Excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului

Sentinţă civilă 2416 din 03.12.2015


Prin cererea adresata Judecătoriei Orşova si înregistrata sub nr. X  la data de 14.09.2015, contestatorul M.I.D.  a formulat contestaţie la executare în cadrul executării pornite împotriva debitorilor V.C. si A.A.F., de către Biroul Executorului Judecătoresc C.C., în dosarul nr.X E/2013, la solicitarea, creditorului SC C.C.R. SRL pentru X SA, solicitând anularea procesului verbal de licitaţie publică încheiat la data de 03.09.2015, ora 12.00 şi a încheierii privind suspendarea, în ceea ce priveşte refuzul creditorului de adjudecare a imobilului scos la licitaţie la preţul de 104.550 lei, stabilirea unui nou termen de licitaţie şi continuarea executării silite, obligarea executorului bancar să întocmească un nou proces verbal prin care să îl declare adjudecatar al imobilului vândut la licitaţie la preţul de 50.000 lei si sa îi elibereze actul de adjudecare de licitaţie publică astfel încheiat, restituirea taxei de timbru şi cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, la data de 03.09.2015, ora 12.00, urmând instrucţiunile din Publicaţia de vânzare imobiliara emisă de Biroul Executorului Judecătoresc C.C., în dosarul de executare silita nr.X E/2013 s-a prezentat la licitaţia publica, depunând o ofertă reală de cumpărare, însoţită de cauţiunea de 10% din preţul de pornire al licitaţiei

Aflându-se la mai mult de 10 termene de licitaţie (din anul 2013 pana în prezent) preţul de pornire la acest termen a fost de 104.550 lei, oferta sa a fost în valoare de 50.000 lei, iar in afara de oferta sa, a mai fost depusă o oferta reală de cumpărare, din partea domnului A.M.C., în valoare de 45.000 lei. Precizează ca în conformitate cu prevederile art.3 alin.(1) din Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, "Dispoziţiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executărilor silite începute după intrarea acestuia in vigoare."Or, în speţa, executarea silită a început în anul 2013, dosarul de executare fiind înregistrat la BEJ C.C. la nr.537 E/2013, după data de 15.02.2013.Arată că din publicaţia de vânzare şi procesul verbal încheiat la data de 03.09.2015, ora 12,00, rezultă că executorul judecătoresc a avut în vedere la acest moment prevederile NCPC, însă în forma în vigoare până la data republicării în baza Legii nr.138/2014 (M.Of., Partea I nr.247 din 10.04.2015.), ceea ce ne face dificila apărarea.Mai arată că după începerea licitaţiei, executorul judecătoresc a citit Publicaţia de vânzare si ofertele depuse la dosar si apoi, in loc sa facă aplicarea dispoziţiilor art. 846 alin.(8), alin.(9) si alin.(11) din NCPC republicat, să constate că nu s-a oferit nici preţul de pornire al licitaţiei si sa facă vânzarea la cel mai mare preţ oferit, declarându-l adjudecatar, a luat act de faptul ca banca prin mandatar, în calitate de creditor nu este de acord cu vânzarea la acest preţ, a închis licitaţia si a suspendat executarea silita, menţionând ca "licitaţia se va relua la cererea creditoarei''.

Aceasta măsura arată că este vădit ilegală, întrucât dispoziţiile art. 846 alin.(11) din Codul de Procedura Civila sunt clare si imperative - „Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitaţie, a oferit preţul de vânzare cel mai mare ori. după caz. cel arătat la lin.(6)-(8)" iar refuzul de a-l declara adjudecatar nu are nici un temei legal, neexistând nici un text de lege in materia executării silite care să permită întreruperea, suspendarea, amânarea luată de către executorul judecătoresc, pe motiv că un creditor nu este de acord cu vânzarea la preţul legal oferit în cadrul licitaţiei publice, organizată fără vicii procedurale. Învederează că executorul judecătoresc, nu a motivat legal refuzul de a-l declara adjudecatar prin suspendarea executării şi că este adevărat că în calitate de creditor, banca, are dreptul sa dispună asupra executam silite sau să îşi impună voinţa referitor la unele aspecte ce privesc executarea silita, dar situaţiile acestea sunt strict reglementate de lege, iar nu de reglementari interne ale creditorului, simpla opinie a creditorului cum ca preţul oferit este prea mic raportat la valoarea de evaluare, in condiţiile in care s-au îndeplinit masurile obligatorii de publicitate a vânzării si in plus anunţul de vânzare a fost prezent mai multe zile pe un site public specializat pe anunţuri de vânzări in executare silita, nu este de natura să constituie temei legal pentru oprirea, amânarea licitaţiei sau pentru refuzul de a declara adjudecatar un licitator care c îndeplinit toate condiţiile cerute de lege.

Anterior, la nici unul dintre multele termene de licitaţie nu au existat oferte de cumpărare la preţul de pornire al licitaţiei, ceea ce înseamnă fără drept de tăgadă ca valoarea reala de piaţa a imobilului în cauza, în condiţiile de vânzare prin executare silita, este cea oferita de el si chiar daca acest preţ nu este pe măsura aşteptărilor creditorului, iar executorul este angajat al creditorului, acesta din urma nu poate solicita ca executarea silita să se efectueze cu încălcarea dispoziţiilor legale.Si aceasta, cu atât mai mult cu cât, pentru un termen anterior, respectiv 23.07.2015, preţul de vânzare al aceluiaşi imobil, a fost stabilit la 69.700 lei, ceea ce le creează convingerea că de fapt nu se urmăreşte vânzarea bunului imobil şi realizarea creanţei.

In drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.712 si urm, a:t 837, ait.845. art.846. art.847, art.849 NCPC, Legea nr. 188/2000.

În dovedire a depus proces verbal şi 2 publicaţii de vânzare.

Intimaţii legal citaţi au depus întâmpinare prin care solicita admiterea contestaţiei depuse împotriva Biroului Executor Judecătoresc C.C. şi a X prin SC C.C.R. SRL, nu împotriva lor, pe care o găsesc întemeiată.

Intr-adevăr, arată că aşa cum se arată în contestaţie, executorul judecătoresc, împreuna cu banca prin reprezentanţii si, pornind executarea silita împotriva lor ca urmare a faptului ca nu au mai putut achita un credit contractat, au scos la licitaţie apartamentul proprietatea lor.

După ce o foarte mare perioada de timp, nu s-a prezentat nimeni la licitaţiile organizate de executor, iar preţul apartamentului aşa cum a fost evaluat a tot scăzut, la momentul când s-au depus oferte, executorul invocând cereri ale băncii a dispus suspendarea licitaţiei.

Mai mult arată că pentru data de 23 iulie 2015, preţul de pornire a licitaţiei, a fost stabilit la 69.700 lei si deşi au fost depuse doua oferte reale, executorul a dispus suspendarea licitaţiei, la reluare pentru termenul din 03.09.2015 stabilind un preţ de 104.550 lei, însă nici de aceasta data deşi s-au prezentat doua oferte licitaţia nu s-a finalizat, fiind din nou suspendata fără nici un motiv întemeiat, justificând doar ca aşa doreşte creditorul.

Consideră că nu exista nici un motiv legal pentru suspendarea licitaţiei, adjudecarea bunului si încheierea executării silite începute împotriva lor, ci poate doar o înțelegere intre executor si reprezentanţii băncii.

Prin serviciul registratură la 30.09.2015 BEJ C.C. a depus în copie certificată cu originalul dosarul de executare nr. X/E/2013 (filele 17-305).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 1000 lei.

 Contestatorul a depus la 07.10.2015 răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu a înţeles să cheme în judecată  pe debitorii V.C. şi A.A.F., care nu au nici o vină în suspendarea licitaţiei, ci BEJ C.C., care în dosarul nr.X/E/2013 în cadrul executării pornite împotriva acestora  la solicitarea creditorului C.C.R. SRL pentru X SA, solicitând anularea  procesului verbal de licitaţie publică încheiat la data de 03.09.2015, ora 12,00 şi a încheierii privind  suspendarea.

La termenul din 29.10.2015, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de intimaţi  a SC C.C.R. SRL şi BEJ C.C..

Prin serviciul registratură la 11.11.2015, BEJ C.C. a comunicat  înscrisurile efectuate ulterior  comunicării dosarului de executare (filele 326-346).

La 24.11.2015, prin serviciul registratură intimata X  a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare.

A arătat că BEJ C.C. a efectuat mai multe termene de licitaţie pentru acest imobil, nefiind adjudecat, iar intimata, prin mandatar i-a solicitat suspendarea executării silite, astfel ca la termenul din data de 03.09.2015 - fixat pentru licitaţie, BEJ a dat curs solicitării lor, nemaiefectuând procedura de licitaţie.

Consideră că, creditorul, aşa cum are dreptul prevăzut de lege de a porni procedura executării silite în temeiul unui titlu executoriu, până la încasarea creanţei şi în termenul de prescripţie, are dreptul de a cere BEJ şi suspendarea procedurii executării silite.

De asemenea arată că, aşa cum rezultă evident din PV contestat, acesta nu reprezintă un proces verbal de licitaţie,  BEJ nu a mai ţinut procedura de licitaţie, dând curs solicitării de suspendare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 Ncpc, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra  celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fonf a cauzei.

Calitatea procesuală activă presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, mijlocul juridic prin care se invoca lipsa de calitate procesuala activă fiind excepţia lipsei calităţii procesuale care este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, ea putând fi invocată în orice stare a procesului, de către partea interesată, de procuror sau de instanţă din oficiu.

Reclamantul trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanelor chemate în judecată.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanţa reţine că prin încheierea din 11.09.2013 dată de judecătoria Orşova în dosarul nr. X a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ C.C. privind pe creditoarea X S.A. şi pe debitorul A.A.F.. Astfel s-a încuviinţat executarea silită a contractului de credit bancar nr. 200829232/29.01.2008, garantat prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 240/29.01.2008 de BNP D..O. executarea urmând să se facă în limita sumei de 77,161, 8 euro prin vânzarea la licitaţie a imobilului compus din trei camere şi dependinţe situat în X, proprietatea debitorului garant ipotecar A.A.F..

Prin publicaţia de vânzare imobiliară întocmită şi afişată 05.08.2015 s-a stabilit ca în data de 03.09.2015 ora 12,00 la sediul BEJ C.C. să aibă loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului – apartament cu 3 camere şi dependinţe situat în X, înscris în CF nr. 2111/16/B X proprietatea debitorului  A.A.F..

La data de 03.09.2015 contestatorul a solicitat BEJ C.C. să participe la licitaţie, oferta sa de înscriere fiind de 50.000 lei, anexând cererii dovada achitării garanţiei de 10%.

La aceeaşi dată creditoarea a  formulat către BEJ cerere de suspendare a executării silite conform art. 700 alin.2 Cod pr. civilă.

Executorul judecătoresc a încheiat la 03.09.2015, ora 12, procesul verbal prin care a constat că la licitaţie s-a înscris contestatorul M.I.D. care a oferit suma de 50.000 lei şi numitul A.M.C. care a oferit suma de 45.000 lei, însă având în vedere cererea creditoarei a procedat la suspendarea executării silite, urmând ca licitaţia să se reia la cererea creditoarei.

Contestatorul solicită pe calea contestaţie anularea procesului verbal de licitaţie, a încheierii de suspendare, stabilirea unui termen de licitaţie şi continuarea executării silite cu obligarea executorului judecătoresc să întocmească un nou proces verbal prin care să îl declare adjudecător al imobilului vândut la licitaţie la preţul de 50.000 lei  pe acesta, urmând să-i elibereze actul de adjudecare.

Potrivit art. 712 alin.1 teza finală  Cod pr. civilă se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Conform art. 713 alin. 5 care prevede condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei se prevede că în cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau imobil, contestaţia la executare poate fi introdusă şi de o terţă persoană, însă numai dacă acesta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.

Analizând dispoziţiile legale mai sus enunţate, în raport de poziţia terţului contestator care nu pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la imobilul ce face obiectul executării silite, instanţa apreciază că acesta nu are calitate procesuală activă să formuleze prezenta cerere, motiv pentru care va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul Mitru Ion-Doru, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.