Contestaţie la executare. og 22/2002. Posibilitatea instituţiei publice de a beneficia de un termen de 6 luni pentru a face demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligaţia de plata (iar nu pentru a o îndeplini ) este incompatibila cu principiile sta

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de XX.XX.2017, sub nr. A/299/2017, contestatoarea D.G.R.F.P.B. a formulat în contradictoriu cu intimatul C.R.A.D.A.I., contestaţie la executare împotriva somaţiei din XX.XX.2017 emise de BEJ O.G., prin care s-a dispus executarea obligaţiei prevăzute prin titlul executoriu – sentinţa civilă nr. A/2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X/299/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. B/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cât şi a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţată la data de XX.XX.2017 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X/299/2017 şi a încheierii de cheltuieli de executare. A solicitat suspendarea executării silite, anularea actelor de executare silită prin care s-a declanşat executarea împotriva acesteia în dosarul de executare nr. C/2017, respectiv încheierea privind cheltuielile de executare silită în raport cu data de XX.XX.2017 şi încheierea de încuviinţare a executării.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, creditorul CREDIDAM a solicitat executorului judecătoresc executarea sentinţei civile nr. A/2015, deşi legiuitorul prevede că demararea unei astfel de proceduri se face după refuzul debitorului de a achita obligaţia către creditorul său. Consideră că începerea executării silite fără a fi respectate dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 4023/10.12.2015, publicat în Monitorul Oficial reprezintă un impediment prevăzut de lege, executarea silită fiind inadmisibilă. A arătat că, sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu a fost legalizată la grefa instanţei competente la data de XX.XX.2017 şi dată spre executare prin executor judecătoresc, menţiunile privind existenţa unui demers prealabil creditorului către debitorul său lipsind cu desăvârşire, fapt ce demonstrează că în cauză s-a procedat cu intenţia vădită de a executa silit, prin costuri suplimentare, o obligaţie pe care organul fiscal, în temeiul OMFP nr. 4023/2015, ar fi executat-o voluntar, la cererea creditorului, în condiţiile expuse anterior. În ceea ce priveşte suma reprezentând cheltuieli de judecată, contestatoarea a contestat suma ca fiind disproporţionat de mare faţă de activitatea execuţională depusă de executorul judecătoresc.

În drept, au fost invocate prevederile art. 701 alin. 1, art. 711 alin. 1 şi 3, art. 718 alin. 2 Cod procedură civilă, OMFP nr. 4023/2015 şi O.G. nr. 22/2002. Contestatoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisurile depuse.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare la data de XX.XX.2017, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că, prin sentinţa civilă nr. A/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte cererea acesteia, anulând titlul executoriu şi somaţia şi obligând AFP la plata sumei de 3.858,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentinţa a rămas definitivă la data de 07.03.2016, iar la mai mult de un an de la rămânerea definitivă, creditoarea a cerut BEJ O.G. punerea în executare a titlului executoriu. A arătat că, art. 622 Cod procedură civilă nu stabileşte o obligaţie prealabilă a acesteia de solicitare a executării voluntare din partea AFP Sector 1 ca o condiţie de admisibilitate a executării silite.

A învederat că, Ordinul nr. 4023/2015 invocat de către AFP Sector 1 nu există, nefiind publicat în Monitorul Oficial, iar Ordinul nr. 4023/2014 se referă la aprobarea Procedurii de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, precum şi pentru declararea taxei pe valoare adăugată, neconţinând nicio dispoziţie dintre cele citate de către contestatoare. A precizat că, OG nr. 22/2002 nu împiedică în niciun fel executarea silită demarată de către aceasta, în condiţiile în care, pentru ca art. 2 să devină incident, situaţia premisă este aceea a lipsei fondurilor instituţiei debitoare, textul neinstituind un termen de graţie  general aplicabil pentru orice situaţie în care instituţiile publice sunt executate silit. Or, AFP Sector 1 nu face nicio menţiune şi nici vreo dovadă în sensul unei lipse de fonduri pentru achitarea obligaţiei de plată, iar suma pusă în discuţie nici nu ar putea pune probleme în ceea ce priveşte fondurile instituţiei publice contestatoare.

A mai arătat că, cheltuielile de executare au fost stabilite proporţional cu activitatea depusă de executor, iar reducerea cheltuielilor de executare poate fi realizată numai pe baza probelor administrate de persoana interesată, fără ca debitoarea să aducă vreo probă în cauză.

În drept,a invocat dispoziţiile legale din cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin completarea depusă la data de XX.XX.2017, contestatoarea a arătat că înţelege să formuleze contestaţie la executare şi împotriva înştiinţării privind măsura popririi conturilor deţinute de Administraţia Sector 1.

La dispoziţia instanţei, la data de XX.XX.2017, BEJ O.G. a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în dosarul de executare nr. C/2017.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri şi din oficiu proba cu înscrisuri constând în dosarul de executare silită.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt,

Prin sentinţa civilă nr. A/2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X/299/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. B/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă în parte cererea formulată de C.R.A.D.A.I. în contradictoriu cu AFP Bucureşti, au fost anulate titlul executoriu şi somaţia şi a fost obligată intimata AFP Bucureşti la plata sumei de 3.858,14 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

Prin cererea de executare silită depusă la data de XX.04.2017 (f.55), creditorul C.R.A.D.A.I. a solicitat punerea în executare silită a sentinţei civile menţionate,  în vederea recuperării sumei de 3.858,14 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din  XX.04.2017 (f. 62), BEJ O.G. a admis cererea creditoarei şi a dispus înregistrarea cererii, fiind deschis dosarul de executare nr. C/2017, iar prin încheierea din data de XX.04.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. X/299/2017, a fost încuviinţată executarea silită în baza titlului executoriu menţionat.

Prin încheierea  din XX.08.2017 (f. 69), BEJ O.G.  a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 700,46 lei împotriva debitorului C.R.A.D.A.I. din care suma de 459,12  lei reprezentând onorariu executor, suma de 221,34 lei reprezentând cheltuieli necesare desfăşurării executării silite şi suma de 20 lei reprezentând taxă de timbru.

Prin somaţia din XX.08.2017, comunicată debitorului, C.R.A.D.A.I. a fost somat, conform art. 670 C.p.c. să achite suma de 4.558,60 lei, în termen de o zi de la primirea somaţiei.

În drept,

Potrivit art. 711 alin. 1 C.p.c. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Conform art. 670 C.pr.civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Cu privire la apărarea contestatoarei referitoare la aşa numitul termen de graţie de 6 luni, instanţa reţine că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 110/2007, daca executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligaţia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.

De asemenea, art. 3 al O.G. nr. 22/2002, prevede că, în cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plata în termenul prevăzut de art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila sau /şi potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.

Aceste dispoziţii trebuie interpretate si prin raportare la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994 , după acest moment Convenţia devenind parte integranta a sistemului roman de drept si dobândind in cadrul acestuia aplicabilitate directă. De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituţia României indică modul de soluţionare a unui anumit conflict între dispoziţiile Convenţiei, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte, si reglementările interne, în sensul că au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului in care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Sancţiunea aplicabilă intr-o asemenea ipoteză este acea a inaplicabilităţii normei interne contrare Convenţiei pentru raportul juridic concret si privitor la situaţia conflictuala supusa examinării. Mai mult, normele cuprinse în Convenţie si în protocoalele sale adiţionale alcătuiesc, împreuna cu jurisprudenţa organelor sale, un bloc de convenţionalitate, cu consecinţa că se impun autoritarilor naţionale cu aceeaşi forţă juridică cu care se impun si normele convenţionale.

Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO stabileşte protecţia “bunurilor”. In noţiunea de “bun” intra drepturile de creanţă. Aşa cum reiese si din Decizia Curţii Constituţionale nr. nr.528 din 12 decembrie 2013, in temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, al Legii nr.290/2003, cu modificările i completările ulterioare, şi al Legii nr.393/2006, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii băneşti pentru anumite imobile abandonate pe fostele teritorii ale României, în urma modificării graniţelor survenite înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art.44 alin.(1) din Legea fundamentală, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, unui „bun”, în sensul art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Noţiunea  de proces echitabil, include şi faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetăţeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate.

In cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit ca o autoritate a  statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru  a nu onora o datorie rezultata dintr-o hotărâre judecătoreasca . Sigur, o întârziere in executarea unei hotărâri poate fi justificata in circumstanţe speciale , dar întârzierea nu poate avea drept consecinţa o atingere adusa substanţei dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi c. Italiei). In cauza, reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri din cauza dificultăţilor financiare ale statului.

In dreptul intern, prevederile O.G. nr. 22/2002  sunt justificate prin faptul ca ar fi disproporţionat si inechitabil a recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-si valorifica creanţele împotriva acestora in condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbării grave a activităţii care constituie însăşi raţiunea de a fi a acestor instituţii. Astfel spus, in dreptul intern, activitatea administraţiei nu poate fi perturbata, in schimb, este acceptabil uneori o perturbare a rezultatului activităţii justiţiei. In schimb, Curtea europeana porneşte de la premisa ca “administraţia constituie un element al statului de drept si ca interesul sau se identifica cu cel al unei bune administrări a justiţiei”.

Prin urmare, instanţa apreciază ca posibilitatea instituţiei publice de a beneficia de un termen de 6 luni pentru  a face demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligaţia de plata (iar nu pentru a o îndeplini ) este incompatibila cu principiile stabilite in jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului enunţate anterior, aducând o atingere disproporţionată dreptului de proprietate al creditorilor.

Cu toate acestea, cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii puse în executare, astfel, contestatoarea nu mai poate invoca cu succes termenul de 6 luni.

Instanţa nu poate reţine apărările formulate de către contestatoare cu privire la procedura prevăzută prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 4023/10.12.2015, în condiţiile în care termenul de 1 an în care creditorul a aşteptat executarea de bunăvoie a obligaţiilor de către contestatoare, precum şi procedura extrem de greoaie reglementată prin Ordinul MFP nr. 4023/10.12.2015, sunt de natură să încalce dreptul creditorului de a obţine executarea în cel mai scurt timp, fiind încălcat dreptul de acces la justiţie şi de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, instanţa apreciază că acestea respectă condiţiile legale, contestatoarea neinvocând nicio apărare efectivă cu privire la acestea.

Instanţa constată că aceste cheltuieli de executare au fost stabilite în mod corect, onorariul executorului judecătoresc, incluzând TVA-ul, fiind calculat potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000, conform cărora executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministerul justiţiei cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Astfel, onorariul executorului judecătoresc a fost in mod corect determinat in raport de prevederile legale de mai sus, incluzând TVA 24 %.  De asemenea, instanţa apreciază ca in mod corect a fost inclus si TVA-ul în onorariul de executare. Ordinul nr. 2550/2006, modificat prin Ordinul nr. 2561/2012 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă şi taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătoreşti sunt ţinuţi a respecta Ordinul de mai sus si Legea nr. 188/2000 şi a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătoreşti au obligaţia calculării şi reţinerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de faţă: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanţa constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, la acest onorariu calculând şi percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatoarea-debitoare.

In privinţa celorlalte sume incluse in categoria cheltuielilor de executare, instanţa reţine că potrivit art. 669 alin. 3 c.p.c., „sunt cheltuieli de executare: 1.taxele de timbru necesare declanşării executării silite; 2.onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3.onorariul avocatului in faza de executare silita; 4.onorariul expertului, al traducătorului si al interpretului; 5.cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silita si cu efectuarea altor acte de executare silita;6.cheltuielile de transport; 7.alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

De asemenea, instanţa apreciază că şi somaţia, adresa înfiinţare a popririi şi încheierea de încuviinţare a executării silite, au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, fără ca în cerere contestatoarea să invoce motive pentru care s-ar impune anularea acestora.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a actelor de executare şi a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 719 alin. 1 C.pr.civ., până la soluţionarea contestaţiei sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării.

Astfel, având în vedere soluţia care va fi pronunţată în cauză cu privire la contestaţia la executare, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea AFP, cu sediul în sector …., în contradictoriu cu intimata CRADAI, cu sediul ales în …, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefă, azi, xx.xx.2017.

Domenii speta

Spete similare