Potrivit art. 1.373 alin. 1 şi 3 din Noul Cod civil comitentul nu răspunde civil – deci nu poate fi obligat în acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată în cadrul procesului penal, în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat prin delictul comis – dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nici o legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Deliberând asupra apelurilor penale de faţă:
Constată că, prin sentinţa penală nr. 50/03 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr. 2881/119/2012, în baza art. 334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de ucidere din culpă, pentru care inculpatul B.I. a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 4 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal.
În baza art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B.I., la pedeapsa de 5 ( cinci ) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 133 din Legea nr. 295/2004 republicată, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 ( un ) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală, fără drept.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În baza art. 33 lit. a şi b Cod penal, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal, au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci ) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, i s-a interzis inculpatului B.I. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., care se va realiza la eliberarea din penitenciar a persoanei condamnate, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2008.
În baza art. 109 alin. 5 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către partea responsabilă civilmente I.P.J. C. a mijloacelor materiale de probă, respectiv pistolul marca Carpaţi, model 1974 de calibru 7,65 mm, cu seria L 6138 1992, tubul de cartuş găsit la faţa locului, încărcătorul ce conţine 2 cartuşe calibru 7,65 mm şi 3 tuburi cartuş trase experimental cu ocazia efectuării expertizei balistice, ambalate în colet sigilat, aflate în camera de corpuri delicte a I.P.J. C. – Serviciul Arme, Explozibil şi Substanţe Toxice, precum şi a obiectelor de îmbrăcăminte purtate de inculpat în momentul săvârşirii faptelor şi anume: o cămaşă şi o pereche de pantaloni, cu însemne specifice uniformei de poliţist, asupra cărora s-a efectuat expertiza fizico-chimică, ambalate în cutie sigilată, cu sigilul M.A.I. nr. 34445, aflată în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1373 şi art. 1382 din Noul Cod civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile V.K. şi V.I., aceasta din urmă asistată de reprezentantul legal V.K. şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul B.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente I.P.J. C., să plătească părţilor civile următoarele despăgubiri civile:
- către partea civilă V.K. suma de 6.000 lei, cu titlu de daune materiale şi echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective, cu titlu de daune morale;
- către partea civilă V.I., născută la data de 13.01.1998, suma globală de 12.600 lei, pentru perioada 09.06.2012 – 03.12.2013 şi în continuare suma de 700 lei lunar, până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau noi dispoziţii ale instanţei, cu titlu de despăgubiri materiale periodice, precum şi echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că începând cu anul 1999, inculpatul B.I. a fost angajat al I.P.J. C., în diferite funcţii, însă în ultimii ani avea calitatea de organ de cercetare al Poliţiei Judiciare în sensul prevederilor Legii nr. 218/2002, fiind agent şef adjunct de poliţie al Secţiei 4 Poliţie Rurală B..
La data de 09 iunie 2012, în intervalul orar 14,00 – 22,00, inculpatul B.I. se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind planificat să execute serviciul de patrulare în schimbul II şi de a desfăşura activităţi de patrulare pe raza comunei B.M., împreună cu lucrătorul de poliţie C.I.A., având în dotare autoturismul aparţinând I.P.J. C., cu numărul de înregistrare […], precum şi o armă de foc, respectiv pistolul marca CARPAŢI model 1974 de calibru 7,65 mm.
În timp ce inculpatul şi martorul C.I.A., se deplasau cu autoturismul Poliţiei, condus de inculpat, din direcţia B. spre B.M., la ieşirea din B., s-au întâlnit cu colegul lor, martorul J.S.D., care venea din sens opus cu maşina proprietate personală, fiind în timpul său liber şi s-au oprit. În timpul discuţiilor purtate, martorul J.S.D. le-a spus celor doi că, împreună cu un alt coleg, doresc să pregătească friptură la grătar, dar nu cunosc o locaţie şi nu au nici ustensile, cerându-le acestora să le recomande un loc. Inculpatul i-a spus martorului că are un prieten, în B.M., cu care va discuta şi îl va contacta dacă acesta va accepta.
În aceste condiţii, în jurul orelor 14,30 – 14,40, inculpatul şi martorul C.I.A., deşi se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-au deplasat cu autoturismul din dotare la domiciliul victimei V.A.L. din B.M., prieten bun cu inculpatul, unde au găsit-o pe victimă, pe soţia şi fiica acesteia, apoi s-au aşezat la masa aflată pe terasă şi fiind serviţi de soţia victimei, inculpatul, martorul şi victima au consumat o sticlă de vişinată de 500 ml sau 750 ml şi câte o sticlă de bere de 500 ml, cumpărată de fiica victimei, la solicitarea acesteia. În acest timp, cei trei au discutat să se deplaseze la cabana administrată de victimă, situată la ieşirea din localitatea B.M., unde să pregătească un grătar şi să consume băuturi alcoolice, urmând ca la locaţia respectivă să vină şi alţi doi lucrători de poliţie, respectiv J.S.D. şi D.M., care se aflau în timpul lor liber.
Victima fiind de acord, inculpatul şi martorul C.I.A. au părăsit domiciliul acesteia şi martorul l-a sunat pe J.S.D. şi s-a înţeles cu acesta să se întâlnească la ieşirea din localitatea B.M., pentru că J.S.D. nu cunoştea locaţia unde urmau să meargă.
Astfel, inculpatul şi lucrătorul de poliţie C.I.A., s-au deplasat cu autoturismul din dotare, condus de inculpat, la ieşirea din localitatea B.M., unde s-au întâlnit cu colegii lor - martorii J.S.D. şi D.M., care erau cu maşina proprietate personală a martorului J.S.D., condus de acesta, şi împreună s-au deplasat la cabană, care se află la o distanţă de circa 800 – 1.000 m de la marginea comunei, ajungând aici în jurul orelor 16,30, unde se afla deja victima V.A.L., sosit înaintea celor patru, aducând cu el o sticlă de tărie, respectiv vişinată şi o ladă de bere. Apoi, au început să pregătească focul de la grătar, timp în care au consumat băuturi alcoolice, inculpatul consumând un pahar de vişinată şi o sticlă de bere.
În jurul orelor 17,00, victima V.A.L. l-a contactat telefonic pe prietenul său, martorul P.Z. şi i-a solicitat acestuia să vină şi el la cabană şi să aducă pâine, o ladă de bere şi pastă de mici. Martorul a sosit la cabană cu maşina proprietate personală, aducând produsele cerute de victimă, care i-a făcut cunoştinţă cu cei prezenţi, martorul rămânând la cabană, unde era o atmosferă plăcută.
La orele 17,50, inculpatul a fost sunat de şeful Secţiei 4 de Poliţie Rurală B., martorul C.G., care i-a dat ordin acestuia şi martorului C.I.A., care erau de serviciu, să se prezinte la sediul Primăriei B.M., pentru a asigura paza buletinelor de vot, pentru alegerile locale, pe timpul transportului de la Primărie la Secţia de Votare nr. 4 A.S., deoarece agentul de poliţie G.B. nu s-a prezentat la sediul Primăriei, ci la secţia de votare.
În aceste împrejurări, deşi carnea era pregătită, inculpatul şi martorul C.I.A. nu au mai avut timp să mănânce.
Astfel, inculpatul şi martorul C.I.A., au plecat de la cabană cu autoturismul din dotare, condus de inculpat, care a consumat băuturi alcoolice nu numai la domiciliul victimei, ci şi la cabană, rulând pe drumurile publice, pe drumul comunal de la cabană până la sediul Primăriei B.M. şi de acolo până în satul A.S., la secţia de vot.
După ce buletinele de vot au fost introduse în sediul secţiei de votare, paza acestora fiind asigurată de agentul de poliţie G.B., inculpatul şi martorul C.I.A., au intrat în barul aparţinând S.C. C.V. S.R.L. B.M., situat la o distanţă de circa 500 m de sediul secţiei de votare, unde se afla şi martorul V.Z. jr., patronul barului şi au comandat de la barman câte o bere şi câte o tărie, pe care au consumat-o, în aproximativ ½ oră, după care s-au întors la cabană, cu acelaşi autoturism din dotare, ajungând la cabană în jurul orelor 2000, unde se afla victima şi martorii J.S.D., D.M. şi P.Z., pe tot traseul, dus – întors, autoturismul fiind condus de inculpat, parcurgând astfel pe drumurile publice circa 14 km.
Ajunşi la cabană, inculpatul a continuat să consume băuturi alcoolice, respectiv bere, solicitând să se pregătească mici, motivând că nu a avut timp să mănânce, astfel martorul D.M. a aprins focul de la grătar, care se afla la o distanţă de 3-4 m de masă, apoi toţi s-au aşezat la masă şi au continuat să consume băuturi alcoolice.
În timp ce stăteau la masă, fără niciun motiv, inculpatul a scos pistolul din dotare, l-a dezasigurat şi l-a armat, moment în care, cineva din grup l-a întrebat ce vrea să facă şi cei prezenţi s-au ridicat de la masă, inclusiv victima V.A.L., care a făcut doar câţiva paşi, până la capătul mesei, apoi inculpatul fiind aşezat la masă a scos încărcătorul şi constatând că glonţul este pe ţeavă, a încercat să descarce arma, trăgând manşonul închizătorului ca să sară cartuşul, însă nu a reuşit, astfel a făcut câteva manevre imprudente în mai multe poziţii, respectiv a scuturat pistolul deasupra mesei, moment în care arma s-a descărcat şi glonţul a lovit-o pe victimă deasupra arcadei ochiului drept, în urma căreia aceasta s-a prăbuşit lângă masă.
După ce victima a căzut, inculpatul s-a dus la ea, i-a prins capul în mâini, apoi i-a luat pulsul şi a constatat că a decedat. La insistenţele colegilor să cheme Salvarea, inculpatul a arătat că nu mai este nevoie pentru că victima a decedat, apoi a luat pistolul şi a introdus încărcătorul în el şi întrebat fiind ce vrea să facă, s-a exprimat în sensul că „ce vreţi să fac, să mai moară un om, am copil acasă”, după care a pus pistolul de mâna victimei, apoi cu un şerveţel i l-a luat din mână şi l-a aşezat în apropierea victimei, sub masă, unde a şi fost găsit cu ocazia cercetării la faţa locului.
După cele întâmplate, toţi erau speriaţi, martorul J.S.D. i-a spus martorului P.Z. să plece de la faţa locului şi să spună că nici nu a fost acolo, astfel martorul P.Z. cu maşina proprietate personală a părăsit locul faptei.
După aproximativ 20 – 25 de minute, la insistenţele colegilor, inculpatul l-a sunat pe şeful Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală B. – martorul C.G. şi l-a informat despre faptul că i-a încredinţat armamentul din dotare, respectiv pistolul marca CARPAŢI, numitului V.A.L., acesta împuşcându-se accidental în cap şi a decedat. Astfel, martorul a anunţat imediat evenimentul conducerii I.P.J. C., apoi s-a deplasat la faţa locului, împreună cu agent şef principal de poliţie S.I.A., pentru a asigura locul faptei.
În raport de starea de fapt stabilită, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 şi 4 Cod penal.
Însă, văzând că, pedeapsa pentru forma agravantă de la alin. 4 al art. 178 Cod penal, este prevăzută în alin. 3 al aceluiaşi articol, prima instanţă a apreciat că se impune, în baza art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei de ucidere din culpă, pentru care inculpatul B.I. a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 4 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal.
În şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2013, în timpul dezbaterilor în fond, inculpatul prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridica a faptei de ucidere din culpă, pentru care fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 4 Cod penal, în cea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, arătând, în esenţă, faptul că, faţă de împrejurările în care această faptă a fost comisă, nu întruneşte elementele constitutive ale agravantei prevăzute de alin. 4, având în vedere, în primul rând faptul că, la cabană, unde s-a întâmplat incidentul, el nu se afla în exerciţiul profesiei sau meseriei, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că el s-ar fi aflat în stare de ebrietate, cerere reiterată şi în concluziile scrise depuse la dosar (fila vol. II dosar Judecătorie).
Referitor la cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 178 alin. 2 Cod penal, „Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. ”
Potrivit alineatul 3 al aceluiaşi articol, „ Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. ”
Şi în final, alineatul 4 al art. 178 Cod penal, prevede că, „ Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta săvârşită din culpă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate. ”
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi săvârşit fapta în timpul exerciţiului profesiei sau meseriei şi nu s-a dovedit că el s-ar fi aflat în stare de ebrietate, nu poate fi primită, din moment ce, la data de 09.06.2012, între orele 14,00 – 22,00, acesta, în calitate de agent şef adjunct de poliţie, din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Rurală B., se afla în serviciul de patrulare în schimbul II, pe raza comunei B., iar fapta de ucidere din culpă a fost comisă la aceeaşi dată, între orele 20,00 – 20,30, deci în intervalul orar în care inculpatul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel cum rezultă din adresa nr. 536653/18.06.2012 a I.P.J. C., Secţia 4 de Poliţie Rurală B. (fila 165 dosar urmărire penală), precum şi din fila din Registrul dispozitivelor de siguranţă publică (fila 90 dosar urmărire penală), chiar dacă inculpatul s-a abătut de la activitatea de patrulare.
Pe de altă parte, s-a reţinut de către prima instanţă că, contrar susţinerilor inculpatului, din probele dosarului rezultă că în momentul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, acesta se afla în stare de ebrietate. Astfel, în urma analizării probelor biologice recoltate de la inculpat la orele 23,30, deci după aproximativ 3 ore de la producerea accidentului, a rezultat că acesta avea o alcoolemie în sânge de 1,20 gr. %o, astfel cum rezultă din Buletinul de Analiză Toxicologică - Alcoolemie nr. 963-A12/158-a din 11.06.2012 emis de Serviciul de Medicină Legală C., (fila 110 dosar urmărire penală) şi potrivit Raportului de expertiză medico - legală pentru interpretarea alcoolemiei nr. 1893/27.07.2012 efectuat de Institutul de Medicină Legală T.M. (filele 103-105 dosar urmărire penală), precum şi potrivit Raportului de expertiză medico – legală pentru interpretarea alcoolemiei nr. 3449/30.10.2013 efectuat de Institutul de Medicină Legală T.M. (filele 133-135 vol. II dosar Tribunal), în intervalul orar 1830-2000, putea avea o alcoolemie între 1,60 - 2,00 gr. %o alcool pur în sânge, raportat şi la faptul că, nu există nicio probă în sensul că, după împuşcarea victimei, inculpatul ar mai fi consumat băuturi alcoolice. Or, nivelul alcoolemiei stabilite la inculpat, corespunde unei stări avansate de ebrietate.
Faţă de cele de mai sus şi starea de fapt reţinută, astfel cum rezultă din probele dosarului, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului B.I., care la data de 09 iunie 2012, în calitate de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Secţiei 4 Poliţe Rurală B., cu atribuţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul prevederilor Legii nr. 218/2002, aflat în timpul exercitării atribuţiilor legale de serviciu, prin încălcarea atribuţiilor legale privind exercitarea profesiei, a părăsit serviciul de patrulare şi s-a deplasat la cabana administrată de victima V.A.L., unde a consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate, context în care, fără niciun motiv, a scos din toc arma din dotare, pe care a manevrat-o imprudent, împuşcând accidental pe victima V.A.L., care a dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal.
Totodată, fapta inculpatului B.I., săvârşită în aceeaşi calitate şi la aceeaşi dată, de a face uz fără drept de arma din dotare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 218/2002, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „uz de armă letală fără drept”, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, republicată.
Fapta aceluiaşi inculpat, care la data de 09.06.2012, în intervalul orar 1830-2000, a condus autoturismul din dotarea Poliţiei, cu numărul de înregistrare M.A.I. – 25466, pe drumuri publice, respectiv pe drumurile comunale din comuna B., sat B.M. şi sat A.S. (circa 14 km ), dus – întors, având în sânge o îmbibaţie alcoolică situată între limitele de 1,60-2,00 gr. %o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 gr. %o ", prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
S-a apreciat de către prima instanţă că, pentru faptele sale, se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, iar la dozarea şi individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 Cod penal, instanţa de fond a arătat că a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi pericolul social al faptelor săvârşite, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care ocrotesc viaţa persoanei, uzul legal al armelor şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cât şi scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, precum şi persoana inculpatului, care are vârsta de 43 de ani, nu are antecedente penale, are loc de muncă, angajându-se ca miner de suprafaţă după destituirea sa din funcţia de agent şef adjunct de poliţie (fila 64 vol. I dosar Tribunal), este căsătorit, având în întreţinere doi copii minori şi a avut o atitudine parţial sinceră, iniţial încercând să ascundă săvârşirea faptei de omor din culpă, prin preconstituirea unor probe şi prezentarea unei stări de fapt nereale, respectiv punerea pistolului în mâna victimei decedate, pentru a rămâne urme ale tragerii pe mâna acesteia, ca apoi să susţină că victima s-a împuşcat singură, însă, în faţa instanţei de fond, a recunoscut comiterea faptei de omor din culpă, cu motivaţiile mai sus arătate, pe care o regretă, dar negând că ar fi condus autoturismul Poliţiei după orele 18,00, precum şi faptul că ar fi manevrat imprudent arma din dotare.
Instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că, inculpatul nu este la prima abatere, pe parcursul activităţii desfăşurate în cadrul I.P.J C., fiind sancţionat de două ori, pentru comportament necorespunzător, cu mustrare scrisă, la data de 24.01.2005, pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi la data de 18.02.2011, pentru faptul că, aflat în concediul de odihnă şi în ţinută civilă, a ameninţat cu bătaia şi cu moartea pe numitul N.V. şi familia acestuia, astfel cum rezultă din fişa personală a inculpatului emisă de I.P.J. C. - Serviciul Resurse Umane ( fila 169 dosar urmărire penală).
Totodată, prima instanţă a constatat că, din referatul de evaluare (filele 166-168 vol. I dosar Tribunal), rezultă că, faţă de contextul şi modalitatea comiterii faptelor, personalitatea şi stilul de viaţă al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi şi de risc identificaţi asupra comportamentului viitor, (respectiv: lipsa antecedentelor penale şi a problemelor locative, inexistenţa dependenţei faţă de alcool, ataşamentul faţă de familie, dar şi gândirea alternativă redusă şi tendinţa de asumare a unor riscuri sporite pe fondul consumului de băuturi alcoolice), ponderea şi raportul dintre aceştia, precum şi resursele interne ale inculpatului, au pondere factorii protectivi, care sunt de natură a favoriza o evoluţie comportamentală viitoare pozitivă a inculpatului, cu condiţia gestionării adecvate în viitor a consumului de băuturi alcoolice.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat ca fiind necesară condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, republicată şi la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că, în termen legal, părţile vătămate V.K. – soţia victimei şi V.I. – fiica minoră a victimei, s-au constituit părţi civile (filele 23-28 vol. I dosar Tribunal), solicitând obligarea inculpatului B.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente I.P.J. C. la plata către partea civilă V.K. a sumei de 6.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi echivalentul în lei a sumei de 200.000 euro daune morale, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective şi către partea civilă V.I. despăgubiri periodice, în sumă de 700 lei lunar, începând cu data de 09.06.2012 şi până la majoratul minorei, sau până la împlinirea vârstei de 25 de ani, în situaţia continuării studiilor, precum şi echivalentul în lei a sumei de 200.000 euro, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, solicitând totodată şi acordarea cheltuielilor judiciare ocazionate.
Referitor la suma de 6.000 lei, daunele materiale solicitate de partea civilă V.K., reprezentând cheltuielile de înmormântare, instanţa de fond a apreciat că aceasta este justificată, fiind şi probată în cauză. Astfel, s-a constatat că partea civilă V.K. a depus la dosar (filele 20, 30 vol. I dosar Tribunal) factura şi chitanţa privind contravaloarea sicriului (500 lei), chitanţa în valoare de 70 lei, reprezentând taxă de casă mortuară şi chitanţa în valoare de 258 lei, emisă de Serviciul Judeţean de Medicină Legală C., reprezentând contravaloare acte, îmbălsămare, transport, etc. De asemenea, din declaraţiile martorilor D.J., T.I., K.M.M. şi B.Z. audiaţi în cauză (filele 187-188, 189-190, 191-192, 193-194 vol. I. dosar Tribunal), rezultă că, funeraliile victimei s-au desfăşurat conform obiceiului locului, că aceştia au fost prezenţi la înmormântarea victimei şi că la înmormântare au participat în jur de 1.000 – 1.200 de persoane, care au fost servite în poarta cimitirului cu palincă, apă minerală şi cozonac, iar rudele au fost chemate la masă la domiciliul părţii civile. Martorii au mai arătat că, în discuţiile purtate cu partea civilă V.K., aceasta le-a spus că, înmormântarea soţului a costat aproximativ 6.000 lei, sumă pe care, atât martorii, cât şi inculpatul au apreciat-o ca fiind una reală.
În ceea ce priveşte, despăgubirile periodice lunare solicitate de partea civilă V.I., prima instanţă a apreciat că sunt întemeiate, inclusiv sub aspectul cuantumului de 700 lei lunar, având în vedere că, din declaraţia martorilor arătaţi mai sus, rezultă că victima avea o firmă, prin care confecţiona garduri, însă se ocupa şi cu creşterea animalelor şi cultivarea pământului, astfel că realiza un venit lunar între 2.000 – 3.000 lei. Martora K.M.M. (fila 191 vol. I dosar Tribunal ) a arătat că a văzut camera fetiţei şi faţă de bunurile pe care le are şi după cum este îmbrăcată, a apreciat că, din veniturile lunare realizate, victima aloca pentru creşterea şi educarea minorei V.I. circa 30%.
Văzând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, iar potrivit art. 1349 alin. 1 şi 2 din noul Cod civil, orice persoană care prin acţiunile ori inacţiunile sale aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare integral, raportat la faptul că suma de 700 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri periodice lunare în favoarea părţii civile – minora V.I., reprezintă circa 1/4 din veniturile realizate de victimă şi la care aceasta ar fi fost obligată dacă ar fi fost în viaţă, potrivit art. 529 alin. 2 din noul Cod civil, instanţa de fond a apreciat admisibile despăgubirile periodice lunare solicitate de partea civilă V.I., stabilind o sumă globală de 12.600 lei, pentru perioada 09.06.2012 – 03.12.2013, calculate cu 700 lei/lună şi în continuare suma de 700 lei lunar, până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau noii dispoziţii ale instanţei.
Sub acest aspect, solicitarea inculpatului, ca instanţa să stabilească aceste despăgubiri la cuantumul prevăzut de legea civilă pentru obligaţia de întreţinere, respectiv ţinând seama de venitul lunar net al debitorului întreţinerii, a fost respinsă, având în vedere, în primul rând, faptul că inculpatul nu face parte din categoria persoanelor între care există obligaţia legală de întreţinere, prevăzute de art. 516, art. 517 şi art. 518 noul Cod civil, iar pe de altă parte, pretenţiile părţii civile minore nu au caracterul unei pensii de întreţinere, ci reprezintă despăgubiri civile periodice pentru prejudiciul suferit în urma faptei ilicite a inculpatului, având ca temei legal răspunderea civilă delictuală.
Referitor la daunele morale solicitate de părţile civile, prima instanţă a constatat că din declaraţia părţii civile V.K. – soţia victimei (filele 48-50 vol. I dosar Tribunal), dar şi a martorilor D.J., T.I., K.M.M. şi B.Z., audiaţi în cauză (filele 187-188, 189-190, 191-192, 193-194 vol. I dosar Tribunal), rezultă că relaţiile de familie între victimă şi părţile civile erau foarte strânse, soţii se iubeau, se respectau reciproc şi petreceau mult timp împreună, precum şi faptul că victima îşi iubea foarte mult fiica şi se ocupa mult de creşterea şi educarea acesteia, minora nutrind aceeaşi afecţiune faţă de tatăl său, astfel că decesul victimei a afectat-o profund atât pe soţia cât şi pe fiica acesteia.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că, deşi pierderea unei vieţi nu se poate cuantifica în bani, este de necontestat faptul că moartea unui membru de familie, la vârsta de doar 43 de ani, le-a produs părţilor civile o traumă psihică majoră, un prejudiciu nepatrimonial, decurgând din suferinţa acestora din cauza pierderii soţului, respectiv a tatălui, fiind evident că decesul neaşteptat al victimei a lezat grav sentimentul de afecţiune ce a stat la baza relaţiilor de familie dintre părţile civile şi victimă.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că acest prejudiciu nepatrimonial poate fi compensat prin plata unei sume de bani, şi că, în speţă, sumele de câte 50.000 euro, ar fi de natură a acoperi această pierdere, pretenţiile părţilor civile de câte 200.000 euro cu acest titlu, fiind exagerate.
La cererea părţilor civile, a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, I.P.J. C., acestea solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor solicitate.
Însă, partea responsabilă civilmente, atât prin „Întâmpinarea” depusă la dosar, cât şi în dezbateri, dar şi prin concluziile scrise (filele 20-21 vol. I dosar Tribunal, filele 136-139 vol. II dosar Tribunal), a solicitat respingerea cererii de constituire de părţi civile în cauză îndreptată împotriva sa, invocând excepţia lipsei calităţii de parte responsabilă civilmente, arătând că, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B.I. şi împrejurările în care acestea au fost comise, nu au legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului.
Astfel, partea responsabilă civilmente, a arătat, în esenţă faptul că, faptele au fost comise din iniţiativa proprie a inculpatului, cu nesocotirea atribuţiilor de serviciu şi nu lipsa de instruire cu privire la obligaţiile de serviciu sau în mânuirea armei din dotare, a fost cauza comiterii faptei de omor din culpă, ci cantitatea de alcool consumată de inculpat în ziua incidentului şi părăsirea fără aprobare a itinerariului de patrulare, fapte ce nu au nicio legătură nici cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi nici cu profesia de poliţist în general. În acest sens, partea responsabilă civilmente a depus la dosar probe cu înscrisurile admise de instanţă, prin care a făcut dovada că inculpatul a fost instruit şi are pregătirea necesară pentru portul şi uzul armei de foc, participând atât la pregătirile teoretice dar şi la şedinţele de tragere, că a participat la pregătirea continuă privind atribuţiile de serviciu, iar pe linia prevenirii abaterilor disciplinare şi prezentarea în serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice, sau consumul de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, lucrătorii secţiei, printre care şi inculpatul, au fost supuşi la teste inopinate.
De asemenea, partea responsabilă civilmente a arătat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1373 alin. 1 şi 3 din noul Cod civil privind răspunderea comitenţilor pentru prepuşi, însă potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, „Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate”. Or, în cauză s-a făcut dovada că victima, la data săvârşirii faptei, cunoştea că inculpatul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu şi în consecinţă, I.P.J C., nu poate fi obligat să repare prejudiciul cauzat de inculpatul B.I..
Referitor la aceste apărări formulate de partea responsabilă civilmente, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întemeiate şi le-a înlăturat.
Astfel, susţinerea că inculpatul nu s-ar fi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la momentul comiterii infracţiunii de omor din culpă, este nefondată din moment ce, după cum s-a arătat şi anterior, acesta, la data de 09 iunie 2012, în intervalul orar 14,00 – 22,00, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind planificat să execute serviciul de patrulare în schimbul II şi de a desfăşura activităţi de patrulare pe raza comunei B.M., împreună cu lucrătorul de poliţie C.I.A. (fila 165 dosar urmărire penală ), având în dotare autoturismul aparţinând I.P.J. C., cu numărul de înregistrare […] (fila 90 vol. II dosar Tribunal), precum şi o armă de foc, respectiv pistolul marca CARPAŢI model 1974 de calibru 7,65 mm, cu care în jurul orelor 20,00 – 20,30 a şi comis fapta, aspect de altfel necontestat nici de partea responsabilă civilmente, de unde rezultă fără niciun dubiu că între I.P.J. C. şi inculpatul B.I. a existat raportul de prepuşenie.
În al doilea rând, prima instanţă a constatat că, deşi s-a făcut dovada că inculpatul a participat la pregătirile teoretice şi practice, privind exercitarea atribuţiile de poliţist, partea responsabilă civilmente nu a luat toate măsurile ce se impuneau pentru evitarea abaterilor de la aceste atribuţii, precum şi a abaterilor disciplinare în timpul programului de lucru, prin neexercitarea unor verificări mai severe şi mai dese, din moment ce avea cunoştinţă de faptul că inculpatul nu este la prima astfel de abatere, pe parcursul activităţii sale desfăşurate în cadrul I.P.J. C., fiind sancţionat de două ori cu mustrare scrisă, pentru comportament necorespunzător, inclusiv pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru fapte de ameninţare, astfel cum rezultă din fişa personală a inculpatului emisă de I.P.J. C. - Serviciul Resurse Umane (fila 169 dosar urmărire penală).
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, condiţiile răspunderii civile delictuale a comitentului pentru prepuşii săi, au fost pe deplin dovedite, din moment ce partea responsabilă civilmente avea cunoştinţă de abaterile disciplinare anterioare ale inculpatului, de faptul că acesta mai consumă băuturi alcoolice, situaţii în care, conduce autovehicule pe drumurile publice şi are un comportament violent şi cu toate acestea a tolerat acest comportament necorespunzător, l-a dotat pe inculpat inclusiv cu armă de foc, care în final a dus la uciderea unei persoane, motiv pentru care s-a apreciat că aceasta urmează să răspundă civil, în solidar cu inculpatul.
S-a apreciat de către prima instanţă că nici apărarea părţii responsabile civilmente, în sensul prevăzut de art. 1373 alin. 3 din noul Cod civil, nu poate fi reţinută, având în vedere că victima s-a deplasat la cabană la cererea inculpatului, care era în uniformă de poliţist şi cu maşina Poliţiei, de unde acesta îşi exercita atribuţiile de serviciu, a plecat de la cabană, răspunzând solicitărilor superiorilor săi, apoi a revenit la volanul autoturismului Poliţiei, după care a comis fapta de omor din culpă, condiţii în care nu se poate susţine că victima ar fi avut o altă reprezentare, decât că inculpatul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Ba mai mult, victima fiind bun prieten cu inculpatul, nici nu putea să prevadă, că inculpatul ar recurge la acţiuni care să-i pună în pericol integritatea corporală şi cu atât mai puţin viaţa.
Faţă de cele de mai sus, reţinând vinovăţia inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite şi condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie, dar şi condiţiile răspunderii comitenţilor pentru prepuşii lor, prima instanţă a apreciat că, în baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1373 şi art. 1382 din noul Cod civil, se impune admiterea, în parte a acţiunii civile formulate de părţile civile, V. K. şi V.I., aceasta din urmă asistată de reprezentantul legal V.K., şi în consecinţă, obligarea inculpatului B.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente I.P.J. C., să plătească acestora următoarele despăgubiri civile: către partea civilă V.K. suma de 6.000 lei, cu titlu de daune materiale şi echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective, cu titlu de daune morale şi către partea civilă V.I., suma globală de 12.600 lei, pentru perioada 09.06.2012 – 03.12.2013 şi în continuare suma de 700 lei lunar, până la împlinirea vârstei de 18 ani, sau noi dispoziţii ale instanţei, cu titlu de despăgubiri materiale periodice, precum şi echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, stabilit la cursul B.N.R., la data plăţii efective, cu titlu de daune morale, respingând totodată restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel părţile civile V.K. şi V.I., partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C. şi inculpatul B.I., criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice.
În motivarea apelurilor formulate, apelantele părţi civile V.K. şi V.I. au arătat că hotărârea penală este netemeinică atât sub aspectul laturii penale cât şi a celei civile.
Sub aspectul laturii penale, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a orientat pedepsele aplicate inculpatului spre limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare infracţiune în parte deşi, raportat la gravitatea deosebită a faptelor, se impunea ca pedepsele să fie orientate înspre maximul special prevăzut de lege.
Referitor la infracţiunea de ucidere din culpă, nu numai modalitatea ei de săvârşire indică un pericol social foarte crescut ci şi modalitatea în care inculpatul a înţeles să se raporteze la fapta săvârşită şi care denotă o persoană deosebit de periculoasă în opinia părţilor civile pentru că după ce persoana despre care a afirmat pe tot parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti că îi era prieten şi că regretă ce s-a întâmplat, după ce şi-a omorât acest bun prieten din culpă, nu regretele, nu spaima domină acel moment ci mintea diabolică a inculpatului care cu acordul tacit a celor trei lucrători de poliţie, persoane menite să apere ordinea şi legea, s-a dus la victimă şi i-a pus pistolul în mână, i-a imprimat amprentele pe pistol, după care a lăsat-o acolo. Aşadar, gravitatea reală a acestei fapte reiese şi din modul în care s-a comportat ulterior, imediat în clipele următoare săvârşirii acestei fapte, inculpatul B.I. şi vizavi de acest lucru, instanţa de fond în mod surprinzător reţine o singură chestiune, respectiv că inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră iar referatul de evaluare, spune în continuare prima instanţă, este optimist în sensul că factorii pozitivi primează şi că recuperarea acestei persoane va fi relativ uşoară, chestiuni cu care în mod evident părţile civile nu pot fi de acord.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, părţile civile au criticat hotărârea instanţei de fond din două puncte de vedere şi anume în primul rând în legătură cu despăgubirile periodice lunare care au fost solicitate pe seama minorei V.I. şi care trebuiau acordate până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la 25 de ani dacă se află în continuarea studiilor, iar în al doilea rând cu referire la cuantumul daunelor morale care este inadecvat.
Astfel, deşi cuantumul despăgubirilor periodice lunare este corect stabilit de către instanţa de fond, ceea ce a scăpat însă din vedere primei instanţe este împrejurarea că aceste despăgubiri au fost solicitate, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la 25 de ani în ipoteza în care fiica victimei îşi va continua studiile şi se va afla în nevoie în continuare din acest punct de vedere. Aşadar, sub acest aspect, se impune a se aduce o corectură hotărârii instanţei de fond şi a se dispune şi în legătură cu acest element.
Cea de-a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond sub aspectul laturii civile, se referă la daunele morale. Chiar dacă un cuantum de 50.000 de euro pentru fiecare dintre aceste două victime colaterale ale tragediei ar părea mult vizavi de nivelul de trai al populaţiei din România, practica judecătorească a cristalizat deja soluţii şi în acest sens. Faptul că pierzi pe cineva drag în asemenea condiţii dramatice dar şi la o vârstă la care acea persoană se afla în deplinătatea puterilor şi era cea care susţinea întreaga familie, face ca durerea să fie şi mai mare. Mai mult decât atât, acest copil, V.I. avea nevoie şi ar fi avut nevoie şi în acest moment şi poate o viaţă întreagă de sprijinul şi de afecţiunea paternă de care a fost astfel lipsită. V.I. este nevoită să trăiască această dramă că a rămas orfană datorită unei împrejurări pe care nu şi-o poate explica şi care este nefirească. În acest context, consideră că instanţa de apel poate admite acţiunea civilă astfel cum a fost formulată, respectiv să acorde daune morale de câte 200.000 de euro la cursul BNR de la data plăţii pentru fiecare dintre cele două părţi civile.
În susţinerea apelului formulat, partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C., a arătat că se impunea în speţă respingerea acţiunii civile formulate de părţile civile V.K. şi V.I. în referire la despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat I.P.J. C. cât şi la plata cheltuielilor judiciare şi reţinerea acestora doar în sarcina inculpatului B.I.. În opinia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului C., faptele din data de 09 iunie 2012 au fost comise din iniţiativa proprie a inculpatului B.I., cu nesocotirea atribuţiilor de serviciu, fapt pentru care solicită respingerea acţiunii faţă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean C.. Astfel cum rezultă din fişa postului pe care I.P.J. C. a depus-o la dosarul cauzei, fişă ce reprezintă conform prevederilor Codului muncii anexa la contractul individual de muncă, inculpatul B.I. avea o serie de responsabilităţi specifice postului, printre acestea fiind menţionată şi cea referitoare la obligaţia să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate. Or, inculpatul B.I. a săvârşit aceste infracţiuni cu nesocotirea sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului, ele neavând legătură cu atribuţiunile de serviciu ale inculpatului. În altă ordine de idei, prin comportamentul său iresponsabil, inculpatul B.I. a adus o gravă atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului instituţiei, sfidând dispoziţiile primite, părăsind fără aprobare itinerariul de patrulare şi consumând băuturi alcoolice la cabana părţii vătămate V.A.L.; pentru toate aceste fapte iresponsabile, care nu au nicio legătură cu profesia de poliţist, prin Dispoziţia şefului Inspectoratului nr. 74573 din 15 iunie 2012 s-a dispus destituirea din Poliţie a inculpatului B.I. pentru comportare necorespunzătoare în serviciu şi societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei şi neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, fapte prevăzute de art. 57 lit. a şi b din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului precum şi de art. 12 alin. 1 lit. a şi b din Ordinul M.A.I. nr. 400/29.10.2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Totodată, s-a arătat de către apelantă că în cauză sunt incidente prevederile art. 1373 alin. 1 şi alin. 3 Cod civil care reglementează răspunderea comitenţilor pentru prepuşi. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1373 alin. 3 Cod civil - Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Or, din probele administrate în cauză rezultă indubitabil faptul că victima V.A.L. cunoştea la data săvârşirii faptei că inculpatul B.I. a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu şi pe cale de consecinţă, consideră că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C. nu răspunde şi nu este obligat să repare prejudiciul cauzat de inculpatul B.I.. Se impune aşadar admiterea apelului formulat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C. împotriva sentinţei penale nr. 50 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia Penală în dosarul penal nr. 2881/119/2012, şi înlăturarea răspunderii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului C. pentru fapta comisă de inculpat cu nerespectarea îndatoririlor de serviciu.
Apelantul inculpat B.I. a arătat, prin intermediul avocatului ales, că pentru două infracţiuni - infracţiunea de ucidere din culpă calificată şi cea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală - se impune aplicarea art. 5 din noul Cod penal referitor la legea penală mai favorabilă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă, inculpatul a arătat că nu contestă acest rezultat letal, trist, care a condus la o adevărată dramă atât în familia victimei V.A.L. cât şi celor cunoscuţi victimei inclusiv lui pentru că şi el a fost în relaţii foarte bune cu V.A.L.. Cu toate acestea, pedeapsa care i-a fost aplicată este stabilită într-un cuantum mult prea ridicat, mai ales că de la data comiterii faptei şi până în prezent a intervenit o lege care a adus modificări de substanţă infracţiunii de ucidere din culpă, reglementată de art. 192 din noul Cod penal şi care prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele prevăzute de vechea lege penală la art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal. Se impune aşadar aplicarea legii noi ca lege penală mai favorabilă şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanţă.
Relativ la infracţiunea de „uz de armă letală fără drept”, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, inculpatul a arătat că deşi a fost preluată de legea penală nouă şi se regăseşte în prezent reglementată de art. 343 Cod penal, se impune achitarea sa în temeiul art. 396 pct. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; prima instanţă a apreciat greşit că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât la data de 09.06.2012 nu a efectuat niciun act material specific uzului de armă descris în art. 46 din Legea nr. 17/02.04.1996 şi mai mult, nu a avut reprezentarea faptului că arma se poate descărca în mod accidental, astfel cum s-a stabilit şi prin expertiza balistică.
S-a arătat de asemenea de către inculpat că se impune achitarea sa în temeiul art. 396 pct. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b Cod procedură penală, în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Contrar celor stabilite prin hotărârea atacată, alcoolemia teoretică maximă care se putea regăsi în sângele său în data de 09.06.2012, la ora 18,00, când a condus autoturismul din dotare putea fi cuprinsă între 0,60 %o - 0,80%o, valori insuficiente pentru a se reţine în sarcina sa comiterea infracţiunii menţionate.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că este de acord să plătească suma de 6.000 lei stabilită de către prima instanţă cu titlu de despăgubiri materiale însă consideră nejustificate sumele stabilite cu titlu de despăgubiri periodice în favoarea părţii civile V.I. precum şi sumele de câte 50.000 euro stabilite cu titlu de daune morale în favoarea fiicei şi respectiv soţiei victimei; inculpatul a susţinut că deşi sunt de necontestat suferinţele psihice ale soţiei şi respectiv fiicei victimei, sumele stabilite sunt excesiv de mari faţă de sume stabilite de instanţe de judecată în cazuri similare; aceste sume sunt şi imposibil de executat, ţinând cont de situaţia sa materială.
De la data declarării căilor de atac şi până la data înregistrării cauzei pe rolul Curţii de Apel Braşov (19.02.2014) a intervenit modificarea Codului de procedură penală (prin Legea nr. 135/2010 în vigoare începând cu data de 01.02.2014), hotărârile de genul celei atacate putând fi atacate în continuare cu apel; potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală: „Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel.”
Aşadar, hotărârea primei instanţe va fi analizată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în aplicarea dispoziţiilor art. 420 Cod procedură penală însă în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului şi coroborând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, Curtea constată că prima instanţă a stabilit, contrar susţinerilor inculpatului B.I., o stare de fapt corectă.
Rezultă astfel din materialul probator administrat că, la data de 09 iunie 2012 inculpatul B.I., în calitate de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală B., cu atribuţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare în sensul prevederilor Legii nr. 218/2002, aflat în timpul exercitării atribuţiilor legale de serviciu, prin încălcarea atribuţiilor legale privind exercitarea profesiei, a părăsit serviciul de patrulare şi s-a deplasat la cabana administrată de victima V.A.L., unde a consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate, context în care, fără niciun motiv întemeiat care să-i dea dreptul să folosească arma, a scos din toc arma din dotare, pe care a manevrat-o imprudent, împuşcând accidental pe victima V.A.L., leziune în urma căreia victima a decedat.
La aceeaşi dată de 09.06.2012, în intervalul orar 1830-2000, inculpatul B.I., deşi consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul din dotarea Poliţiei, cu numărul de înmatriculare […], pe drumuri publice, respectiv pe drumurile comunale din comuna B., sat B.M. şi sat A.S. (circa 14 km), dus – întors, având în sânge o îmbibaţie alcoolică situată între limitele de 1,60-2,00 gr. %o.
Inculpatul B.I. nu a contestat în apel în esenţă starea de fapt reţinută de către prima instanţă; el nu a contestat nici că ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare […] şi nici că în urma manevrelor efectuate cu pistolul pe care l-a scos din suportul său, a avut loc împuşcarea victimei V.A.L. care s-a soldat cu decesul acesteia ci a invocat împrejurări de natură a scoate faptele sale din sfera penalului, respectiv faptul că manevrele pe care le-a făcut cu arma din dotare nu se circumscriu noţiunii de „uz de armă letală fără drept”, astfel cum aceasta este definită de art. 46 din Legea nr. 17/02.04.1996 şi că nu există la dosar dovezi indubitabile că alcoolemia pe care o avea în jurul orelor 18,00 se situa peste limita legală prevăzută pentru ca fapta să fie considerată infracţiune.
Curtea reţine însă că niciuna dintre apărările inculpatului nu poate fi primită, iar susţinerile acestuia au fost înlăturate în mod corect de către prima instanţă. Astfel, potrivit Buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 963-A12/158-a/11.06.2012 (fila 118 dosar urmărire penală), la ora 23.30 inculpatul avea o alcoolemie de 1,20 gr. %o în sânge, iar la ora 00,30 alcoolemia acestuia era în descreştere, respectiv 1,00 gr. %o. Raportul de expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei nr. 1893/27.07.2012 întocmit de Institutul de Medicină Legală T.M. (filele 103 – 105 dosar urmărire penală), relevă că în intervalul orar 18,30 – 20,00 inculpatul putea avea o alcoolemie de 1,60 gr. %o – 2,00 gr. %o.
Expertiza medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei inculpatului cu nr. 3449/30.10.2013 efectuată de Institutul de Medicină Legală T.M. (filele 133-135 vol. II dosar Tribunal) arată într-adevăr că, alcoolemia teoretică maximă la orele 18,00, putea să fie cuprinsă între 0,60 – 0,80 gr. %o, care până la orele 23,30, când s-a prelevat prima probă de sânge, şi în urma analizelor de laborator, alcoolemia era de 1.20 gr. %o, s-ar fi eliminat şi că neconcordanţa dintre valoarea alcoolemiei obţinută în urma analizelor de laborator şi alcoolemia teoretică, denotă un consum de băuturi alcoolice altul decât cel declarat.
Totodată, s-a concluzionat că, alcoolemia teoretică maximă la orele 20,00, putea fi cuprinsă între 1,00 gr. %o – 1,20 gr. %o, din care până la orele 23,30, o parte s-ar fi eliminat obţinând valori ale alcoolemiei între 0,30 – 0,50gr. %o, precum şi faptul că şi în această situaţie neconcordanţa dintre valoarea alcoolemiei obţinută în urma analizelor de laborator şi alcoolemia teoretică, denotă un consum de băuturi alcoolice altul decât cel declarat.
În final, se concluzionează că, alcoolemia teoretică maximă la orele 20,30 putea să fie cuprinsă în intervalul 1,65 gr. %o – 2,00 gr. %o, luând în calcul şi cele 2 – 3 beri consumate în jurul orelor 20,00, din care o parte s-ar fi eliminat până la orele 23,30, când s-a prelevat prima probă de sânge, şi în urma analizelor de laborator alcoolemia era de 1.20 gr. %o, caz în care există concordanţă între alcoolemia obţinută în laborator din sângele prelevat şi alcoolemia teoretică. În această situaţie, dacă se acceptă ca fiind reale declaraţiile de consum de băuturi alcoolice şi se scade alcoolemia teoretică rezultată din consumul de băuturi alcoolice care a avut loc după orele 18,00, se obţine pentru orele 18,00 o alcoolemie de 0,55 gr. %o.
Curtea reţine în primul rând caracterul pur teoretic al acestui calcul, valoare certă având doar rezultatele obţinute prin examinarea probelor biologice recoltate de la inculpat conform Buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 963-A12/158-a/11.06.2012 (fila 118 dosar urmărire penală); elementul aleatoriu al acestor rapoarte de expertiză şi deci incertitudinea rezultatului este dată tocmai de faptul că efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei se realizează prin luarea în considerare a consumului de alcool declarat de către persoana examinată; or, printr-o declaraţie inexactă a consumului de alcool se poate ajunge la o valoare mai mare sau mai mică a alcoolemiei; tocmai pentru acest motiv, astfel de rapoarte de expertiză trebuie corelate şi coroborate cu restul probelor de la dosar şi reţinute cu valoare probatorie, abia atunci când consumul de alcool declarat de inculpat se coroborează şi cu declaraţiile altor persoane. Or, în primul rând Curtea reţine că deşi au fost audiaţi mai mulţi martori în acest sens, niciunul nu a putut preciza cantitatea de alcool pe care a consumat-o inculpatul; toţi au menţionat că s-a consumat vişinată şi bere atât la locuinţa victimei cât şi la ferma acesteia, iar la barul martorului V.Z., inculpatul şi martorul C.I.A. au consumat tărie şi bere. Având în vedere că niciunul dintre martorii care au asistat la consumul de băuturi alcoolice, nu au putut preciza exact cantitatea de alcool consumată de inculpatul B.I., declaraţiile acestuia referitoare la cantitatea de alcool consumată nu pot fi coroborate cu alte probe şi deci Raportului de expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei inculpatului cu nr. 3449/30.10.2013 efectuat de Institutul de Medicină Legală T.M., nu i se poate da valoare probatorie certă.
Pe altă parte, contrar celor susţinute de inculpat că ar fi condus autoturismul Poliţiei din dotare pentru a transporta buletinele de vot la secţia de votare din A.S. doar la dus, (pe traseul B.M. – A.S.) în jurul orei 18,00 iar la întoarcere, după ce a mai consumat tărie şi bere în localitatea A.S. la barul martorului V.Z., acest autoturism ar fi fost condus de colegul său, martorul C.I.A., Curtea reţine, similar primei instanţe, că autoturismul a fost condus şi la întoarcere tot de către inculpat; martorii P.Z., J.S.D., D.M. şi chiar martorul C.I.A., în cursul urmăririi penale, au declarat că inculpatul B.I. s-a aflat la volanul autoturismului când au pornit să însoţească transportul buletinelor de vot şi tot el se afla la volan când s-a întors la ferma victimei V.A.L. (cabană).
Prima instanţă a procedat corect înlăturând ca nesinceră declaraţia martorului C.I.A. din faţa instanţei şi dând relevanţă celor declarate de acest martor în cursul urmăririi penale, când a afirmat că de la preluarea autoturismului, în ziua de 09.06.2012 începând cu orele 22,00 şi până la predarea acestuia, autoturismul a fost condus doar de către B.I. care a avut în acea zi calitatea de şef de patrulă. Revenirea în instanţă asupra celor declarate de martor în cursul urmăririi penale este total nejustificată, susţinerile martorului C.I.A. din instanţă fiind infirmate de ceilalţi trei martori menţionaţi, care au avut o poziţie procesuală constantă, afirmând atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, că tot inculpatul B.I. s-a aflat la volan atunci când cei doi lucrători de poliţie s-au întors de la A.S..
În acest context, valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului nu se poate raporta doar la ora 18,00 ci trebuie avută în vedere şi cea din jurul orei 20,30, când cei doi lucrători de poliţie s-au întors la fermă, din A.S., moment ulterior consumului de alcool al inculpatului la barul martorului V.Z.. Or, chiar şi Raportul de expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei inculpatului cu nr. 3449/30.10.2013 efectuat de Institutul de Medicină Legală T.M. invocat de inculpat, atestă pentru ora 20,30 o alcoolemie cuprinsă între 1,65 gr.%o – 2,00 gr.%o, cu mult peste limita maximă admisă de lege pentru ca fapta să fie infracţiune. Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 963-A12/158-a/11.06.2012 (fila 118 dosar urmărire penală), relevă pentru ora 23.30 o alcoolemie de 1,20 gr. %o în sânge, iar la ora 00,30 alcoolemia acestuia era în descreştere, respectiv 1,00 gr. %o. Raportul de expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei nr. 1893/27.07.2012 întocmit de Institutul de Medicină Legală T.M. (filele 103 – 105 dosar urmărire penală), relevă că în intervalul orar 18,30 – 20,00 inculpatul putea avea o alcoolemie de 1,60 gr. %o – 2,00 gr. %o.
Faţă de această situaţie, în mod corect a apreciat prima instanţă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 gr.%o", prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de „uz de armă letală fără drept”, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, republicată, Curtea reţine, similar primei instanţe şi contrar celor susţinute de inculpat, că inculpatul B.I. a efectuat acţiuni specifice elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii, atunci când fără un motiv anume, fără vreun temei şi fără vreo justificare, a scos pistolul din dotare pe care îl purta în toc şi a început să-l manevreze, armându-l, mai apoi scoţând încărcătorul, scuturându-l şi declanşând în final proiectarea glonţului în corpul victimei.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 218/2002 privind statutul poliţistului, doar în caz de necesitate, în situaţii şi condiţii prevăzute de lege, poliţistul poate folosi forţa armelor albe sau a armelor de foc. Or, în speţă nu exista nicio situaţie sau stare de necesitate care să-l îndreptăţească pe inculpat să scoată pistolul din tocul de la brâu şi să-l manevreze. Fără această acţiune a inculpatului de a scoate pistolul şi a-l arma, focul de armă nu s-ar fi putut declanşa iar victima nu ar fi fost ucisă.
Este adevărat că potrivit art. 46 din Legea nr. 17/1996, se arată că „prin uzul de armă, în sensul prezentei legi, se înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor şi bunurilor”, însă textul de lege nu face vreo distincţie, aşa cum face inculpatul, referitoare la tragerea intenţionată sau neintenţionată; în speţă, indiferent şi independent de scopul pentru care inculpatul a scos pistolul şi l-a armat, sau de manevrele efectuate de inculpat şi intenţia cu care a efectuat aceste manevre, a fost executat un foc de armă asupra corpului victimei. Inculpatul a uzat de acea armă, scoţând-o de la locul ei, fără a se afla în vreuna dintre situaţiile expres prevăzute de lege care îi permiteau să facă acest gest şi a manevrat imprudent arma, fapt care s-a soldat cu tragerea unui foc asupra victimei şi implicit la decesul acesteia. Împrejurarea că inculpatul nu a intenţionat să tragă asupra victimei este reală, însă această împrejurare are relevanţă asupra laturii subiective a infracţiunii de ucidere şi tocmai datorită lipsei intenţiei cu care s-a tras, fapta de ucidere a victimei a fost încadrată ca şi ucidere din culpă şi nu omor.
Faţă de aceste considerente, Curtea reţine că în mod corect a apreciat prima instanţă că fapta inculpatului B.I., care la data de 09.06.2012, în calitate de poliţist, a folosit fără drept arma din dotare - încălcând dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 218/2002, care reglementau situaţiile şi condiţiile în care se putea folosi o armă de foc – şi prin manevrarea ei imprudentă, a executat un foc de armă care a ucis-o pe victima V.A.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „uz de armă letală fără drept”, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, republicată.
Aşadar, pentru toate cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, prima instanţă a reţinut o încadrare juridică corespunzătoare, în acord cu reglementările în vigoare de la acel moment, stabilind de asemenea în mod corect că sunt întrunite în cauză condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru aceste infracţiuni.
Este adevărat că după pronunţarea hotărârii de condamnare, legislaţia în materie a suferit undele modificări prin intrarea în vigoare a unui nou Cod penal. Niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu a fost dezincriminată de legiuitor ci dimpotrivă faptele acestuia sunt prevăzute ca şi infracţiuni şi în actual Cod penal (Legea nr. 286/2009), în vigoare începând cu data de 01.02.2014. Astfel, infracţiunea de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 şi 4 Cod penal de la 1968 (pedepsită cu închisoare de la 5-15 ani), se regăseşte în prezent la art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal (pedepsită cu închisoare de la 2-7 ani), infracţiunea de „uz de armă letală fără drept”, prevăzută de art. 133 din Legea nr. 295/2004, republicată (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani) se regăseşte în prezent în art. 343 Cod penal (pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani), iar infracţiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 gr. %o", prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată (pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani), se regăseşte în actualul Cod penal la art. 336 alin. 1 şi este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.
Analizând faptele inculpatului, Curtea constată deci că acestea se încadrează în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, „uz de armă fără drept”, prevăzută de art. 343 Cod penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Prin prisma limitelor de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal pentru infracţiunile menţionate, Curtea reţine că în toate cele trei cazuri legea penală favorabilă este legea nouă, care prevede limite de pedeapsă mai mici sau chiar alternativ cu amenda (este cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal). Cu toate acestea, văzând că nu s-au produs modificări în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, ci doar o modificare a numerotării articolelor de lege şi a legii în care aceste infracţiuni sunt prevăzute, Curtea apreciază că nu este vorba în speţă despre o schimbare de încadrare juridică a faptelor, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 386 Cod procedură penală.
De asemenea, se constată că pedepsele care au fost aplicate inculpatului de către prima instanţă pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, se încadrează între limitele minime şi maxime prevăzute de noua lege pentru infracţiuni.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului B.I., criticat de către părţile civile, Curtea reţine că aceste critici sunt nefondate, mai ales în contextul în care aceste părţi au calitatea de a critica sentinţa primei instanţe sub aspectul modului de soluţionare a laturii penale doar în privinţa infracţiunilor care le-au generat această calitate, în speţă, infracţiunea de ucidere din culpă; celelalte două infracţiuni, sunt infracţiuni de pericol, iar Ministerul Public nu a criticat modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate relativ la acestea.
Analizând pedeapsa aplicată inculpatului B.I. pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, Curtea constată că, dacă la momentul aplicării pedepsei de 5 ani închisoare de către prima instanţă, pedeapsa era egală cu minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, în prezent, prin reducerea de către legiuitor a limitelor de pedeapsă pentru această infracţiune (2-7 ani), ea se situează spre maximul special; această pedeapsă este aşadar legală, iar instanţa de apel analizând-o la acest moment şi prin prisma criteriilor instituite de legiuitor la art. 74 din noul Cod penal, constată că este temeinică, răspunde exigenţelor regimului sancţionator instituit de noul Cod de procedură penală şi este în acord cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea inculpatului, astfel că nu se impune nici majorarea ei, astfel cum cer părţile civile şi nici reducerea cuantumului ei, cum solicită inculpatul.
Văzând împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea constată că gravitatea infracţiunii comise de inculpat este una crescută; deşi se află la prima încălcare a legii penale, are vârsta de 43 de ani, are loc de muncă, angajându-se ca miner de suprafaţă după destituirea sa din funcţia de agent şef adjunct de poliţie (fila 64 vol. I dosar Tribunal), este căsătorit, având în întreţinere doi copii minori, inculpatul nu a avut o atitudine ireproşabilă în societate şi profesie nici înainte de comiterea faptei şi nici după comiterea acesteia, iniţial încercând să ascundă săvârşirea faptei de omor din culpă, prin preconstituirea unor probe şi prezentarea unei stări de fapt nereale, respectiv punerea pistolului în mâna victimei decedate, pentru a rămâne urme ale tragerii pe mâna acesteia, ca apoi să susţină că victima s-a împuşcat singură. Inculpatul nu este la prima abatere, pe parcursul activităţii desfăşurate în cadrul I.P.J C., fiind sancţionat de două ori, pentru comportament necorespunzător, cu mustrare scrisă, la data de 24.01.2005, pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi la data de 18.02.2011, pentru faptul că, aflat în concediul de odihnă şi în ţinută civilă, a ameninţat cu bătaia şi cu moartea pe numitul N.V. şi familia acestuia, astfel cum rezultă din fişa personală a inculpatului emisă de I.P.J. C. - Serviciul Resurse Umane (fila 169 dosar urmărire penală).
Din referatul de evaluare (filele 166-168 vol. I dosar Tribunal), rezultă că, faţă de contextul şi modalitatea comiterii faptelor, personalitatea şi stilul de viaţă al inculpatului, resursele interne, factorii protectivi şi de risc identificaţi asupra comportamentului viitor, (respectiv: lipsa antecedentelor penale şi a problemelor locative, inexistenţa dependenţei faţă de alcool, ataşamentul faţă de familie, dar şi gândirea alternativă redusă şi tendinţa de asumare a unor riscuri sporite pe fondul consumului de băuturi alcoolice), ponderea şi raportul dintre aceştia, precum şi resursele interne ale inculpatului, au pondere factorii protectivi, care sunt de natură a favoriza o evoluţie comportamentală viitoare pozitivă a inculpatului, cu condiţia gestionării adecvate în viitor a consumului de băuturi alcoolice.
Faţă de această situaţie şi verificând din oficiu respectarea criteriilor prevăzute de art. 74 din noul Cod penal şi în ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului B.I. pentru infracţiunile de „uz de armă fără drept”, prevăzută de art. 343 Cod penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului pentru aceste infracţiuni sunt corect dozate şi se impune menţinerea cuantumului acestora.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 33, art. 34 Cod penal de la 1968, sunt mai favorabile inculpatului decât prevederile art. 38 – art. 39 din noul Cod penal, astfel că hotărârea primei instanţe nu va fi reformată în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.I..
Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea reţine că, în raport de materialul probator de la dosar, prima instanţă a stabilit corect că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. 1 şi 2 şi următoarele din noul Cod civil, astfel că a procedat corect constatând că se impune repararea prejudiciului cauzat de inculpat prin fapta sa ilicită, părţilor civile V.K. şi V.I..
Cuantumul prejudiciului stabilit de către prima instanţă cu titlu de despăgubiri materiale (6.000 lei), nu a fost contestat de părţile civile şi nici de către inculpat.
În ceea ce priveşte prestaţiile periodice stabilite în favoarea minorei V.I., Curtea reţine că sunt nefondate atât criticile aduse de către inculpat cât şi cele aduse de către părţile civile, sentinţei apelate sub acest aspect. Necesitatea stabilirii şi acordării unor astfel de prestaţii este determinată de faptul că victima V.A.L. aloca din veniturile sale o parte pentru creşterea şi educarea minorei, iar în prezent, datorită decesului tatălui său, produs din culpa exclusivă a inculpatului, aceasta a rămas fără veniturile pe care i le oferea tatăl său; natura juridică a acestor prestaţii diferă de cea a pensiei de întreţinere, astfel că apare fără relevanţă în speţă dacă inculpatul are sau nu posibilitatea să plătească aceste prestaţii. Modalitatea de calcul a cuantumului prestaţiei, realizată de către prima instanţă, este corectă, iar martorii audiaţi în cauză, pe latură civilă, au confirmat îngrijirea pe care victima o realiza faţă de fiica sa.
Nici susţinerile părţilor civile că s-ar fi impus stabilirea dreptului minorei de a primi prestaţii până la vârsta de 25 de ani, nu pot fi primite; starea de minorat a unei persoane, stare în care se prezumă că minorul este „în nevoie” şi nu-şi poate asigura singur cele necesare traiului, durează până la împlinirea vârstei de 18 ani; dacă, după această vârstă, partea civilă urmează vreo formă de şcolarizare care să o împiedice să muncească pentru a-şi asigura veniturile necesare traiului, nimic nu o împiedică să solicite instanţei obligarea în continuare a inculpatului la plata prestaţiilor periodice; starea de nevoie şi imposibilitatea de a-şi asigura cele necesare traiului, nu se mai prezumă însă după vârsta de 18 ani, astfel că dispoziţiile primei instanţe de stabilire a obligaţiei de plată a acestor prestaţii până la împlinirea vârstei de 18 ani sau noi dispoziţii ale instanţei, sunt la adăpost de orice critică.
Referitor la critica adusă sentinţei penale atacate de către părţile civile, în sensul că daunele morale acordate ar fi insuficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, respectiv la critica adusă de inculpat aceleiaşi sentinţe, prin care arată că sumele stabilite de către prima instanţă sunt nejustificat de mari şi depăşesc cu mult posibilităţile sale de a le procura, Curtea reţine că sunt nefondate; prima instanţă a apreciat în mod judicios cuantumul despăgubirilor morale care se impun a fi acordate părţilor civile pentru prejudiciul moral suferit; sumele de câte 50.000 euro pentru fiecare dintre părţile civile, asigură o compensaţie justă a pierderii suferite de cele două părţi civile.
Înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu un conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Apare fără îndoială că fapta inculpatului, care a avut drept urmare moartea victimei V.A.L., a produs familiei victimei un prejudiciu moral, constând în lezarea sentimentelor de afecţiune şi dragoste faţă de victima infracţiunii, care s-a stins din viaţă într-un mod brutal, respectiv, suferinţa psihică resimţită de fiecare dintre membrii familiei faţă de dispariţia prematură a victimei din familie; este vorba despre aşa numitul prejudiciu „afectiv”, „de şoc”, „de suferinţă” sau „ prin ricoşeu”, cristalizat de practica judiciară în materie.
Pentru acest prejudiciu, fiecare dintre membrii familiei este îndreptăţit să primească de la inculpat – autorul prejudiciului - o despăgubire pecuniară, criteriul de bază care se are în vedere fiind cel al legăturilor de rudenie cu victima; această despăgubire nu reprezintă o reparaţie propriu-zisă a prejudiciului suferit ci o modalitate de a uşura suferinţa rudelor victimei decedate, de a compensa, chiar în mod indirect, o parte a suferinţelor încercate, câtă vreme o restabilire a situaţiei anterioare nu este posibilă. Despăgubirea nu este menită să răscumpere lipsa din familie a soţului, respectiv a tatălui, decedat şi nici nu poate să umple golul lăsat de dispariţia acestuia, în sufletele apropiaţilor lui, pentru că valoarea vieţii unei persoane nu poate fi în niciun mod cuantificată pecuniar.
De aceea, Curtea reţine că sumele mari de bani în euro (200.000 euro), pe care le-au pretins părţile civile de la inculpat, cu titlu de daune morale, nu pot fi apreciate „exagerate”; ele exprimă suferinţa părţilor civile produsă prin dispariţia din viaţa lor a soţului, respectiv a tatălui, iar înscrisurile depuse la dosar, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, relevă faptul că cele două părţi civile au resimţit un şoc emoţional odată cu decesul victimei, care le-a schimbat total modul de viaţa de până atunci.
Tocmai prin prisma faptului că este extrem de dificil de cuantificat un prejudiciu nepatrimonial de genul celui în discuţie, întrucât fiecare persoană resimte la intensităţi diferite durerea psihică produsă prin decesul unei persoane dragi, iar manifestările exterioare nu sunt întotdeauna în concordanţă cu starea şi suferinţa psihică a persoanei prejudiciate, apare şi mai greu de cuantificat pecuniar despăgubirile care se impun a fi acordate rudelor unei persoane decedate pentru sentimentele de afecţiune şi dragoste care le-au fost lezate.
Practica judiciară a conturat însă în vederea stabilirii despăgubirilor pecuniare pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite de o persoană, anumite criterii pe baza cărora instanţele procedeze la o evaluare a prejudiciului suferit şi la o cuantificare a sumei care se poate acorda cu titlu de compensaţie pentru prejudiciu; se ţine seama astfel, de fapta producătoare de prejudicii şi particularităţile acesteia, de forma vinovăţiei şi întinderea culpei în producerea prejudiciului, de vârsta victimei la momentul decesului, de intensitatea suferinţelor cauzate părţilor civile, de gradul de rudenie între victimă şi părţile civile, precum şi de impactul decesului victimei asupra vieţii de familie şi sociale a părţilor civile, eventuale afecţiuni fizice cauzate acestora prin şocul emoţional prin care au trecut.
Analizând prin prisma criteriilor amintite, cererea de despăgubiri formulată de părţile civile, Curtea reţine că prima instanţă a stabilit în ceea ce le priveşte pe moştenitoarele victimei decedate o sumă de bani rezonabilă, pe care a acordat-o cu titlu de daune morale şi al cărui cuantum nu se impune a fi modificat.
În acest sens, instanţa de apel, fără a minimaliza gravitatea faptei comise de inculpatul B.I. şi expusă anterior, constată că infracţiunea de ucidere din culpă, pentru care este judecat şi condamnat în primă instanţă şi care constituie fapta ilicită producătoare de prejudiciu, este comisă din culpă, o formă mai uşoară a vinovăţiei decât intenţia; particularităţile faptei şi modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, conduc la concluzia că acesta nu a urmărit niciun moment producerea unui astfel de prejudiciu părţilor civile.
Nu pot fi ignorate la stabilirea despăgubirilor pentru un prejudiciu nepatrimonial de genul celui resimţit de părţile civile, nici situaţia de fapt, nici modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul la acel moment, atitudinea acestuia anterior evenimentului, relaţiile de prietenie în care se afla cu victima şi nici modalitatea în care inculpatul s-a comportat anterior accidentului.
Deşi situaţia financiară a celui care a comis o faptă ilicită nu reprezintă un criteriu de care trebuie să se ţină seama la stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate moral, despăgubirile pentru astfel de prejudicii, solicitate printr-o acţiune civilă în răspundere delictuală, nu trebuie să aibă nici un caracter simbolic însă nici nu trebuie stabilite în mod „demonstrativ”, într-un asemenea cuantum încât să se aprecieze încă de la început că acestea nu vor putea fi încasate niciodată; ar însemna ca instanţele să stabilească despăgubiri iluzorii, or, despăgubirile acordate unei persoane pentru compensarea unui prejudiciu nepatrimonial încercat, trebuie să asigure o justă reparare a prejudiciului şi să fie echitabile şi în acelaşi timp stabilite într-un cuantum rezonabil.
În raport de cele expuse, văzând şi gradul de rudenie în care se afla victima cu partea civilă V.I., precum şi de afinitate cu partea civilă V.K., Curtea apreciază că, în ceea ce le priveşte pe acestea din urmă, o despăgubire de câte 50.000 euro pentru fiecare este echitabil stabilită şi este în măsură să asigure o compensare pecuniară adecvată suferinţelor psihice cauzate prin ricoşeu acestor părţi prin fapta inculpatului.
Nu se impune aşadar modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite de către prima instanţă, pentru niciuna dintre categoriile de prejudicii reţinute în dauna părţilor civile.
Cu toate acestea, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, Curtea reţine că în mod greşit a fost antrenată răspunderea materială a părţii responsabile civilmente - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C., alături de cea a inculpatului B.I., cu consecinţa obligării lor în solidar la plata despăgubirilor acordate părţilor civile.
Contrar celor reţinute de către prima instanţă, Curtea constată că deşi inculpatul se afla în timpul serviciului, era prepusul persoanei responsabile civilmente (I.P.J. C.) şi se afla plecat pe teren împreună cu colegul său de muncă C.I.A., în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.373 alin. 1 şi 3 din noul Cod civil, privind răspunderea comitenţilor pentru prepuşi, iar potrivit alin. 3 al articolului menţionat: „Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate”.
Or, inculpatul era prieten cu victima V.A.L., iar aceasta din urmă a cunoscut că, deşi se afla în uniformă şi se afla în serviciul de patrulare la data de 09.06.2012, în momentul în care i-a solicitat sprijinul pentru a pregăti un grătar împreună cu prietenii săi la cabana sa (o fermă unde de altfel ţinea animale şi inculpatul), această activitate nu are nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului sau cu scopul funcţiilor încredinţate de comitent prepusului, ci, dimpotrivă, prin sprijinul acordat inculpatului, crea premizele neîndeplinirii de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu; victima a acceptat să se deplaseze la cabana pe care o avea la ieşirea din localitatea B.M. împreună cu inculpatul şi cu colegul său de patrulare, C.I.A., pentru a pregăti carne la grătar, a oferit băuturi alcoolice şi mâncare atât inculpatului cât şi martorilor C.I.A., J.S.D. şi D.M. (aceştia doi din urmă tot poliţişti, însă aflaţi în timpul liber) şi chiar l-a chemat pe martorul P.Z. să mai aducă mici şi bere pentru a întreţine atmosfera plăcută care se crease. Apare fără relevanţă că acea cabană la care cei doi lucrători de poliţie s-au deplasat, se afla în raza teritorială pe care o aveau de supravegheat inculpatul şi martorul C.I.A., întrucât activităţile pe care urmau să le desfăşoare în acel loc (consum de băuturi alcoolice), nu aveau nimic în comun cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi nici cu activitatea de patrulare, iar victima ştia acest lucru.
Este reală susţinerea primei instanţe, că victima a avut reprezentarea că inculpatul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, însă alineatul 3 al art. 1373 din noul Cod civil face referire la cunoaşterea de către victima, după împrejurări, la posibilitatea de cunoaştere, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, nu la cunoaşterea împrejurării că prepusul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Or, la cabană, inculpatul şi colegul său, C.I.A., s-au deplasat fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu sau cu scopul încredinţării funcţiilor.
Faţă de această situaţie, Curtea reţine, în concordanţă cu susţinerile apelantului I.P.J. C., că în cauză s-a făcut dovada că victima, la data săvârşirii faptei, cunoştea că inculpatul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu şi în consecinţă, I.P.J C., nu poate fi obligat să repare prejudiciul cauzat de inculpatul B.I., chiar dacă la data de 09.06.2012 era prepusul său.
În considerarea celor expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite apelul formulat de partea responsabilă civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., împotriva sentinţei penale nr. 50/03.12.2013 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr. 2881/119/2012, care va fi desfiinţată în ceea ce priveşte obligarea părţii responsabile civilmente, în solidar cu inculpatul B.I., la plata despăgubirilor acordate părţilor civile.
Rejudecând cauza în aceste limite, va fi înlăturată obligarea părţii responsabile civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., la plata, în solidar cu inculpatul B.I., a despăgubirilor acordate părţilor civile şi va fi menţinută obligarea de dezdăunare a părţilor civile, în cuantumul stabilit de către prima instanţă, doar în ceea ce-l priveşte pe inculpat.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge, ca nefondate, apelurile formulate împotriva aceleiaşi hotărâri de inculpatul B.I. şi de către părţile civile V.K. şi V.I., iar în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, vor fi obligaţi inculpatul B.I. şi părţile civile V.K. şi V.I. să plătească statului câte 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, urmare a respingerii apelurilor inculpatului B.I. şi a părţilor civile V.K. şi V.I., precum şi a limitelor reformării hotărârii primei instanţe, se va respinge cererea formulată de părţile civile privind obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor efectuate în apel de către părţile civile.
Curtea de Apel Suceava
Excepție de nelegalitate. Condiții pentru invocarea acesteia.
Curtea de Apel Craiova
Inadmisbilitatea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 2 N.C.proc.civ. formulată împotriva unei decizii pronunţată în materia achiziţiilor publice
Curtea de Apel Craiova
Mentinerea masurii arestului la domiciliu.
Tribunalul Teleorman
Anulare proces verbal de constatare contravenţie. Apel. Puterea doveditoare a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit. Dovada până la proba contrară.
Tribunalul Galați
Insolvenţă. Contestaţia creditorului la tabelul preliminar. Aplicarea art. 52 din Legea nr. 85/2006.