Litigiu poliţişti - ajutoare la ieşirea la pensie - art. 20 alin. 1 din anexa vii cap. ii, secţiunea 3 din Legea cadru nr. 284/28.12.2010. Netemeinicie.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă potrivit probelor administrate nemijlocit nefiind formulate critici sub acest aspect, în esenţă, reclamanţii foşti angajaţi ai pârâtei INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI B. şi cărora le-a încetat raportul de muncă în perioada 31.01.2011-22.11.2011 au solicitat acordarea dreptului la ajutorul reglementat de art. 20 alin. 1 din ANEXA VII, cap. II, Secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/28.12.2010  în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI B., MINISTERUL AFACERILOR INTERNE şi respectiv INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE.

Sub aspectul calităţii procesuale pasive criticile formulate de către recurenţi sunt neîntemeiate, doar ordonatorul terţiar de credite aflându-se în raport juridic cu reclamanţii şi numai acestuia incumbându-i obligaţia plăţii sumelor respective în temeiul dispoziţiilor legale corect indicate de instanţa de fond. Ordonatorii principali ori secundari de credite sunt titularii altor obligaţii în raport direct cu ordonatorii de credite subordonaţi cărora le alocă bugete potrivit dispoziţiilor legale în materie, respectiv  art. 21 din Legea nr. 500/şi respectiv anexa 12 la OMAI S/79/31.05.2013  (a se vedea în acelaşi sens şi decizia nr. 3522/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal). Mai mult, chiar recurenţii, în cererea de recurs afirmă că bugetele ar fi fost aprobate cu luarea în evidenţă a sumelor necesare acordării ajutoarelor cuvenite acestora. În consecinţă recursul formulat împotriva modului de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive deşi se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 8 Noul Cod de procedură civilă va fi respins ca neîntemeiat.

Recursul ce vizează soluţia dată fondului litigiului va fi de asemenea respins ca neîntemeiat, Curtea reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.

În esenţă, Curtea reţine că drepturile solicitate de reclamanţi îşi găsesc temeiul în dispoziţiile art. 20 alin.1 din anexa VII cap. II, secţiunea 3 din Legea cadru nr. 284/28.12.2010 potrivit cu care  (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:

Vechime efectivă:

- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- între 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;

- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază.

(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care beneficiază de plăţi compensatorii.

(4) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) şi (2).

Se mai reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 285/2010 – aplicabil cauzei,  potrivit cu care, în anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

Mai mult, Curtea reţine că aceste dispoziţii legale au făcut obiectul controlului de constituţionalitate iar prin decizia nr. 316/2013  a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile legale sunt constituţionale atât prin prisma art. 16  cât şi prin prisma art. 53 din Constituţie.

Astfel s-a statuat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat că situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. În acest sens, Curtea a statuat prin Decizia nr. 70 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, că  „nu se poate reţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât cele două categorii de pensionari, supuse unor regimuri juridice diferite, nu se află într-o situaţie identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situaţii juridice diferite, care impun şi justifică un tratament juridic diferenţiat."

De asemenea, prin Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări."

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acest text constituţional se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori libertăţi fundamentale. Ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă, însă, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, când, analizând obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a statuat că indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă  „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional".

 În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată dispoziţii legale exprese şi în vigoare statuând că prevederile legale referitoare la drepturile solicitate de reclamanţi nu se aplică.

 În continuare instanţa de fond a făcut un examen al dispoziţiilor legale succesive în materie respectiv art. II art. 9 din Legea nr. 283/2001 potrivit cu care drepturile solicitate de reclamanţi  nu s-au acordat nici în anul 2012.

 Mai mult Curtea adaugă şi prevederile O.U.G. nr. 84/2012 şi respectiv art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013 potrivit cu care aceleaşi drepturi nu se acordă nici în anul 2013 şi nici în 2014.

 Curtea urmează să valideze raţionamentul instanţei de fond care conchide că din folosirea sintagmei „acordă” nu vorbim de abrogarea acestor drepturi ci de o suspendare a naşterii lor.

 Totodată Curtea reţine că în mod just instanţa de fond a înlăturat aplicabilitatea în cauză a referirilor la cauza  Kechko contra Ucrainei  făcute de reclamanţi întrucât  aceştia au indicat trunchiat respectiva decizie care tratează mai multe ipoteze. Astfel situaţia dedusă judecăţii diferă de ipoteza invocată de reclamanţi din respectiva decizie şi care vizează  neexecutarea  arbitrară a unor obligaţii născute în baza unor dispoziţii legale în vigoare, pe când, în prezentul dosar, suspendarea aplicării dispoziţiilor legale  referitoare la drepturile respective este făcută tot printr-un act normativ. Or, în aceeaşi decizie, tratând o ipoteză identică cu cea dedusă judecăţii în prezenta cauză,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat,  la paragraful 23, că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plătii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare.

În acest context în mod corect, şi nu contradictoriu ori străin de natura cauzei, instanţa de fond a invocat şi decizia Curţii Europene în cauza Dumitru contra României, cauză în care suspendarea executării titlului de creanţă a intervenit tot printr-o intervenţie legislativă.

Or, dacă, în respectiva cauză, unde exista deja o creanţă certă, lichidă şi exigibilă  stabilită prin hotărâri judecătoreşti, statul a eşalonat executarea printr-un act normativ ulterior, ingerinţa fiind analizată sub aspectul proporţionalităţii şi fiind apreciată ca şi justificată în contextul dificultăţilor bugetare, cu atât mai mult, în prezenta cauză unde suspendarea acordării drepturilor s-a prevăzut printr-un act normativ anterior, public şi previzibil  nu se poate vorbi de o ingerinţă nejustificată. De altfel Curtea apreciază că nici nu se poate susţine că reclamanţii beneficiază de un „bun” în accepţiunea CEDO pentru a putea fi analizată proporţionalitatea ingerinţei.

De asemenea vor fi înlăturate ca neîntemeiate şi criticile referitoare la incidenţa art. 9 din Legea nr. 118/2010. În primul rând instanţa de fond nu îşi întemeiază soluţia pe aceste dispoziţii legale  ci, dimpotrivă,  afirmă că nu au relevanţă în cauză. Astfel, Curtea reţine că potrivit cu art. 9 din Legea nr. 118/2010 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă (legea a intrat în vigoare la data de 30.06.2010 iar potrivit art. 16 din aceeaşi lege prevederile art. 9 se aplică numai până la 31.12.2010). Faţă de aceste considerente orice decizie a Curţii Constituţionale  referitoare la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 nu este relevantă în cauză, nefiind aplicabilă sub aspect temporal, aspect corect reţinut de instanţa de fond.  Mai mult, neconstituţionalitatea art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost pronunţată în urma controlului de constituţionalitate a priori, deci anterior promulgării legii şi publicării acesteia în Monitorul Oficial şi vizează doar imposibilitatea diminuării pensiei, şi nu drepturile ce au făcut obiectul art. 9 din Legea nr. 118/2010 după publicare, aceste dispoziţii legale nefiind vizate de decizia invocată.

Raportat la aceste considerente rezultă că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este întemeiată, astfel încât, Curtea va respinge, în temeiul art. 496 Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat, menţinându-se ca temeinice şi legale dispoziţiile instanţei de fond în sensul celor ce urmează.

 Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare