 si 285/2010, este evident faptul ca, in condiţiile date, dreptul reclamantului la dreptul pretins nu mai subzista, odată cu intrarea in vigoare a Legii-cadru nr.284/2010. Soluţia juridica! prevăzuta de art.8 din Legea nr.284/2010 fiind o norma tranzitorie de la cadrul juridic prevăzut de Legea-cadru nr.330/2009 la cel al Legii cadru nr.284/2010, primul punct al acţiunii fiind in mod vădit neîntemeiat.

Întrucât cel de al doilea punct al acţiunii este un accesoriu al primului, vizând daune interese moratoria, respective dobânzi legale începând cu 01.01.2011 si până la 01.09.2011, în ceea ce priveşte diferenţa de salariu reprezentând premiul anual, acesta urmează situaţia primului punct, astfel ca si cel de al doilea punct al acţiunii este in mod vădit neîntemeiat.

3.2 In ceea ce priveşte cel de al treilea punct al acţiunii, privind despăgubirile echivalente cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul 2014, arătă că dreptul a fost prevăzut de un act normativ adoptat la jumătatea anului 2014 si publicat in Monitorul Oficial al României nr.496/03.07.201, iar bugetul de stat pe anul 2014 a fost evident adoptat înaintea actului normative invocate, astfel ca legea bugetului de stat pe anul 2014 nu putea prevedea astfel de sume. Acordarea unui astfel de drept ar contraveni atât legislaţiei in vigoare, cat si normelor care reglementează activitatea financiar-contabila. Mai mult decât atât. Consecutiv adoptării legii pe baza căreia îşi întemeiază reclamanţii pretenţiile, nu s-au adus modificări bugetului de stat, in sensul de a fi prevăzute si alocate sume având aceasta destinaţie. In aceste condiţii, paraţii Ministerul Afacerilor Interne si Instituţia Prefectului Judeţul XXXX nu pot plaţi sumele pretinse, in absenta alocării creditelor, existând obligaţia de a se încadra în cheltuielile menţionate in anexele la legile bugetare.

Este evident ca paraţii nu puteau plaţi sume neprevăzute in buget si nerepartizate. Chiar si in cazul admiterii acţiunii si a obligării paraţilor la plata respectivelor ajutoare, aceştia ar fi in imposibilitatea legala si financiara de a plaţi sumele in cauza, neprevăzute, nerepartizate si neaprobate.

Totodată, art.5 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare, act normativ de asemenea anterior celui invocat de către reclamanţi, prevede ca, „In bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor si autorităţilor publice centrale si locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002, cu modificările si completările ulterioare, si prin Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare si de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacant personalului din cadrul acestora."

Intenţia legiuitorului este evidenta, aceasta soluţie juridica menținându-se si pentru anul 2015. Astfel, art.8 alin.5 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, prevede ca „In bugetele pe anul 2015 ale instituţiilor si autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art.2 alin.91) pct.30 din Legea nr.500/2002, cu modificările si completările ulterioare, si la art. 2 alin.(l) din Legea nr.273/2006, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare si de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete - cadou, tichete de vacanta si vouchere de vacant personalului din cadrul acestora".

Chiar si in situaţia in care acest drept ar fi întemeiat, învederam prevederile art.l Lin.2 din Legea nr.94/2014, publicata in Monitorul Oficial al României nr.496/03.07.2014, act normative invocate de către reclamanţi, care prevede ca respectivele instituţii publice acorda aceste vouchere „in condiţiile legii", deci instituie o obligaţie condiţionata de existent unei reglementari legale, reglementare pe care reclamanţii nu o indica si nu o pot indica. Inexistenta textului legal determina inaplicabilitatea obligaţiei.

Acelaşi articol si alineat prevede ca acest drept se acorda la nivelul maxim reprezentata de contravaloarea a 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate in plata, din cuprinsul textului de lege nereieşind cine decide cuantumul efectiv al sumei pretinse. In mod logic, in lipsa unei reglementari special stabilirea cuantumului revine instituţiei angajatoare. Astfel, reclamantul pretinde in mod neîntemeiat maximul prevăzut, fără a justifica aceasta interpretare.

 Prin întâmpinarea formulată Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice, se arată următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel care este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi pe cea pasivă.

Într-un proces, calitatea de pârât poate aparţine numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.

Întrucât dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art. 267 din Codul muncii, într-o asemenea acţiune părţi în proces sunt numai reclamantul şi pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul Judeţean de Poliţie XXXX care au atribuţii în ceea ce priveşte salarizarea acestuia.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente :

Legea nr. 285/2010 stabileşte salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit art. 8 din acest act normativ, „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Prin decizia nr. 21/18.11.2013, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 517 Cod procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă a stabilit că, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Prin deciziile pronunţate, Curtea a mai statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Nu a fost reţinută nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Prin modificarea formei de executare a obligaţiei de plată a premiului anual, legiuitorul a acţionat în limitele marjei de intervenţie, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanţe de natură salarială.

De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut lipsa de relevanţă a actelor Uniunii Europene invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate."

Reclamantul nu are vocaţia la dobândirea voucherelor de vacantă aferentă anului 2014, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, fiind cert că orice instituţie publică finanţată de la bugetul de stat era în imposibilitate de a acorda asemenea drepturi.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepţiilor cum au fost invocate şi motivate, şi pe fond respingerea ca nefondată a acţiunii.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată pentru următoarele:

1. Referitor la excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive arată că stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

În perioada pentru care este solicitată acordarea dreptului bănesc, persoana care a formulat acţiunea, a avut raporturi de serviciu cu Instituţia Prefectului Judeţului XXXX.

Aşadar, calitatea procesuală este definită ca fiind existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, precum şi între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază salariaţii din Serviciul Public de Paşapoarte XXXX  sunt în competenţa exclusivă a şefilor acestor unităţi, care sunt ordonatori terţiari de credite.

Pe cale de consecinţă, vă solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată şi respingerea acţiunii faţă de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Având în vedere data introducerii acţiunii reclamantului, solicită  să se constate că dreptul material la acţiune este prescris pentru perioada anterioară celor trei ani calculaţi în urmă, începând cu data depunerii acţiunii la instanţă.

3. Pe fondul cauzei, solicită respingerea prezentei cereri de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

In susţinerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice. Astfel, reclamantul apreciază că acest drept a rămas un drept câştigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat şi înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind menţiuni despre aceste premiu.

Referitor la plata premiului anual, cunoscut şi sub denumirea de al 13-lea salariu precizăm faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.

Potrivit art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul, iar art. 25 alin. (4) din acelaşi act normativ stabileşte că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

In conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

In concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat în conformitate cu prevederile legale menţionate anterior.

Începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislaţia salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual.

Aşadar, solicitarea reclamantului este neîntemeiată în condiţiile lipsei fundamentului juridic pentru acordarea după anul 2010 a dreptului pretins.

Cu privire la acordarea despăgubirii pentru voucherul de vacanţă pe anul 2014, pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că nu au fost prevăzute în buget fonduri cu această destinaţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 şi 2 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond.

1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice este întemeiată.

În litigiile aparţinând jurisdicţiei muncii, părţi pot fi persoanele fizice şi juridice nominalizate în art. 267 Codul muncii, respectiv salariaţii, angajatorii, sindicatele şi patronatele, precum şi alte persoane fizice şi juridice care au vocaţia de părţi ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Nu se poate reţine că între Ministerul Finanţelor Publice şi reclamant există raporturi legale sau contractuale, care să justifice chemarea în judecată a acestui pârât şi obligarea sa, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la calcularea şi la plata premiului anual  pretins de reclamanţi.

Ministerul Finanţelor Publice  nu are calitate procesuală pasivă în cauză sub aspectul achitării diferenţei de salariu cuvenite reclamanţilor prin includerea premiului anual din 2010, deoarece nu se află şi nu s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu aceasta, neavând calitatea de angajator ori de ordonator principal de credite.

2. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne este întemeiate.

Calitatea procesuală este definită ca fiind existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, precum şi între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

 Stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ,,în litigiile  având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deţinută exclusiv de către instituţia cu care funcţionarul public are stabilit raportul de serviciu,,.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, Tribunalul va admite excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, invocate de aceştia ,şi pe cale de consecinţă respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

 3. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Judeţului XXXX este nefondată.

Aşa cum s-a arătat anterior, stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

4. Excepţia prescripţiei invocată de singurul pârât care are calitate procesuală pasivă, Instituţia Prefectului Judeţului XXXX,  este întemeiată.

Potrivit  art. 166 alin. (1) din Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare: „Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

Având în vedere că reclamanţii au solicitat plata unor drepturi de natură patrimonială începând cu data de 01.01.2011, Tribunalul va admite excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului pentru perioada anterioară celor trei ani calculaţi în urmă, începând cu data depunerii acţiunii la instanţă.

Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul reţine următoarele:

A. Referitor la capătul de cerere privind acordarea diferenţei de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar.

Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.

Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, „pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol începând cu luna ianuarie a anului  următor.

Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilire a salariilor acest precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.

Ulterior, potrivit art. 39 alin. l lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se  abrogă Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".

Din aceste dispoziţii reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.

Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea 285/2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.

Problema de drept privind interpretarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranşată în mod de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin Decizia  nr. 21/18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie  a fost  admis  recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilindu-se că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 115/2012 şi 257/2012, stabilind că acesta  dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din  aceeaşi lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaţilor s-a constatat că sporurile,  premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative nu  reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi  garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri |a indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care Ie poate  diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Prin deciziile pronunţate, Curtea a mai statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică  în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi de  drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru  anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra  angajatorului public şi constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară şi anume, eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului  salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanţe.

Nu a fost reţinută nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul  lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub im legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legi.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a  includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al  retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde premiu anual pe 2011.

În concluzie, Tribunalul reţine că atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Constituţională au dezlegat problema de drept care face obiectul prezentei cauze,  în sensul  că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut  de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalul din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, urmând a respinge acest capăt de cerere, ca nefondat.

Faţă de netemeinicia capătului principal de cerere, Tribunalul va respinge şi capetele de cerere accesorii privind actualizarea creanţelor şi  plata daunelor moratorii.

B. Referitor la capătul de cerere privind acordarea unei despăgubirii aferente vocherului de vacanţă pe anul 2014, Tribunalul arată că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de munca a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanţă."

 Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Instituţiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condiţiile legii, vouchere de vacanţă."

Conform alin. 3 şi 4 din acelaşi act normativ:

,,(3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

 (4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal”.

Art. 6 din Normele metodologice privind acordarea tichetelor de vacanţă, aprobate prin H.G. nr. 215/2009 prevede că „Pentru instituţiile publice tichetele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite."

Din textele de lege suscitate rezultă condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru acordarea de către instituţiile publice de vouchere de vacanţă, respectiv personalul să aibă calitatea de salariat la una din entităţile publice şi private menţionate în art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 8/2009 iar  sumele cu destinaţia de vouchere de vacanţă să fie prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite.

În speţa de faţă nu este îndeplinită a doua condiţie, sumele cu destinaţia de vouchere de vacanţă nefiind prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite parte în prezenta cauză.

Deoarece nu au fost alocate sume cu această destinaţie în bugetele pârâtelor, nu puteau fi acordate tichete de vacanţă, respectiva prevedere fiind o vocaţie a angajatului, iar nu un drept al său, care poate fi acordat doar dacă sunt întrunite condiţiile legale.

Existenţa doar a unei vocaţii la acordarea tichetelor de vacanţă rezultă, din cuprinsul art. 4 al. 4 din OUG nr. 8/2009, care prevede că: "(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Tribunalul  arată faptul că, în intervalul 2012 - 2014, prin dispoziţii legale succesive, s-a prevăzut în mod expres  că în bugetele instituţiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.

Cu referire strict la anul 2014, Tribunalul arată că prin O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare la art. 5 alin. (2) se stabileşte: „în bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor si autorităţilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacantă personalului din cadrul acestora."

 Deoarece  pentru anul 2014 au existat dispoziţii legale care să prevadă faptul că în bugetele instituţiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat erau în imposibilitate de a acorda asemenea drepturi.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge şi acest capăt de cerere ca nefondat

Domenii speta

Spete similare