Pretenţii daune morale; acţiune în constatare clauze abuzive: comision de întocmire dosar; comision de rambursare anticipată; comision lunar de gestionare a creditului; comisionul lunar de administrare a creditului; dobândă variabilă; stabilizarea cursul

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24.02.2014 sub nr. de dosar 8264/299/2014 reclamanta V.I.C. în contradictoriu cu pârâta B.G. S.A. T.B. prin B.Agenţia P., aparţinând B.G.U. a solicitat:

-restituirea sumelor de bani reprezentând comision lunar de gestionare credit, comision lunar de administrare credit, comision de întocmire a dosarului de credit, comision analiză dosar, primă asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă, primă asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă şi primă asigurare de viaţă, sume percepute şi achitate până la data formulării cererii şi dobânda legală calculată începând cu data fiecărei plăţi nedatorate până la plata efectivă a acestora, precum şi restituirea oricăror sume pe care banca le va percepe cu acelaşi titlu începând cu prima rată scadentă după data depunerii cererii şi până la plata efectivă a acestora, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plăţii şi până la plata efectivă calculată, la cursul BNR;

-constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale;

-obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat şi orice alte cheltuieli de judecată;

-obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.

În motivare reclamanta a arătat următoarele:

Prin contractul de credit nr. 33/2545624410 din data de 06.12.2007 B.G. S.A.  în calitate de Bancă a acordat reclamantei, în calitate de creditor ipotecar-împrumutat, un credit în sumă de 140.000 euro începând cu 06.12.2007 şi până la data de 06.12.2037, pentru achiziţionarea apartamentului situat în ...., contractul fiind denumit credit ipotecar, contract la care s-a ataşat şi graficul de costuri totale începând cu data de 06.01.2008 până la data de 06.12.2037.

Prin actul adiţional nr. l la contractul de credit nr. 2545624410 din 06.12.2007 s-a modificat scadenţa de plată din data de 08.05.2008 în data de 16.06.2008 ataşându-se un nou grafic de costuri totale începând cu data de 16 mai 2008 până la data de 16.06.2036 - act adiţional căruia i s-a generat un alt număr, respectiv nr.l4225054410 la data de 16.05.2008, conform adresei nr. 2114 emisă de B.G. la data de 27 decembrie 2013. A fost emis graficul de costuri totale sub nr. LAP: 14225054410.

Prin actul adiţional nr. l la contractul de credit nr. 14225054410 din 06.12.2007 (Anexa 2 Reeşalonare debit integral) act adiţional încheiat la data de 09.12.2010, (căruia i s-a generat un alt număr credit, respectiv 36014784410/09.12.2010 conform adresei nr. 2114 din 30 decembrie 2013 emisă de B., număr de contract care este menţionat şi în graficul de costuri totale al sumei de 136.970 EUR anexat sub nr. LAP.36014784410/09.12.2010), s-a reeşalonat întreaga datorie rămasă de plată în sumă de 136.970 EUR, ca urmare a creditului iniţial acordat în sumă de 140.000 EUR prin contractul de credit nr.33/2545624410/06.12.2007, întrucât reclamanta a înregistrat o deteriorare a situaţiei financiare (ca urmare a reducerii salariilor cu un procent de 25 % prin intrarea în vigoare a Legii nr.l 18/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar). A fost emis graficul de costuri totale al creditului sub nr. LAP:36014784410/09.12.2010 începând cu data de 15.01.2011 până la data de 09.12.2033.

Prin contractul de credit nr. 36014864410-67 semnat la data de 09.12.2010 - Condiţii Particulare - au fost reeşalonate creditele X DAC şi X Revolving întrucât la data de 12.12.2008 Banca B.G. a  acordat reclamantei un credit CR 34509484410/12.12.2008 şi la data de 16.04.2009 Banca B.G. a acordat reclamantei o descoperire de cont în SV 54142754100 deoarece am înregistrat o deteriorare a situaţiei financiare (ca urmare a reducerii salariilor cu un procent de 25 % prin intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar), convenind reeşalonarea datoriei printr-un credit NON STOP în EUR, în sumă de 12.900 EUR. A fost emis graficul de costuri totale sub nr. LAP 36014864410 începând cu data de 15.01.2011 până la data de 09.12.2033.

Prin adresa nr. 2114 din 30 decembrie 2013 emisă de B., se precizează succesiunea numerelor de contract generate ulterior încheierii contractului iniţial de credit, pentru suma de 140.000EUR respectiv contractul de credit nr.33/2545624410/06.12.2007 căruia, la data de 16.05.2008 prin actul adiţional nr.l i s-a schimbat data scadentă pentru plata ratelor şi s-a generat un alt nr. de contract respectiv 14225054410 (emiţându-se un nou grafic de costuri totale sub nr. LAP 14225054410), iar la data de 09.12.2010 prin actul adiţional nr.l datoria înregistrată la credit cât şi soldul a fost reeşalonate şi s-a înregistrat un nou număr de credit sub nr. 36014784410 (emiţându-se un nou grafic de costuri totale sub nr. LAP 36014784410).

Reclamanta a solicitat:

I.restituirea de către pârâta B.G. a debitelor după cum urmează, precum şi dobânda legala aferenta acestor sume de la data încheierii contractelor de credit şi până la plata efectivă calculata a acestor sume, dar şi a sumelor ce urmează a fi  achitate de către reclamantă cu acelaşi titlu de comisioane, şi respectiv prime asigurare după depunerea prezentei acţiuni în instanţă, precum şi dobânda legala aferenta acestor sume până la plata efectivă calculata a acestora de către B.G., astfel:

a)suma de 700 EUR, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă calculata, reprezentând „comision lunar de gestionare a creditului” perceput prin contractul iniţial de credit nr.33/2545624410 din 06.12.2007 - condiţii particulare - încheiat cu B. G. SA, sumă achitată, începând cu data de 06.01.2008 şi până la data de 16.06.2008, comision stabilit de către bancă în procent de 0,1% pe lună, comision care este prevăzut în contractul mai sus arătat la pct.7alin.3, chiar dacă acest comision nu este menţionat separat în graficul de rambursare a creditului, acesta a fost perceput şi achitat, împrejurare care rezultă şi din faptul că de la data de 16.06.2008 când a fost modificată data scadenţei, acest comision este menţionat şi separat în graficul de rambursare sub titlul de „comision”;

b)suma de 203 EUR reprezentând „ primă asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă” percepută în contractul iniţial de credit nr.33/2545624410 din 06.12.2007 - condiţii particulare - încheiat cu B. G. SA, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă calculata, sumă pe care am achitat-o, începând cu data de 06.01.2008 şi până la data de 16.06.2008, reprezentând primă de asigurare lunară calculată prin aplicarea procentului de 0,029% la soldul lunar al creditului, primă care este prevăzută în contractul mai sus arătat la pct.9 alin. 1 Asigurări - Asigurări de deces şi invaliditate temporară şi permanentă. Chiar dacă aceasta nu este menţionată separat în graficul de rambursare a creditului, acesta a fost perceput şi achitat, împrejurare care rezultă şi din faptul că de la data de 16.06.2008 când a fost modificată data scadenţei, acest comision este menţionat şi separat în graficul de costuri totale sub titlul de „primă asigurare”;

c)suma de 2520 EUR reprezentând „comision de întocmire dosar” percepută şi achitată integral la momentul încheierii contractului iniţial de credit nr.33/2545624410 din 06.12.2007 încheiat cu B. G. SA, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă calculata, începând de la data acestei plăţi, sumă ce a fost achitată la data de 06.12.2007 conform graficului anexat sub nr. LAP 2545624410/06.12.2007, grafic eliberat de B.G. la data de 30 decembrie 2013, plată nedatorată şi percepută nelegal conform pct.7 alin.l capitol „Comisioane” din contractul iniţial de credit menţionat anterior;

d)suma de 4262,86 EUR percepută conform graficului de costuri totale nr. LAP 14225054410/16.05.2008 anexat la actul adiţional nr. 1/16.05.2008 la contractul de credit nr. 2545624410 din 06.12.2007, sumă reprezentând „comision lunar de gestionare a creditului”, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii actului adiţional la contractul de credit şi până la plata efectivă calculata, sumă achitată, începând cu data de 16.06.2008 până la data de 16.12.2010;

e)suma de 1236,07 EUR percepută conform graficului de costuri totale nr. LAP 14225054410/16.05.2008 anexat la adiţional nr.1/16.05.2008 la contractul de credit nr.2545624410 din 06.12.2007, sumă ce reprezintă „prima de asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă”, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii prezentului act adiţional la contractul de credit şi până la plata efectivă calculata, sumă pe care reclamanta a achitat-o, începând cu data de 16.06.2008 până la data de 16.12.2010.

f) suma de 4998,83 EUR percepută prin art.4 alin.2 din actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la contractul de credit nr.14225054410/16.05.2008 - Anexa 2 Reeşalonare debit integral, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410 reprezentând „comision lunar de administrare a creditului” calculat în procent de 0,10% din soldul Creditului, precum şi dobânda legală calculată începând cu data fiecărei plăţi nedatorate de la data încheierii actul adiţional la contractul de credit şi până la plata efectivă calculata, sumă achitată, începând cu data de 15.01.2010 până la data de 15 februarie 2014 inclusiv, precum şi sumele ce se vor achita cu acelaşi titlu în continuare după data depunerii prezentei cereri şi dobânda legală aferentă calculată acestora până la plata efectivă a acestora.

g)suma de 492,86 EUR, percepută nelegal prin art.4 alin.l din actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la contractul de credit nr.14225054410/16.05.2008 Anexa 2 Reeşalonare debit integral, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410 reprezentând „comision de analiză dosar”, calculat in procent de 2.5 % din valoarea totală a creditului de 136.970 EUR, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii prezentului actul adiţional la contractul de credit şi până la plata efectivă calculata sumă achitată începând cu data de 15.01.2011 şi până la data de 15 februarie 2014 inclusiv, dar şi sumele ce se vor achita cu acelaşi titlu de comision de analiză dosar până la plata efectivă calculată a acestei sume. Acest comision a fost introdus la valoarea totală a creditului rămas şi reeşalonat în cuantum de 136.970 EUR întrucât ca urmare a reeşalonării creditului iniţial mai sus arătat pentru suma de 140000 EUR, reclamanta a fost în imposibilitate de a achita suma integrală cu acest titlu aşa cum s-a procedat de altfel prin încheierea contractului iniţial de credit nr.33/2545624410 din 06.12.2007 (graficul emis la data de 30.12.2013). Astfel suma totală a acestui comision pentru cei 22 de ani de rambursare a creditului fiind în cuantum de 3424,25 Eur.

h)suma de 1449,48 EUR, percepută nelegal prin art.8 din actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la contractul de credit nr.14225054410/16.05.2008 Anexa 2 Reeşalonare debit integral, fiind perceput un procent de 0,029% la soldul lunar al creditului, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410 reprezentând „primă asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă”, precum şi dobânda legală calculată începând cu data fiecărei plăţi nedatorate de la data încheierii prezentului adiţional la contractul de credit şi până la plata efectivă calculata, sumă achitată începând cu data de 15.01.2011 până la data de 15 februarie 2014 inclusiv, precum şi restituirea sumelor ce vor fi achitate cu acelaşi titlu de la data depunerii prezentei cereri şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă a acestora.

i)suma de 716,67 EUR percepută prin pct.7 din contractul de credit nr.36014864410-67/09.12.2010, conform graficului costuri totale nr. LAP:36014864410, sumă reprezentând „comision lunar de administrare a creditului” în procent de 0,15 din soldul creditului, sumă achitată începând cu data de 15.01.2011 până la data de 15 februarie 2014 inclusiv, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă calculata, dar şi sumele ce se vor achita cu acelaşi titlu de la data depunerii prezentei cereri şi dobânda legală datorată la aceste sume până la plata efectivă calculata;

j) suma de 138,38 EUR percepută prin pct.8 alin.l lit.a şi b din contractul de credit nr.36014864410-67/09.12.2010 conform graficului costuri totale nr. LAP:36014864410, sumă reprezentând „ asigurare de viaţă” , în procent de 0,29% la soldul lunar al creditului, sumă achitată începând cu data de 15.01.2011, până la data de 15 februarie 2014 inclusiv, precum şi dobânda legala aferenta acestei sume de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă calculata, dar şi sumele ce se vor achita de la data depunerii prezentei cereri cu acelaşi titlu şi dobânda legală datorată la aceste sume până la plata efectivă calculata;

k) orice sume pe care Banca G. le va percepe începând cu prima rată scadentă ulterior depunerii prezentei cereri (ulterioare datei de 15 februarie 2014) la instanţă si pană la soluţionarea irevocabilă a litigiului, sume reprezentând „comision lunar de gestionare credit”, „comisionului lunar de administrare a creditului”, „comision de întocmire a dosarului de credit”, „comision analiză dosar”, „comision de rambursare anticipată a creditului„ primă asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă”, „primă asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă” şi „primă asigurare de viaţă”, precum şi dobânda legală calculată începând cu data fiecărei plăţi nedatorate pană la plata/restituirea efectiva de către Bancă a acestora;

Reclamanta a solicitat, de asemenea, constatarea nulităţii absolute a următoarelor clauze contractuale stabilite prin contractele de credit mai sus-arătate, astfel:

A. Nulitatea absolută din contractul iniţial de credit nr.33/2545624410 din 06.12.2007 - condiţii particulare - încheiat cu B. G. SA, a clauzelor prevăzute la pct.7 intitulat „Comisioane”, pct.8 intitulat „Neachitarea la termen a ratelor” şi pct.9 intitulat „Asigurări” prin care se prevede că:

„7. împrumutatul va plăti Băncii: comision de întocmire dosar 2520 eur, sau 1,8%, dar nu mai puţin de 200 EUR; comision de rambursare anticipată, la data prezentei 3%; comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei 0,1% pe lună”;

„8. In caz de neachitare la termen a ratelor scadente, Banca este îndreptăţită să perceapă: dobânda penalizatoare de 3 puncte procentuale peste dobânda curentă, calculat pe număr de zile de întârziere; comision de administrare a creditului restant (conform listei de tarife şi comisioane standard în vigoare), la data prezentei 5 EUR”.

„9. Asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă împrumutatul poate încheia o poliţă de asigurare de deces pe toată perioada de creditare, cu cesionarea în favoarea Băncii a drepturilor de despăgubire ce rezultă din încheierea acestei poliţe.

a.împrumutatul a luat cunoştinţă de condiţiile şi termenii asigurării de viaţă de grup încheiate în data de 01.04.2005 între Banca (în calitate de deţinător şi beneficiar al asigurării) şi A.A.V. SA (în calitate de asigurător) şi este de acord să fie inclus în această asigurare în calitate de asigurat, în baza cererii de asigurare.

b. Primele de asigurare se plătesc de către împrumutat (şi se debitează automat de către Banca din contul curent) lunar, la aceeaşi dată cu ratele d credit, până la rambursarea integrală a creditului (conform graficului de plăţi prime de asigurare - Anexa la prezentul contact). Prima de asigurare lunară se calculează prin aplicarea cotei de 0.029% la soldul lunar al creditului (curent-restant) înaintea achitării ratei de credit aferentă lunii respective. Cota de primă este stabilită de către asigurător ca urmare a evaluării riscului, în baza cererii de asigurare şi, dacă este cazul, a declaraţiilor/examinărilor medicale. Primele de asigurare şi despăgubirile se plătesc în moneda creditului”.

Reclamanta a apreciat că în mod nelegal şi abuziv s-a instituit măsura obligării sale la încheierea unei poliţe de asigurare a imobilului la valoarea de circulaţie a imobilului, stabilită prin raportul de evaluare nr. 291 din data de 26.11.2007 elaborat de S.B.C. SRL, valoare ce a fost stabilită în cuantum de 145.000 EUR, atâta vreme cât odată cu achitarea succesivă a ratelor, creditul îşi diminuează cuantumul însă reclamanta rămâne obligată să plătească o asigurare la o valoare care depăşeşte cu mult cuantumul rămas de achitat astfel că sumele de bani achitate nu-i vor mai fi restituite, această clauză fiind pe deplin abuzivă.

B. Nulitatea absolută din contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 - condiţii generale – încheiat cu B. G. SA, a clauzei prevăzute la pct.4 intitulat „Taxe şi impozite” a următoarelor clauze: pct.3.3 alin. ultim; pct. 4.1 lit. a,b,c,d; pct.4.2; pct.4.3; de la pct. 6 intitulat „Rambursarea creditului” pct. 6.4; pct.6.5 primul alineat; pct.6.7 alin. ultim; pct.6.10; pct. 7 intitulat asigurări” ; pct.8 lit. A alin.6 şi lit. B intitulat „Garanţii”, pct.10.1 lit.b teza a II-a şi a III-a şi lit. c şi pct.12.2 alin. l şi alin.2.

Reclamanta a apreciat că această clauză de la lit. B nu-şi are aplicabilitatea şi trebuie constatată nulă absolut atâta vreme cât obiectul contractului de ipotecă a constat în garantarea creditului acordat în cuantum de 140.000 EUR, cu ipoteca apartamentului şi nicidecum cu garanţii reale mobiliare.

C. Nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în actul adiţional nr. l/ 09.12.2010 la contractul de credit nr.14225054410/16.05.2008 - ANEXA 2 REEŞALONARE DEBIT INTEGRAL, pentru suma de 136,970 EUR, a - următoarelor clauze: art. 4 alini, alin2, alin.3; art.6; art 7.1; art.8; art.9 alin. l şi alin.2.

D.Nulitatea din contractul de credit nr.36014864410-67/ 09.12.2010 - condiţii particulare - credit acordat pentru suma de 12.900 EUR, a următoarelor clauze : pct.7 intitulat „comisioane”; pct. 8 alin. l lit. a şi b intitulat Asigurări-A.V şi alin.2 intitulat Asigurarea imobilului care constituie garanţia creditului, pct.8 intitulat Garanţii alin.2

E.Nulitatea întregului contract de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr.l19/09.12.2010, care vizează creditul în valoare totală de 136.970 EUR şi prin care se precizează că face parte integrantă din contractul de credit 14225054410/16.05.2008.

F.Nulitatea întregului contract de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr.120/09.12.2010, care vizează creditul de reeşalonare DAC şi CR într-un credit expresso non stop în valoare totală de 12.900 EUR.

Reclamanta a apreciat că cele două contracte de garanţie reală mobiliară, respectiv nr.l19/09.12.2010 şi nr.120/09.12.2010 nu îşi au aplicabilitatea şi trebuie constatată nulitatea absolută, în întregime, a acestora atâta vreme cât obiectul contractului de ipotecă iniţial nr.33//2545624410/06.12.2007, dar şi obiectul contratului de credit nr.36014864410-67 din data de 09.12.2010 a constat în garantarea creditului acordat în cuantum de 140.000 EUR, şi respectiv 12.900 EUR cu ipoteca apartamentului şi nicidecum cu garanţii reale mobiliare.

Garantarea pentru creditul acordat în sumă de 12.900 Eur se realizează prin una din cele două modalităţi respectiv „Ipoteca” sau „Garanţii pe sume de bani” şi nicidecum prin ambele, a mai apreciat reclamanta.

Cu privire la comisioanele stabilite iniţial prin contractul de credit ipotecar nr.33/2545624410/06.12.2007, prin raportare la actul adiţional nr.1/09.12.2010 la contractul de credit nr.14225054410/16.05.2008, ce a urmat ulterior reeşalonării celui iniţial, s-a precizat următoarele:

Dacă prin contractul iniţial de credit nr.33/2545624410 încheiat la data de 06.12.2007 - condiţii particulare - banca la pct.7 a perceput un comision de întocmire dosar de 1,8 %, din suma împrumutată respectiv suma de 2520 EUR , comision de rambursare anticipată 3% şi comision lunar de gestionare a creditului de 0,1% pe lună; prin art. 4 din actul adiţional nr.l la contractul de credit nr.14225054410 din data de 16.05.2008 (ANEXA 2 reeşalonare debit integral) banca a majorat (cu 0,6 %) comisionul de întocmire dosar intitulându-1 comision de analiză dosar percepând un comision de 2.5% comparativ cu cel perceput în contractul de credit iniţial; şi a înlocuit comisionul lunar de gestionare de cont de 0,1% cu un comision lunar de administrare de cont în procent de 0,10% stabilind că: „ împrumutatul va plăti Băncii următoarele comisioane care vor înlocui comisioanele prevăzute în contractul de credit iniţial, respectiv comision analiză dosar 2,5% dar nu mai puţin de 180 RON, calculat ca procent din valoarea totală a creditului, comision de administrare a creditului de 0,10% din soldul creditului”.

Referitor la comisionul de analiză dosar în procent de 2.5% perceput prin art. 4 din actul adiţional nr. l /09.12.2010 la contractul de credit nr. 14225054410 din data de 16.05.2008 (ANEXA 2 reeşalonare debit integral) Banca a perceput acest comision introducându-1 în creditul reeşalonat până la data lichidării creditului reeşalonat în valoare de 136.970 Eur, respectiv anul 2033, suma totală fiind în cuantum de 3434,25 Eur.

La data de 06.12.2007, reclamanta, după cum aceasta a arătat, a achitat suma de 2520 Eur reprezentând comision întocmire dosar, prin reeşalonarea creditului rămas în cuantum de 136.970 EUR la data de 09.12.2010, Banca percepându-i reclamantei un alt comision de analiză dosar intitulat şi stabilit în sumă mult mai mare, respectiv 3434,25 Eur, sumă pe care reclamanta o plăteşte lunar prin ratele stabilite. S-a apreciat că Banca în mod abuziv a perceput aceste comisioane de două ori şi în procente diferite pentru întocmirea/analizarea aceluiaşi dosar de credit.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată perceput în contractul iniţial de credit nr.33/2545624410/06.12.2007 la pct.7 s-a arătat că la pct.9 alin ultim din actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la contractul de credit nr. 4225054410/16.05.2008, anexa 2-reeşalonare debit integral se precizează că : „ prevederile prezentului act adiţional fac parte integrantă din Contractul de Credit nr. CL 14225054410/16.05.2008 iar celelalte prevederi ale contractului rămân nemodificate.

Astfel comisionul de rambursare anticipată a creditului în cuantum de 3% cuprins în pct. 7 din contractul iniţiat de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 - condiţii particulare - şi pct.4.1 lit. c din contractul iniţiat de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – condiţii generale - încă sunt aplicabile , chiar dacă în actul adiţional încheiat la data de 09.12.2010 sub nr.l la contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008, anexa 2-reeşalonare debit integral, nu este prevăzut acest comision de rambursare anticipată, întrucât prin pct.9 din acest ultim act adiţional nr. 1/09.12.2010 s-au menţinut nemodificate toate celelalte prevederi ale contractului iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007.

Astfel în situaţia în care s-ar achita anticipat creditele acordate, Banca va percepe comision de rambursare anticipată în procent de 3% calculat ca sumă fixă sau procent din suma rambursată anticipat, plătibil la data rambursării anticipate, parţiale sau integrale a creditului, întrucât acest comision încă îşi produce efectele prin menţinerea lui, a apreciat în continuare reclamanta.

Reclamanta a invocat, pe de altă parte prevederile art. 68 rap. la art. 95 din OUG nr. 50/2010 - cu o formă identică şi după aprobarea prin Legea nr. 288/2010, versiune consolidată la 03.05.2013, potrivit cărora este interzis perceperea comisionului privind rambursarea anticipată .

Referitor la comisioanele stabilite de Bancă, respectiv comisionul lunar de gestionare credit, comisionul lunar de administrare a creditului, comision de întocmire a dosarului de credit, comision analiză dosar, comision de rambursare anticipată a creditului, primă asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă , primă asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă şi primă asigurare de viaţă percepute în clauzele contractelor amintite anterior a căror nulitate absolută se solicită reclamanta a  arătat că sunt percepute nelegal, apreciind că ele sunt percepute de fapt ca o a doua dobândă la creditele acordate întrucât la art. 1 pct. 3.2 din actul adiţional nr. l la contractul de credit nr.14225054410 /16.05.2008- anexa 2 reeşalonare debit integral este menţionat că Dobânda anuală efectivă, numită în continuare DAE reprezintă costul total al creditului incluzând dobânda, comisioanele aferente creditului, asigurări dacă este cazul, exprimat în procent din valoarea sumei acordate”, după care ulterior, în mod nelegal au fost aplicate la rata lunară de plată a creditului şi comisioanele şi primele de asigurări;

Reclamanta a apreciat că aceste dispoziţii convenţionale prin care s-a impus obligarea sa la plata respectivelor comisioane, prime asigurare şi penalităţi nu sunt clar, neechivoc exprimate; simpla menţionare a valorii acestor comisioane, fără ca reclamanta să aibă posibilitatea de a cunoaşte motivele care determină perceperea acestora, dar şi de a aprecia asupra temeiniciei acestora, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestor clauze un caracter clar şi neechivoc. De asemenea, caracterul abuziv al unei clauze nu se limitează la situaţiile în care prevederea este expres interzisă de lege.

Exigenţele bunei - credinţe în raporturile contractuale impun ca părţile să poată cunoaşte încă de la încheierea actului juridic întinderea obligaţiilor pe care trebuie să le execute si motivaţia, şi ca o parte să nu îşi crească semnificativ profitul prin împovărarea fără niciun criteriu, şi deci nejustificat, a celeilalte părţi.

S-a mai arătat că aceste comisioane, prime de asigurare şi penalităţi nu au fost negociate între părţi, iar negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoştinţă" a existenţei taxelor instituite.

Reclamanta a apreciat că perceperea acestora creează un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul său, fiind obligată pentru cauze necunoscute la plata unor importante sume de bani.

S-a apreciat că prevederile contractuale care stabilesc comisioanele şi primele de asigurare menţionate contravin bunei-credinţe, în condiţiile în care Banca a perceput aceste comisioane, prime de asigurare, penalităţi în procentele amintite anterior, din valoarea creditelor pentru motive necunoscute de reclamantă.

De asemenea, aceste comisioane nu pot fi incluse în preţul contractului. Denumirea acestor comisioane şi motivele care stau la baza perceperii acestora (mai degrabă lipsa lor) sunt în contradicţie cu ideea de preţ, definit ca prestaţie oferită în schimbul transferării proprietăţii asupra bunului, a menţionat reclamanta în continuare.  Mai mult, caracterul echivoc al acestor clauze face inaplicabil art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, mai apreciază reclamanta, făcând referire totodată şi la art. 3 litera g) şi i) din Directiva 2008/48 a PARLAMENTULUI EUROPEAN şi A CONSILIULUI din 23 aprilie 2008.

În ce priveşte caracterul negociat, s-a menţionat de către reclamantă că a fost fortată sa accepte in bloc textul Convenţiilor/Contractelor si Condiţiilor sale - atat Generale cat si Particulare, contractele fiind preformulate, standard, clauzele nefiind negociate de către părţi.

Comisioane, penalităţile şi prime de asigurare au fost aplicate fară să se arate în ce anume constau şi care este utilitatea lor.

Din aceeaşi perspectivă reclamanta a apreciat ca fiind relevantă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat asupra definiţiei consumatorului ca fiind partea vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată în materie juridică, în raport de care, prin adoptarea Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european şi cel naţional au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda”, oferind instanţei de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-1 anula, în măsura în care se reţine că acesta cuprinde clauze abuzive, fără ca o asemenea intervenţie să presupună încălcarea principiului forţei obligatorii a contractelor.

Reclamanta a mai apreciat că în cauza sunt îndeplinite condiţiile abuzului de drept, iar prin aplicarea comisioanelor, primelor de asigurare şi a penalităţilor banca instituie  un real abuz asupra sa.

S-a arătat de către reclamantă că în accepţiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 si art. 2 pct.16 din OG nr.21/1992 clauza abuziva este acea clauza inserata in contract care, nefiind negociata direct cu consumatorul, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor.

O clauza este abuziva atunci cand ea are ca rezultat ruperea echilibrului contractual.

Aşadar, pentru ca o clauza contractuala sa fie considerata abuziva, este necesar ca: aceasta sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul si aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, contrar cerinţelor bunei-credinte.

Se apreciază că în cauză se constată că prezentele clauze contestate de reclamantă, atât cele care vizează direct achitarea obligarea sa la achitarea abuzivă/nelegală a unor comisioane, penalităţi, prime asigurare, cât şi a clauzelor colaterale ce derivă din acestea ca urmare a obligării reclamantei la plata sumelor arătate, au caracter preformulat, lipsa negocierii din acest punct de vedere fiind prezumată conform art.4 alin.3 din anterior evocata lege. În aceste condiţii, sarcina probei negocierii revenea pârâtei, întrucât prin instituirea prezumţiei de lipsă de negociere în cazul contractelor cu clauze preformulate, sarcina probei este răsturnată, banca pârâtă fiind obligată de dovedească împrejurarea că o anumită clauză a fost negociată cu consumatorul reclamant.

Cum, banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu consumatorul clauzele contestate, deşi sarcina probei îi incumbă în baza art.4 alin.3 din Legea nr.l93/2000, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată, s-a arătat în continuare.

Faptul că prezentele clauze contestate, şi a căror anulare absolută se solicită, au putut fi cunoscute de reclamantă de la momentul încheierii contractelor nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condiţiile în care reclamanta, neavând posibilitatea de a influenţa conţinutul respectivelor clauze, puteaa doar să refuze încheierea contractelor.

S-a invocat art.3 pct.2 din Directiva nr.93/13/CEE, care prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune”, reclamanta apreciind că este cazul contractelor de credit din prezenta cauză.

Referitor la cel de-al doilea criteriu, cel al dezechilibrului, reclamanta a apreciat că această clauză creează un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediul în sprijinul reclamantei.

Cu privire la prima de asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă, prima de asigurare de pe viaţă şi invaliditate (temporară şi permanentă şi prima de asigurare de viaţă, percepută de B.G., prin contractele încheiate, s-a precizat următoarele:

Pentru obţinerea creditului ipotecar Banca a perceput şi primă de asigurare, lucru care nu este insa impus prin lege ci de normele interne de creditare, poliţa de asigurare pe viată fiind intermediata de banca, iar costul ei este exprimat proporţional la soldul creditelor, respectiv, 0,029% şi 0,29% din valoarea la soldul lunar al creditului, pe toată perioada de creditare, cu cesionarea în favoarea băncii a drepturilor ce rezultă din încheierea acestei poliţe, nume ce sunt platibile lunar.

Astfel, in cazul materializării unui risc, despăgubirea esţe virata direct banca si utilizata pentru stingerea datoriei şi nicidecum cuvenită moştenitorilor reclamantei, iar în cazul în care până la finalizarea achitării integrale a creditelor, sumele pe care plătite cu titlu de primă de asigurare de viaţă nu sunt prevăzute niciunde în contracte că îi vor fi restituite reclamantei.

Reclamanta a arătat că această clauză, privind asigurarea obligatorie de viaţă nu este de natură să acopere niciun risc determinat sau determinabil, din prisma dreptului civil, iar pentru cazul morţii debitorului, banca are la îndemână suficiente garanţii contractuale pentru recuperarea sumelor datorate de reclamantă în temeiul contractului de credit.  În continuare reclamanta a arătat că taxa/comision intitulată “primă asigurare” i-a fost impusă a fi încheiată pentru acordarea creditelor şi constituie în fapt tot un comision nelegal şi este în egală măsură abuzivă, întrucât nu a putut fi negociată, fiind astfel incidente disp. Legii nr. 193/2000, iar pe de altă parte încheierea poliţiei de asigurare nu este obligatorie.

A precizat reclamanta că la momentul încheierii contractului de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 şi nr. 36014864410-37/09.12.2010 nu i s-a înmânat nici copia contractului de asigurare de viaţă şi invaliditate temporară sau asigurare de deces.

S-au enumerat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ o clauză pentru a fi considerată abuzivă, respectiv să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ca o consecinţă a lipsei de negociere şi dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credinţe, reclamanta apreciind că toate clauzele a căror nulitate absolută o invocă ce reglementează perceperea comisioanelor,  primelor de asigurare şi penalităţilor evidenţiate, îndeplinesc cele patru condiţii cumulative enumerate.  Mai mult, s-a apreciat că toate aceste comisioane, prime de asigurare şi penalităţi sunt abuzive, reprezentând o dobândă mascată, fiind plătite pentru aceeaşi prestaţie pentru care se plăteşte deja dobândă, fiind înregistrate în contabilitatea băncii ca “venituri din dobânzii”.

În continuare reclamanta a precizat că deşi Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancţiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute, acest fapt decurgând din practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

In ce priveşte natura interesului protejat, normele cuprinse în Legea nr. 193/2000, ocrotesc un interes general, nu unul individual, protecţia legii referindu-se la o categorie generică, aceea a consumatorilor.

Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea, în legislaţia românească, a Directive nr.93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenţei CJUE dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10,(Scarlet Extended SA) în considerentul nr.50, s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din aceasta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale, care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”.

Tot în acest sens, în cauza C-241/98 (Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades) CJUE a arătat că „recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract”, arătând totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze, prejudiciabile pentru consumatori, să nu-şi producă efectele”.

Referitor la timbraj, reclamanta a arătat că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor ort. 3 alin.(2) li.a din OUG nr. 80/2003.

În probaţiune s-au depus înscrisuri (f.37-227).

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.05.2014, prin serviciul Registratură, pârâta a solicitat respingerea cererii în întregime pentru următoarele considerente:

în principal, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă;

într-un prim subsidiar, cererea de chemare în judecată este tardiv formulată, aceasta fiind înregistrată după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune;

într-un al doilea subsidiar, cererea de chemare în judecată este vădit neîntemeiată

În apărare pârâta a arătat următoarele:

A.Aspecte privitoare la creditul iniţial

În data de 26.11.2007 reclamanta V.I.C. s-a adresat B., prin Agenţia P., cu o cerere de creditare în vederea achiziţionării unei locuinţe.

Cererea, analizată în prima formă depusă, nu a îndeplinit criteriile de creditare stabilite de banca şi a fost refuzată după prima analiză, conform adresei semnată de primire de reclamantă.

Ulterior,  reclamanta s-a adresat Băncii cu o a doua cerere de creditare (29.11.2007), care - în urma analizei - a primit aviz pozitiv. În acest context a fost încheiat Contractul de credit imobiliar nr. 33/2545624410/06.12.2007 (denumit în cele ce urmează ”Contractul de credit principal”), contract având ca obiect suma de 140.000 eur, cu un termen de rambursare de 360 de luni, respectiv până la data de 06.12.2037.

S-a menţionat că numărul contractului de credit (2545624410) este dat de contul în care se înregistrează acest credit, cont care figurează de altfel şi în graficul de plăţi ataşat contractului (contractele împreună cu graficele de eşalonare a plăţii au fost depuse în probaţiune de către reclamantă, regăsindu-se în dosarul instanţei).

Potrivit referirilor exprese din cuprinsul documentaţiei depuse de către reclamantă, contractul de credit astfel încheiat a cuprins următoarele:

"Condiţii particulare" - act care constituie rezultatul negocierii dintre părţi cu privire la principalele obligaţii (părţi, valoare, destinaţie, dobânzi şi alte costuri, garanţii) şi

"Condiţii generale" - act care conţine definiţii ce explică termenii contractuali şi constituie o parte standard a contractului de credit.

În scopul garantării acestui credit imobiliar s-a constituit o ipotecă imobiliară asupra imobilului (locuinţă) care a fost achiziţionat.

Costurile acestui credit imobiliar sunt stabilite astfel:

- dobânda fixă în valoare de 6,25% pe an, în primul an de contract,  urmând ca începând cu al doilea an  să se aplice o dobândă indexabilă, stabilită pe baza indicelui monetar  EURIBOR la 3 luni + 3 pb, marjă fixă pe an;

- comisionul de întocmire (analiză) dosar de 2529 eur;

- comision de rambursare anticipată de 3%;

- comision lunar de gestiune de 0,1% /lună.

Nerespectarea contractului (întârzierea îndeplinirii obligaţiilor de plată) era sancţionată cu:

- o dobândă penalizatoare de 3 puncte peste dobânda curentă anuală, calculată la numărul de zile de întârziere;

- o taxă fixă de 5 eur (comision de administrare a creditului restant necesar acoperirii costurilor de notificare).

Fără a fi obligată de bancă, reclamanta a optat pentru încheierea unei A.V cu A.A.V., prin intermediul B., cesionând despăgubirea în garantarea creditului. Costul acestei asigurări, conform cotei de primă stabilită de asigurător a fost de 0,029% din soldul lunar al creditului.

Pentru a elimina riscul pieirii bunului care forma obiect al garanţiei (locuinţa ipotecată), s-a încheiat şi o poliţă de asigurare facultativă a locuinţei, cesionată în favoarea B. pe perioada derulării creditului şi în garantarea acestuia.

Scadenţa obligaţiilor de plată aferente acestui credit a fost fixată la data de șase (6) a fiecărei luni ce urma acordării.

B.Primul act adiţional la Contractul de credit

La cererea expresa a împrumutatei (reclamanta), având în vedere că data încasării veniturilor nu era apropiată datei de scadenţă a obligaţiilor din contractul de credit, s-a stabilit, de comun acord, modificarea datei de scadenţă a ratelor de credit din șase (6) a fiecărei luni în data de 16 ale fiecărei luni.

În acest sens, a fost încheiat un act adiţional la Contractul de credit iniţial. Actul adiţional astfel încheiat a avut drept efect modificarea scadenţei ratelor de credit conform solicitării, precum şi generarea unui nou grafic de eşalonare, conform noii date de scadenţă a obligaţilor lunare.

Prin generarea noului grafic, s-a creat un nou cont (14225054410), cont regăsit pe graficul ce constituie anexa la contract.

Acest act adițional nu a modificat cu nimic Contractul de credit iniţial, cu excepţia datei scadente arătate mai sus.

C.Aspecte privitoare la reeşalonarea principalului

Urmare a deteriorării situaţiei financiare a împrumutatei (reclamanta), precum şi ca efect al înregistrării de restanţe repetate, începând cu data de 16.05.2008, părţile au decis, la iniţiativa (cererea expresă) a reclamantei, reeşalonarea creditului .

Astfel, s-a încheiat un nou act adiţional în data de 09.12.2010, care este numerotat cu nr. 1, la contractul 14225054410 /16.05.2008 (trimiterea este directă la numărul de cont al ultimului act adiţional), prin care :

- suma de 136.970 eur este reeşalonată pe o durată de 22 de ani şi 3 luni (până în anul 2033);

- se acorda o perioadă de graţie (amânare la plata a ratelor) de 9 luni;

- se redefinesc anumite clauze, în acord cu noile prevederi legale (apariţia OG 50/2010);

- se introduce un comision unic pentru serviciile suplimentare prestate la cererea împrumutatului, de 50 EUR ;

- se introduce o garanţie reală mobiliară asupra disponibilului din conturile bancare.

Urmare a analizei dosarului de reeşalonare,  s-a perceput un comision de analiză de 2,5%

Costurile creditului au rămas neschimbate, respectiv comisionul de administrare în valoare de 0,1 %, asigurările şi dobânda, care este egală cu EURIBOR 3M +3 pb - valoarea efectivă se regăseşte în graficul de reeşalonare, respectiv 4,0290 % /an, mai mică cu 2,2 puncte pe an decât valoarea iniţială a dobânzii ( 6,25%).

Graficul de reeşalonare poartă numărul noului cont generat, respectiv 36014784410.

D.Aspecte privitoare la reeşalonarea restanţelor

În paralel cu creditul descris mai sus, reclamanta a beneficiat şi de un credit pe card (de tip revolving, pe termen scurt), conform contractului pentru emiterea cardului de credit încheiat la data de 12.12.2008.

Deteriorarea serviciului datoriei a afectat şi acest produs, context în care părţile, de comun acord, au convenit reeşalonarea datoriei în sumă de 12.900 eur pe aceeaşi perioadă de 267 luni.

În considerarea faptului că acest contract cuprindea o perioada de graţie de 60 de zile calendaristice pentru acoperirea cheltuielilor efectuate prin intermediul cardului, costurile iniţiale ale creditului acordat pe card (MasterCard) sunt:

dobândă de 22% pe an ( DAE 24,46%);

dobândă penalizatoare de 3 puncte peste dobânda curentă;

comision de administrare a cardului, anual, în suma fixă de 25 lei;

comision de gestionare a Contului, perceput lunar, în sumă fixă de 0,5 EUR;

comision de nealimentare a contului cu suma minimă obligatorie de 5% din valoarea alimentării minime lunare;

comision unic pentru servicii de refinanţare în sumă de 50 eur.

Astfel, pentru reeşalonarea datoriei înregistrate, s-a încheiat un contract de credit de consum cu nr. 36014864410-67/09.12.2010, cu termen de scadenţă la 09.12.2033 şi o perioada de graţie parţială de 9 luni. Prin încheierea noului contract, dispoziţiile contractului anterior (emitere MasterCard cu limită de creditare) au încetat să-şi mai producă efectele.

Costurile acestui credit sunt diferite de cele ale creditului principal, în sensul diminuării semnificative a costurilor, respectiv:

- dobânda are valoarea egală cu EURIBOR 3M +7 pp;

- comision lunar de administrare de 0,15% din soldul creditului;

- penalităţi de întârziere în sumă fixă (10 +5 eur).

Şi pentru acest credit clienta a încheiat o poliţă de asigurare de viaţă (prima de asigurare fixată de asigurator fiind de 0,29% aplicat la soldul creditului).

În garantarea creditului s-a constituit ipoteca imobiliară asupra aceleiaşi locuinţe şi garanţie reală mobiliară asupra sumelor din conturile deschise la B..

Pentru a elimina riscul pieirii garanţiei (locuinţa ipotecată), s-a încheiat şi o poliţă de asigurare facultativă a locuinţei, cesionată în favoarea B. pe perioada derulării şi în garantarea creditului.

Contractul, format tot din Condiţii particulare şi Condiţii Generale, are un grafic propriu detaliat ataşat, cu referire la contul 36014864410.

La data de 08.05.2014, soldul inregistrat de reclamanta este de 136.064,61 EUR , situatia creditelor  prezentandu-se astfel :

- credit principal in sold  in suma de 123.942,24 EUR;

- credit reesalonat ( Mastercard) in suma de 12.122,37 EUR;

- restanta in suma de 45,68 EUR.

Pârâta a apreciat că:

I.În principal, cererea de chemare în judecată se impune a fi respinsă ca inadmisibilă

În conformitate cu dispozițiile art. 2, alin 12 al Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: ”Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a) - f).”. În consecință, potrivit dispoziției legale menționate anterior, nerespectarea procedurii de participare la ședința de informare cu privire la avantajele procedurii de mediere mai înainte de introducerea cererii de chemare in judecata este sancționată cu respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată astfel formulate. 

Potrivit art. 601, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 192/2006: ” În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;”.

Mai mult, potrivit art. 193 C.proc.civ. :”Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.

Având în vedere faptul că, din modul de redactare a acesteia, prezenta acţiune se încadrează în prevederile art. 601, alin.1, lit. a din Legea nr. 192/2006, trebuie observat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi obligatorii a participării la şedinţa de informare privind avantajele procedurii medierii, motiv pentru care se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată astfel formulate.

Pârâta a mai apreciat că:

II.Într-un prim subsidiar, în ipoteza în care instanţa va considera cererea de chemare în judecată ca fiind admisibilă, se impune respingerea acesteia ca fiind tardiv formulată, după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă.

În ipoteza în care instanța de judecată va înlătura excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată în secțiunea anterioară, subscrisa înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor percepute de către bancă în raporturile sale cu reclamanta pentru perioade mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii. În esență, justificarea acestei excepții rezidă în aceea că prin modul în care a formulat cererea de chemare în judecată, reclamanta tinde să încalce termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, termen care începe să curgă de la data fiecărei plăți făcută de reclamantă.

Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speţă raportat la data încheierii Contractului de credit, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Art. 3 din acelaşi act normativ dispune că termenul prescripţiei aplicabil tuturor drepturilor de creanţă, indiferent de izvorul lor este de 3 ani de la data când se naşte dreptul la acţiune. De asemenea, potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune cu privire la prestaţiile succesive se stinge printr-o prescripţie distinctă aplicabilă fiecăreia.

În mod similar, art. 2517 din Codul civil actual prevede că ”termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”

Prin urmare, având în vedere că dreptul la acţiunea în anulare s-a născut la data semnării contractelor ce cuprind clauzele atacate, respectiv:

09.12.2010 pentru contract 36014864410-67 (credit de consum);

09.12.2010 pentru ultimul act adiţional al creditului imobiliar (cont 36014784410);

16.05.2008 pentru primul act adiţional al creditului imobiliar (cont 14225054410);

06.12.2007 pentru contractul iniţial al creditului imobiliar (cont 2545624410 ),

iar acţiunea formulată de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 la data de 24.02.2014, pârâta a solicitat să se constate incidenţa prescripţiei extinctive, fiind împlinit termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță.

De altfel, această soluție a fost confirmată în spețe cvasi-identice din practica judiciară, sens în care instanțele au decis că “Aplicând regulile instituției prescripției extinctive anterior enunțate, rezultă că reclamanții pot cere restituirea sumelor achitate (…) doar pe durata a trei ani anterior introducerii acțiunii (…)”

De asemenea, în raport cu pretenţiile efective raportate la sumele deja plătite de reclamantă, pârâta a solicitat să se constatate incidenţa prescripţei extinctive faţă de plăţile efectuate până în data de 24.02.2011, în ceea ce priveşte sumele menţionate la punctele a) - e) (inclusiv) din pag. 4-5 ale cererii de chemare în judecată, în totalitate, şi parţial (respectiv până la data de 24.02.2011) cu privire la sumele care formează obiect al punctelor f) - j) din pag. 5-6 ale cererii de chemare in judecată.

Solicitarea pârâtei, după cum a arătat, are la bază considerarea unei nulităţi relative şi nu a uneia absolute a clauzelor atacate de reclamantă, în baza argumentaţiei ce urmează.

În acest sens, se menţionează că este imprescriptibilă acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unei clauze contractuale bancare, dar este prescriptibilă acţiunea privind restituirea sumelor achitate în temeiul respectivei clauze, deoarece aceasta  priveşte stricto sensu un drept de creanţă care în principiu este prescriptibil, aşa cum rezultă din art. 1 din Decretul nr. 167/1958 (în acest sens se invocă Sentinţa nr. 751/21.10.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş).

III.Într-un al doilea subsidiar, pârâta a apreciat că se impune respingerea ca vădit neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă

În ipoteza în care instanţa va aprecia că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este admisibilă şi este introdusă înăuntrul termenului de prescripţie, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca fiind netemeinică, pentru motivele care vor fi învederate în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, pârâta a considerat că demonstrarea caracterului netemeinic al cererii de chemare în judecată promovate de reclamantă va fi facilitată de succinta trecere în revistă a clauzelor contractuale atacate prin intermediul prezentei acțiuni.

a) Comisionul de analiză (acordare/întocmire)

Activitatea concretă la care se referă acest comision constă în studierea actelor puse la dispoziție de client împreună cu cererea de creditare, investigarea situaţiei financiare şi juridice a veniturilor şi garanţiilor, examinarea fizică a obiectului garanţiei, etc.

Această activitate nu este una voluptorie ci este imperativă, fiind de natură a lămuri scopul creditului, de a elimina riscurile şi, în ultimă măsură, de a respecta legea de organizare a băncii.

Toate aceste activităţi implică un consum de resurse, atât materiale cât şi umane, ceea ce se traduce prin costuri declanşate prin chiar cererea de creditare.

Aceste costuri nu pot fi acoperite de dobânzi, fiind independente şi precedente încasării dobânzii - ca exemplu în cazul rambursării anticipate sau al refuzului de utilizare (tragere) a creditului - modalităţi care nu duc la încasarea de dobânzi - aceste costuri nu ar fi acoperite.

De aceea comisionul de analiză este perceput o singură dată şi anterior tragerii creditului, nefiind perceput ulterior utilizării.

Dacă pe parcursul relaţiei de creditare clientul solicită expres modificarea integrală a contractului, acesta urmând a fi readaptat noilor condiţii economice sau legale - a se vedea cazul reeşalonării - este necesară o nouă analiză ce implică alte costuri decât cele percepute iniţial.

S-a menţionat că dobânda este preţul utilizării sumei de bani puse la dispoziţie clientului numai în cazul şi proporţional cu trecerea timpului şi nu constituie un preţ al muncii depuse de personalul de specialitate angrenat în analiza de creditare.

Dobânda are variaţii proprii în funcţie de costul resurselor, reflectat în cotaţiile interne şi internaţionale şi nu poate fi legată de comisioane, care nu se modifică pe parcursul relaţiei contractuale.

În ceea ce priveşte situaţia concretă a reclamantei, s-a menţionat că prin Contractul inițial de credit nr. 33/2545624410 din 6 decembrie 2007, aceasta a agreat să plătească un comision de întocmire dosar în cuantum de 2520 Euro.

Astfel cum a fost indicat şi în cele ce preced, comisionul de analiză şi întocmire dosar reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de Bancă în vederea întocmirii dosarului, analizării îndeplinirii cerinţelor de acordare a creditului şi efectuării tuturor formalităţilor pentru punerea la dispoziţie a creditului. Clauza privind comisionul de întocmire dosar nu prezintă caracter abuziv, reclamanta fiind informată în mod clar şi inteligibil asupra existenţei şi valorii acestui comision, atât prin oferta de credit a Băncii, cât şi prin contractul de credit.

De asemenea, având în vedere raportul dintre cuantumul comisionului de întocmire dosar (2520 Euro), pe de o parte, şi valoarea totală a creditului contractat de reclamantă (140.000 Euro), pe de altă parte, trebuie observat că acest comision de analiză nu este de natură a produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul reclamantei.

În plus, perceperea unui astfel de comision nu era interzisă de legislaţia aplicabilă clauzelor abuzive, în vigoare la momentul încheierii Contractului de credit (Legea nr. 193/2000), cuantumul şi scopul perceperii fiind indicate în mod explicit în cuprinsul contractului de credit.

S-a învederat faptul că perceperea acestui comision este perfect legală, fiind expres reglementată şi de dispozițiile OUG nr. 50/2010 (act normativ care constituie reglementarea legală specială aplicabilă contractelor de credit destinate consumatorilor, prin care a fost transpusă în legislaţia națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE și care era aplicabil atât contractelor de credit deja încheiate, care trebuiau adaptate la dispozițiile noii reglementări, cât și celor care urmau a fi încheiate ulterior intrării sale în vigoare). Astfel, art. 19 din acest act normativ prevede ca este interzisă perceperea comisionului de analiză dosar doar în situaţia în care creditul nu se acordă (situație care, în mod evident, nu a intervenit în prezenta cauză, din moment ce reclamanta a primit creditul imobiliar solicitat).

De asemenea, art. 36 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede că „pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar (...), iar la alin. 2 se stabilea: ’’comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.’’

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care Banca a procedat la acordarea creditului către reclamantă, respectând dispoziţiile legale in vigoare la data încheierii Contractului de credit, precum şi pe cele ale OUG nr. 50/2010, rezultă că perceperea acestui comision este perfect legală, a apreciat pârâta.

b) Comisionul de administrare/gestionare

Acest comision, în suma modică (0,1%) reprezintă în fapt costurile necesare verificării lunare a stării creditului acordat, a enunţării de opinii în cazul unor riscuri specifice, a sesizării celor autorizaţi cu luarea măsurilor necesare în cazul apariţiei unei probleme în derularea creditului, etc.

Ca şi în cazul anterior, această activitate implică costuri specifice, lunare, care diferă în funcţie de specificul fiecărui credit.

S-a menţionat că lunar, în afara obligaţiei principale de plată (credit şi dobândă), Banca era obligată să urmărească îndeplinirea celorlalte condiţii ale contractului, incluzând între acestea plata primelor de asigurare, transferul acestor sume din contul clientului în contul asiguratorilor sau, pentru a nu se ajunge la rezilierea contractelor de asigurare, chiar şi plata din conturile proprii, în numele clientului, a primelor de asigurare.

Astfel cum s-a arătat mai sus, perceperea acestui comision este recunoscută şi prin lege, fiind reglementată în mod expres de OUG nr. 50/2010. Astfel, art. 36 din acest act normativ prevede la alin. 1 că „ pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, comision de administrare credit (...)”, iar la alin. 3 al aceluiași act normativ se precizează:, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

De asemenea, s-a arătat că contractul de credit nr. 33/2545624410 din 6 decembrie 2007 a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori. Astfel, la data încheierii contractului de credit în cauză activitatea de creditare a fost supusă numai reglementărilor naționale, reglementări respectate întocmai de către Bancă.

Prin OUG nr. 50/2010 a fost transpusă în legislaţia din România Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE. Directiva 2008/48/CEE a avut ca scop crearea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte creditele acordate consumatorilor şi asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în special prin transparenţă. OUG nr. 50/2010 reprezintă reglementarea legală specială aplicabilă contractelor de credit destinate consumatorilor. 

Pentru a facilita înţelegerea de către consumatori a noţiunilor de creditare, legiuitorul român a impus prin OUG nr. 50/2010 stabilirea clară şi unitară a modului în care sunt redactate clauzele contractuale, definirea unitară a unor termeni utilizaţi în contractele de credit, condiţiile de rambursare anticipată, precum şi procedura de modificare a contractelor – atât pentru creditele aflate în sold, cât şi pentru cele viitoare.

Conform art. 95 (alin. 1 si alin. 2) din OUG nr. 50/2010 (forma valabilă înainte de apariţia Legii nr. 288, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010, din data de 30.12.2012) creditorii au avut obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data de intrare în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea contractelor aflate în derulare cu dispozițiile OUG nr. 50/2010.

Având în vedere faptul că în respectiva perioadă clienta înregistra restanţe de câteva luni, perioada de restanţă s-a finalizat cu reeşalonarea creditului conform Actului Adiţional nr. 1 din data de 09.12.2010, care se conformează dispoziţiilor OUG nr. 50/2010.

Prin urmare, începând cu data de 09.12.2010, contractul de credit a fost adaptat la dispoziţiile prevăzute de OUG nr. 50/2010.

Astfel, în analizarea pretenţiilor reclamantei, astfel cum acestea au fost precizate în cererea de chemare în judecată, instanţa ar fi trebuit să distingă între două perioade, respectiv perioada dintre data încheierii contractului de credit şi până la data intrării în vigoare a  OUG nr. 50/2010 şi perioada ulterioară intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010.

i.Legalitatea comisionului lunar de gestionare credit în perioada cuprinsă între data încheierii Contractului de credit (6 decembrie 2007) şi data încheierii actului adiţional la data de 09.12.2010 întocmit în baza prevederilor OUG nr. 50/2010

Prin Contractul de credit Împrumutatul a agreat să plătească un comision lunar de gestionare a creditului de 0,1% din valoarea creditului acordat. Începând cu data de 16 iunie 2008, când a fost modificată data scadenţei ratelor de credit, acest comision a fost indicat în graficul de rambursare sub denumirea de ”comision”.

Raţiunea perceperii comisionului de gestionare/administrare a creditului rezultă din însăşi denumirea şi înţelesul semantic al termenului, acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de Bancă în favoarea împrumutatului, care constă în monitorizarea/urmărirea/înregistrarea de operaţiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat. Perceperea unui astfel de comision nu era interzisă la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul şi scopul perceperii fiind indicate în mod explicit în cuprinsul contractului de credit.

ii.Legalitatea comisionului lunar de gestionare credit după încheierea actului adiţional din data de 09.12.2010 întocmit în baza prevederilor OUG nr. 50/2010

OUG nr. 50/2010 prin art. 36 a stabilit că pentru operaţiunile de monitorizare, înregistrare şi efectuare de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului comisionul să poarte denumirea de comision de administrare, indiferent care este creditorul care acordă consumatorului împrumutul.

Prin actul adiţional încheiat la data de 09.12.2010, prin care contractul de credit a fost adaptat prevederilor OUG nr. 50/2010, comisionul lunar de gestionare a creditului a fost redenumit comision lunar de administrare a creditului şi a fost raportat la soldul creditului.

S-a precizat  faptul că singurele modificări intervenite asupra comisionului se referă numai la denumirea acestuia şi la valoarea la care se aplică, respectiv la soldul creditului şi nu la valoarea creditului aşa cum a fost stabilit iniţial prin contractul de credit, scopul perceperii comisionului şi cuantumul acestuia fiind identic.  Redenumirea comisionului reprezentând doar o punere de acord a terminologiei utilizate în cadrul contractului de credit cu dispoziţiile OUG nr. 50/2010, acest comision prin natura lui având acelaşi scop – cel de a administra/ gestiona contractul de credit.

Astfel cum s-a arătat mai sus, perceperea acestui comision este recunoscută şi prin lege, fiind reglementată în mod expres de OUG nr. 50/2010. Astfel, art. 36 din acest act normativ prevede la alin. 1 că: „pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, comision de administrare credit (...)”, iar la alin. 3 „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”.

Raţiunea perceperii comisionului de gestionare/ administrare a creditului rezultă din însăşi denumirea şi înţelesul semantic al acestuia, respectiv acest comision se percepe în vederea gestionării/administrării, monitorizării şi urmăririi restituirii creditului.

Astfel, din denumirea comisionului rezultă şi scopul pentru care acest comision se percepe. Acest comision este un cost prevăzut şi reglementat de lege, tocmai pentru că reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor în favoarea împrumutaţilor, servicii care sunt accesorii şi inseparabile de creditul acordat.

Acest comision este un cost prevăzut şi reglementat de lege, tocmai pentru că reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de creditor în favoarea împrumutaților, servicii care sunt accesorii şi inseparabile de creditul acordat.

În mod evident legiuitorul, în momentul în care a prevăzut că este legală perceperea unui comision de administrare credit, determinând totodată în ce scop se percepe acest comision, a impus şi legalitatea tuturor comisioanelor achitate. În caz contrar s-ar ajunge la golirea de conţinut a normei legale, precum şi la aplicarea pur formală şi neprevizibilă a acesteia.

În condiţiile în care legea reglementează un astfel de comision a susţine că respectivul comision este nelegal, abuziv, echivalează cu a susţine că însăşi legea este nelegală sau abuzivă, ceea ce reprezintă o absurditate juridică.

Comisionul de gestionare/administrare credit a fost prevăzut în mod expres şi transparent în contractul de credit semnat de către împrumutat, ca reprezentând un cost plătibil lunar pe întreaga durată a creditului. 

Mai mult decât atât, acest comision a fost plătit de către reclamantă pe parcursul mai multor ani, în conformitate cu prevederile contractuale, demonstrând astfel, dincolo de orice dubiu, că a aceasta a înţeles întinderea obligaţiilor pe care şi le-a asumat la semnarea contractului de credit.

Având în vedere că reclamanta a contractat creditul pentru o perioadă de 360 de luni, ratele de credit trebuind achitate lunar, este imperativă urmărirea şi monitorizarea rambursării creditului. S-a menţionat că unele dintre activitățile prestate de bancă legate de administrarea creditului, respectiv: întreţinerea contului de credit în sistemul informatic al băncii, actualizarea lunară a informaţiilor (generare grafic de plăţi etc.), gestiunea relaţiei cu societăţile de asigurare partenere (schimb de fişiere etc.), efectuarea de operaţiuni aferente activităţii de creditare, obligatorii, realizate periodic: raportări către organisme de tip BNR, Biroul de Credit etc., precum şi alte activităţi legate de administrarea creditului pe toata perioada de rambursare a creditului. În cadrul acestor activităţi sunt incluse şi situaţiile în care împrumutatul omite să achite ratele de credit la data scadenta si acesta este contactat de către Banca si atenţionat cu privire la necesitatea îndeplinirii obligațiilor sale, precum şi situaţia în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligațiile de plată a ratelor de credit şi  acesta este sprijinit de Banca în vederea identificării unei soluţii viabile şi convenabile pentru rambursarea creditului.

S-a reiterat că B. a procedat la inserarea în contract a clauzelor referitoare la comisionul lunar de administrare a creditului cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii contractului de credit. După aplicarea OUG nr. 50/2010 şi contractelor de credit în vigoare, B. a procedat la modificarea denumirii comisionului lunar de gestionare administrare a creditului în comision lunar de administrare credit, pe care l-a raportat la soldul creditului.

S-a învederat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin considerentele Deciziei nr. 288 din 27 ianuarie 2012 a reţinut: „comisionul de administrare nu încalcă nicio normă de ordine publică”. Or, faţă de aspectele anterior expuse, observând atât prevederile legale cât şi practica ICCJ, perceperea comisionului de administrare credit este legală.

c) Primele de asigurare

Prima de asigurare este suma pe care o persoană asigurată o plăteşte asiguratorului pe durata de desfăşurare a contractului de asigurare şi reprezintă, în esenţă, costul protecţiei financiare pe care asiguratorul o oferă asiguratului încă din prima zi în care s-a încheiat un contract de asigurare.

Asigurarea este operaţia financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligaţie prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui.

Contractul de asigurare, având un caracter aleatoriu dat de imprevizibilitatea evenimentului asigurat, viitor şi incert, nu poate fi analizat din prisma egalităţii prestaţiilor părţilor.

Conform art.1265 Cod Civil, contractul aleatoriu este convenţia reciprocă ale cărei efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor, pentru toate părţile sau numai pentru una dintre ele, depinde de un eveniment viitor şi incert.

Reclamanta a încheiat pe parcursul relaţiei de creditare două tipuri de contracte de asigurare, sub forma a trei contracte:

- un contract de asigurare de viaţă pentru creditul imobiliar;

- un contract de asigurare asupra imobilului ipotecat;

- un nou contract de asigurare de viaţă pentru creditul de consum.

c1.Asigurarea de viaţă

Conform Contractului inițial de credit încheiat la 06.12.2007 (cont 2545624410), din Condiţiile particulare, pct. 9, alin.1 rezultă că încheierea acestui contract de asigurare a fost opțiunea exclusiva a clientului si nu o măsură impusă de Bancă : "Împrumutatul poate încheia o poliţă de asigurare de deces pe toată perioada de creditare ...."

Această opţiune aleasă de reclamantă a determinat automat şi plata comisioanelor aferente, precum şi păstrarea acestei obligaţii la modificările contractului de creditare (acte adiţionale din 16.05.2008 si 09.12.2010).

S-a subliniat faptul că asigurarea de viaţă a fost o opţiune exclusivă a reclamantei, concretizată prin semnarea cererii de asigurare, precum şi a formularului specific ce conţine declaraţiile privind starea de sănătate solicitat de asigurator.

Conform aceleiaşi opţiuni, Împrumutatul nu a solicitat încheierea unei poliţe de deces cu opţiuni de acumulare, pensii sau alte clauze specifice, opţiunea reclamantului îndreptându-se către un cost minim al primelor de  asigurare .

c2. Asigurarea imobilului

Riscul degradării sau pieirii obiectului material al creditului, respectiv al imobilului, care constituie proprietatea reclamantei cât şi garanţia principală a Băncii, a fost asigurat prin încheierea unei asigurări a acestui imobil.

Asigurarea acestui imobil cu cesionarea în favoarea băncii a despăgubirii, până la valoarea sumelor datorate creditorului, reprezintă un accesoriu al contractului de garanţie ipotecară, având rolul de a proteja, în primul rând, reclamantul şi, în al doilea rând, creditorul.

Aceasta asigurare este impusă atât de prevederile legale în domeniul creditării cât şi de buna-credinţă, respectiv diligenţă minimă a creditorului, care este obligat să acopere sau să excludă riscurile nespecifice obiectului de activitate.

c3. Titularul primelor de asigurare nu este banca, ci asiguratorul

La încheierea contractelor de asigurare, Banca nu a avut decât rolul unui intermediar în numele societăţilor de asigurare reprezentate.

Reclamanta putea opta pentru oricare dintre societăţile de asigurare agreate de Bancă, însă, în acest caz, a optat pentru societăţile de asigurare ce impuneau cele mai mici costuri.

"Cotaţia" , care a determinat valoarea primelor de asigurare, a fost fixată de asigurator, fiind acceptată prin semnarea contractelor de credit, a cererilor de asigurare, a graficelor de plată şi, nu în ultimul rând, prin punerea în aplicare a contractului prin plata efectivă.

Primele de asigurare nu au dus deci la îndestularea băncii, nefiind un cost propriu acesteia şi nu pot fi pretinse pârâtei; deşi beneficiar al asigurării conform cesiunii, pentru plata primelor de asigurare Banca nu a făcut decât oficiul de a transfera din contul clientului în contul societăţilor de asigurare contravaloarea primelor - în fapt, o altă justificare a "comisionului de gestiune/administrare".

Pârâta a arătat că din ansamblul elementelor menționate anterior, rezultă că toate contractele de asigurare încheiate au avut şi au rolul de a proteja interesele creditorului, dar şi cel personal al reclamantei sau al succesorilor acesteia, prin stingerea obligaţiilor de plată asumate în cazul producerii unui risc asigurat.

Ambele tipuri de asigurare produc avantaje asiguratului sau moştenitorilor acestuia:

- în cazul  riscului de deces, moştenitorilor le va reveni imobilul ipotecat, liber de sarcini, deoarece despăgubirea plătită de asigurator va stinge creanţa ipotecară a băncii;

- în cazul riscurilor specifice imobilului, asiguratorul va plăti sumele necesare refacerii imobilului la starea dinaintea producerii evenimentului asigurat (pentru daune parţiale) sau va oferi contravaloarea imobilului, în cazul unei daune totale.

Banca, deşi este primul beneficiar al asigurărilor, conform cesiunii,  nu va avea dreptul de a reţine decât sumele datorate; procedura este explicitată în contractul de credit încheiat la 06.12.2007 pentru contractul iniţial al creditului imobiliar (cont 2545624410), Condiţii particulare, pct. 9, alin. ultim, teza finală: "În cazul în care despăgubirile acordate vor depăşi valoarea creditului rămas de rambursat şi a celorlalte sume datorate băncii, diferenţa se cuvine Împrumutatului sau moştenitorilor acestuia, conform legii".

S-a ataşat practica recentă privind o cerere similară cu privire la restituirea primelor de asigurare, conform sentinţei civile nr. 222298/18.11.2013, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosar 10915/299/2013.

S-a apreciat că acest capăt de cerere nu face parte din obiectul declarat al cererii de chemare în judecată (clauze abuzive), urmând a fi disjuns şi timbrat ca atare.

d) Consideraţii privitoare la clauza de rambursare anticipată

În pag. 10 a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei 6.7. din Condiţiile generale la Contractul de credit, clauză potrivit cu care Banca va percepe un comision de rambursare anticipată calculat conform listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data rambursării anticipate.

Contractul de credit a fost încheiat în anul 2007, când nu exista vreo restricţie în ceea ce priveşte cuantumul comisionului de rambursare anticipată. Pe cale de consecință, clauza referitoare la comisionul de rambursare anticipată era perfect legală şi în concordanţă cu voinţa părţilor exprimată prin semnarea contractului de credit.

Ulterior, OUG nr. 50/2010 a menţinut posibilitatea băncii de a percepe, în anumite condiții, o compensație în caz de rambursare anticipată a creditului, articolele 66-69 din respectivul act normativ detaliind condițiile în care o astfel de compensație poate fi acordată.

Pe cale de consecinţă, clauza privind comisionul de rambursare anticipată nu are caracter abuziv, aceasta fiind cuprinsă în contractul de credit încheiat între părţi şi prevăzută de legislaţia aplicabilă contractelor de credit destinate consumatorilor, atât cea în vigoare la data încheierii contractului de credit, cât şi cea prevăzută de OUG nr. 50/2010, a apreciat pârâta.

S-a menţionat că în realitate, deşi în Contractul de credit încheiat în anul 2007 această clauză a fost inserată în Condiţiile Particulare, nu şi-a găsit aplicabilitatea, fiind înlocuită în actele de reeşalonare din anul 2010 (art. 4) cu clauza standard cuprinsă în OUG 50/2010: "comision de rambursare anticipată totală/parţială, aplicabil în perioada în care rata dobânzii aferenta creditului este fixă". Se regăseşte situaţia în care este permisă perceperea în mod legal de către Bancă a unui comision, însă această prevedere contractuală  nu produce nici un efect în situaţia de faţă.

De asemenea, în Actul Adiţional nr. 1 din data de 09.12.2010 se menţionează că acest comision de rambursare anticipată se percepe numai în perioada în care rata dobânzii este fixă. Dat fiind faptul că dobânda contractuală este indexabilă, comisionul de rambursare nu se percepe. Clienta nu a achitat şi nu va achita comision de rambursare anticipată.

Deci, clauza nu este aplicabilă contractului de credit şi actelor de eşalonare, deoarece acestea sunt purtătoare de dobândă indexabilă şi nu fixă, ceea ce face ca premisa aplicării acestei clauze să nu existe. În situaţia în care modificarea contractului ar impune aplicarea unei dobânzi fixe, această clauză s-ar activa, însă chiar şi în acest caz clauza şi-ar păstra caracterul legal şi just, dată fiind acceptarea de către client şi prevederea expresă a OUG 50/2010.

În plus, s-a subliniat faptul că o asemenea prevedere contractuală nu îi aduce reclamantei nici un prejudiciu prin simpla sa existenţă în cadrul contractului, întrucât aceasta nu se afla în situaţia de a rambursa anticipat creditul (fiind astfel supusă plăţii acestui comision), ci, dimpotrivă, avea dificultăţi chiar cu rambursarea în termenele normale convenite prin contract.

e)  Considerente legale din perspectiva Legii nr. 193/2000

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta face numeroase referiri la dispoziţiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori care este legea de transpunere în dreptul naţional a Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Atât art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, cât și art. 79 din Legea nr. 296/2004 stabileau că, în vederea calificării unei clauze contractuale ca fiind abuzivă, este necesară îndeplinirea unor condiții, după cum urmează:

Clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

Prin ea însăşi sau împreună cu altele, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Pârâta a arătat în continuare că din modul de formulare a articolelor de lege menţionate anterior, rezultă fără putinţă de tăgadă că aceste două condiţii au caracter cumulativ, astfel încât calificarea unei clauze contractuale ca fiind abuzivă este indisolubil legată de îndeplinirea tuturor acestor cerinţe. Neîndeplinirea fie şi numai a uneia singure dintre acestea este suficientă pentru a atrage imposibilitatea de a califica respectiva clauză ca fiind una abuzivă.

De altfel, această abordare este reflectată şi în practica instanţelor de judecată din cauze identice (pârâta face trimitere, cu titlu de exemplu, la Judecătoria Oradea, Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 52/2014 pronunţată în dosarul nr. 6450/271/2013).

Mai mult decât atât, calificarea unei clauze ca fiind abuzivă şi, pe cale de consecinţă, interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 impune dovedirea îndeplinirii condiţiilor menţionate mai sus. Fiind chestiuni de fapt, acestea presupun, fără îndoială, o analiză atentă a împrejurărilor faptice ale speţei, precum şi a probatoriului administrat. S-a menţionat că acesta este sensul hotărârilor judecătoreşti care, în speţe identice, au precizat: “Cu privire la incidenţa art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanţa reţine că pentru a fi incident acest text normativ ar trebui să se constate în speţă că acea clauză nu a fost negociată între părţi, iar acea clauză să creeze între părţi un dezechilibru semnificativ” (se face trimitere, cu titlu de exemplu, la Judecătoria Oradea, Secţia civilă, sentinţa civilă nr. 5993/2013 pronunţată în dosarul nr. 20215/271/2012).

Pârâta a apreciat că instanţa nu poate cerceta caracterul abuziv al unor clauze referitoare la caracterul adecvat al preţului contractului.

Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului abuziv al unor clauze contractuale se impune o analiză a prevederilor menţionate la art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 care exceptează anumite clauze contractuale de la caracterul abuziv.

Art. 4. alin. 6 prevede că ”evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plata, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor şi  inteligibil.”

Clauzele contractuale privind comisioanele sunt exprimate într-un limbaj uşor şi inteligibil și au ca obiect stabilirea unor elemente componente ale creditului, ceea ce le plasează sub incidenţa art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000.

Acest text de lege transpune în legislaţia naţională dispoziţia comunitară prevăzută la art. 4 alin 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.”

În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut prin considerentele Deciziei nr. 482 din data de 19.11.2012 că “clauzele referitoare la dobândă şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, aşa cum rezultă în cauză, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin 5) care au transpus Directiva 93/13/CEE.”

În acelaşi sens, s-a statuat şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile nr. 2450/2011 şi 2451/2011 pronunţate de ICCJ, Secţia Comercială - Contractul de credit bancar de Florescu, Bordea, Popa, Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 236-237, 239) ca, “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil – aşa cum rezultă în cauză, în acest sens fiind dispoziţiile legii nr. 193/2000.”

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin considerentele Deciziei nr. 4685/27.11.2012 faptul că clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naţionale şi comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate. (...) Consumatorii nu au fost obligaţi să se supună unor condiţii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligaţiilor acestora. Prin urmare, atât comisionul de risc, cât şi dobânda, ca şi componentă a preţului creditului sunt exceptate, în speţă, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenţiei de credit, respectiv preţul serviciului de finanţare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în aşa fel să conducă la concluzia că la momentul acordului de voinţă, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenţiei, iar termenii utilizaţi pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili şi apţi de a fi înţeleşi cu ajutorul gândirii logice.

S-a arătat că din jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti rezultă în mod clar că, pe calea acţiunii în constatarea clauzelor abuzive nu se pot critica clauzele privind dobânda şi comisioanele, având în vedere că acestea sunt parte a preţului contractului de credit şi sunt exceptate prin art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000 de la controlul caracterului abuziv. Şi astfel este firesc întrucât preţul contractului – în speţă, cu privire la comisioanele contestate - a fost în mod clar şi expres determinat prin contractul de credit, semnat şi asumat de reclamant. S-a menţionat de către pârâtă că, împrumutatul, reclamant în prezenta cauză, cunoştea în momentul semnării contractului de credit costurile aferente creditului.

Dobânda anuală, comisioanele, etc. intră în sfera noţiunii de „preţ al contractului de credit” de vreme ce reprezintă contraprestaţii lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.

Astfel, potrivit definiţiilor cuprinse în OUG nr. 50/2010 prevăzute la art. 7 pct. 4 „costul total al creditului înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri care trebuie să  le suporte consumatorul (...)”.

Raţionamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv a acelor clauze contractuale care privesc strict preţul şi obiectul contractului, respectiv  caracterul adecvat al preţului contractual raportat la obiectul contractului – în măsura în care aceste clauze sunt clare – constă printre altele şi acela de a nu permite unei parţi contractuale de a obţine diminuarea preţului la achitarea căruia s-a obligat, după încheierea contractului. În caz contrar tot timpul, consumatorul prevalându-se de această calitate, chiar dacă a fost de acord cu achitarea unui preţ contractual şi a acceptat în cunoştinţă de cauză oferta profesionistului, s-ar putea prevala în urma perfectării contractului ca, clauza privind preţul este una abuzivă şi să obţină pe această cale diminuarea preţului.

Conchizând, pârâta a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, precum şi din jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti, dobânda şi comisioanele, ca şi componenta a preţului creditului, sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv.

Pârâta a mai arătat că în subsidiar, chiar dacă s-ar considera că se impune un astfel de examen, trebuie observată neîndeplinirea condiţiilor pentru calificarea clauzelor contractuale contestate ca fiind abuzive.

Astfel, clauzele abuzive sunt definite la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, ca fiind clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care, prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Alin 2. al aceluiaşi articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (...).

Prin urmare, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: clauza să nu fi fost negociată direct şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei credinţe.

Pentru a se demonstra că în prezenta cauză, clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerinţelor prevăzute la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, astfel încât acestea nu pot fi considerate abuzive pârâta a arătat următoarele:

Lipsa dezechilibrului semnificativ între părţi în detrimentul consumatorului

Definiţia clauzei abuzive afirmă criteriul dezechilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor, fără a oferi elemente în raport de care să poată fi apreciată existenţa acestui dezechilibru.

Noţiunea de „dezechilibru semnificativ” este inovatoare, iar doctrina a explicat şi definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care şi-a pierdut utilitatea socială şi personală.

În conformitate cu art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie şi de alte clauze ale contractului sau a altor contracte de care acesta depinde.

În acest sens, trebuie precizat faptul că şi în conformitate cu jurisprudenţa comunitară, aplicabilă în materie, pentru a analiza caracterul abuziv al clauzei, instanţa nu se poate limita la clauzele invocate de reclamantă, ci trebuie să analizeze întregul contract pentru a decide în ce măsură s-a produs un dezechilibru.

Astfel, în cauza C-472/11 Banif Plus Bank ZRT c. Csaba Csipai, Viktoria Csipai din 21.02.2013, CJUE a decis că o instanţă este obligată să ţină cont de toate celelalte clauze din contract. Aşadar, trebuie analizate şi beneficiile pe care reclamantul le-a obţinut din acest contract şi puse în balanţă împreună cu îndatoririle şi obligaţiile asumate.

Pe de altă parte, prin modalitatea de reglementare, precum şi prin raportare la restul clauzelor contractuale, aceste comisioane nu pot avea drept consecinţă crearea unui dezechilibru între drepturile şi obligațiile părţilor contractante.

Un alt criteriu de apreciere a criteriului dezechilibrului contractual transpare şi din conţinutul Anexei Legii nr. 193/2000, anexă ce cuprinde o enumerare exemplificativă a unor tipuri de clauze  inserate în contractele dintre comercianţi şi consumatori considerate ca fiind abuzive.

Toate aceste exemple de clauze din Anexa la Legea nr. 193/2000 privesc, în esenţă, situaţiile în care comerciantul îşi rezervă dreptul de a modifica în mod unilateral şi arbitrar clauzele contractului încheiat cu consumatorul, determinând astfel o situaţie de dezechilibru care nu ar putea fi prevăzută de consumator şi la care acesta nu  s-ar putea opune.

Pârâta a apreciat că, de asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că reclamanta este absolventă de studii superioare. Astfel cum rezultă din documentaţia care a însoţit Cererea de credit, Împrumutata este absolventă de studii superioare juridice, ocupând  funcţia de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel ca aceasta se bucura de cunoştinţe de specialitate juridică şi financiară şi, în consecinţă, a cunoscut ori cel puţin ar fi trebuit să cunoască implicaţiile economico – juridice ale contractului de credit încheiat cu Banca. Fie numai faţă de acest aspect contractul de credit nu poate conţine clauze abuzive, neputându-se în niciun caz afirma că a existat un dezechilibru contractual creat cu rea - credinţă de bancă, de vreme ce reclamanta a avut în permanenţă reprezentarea tuturor acţiunilor sale.

Prin urmare, împrumutata nu a fost obligată să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă înainte de semnarea contractului de credit, aceasta fiind în posesia tuturor elementelor pentru a fi în măsură să cunoască întinderea obligaţiilor sale. 

Buna-credinţă a Băncii în reglementarea clauzelor contractuale

Cu referire la buna-credinţă, arătăm că art. 14 din Noul cod civil prevede că „Orice persoană fizică sau juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Buna credinţă se prezumă până la proba contrară.” Astfel, este în sarcina părții cu interese contrarii dovada faptului că buna-credinţă a lipsit la data încheierii contractului de credit.

Buna-credinţă în materie de clauze abuzive reprezintă un concept european autonom. Tocmai de aceea, în comentariile pe marginea conceptului de bună-credinţă, astfel cum este acesta însuşit de art. 3.1 din Directivă s-a cristalizat ideea interpretării „autonome” a conceptului de bună-credinţă.

Buna-credinţă în contextul Directivei reprezintă un instrument de evaluare globală a caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii oferite de art. 3.1 (art. 4.1 din Lege).

Caracterul global al bunei-credinţe are rolul de a:

a)complini criteriul dezechilibrului semnificativ şi de a preîntâmpina o posibilă evaluare mecanică a dezechilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor;

b)impune ca la evaluarea caracterului abuziv al unei clauze să se aibă în vedere toate circumstanţele relevante ale încheierii contractului.

S-a învederat faptul că CJUE a decis, în cauza C-415/11, Mohamed Aziz c. Caixa d’Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, că pentru a şti dacă dezechilibrul este creat în contradicţie cu cerinţa bune-credinţe este important ca instanţa să verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuţie în urma unei negocieri individuale.

Or, în mod evident comisioanele şi dobânzile au fost acceptate de reclamantă. Astfel, clauzele privind comisioanele sunt unele esenţiale pentru acesta, nefiind rezonabil să presupunem că la momentul încheierii contractului, costurile generate de acesta nu au fost analizate şi comparate cu alte produse oferite de ale bănci. Prin urmare, nu putem să conchidem că acţiunile B. au fost contrare bunei-credinţe.

S-a arătat că B. a procedat la inserarea în contract a clauzelor referitoare la comisioane şi dobânzi, cu respectarea întocmai a dispoziţiilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.

Prin urmare, Banca a procedat la reglementarea clauzelor privind comisioanele, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, astfel încât nu poate fi pusă sub semnul îndoielii buna-credinţă a Băncii.

Negocierea clauzelor contractuale

Cu referire la negocierea individuală a preţului unui credit s-a arătat faptul că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin considerentele Deciziei nr. 4821 din data de 05.12.2012 a reţinut că “preţul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al său. Acest lucru nu este posibil, în condiţiile în care banca are milioane de clienţi. Este motivul pentru care banca oferă clienţilor produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceştia să poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de serie nu negociază cu clientul preţul produsului său expus la raft ”.

Existenţa unor produse predefinite nu afectează libertatea consumatorului de a opta pentru un anumit tip de dobândă sau monedă a creditului şi nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzelor contractuale, opţiunea clientului fiind liber exprimată. 

În ceea ce priveşte negocierea clauzelor contractuale pârâta a precizat faptul că încheierea Contractului de credit a fost precedată de următoarele  etape:

- analiza ofertei complete de creditare pe care B. o punea la dispoziţia persoanelor interesate la acel moment; produsele de creditare erau suficient de variate şi detaliat descrise încât persoana interesată să poată alege, pe baza unor considerente de oportunitate proprii, varianta cea mai avantajoasă;

- completarea cererilor de creditare, în cuprinsul acestora persoanele interesate optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor şi disponibilităţilor financiare;

- analizarea Condiţiilor Generale aplicabile contractelor de credit, în cuprinsul acestora fiind detaliat descrise atât consecinţele şi condiţiile specifice fiecărui tip de credit;

- particularizarea condiţiilor de creditare selectate de către împrumutaţi în cadrul Condiţiilor Particulare. Această etapă finală presupunea semnarea contractului de credit cu indicarea exactă a condiţiilor de creditare compatibile cu situaţia financiară şi opţiunile exprimate de către persoana fizică interesată.

Ca urmare a faptului că reclamanta a fost de acord cu toate condiţiile de creditare, implicit cu cele referitoare la comisioanele atacate, aceasta a solicitat Băncii, prin intermediul Cererii de credit din data de 26.11.2007, completată şi semnată de aceasta, acordarea creditului.

Astfel, pe baza tuturor informaţiilor şi a documentelor primite reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între mai multe oferte de creditare prezentate de alte bănci din Romania, prin compararea condiţiilor de creditare, inclusiv prin compararea valorii dobânzii anuale efective (DAE), care reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului.

Cererea iniţială a fost reiterată în data de 29.11.2007, prin modificarea cererii iniţiale , ceea ce atestă faptul că au fost purtate discuţii punctuale timp de cel puţin 3 zile - interval înregistrat între cele două cereri - şi mai bine de 11 zile - interval înregistrat  de la data depunerii cererii pana la data semnării contractului .

Modificarea cererii (în acest sens pârâta a solicitat să se ţină cont că cererea iniţială a fost refuzată) atestă deci existenţa unei negocieri şi a unei insistenţe conştiente din partea reclamantei, nicidecum o impunere din partea băncii.

Cât priveşte reeşalonarea - atât în privinţa creditului principal cât şi în privinţa creditului de consum - după cum recunoaşte chiar prin cererea de chemare în judecată, a existat o negociere ce s-a întins pe mai bine de 4 luni (a se vedea pag. 25 - partea finală şi pag. 26 - primul rând - " ... împrejurare ce a avut loc în momentul perioadei de timp august 2010- decembrie 2010 cât a durat negocierea dintre mine şi Bancă de a-mi acorda o perioadă de reeşalonare a creditului...".

În plus, negocierea este confirmată şi prin existenţa fişelor de aprobare a condiţiilor derogatorii pentru reeşalonarea creditelor, ceea ce dovedeşte în mod foarte clar faptul că au existat astfel de negocieri pe parcursul relaţiei contractual dintre reclamantă şi Bancă.

Prin urmare, împrumutatul nu a fost obligat să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă înainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind în posesia tuturor elementelor pentru a fi în măsură să cunoască întinderea obligaţiilor sale. 

Pe cale de consecinţă, nici această condiţie nu este îndeplinită pentru ca aceste clauzele contestate de reclamantă să poată fi considerate abuzive.

f) În ceea ce priveşte contractele de garanţie mobiliară (punctele E şi F din cerere)

Constituirea garanţiilor, tipul acestora şi obiectele asupra cărora se constituie garanţia creditului fac obiect exclusiv al negocierilor purtate de părţi şi reprezintă atât o obligaţie legală a creditorului, cât şi o exprimare a diligenţei acestuia.

Normele BNR impun Băncilor atât categoriile de garanţii ce trebuie a fi constituite cât şi o acoperire minimă pe care acestea trebuie sa o aducă creditului acordat, în funcţie de tipul creditului şi perioada de creditare.

Aspectul garanţiilor nu este cuprins nici în legislaţia privind clauzele abuzive şi nici în practica judiciară cu privire la acestea, cererea reclamantei nefiind sprijinită de niciun temei legal.

Conform raportului de evaluare întocmit la acordare (26.11.2007), valoarea de piaţă a imobilului a fost stabilită la echivalentul sumei de 173.000 eur, în condiţii de plin avânt al afacerilor imobiliare (evaluatorul consemnează că există un dezechilibru semnificativ în favoarea cererii). Gradul de acoperire a fost stabilit deci la 123%.

Conform raportului de evaluare întocmit la data reeşalonării creditului,  (septembrie 2010), valoarea de piaţă a imobilului a fost stabilită la echivalentul sumei de 145.000 eur, în condiţii de început al crizei imobiliare.

Având în vedere că suma reeşalonată (136.970 eur) prezintă o reducere nesemnificativă, iar la această sumă se adaugă şi suma reeşalonată prin preluarea debitului înregistrat pe card ( 12.900 eur), rezultă o datorie totală de 149.870 eur.

Faţă de valoarea totală a garanţiei ( 145.000 eur), rezultă că garanţia imobiliară nu mai acoperă debitul înregistrat, fiind necesară constituirea garanţiilor suplimentare.

În această situaţie, pârâta a solicitat să se constate că reclamanta tinde nu spre desfiinţarea unor clauze abuzive, ci a unor contracte care tind să reechilibreze contractul în interesul creditorului, acesta fiind dezavantajat de evoluţia pieţei imobiliare, prin deprecierea avansată şi continuă a valorii garanţiilor.

S-a apreciat că acest aspect nu poate fi cuprins într-o cerere intitulată "generic" ca fiind de desfiinţare a unor clauze abuzive, ci constituie o cerere de sine-stătătoare, abuzivă din partea reclamantei, care ar trebui disjunsă din acest dosar , urmând a fi timbrată în mod corespunzător şi judecată separat de restul capetelor de cerere.

g) Diverse aspecte sesizate, pe care pârâta le-a apreciat că nu corespund unor capete de cerere distincte

În privinţa acordului de utilizare a datelor cu caracter personal

Conform celor declarate în contractul de credit, Banca este înregistrată la Registrul de evidenţă a operatorilor de date personale sub numărul 292/2007 şi reînregistrată sub nr.1788/2010. Conform cererilor de credit, reclamanta şi-a dat acordul de prelucrare a datelor, faţă de acestea nefiind înregistrată sau dovedită nicio încălcare a prevederilor legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

În cazul în care reclamanta înţelege ca aceasta menţiune să fie considerată un capăt de cerere distinct  (neputând să fie inclus în partea de clauze abuzive), s-a solicitat să se disjungă acest capăt de cerere şi să fie impusă timbrarea corespunzătoare a acestuia.

În privinţa clauzei specifice a contractelor de garanţie reală mobiliară

Reclamanta a invocat, ca abuzivă inserarea în cadrul contractelor de garanţie reală mobiliară a frazei "în caz de neexecutare creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei".

S-a arătat sub acest aspect că această formulă este întocmai celei IMPUSE de titlul VI al legii nr.99/1999, art. 63, alin. 4 : " (4) Pentru a putea lua în posesie bunul potrivit alin. (1)-(3), contractul de garanţie trebuie să includă următoarea formulă, redactată cu caractere majuscule, având dimensiunea de cel puţin 12 puncte (0,5 cm): "ÎN CAZ DE NEEXECUTARE CREDITORUL POATE FOLOSI MIJLOACELE PROPRII PENTRU LUAREA ÎN POSESIE A BUNULUI AFECTAT GARANŢIEI".

Deoarece această formulă, impusă de lege, nu poate fi considerată "abuzivă", s-a solicitat să nu fie luată în considerare argumentaţia reclamantei privind acest aspect.

În privinţa tipului de credit (imobiliar sau ipotecar)

După cum am arătat anterior, contractele de credit conţin formulări explicative detaliate, însă nu toate aceste formulări sunt aplicabile creditului efectiv acordat.

Astfel, în contractul de credit iniţial, reclamanta a avut de ales între cele două tipuri de credit (imobiliar şi ipotecar), însă a ales varianta de credit "imobiliar" (a se vedea art. 2 din contractul de credit 33/2545624410/06.12.2007).

Ulterior, în paragraful al 3-lea, apare definiţia "creditului ipotecar", însă această frază are doar rolul unei definiţii şi nu reprezintă nici opţiunea clientului şi nici a băncii.

Argumentarea acestei interpretări este dată atât de conţinutul cererilor de acordare a creditului, cât şi de toate celelalte acte (contracte de garanţie, acte adiţionale, documente prezentate de clientă); interpretarea contractului nu se poate face după sensul strict al unor termeni (cu atât mai mult cu cât aceştia au rolul de a defini şi nu de a reglementa), ci după înţelesul pe care părţile şi legea o dau acestor termeni.

S-a menţionat că o diferenţă notabilă între creditele "ipotecare" şi "imobiliare" este dată de lipsa ipotecii convenţionale (care devine o ipotecă legală, reglementată strict de legea creditului ipotecar), cât şi de ingerinţa statului atât în cuprinsul contractului cât şi în alte aspecte care reglementează relaţiile dintre părţi.

Rezultatul interpretării contractului ca fiind "ipotecar" ar duce la inaplicabilitatea reglementărilor privind clauzele abuzive, deoarece în acest caz ar fi în discuţie un contract impus de lege şi nu de Bancă (creditor).

În privinţa debitării contului pentru prelevarea creditului

Ca o consideraţie preliminară, s-a considerat că şi acest aspect nu poate face obiect al judecăţii din perspectiva "clauzelor abuzive".

Autorizarea acordată creditorului pentru preluarea sumelor restante din conturile deschise la Bancă este de esenţa contractului, reprezentând în fapt singura modalitate de rambursare a creditului.

Acest mandat nu poate fi revocat şi nici modificat fără acordul expres al creditorului, deoarece în acest caz rambursarea creditului ar fi supusă unei condiţii potestative simple („plătesc când vreau”).

În fapt, autorizarea debitării conturilor reprezintă  o aplicare a compensaţiei stabilite în mod expres de art. 2.185 Cod Civil.

Cât priveşte cuantumul sumelor ce pot fi reţinute de bancă pentru plata datoriilor înregistrate, s-a arăta că dispoziţiile art. 409 Cod Procedura Civilă (vechi) nu sunt aplicabile, deoarece reclamanta nu a fost şi nu este angajat al Băncii şi preluarea din contul curent a debitelor înregistrate nu reprezintă o "executare silită".

În argumentarea celor de mai sus, atât în privinţa autorizării privind debitarea conturilor cât şi a proporţiei în care Banca are dreptul de a dispune asupra sumelor existente în cont, s-a ataşat decizia Tribunalului Bucureşti nr. 1342/27.03.2013, dată în dosar nr.31397/299/2011, definitivă şi irevocabilă, care cuprinde ambele aspecte menţionate.

h) În privinţa daunelor morale în cuantum de 10.000 eur

Reclamanta a solicitat daune morale, adică o reparaţie patrimonială pentru a acoperi un prejudiciu nepatrimonial. Aşa cum ea însăşi pune în vedere instanţei prin cererea de chemare în judecată, daunele morale se acordă ca urmare a:

-producerii unor dureri psihice sau fizice,

-suferinţelor psihice datorate morţii unei persoane apropiate sau rude,

-mutilării, rănirii, desfigurării sau îmbolnăvirii grave,

-vătămărilor şi leziunilor ce produc schimbări nedorite în înfăţişarea victimei,

-limitării posibilităţilor de a se bucura de viaţa socială sau de familie,

-dăunării prestigiului, onoarei şi demnităţii unei persoane.

S-a menţionat că aşa cum argumentează reclamanta, daunele morale, potrivit doctrinei, reprezintă un fapt săvârşit din interese personale, care a produs suferinţă morală sau fizică unei alte persoane. În situaţia de faţă, este evident că nu există nici faptul provocator de daune morale, cu atât mai puţin interesul personal în efectuarea acestuia, a apreciat pârâta.

Împrumutata a invocat în cererea sa faptul că îndatorarea sa faţă de Bancă i-a produs acesteia o depreciere personală a situaţiei sale familiale şi sociale, obligând-o la existenţa unei situaţii economice şi financiare precare, a mai arătat pârâta.

Sub acest aspect s-a solicitat ca instanţa să aibă în vedere faptul că această susţinere a reclamantei în nici un caz nu poate fi admisă, dat fiind faptul că, deşi iniţial cererea de credit îi fusese refuzată reclamantei, s-a procedat apoi la acordarea creditului, tocmai în sprijinul situaţiei financiare şi economice a reclamantei. Aşadar, Banca a ajutat-o pe reclamantă să depăşească greutăţile financiare cu care se confrunta la acel moment, încurajarea spre achiziţionarea imobilului în cauză neputând fi considerată un fapt săvârşit din interese personale în scopul producerii de suferinţe morale sau fizice. 

De asemenea, reclamanta, pe lângă faptul că nu a făcut dovada prejudiciului, nici măcar nu a dat posibile indicii care să îi susţină cererea în acest sens.

Pârâta a solicitat  sa se constate ca :

- pentru obtinerea creditului, reclamanta a insistat in acordare, chiar si dupa primirea refuzului bancii;

- prin obtinerea imprumutului, reclamanta si-a achizitionat un imobil pe care-l foloseste in mod continuu si netulburat de la data acordarii;

-chiar si in cazul inregistrarii unor restante, B. nu a declarat scadente creditele in sold si nu a intreprins nicio actiune de natura a leza, psihic sau fizic reclamanta;

-prin acordarea reesalonarilor, B. a redus in mod considerabil costurile angajate initial de reclamanta, oferindu-i perioade de gratie si o perioada de timp sporita pentru plata creditului;

-prin plata comisioanelor si a primelor de asigurare, reclamantei i se confera un confort psihic sporit, mare parte din riscurile contractului , inclusiv riscul pieirii lucrurilor fiind preluat de asiguratori.

-B. a confirmat si isi reafirma disponibilitatea de a veni in intampinarea clientilor sai, prin oferte alternative, adaptate necesitatilor clientei si conforme cu costurile pietei specifice si cerintele clientelei.

În continuare s-a apreciat că niciunul dintre elementele enumerate sau prezumate de reclamanta nu indica posibila existenta a unor vătămări care sa susţină suferinţe morale justificate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., jurisprudenţă şi articolele de lege menţionate în cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi interogatoriul reclamantei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. 2 C.proc.civ. reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, pe care l-a depus la dosar la 10.06.2014, prin intermediul serviciului Registratură.

Totodată, reclamanta a depus completare/precizare la acţiune prin care a solicitat:

Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb euro-leu la momentul semnării contractului nr. 33/2545624410 din data de 06.12.2007, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractelor de se află în derulare, respectiv a contractului nr. 36014864410-67/09.12.2010 şi a actului adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 anexa 2 reeşalonare debit integral din 09.12.2010 prin raportare la Cauza C-Kaslerne Rabai V OTP Jelzalogbank ZRT CJUE.

Totodată, a solicitat şi restituirea sumelor plătite retroactiv ca urmare stabilizării (îngheţării) cursului de schimb euro-leu, plătite în anii precedenţi acţiunii şi dobânda aferentă acestor sume, dar şi sumele ce urmează a fi achitate în continuare, ulterior depunerii acţiunii precizatoare şi dobânda aferentă acestor din urmă plăţi.

În susţinerea cererii sale reclamanta a arătat că s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului şi, pe cale de consecinţă, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părţile au înţeles să le stabilească. Faţă de acestea reclamanta a apreciat că se impune revizuirea efectelor contractelor nr. 33/2545624410 din data de 06.12.2007, contractului nr. 36014864410-67/09.12.2010 şi a actului adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 anexa 2 reeşalonare debit integral din 09.12.2010, în temeiul teoriei impreviziunii.

În sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Supremă de Justiţie în decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la preţ într-un contract cu executare succesivă, a arătat reclamanta.

Reclamanta a solicitat restituirea sumelor cu titlu de dobândă plătită în cuantum de 13.932,83 euro începând cu data de 15.01.2011 (data primei plăţi), precum şi dobândă aferentă până la restituirea efectivă a acestor sume şi sumele pe care urmează a le achita pârâtei cu acelaşi titlu ulterior depunerii acţiunii completatoare dar şi dobânda aferentă acestor din urmă plăţi, ca urmare a încheierii actului adiţional nr. 1 la contractul de credit  nr. 14225054410/16.05.2008 anexa 2 reeşalonare debit integral din 09.12.2010.

Reclamanta a apreciat că aceste sume achitate cu titlu de dobândă sunt plăţi nedatorate fiind percepute fără temei legal, având caracter abuziv raportat la dispoziţiile legale ce vizează clauzele contractuale abuzive.

S-a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza contabilă-bancară, obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei cererea individuală de asigurare şi actul adiţional nr. 1 la contractul de credit privind reeşalonarea debit integral din 09.12.2010 şi contractul-cadru de asigurare din 01.04.2005 încheiat de pârâtă şi A.A.V. SA.

S-a mai solicitat de către reclamantă respingerea cererii de disjungere formulată de pârâtă prin întâmpinare privind judecarea cererii ce priveşte acordul de transmitere, prelucrare şi consultare a informaţiilor de risc privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, contractelor de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 119/09.12.2010 şi 120/09.12.2010.

Reclamanta a solicitat introducerea în cauză a societăţii de asigurare A.A.V. SA, în calitate de intervenient forţat.

Prin cererea completatoare reclamanta a mai solicitat restituirea sumei de 12 euro reţinuţi la 26.04.2014, reprezentând comision anual card debit şi dobânda aferentă precum şi dobândă până la restituirea efectivă a acestor sume.

Prin notele de şedinţă depuse la 11.08.2014 (f.343 vol.I) M.L.A. SA (fosta A.A.V. SA) a solicitat respingerea ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în judecată a altei persoane (intervenţie forţată) formulată de reclamantă. S-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitatea privind posibilitatea M.L.A. SA de a pretinde pe calea cererii separate aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, subliniindu-se că între societatea M.L. şi reclamantă nu s-a încheiat nici un contract de asigurare, credit sau de altă natură. De asemenea s-a arătat că raporturile contractuale dintre societatea M.L.A. SA şi pârâta B. G. sunt reglementate de prevederile Contractului-cadru de asigurare încheiat la 01.04.2005, care conţine o clauză compromisorie. De asemenea s-a arătat că M.L. a încasat prime de asigurare de la pârâtă în legătură cu contractul de credit nr. 33/2545624410 din data de 06.12.2007 doar până în anul 2010, când reclamanta şi pârâta au optat prin Actul adiţional nr. 1 înrolarea împrumutului într-un program de asigurare oferito de o altă societate de asigurare, primele de asigurare fiind achitate acesteia din urmă.

Mai mult, s-a arătat că în cauză contractele de asigurare şi de credit sunt guvernate de prevederile codului civile 1864, Legii 136/1995 şi ale legislaţiei bancare în vigoare la momentul încheierii contractului. În continuare s-a menţionat că în cauză nu a intervenit nicio cesiune de creanţă cu privire la plata primelor de asigurare sau cu privire la plata indemnizaţiei de asigurare.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 10.07.2014 reclamanta a depus precizări cu privire la solicitarea de introducere în cauză a SC A.A.V. SA (f.364 vol.I).

La 10.09.2014 reclamanta a depus cerere de intervenţie forţată a societăţii de asigurare B. A.V SA, în temeiul art. 68 alin. 1 NCPC. În subsidiar, în temeiul art. 72 alin. 1 NCPC reclamanta a solicitat chemarea în garanţie a societăţii B. A.V SA.

Prin întâmpinarea depusă la 01.09.2014 pârâta şi-a exprimat acordul faţă de introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a asigurătorului A.A.V. SA şi a reiterat solicitarea de respingere în întregime a cererii principale, astfel cum aceasta a fost completată şi precizată.

Prin completarea depusă la 10.09.2014 (f.431 vol.I) reclamanta a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu B. G. SA, B. G. SA – Agenţia P., B. G. – G.U., M.L.A. SA (fostă A.A.V. SA) şi B. A.V SA.

Prin întâmpinarea la cererea de intervenţie, depusă la termenul de judecată de la 09.10.2014, B. A.V SA a solicitat constatarea inadmisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie forţată întemeiată pe prev. art. 68 alin. 1 NCPC şi respingerea cererii de chemare în garanţie întemeiată pe prevederile art. 72 alin.1 NCPC,  ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate disp. art. 64 alin.2 şi art. 74 alin.3 NCPC.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de şedinţă de la 30.10.2014 instanţa a respins ca inadmisibile în principiu cererile de chemare în garanţie a terţilor B. A.V SA şi M.L.A. SA (fostă A.A.V. SA), formulate de reclamantă.

Prin încheierea de la 20.11.2014 instanţa a constatat intervenită de drept suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii din data de 30.10.2014.

La 10.02.2015 reclamanta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, având în vedere faptul că Tribunalul Bucureşti a soluţionat calea de atac împotriva încheierii din data de 30.10.2014.

La termenul de judecată de la 05.03.2015 instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi scoaterea din citativ a intervenienţilor.

La termenul de judecată de la 05.03.2015, în şedinţă publică, pârâtele au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, însă instanţa, după deliberare, a constat că pârâtele sunt decăzute din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă de la 16.04.2015 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în restituirea sumelor percepute de către bancă.

Prin notele de şedinţă depuse la 25.06.2015, în şedinţă publică, reclamanta a sintetizat conţinutul cererii de chemare în judecată, solicitând:

I. Constatarea caracterului abuziv şi, prin urmare, constatarea nulităţii absolute a următoarelor clauze contractuale şi contracte:

A)din contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare: pct.7 intitulat Comisioane, pct.8 intitulat Neachitarea la termen a ratelor şi pct.9 intitulat Asigurări.

B)Din contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii generale: 

a.Pct.3.3 alin ultim intitulat „Dobânda variabilă”, în ceea ce priveşte posibilitatea acordată Băncii de a indexa procentul de dobândă în funcţie de costurile resurselor sale

b.Pct. 4.1 lit.a, b, c, d

c.Pct. 4.2

d.Pct.4.3

e.Pct.6.4

f.Pct. 6.5 primul alineat

g.Pct. 6.7 alinultim

h.Pct. 6.10

i.Pct. 7 intitulat Asigurări

j.Pct. 8 lit.A alin.6

k.Pct. 8 lit.B

l.Pct. 10.1 lit.b, doar în ceea ce priveşte obligaţia de plată a comisioanelor bancare şi a asigurărilor

m.Pct. 10.1 lit.c

n.Pct. 12.2

C)din actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008:

-art. 1 pct. 3.2 în ceea ce priveşte prevederea conform căreia „Valoarea DAE plătibilă de către împrumutat şi calculată la data curentă este % - reclamanta a apreciat că în lipsa unei cifre înaintea simbolului pentru procent, conferă clauzei caracter abuziv, întrucât se află în imposibilitate de a verifica modul de calcul al dobânzii, deşi banca a perceput şi menţionat dobânda în graficul de rambursare).

-Art. 4 în ceea ce priveşte următoarele prevederi:

„Împrumutatul va plăti Băncii următoarele comisioane, care vor înlocui comisioanele prevăzute din contractul de credit initial: comision analiză dosar – 2,5% dar nu mai puţin de 180 RON, calculat ca procent din valoarea totală a creditului; comision lunar de administrare a Creditului: 0,10% din soldul creditului; în cazul în care împrumutatul nu-şi respectă obligaţiile de plată din prezentul contract, Banca percepe următoarele penalităţi/comisioane: penalităţi pentru înregistrare pe cont a creditului restant 20 RON; penalitate pentru recuperare precontencios 10 RON; comision de rambursare anticipată totală/parţială, aplicabil în perioada în care rata dobânzii aferentă creditului este fixă; 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. Pentru fiecare serviciu suplimentar prestat la cererea împrumutatului pe parcursul derulării creditului, Banca va percepe un comision. Valoarea acestui comision este unică reprezentând 50 euro sau echivalent în valuta creditului indiferent de serviciul solicitat de împrumutat”.

-Art. 7.1 şi Art. 8

-Art.9 în ceea ce priveşte următoarele prevederi: „Împrumutatul garantează rambursarea creditului, plata dobânzilor aferente, a cheltuielilor, daunelor-interese şi a tuturor celorlalte obligaţii care derivă atât din contractul de credit cât şi din prezentul act adiţional, atât cu bunurile aduse în garanţie prin contractele de garanţie aferente contractului de credit, cât şi cu următoarele garanţii: Garanţie reală mobiliară pe conturile deschise la B.

D)Din contractul de credit nr. 36014864410-67 din data de 09.12.2010 – Condiţii particulare:

-pct. 7 intitulat Comisioane (integral), pct. 8 intitulat Asigurări (integral), Pct. 8 (care urmează pct. 8 intitulat Asigurări) – numai în ceea ce priveşte partea intitulată „Garanţii pe sume de bani”.

E)Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 119/19.12.2010 şi Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 120/09.12.2010.

II.Restituirea de către pârâte a următoarelor sume de bani, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, calculată până la restituirea efectivă, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor în baza cărora au fost percepute:

A.Suma de 2520 euro reprezentând „comision de întocmire dosar” percepută în baza pct. 7 alin.1 din Contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare. Reclamanta a menţionat că această sumă a fost achitată integral la data încheierii contractului menţionat anterior.

B.Suma de 700 euro, reprezentând totalul „comisioanelor lunare de gestionare a creditului”, percepute în baza pct.7 alin.3 din Contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare. Reclamanta a menţionat că deşi aceste comisioane nu sunt menţionate separat în graficul de rambursare a creditului, ele au fost percepute şi achitate lunar, împrejurare care rezultă şi din faptul că la data de 16.06.2008 când a fost modificată data scadenţei ele sunt menţionate şi separat în graficul de rambursare sub titlul „comision”.

C.Suma de 4262,86 euro, reprezentând totalul „comisioanelor lunare de gestionare a creditului”, percepute în baza art. 7 alin.3 din Contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare, conform graficului de costuri totale nr. LAP 14225054410/16.05.2008 anexat la Actul adiţional nr. 1/16.05.2008 la Contractul de credit nr. 2545624410 din 06.12.2007. Reclamanta a menţionat că a achitat lunar aceste comisioane începând cu data de 16.06.2008 până la data de 16.12.2010.

D.Suma de 203 euro, reprezentând totalul „primelor asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă” percepute în baza Pct.9 alin. 1 din Contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare. Reclamanta a menţionat că a achitat lunar aceste prime începând cu data de 06.01.2008 şi până la data de 16.06.2008. Chiar dacă ele nu sunt menţionate separat în graficul de rambursare a creditului, primele au fost percepute şi achitate lunar, reclamanta precizând că această împrejurare rezultă şi din faptul că de la data de 16.06.2008 când a fost modificată data scadenţei, sunt menţionate şi separat în graficul de costuri totale sub titlul de „Primă asigurare”.

E.Suma de 1236,07 euro, reprezentând totalul „primelor de asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă” percepute în baza art. 9 alin.1 din Contractul iniţial de credit nr. 33/2545624410 din 06.12.2007 – Condiţii particulare, conform Graficului de costuri totale nr. LAP 14225054410/16.05.2008 anexat la Actul adiţional nr. 1/16.05.2008 la Contractul de credit nr. 2545624410 din 06.12.2007. Reclamanta a menţionat că a achitat lunar aceste prime începând cu data de 16.06.2008 şi până la data de 16.12.2010.

F.Suma de 4998,83 euro, reprezentând totalul „comisioanelor lunare de administrare a creditului”, percepute în baza art. 4 alin. 2 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 (contractul de credit iniţial, care a primit un alt număr), conform graficului de costuri totale nr. LAP 36014784410. Reclamanta a menţionat că a achitat lunar aceste comisioane, începând cu data de 15.01.2010 şi până la data de 15.02.20014 inclusiv.

G.„comisioanele lunare de administrare a creditului” achitate în baza art. 4 alin. 2 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 (anexa 2 reeşalonare debit integral, contractul de credit iniţial care a primit un alt număr), conform graficului de costuri totale nr. LAP 36014784410 ulterior datei de 15.02.2014 şi până la data restituirii efective de pârâte.

H.Suma de 492,86 euro reprezentând totalul „comisioanelor de analiză dosar”, percepute în baza art. 4 alin.1 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410. Reclamanta a menţionat că a achitat în tranşe lunare (iar nu într-o singură tranşă) acest comision, începând cu data de 15.01.2011 şi până la data de 15.02.2014 inclusiv. S-a precizat că această împrejurare are drept cauză faptul că în momentul reeşalonării din 09.12.2010 reclamanta se afla în imposibilitatea de a achita într-o singură tranşă acest comision, astfel că a fost introdus în valoarea totală a creditului rămas (136.970 euro) şi reeşalonat, întocmai ca şi creditul rămas. Suma totală a comisionului pentru 22 de ani de rambursare a creditului fiind în cuantum de 3424,25 euro.

I.Sumele achitate ulterior date de 15.02.2014 şi până la data restituirii efective de către pârâte, cu acelaşi titlu de „comision de analiză dosar”, în baza art. 4 alin.1 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410.

J.Suma de 1449,48 euro, reprezentând totalul „primelor de asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă” percepute în baza Art. 8 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410. Reclamanta a menţionat că a achitat suma începând cu data de 15.01.2011 şi până la data de 15.2.2014 inclusiv.

K.Sumele achitate ulterior datei de 15.02.2014 şi până la data restituirii efective de către pârâte, cu acelaşi titlu de prime de asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă”, percepute în baza art. 8 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410.

L.Suma de 716,67 euro reprezentând totalul „comisioanelor lunare de administrare a creditului”, percepută în baza art. 7 din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410. Reclamanta a menţionat că a achitat această sumă începând cu data de 15.01.2011 şi până la data de 15.02.2014 inclusiv.

M.Sumele achitate ulterior datei de 15.02.2014 şi până la data restituirii efective de către pârâte, cu acelaşi titlu de „comisioane lunare de administrare a creditului”, percepute în baza art. 7 din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410.

N.Suma de 138,38 euro, reprezentând totalul „primelor de asigurare de viaţă” percepute în baza art. 8 alin.1 lit.a şi lit.b din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410. Reclamanta a menţionat că a achitat această sumă începând cu data de 15.01.2011 şi până la data de 15 februarie 2014 inclusiv.

O.Sumele achitate ulterior datei de 15.02.2014 şi până la data restituirii efective de către pârâte, cu acelaşi titlu de „prime de asigurare de viaţă”, percepute în baza art. 8 alin. 1 lit.a şi lit.b din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010, conform graficului de costuri totale sub nr. LAP 36014784410.

P.Sumele achitate cu titlu de „dobândă”, începând cu data de 15.01.2011 (rata primei plăţi) şi până la data de 15.02.2014, în cuantum de 13932,83 euro, precum şi sumele achitate cu acelaşi titlu ulterior depunerii cererii de chemare în judecată (15.02.2014), în temeiul art.1 pct. 3.2 din Actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 din data de 09.12.2010.

Q.Orice sume pe care pârâtele le vor percepe începând cu prima rată scadentă ulterior datei de 15.02.2014 (data depunerii cererii de chemare în judecată) şi până la soluţionarea irevocabilă a litigiului, sume reprezentând „comision lunar de gestionare credit”, „comision lunar de administrare a creditului”, „comision de întocmire a dosarului de credit”, „comision analiză dosar”, „comision de rambursare anticipată a creditului”, „primă asigurare de deces şi invaliditate temporară şi permanentă”, „primă asigurare de viaţă şi invaliditate temporară şi permanentă” şi „primă asigurare de viaţă”, precum şi dobândă legală calculată începând cu data fiecărei plăţi nedatorate până la restituirea efectivă a acestora.

III.

A. Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb euro-leu la momentul semnării Contractului nr. 33/2545624410 din data de 06.12.2007, curs de schimb care să fie valabil pe toată perioada derulării contractelor/actelor adiţionale ulterioare, respectiv a contractului nr. 36014864410.67/16.05.2008 anexa 2 reeşalonare debit integral din 09.12.2010, precum şi calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a euro din data de 06.12.2007.

B. Ca urmare a stabilizării cursului valutar – restituirea tuturor sumelor plătite în plus (cu titlu de plată nedatorată) prin raportare la cursul valutar euro-leu din data de 06.12.2007, sume plătite în perioada 06.12.2007-15.02.2014 inclusiv, precum şi sumele plătite ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată – 15.02.2014 şi până la data restituirii efective, precum şi dobânda legală aferentă tuturor acestor sume.

IV. Restituirea sumei de 12 euro reţinuţi de bancă la data de 26.04.2014 reprezentând comision anual card debit şi dobândă aferentă acestui comision, reţinută de bancă, precum şi dobânda legală calculată până la restituirea efectivă de către pârâte a acestor sume.

IV.Obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând daune morale

V.Obligarea pârâtelor la plata onorariului de avocat, precum şi la plata oricăror altor cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 06.12.2007, pârâta  B. – G. prin B. – Agenţia P. aparţinând G.U., în calitate de împrumutător, şi reclamanta V.I.C., în calitate de împrumutat, au încheiat contractul de credit nr. 33/2545624410 (f. 37-46 vol. 1), având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 140.000 EUR, pentru o durată de 360 luni, pentru achiziţionarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă.

Astfel cum rezultă din adresa nr. 2114/30.12.2013 (f. 89 vol. 1), prin actul adiţional nr. 1/16.05.2008 s-a generat un alt număr de contract, respectiv 14225054410.

Prin Actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 14225054410/09.12.2010 părţile au convenit reeşalonarea întregii datorii în sumă de 136.970 EUR pe o perioadă de 267 luni începând cu data de 09.12.2010 şi până la data de 07.12.2017 incluzând o perioadă de graţie parţială de 9 luni la credit (f. 62-66 vol. 1).

La data de 09.12.2010, pârâta  B. – G. prin B. – Agenţia P. aparţinând G.U., în calitate de împrumutător, şi reclamanta V.I.C., în calitate de împrumutat, au încheiat contractul de credit nr. 36014864410-67 (f. 73-75 vol. 1), având ca obiect acordarea unui credit de reeşalonare în sumă de 12.900 EUR pe o perioadă de 267 luni începând cu data de 09.12.2010 şi până la data de 09.12.2033 care include o perioadă de graţie de 9 luni.

În vederea garantării creditelor contractate, părţile au încheiat Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 119/09.12.2010 (f. 86-88 vol. 1) şi Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 120/09.12.2010 (f. 82-85 vol. 1)

Legea aplicabilă în cauză:

Având în vedere că încheierea contractelor de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864 şi de Codul comercial - în vigoare la momentul naşterii obligaţiilor, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 şi art.3 şi art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

Eventuala profesie de magistrat-asistent a reclamantei nu face inaplicabile în cauză dispoziţiile Legii nr. 193/2000, deoarece dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ prevăd drept singură condiţie pentru dobândirea calităţii de consumator „încheierea contractului în afara activităţii sale comerciale, industriale etc.” (altfel spus, comercianţii pot invoca Legea nr. 193/2000 când nu au încheiat contractul în această calitate, ci pentru satisfacerea unor nevoi personale); nici din cuprinsul contractului nu reiese faptul că acesta ar fi fost încheiat de reclamantă în cadrul unor astfel de activităţi, nici pârâta nu a prezentat dovezi în acest sens. De altfel, instanţa constată că destinaţia creditului a fost „achiziţionarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă”.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa va avea în vedere Legea nr. 193/2000, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei).

Aplicarea în cauză a Directivei nr.93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege naţională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuşi de efect direct (înţeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor naţionale), în situaţia în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să îndeplinească trei cerinţe cumulative: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei a expirat, iar statul nu a transpus directiva sau a transpus-o incorect; 2) prevederea invocată este clară, precisă, necondiţionată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinţe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiţie în mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. Însă, în cauză, niciuna dintre părţi nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanţa va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar şi prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Cerinţele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:

Potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 193/2000, ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Astfel cum art. 4 alin. (3) din Lege stabileşte, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că ”orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE transpus în art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanţa reţine că din prima categorie fac parte convenţiile ale căror prevederi sunt rezultatul voinţelor concordante ale ambelor/tuturor părţilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor şi contrapunerilor sau chiar al concesiilor părţilor, în timp ce din a doua categorie fac parte convenţiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părţi, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, o parte având o poziţie economică superioară celeilalte;  existenţa unei oferte generale şi abstracte (adresate tuturor potenţialilor contractanţi), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) şi detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante.

Contractele de credit încheiate între părţi au caracterul unor contracte standard preformulate, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunesc toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menţionate: între reclamant, partea contractantă aflată în nevoia obţinerii unei sume de bani, şi pârâtă, partea contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul îşi poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condiţiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi (studia şi analiza) condiţiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, nici în privinţa contractului care face obiectul prezentei cauze, nici în privinţa contractelor similare încheiate, deşi sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.

Instanţa apreciază că prevederile contractuale criticate de reclamant nu au fost negociate între părţi. Astfel, nu există identitate între caracterul special al condiţiilor convenţiei de credit şi caracterul negociat al acestora. Condiţiile au fost calificate drept ”particulare” doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferenţiază acest contract de altele din aceeaşi categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor şi al comisioanelor etc.). Iar faptul că reclamantul a acceptat să semneze convenţia de credit în condiţiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunţat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Pentru motivele de fapt şi de drept anterior menţionate, instanţa reţine caracterul de adeziune al contractelor de credit încheiate între părţi, şi deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamantă.

Clauzele contractuale criticate de reclamantă:

1.Pct. 7 „Comisioane” din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii particulare are următorul conţinut: „Împrumutatul va plăti băncii:

comision de întocmire dosar: 2520 eur sau 1,8%, dar nu mai puţin de 200 eur;

comision de rambursare anticipată, la data prezentei: 3%;

comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei: 0,1% pe lună”.

Raportat la obiectul cererii cu soluţionarea căreia a fost învestită, instanţa reţine, în prealabil, dispoziţiile relevante din Legea nr. 193/2000. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1), orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, potrivit art. 1 alin. 3, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, potrivit art. 4 alin. 2, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii legale situaţiei de fapt din speţă, instanţa constată, pe de o parte, că în ceea ce priveşte clauza contractuală privind comisionul de întocmire dosar, aceasta nu a fost negociată direct cu reclamanta, ci este preformulată. Mai mult, reţine instanţa că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe a contractului cu reclamantul, în acord cu dispoziţiile art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000.

Pe de altă parte însă, instanţa apreciază că respectiva clauză contractuală nu creează în detrimentul reclamantei şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În primul rând, comisionul de întocmire dosar a fost determinat în mod transparent, clar şi precis la momentul încheierii contractului, iar formula lui de calcul este prezentată în mod clar şi fără posibilitate de interpretare, banca neavând posibilitatea, în mod unilateral, de a modifica cuantumul acestui comision în funcţie de criterii neverificabile. Clauzele referitoare la comisionul de întocmire dosar au fost redactate în termeni clari şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru determinarea respectivului comision.

În al doilea rând, comisionul fiind o componentă a costului creditului, pe lângă dobândă, instanţa apreciază că orice client prudent şi diligent ar fi trebuit să îl ia în considerare în alegerea produsului de creditare. În speţă însă, alegând acest produs doar pentru că la momentul respectiv era cel mai avantajos nu se poate reţine că reclamanta a manifestat prudenţă şi diligenţă. În plus, încercarea reclamantei de înlăturare a acestui comision din conţinutul contractului de credit la aproximativ 7 ani de la încheierea contractului şi după plata fără rezerve a acestuia vine, în opinia instanţei, în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului civil reglementate de art. 969 şi art. 970 C.civ. 1864 potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege şi convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

În al treilea rând, stabilirea şi perceperea unui comision de acordare nu era interzisă la momentul încheierii contractului de credit, nici pe parcursul derulării acestora până în prezent.

În al patrulea rând, comisionul de întocmire dosar este un comision perceput pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului. Reclamanta nu a dovedit că a solicitat explicaţii pârâtei la momentul încheierii contractului cu privire la activităţile acoperite de acest tip de comision.

Analizând conţinutul art. 7 din Condiţiile particulare prin prisma întregului contract, instanţa constată că reclamanta a putut afla de la data încheierii convenţiei de obligaţia de a plăti acest comision, precum şi cuantumul exact al acestuia, neexistând posibilitatea băncii de modificare unilaterală a acestuia.

Obligaţia împrumutatului de a plăti comisionul de întocmire dosar a fost în mod clar exprimată, neechivocă, astfel încât clientul a avut posibilitatea de a-şi prefigura de la început în ce constă obligaţia de plată a acestui comision. Având în vedere că nu a fost utilizată o formulare generală, instanţa consideră că prevederile art. 7 din condiţiile particulare ale contractului de credit sunt clare, fără echivoc şi nu permit pârâtei să modifice discreţionar cuantumul comisionului pentru motive necunoscute de reclamantă, care să scape aprecierii acesteia şi eventualului control al instanţei, astfel încât nu sunt contrare principiului bunei-credinţe şi nu creează un vădit dezechilibru contractual.

Din moment ce clauza privind comisionul de întocmire dosar a fost clar exprimată, nefiind lipsită de previzibilitate, reclamanta putea face judecăţi de valoare cu privire la o dispoziţie contractuală pe care a putut-o înţelege.

În ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ dintre părţi, trebuie reţinut că acesta nu este incident în speţă, comisionul de întocmire dosar reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de Bancă în vederea întocmirii dosarului, procesării cererii de finanţare, a preţului serviciilor analiştilor de credite, a procesării datelor, evaluării bonităţii clientului, accesării bazelor de date ale Centralei Incidentelor de Plăţi (pentru a verifica dacă pe numele solicitantului există înregistrate incidente de plată cu cecuri, cambii sau bilete la ordin) şi ale Biroului de Credite (pentru a verifica dacă clientul a fost raportat de către un creditor anterior ca fiind rău-platnic) şi a efectuării tuturor formalităţilor pentru punerea la dispoziţie a creditului.

În al cincilea rând, cuantumul total al comisionului de întocmire dosar nu demonstrează caracterul abuziv al clauzei care îl reglementează. Instanţa constată că părţile au reglementat în mod expres şi clar prin art.7 din condiţiile particulare la contract obligaţia împrumutatului de a plăti comisionul de întocmire dosar, cuantumul acestuia şi momentul plăţii, cerinţele prevăzute necreând un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Comisionul a fost prevăzut în contract ca o consecinţă a estimărilor efectuate de bancă prin raportare la serviciile prestate în vederea acordării creditului şi nu constituie o clauză abuzivă.

Astfel cum s-a reţinut anterior, cuantumul acestui comision ar fi trebuit luat în considerare anterior semnării contractului de credit, ca şi componentă a costului creditului. Simplul fapt că reclamanta consideră în prezent acest comision prea mare nu poate conduce la înlăturarea acestuia din contract.

Prin urmare, apreciind că perceperea comisionului de acordare nu prezintă un caracter abuziv, instanţa urmează a respinge cererea sub acest aspect, comisionul perceput nefiind supus restituirii.

În ceea ce priveşte comisionul de rambursare anticipată, instanţa constată că părţile au reglementat în mod expres şi clar prin art. 6.7 din condiţiile generale ale contractului ipoteza în care reclamanta poate rambursa anticipat, parţial sau total, creditul neexigibil încă, cerinţele prevăzute necreând un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Comisionul de rambursare anticipată a fost prevăzut la art. 7 din condiţiile particulare la contract ca o consecinţă a estimărilor efectuate de bancă prin raportare la durata de timp pentru care este contractat creditul şi nu constituie o clauză abuzivă.

Instanţa apreciază că respectiva clauză contractuală nu creează în detrimentul reclamantei şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În primul rând, comisionul de rambursare anticipată a fost determinat în mod transparent, clar şi precis la momentul încheierii contractului, iar formula sa de calcul este prezentată în mod clar şi fără posibilitate de interpretare, banca neavând posibilitatea, în mod unilateral, de a modifica cuantumul acestui comision în funcţie de criterii neverificabile. Clauza referitoare la comisionul de rambursare anticipată a fost redactată în termeni clari şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru determinarea respectivului comision.

Obligaţia împrumutatului de a plăti comisionul de rambursare anticipată a fost în mod clar exprimată, neechivocă, astfel încât clientul a avut posibilitatea de a-şi prefigura de la început în ce constă obligaţia de plată a acestui comision. Având în vedere că nu a fost utilizată o formulare generală, instanţa consideră că prevederile art. 7 din condiţiile particulare ale contractului de credit sunt clare, fără echivoc şi nu permit pârâtei să modifice discreţionar cuantumul comisionului pentru motive necunoscute de reclamantă, care să scape aprecierii acesteia şi eventualului control al instanţei, astfel încât nu sunt contrare principiului bunei-credinţe şi nu creează un vădit dezechilibru contractual.

Din moment ce clauza privind comisionul de rambursare anticipată a fost clar exprimată, nefiind lipsită de previzibilitate, reclamanta putea face judecăţi de valoare cu privire la o dispoziţie contractuală pe care a putut-o înţelege.

În al doilea rând, instanţa apreciază că orice client prudent şi diligent ar fi trebuit să îl ia în considerare în alegerea produsului de creditare. În plus, încercarea reclamantei de înlăturare a acestui comision din conţinutul contractului de credit la aproximativ 7 ani de la încheierea acestui contract vine, în opinia instanţei, în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului civil reglementate de art. 969 şi art. 970 C.civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege şi convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

În al treilea rând, stabilirea şi perceperea unui comision de rambursare anticipată nu erau interzise la momentul încheierii contractului de credit, nici pe parcursul derulării acestuia până în prezent, ci dimpotrivă au fost şi sunt permise în mod expres prin OUG nr. 50/2010, respectiv art. 36 potrivit căruia „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”

În al patrulea rând, potrivit prevederilor art. 67 din OUG nr. 50/2010, (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

(2) O astfel de compensaţie nu poate fi mai mare de:

a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;

b) 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.

Aceste prevederi se aplică şi contractelor în curs de derulare, conform dispoziţiilor exprese ale art. 95 din OUG nr. 50/2010. Prin urmare, în prezent, faţă de dispoziţiile exprese ale OUG 50/2010 a operat o limitare legală a condiţiilor în care poate fi perceput comisionul de rambursare anticipată şi a cuantumului acestui comision prin raportare la perioada de timp dintre data rambursării şi data convenită pentru încetarea contractului. Întrucât reclamanta nu a făcut vreo dovadă în sensul că până la data intrării în vigoare a OUG 50/2010 a dorit să ramburseze anticipat creditul, fiind descurajată de aplicarea comisionului de 3% stipulat în contrat, solicitarea sa de constatare a caracterului abuziv a acestui comision este vădit neîntemeiată.

În ceea ce priveşte clauza contractuală referitoare la comisionul lunar de gestionare a creditului, instanţa reţine că aceasta nu a fost negociată direct cu reclamanta, ci este preformulată.

Pe de altă parte însă, instanţa apreciază că respectiva clauză contractuală nu creează în detrimentul reclamantei şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În primul rând, comisionul de gestionare a fost determinat în mod transparent, clar şi precis la momentul încheierii contractului, iar formula sa de calcul este prezentată în mod clar şi fără posibilitate de interpretare, banca neavând posibilitatea, în mod unilateral, de a modifica cuantumul acestui comision în funcţie de criterii neverificabile. Clauza referitoare la comisionul de administrare a fost redactată în termeni clari şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru determinarea respectivului comision.

În al doilea rând, comisionul fiind o componentă a costului creditului, pe lângă dobândă, instanţa apreciază că orice client prudent şi diligent ar fi trebuit să îl ia în considerare în alegerea produsului de creditare. În plus, încercarea reclamantei de înlăturare a acestui comision din conţinutul contractului de credit la aproximativ 7 ani de la încheierea acestui contract şi după plata fără rezerve a acestuia în această perioadă vine, în opinia instanţei, în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului civil reglementate de art. 969 şi art. 970 C.civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege şi convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

În al treilea rând, stabilirea şi perceperea unui comision de gestionare nu erau interzise la momentul încheierii contractului de credit, nici pe parcursul derulării acestuia până în prezent, ci dimpotrivă au fost şi sunt permise în mod expres şi prin OUG nr. 50/2010, respectiv art. 36 potrivit căruia „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”

În al patrulea rând, nedefinirea noţiunii de „gestionare” în contract şi neprecizarea operaţiunilor pentru care se percepe un astfel de comision nu pot atrage caracterul abuziv al acestui comision. Reclamanta nu a dovedit că a solicitat explicaţii pârâtei la momentul încheierii contractului cu privire la activităţile acoperite de acest comision.

Astfel, comisionul de gestionare este perceput, cum de altfel îi este şi denumirea, pentru administrarea creditului, respectiv pentru operaţiunile efectuate pentru întreţinerea lunară a creditului, cheltuieli pentru mentenanţa bazei de date, pentru raportări, pentru arhivare, pentru evaluări periodice ale clientului/creditului.

În al cincilea rând, cuantumul total al comisionului de administrare nu demonstrează caracterul abuziv al clauzei care îl reglementează. Un procent lunar de 0,1% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat în urma scadenţei lunare anterioare nu creează un dezechilibru între obligaţiile părţilor contractuale. Astfel cum s-a reţinut anterior, cuantumul acestui comision ar fi trebuit luat în considerare anterior semnării contractului de credit, ca şi componentă a costului creditului. Faptul că reclamanta consideră în prezent acest comision prea mare nu poate conduce la înlăturarea acestuia din contract, în virtutea celor două principii antemenţionate (art. 969 şi art. 970 C.civ.).

Prin urmare, apreciind că perceperea comisionului de administrare nu prezintă un caracter abuziv, instanţa urmează a respinge cererea şi sub acest aspect, comisionul perceput nefiind supus restituirii.

2.Pct. 8 „Neachitarea la termen a ratelor” din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii particulare are următorul conţinut: „În caz de neachitare la termen a ratelor scadente, banca este îndreptăţită să perceapă: - dobânda penalizatoare de 3 puncte procentuale peste dobânda curentă, calculat pe număr de zile de întârziere; - comision de administrare a creditului restant (conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare), la data prezentei 5 eur”.

Instanţa reţine faptul că, în cauză, reclamanta nu a probat dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, faţă de prevederile art. 969 C.civil, şi libertatea părţilor de a conveni reglementarea unor clauze penale.

3.Pct. 9 „Asigurări” din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii particulare stipulează posibilitatea împrumutatului de a încheia o poliţă de asigurare de deces pe toată perioada de creditare, cu cesionarea în favoarea băncii a drepturilor de despăgubire ce rezultă din încheierea acestei poliţe, precum și asigurarea imobilului care constituie garanția creditului la valoarea de circulație a imobilului.

Instanța constată că banca nu a impus încheierea poliței de asigurare de viață, această opțiune fiind aleasă de către reclamantă prin formularea unei cereri exprese de asigurare. Această opţiune aleasă de reclamantă a determinat automat şi plata comisioanelor aferente, precum şi păstrarea acestei obligaţii la modificările contractului de creditare.

În ceea ce privește asigurarea imobilului ipotecat, instanța reține că ipoteca asigură garantarea creditului prin posibilitatea valorificării bunurilor materiale, iar asigurarea imobilului are rolul de a asigura evenimentul de forță majoră care ar putea duce la pieirea imobilului, deci la lipsa posibilității de valorificare.

Asigurarea imobilului cu cesionarea în favoarea băncii a despăgubirii, până la valoarea sumelor datorate creditorului, reprezintă un accesoriu al contractului de garanţie ipotecară, având rolul de a proteja atât împrumutatul, cât şi creditorul.

Asigurarea imobilului la valoarea de circulație a acestuia este favorabilă nu numai creditorului (banca este beneficiar prin cesiune numai până la concurenţa creditului), ci chiar reclamantei care va încasa suma rămasă după plata despăgubirii.

Este important ca valoarea asigurata să fie echivalentă cu valoarea din raportul de evaluare întrucât, în cazul unei daune parţiale, asiguratorul va plăti conform principiului proporţionalităţii, respectiv se obţine un raport: valoare asigurata / valoare din raportul de evaluare. Procentul obţinut se va aplica la valoarea despăgubită şi deci despăgubirea va fi procent din valoarea daunei. În cazul unei daune totale, banca îşi acoperă soldul creditului, iar diferenţa îi este restituită de către asigurator clientului. În cazul în care riscul asigurat se produce, Banca va încasa din asigurare doar sumele necesare rambursării creditului, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului. Asigurarea se face la valoarea evaluata din motive de risc. În situaţia în care asigurarea s-ar face la o valoare mai mica decât cea evaluata, societatea de asigurare nu oferă o despăgubire integrală ( = cu valoarea asigurată), ci se raportează la valoarea evaluată a imobilului şi din acest motiv valoarea despăgubirii poate fi mai mică decât valoarea creditului. În situaţia în care, spre exemplu, creditul este de 20.000 euro şi imobilul este asigurat la valoarea evaluata de 80.000 euro, în cazul producerii unui eveniment asigurat banca îşi va acoperi valoarea rămasă a creditului şi diferenţa de bani va ajunge la client.

Prin urmare, aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

4.Pct. 3.3 alin. ultim „Dobânda variabilă” din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale are următorul conţinut: „Dobânda variabilă. Pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, Banca poate indexa procentul de dobândă în funcţie de costurile resurselor sale. Noul procent al dobânzii va fi afişat la sediul Băncii la data intrării în vigoare a modificării şi se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii. (...)”

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, această clauză nu este contrară principiului bunei-credinţe şi nu creează un vădit dezechilibru contractual întrucât nu este aplicabilă situaţiei concrete a reclamantei care a contractat un credit cu dobândă indexabilă, astfel cum este aceasta definită în alineatul anterior celui invocat de reclamantă.

Potrivit condiţiilor particulare ale contractului (art. 6), creditul a fost acordat cu o dobândă fixă în primul an de creditare – de 6,25% pe an –, părţile convenind că după această perioadă se va aplica dobânda indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar Euribor la 3 luni + 3% pb marjă fixă, formula de determinare a dobânzii fiind una explicită. Această clauză nu permite pârâtei să modifice discreţionar cuantumul dobânzii pentru motive necunoscute de reclamantă, care să scape aprecierii acesteia şi eventualului control al instanţei, astfel încât nu este contrară principiului bunei-credinţe şi nu creează un vădit dezechilibru contractual.

Faţă de tipul de produs bancar oferit reclamantei şi condiţiile particulare stipulate, aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, şi nu oferă pârâtei dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente şi, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantei.

5.Pct. 4.1 lit. a), b), c) d) din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale realizează o enumerare a comisioanelor care vor fi plătite de împrumutat băncii, conform Condiţiilor Particulare, respectiv:

a.comision de întocmire a dosarului de credit, în sumă fixă sau calculat ca procent din suma creditului, dar nu mai puţin de valoarea minimă stabilită de bancă, plătibil o singură dată, la acordarea creditului;

b.comision de gestionare/ administrare a creditului, în sumă fixă sau calculat ca procent din soldul creditului, plătibil în frecvenţa prevăzută în Condiţiile Particulare, conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data încasării;

c.comision de rambursare anticipată parţială sau integrală a creditului, calculat ca sumă fixă sau procent din suma rambursată anticipat, plătibil la data rambursării anticipate, parţiale sau integrale, a creditului;

d.comision pentru nerespectarea clauzelor contractuale, în cazul nerespectării prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor şi plata dobânzilor – plătibil lunar, conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data înregistrării restanţei.

Aceste prevederi din cadrul condiţiilor generale îşi găsesc aplicabilitate doar prin prisma comisioanelor prevăzute în mod expres în Condiţiile particulare, comisioane care au fost analizate la pct. 1 din considerentele prezentei sentinţe.

În analiza efectuată extensiv la punctul 1 din considerente, instanţa a argumentat că perceperea comisioanelor contestate nu prezintă un caracter abuziv, argumente care îşi menţin aplicabilitatea.

6.Pct. 4.2 din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale prevede că împrumutatul se obligă să asigure existenţa în contul de disponibil a sumelor necesare pentru plata comisioanelor şi a celorlalte cheltuieli aferente creditului.

7.Pct. 4.3 din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale stipulează că banca va fi îndreptăţită să perceapă comisioanele stabilite în normele sale interne pentru celelalte operaţiuni bancare decurgând din derularea şi executarea prezentului contract şi pe care împrumutatul le poate cunoaşte prin consultarea Listei de tarife şi comisioane standard ale băncii, la orice unitate B..

Deşi reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată caracterul abuziv al acestor clauze, nu a indicat în mod concret care sunt elementele apte a conduce la reţinerea caracterului abuziv. Contrar susţinerilor reclamantei, legea nu instituie o „prezumţie de caracter abuziv” pentru contractele de adeziune, ci numai o prezumţie în privinţa caracterului nenegociat al unor asemene contracte (art. 4 alin. 2 şi art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr.193/2000). Caracterul nenegociat al contractului este numai una dintre condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Clauzele contestate nu contravin vreunei prevederi legale, ci dimpotrivă dau expresie obligaţiilor asumate de împrumutat. Referirea din cuprinsul clauzei 4.2 la celelalte cheltuieli aferente creditului nu este de natură a conduce la ideea creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece clauza nu are în vedere datorii şi/sau costuri neprevăzute în contract. Această concluzie se deduce atât din lipsa unei menţiuni în acest sens, precum şi din regula de interpretare a contractelor prevăzute de art. 982 din Codul civil de la 1864 (aplicabil conform art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil în raport de data încheierii contractului de credit), clauza urmând a fi interpretată prin raportare la toate celelalte clauze contractuale care instituie obligaţii ale reclamantei având ca obiect costurile contractului.

8.Pct. 6.4 din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale prevede că împrumutatul autorizează Banca să debiteze oricare din conturile sale curente, deschise la B., dacă este cazul, şi să efectueze operaţiuni de schimb valutar la cursul de schimb propriu pentru a cumpăra valută/Lei şi a alimenta contul curent al împrumutatului în valută/Lei, cu scopul de a rambursa creditul la scadenţă şi a achita primele de asigurare aferente creditului.

Autorizarea acordată creditorului pentru preluarea sumelor restante din conturile deschise la bancă este de esenţa contractului, reprezentând în fapt singura modalitate de rambursare a creditului.

Posibilitatea băncii de a debita conturile împrumutatului reprezintă o măsură de garantare a obligaţiei asumate de împrumutat, aplicabilă exclusiv în situația în care acesta nu alimentează contul alocat plăţilor creditului cu sumele necesare în acest scop. De asemenea, nici o prevedere contractuală nu obligă reclamanta să utilizeze cursul de schimb al băncii pârâte în vederea alimentării contului, astfel că dispoziţiile contractuale cuprinse în art.6.4 nu creează în ansamblul contractului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece dau expresie dreptului creditorului de a lua toate măsurile pentru realizarea creanţei sale, în caz de neîndeplinire de către cealaltă parte a obligaţiilor asumate prin contract, fiind o consecinţă a neîndeplinirii propriilor obligații asumate de împrumutat, în acord cu normele dreptului comun privind răspunderea contractuală.

9.Pct. 6.5 primul alineat din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale are următorul conţinut: în cazul inexistenţei de disponibilităţi în contul curent, Banca este îndreptăţită să treacă ratele la restanţă din ziua scadenţei, calculând la soldul de credit restant, dobânda penalizatoare precizată în Condiţiile Particulare. Totodată, pentru nerespectarea prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor şi plata dobânzilor, Banca va percepe un comision de administrare a creditului restant, conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data înregistrării restanţei.

Deşi reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată caracterul abuziv al acestei clauze, nu a indicat în mod concret care sunt elementele apte a conduce la reţinerea caracterului abuziv. Contrar susţinerilor reclamantei, legea nu instituie o „prezumţie de caracter abuziv” pentru contractele de adeziune, ci numai o prezumţie în privinţa caracterului nenegociat al unor asemene contracte (art.4 alin.2 şi art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000). Caracterul nenegociat al contractului este numai una dintre condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Clauza contestată nu contravine vreunei prevederi legale, ci dimpotrivă dă expresie dreptului creditorului de a lua toate măsurile pentru realizarea creanţei sale, în caz de neîndeplinire culpabilă de către cealaltă parte a obligaţiilor asumate prin contract. În condiţiile în care această clauză ar fi aplicată de către bancă cu încălcarea dispoziţiilor legale, reclamanta are posibilitatea de a solicita concursul instituţiilor abilitate să verifice modalitatea de aplicare a legii, inclusiv al instanţei de judecată, însă nu prin intermediul acţiunii de faţă, în cadrul căreia, prin prisma obiectului dedus judecăţii, se verifică exclusiv îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000, astfel cum a cerut reclamanta în motivarea acestei solicitări.

10.Potrivit pct. 6.7 alin. ultim din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale, Banca va percepe un comision de rambursare anticipată calculat la suma rambursată anticipat, conform Listei de tarife şi comisioane standard în vigoare la data rambursării anticipate.

Aceste prevederi din cadrul condiţiilor generale îşi găsesc aplicabilitate doar prin prisma comisionului de rambursare anticipată prevăzut în mod expres în Condiţiile particulare, comision care a fost analizat la pct. 1 din considerentele prezentei sentinţe.

În analiza efectuată extensiv la punctul 1 din considerente, instanţa a argumentat că perceperea comisionului de rambursare anticipată nu prezintă un caracter abuziv, argumente care îşi menţin aplicabilitatea.

11.Art. 7 „Asigurări” din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale

Deşi reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată caracterul abuziv al acestei clauze, nu a indicat în mod concret care sunt elementele apte a conduce la reţinerea caracterului abuziv. Contrar susţinerilor reclamantei, legea nu instituie o „prezumţie de caracter abuziv” pentru contractele de adeziune, ci numai o prezumţie în privinţa caracterului nenegociat al unor asemene contracte (art.4 alin.2 şi art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000). Caracterul nenegociat al contractului este numai una dintre condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Scopul asigurărilor de credit este acela de a oferi protecţie în cazul pierderilor financiare rezultate din riscul de neplată, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea împrumutaţilor.

Prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, reţine instanţa faptul că reclamanta nu a probat în cauză dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile  părţilor, respectiv că, spre exemplu, ar fi existat alte societăţi de asigurare pentru care ar fi putut opta, în condiţii mai bune, şi să fie societăţi care să nu se fi regăsit în lista celor agreate de bancă.

12.Pct. 8 lit. A) alin. 6 din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale

Ipoteca serveste la garantarea obligatiilor debitorului faţă de creditorul său printr-un bun imobil din propriul patrimoniu, anume desemnat pe cale legala in acest scop (terenuri, cladiri, case, apartamente). O reducere a inscripţiei ipotecare creează un risc major de neacoperire cu garanţii a creanţei, iar reclamanta nu a probat în cauză dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile  părţilor. Prevederile contractuale contestate sunt menite să protejeze creditorul de riscul deprecierii masive a valorii bunurilor cu care s-au garantat obligaţiile din contractul de credit.

13.Pct. 8 lit. B) din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale

Constituirea garanţiilor alternative (contractele de garanţie reală mobiliară asupra conturilor bancare) reprezintă o aplicare a criteriilor de prudenţialitate impuse de BNR, menite să acopere riscul devalorizării garanţiilor materiale.

În speţă, chiar dacă în contractul de credit încheiat iniţial părţile nu au convenit asupra constituirii unei garanţii reale mobiliare, clauzele prevăzute la art. 8 pct. B din Condiţiile generale nu sunt abuzive, ele aplicându-se doar contractelor care reglementează, în cuprinsul condiţiilor particulare, constituirea unor astfel de garanţii. Motivele invocate de reclamantă sunt vădit străine dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

14.Pct. 10.1 lit. b) în ceea ce priveşte obligaţia de plată a comisioanelor bancare şi a asigurărilor din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale

15.Pct. 10.1 lit. c) din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale priveşte obligaţia împrumutatului de a asigura alimentarea contului curent cu celelalte tipuri de comisioane, taxe aferente contului curent sau altor tranzacţii; în cazul în care suma depusă nu este suficientă pentru plata tuturor datoriilor conform prezentului contract, Banca îşi rezervă dreptul de a stabili prioritatea în decontarea sumelor în funcţie de tipul datoriei.

Deşi reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată caracterul abuziv al acestor clauze, nu a indicat în mod concret care sunt elementele apte a conduce la reţinerea caracterului abuziv. Contrar susţinerilor reclamantei, legea nu instituie o „prezumţie de caracter abuziv” pentru contractele de adeziune, ci numai o prezumţie în privinţa caracterului nenegociat al unor asemene contracte (art.4 alin.2 şi art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000). Caracterul nenegociat al contractului este numai una dintre condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Clauzele contestate nu contravin vreunei prevederi legale, ci dimpotrivă dau expresie obligaţiilor asumate de împrumutat. Referirea din cuprinsul clauzei la celelalte tipuri de comisioane, taxe aferente contului curent sau altor tranzacţii nu este de natură a conduce la ideea creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece clauza nu are în vedere datorii şi/sau costuri neprevăzute în contract. Această concluzie se deduce atât din lipsa unei menţiuni în acest sens, precum şi din regula de interpretare a contractelor prevăzute de art.982 din Codul civil de la 1864 (aplicabil conform art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil în raport de data încheierii contractului de credit), clauza urmând a fi interpretată prin raportare la toate celelalte clauze contractuale care instituie obligaţii ale reclamantei având ca obiect costurile contractului.

16.Pct. 12.2 din Contractul de credit nr. 33/2545624410/06.12.2007 – Condiţii generale stipulează că împrumutatul şi co-împrumutatul autorizează Banca să furnizeze şi să solicite date şi informaţii despre ei, despre creditele contractate de aceştia, condiţiile şi derularea respectivelor credite, către/ de la alte instituţii de credit sau financiare, birouri de credite, entităţi constituite în vederea centralizării şi furnizării de date şi referinţe cu privire la creditele contractate de persoane fizice şi/sau juridice şi la bonitatea împrumutaţilor. De asemenea, pct. 12.2 prevede acordul împrumutatului şi al co-împrumutatului ca banca să solicite şi să primească de la Centrala Riscurilor Bancare şi Biroul de Credit informaţii de risc bancar înregistrate pe numele lor.

Contrar susţinerilor reclamantei, este evident că prevederile pct. 12.2 se referă la informaţii referitoare la creditele contractate, condiţiile şi derularea respectivelor credite în vederea verificării bonităţii sale în calitate de client al instituţiilor de credit. Reclamanta şi-a dat acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal de către B. care este înregistrată în registrul de evidenţă a operatorilor de date personale. Clauza menţionată nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nu este contrară cerinţelor bunei-credinţe.

În condiţiile în care această clauză ar fi aplicată de către bancă cu încălcarea dispoziţiilor legale, reclamanta are posibilitatea de a solicita concursul instituţiilor abilitate să verifice modalitatea de aplicare a legii, inclusiv al instanţei de judecată, însă nu prin intermediul acţiunii de faţă, în cadrul căreia, prin prisma obiectului dedus judecăţii, se verifică exclusiv îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000, astfel cum a cerut reclamanta în motivarea acestei solicitări.

17.Art. 1 pct. 3.2 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 conţine definiţia şi formula de calcul a DAE. Reclamanta a apreciat această clauză ca fiind abuzivă pe motiv că în ultimul alineat al articolului menţionat nu este indicat în mod expres cuantumul DAE, rubrica rămânând necompletată.

Având în vedere motivele invocate, instanţa constată că nivelul DAE (5,49%) este arătat explicit în cadrul graficului de rambursare ataşat actului adiţional, grafic ce face parte integrantă din contract. Reclamanta nu a probat în cauză vătămarea produsă şi dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Dispoziţiile legale nu impun o anumită poziţie a indicatorului DAE în contract, ci numai existenţa sa, astfel încât menţionarea acestuia în cadrul graficului de plăţi nu a produs nicio vătămare reclamantei, aceasta nefiind pusă în imposibilitatea de a verifica modul în care este percepută şi calculată dobânda.

18.Art. 4 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 prevede o serie de comisioane care înlocuiesc comisioanele prevăzute în contractul iniţial, respectiv un comision de analiză dosar în cuantum de 2,5%, dar nu mai puţin de 180 lei, calculat ca procent din valoarea totală a creditului, un comision lunar de administrare a creditului de 0,10% din soldul creditului.

Pentru aceleaşi considerente expuse la pct. 1 al considerentelor prezentei sentinţe, instanţa apreciază că aceste comisioane nu au caracter abuziv, nefiind supuse restituirii.

Potrivit aceluiaşi articol, s-a prevăzut că banca poate percepe comisionul de rambursare anticipată totală/parţială, aplicabil în perioada în care rata dobânzii aferentă creditului este fixă, astfel: 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an; 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an. Astfel, se poate observa că prevederile privind comisionul de rambursare anticipată din contractul iniţial au fost înlocuite cu clauza standard cuprinsă în OUG 50/2010: "comision de rambursare anticipată totală/parţială, aplicabil în perioada în care rata dobânzii aferenta creditului este fixă". În speţă, se regăseşte situaţia în care este permisă perceperea în mod legal de către Bancă a unui comision, însă această prevedere contractuală  nu produce nici un efect. În Actul Adiţional nr. 1 din data de 09.12.2010 se menţionează că acest comision de rambursare anticipată se percepe numai în perioada în care rata dobânzii este fixă. Dat fiind faptul că dobânda contractuală este indexabilă, comisionul de rambursare nu se percepe. Reclamanta nu a achitat şi nu va achita comision de rambursare anticipată.

19.Art. 6 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008

20.Art. 7.1 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008

În ceea ce priveşte clauzele de la art. 6 şi 7.1 din Actul adiţional, acestea prevăd drept cazuri de neîndeplinire a contractului existenţa unei restanţe mai mari de 30 de zile la una din ratele sau dobânzile aferente creditului reeşalonat sau nerespectarea vreuneia din clauzele şi obligaţiile prevăzute în contractul de credit.

Contrar susţinerilor reclamantei, legea nu instituie o „prezumţie de caracter abuziv” pentru contractele de adeziune, ci numai o prezumţie în privinţa caracterului nenegociat al unor asemene contracte (art.4 alin.2 şi art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000). Caracterul nenegociat al contractului este numai una dintre condiţiile pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, după cum rezultă fără echivoc din dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000.

Clauzele contestate se referă la instituirea unor cazuri de culpă pentru neîndeplinirea contractului şi nu contravin vreunei prevederi legale, ci dimpotrivă dau expresie dreptului creditorului de a lua toate măsurile pentru realizarea creanţei sale, în caz de neîndeplinire culpabilă de către cealaltă parte a obligaţiilor asumate prin contract. În condiţiile în care aceste clauze ar fi aplicate de către bancă cu încălcarea dispoziţiilor legale, reclamanta are posibilitatea de a solicita concursul instituţiilor abilitate să verifice modalitatea de aplicare a legii, inclusiv al instanţei de judecată, însă nu prin intermediul acţiunii de faţă, în cadrul căreia, prin prisma obiectului dedus judecăţii, se verifică exclusiv îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 4 din Legea nr.193/2000, astfel cum a cerut reclamanta în motivarea acestei solicitări.

De asemenea, cu privire la aceste clauze, reclamanta a omis a avea în vedere că declararea scadenței anticipate nu are loc prin simpla neîndeplinire a obligaţiilor de către împrumutat, ci numai dacă există o manifestare de voinţă în acest sens din partea băncii, interpetare care se impune faţă de formularea clauzei prin utilizarea sintagmei „poate fi”. Instanţa reţine totodată că încetarea contractului fără intervenţia instanţei de judecată nu este interzisă de lege, o astfel de prevedere contractuală reprezentând un pact comisoriu inserat în contract, care produce efecte în condiţiile în care partea în culpă nu îşi respectă obligaţiile asumate.

Autorizarea acordată creditorului pentru preluarea sumelor restante din conturile deschise la bancă este de esenţa contractului, reprezentând în fapt singura modalitate de rambursare a creditului.

Posibilitatea băncii de a debita conturile împrumutatului reprezintă o măsură de garantare a obligaţiei asumate de împrumutat, aplicabilă exclusiv în situația în care acesta nu alimentează contul alocat plăţilor creditului cu sumele necesare în acest scop. De asemenea, nici o prevedere contractuală nu obligă reclamanta să utilizeze cursul de schimb al băncii pârâte în vederea alimentării contului, astfel că dispoziţiile contractuale cuprinse în art. 7.1 nu creează în ansamblul contractului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece dau expresie dreptului creditorului de a lua toate măsurile pentru realizarea creanţei sale, în caz de neîndeplinire de către cealaltă parte a obligaţiilor asumate prin contract, fiind o consecinţă a neîndeplinirii propriilor obligații asumate de împrumutat, în acord cu normele dreptului comun privind răspunderea contractuală.

21.Art. 8 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008

Instanța constată că banca nu a impus încheierea poliței de asigurare de viață, această opțiune fiind aleasă de către reclamantă prin formularea unei cereri exprese de asigurare. Prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, reţine instanţa faptul că reclamanta nu a probat în cauză dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile  părţilor, respectiv că, spre exemplu, ar fi existat alte societăţi de asigurare pentru care ar fi putut opta, în condiţii mai bune, şi să fie societăţi care să nu se fi regăsit în lista celor agreate de bancă.

22.Art. 9 din Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008

Prin actul adiţional reclamanta şi-a exprimat acordul pentru constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra disponibilului din contul bancar SV 2542634410.

Constituirea acestei garanţii nu produce vătămări şi nu afectează suplimentar patrimoniul reclamantei, valorificarea oricărui bun ducând la reducerea cuantumului sumei datorate de către reclamantă, fără a exista posibilitatea de a crea o îmbogăţire fără just temei a pârâtei.

23.Pct. 7 „Comisioane” din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010

În ceea ce priveşte clauza contractuală referitoare la comisionul lunar de administrare a creditului, instanţa reţine că aceasta nu a fost negociată direct cu reclamanta, ci este preformulată.

Pe de altă parte însă, instanţa apreciază că respectiva clauză contractuală nu creează în detrimentul reclamantei şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În primul rând, comisionul de administrare a fost determinat în mod transparent, clar şi precis la momentul încheierii contractului, iar formula sa de calcul este prezentată în mod clar şi fără posibilitate de interpretare, banca neavând posibilitatea, în mod unilateral, de a modifica cuantumul acestui comision în funcţie de criterii neverificabile. Clauza referitoare la comisionul de administrare a fost redactată în termeni clari şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru determinarea respectivului comision.

În al doilea rând, comisionul fiind o componentă a costului creditului, pe lângă dobândă, instanţa apreciază că orice client prudent şi diligent ar fi trebuit să îl ia în considerare în alegerea produsului de creditare. În plus, încercarea reclamantei de înlăturare a acestui comision din conţinutul contractului de credit nr. 36014864410-67 la aproximativ 4 ani de la încheierea acestui contract şi după plata fără rezerve a acestuia în această perioadă vine, în opinia instanţei, în contradicţie cu principiile fundamentale ale dreptului civil reglementate de art. 969 şi art. 970 C.civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege şi convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

În al treilea rând, stabilirea şi perceperea unui comision de administrare nu erau interzise la momentul încheierii contractului de credit, nici pe parcursul derulării acestuia până în prezent, ci dimpotrivă au fost şi sunt permise în mod expres şi prin OUG nr. 50/2010, respectiv art. 36 potrivit căruia „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”

În al patrulea rând, nedefinirea noţiunii de „administrare” în contract şi neprecizarea operaţiunilor pentru care se percepe un astfel de comision nu pot atrage caracterul abuziv al acestui comision. Reclamanta nu a dovedit că a solicitat explicaţii pârâtei la momentul încheierii contractului cu privire la activităţile acoperite de acest comision.

Astfel, comisionul de administrare este perceput, cum de altfel îi este şi denumirea, pentru administrarea creditului, respectiv pentru operaţiunile efectuate pentru întreţinerea lunară a creditului, cheltuieli pentru mentenanţa bazei de date, pentru raportări, pentru arhivare, pentru evaluări periodice ale clientului/creditului.

În al cincilea rând, cuantumul total al comisionului de administrare nu demonstrează caracterul abuziv al clauzei care îl reglementează. Un procent lunar de 0,15% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat în urma scadenţei lunare anterioare nu creează un dezechilibru între obligaţiile părţilor contractuale. Astfel cum s-a reţinut anterior, cuantumul acestui comision ar fi trebuit luat în considerare anterior semnării contractului de credit, ca şi componentă a costului creditului. Faptul că reclamanta consideră în prezent acest comision prea mare nu poate conduce la înlăturarea acestuia din contract, în virtutea celor două principii antemenţionate (art. 969 şi art. 970 C.civ.).

Prin urmare, apreciind că perceperea comisionului de administrare nu prezintă un caracter abuziv, instanţa urmează a respinge cererea şi sub acest aspect, comisionul perceput nefiind supus restituirii.

În ceea ce priveşte penalităţile stipulate pentru ipoteza nerespectării de către împrumutat a obligaţiilor de plată din contract, instanţa reţine faptul că, în cauză, reclamanta nu a probat în cauză dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile  părţilor, faţă de prevederile art. 969 C.civil, şi libertatea părţilor de a conveni reglementarea unor clauze penale.

Reglementarea unui comision unic în cuantum de 50 EUR pentru serviciile suplimentare prestate la cererea împrumutatului nu prezintă caracter abuziv, fiind în concordanţă cu prevederile art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 conform cărora, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

24.Pct. 8 „Asigurări” din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010

În ceea ce priveşte această clauză, sunt pe deplin aplicabile considerentele expuse la pct. 3, 11 şi 21 din prezenta sentinţă, neimpunându-se reluarea acestora.

25.Pct. 8 în ceea ce priveşte partea intitulată „Garanţii pe sume de bani” din Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010

Prin Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010 reclamanta şi-a exprimat acordul pentru constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra disponibilului din conturile bancare SV 2542634410 şi SV 54142754100.

Constituirea acestei garanţii nu produce vătămări şi nu afectează suplimentar patrimoniul reclamantei, valorificarea oricărui bun ducând la reducerea cuantumului sumei datorate de către reclamantă, fără a exista posibilitatea de a crea o îmbogăţire fără just temei a pârâtei.

26.Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 119/09.12.2010 (f. 86-88 vol. 1) şi Contractul de garanţie reală mobiliară pe sume de bani viitoare nr. 120/09.12.2010 (f. 82-85 vol. 1).

Având în vedere că prin Actul adiţional nr. 1/09.12.2010 la Contractul de credit nr. 14225054410/16.05.2008 şi prin Contractul de credit nr. 36014864410-67/09.12.2010 reclamanta şi-a exprimat acordul pentru constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra disponibilului din conturi bancare, este vădit neîntemeiată solicitarea de constatare a nulităţii celor două contracte de garanţie reală mobiliară menţionate pe motiv că în contractul de credit încheiat iniţial ar fi fost prevăzută numai ipoteca ca modalitate de garantare a creditului. Astfel, instanţa apreciază că, în lipsa unor motive pertinente, nu poate cenzura voinţa părţilor.

27.Stabilizarea cursului de schimb EUR-LEU la momentul semnării contractelor de credit şi calcularea ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a EURO din data de 06.12.2007.

Clauzele referitoare la moneda creditului şi la riscul valutar ţin de aplicarea şi prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părţi a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportată de cel căruia i se opune (în speţa de faţă, deprecierea este suportată de reclamant).

Instanţa reţine că acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenţiei de credit sau cel puţin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată la a depune un minim de diligenţă şi de interes în lecturarea contractului încheiat cu banca.

Referitor la aprecierea cursului monedei EURO, instanţa reţine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii, clauzele în discuţie nefiind modificate unilateral de către pârâtă.

De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul că este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoană fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară.

Astfel, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligaţiilor sale.

Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii. În plus, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau şi de către bancă.

În speţa de faţă, nu s-a reclamat că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar, iar în cazul în care cursul EUR-RON ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către pârâtă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plăţii.

Totodată, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. La data scadentă a ratei lunare, aceasta este obligată să depună suma datorată în euro, deoarece suma împrumutată a fost acordată în euro şi, conform înţelegerii parţilor, rambursarea se face în aceeaşi monedă.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii monedei EURO, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb EUR-RON, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere şi la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor. Or, reclamanta a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care îşi încasează venitul.

Clauzele contractuale ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în euro, nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esenţă, că în cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat să restituie aceeaşi sumă de bani în aceeaşi valută primită.

Acordarea de credite în valută şi încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operaţiuni li se aplică dispoziţiile art. 2 şi art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodată, reglementări precum Norma B.N.R. nr. 10/2005, Norma B.N.R. nr. 20/2006, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.

Instanţa reţine că solicitarea de aplicare a cursului de schimb EUR-RON de la data semnării contractului iniţial de credit (06.12.2007) este contrară clauzelor cuprinse în contractul de credit care sunt o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 şi de art. 1584 Cod civil din 1864.

Astfel, având în vedere că, în speţă, creditul a fost acordat de către banca pârâtă în EURO, în conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligaţia principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda ,,EUR”, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeaşi monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creşteri sau scăderi a preţului monedelor, înainte de a sosi data plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plăţii. Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel.

Creditul în litigiu a fost acordat şi tras efectiv în EUR, astfel încât şi rambursarea acestuia se va face în moneda în care s-a acordat, pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piaţă (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de EUR de la banca împrumutătoare. Astfel, sunt întru totul valabile clauzele contractuale deduse judecăţii care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (EUR), aceasta constituind doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar, iar banca pârâtă nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei străine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel încât nu se poate reţine o diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine.

Protecția instituită de Legea nr.193/2000 și celelalte prevederi în materia protecției consumatorului nu au scopul de a deforma contractul încheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atât mai puțin pentru a obține un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamanta tinde să îl obțină, urmărind în fapt exonerarea  (prin intermediul instanței) de obligația principală asumată de restituire a creditului în EUR, moneda în care a fost contractat, încălcându-se prin aceasta principiul autonomiei de voință a părților consacrat de art.969 C.civ. și cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.

Legislația protecției consumatorului reprezintă un instrument de asigurare a unui echilibru juridic între părțile semnatare ale unei convenții de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii și ofertei, neexistând nicio o normă legală care să oblige Banca să primească suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate împrumutatului, care se rambursează în rate pe durata a 360 de luni.

De altfel, prin această solicitare, reclamanta pretinde modificarea unei obligații esențiale, solicitând instanței să intervină în însăși cauza contractului de credit, aspect ce excede protecției oferite de prevederile Legii nr.193/2000.

Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamantă, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (Legea 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prin formularea acestui petit, se urmăreşte de către reclamantă modificarea contractului de credit, deşi clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului în moneda în care au fost acordate nu sunt abuzive, solicitarea acestuia fiind contrară art. 969, art. 1073 şi art. 1578 Cod civil din 1864, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire a contractului, prin îngheţarea cursului de schimb de la momentul semnării contractului.

28. În ceea ce priveşte restituirea sumei de 12 euro reţinuţi de bancă la data de 26.04.2014 reprezentând comision anual card debit şi dobândă aferentă acestui comision, reţinută de bancă, precum şi dobânda legală calculată până la restituirea efectivă de către pârâte a acestor sume, instanţa apreciază că este neîntemeiată având în vedere că nu s-a făcut dovada caracterului nedatorat al acestei sume.

29.Cererea de obligare a Băncii la plata de despăgubiri pentru daune morale nu este întemeiată. Pentru angajarea răspunderii contractuale a acesteia este necesar ca reclamanta să probeze, pe lângă existenţa contractului, dovedită în cauză prin depunerea înscrisurilor constatatoare ale contractelor de credit/actelor adiţionale, şi existenţa unei fapte ilicite a băncii, a unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea. O astfel de probă nu a fost făcută de reclamantă, iar aceste elemente nu pot fi considerate ca probate prin simplele afirmaţii făcute de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât respingând restul capetelor de cerere ale reclamantei, instanţa nu a considerat că pârâta ar fi comis vreo faptă ilicită în derularea contractului. 

Făcând aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa va lua act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta V.I.C. cu domiciliul în …. şi domiciliul ales în … în contradictoriu cu pârâtele B. – G. S.A. T. B. cu sediul în …., B. – G. S.A.- G.U. cu sediul …., B. – G. SA-AGENŢIA P. cu sediul în …. astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2015.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare