Excepție de nelegalitate. Condiții pentru invocarea acesteia.

Sentinţă civilă 78 din 11.06.2018


Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. .../39/2018, reclamanta S.C. A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice, emitenta Deciziei nr. 5990 din 12.12.2017 şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., emitenta Deciziei nr. F- 95/2017 a solicitat:

- anularea parţială a Deciziei nr. 5990 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice la data de 12.12.2017 respectiv: anularea dispoziţiilor cuprinse la art. 1 a deciziei; anularea dispoziţiilor cuprinse la art. 2 al deciziei şi constatarea nulităţii parţiale a Raportului de inspecţie fiscală nr. F- 85/2017 şi anularea parţială a Deciziei de impunere nr. F- 96/30.05.2017, acte emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., respectiv exonerarea societăţii de plata sumei de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri;

- constatarea lipsei de opozabilitate faţă de S.C. A. SRL şi a lipsei oricărui efect juridic a Deciziei nr. F-BT 96/2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B.;

- constatarea nulităţii absolute a deciziei de impunere, respectiv a nulităţii măsurilor dispuse ca urmare a exploatării a 46 de aparate de joc …” în comun… „ cu C. SRL.

În subsidiar, în situaţia respingerilor cererilor menţionate a solicitat anularea dispoziţiilor cuprinse la art. 1 şi 2 al deciziei şi obligarea intimatei la soluţionarea pe fond a contestaţiei societăţii în termen de 10 zile de la data pronunţării sentinţei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la 30 mai 2017 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a emis Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentar de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. F –  96.

Împotriva dispoziţiilor din Decizia nr. F– 96 reclamanta a formulat în termen legal contestaţie ce a fost soluţionată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Decizia nr. 5990/2017.

Cu privire la respingerea ca nemotivat al capătului de cerere din contestaţie privind TVA suplimentar de 5.972 lei (art. 2 al deciziei) reclamanta s-a referit şi înserat conţinutul paginii 6 din contestaţie şi susţine că motivarea deciziei referitoare la nemotivarea acestui capăt de cerere din contestaţie este netemeinică, întrucât reclamanta a arătat argumentele de fapt şi de drept care în opinia sa conferă caracter netemeinic deciziei de respingere ca nemotivată a contestaţiei.

Cu privire la suspendarea dispusă conform art. 1 din decizie reclamanta a susţinut că suspendarea soluţionării a fost dispusă potrivit art. 277 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, indicii necontestate de organul de control fiscal şi nemenţionate în decizia de suspendare a soluţionării, ceea ce dovedeşte nelegalitatea deciziei de suspendare a soluţionării.

A invocat nelegalitatea şi netemeinicia art. 1 al deciziei, întrucât, în fapt, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea soluţionării, nefiind îndeplinită cerinţa legii constând în sesizarea de către organul de control a organelor în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

În acest sens a invocat şi înserat din conţinutul Raportului de inspecţie fiscală care a generat Decizia de impunere F-96 şi faţă de acest aspect a solicitat să se constate dovedită preexistenţa unui dosar penal la data controlului fiscal ceea ce dovedeşte neîndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru suspendarea soluţionării contestaţiei care putea fi decisă în temeiul de drept indicat la art. 1 al deciziei numai atunci când indiciile de săvârşire a infracţiunii erau descoperite de ANAF deci nu şi atunci când exista deja un dosar penal pe rol, iar ONJN, respectiv ANAF, din dispoziţia DNA, contribuie la fabricarea probei unui prejudiciu inexistent dar necesar pentru existenţa infracţiunii.

A mai invocat art. 61 alin. 1 pct. a, alin. 4, 5 din Codul penal şi susţine că decizia nu cuprinde vreo menţiune referitoare la sesizarea făcută de organul de control fiscal astfel că, în temeiul prezumţiei relative de realitate a actului administrativ raportate la imperativul motivării în fapt a acestuia, a solicitat a se constata că nu există sesizarea făcută organelor în drept de către organele de control fiscal.

Decizia contestată nu este motivată conform Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3741/2015, respectiv nu s-a menţionat legătura de cauzalitate/condiţionarea soluţiei dată contestaţiei administrative de rezultatele cercetării în dosarul penal ceea ce conferă caracter nelegal deciziei de suspendarea soluţionării întrucât decizia de suspendare a soluţionării nu este motivată în fapt nearătând care sunt faptele infracţionale care ar genera sau nu existenţa obligaţiilor de plată.

De asemenea, a invocat şi înserat Decizia nr. 401/2016 ale Curţii Constituţionale; pagina 33 din decizia contestată, art. 277 Cod procedură fiscală şi a susţinut că organul fiscal a adoptat un act administrativ nemotivat potrivit art. 214 alin. 1 lit. c Cod de procedură civilă.

Ca atare, pornind de la aceste aspecte, în speţă, analizarea existenţei unei eventuale infracţiuni nu impietează în mod direct şi decisiv asupra modalităţii de soluţionare a contestaţiei reclamantei, având în vedere că argumentul principal al autorităţii pârâte este evitarea unor posibile soluţii contradictorii între penal şi administrativ, deci nu este motivată legătura de cauzalitate dintre soluţia dată contestaţiei şi indiciile de săvârşire a infracţiunii.

Pe rolul Curţii de Apel Suceava se află dosarul penal nr. 4/2015 înregistrat la DNA ce are ca obiect şi fapta de a desfăşura activităţi de jocuri de noroc fără licenţă, activitate din care ar rezulta prejudiciul de aproximativ 1.080.000 lei obiect al deciziei, situaţie de fapt confirmată şi de intimată la pagina 3 din decizie.

După înregistrarea dosarului organele de cercetare penală au solicitat ONJN (organul de specialitate al statului în domeniul jocurilor de noroc) să determine prejudiciul constând în taxa de autorizare plătibilă de societate în condiţiile în care a exploatat 43 de aparate de joc fără licenţă; ONJN calculează această taxă şi comunică DNA cuantumul ei „în condiţiile în care cele 43 de aparate erau în funcţiune ”… menţiune repetată în Raportul ONJN nr. 46191 din 22.12.2015, întrucât ONJN nu a constatat că aceste aparate erau în funcţiune; nici în documentele întocmite de organele fiscale şi nici în cele întocmite de ONJN nu este consemnat faptul că cele 43 de aparate erau în funcţiune.

Pentru motivele arătate a cerut anularea art. 1 a deciziei referitor la suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei.

Cu privire la respingerea ca nemotivat al capătului 2 de cerere din contestaţie referitor la TVA suplimentar de 5.972 lei (art. 2 al deciziei) a invocat şi înserat pagina 6 din contestaţie şi susţine că motivarea deciziei referitoare la nemotivarea acestui capăt de cerere din contestaţie este netemeinică, întrucât reclamanta a arătat argumentele de fapt şi de drept care în opinia sa conferă caracter netemeinic deciziei de respingere ca nemotivată a contestaţiei.

De asemenea, a solicitat constatarea nulităţii absolute a părţii din Raportul de inspecţie fiscală nr. F-BT 85/2017 şi de anulare parţială a Deciziei de impunere nr. F-96/30.05.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. respectiv exonerarea societăţii de plata sumei de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri care au legătură cu dosarul nr. 4/P/2015, întrucât raportul este act administrativ întocmit de persoane care nu au competenţa materială de a întocmi astfel de acte.

Astfel, decizia de impunere este întemeiată pe constatările de fapt cuprinse în Raportul nr. 46191/2015 întocmit de Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc la solicitare expresă a DNA.

În considerarea prevederilor art. 113 alin. 3 Cod procedură fiscală a solicitat instanţei să constate lipsa capacităţii/competenţei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice B. de a efectua control fiscal pentru lămurirea existenţei prejudiciului în dosarul 4/P/2015 şi, în consecinţă, să se constate nulitatea parţială (în ceea ce privește obligațiile fiscale generate din activitatea de jocuri de noroc a Raportului de inspecţie fiscală nr. F- 85/2017 întocmit la solicitarea organului de cercetare penală şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv Decizia de impunere F-96/2017.

Referitor la cererea de anulare parţială a Deciziei de impunere nr. F- 96/2017 şi exonerarea societăţii de plata sumelor de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală jocuri a arătat că, în fapt, prin actele administrativ-fiscale atacate prin prezenta, s-au stabilit în sarcina societăţii, de către organul fiscal, obligaţii suplimentare de plată ca o consecinţă a faptei constatată de către inspectorii ONJN constând în exploatarea "prin A. SRL" a unui număr de 43 de aparate.

Obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organul de control sunt: 62.309 lei impozit pe profit; 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri.

Deşi acte administrativ-fiscale atacate prin acţiune au fost încheiate în temeiul situaţiei de fapt stabilite (sub condiţia suspensivă constând înfăptui că acele aparate ar fi fost in funcţiune astfel cum este menţionat în Raportul de constatare nr. 46.191 întocmit de inspectorii ONJN) de alţi prepuşi ai organelor statului, respectiv de inspectori din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prepuşi care nu au competenţa de a efectua inspecţii fiscale, aspect consemnat la fila 1 din dispoziţie şi la pagina 2 alineat ultim din decizie.

În consecinţă, a solicitat să se constate că decizia de impunere şi raportul care sunt supuse prevederilor art. 46 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, referitoare la obligativitatea motivării în fapt pe constatări ale inspectorilor fiscale nu sunt motivate în fapt respectiv: nu au menţionate locaţiile unde au fost exploatate cele 43 de aparate; nu sunt menţionate locaţiile unde au fost realizate veniturile consemnate la pagina 8 alin penultim din raport ; nu sunt menţionate seriile de identificare celor 43 de aparate care ar fi fost exploatate; nu este menţionat în ce a constat activitatea de „exploatare” „PRIN A. SRL” a acestora.

A solicitat admiterea probei cu interogatoriul intimatei care prin răspunsuri să arate activităţile desfăşurate de A. SRL care au generat veniturile de 412.155 lei menţionate în raport şi care ar fi presupus achitarea taxelor respective.

A invocat prevederile art. 4, art. 6 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, art. 13, art. 14 din OUG nr. 77/2009 şi art. 15 alin. 5 lit. a din OUG 77/2009 şi a susţinut că la ultima pagina din adresa 11418/28.03.2016 a ONJN, taxa anuală aferentă licenţei de exploatare este de 20.000 euro, deci acesta ar fi prejudiciul în situaţia îndeplinirii celorlalte condiţii de existenţă a acestuia şi ar reprezenta consecinţa păgubitoare a exploatării: a 20 de aparate "în mod individual"; a 23 de aparate reprezentând 1/2 din numărul de 43 exploatate „în comun" cu C.

Conform adresei nr. 11418/28 03 2016 a ONJN, prejudiciul a fost calculat pentru 43 de slot machine (20 exploatate individual, iar 23 exploatate în comun cu C.), un număr de aparate pentru care ONJN nu putea legal să acorde autorizare; prejudiciul calculat de organul fiscal este şi din acest punct de vedere ilegal întrucât bugetul de stat nu poate fi prejudiciat cu sume care nu putea din punct de vedere legal să le încaseze.

Pentru motivele expuse anterior, solicită exonerarea societăţii sale de plata sumei de 1.080.279 lei astfel cum este dispusă la pagina 5 a deciziei de impunere.

Referitor la metoda estimării utilizată de organul de control la stabilirea impozitelor suplimentare a arătat că, conform paginii 2 din decizie „Numărul mediu al aparatelor exploatate: 69,5 aparate” iar, în continuare, calcularea prin estimare a profitului pe aparat a fost făcută prin împărţirea profitului estimat la numărul mediu de aparate exploatate, respectiv 69,5.

Recunoscând dreptul organului de control de a estima, a invocat greşita

aplicare a prevederilor art. 106 din Codul de procedură civilă şi a susţinut că, potrivit deciziei şi raportului stabilirea impozitului pe profit de plată suplimentar şi a TVA de plată suplimentară pentru anul 2015 a fost făcută prin estimare folosindu-se metoda raportării la o perioadă similară, respectiv anul 2014.

În principiul, metoda de estimare este corectă fiind prevăzută de lege. Modalitatea de determinare a profitului/aparat obţinut în anul 2014 este însă greşit aplicată întrucât, deşi cheltuielile cu taxele de autorizare jocuri sunt cheltuieli deductibile fiscal la calcularea profitului impozabil, organul de control a determinat profitul impozabil aferent anului 2014 fără a acorda dreptul de deducere a cheltuielilor cu taxele de autorizare.

De asemenea, nu au fost luate în calcul cheltuielile de 102.440 lei cu aprovizionarea mărfurilor luându-se în calcul veniturile din vânzare acestor mărfuri în sumă de 113.990 lei. Prin această omisiune a fost majorată artificial/eronat baza de calcul a impozitului pe profit cu 553.000 lei.

În concluzie, dacă se aplică corect metoda de estimare, rezultă că în anul 2015 societatea a realizat cheltuieli de 655.440 lei la care se adaugă pierderea fiscală de 22.722 lei rezultând un impozit pe profit de -12.028 lei.

Pentru motivele arătate a cerut admiterea prezentului capăt de cerere al contestaţiei şi modificarea actelor administrativ-fiscale în sensul exonerării de plată a impozitului pe profit suplimentar stabilit.

Cu privire la cererea în constatarea lipsei de opozabilitate faţă de S.C. A. SRL şi a lipsei oricărui efect juridic erga omnes al Deciziei de impunere nr. F- 96/2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a susţinut că întrucât nu i s-a comunicat anexa menţionată la paginile 1, 4,5 din Decizia de impunere nr. F- 97/2017, respectiv „Lista cuprinzând impozitul pe venitul din salarii stabilit suplimentar de plată, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare, este anexată prezentei decizii de impunere”, a solicitat constatarea inopozabilităţii faţă de societate şi a lipsei efectelor juridice erga omnes a Deciziei de impunere nr. F- 96/2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B.

De asemenea, a solicitat să se dispună în sarcina intimatei, prezentarea înscrisului cu care face dovada comunicării către reclamantă a listei „cuprinzând impozitul pe venitul din salarii stabilit suplimentar de plată, defalcat pe sediul principal şi sediile secundare, este anexată prezentei decizii de impunere”; în situaţia în care intimata va afirma că a fost comunicată lista, a solicitat obligarea acesteia la administrarea înscrisului care susţine că a fost comunicată reclamantei, iar în caz contrar a solicitat a se face aplicarea art. 48 Cod procedură civilă şi să constate inopozabilitatea faţa de societate şi lipsa efectelor juridice erga omnes a Deciziei de impunere F- 96/2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B.

Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a deciziei de impunere respectiv a nulităţii măsurilor dispuse ca urmare a exploatării a 46 de aparate de joc „ în comun …” cu C. SRL a solicitat admiterea acestui capăt de cerere întrucât decizia de impunere urmează raportului de inspecţie fiscală, raport care a fost întocmit pe baza situaţiilor de fapt descrise în Raportul de constatare 46.191/2015 al inspectorilor ONJN; conform adresei nr. 11418/28.03.2016 emisă de ONJN „....s-a estimat că prejudiciul adus bugetului...prin exploatarea unui număr de 179 aparate... faţă de care S.C. A. SRL, S.C. C. SRL şi D. trebuie să răspundă în mod solidar...este de 2.967.458.90 lei având în vedere că:...b) prin S.C.  A. SRL au fost exploatate individual un număr de 20 de aparate de joc: c) prin C.  și prin  A. SRL au fost exploatate în comun un număr de 46 de aparate de joc, fiecărei societăţi fiindu-i atribuită funcţionarea unui număr de 46:2=23 de aparate de joc... Rezultă astfel că: - prin  A. SRL au fost exploatate în total un număr de 43 de aparate de joc (20 de aparate (individual-nn) + 23 aparate (în comun-nn) = 43 de aparate), iar în condiţiile în care la data de 14.11.2015 (data percheziţiilor imobiliare) cele 43 de aparate erau în exploatare s-a estimat că prejudiciul total adus bugetului de stat este de 1.080.278,50 lei ..”, după ce la pagina 7 pentru cele 23 de aparate exploatate „în comun” este cuantificat prejudicierea şi de către C., astfel încât prejudiciul din decizia de impunere cauzat prin exploatarea în comun 23 de aparate urmează a fi recuperat în temeiul răspunderii solidare de la cele două societăţi; răspunderea solidară a celor două societăţi este prevăzută de adresa din 15.01.2016 a DNA transmisă către ANAF.

A solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere întrucât deşi cuprinde obligaţii de plată solidare nu este menţionat cuantumul obligaţiei solidare; nu este precedată de decizia emisă potrivit art. 26 din Codul de procedură fiscală; nu este menţionat temeiul de drept al existenţei răspunderii solidare.

De asemenea a solicitat admiterea de probe respectiv: efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele arătate în anexă; proba cu interogatoriul Administraţiei Finanţelor Publice B.; proba cu martorul Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc (organul de specialitate al statului în domeniul jocurilor de noroc) cu teza probatorie:

- existenţa/inexistenţa unor prevederi legale care să permită eliberarea de autorizaţii cu perceperea de taxe de autorizare unor agenţi economici care deţin în proprietate/folosinţă un număr mai mic de 75 de aparate de joc;

- răspunsul la întrebarea „care este conţinutul apoziţiei…. „ în condiţiile în care erau în exploatare la data percheziţiilor domiciliare...”folosită în mod repetat în înscrisurile emise;

- proba cu înscrisuri constând în actele administrative atacate;

- proba cu înscrisurile constând în declaraţiile martorilor din dosarul penal având ca obiect infracţiuni la jocuri de noroc cu acelaşi prejudiciu ca şi cel din actele atacate prin acţiune.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea Deciziei de impunere nr. 990/12.12.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F- 96 din 30.05.2017, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. BTG-AIF 250/30.05.2017 emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. F- 85/30.05.2017, emisă de D.G.R.F.P prin A.J.F.P. B. - Activitatea de Inspecţie Fiscala, ca fiind legale şi temeinice.

În motivare a arătat că societatea reclamantă a făcut obiectul unei reverificări de către reprezentanţi ai Activităţii de Inspecţie Fiscală B. din cadrul D.G.R.F.P prin AJFP B. urmare apariţiei unor date suplimentare necunoscute echipei de inspecţie fiscală la data efectuării inspecţiei fiscale, elemente suplimentare reprezentând constatările Direcţiei Generale de Supraveghere şi Control din cadrul ONJN.

În cursul lunii decembrie 2015, inspectorii cu atribuţii în control din cadrul Serviciului Central şi a celorlalte servicii teritoriale - DGSC au efectuat o acţiune de control dispusă de DNA prin Ordonanţa din 26.11.2015, în cadrul dosarului penal nr. 4/P/2015, acţiune ce a vizat si activitatea S.C. A. SRL. În urma acestei acţiuni de control a fost întocmit de către inspectorii cu atribuţii de control din cadrul ONJN Raportul de constatare nr. 46.191/22.12.2015, transmis organelor de cercetare penală.

În conformitate cu cele menţionate în Raportul de constatare întocmit de inspectorii ONJN, precum şi cu cele menţionate în cuprinsul documentelor întocmite ulterior - urmare verificărilor în aceeaşi cauză s-a stabilit ca prin S.C.  A. SRL au fost exploatate un număr de 43 mijloace de loc slotmachine fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (fără a deţine licenţa de organizare şi autorizaţii de exploatare, corespunzător prevederilor OUG 77/2009), caz în care s-a estimat că, raportat la acest operator, prejudiciul adus bugetului de stat, prin neplata taxelor de licenţa si a taxelor de autorizare aferente, este de 1.080.278,50 lei.

Învederează că, astfel în urma analizării acestor constatări stabilite de către Direcţia Generala de Supraveghere și Control din cadrul ONJN, a fost emisă Decizia de reverificare.

A susţinut că, conform prevederilor art.128 din Legea 207/2015, perioada supusă reverificării de către organele de inspecţie fiscală a fost următoarea: TVA: 01.01.2011-30.11.2011; impozit pe profit: 01.01.2015-31.12.2015 şi taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc: 01.12.2015-31.12.2015. Verificarea s-a efectuat în baza jurnalelor, notelor contabile, balanţelor de verificare lunare, documentelor justificative, registrului fiscal, bilanţului anual şi a declaraţiilor de impunere, întocmite şi depuse la organul fiscal de către contribuabil. De asemenea în stabilirea bazei impozabile şi a impozitului pe profit, echipa de inspecţie fiscală a luat în calcul şi constatările ONJN - Direcţia Generală de Supraveghere şi Control.

În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată, cu ocazia reverificării efectuate pentru perioada 01.01.2011.-30.11.2011, s-au stabilit diferențe în sumă de 5.972 lei, întrucât societatea a încălcat prevederile art. 146 alin. lit. a şi 145 alin. 2 lit. a din Legea 571/2003 stabilirea TVA deductibilă, echipa de inspecţie fiscala a avut în vedere că dreptul de deducere a TVA sa fie exercitat de persoana impozabilă la data la care ia naştere exigibilitatea acesteia.

Actul de control s-a materializat în Raportul de inspecţie fiscală nr. F- 85 din 30.05.2017, Decizia de impunere nr. F- 96/30.05.2017 şi Dispoziţia de măsuri G-AIF 250/30.05.2017, acte administrativ - fiscale prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare în suma totală de 1.148.560 lei.

Împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F- 96/ 30.05.2017, precum şi împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. G-AIF 250/30.05.2017 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F- 85/30.05:2017 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. B., reclamanta A formulat contestaţie pe cale administrativă, care a fost soluţionată prin Decizia nr. 5990 din 12.12.2017, emisă de D.G.R.F.P.

În ceea ce priveşte motivele invocate de reclamantă cu privire la: cererea de anulare a art. 1 şi art. 2 din Decizia nr. 5990 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice la data de 12.12.2017 şi cea de anulare parţială a Deciziei de impunere nr. F- 96/30.05.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., respectiv exonerarea societăţii de plată sumei de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri. Urmare a inspecţiei fiscale efectuate, s-au stabilit următoarele diferenţe ce sunt contestate: 62.309 lei reprezentând impozit pe profit; 5.972 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată; 1.080.279 lei reprezentând taxă anuală de autorizare, taxa de funcţionare şi taxa de viciu.

Cu privire la respingerea ca nemotivat al capătului de contestaţie referitor la TVA suplimentar de 5.972 lei a arătat că, susţinerea solicitării privind anularea art. 1 şi art. 2 din Decizia nr. 5990/12,12.2017 emisă de Direcţia Generala a Finanţelor Publice, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. F- 96/30.05.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. cât şi exonerarea societăţii de la plata sumei de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri – contestatara a invocat nelegalitatea actelor administrative întrucât „parte din inspecţia fiscală constând în constatarea din punct de vedere faptic a situaţiei a fost efectuată de organe necompetente material, respectiv de organe ale ONJN".

Referitor la invocarea de către contestatoare a nelegalităţii stabilirii TVA întrucât Decizia de reverificare a fost emisă după împlinirea termenului de prescripţie, invocându-se prevederile art. 91, 93 Cod de procedură fiscală, aceasta nu poate fi reţinută şi a invocat în apărare art. 23, art. 91 alin. 1 şi 2, art. 92 alin. 1 şi alin. 2 din OG nr. 92/2003 Cod procedură fiscală.

În acest caz, termenul de prescripţie a dreptului organelor de inspecţie fiscală de a stabili obligaţii suplimentare cu titlu de TVA începe să curgă de la data de 01.01.2012, motiv pentru care argumentele contestatoarei cu privire la efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale nu sunt întemeiate, întrucât termenul de prescripţie a fost suspendat pe data cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere iar inspecţia fiscală a început conform Deciziei de Reverificare nr. IV 542 la data de 16.03.2017, deci înlăuntrul termenului de prescripţie.

Cu privire la suspendarea dispusă conform art. 1 al Deciziei nr. 5990 din 12.12.2017 a arătat că prin invocarea nelegalităţii şi netemeiniciei art.1 al deciziei prin prisma neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, contestatara încearcă să disimuleze situaţia existenţă în fapt şi în drept, iar reprezentanţii statului vin şi reamintesc de prevederile Deciziei nr.401/2016 a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, prezenta speţă, se circumscrie considerentelor deciziei Curţii Constituţionale menţionată, ţinând seama de faptul că organele de control din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc au transmis Raportul de constatare nr. 46.191/22.12.2015 către Direcţia Naţională Anticorupţie, constatări ce se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. F- 85 din 30.05.2017, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F- 96 din 30.05.2017, contestată.

Practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul necesităţii suspendării soluţionării contestaţiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunţată de I.C.C.J.

A invocat dispoziţiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 135/2010, art. 277 alin. 3 din Legea nr. 207/2015, pct. 10.2 din OPANAJ nr. 3741/2015 şi cele arătate, până la finalizarea laturii penale, se va suspenda soluţionarea cauzei, pentru suma de 1.142.588 lei, reprezentând: impozit pe profit în sumă de 62.309 lei, taxă anuală autorizare jocuri în sumă de 1.080.279 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. 3 din Legea nr. 207/2015.

Cu privire la cererea de constatare a nulităţii parţiale a raportului de inspecţie fiscală nr. F 85/2017 şi de anulare parţială a deciziei de impunere nr. F/96/30.05.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., respectiv exonerarea societăţii de plata sunei de 62.309 lei impozit pe profit, 5.972 lei TVA şi 1.080.297 lei taxă anuală de autorizare jocuri, a arătat că echipa de inspecţie fiscală în stabilirea stării de fapt fiscale a S.C. A. S.R.L. a procedat la administrarea mijloacelor de probă transmise Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice B. de către Serviciul Teritorial de NordEst cu privire la activitatea S.C.A. S.R.L.

Direcţia Generală de Supraveghere şi Control din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a transmis adresa nr. 8.411/DGSC /14.03.2017 către Serviciul Teritorial Nord Est prin care au comunicat informaţii. În urma acestei acţiuni de control a fost întocmit de inspectorii cu atribuţii de control din cadrul ONJN Raportul de constatare nr. 46.191/ 22.12.2015, transmis organelor de cercetare penală. Controlul s-a efectuat ulterior şi în completarea verificărilor organelor de cercetare penală din cadrul DNA asupra mijloacelor de joc identificate şi indisponibilitate conform proceselor verbale de percheziţie domiciliară, întocmite anterior cu ocazia percheziţiilor efectuate la punctele de lucru unde au existat suspiciuni ca persoanele inculpate(...) au exploatat aparate de joc tip slot machine fără respectarea legislaţiei în domeniu.

În conformitate cu cele menţionate în Raportul de constatare întocmit de inspectorii ONJN, precum şi cu cele menționate în cuprinsul documentelor întocmite ulterior-urmare a verificărilor în aceeaşi cauză - s-a stabilit că prin S.C.  A. S.R.L. au fost exploatate un număr de 43 mijloace de joc slot machine fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege fără a deţine licenţa de organizare şi autorizaţii de exploatare, corespunzător prevederilor OUG nr. 77/2009, caz în care s-a estimat că, raportat la acest operator economic, prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului - prin neplata taxelor de licenţă şi a taxelor de autorizare aferente - este de 1.080.278,50 lei, echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4,4093 lei/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În concluzie, inspectorii fiscali au consemnat rezultatul reverificării în Raportul de Inspecţie fiscală F 85/30.05.2017, rezultat cuantificat în: 62.309 lei - impozit pe profit; 5.972 lei TVA; 1.080.279 lei taxă anuală autorizare jocuri, acesta fiind emis pe baza de probe ce au servit la constatarea unor stări de fapt de către inspectorii ONJN. Totalitatea probelor administrate de către inspectorii ONJN din punct de vedere al exploatării celor 43 de aparate de joc sunt luate în calcul de către echipa de inspecţie fiscală în stabilirea de noi creanţe fiscale în baza prevederilor art. 69 alin. 1.

Referitor la metoda estimării utilizată e organul de control la stabilirea impozitelor suplimentare a arătat că organul de inspecţie a stabilit un profit total rezultat din activitatea de jocuri de noroc autorizată la nivelul anului 2014 în sumă de 666.134 lei. Funcţie de documentele contabile şi financiare deţinute şi puse la dispoziţia organelor de inspecţie, tot matematic şi raţional, s-a stabilit un număr mediu utilizabil şi rezonabil de maşini electronice de câştiguri la nivelul anului 2014 şi anume 69,5 aparate. Tot matematic şi raţional, s-a stabilit profitul mediu obţinut de către S.C.  A. S.R.L, la nivelul anului 2014 pentru exploatarea unei maşini de joc în sumă] de 9.584,66 lei/aparat.

Conform prevederilor art. 106 alin. 3 din Legea nr. 207/2015, echipa de inspecţie a procedat la stabilirea profitului impozabil aferent activităţii de jocuri de noroc pentru anul fiscal 2015, având ca bază estimativă elementele cele mai apropiate şi mai rezonabile situaţiei de fapt: profitul total, numărul de aparate de joc şi profitul mediu pe aparat de la nivelul anului 2014 (fiind utilizată metoda raportării la o perioadă similară, respectiv anul 2014).

În metoda de estimare utilizată, în stabilirea bazei impozabile aferentă profitului impozabil şi respectiv a impozitului pe profit la nivelul anului 2015, organele de inspecţie au utilizat ca mijloace de probă şi calcul documentele financiar-contabile puse la dispoziţie din care, în mod analitic: fişe analitice pentru următoarele conturi/anul 2014: 706-venituri din redevenţe, locaţii şi chirii cu utilizarea contabilă de venituri aferente jocuri, 624-cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal cu utilizarea contabilă de cheltuieli de transport şi întreţinere aparate de joc, 602/302- cheltuieli cu piesele de schimb cu utilizarea pieselor de schimb la aparatele de joc, 681/281-cheltuieli cu amortizarea aparatelor de joc cu utilizarea contabilă de cheltuieli cu uzura aparatelor de joc; lista intrărilor incluzând profitul din vânzarea de marfă pe locaţii dotate cu aparate de joc şi profitul din activitatea de jocuri - profit constituit din încasări din care au fost scăzute premiile acordate şi taxele achitate; statele de plată cu accesoriile aferente întocmite pentru angajaţii ce prestează activitate în locaţiile dotate cu aparate de joc .

Societatea invocă nelegalitatea stabilirii taxei pe valoarea adăugată de plată de 5.972 lei întrucât termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 31 decembrie 2016 iar decizia de reverificare a fost emisă la data de 16.03.2017, în concluzie, termenul era prescris.

S.C.  A. S.R.L. este parte în dosarul penal nr.4/P/2015 având ca elemente şi mijloace de probă date furnizate de către Serviciul Central - Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi a celorlalte servicii teritoriale - D.G.S.C, cât şi date completate urmare verificărilor organelor de cercetare penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În drept, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 113, art. 118 alin. 5 şi art.131 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 207/2015.

Cu privire la cererea în constatarea lipsei de opozabilitate faţă de S.C. A. SRL şi a lipsei oricărui efect juridic erga omnes al Deciziei de impunere nr. F- 96/2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a arătat că în scopul excluderii oricărei interpretări, organele de inspecţie fiscală au prezentat elementele menţionate în formularul „Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice” emis din Sistemul informatic privind activitatea de Inspecţiei Fiscale persoane juridice - versiunea 1.5- sistem administrat de către M.F.P -ANAF.

În concluzie, solicitarea adresată instanţei privind aplicarea prevederilor art. 48 din Codul de procedură fiscală şi constatarea inopozabilităţii faţă de societate şi lipsa efectelor juridice erga omnes a Deciziei de impunere F-96/2017 nu are obiect.

Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a deciziei de impunere, respectiv a nulității măsurilor dispuse urmare a exploatării a 46 aparate de joc „în comun” cu C. SRL, a susţinut că s-a menţionat că controlul fiscal s-a efectuat ulterior şi  în completarea verificărilor organelor de cercetare penală din cadrul DNA asupra mijloacelor de joc identificate şi indisponibilizate conform proceselor verbale de percheziţie domiciliară, întocmite anterior cu ocazia percheziţiilor efectuate la punctele de lucru unde au existat suspiciuni că persoanele inculpate au exploatat aparate de joc tip slot machine fără respectarea legislaţiei în domeniu.

În conformitate cu cele menţionate în Raportul de constatare întocmit de inspectorii ONJN, precum şi cu cele menţionate în cuprinsul documentelor întocmite ulterior-urmare a verificărilor în aceeaşi cauză - s-a stabilit că prin S.C.  A. S.R.L. au fost exploatate un număr de 43 mijloace de joc slot machine fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (fără a deţine licenţa de organizare şi autorizaţii de exploatare, corespunzător prevederilor OUG nr. 77/2009 privind organizarea ŞI exploatarea activităţii de jocuri de noroc, cu modificările şi completările ulterioare), caz în care s-a estimat că, raportat la acest operator economic, prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului - prin neplata taxelor de licenţă şi a taxelor de autorizare aferente - este de 1080.278,50 lei echivalentul a 245.000 euro la cursul de 4.4093 lei/euro - curs stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2014, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Din analiza Deciziei de impunere nr. F-96 din 30.05.2017 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F 85 din 30.05.2017 se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept în baza cărora a fost întocmită, iar explicitarea constatărilor faptice cuprinde examinarea tuturor elementelor relevante pentru impunere, bazate pe atât pe constatările proprii cât şi pe probele administrate în cauză.

Cu privire la întrebările enumerate în cadrul interogatoriului, a susţinut că acestea se regăsesc în Raportul de inspecţie fiscală nr. F- 85 din 30.05.2017 iar pentru completări ulterioare se pot solicita informaţii de la ONJN - Direcţia Generală de Autorizare Jocuri de Noroc în baza prevederilor OUG nr. 20/2013 coroborate cu cele ale Legii nr. 207/2015.

Pentru motivele arătate a cerut respingerea acţiunii, menţinerea Deciziei nr. 5990/12.12.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F- 96 din 30.05.2017, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. G-AIF 250/30.05.2017 emisă în baza Raportului de Inspecţie fiscală nr. F- 85/30.05.2017, emisă de către D.G.R.F.P prin A.J.F.P. B.- Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca fiind legale şi temeinice.

La data de 12.04.2018 reclamanta S.C. A. SRL a depus cerere de completare a acţiunii prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Raportului de inspecţie fiscală nr. F 85/2017 şi a Deciziei de impunere nr. F 96/2017 şi a solicitat constatarea nulităţii raportului şi deciziei.

Astfel, decizia constituie act administrativ unilateral cu caracter individual ceea ce conferă aplicabilitate prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Susţine că a depus la dosar dovada prin care a solicitat constatarea nulităţii şi a invocat şi înserat dispoziţiile art. 113 alin. 3, art. 118 alin. 2 şi 3 Cod procedură fiscală, Ordinul nr. 825/2016 al Preşedintelui ANAF. Precizează că obiectul prezentei cereri nu îl constituie legalitatea/nelegalitatea ori temeinicia/netemeinicia deciziilor de reverificare ci îl constituie nelegalitatea deciziei subsecvente raportului, acte ce au fost întocmite urmare a reverificării.

Raportul de inspecţie fiscală nr. F 85/2017 cuprinde menţiunea că este întocmit urmare a inspecţiei fiscale efectuată în temeiul prevederilor art. 128 Cod procedură fiscală în baza deciziilor de reverificare nr. 67 şi 69 din anul 2017 ulterior şi în completarea organelor de cercetare penală din cadrul DNA. La data de 23.03.2018 a solicitat intimatei comunicarea celor două decizii menţionate în raport şi dovada de comunicare a acestora. Urmare acestor solicitări, cu adresa nr. IV 721 din 29.03.2018 s-a comunicat deciziile nr. 67 şi 69 fără a li se comunica dovezile de comunicare a acestora.

Întrucât deciziile de verificare nu-i sunt opozabile din nici un punct de vedere şi nu pot avea nici un efect juridic faţă de nici un subiect de drept sunt nule întrucât în cazul raportului este întocmit fără ca organul fiscal să fie competent a efectua reverificarea şi, în cazul deciziei aceasta este emisă în baza unui raport de inspecţie nul.

Decizia de impunere F- 96/2017 este actul administrativ emis în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F- 85/2017, situaţie dovedită atât prin prevederile legale cât şi prin menţiunea de la pagina 7 a deciziei.

În această situaţie de fapt şi de drept este dovedit că: deciziile de reverificare nr. 67 şi 69 , acte care confereau organului fiscal competenţa de a efectua reverificări, nu le-au fost comunicate; în lipsa comunicării acestor decizii, inspecţia fiscală care generat Raportul de inspecţie fiscală nr. F.  85/2017 s-a efectuat în condiţiile inexistenţei opozabilităţii faţă de reclamantă a unei decizii de reverificare şi a inexistenţei efectului juridic al atribuirii prin decizie organului de control fiscal a competenţei de reverificare a unei perioade ceea ce înseamnă că: decizia de reverificare este actul administrativ care, printre altele, prin excepţie de la principiul unicităţii inspecţiei fiscale, are ca efect acordarea de competenţă organului fiscal de a reverifica o anumită perioadă şi o anumită obligaţie fiscală; decizia de reverificare este actul administrativ care stabileşte obligaţia fiscală şi perioada supusă reverificării; inspecţia fiscală care a generat cele două acte administrative a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa întrucât cele două decizii nu produc faţă de reclamantă şi faţă de organul fiscal nici un efect; este dovedit că aceste două acte au fost urmare a reverificării (prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 108/22.03.2012, Decizia de impunere nr. 119 din 22.03.2012 referitoare la TVA, Raportul de inspecţie fiscală F 29 din 2017 referitor la impozitul pe profit, conform Fişei sintetice totale emise la data de 02.09.2015 de A.J.F.P. B. şi menţiunile din aceeaşi decizie referitoare la o inspecţie fiscală precedentă având ca obiect taxa jocuri de noroc, dovedesc că reclamanta a mai fost verificată pentru perioada 2015 cu privire la jocurile de noroc (impozit pe profit, TVA şi taxa de autorizare; astfel este dovedit că organul fiscal nu mai era competent material a efectua o nouă inspecţie pentru aceleaşi obligaţii fiscale aferente aceloraşi perioade decât în situaţia existenţei unei decizii de reverificare comunicată reclamantei conform legii; în lipsa unei asemenea decizii, competenţa organului fiscal de a efectua reverificarea nu a existat.

Decizia de impunere F 96/2017 este un act administrativ emis în baza Raportului de inspecţie fiscală F 85/2017.

În temeiul principiului că un act nelegal nu poate genera legalitate actelor emise în baza acestuia şi pentru motivele arătate a invocat excepţia de nelegalitate a raportului şi deciziei ca acte încheiate de organul fiscal fără a fi competent material şi a solicitat a constata că Raportul de inspecţie fiscală F 85/2017 şi Decizia de impunere nr. 96/2017 sunt nule în temeiul prevederilor art. 49 din Codul de procedură fiscală.

Inspecţia fiscală care a generat cele două acte administrative a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale imperative privind competenţa organelor fiscale încât sunt nule în temeiul prevederilor art. 49 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă.

A mai invocat menţiunile de la filele 13, 14, 15, 16, Cod procedură fiscală şi a arătat că acestea dovedesc că organele fiscale nu au competenţa şi le este interzis a efectua verificări/ reverificări „în completarea” activităţilor desfăşurate de organele de cercetare penală referitoare la fapte şi împrejurări pendinte de aspectele cercetare de acestea (respectiv a cuantumului prejudiciului cauzat prin infracţiune); art. 1 pct. 1 şi, ca atare, întrucât raportul şi decizia emisă în baza raportului sunt acte întocmite în „completarea” celor întreprinse de DNA reprezintă încălcarea expres şi în scris recunoscută de organul fiscal a prevederilor art. 113 alin. 3 Cod procedură fiscală

Pentru motivele arătate a solicitat constatarea nulităţii Raportului de inspecţie fiscală F- 75/2017 şi a actului subsecvent reprezentat de Decizia de impunere F- 96/2017.

Analizând cererea astfel formulată, Curtea reţine următoarele:

În urma unui control efectuate de reprezentanți ai pârâtei a fost emis Raportul de inspecție fiscală nr. F- 85/30.05.2017. Ulterior, în baza acestui raport, a fost întocmită Decizia de impunere nr. F- 96/30.05.2017 act contestat de petentă în procedura administrativă. În soluționarea contestației a fost emisă Decizia nr. 5990/12.12.2017, punctele 1 și 2 din dispozitivul acestui act fiind contestate în cauză.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestării Raportul de inspecție fiscală, curtea o apreciază ca întemeiată, urmând a o admite, dat fiind faptul că, potrivit art. 268 Cod de procedură fiscală, se poate formula contestație împotriva titlului de creanță, precum și a actelor administrativ-fiscale. Ori, actul analizat nu are nici caracter de titlu de creanță și nici acela de act administrativ-fiscal, fiind un document în care sunt consemnate constatările organelor de inspecție fiscală, care stă la baza emiterii deciziei de impunere, contestată, de altfel, în speță.

Cu referire la excepția de nelegalitate a raportului menționat și a deciziei de impunere, invocată de reclamantă și fundamentată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, curtea apreciază, de asemenea, în sensul inadmisibilității acestora. Astfel, este adevărat că, potrivit textului de lege anterior menționat, este posibilă cercetarea legalității unui act administrativ, în cadrul unui proces, pe cale de excepție, însă, din cuprinsul actului mai rezultă și că această modalitate de contestare a actului administrativ are un caracter conex unui litigiu având un alt obiect decât contestarea actului administrativ. Însă, în speța de față, obiectul acțiunii îl constituie chiar contestarea actelor a căror nelegalitate se invocă, contestare exercitată în procedura stabilită de lege în acest scop, astfel încât este inadmisibilă parcurgerea procedurii de contestare paralelă, de care dorește să uzeze petenta. De asemenea, rămân valabile statuările anterioare privitoare la lipsa caracterului de act administrativ a raportului de inspecție, fapt ce este de natură a se constitui într-o justificare suplimentară a soluție adoptate față de excepție.

În continuare, procedând la analiza fondului acțiunii, curtea începe prin a sublinia că, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. 2 Cod de procedură fiscală, obiectul acțiunii judiciare, într-un litigiu de felul celui de față, poate fi constituit din contestația îndreptată împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă. În acest sens, se observă că prin pct. 1 din decizia atacată s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate, motivul adoptării acestei măsuri fiind reprezentat de derularea cercetărilor penale în dosarul nr. 4/P/2015, aflat pe rolul DNA. Conexiunea între cauza penală și situația fiscală a reclamantei o reprezintă faptul că, drept urmare a unor măsuri dispuse în dosarul penal menționat, ONJN a efectuat un control cu privire la activitatea petentei, în urma căruia a fost întocmit raportul nr. de constatare nr. 46191/22.12.2015, act depus în dosarul penal. În baza aceluiași raport a fost emisă de către pârâtă o decizie de reverificare în temeiul căreia s-a efectuat controlul ce a avut drept urmare emiterea actelor administrativ-fiscale contestate în prezenta cauză. În cauză, curtea apreciază ca întrunite cerințele art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207/2015. Astfel, este cert faptul că rezultatul cercetărilor din cauza penală are potențialul de a avea o înrâurire hotărâtoare cu privire la soluția ce are a fi dată în cauza administrativă, situația de fapt stabilită în cauza penală putând, în mod evident, prezenta elemente de interes atât pentru organul fiscal, cât și pentru instanța de contencios. Pe de altă parte, este dezirabilă evitarea examinării în paralel, în procedurile penală și administrativă, a situației financiare a petentei. În aceste condiții, suspendarea soluționării plângerii administrative apare ca fiind o soluție judicioasă. În ceea ce privește modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penală, curtea nu poate primi susținerile reclamantei. Astfel, este adevărat că prevederile legale amintite stabilesc posibilitatea de suspendare a soluționării plângerii în ipoteza în care organul fiscal sesizează organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, precum și faptul că, în speță, ipoteza legii nu este în integralitate aplicabilă, întrucât, la data demarării procedurii de control, exista deja un dosar penal unde erau investigate fapte aflate în conexiune cu aspectele de decizia contestată. Însă, curtea apreciază că rațiunea legii este aplicabilă în speță, iar aspecte referitoare la momentul sesizării organelor penale de felul celor semnalate de reclamantă nu sunt de esență și nu pot duce la inaplicabilitatea textului de lege anterior amintit.

Cu referire la punctul 2 din decizie, se constată că, într-adevăr, dispozitivul acesteia prevede respingerea contestației ca nemotivată. Însă, din examinarea considerentelor actului administrativ-fiscal, rezultă că au fost analizate criticile formulate de reclamantă în cadrul contestație, astfel încât mențiunile din dispozitiv nu pot fi apreciate decât ca fiind rezultatul unei erori materiale, fapt ce nu poate duce la anularea actului. Tot cu privire la acest punct al deciziei, se constată că reclamanta a criticat impunerea în sarcina sa a sumei de 5972 lei cu titlu suplimentar, cu motivarea că a intervenit prescripția dreptului de a impune obligații fiscale. Și această critică este nefondată. Așa cum rezultă din decizia de impunere, amintita sumă a fost stabilită în sarcina petentei, ca urmare a unei reverificări, pentru perioada 01.01.2011-30.11.2011. Conform dispozițiilor art. 91 din OG nr. 92/2003 (de interes în cauză, dat fiind momentul debutului curgerii termenului de prescripție), termenul este de 5 ani și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. În cauză acest termen nu poate fi considerat ca împlinit. Astfel, aplicarea regulii anterior amintite relevă debutul termenului pentru data de 01.01.2012, și împlinirea acestuia la sfârșitul anului 2016. Însă, așa cum rezultă din referatul din data de 13.03.2017, reverificarea s-a efectuat în temeiul Ordinului de serviciu F- 521/19.12.2016. Întrucât procedurile de control au fost demarate prin acest din urmă act, și având în vedere data emiterii acestuia, se observă că termenul de prescripție nu fusese împlinit la data controlului, astfel încât nu pot fi primite criticile reclamantei. Pe de altă parte trebuie arătat că aceeași perioadă a mai fost supusă unei verificări de către organele fiscale, în anul 2012, perioada în care s-a efectuat inspecție fiscală fiind 04.01.2012-22.03.2012 (conform RIF F- 108/22.03.2012). Art. 92 alin. 2 lit. c din OG 92 prevede suspendarea cursului prescripției pe perioada desfășurării inspecției fiscale, astfel încât cursul termenului în cauză a fost prelungit cu mai bine de 2 luni, fapt ce se constituie într-un argument suplimentar cu privire la respingerea excepției prescripției.

În consecință, avute fiind în vedere cele anterior expuse, curtea va respinge ca nefondată contestația dedusă spre soluționare.