Constatate masă succesorală – Potrivit dispoziţiilor art. 6 coroborat cu art. 12 alin 3 din Legea nr. 105/1992 legea română se aplică numai în privinţa moştenirii privind bunurile imobile aflate pe teritoriul României, nu şi în privinţa bunurilor aflate p

Prin cererea formulată la data de 05.07.2012 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 25112/300/2012, reclamantul D.B. în contradictoriu cu pârâtul B.A. a solicitat să se suplinească consimţământul pârâtului şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare – cumpărare a tuturor drepturilor succesorale, cu privire la toate bunurile aflate pe teritoriul României, dobândite de către numita B.I. de pe urma defunctei A.F., decedată la data de 14.03.1992, cu ultimul domiciliu în Germania.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat în esenţă faptul că la daza de 05.11.2008 a încheiat cu defuncta B.I. în calitate de promitentă vânzătoare un antecontract de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, prin care promitenta- vânzătoare se obliga să vândă până la data de 05.11.2009 toate drepturile succesorale către reclamant, că s-a achitat suma de 50.000 euro din totalul preţului de 500.000 euro, convenind ca plata să se facă proporţional pe măsura obţinerii certificatelor de moştenitor pentru cei  9 defuncţi şi, astfel, rezultă că preţul convenit pentru drepturile succesorale de pe urma unui defunct este de 55.555 euro.

A arătat reclamantul că promitenta - vânzătoare nu şi-a executat niciuna dintre obligaţiile asumate, că unele din drepturile succesorale au fost înstrăinate cu nesocotirea prevederilor promisiunii.

A arătat că la data de 14.12.2010 B.I. decedează fără urmaşi.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C.civ., art. 970 C.civ., art. 1073 C.civ., art. 1077 C.civ.

În susţinerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.

La data de 14.02.2013, în şedinţa de judecată, apărătorul reclamantului a depus cerere modificatoare prin care solicită să se constate, în temeiul art. 646, 652 şi 680 C.civ., că S.R. este moştenitorul legal al defunctei B.I., decedată la data de 14.12.2010, cu ultimul domiciliu în Belgia, să se suplinească consimţământul Statului Român şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare – cumpărare a tuturor drepturilor succesorale, cu privire la toate bunurile aflate pe teritoriul României, dobândite de către doamna B.I. de pe urma defunctei A.F, decedată la data de 14.03.1992, cu ultimul domiciliu în Germania.

Pârâtul S.R. a depus la data de 23.04.2013  întâmpinare, prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive.

În motivare, pârâtul a învederat în esenţă faptul că nu s-a făcut dovada că statul este ultimul proprietar al imobilului, că nu poate avea calitate decât promitenta-vânzătoare, că S.R. nu a fost parte în antecontractul de vânzare-cumpărare. A arătat că vacanta succesorală se constat în procedura reglementată de art. 85 din Legea nr. 36/1995, că aceste certificat nu ar avea efect constitutiv şi declarativ, dar pentru producerea acestui efect este obligatorie eliberarea certificatului de vacanţă succesorală de către notarul public. A mai arătat că în cazul  bunurilor imobile de pe raza unei unităţi administrativ teritoriale, bunul s-ar regăsi în patrimoniul şi administrarea Municipiului Bucureşti potrivit Legii nr. 18/1991. A mai invocat art. 5 alin 8 din HG 731/2007.

În drept, a invocat disp. art.5 alin.8 din HG nr.731/04.07.2007, Legea nr.36/1995, art.680 C.civ.

La termenul din data de 12.02.2015 instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă  nr. 1961/19.02.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pe rolul acestei instanţe s-a constituit dosarul nr. 42133/299/2015.

Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin 2 C.pr.civ, asupra excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei, instanţe o reţine neîntemeiată pentru următoarele motive:

În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, referitor la neparcurgerea procedurii notariale, deşi acest incident era de esenţa excepţie inadmisibilităţii acţiunii, fiind în fapt invocat un fine de neprimire, instanţa îl va analiza raportat la calitatea procesuală pasivă a pârâtei şi va reţine că dispoziţiile art. 72 alin 4 din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data sesizării instanţei sunt aplicabile procedurii speciale şi facultative în faţa notarului public. Caracterul facultativ al procedurii determină posibilitatea celui ce iniţiază demersul judiciar de a alege între procedura necontencioasă în faţa notarului public şi procedura contencioasă în faţa instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte calitatea de reprezentant al statului îndreptăţit a sta în judecată în cadrul unei acţiuni având ca obiect vacanţă succesorală, instanţa reţine că titularul dreptului este Statul Român, distincţiile fiind sub aspectul instituţiei ce reprezintă statul în demersul judiciar, deci discuţia vizează terenul calităţii de reprezentant legal al statului în faţa instanţei de judecată şi nu calitatea procesuală pasivă, de titular în raportul juridic civil născut din succesiune. Atât art. art. 5 alin 8 din HG 731/2007 în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 05.07.2012, cât şi art. 82 din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 05.07.2012, fac referire la S.R. ca titular al dreptului la succesiunea vacantă, justificând fie calitatea procesuală activă a acestuia dacă acţiunea civilă este exercitată de S.R., sau justificând calitatea procesuală pasivă, atunci când acţiunea civilă având ca obiect  constatarea vacanţei succesorale şi a titularului bunurilor din masa succesorală vacantă este exercitată de alt subiect de drept cu îndeplinirea condiţiilor generale pentru exercitarea formelor de manifestare a acţiunii civile, respectiv calitate, capacitate, interes, pretenţie.

Ca urmare, instanţa reţine că în cazul succesiunilor vacante, Statul Român are calitate procesuală pasivă.

Sub aspectul reprezentantului legal al S.R., instanţa reţine că potrivit art. 25 alin 2 din Decretul nr. 31/1954 Statul Român este reprezentat în raporturile juridice de către M.F. ca regulă generală, ce se aplică în lipsa unei norme juridice speciale şi derogatorii. Or, nu se poate reţine că în situaţia cererii de chemare în judecată în procedura contencioasă având ca obiect constatarea vacanţei succesorale există instituită o regulă specială şi derogatorie.

Art. 5 alin 8 din HG 731/2007 în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 05.07.2012, care prevedea că în succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii şi sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale; reprezentarea acestora în cadrul procedurii succesorale se face prin serviciul (biroul) juridic din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, instituia o normă specială şi derogatorie în materia procedurii notariale, de strictă interpretare şi aplicare, ce nu poate fi extinsă prin analogie la alte situaţii similare, or, nu ne regăsim în ipoteza unei proceduri notariale, ci în situaţia unei acţiuni dedusă judecăţii unei instanţe judecătoreşti, norme precitată nefiind aplicabilă decât prin analogie cu încălcare regulii generale precitate.

Ca urmare, instanţa urmează a reţine caracterul neîntemeiat al acestui motiv al excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă.

Pe fond, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctei B.I. instanţa reţine că:

La data de 05.11.2008 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, autentificat sub nr. 3152 de BNPA L.C., prin care defuncta B.I. s-a obligat să dobândească toate actele necesare, să deschidă şi să obţină certificatele de moştenitor şi să vândă până  la data de 05.11.2009 toate drepturile succesorale al căror titular este cu privire la toate bunurile aflate pe teritoriul României. Din cuprinsul acestuia rezultă că la data de 14.03.1992 a decedat numita A.F.

La data de 14.12.2010 a decedat numita B.I., aşa cum rezultă din traducerea actului de deces nr. 4182/15.12.2010 emisă de Ofiţerul Stării Civile al Oraşului Liege (f. 10 dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti).

Potrivit actului nr. 11-629/127.09.2012 soţul supravieţuitor al defunctei B.I., numitul B.A a renunţat pur şi simplu la succesiunea defunctei B.I. (f. 23 dosar).

Potrivit adresei nr. C 5445/09.06.2015 emisă de Camera Notarilor Publici Bucureşti, procedura succesorală de pe urma defunctei B.I., decedată la data de 14.12.2010, cu ultimul domiciliu în Belgia nu a fost înregistrată pe rolul vreunui Birou Notarial Public (f. 25-26).

Potrivit adresei nr. 2262/19.06.2015 (f. 28), din verificările efectuate în Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Succesiunilor RNNES rezultă că succesiunea defunctei B.I. nu este atribuită niciunui birou notarial în vederea dezbaterii.

Din declaraţia martorului I.M. (f. 38-39) rezultă că defuncta nu a avut copii nici din prima căsătorie, nici din a doua căsătorie, că a avut un singur frate predecedat fără copii şi o singură mătuşă care i-a lăsat ei toate bunurile sale.

Nu s-au indicat bunuri în masa succesorală a defunctei B.I..

În drept, potrivit art. 66 din Legea nr. 105/1992, moştenirea este supusă:

a) în ce priveşte bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naţionale pe care persoana decedată o avea la data morţii; b) în ce priveşte bunurile imobile şi fondul de comerţ, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.

Potrivit art. 651 C.civ. din 1864, succesiunile se deschid prin moarte.

Potrivit art. 724 C.civ. din 1864, daca dupa expirarea termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, nu se prezinta nimeni ca sa reclame succesiunea si daca nu este nici un erede cunoscut, sau daca erezii cunoscuti s-au lepadat de succesiune, succesiunea este privita ca vacanta.

Potrivit art. 406 C.civ., se da eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului; alin 2 i se mai acorda pentru a delibera asupra acceptarii sau repudierii succesiunii un termen de 40 zile, care va incepe a curge din ziua expirarii a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua incheierii inventarului, daca s-a terminat mai inainte de expirarea celor 3 luni.

În ceea ce priveşte capătul unu de cerere având ca obiect deschiderea succesiunii defunctei Frenkian Irina, prin raportare la disp. art. 6 coroborat cu art. 12 alin 3 din Legea nr. 105/1992 în forma în vigoare la data deschiderii succesiunii, instanţa reţine că legea română se aplică numai în privinţa moştenirii privind bunurile imobile aflate pe teritoriul României, pentru bunurile imobile fiind aplicabilă legea statului unde defuncta avea domiciliu la data decesului, respectiv Belgia, iar în privind bunurilor imobile nu sunt aplicabile disp. art. 66 lit b din Legea nr. 105/1992. Astfel, raportat la competenţa generală a instanţelor române, instanţa urmează a se pronunţa exclusiv asupra calităţii de moştenitor de pe urma defunctei B.I. pentru bunurilor imobile ce s-ar afla pe teritoriul României.

Instanţa reţine că raportat la activul succesoral privind bunurile imobile situate pe teritoriul României, sunt aplicabile regulile devoluţiunii legale a moştenirii, în lipsa moştenitorilor- rude din clasele I-IV de moştenire şi în situaţia neacceptării succesiunii în termenul de prescripţie de 6 luni de la data deschiderii succesiunii de către soţul supravieţuitor la moştenirea defunctei, succesiunea se cuvine Statului Român.

La împlinirea termenului legal de acceptare a succesiunii prev. de art. 700 C.civ., respectiv la data de 14.06.2011, s-a stins dreptul soţului supravieţuitor de a accepta succesiunea şi, cu efect retroactiv, şi titlul său de moştenitor, consolidându-se titlul statului. Declaraţia de renunţare la moştenire făcută de soţul supravieţuitor ulterior acestui moment este lipsită de efecte juridice, acesta fiind decăzut prin efectul legii din dreptul succesoral.

În cauză, sunt împlinite termenele legale pentru efectuarea inventarului moştenirii şi termenul pentru acceptarea sau renunţarea la succesiune defipt de art. 406 C.civ. precum şi termenul pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală prev. de art. 700 C.civ., fără ca un succesibil din clasele I –IV de moştenire sau soţul supravieţuitor să fi acceptat succesiunea defunctei B.I..

Va reţine instanţa că nu s-a făcut proba existenţei unor succesibili în grad de rudenie cu defuncta care să fie chemaţi prin efectul legii la succesiunea defunctei, că soţul supravieţuitor este decăzut din dreptul succesoral ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie al dreptului de opţiune succesorală, devenind incidente dispoziţiile referitoare la moştenirile vacante, cu consecinţa constatării calităţii de moştenitor în favoarea Statului Român pentru bunurile imobile situate pe teritoriul României.

Faţă de împrejurarea că cererea de chemare în judecată nu este circumstanţiată în acord cu distincţia instituită de art. 66 coroborat cu art. 12 alin 3 din Legea nr. 105/1992, soluţia asupra capătului unu de cerere având ca obiect succesiune urmează să fie de admitere în parte, numai în ce priveşte bunurile imobile situate pe teritoriul României, pentru bunurile mobile fiind aplicabilă legea naţională astfel cum este determinată prin art. 12 alin 3 din Legea nr. 105/1992 în forma in vigoare la data deschiderii moştenirii, iar pentru bunurile imobile ce nu sunt situate în România domeniul de aplicare al Legii nr. 105/1992 fiind depăşit.

În ceea ce priveşte capătul al doilea de cerere, având ca obiect pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a tuturor drepturilor succesorale cu privire la toate bunurile aflate pe teritoriul României de pe urma defunctei A.F, pentru a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare – cumpărare în condiţiile art. 1669 C.civ., instanţa trebuie să verifice dacă există un antecontract valabil încheiat între părţi care să fie dovedit în condiţiile dreptului comun, dacă există refuzul nejustificat al părţii acţionate în instanţă de încheia contractul în forma prevăzută de lege, dacă reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin antecontractul încheiat şi dacă promitentul - vânzător este proprietarul bunului promis, iar promitentul - cumpărător nu este incapabil de a dobândi acel bun la data pronunţării hotărârii.

Prealabil va avea în vedere considerente similare legate de legea aplicabilă prin raportare la art. 52 din Legea nr. 105/1992 în privinţa drepturilor succesorale ale promitentei-vânzătoare de pe urma defunctei A.F, decedată, cu ultimul domiciliu în Germania.

În cauză contractul autentificat sub nr. 3152/05.11.2008 de BNPA L.C. îndeplineşte condiţiile generale de validitate ale actului juridic.

Sub aspectul refuzului nejustificat al promitente-i vânzătoare, instanţa reţine că nu se poate reţine un caz de culpă în sarcina acesteia prin raportare la convenţia părţilor partea finală (pagina 7 paragraful 4 dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti) părţile convenind expres că nu constituie un caz de culpă din partea promitentei- vânzătoare împrejurarea de a nu obţine certificatele de moştenitor sau situaţia în care se constată că autorii decedaţi nu mai aveau proprietăţi, ca urmare, raportat la voinţa părţilor, care se impune reclamantului , împrejurarea de a nu se fi obţinut certificatul de moştenitor al defunctei A.F nu constituie un caz de culpă care să realizeze condiţia refuzului nejustificat al promitentei-vânzătoare de a încheia contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, nu s-a făcut proba existenţei unor bunuri în proprietatea defunctei A.F, caz în care promitenta vânzătoare nu mai era ţinută de obligaţia de a vinde drepturile succesorale ale defunctei A.F, potrivit convenţiei părţilor, obligatorie şi limitativă în privinţa obiectului obligaţiei părţilor.

Mai reţine instanţa şi lipsa de efecte juridice a obligaţiei de a face a promitentei-vânzătoare şi a dreptului corelativ al reclamantului urmare a nerealizării condiţiei suspensive simple potestative din partea promitentei-vânzătoare ca modalitate a actului juridic civil.

Astfel, instanţa reţine că prin promisiunea unilaterale de vânzare-cumpărare din parte promitentei – vânzătoare din data de 05.11.2008 (f. 6-8 dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti) s-a născut în beneficiul reclamantului din prezenta cauză un drept afectat de condiţia suspensivă simplă potestativă din partea promitentei - vânzătoare de a deschide procedura succesorală de pe urma defunctei A.F, de a obţine certificatul de moştenitor de pe urma defunctei A.F şi de a încheia contractul de vânzare-cumpărare până la data de 05.11.2009.

Condiţia ce afectează dreptul beneficiarului promisiunii la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a realizat, succesiunea defuncţilor indicaţi în antecontract nefiind deschisă de promitenta - vânzătoare şi nefiind obţinute certificatele de moştenitor, nerealizarea condiţiei suspensive determinând efectul lipsirii de consecinţe juridice a antecontractului de vânzare-cumpărare. Ca urmare, reclamantul nu se poate prevala de dreptul corelativ obligaţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale, obligaţie aparţinând promitentei-vânzătoare, care în lipsa realizării condiţiei suspensive este lipsit de efecte juridice.

Condiţia nici nu se mai poate realiza prin raportare la împrejurarea că părţile au stabilit expres data până la care condiţia suspensivă trebuie realizată, respectiv data de 05.11.2009, dată până la care nu s-au deschis succesiunile defuncţilor indicaţi în promisiune şi nici nu s-au obţinut certificatele de moştenitor.

Instanţa reţine că ,chiar dacă obligaţia de a face sumată de promitenta-vânzătoare putea fi divizibilă prin natura ei şi astfel nu se mai impune a se analiza situaţia juridică a realizării condiţiilor în privind celorlalţi defuncţi, ajungerea la data calendaristică stipulată în convenţie fără a se fi realizat condiţia impusă de a se obţine certificatul de moştenitor al defunctei A.F determină stingerea fără efecte juridice a obligaţiei şi dreptului corelativ la a se  încheia contractul de vânzare-cumpărare.

De asemenea, instanţa reţine că nu este îndeplinită nici condiţia executării de către reclamant în calitate de beneficiar al promisiunii a obligaţiei de plată integrală a preţului, în cauză nefiind plătit preţul vânzării drepturilor succesorale al defunctei A.F. Din antecontract rezultă că s-a plătit un avans de 50.000 euro din totalul de 500.000 euro stabilit prin convenţie, astfel că nici sub aspectul verificării acestei condiţii, cererea reclamantului nu este întemeiată.

Din modul de stabilire al preţului vânzării, respectiv global, pentru toate drepturile succesorale de pe urma a 9 defuncţi rezultă că voinţa părţilor semnatare a fost de a încheia un singur contract de vânzare-cumpărare care să cuprindă drepturile succesorale ale tuturor defuncţilor indicaţi, astfel că nu se poate proceda la împărţirea preţului contractului astfel cum doreşte a acredita reclamantul în părţi egale pentru fiecare succesiune în parte, nu aceasta a fost voinţa părţilor semnatare ale convenţiei, iar instanţa nu poate adăuga sau modifica convenţia părţilor sub acest aspect. Pentru aceste considerente instanţa a respins şi capătul doi de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare