Contestaţie la executare – contract de leasing; caracterul cert, lichid şi exigibil al sumelor executate

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 26794/299/2015 la data de 17.03.2015, astfel cum a fost modificată la data de 02.06.2015, contestatorii N.I.M. şi N.D.O. au solicitat, în contradictoriu cu intimata N.L. IFN S.A. anularea somaţiei/20.02.2015, anularea popririlor înfiinţate în dosarul de executare nr. 155/2015 înregistrat la SCPEJ D.C.A., anularea executării silite înseşi şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, au formulat contestaţie la titlu împotriva titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing financiar nr. 30350/01.06.2010, 30351/01.06.2010, 30352/01.06.2010, 30353/01.06.2010, invocând, în susţinerea acestei cereri, teoria impreviziunii.

În motivarea cererii, contestatorii au susţinut că au avut calitatea de garanţi fidejusori în contractele de leasing menţionate (încheiate de intimată cu S.C. T.A. S.R.L.), având ca obiect finanţarea unor terenuri intravilane arabile şi a unui imobil construcţie tip showroom.

Au arătat că, în contextul crizei economice mondiale, situaţia financiară a debitoarei principale s-a înrăutăţit, context în care au solicitat intimatei restructurarea contractelor menţionate, însă intimata a refuzat, motiv pentru care redresarea economică a societăţii debitoare a devenit imposibilă, iar faţă de aceasta a fost deschisă procedura insolvenţei.

Au susţinut că, deşi debitoarea principală a restituit intimatei creditoare bunurile menţionate, aceasta din urmă a procedat la calculul penalităţilor de întârziere şi al daunelor interese, modul de determinare al acestor sume fiind unul incert şi neadus la cunoştinţa contestatorilor.

Contestatorii au arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 2289 C.civ. fidejusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată, însă intimata a procedat în sens contrar, demarând executarea silită în contra contestatorilor pentru alte sume decât cele la a căror plată aceştia s-au obligat.

Astfel, contestatorii au garantat doar plata obligaţiilor curente şi a penalităţilor aferente acestor obligaţii, fără a îşi oferi garanţia şi cu privire la sumele reprezentând daune-interese, indemnizaţii de reziliere etc., a căror valoare este de 4.076.639,48 lei. Au susţinut că aceste sume pot avea ca izvor doar conduita culpabilă a debitorului principal, dovedită prin nerestituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, condiţie neîndeplinită în speţă, cu atât mai mult cu cât imposibilitatea de plată în care s-a aflat debitoarea principală a fost cauzată de criza economică.

Au mai susţinut că prezenta creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă, în primul rând prin raportare la suma de 4.076.639,48 lei (sumă a cărei modalitate de calcul nu este cunoscută) şi, în al doilea rând, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 9.3 din contract, deoarece bunurile au fost restituite.

Contestatorii au solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art. 8 alin. 2 şi art. 9.3 din contract, prin raportare la dispoziţiile art. 15 din OG nr. 51/1997. De asemenea, au susţinut că sumele pretinse de intimată nu sunt rezultatul unei culpe a debitoarei, pentru a da naştere obligaţiei de dezdăunare, ci rodul unei veritabile impreviziuni generate de criza economică mondială.

În drept, contestatorii au indicat dispoziţiile art. 711 şi urm. C.proc.civ., PG nr. 51/1997, art. 2289 şi urm. C.civ.

În probaţiune, contestatorii au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 24.04.2015, intimata a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare sub aspectul contestaţiei la titlu. Cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că a pus în executare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel cum a fost agreată de părţi potrivit art. 8.1 din contract.

A mai arătat că, în calitate de fidejusori, contestatorii au renunţat în mod expres la beneficiul de discuţiune şi la cel de diviziune şi au declarat expres că au cunoştinţă despre situaţia financiară a debitoarei.

Intimata a susţinut că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor OG nr. 51/1997, reiese că, în calitate de finanţator, putea pretinde toate sumele datorate conform contractului până la data restituirii efective, chiar dacă respectivul contract de leasing a fost anterior reziliat şi chiar dacă în cuprinsul contractului a fost sau nu inserată o clauză penală de evaluare convenţională a prejudiciului pentru rezilierea contractului.

Cu referire la caracterul presupus abuziv al clauzelor menţionate, a susţinut că între părţi nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

În probaţiune, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 02.06.2015 contestatorii auu formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate ca neîntemeiate şi admiterea cererii.

Prin Încheierea din data de 26.01.2016, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de intimată (excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii) şi a  admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu, anulând ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect contestaţie la titlu, astfel cum a fost precizat.

La solicitarea instanţei, în temeiul art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, SCPEJ D.C.A. a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din Dosarul de executare nr. 155/2015.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în vederea soluţionării contestaţiei la executare, instanţa reţine următoarele:

La data de 01.06.2010 au fost încheiate patru contracte de leasing (nr. 30350, 30351, 30352, 30353) având ca obiect terenuri intravilane arabile, respectiv imobil construcţie tip showroom. Contractele au fost încheiate între intimată, în calitate de finanţator, S.C. T.A. S.R.L. în calitate de utilizator, şi contestatorii N.D.O. şi N.I.M., în calitate de fidejusori.

Fiecare dintre contracte menţionează, la art. 3 (Termeni contractuali) valoarea de intrare a bunului ce face obiectul fiecărui contract, exprimat în moneda euro, respectiv:

-125.473,98 euro, contract nr. 30350/01.06.2010 (f. 180),

-342.032,87 euro, contract nr. 30351/01.06.2010 (f. 171),

-622.286,41 euro, contract nr. 30352/01.06.2010 (f. 164),

-2.477.288,58 euro, contract nr. 30353/01.06.2010 (f. 156).

Conform art. 8.2 din contract, în caz de reziliere, utilizatorul are obligaţia de a plăti finanţatorului ratele de leasing scadente şi neachitate, inclusiv penalităţile şi o indemnizaţie de reziliere în al cărei cuantum întră şi valoarea de 25% din valoarea de intrare a bunului.

Conform art. 5.2 din contract, fidejusorii au declarat că renunţă expres la beneficiul de diviziune şi de discuţiune, precum şi că au cunoştinţă despre situaţia financiară a debitorului.

Faţă de debitoarea principală, S.C. T.A. S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei.

Deoarece debitoarea principală nu şi-a executat obligaţiile asumate contractual, creditoarea-intimată s-a adresat cu o cerere către SCPEJ D.C.A., care a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 155/2015, încuviinţând executarea silită, conform încheierii emise la data de 20.02.2015 (f. 82).

Prin adresa din data de 20.02.2015, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra sumelor datorate contestatorilor, în calitate de fidejusori (f. 7-81).

Cu respectarea termenului prevăzut de lege, contestatorii au înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti contestaţia la executare formulată împotriva executării silite şi a însuşi titlului executoriu în baza căruia a fost deschis dosarul de executare nr. 155/2015.

Aceasta fiind situaţia de fapt, instanţa reţine că, potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Contestaţia la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Totuşi, prin raportare la temeiul de fapt şi de drept indicat şi reţinând că, potrivit încheierii de şedinţă din data de 26.01.2016, a fost admisă excepţia netimbrării cu privire la contestaţia la titlu formulată, instanţa va analiza doar criticile formulate cu privire la executarea silită propriu-zisă, nefiind legal învestită pentru a statua cu privire la motivele de nelegalitate ale însuşi titlului executoriu (teoria impreviziunii şi caracterul abuziv al unor clauze contractuale).

În acest sens, instanţa reţine că principalul motiv de nelegalitate invocat cu privire la executarea silită propriu-zisă se referă la lipsa caracterului cert al creanţei puse în executare silită.

Instanţa reţine că, potrivit art. 663 alin. 2 C.proc.civ., ”creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu”.

Din analiza prevederilor contractuale instanţa reţine că, în mod evident, obligaţia de garanţie a fidejusorilor rezultă fără putinţă de tăgadă din contractele de leasing nr. 30350-30353/01.06.2010. Contestatorii şi-au asumat în mod expres şi lipsit de orice echivoc obligaţia de garanţie cu privire la creanţa datorată de debitoarea principală, atât în ceea ce priveşte debitul principal (ratele de leasing), cât şi penalităţile, respectiv indemnizaţia de reziliere.

Susţinerile contestatorilor privind limitarea obligaţiei de garanţie sunt complet neîntemeiate, nefiind susţinute de niciun mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2290 C.civ. (dispoziţii aplicabile în raport de data încheierii contractelor), în lipsa unei stipulaţii contrare, fidejusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia.

Drept urmare, în situaţia în care nu există o limitare expresă în contract cu privire la obligaţia fidejusorului, acesta poate fi urmărit nu doar pentru debitul principal, ci, aşa cum este şi cazul contestatorilor, pentru toate accesoriile acestuia.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2291 C.civ. care menţionează că fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligaţia principală sau în condiţii mai puţin oneroase, fiind de la sine înţeles că o atare derogare trebuie prevăzută în mod expres în contract, neputând fi prezumată.

În concluzie, chiar şi în situaţia în care nu ar fi existat o prevedere expresă în contract, interpretarea conform căreia obligaţia fidejusorilor contestatori este limitată la valoarea ratelor de leasing restante, fără a include penalităţile şi daunele-interes, nu poate fi primită.

Analizând motivele de fapt invocate, instanţa reţine că fidejusorii contestatori au înţeles că conteste şi caracterul lichid al creanţei, precizând că daunele-interese (25% din valoarea de intrare a bunurilor) au fost determinate arbitrar, deoarece în contract nu se menţionează valoarea bunului.

Instanţa reţine că aceste motive sunt vădit neîntemeiate şi formulate cu rea credinţă, câtă vreme, astfel cum s-a expus anterior, fiecare dintre contractele de leasing menţionează, la art. 3 ”Termeni contractuali” – Condiţii specifice, valoarea de intrare a fiecărui bun ce face obiectul operaţiunilor de leasing, iar aplicarea cotei de 25% pentru determinarea valorii daunelor interese este o simplă operaţie matematică.

Astfel, raporat la valoarea fiecăruia dintre bunuri, instanţa reţine că suma de 4.076.639,48 lei a fost în mod corect stabilită cu titlul de daune interese reprezentând 25% din valoarea de intrare a bunurilor, conform încheierii emise de SCPEJ D.C.A. la data de 20.02.2015.

De asemenea, instanţa reţine că nu au fost formulate critici cu privire la caracterul exigibil al creanţei şi nici cu privire la suma datorată cu titlul de debit principal, respectiv rate restante de leasing în valoare de 3.153.085,3 lei (conform precizării de la f. 109), astfel încât apreciază că întreaga creanţă stabilită în sarcina contestatorilor are caracter cert, lichid şi exigibil.

Referitor la îndeplinirea obligaţiei de restituire a bunurilor, instanţa reţine că această restituire a avut loc după data scadenţei şi după ce existau mai multe rate de leasing restante, motiv pentru care în mod corect au fost determinate ca fiind restante ratele de leasing neachitate, inclusiv pentru perioada cuprinsă între data rezilierii contractelor (16.01.2014) şi data predării bunurilor, astfel cum în mod expres prevede art. 8.2 din contract.

Drept urmare, nici aceste motive invocate de contestatori nu sunt întemeiate.

Cu referire la lipsa vinovăţiei, instanţa reţine că, potrivit art. 7.4 din contract, printre cazurile de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale imputabile debitorului principal se numără şi situaţia în care faţă de acesta ar fi deschisă procedura falimentului, insolvenţei, a lichidării judiciare sau a reorganizării judiciare, situaţie care a intervenit în speţă prin raportare la activitatea debitorului principal, culpa sa fiind astfel prezumată. Cu alte cuvinte, deschiderea procedurii insolvenței prezumă culpa debitorului principal, nefiind necesar a se dovedi şi neîndeplinirea altor obligaţii contractuale pentru a fi aplicabile prevederile art. 8.2 din contract, cum în mod greşit au susţinut contestatorii.

În ceea ce priveşte aplicarea teoriei impreviziunii, respectiv constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanţa reţine că aceste aspecte se circumscriu motivelor de contestaţie la titlu, iar capătul de cerere având acest obiect a fost anulat ca netimbrat, motiv pentru care instanţa nu le poate analiza.

Dând eficienţă juridică considerentelor anterioare, constatând că motivele de nelegalitate a executării silite şi actelor de executare invocate de contestatori sunt vădit neîntemeiate, instanţa urmează să respingă ca atare contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată.

Cu referire la dispoziţiile art. 453 C.proc.civ., instanţa urmează a lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 717 alin. 2 C.proc.civ., instanţa urmează a obliga contestatorii la plata către SCPEJ D.C.A. a sumei de 799,80 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare nr. 155/2015 (f. 134).

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 720 alin. 4 C.proc.civ., un exemplar al prezentei hotărâri va fi comunicat executorului judecătoresc, de îndată, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia la executare privind pe contestatorii N.I.M., N.D. ambii cu domiciliul ales în …. şi pe intimata N.L. IFN S.A. cu sediul ales la ….., astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Obligă contestatorii să achite către SCPEJ D.C.A. suma de 799,80 lei, reprezentând cost fotocopiere dosar de executare nr. 155/2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2016.

Domenii speta

Spete similare