Ocolul silvic privat este un subiect de drept privat, nu unul de drept public, astfel încât relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii. o.u.g. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică n

Ocolul silvic privat este un subiect de drept privat, nu unul de drept public, astfel încât relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii. O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică numai personalului silvic ce provine din structurile R.N.P. Romsilva.

Prin sentinţa nr. 1031 din data de 16 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 6196/95/2014*, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Ocolul Silvic Eparhial Gorj.

Împotriva sentinţei nr. 1031 din data de 16 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 6196/95/2014* a formulat recurs reclamantul X, criticând-o pentru nelegalitate.

În esenţă, recurentul a considerat că Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal nu este competentă material să judece această speţă, deoarece acţiunea sa se bazează atât în fapt, cât şi în drept, pe dispoziţiile Codului Silvic, care atât în vechea, cât şi în noua variantă menţionează acest spor de pericol.

Intimatul pârât Ocolul Silvic Eparhial Gorj nu a formulat întâmpinare, însă la data de 07.01.2016 a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurată şi trimiterea cauzei la instanţa Tribunalului Gorj, Secţia Conflicte de muncă.

Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Curtea observă că acţiunea formulată de către reclamant a fost judecată în fond de către Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Gorj, în considerarea calităţii de pădurar a acestuia şi a dispoziţiilor art. 58 din O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic.

Curtea constată că sentinţa recurată a fost pronunţată prin aplicarea greşită a normelor de drept material, având în vedere faptul ca instanţa de fond a considerat, în mod neîntemeiat, ca speţei de faţă i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 şi nu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prevederile O.U.G. nr. 59/2000 sunt aplicabile personalului silvic ce îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu art. 58 din acelaşi act normativ ce prevede faptul că personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Totodată, art. 117 din Legea 188/1999 prevede că „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.”

Aplicabilitatea la prezenta cauză a prevederilor Legii nr. 188/1999 trebuie nuanţată, în sensul că prevederile art. 58 alin. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 59/2000 împart personalul silvic în două categorii, respectiv funcţionari publici numiţi în funcţie printr-un act administrativ (decizie, ordin, dispoziţie) şi personalul contractual care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 10 Codul Muncii.

Trimiterea pe care o face art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000 la Legea nr. 188/1999, trebuie interpretată ca vizând alte aspecte nereglementate de această normă legală, raportându-se la faptul că personalului contractual i se aplică prevederile Codului Muncii, nu cele ale Legii nr.  188/1999, având în vedere faptul că relaţiile contractuale ale celor două părţi sunt în mod evident reglementate de un contract individual de muncă.

Întrucât intimatul pârât este un ocol silvic privat, fiind astfel un subiect de drept privat, nu unul de drept public, relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii, nu de legea specială vizată de instanţa fondului.

Nu se poate susţine faptul că o entitate de drept privat trebuie să fie reglementată din punct de vedere a relaţiilor de muncă de către o norma legală ce prevede modalitatea efectivă de desfăşurare a activităţii funcţionarilor publici. Elemente ca negocierea salariului, a locului muncii, a răspunderii personale, drepturile şi obligaţiile părţilor se efectuează în lumina reglementărilor  Codului Muncii, având în vedere în primul rând calitatea de personal contractual al tuturor angajaţilor.

Întreaga activitate lucrativă, modalitatea de contractare, precum şi relaţiile de muncă sunt specifice relaţiilor dintre entităţile de drept privat şi salariaţi şi nu au la bază procedura stabilită de prevederile Legii nr. 188/1999. Salariaţii nu se află într-un raport de serviciu cu o autoritate, născut şi exercitat în baza unui act administrativ de numire, ci îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual ce muncă, ce în mod evident este supus Codului Muncii.

Potrivit art. 6 lit. a din Legea 188/1999 „Prevederile prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii;”

Având în vederea calitatea de salariat a recurentului reclamant în baza unui contract individual de muncă, prin prisma prevederilor legale invocate anterior, activitatea sa lucrativă este reglementată în totalitate de prevederile legislative în domeniul dreptului muncii, acesta neavând calitatea de funcţionar public.

Curtea constată că instanţa de fond a considerat în mod neîntemeiat aplicabilitatea Legii nr. 188/1999 în detrimentul dispoziţiilor Codului Muncii.

O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică numai personalului silvic ce provine din structurile R.N.P. Romsilva.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond din înscrisurile existente la dosar,  reclamantul a fost angajat al Ocolului Silvic Eparhial Gorj, în funcţia de Şef de Ocol, până pe data de 28.05.2013, contractul individual de muncă încetând ca urmare a demisiei.

Reclamantul nu face parte din personalul silvic descris în ordonanţa de urgenţă, deoarece încadrarea sa a fost realizată în condiţiile H.G. nr. 997/1999, acesta încheind un contract de muncă cu angajatorul său Ocolul Silvic Eparhial Gorj, astfel că raportul juridic ce guvernează relaţiile dintre părţi este cel specific dreptului muncii, iar competenţa soluţionării cauzei revenea în primă instanţă Tribunalului - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări sociale.

Tribunalul trebuia să-şi verifice competenţa şi să se învestească în primă instanţă în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale. Neprocedând astfel, a încălcat dispoziţiile legale de ordine publică privind competenţa şi a pronunţat o hotărâre casabilă, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă „când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii”.

În raport de acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte critici formulată de reclamant, sentinţa este nelegală, astfel că recursul va fi admis, va fi casată sentinţa în raport de dispoziţiile art.  498 alin. 2 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 3  N.C.proc.civ. şi trimisă cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări sociale.

Domenii speta

Spete similare