Interpretarea art. 1266 și urm. c. civ.. Contract nenumit. Preluare de datorie prin înscris sub semnătură privată

Lămurirea și interpretarea convențiilor părților se face după voinţa concordantă a părţilor identificată la data nașterii convenției. Încheierea unui contract în forma simplificată nu justifică prin sine concluzia că acel contract este unul nenumit de natură să justifice sustragerea sa din specia contractelor cu reglementare expresă. Sunt nenumite acele contracte nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia contractelor numite, determinate ca atare prin conținutul clauzelor lor care nu pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operațiuni juridice determinate și nominalizate ca atare în legislația civilă.Prin urmare, nu poate fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conținutul său principal acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat și reglementat ca atare, împrejurare dedusă de instanţele inferioare nu din apârârarea pârâtului ori alte probe administrate, cum a fost cazul în litigiu.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu sub nr. ……., reclamanta ……. a solicitat obligarea pârâtului ………. la plata sumei de 20.000 lei şi a cheltuielilor de judecată rezultate din proces.

A arătat că pârâtul a încheiat la data de 29.11.2919 o convenție (înscris sub semnătură privată) cu societatea reclamantă prin care și-a asumat ca până la data de 0l.05.2020 să achite suma de 20.000 lei reprezentând preluarea datoriei societății fiului său ……, administrator al …….., că între societatea reclamantă și societatea …..a fost încheiat contractul nr. ……./04.04.2018 de vânzare cumpărare material lemnos, că societatea reclamantă a achitat către societatea debitoare administrată de către fiul pârâtului avansul solicitat, însă nu a livrat materialul lemnos.

Reclamanta a arătat că pentru a evita chemarea în judecată și executarea datoriei societății fiului său, pârâtul și-a asumat în scris preluarea datoriei societății și a încheiat cu societatea reclamantă creditoare o convenție în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 1599 alin. (1) lit. b) din Codul civil, iar față de obligația asumată de către pârât, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei datorate de 20.000 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1599-1608 cod civil.

Prin întâmpinarea formulată petentul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată arătând că la data de 29.11.2019, în urma unei discuții telefonice cu ………., administratorul ……….., la rugămintea acestuia, s-a deplasat la sediul societății unde a fost informat că fiul său, ………. ar avea o datorie de 30.000 lei în urma unor relații comerciale, și că este nevoit să îl acționeze în instanță.

A arătat că și-a sunat fiul, dar nu a putut lua legătura cu acesta astfel că a fost de acord cu încheierea convenției pentru suma de 20.000 lei pentru că diferența de 10.000 lei era achitată de el prin alte mijloace, că a încheiat convenția, termenul de achitare fiind 1 mai 2020, dar condiția a fost ca fiul său să nu fie acționat în judecată, iar în cazul în care nu reușește să plătească suma, să-și continue demersurile.

Pârâtul a mai arătat că după ce a ajuns acasă, fiul său i-a spus că la societatea ………. nu este el administrator dar că, în calitate de angajat, a lăsat un bilet la ordin garanție, fiind deja acționat în instanță de reclamantă. A arătat că nu are nicio datorie față de reclamantă ci că a încercat doar să rezolve conflictul pe cale amiabilă.

Prin sentinţa nr. 445/28.01.2021 Judecătoria Târgu-Jiu a respins cererea.

Prima instanţă a reţinut că părțile au semnat o convenție în 29 noiembrie 2019 prin care pârâtul și-a luat angajamentul ca până la data de 1 mai 2020 să achite suma de 20.000 lei reprezentând datoria societății …….. către reclamantă. Potrivit convenţâiei, dacă până la data de 1 mai 2020 pârâtul va achita în integralitate suma de 20.000 lei, reclamanta va stinge toate acțiunile juridice pornite împotriva societății …….., iar dacă nu va achita datoria până la data de 1 mai 2020, toate acțiunile juridice vor continua. (f 7)

Reclamanta a invocat în drept dispozițiile art. 1599-1608 Cod civil, care reglementează preluarea de datorie.

Analizând convenția încheiată de părți și depusă de reclamantă la dosar, instanța a reţinut că aceasta este o convenție nenumită și nu o preluare de datorie, pârâtul obligându-se să achite suma de 20.000 lei, iar dacă nu o va achita, reclamanta urmează a se adresa instanței în vederea recuperării datoriei de la debitor.

Astfel, s-a reţinut că părțile s-au înțeles cu privire la o „păsuire” acordată debitorului, în sensul că dacă pârâtul va achita suma de bani, acesta va fi iertat de întreaga datorie, iar dacă se va împlini termenul și datoria nu va fi achitată, debitorul va fi acționat în instanță.

În atare condiții, convenția semnată de părți nu are regimul juridic al unei preluări de datorie, debitorul nefiind liberat, ci doar amânat momentul la care acesta va fi acționat în instanță. Totodată, nu se poate reține că pârâtul s-a obligat în mod real la plata sumei de 20.000 lei din moment ce s-a stipulat și ce se va întâmpla în situația în care nu va achita această sumă.

Părțile au prevăzut situația în care pârâtul nu va achita suma de 20.000 lei până la data de 1 mai 2020, respectiv acționarea în justiție a fiului pârâtului, astfel că nu se poate vorbi de o obligație concretă și serioasă cu privire la o preluare de datorie, care trebuie să conțină voința clară și neechivocă a părților, în sensul preluării datoriei de către un terț.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond, reţinerea spre judecare şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată (taxele judiciare de timbru).

În motivarea apelului, reclamanta a arătat a încheiat cu societatea ……., prin administrator ……., contractul nr………/04.04.2018 de vânzare-cumpărare material lemnos, fiind achitat avansul solicitat, însă nu a livrat materialul lemnos.

Pentru a evita chemarea în judecată şi executarea datoriei societăţii fiului său, pârâtul şi-a asumat în scris preluarea datoriei societăţii şi a încheiat o convenţie în acest sens potrivit dispoziţiilor art. 1599 art. (1) lit. b) din Codul civil.

A arătat că instanţa de fond a schimbat în motivare natura juridică a contractului pe care părţile şi-l asumaseră în scris, dintr-un contract de preluare de datorie într-unul nenumit.

A arătat că un contract nenumit este un contract care nu poate fi încadrat sub nicio formă în niciunul  dintre contractele speciale consacrate de codul civil iar convenția care face obiectul dosarului se încadrează în mod cert în categoria contractelor de preluare de datorie potrivit dispoziţiilor art. 1599 alin. (1) lit. b) din Codul Civil.

Nu poate fi primită motivarea instanţei de fond potrivit căreia îşi bazează argumentația pe o presupusă neseriozitate a conținutului convenţiei, neseriozitate stabilită de către instanţă fără nicio probă administrată în acest sens (instanţa nu putea ajunge la o astfel dc motivare doar pe propria interpretare, ci o eventuală neseriozitate a obligaţiilor asumate trebuia să fie dovedită cu o altă categorie de probe).

Singura probă administrată, interogatoriul pârâtului, era insuficientă pentru a forma convingerea intimă a instanţei asupra naturii unui contract.

Instanţa dc fond nu a ţinut cont nici de o eventuală asemănare cu contracte speciale a convenției eventual cu preluarea dc datorie, înțelegând să respingă cererea de chemare în judecată fără un argument în conformitate cu normele de drept material.

A mai învederat că a arătat în mod clar (prin bilete la ordin), că a achitat suma solicitată spre restituire debitorului iniţial. Legătura dintre debitorul iniţial si cel secundar a dovedit-o prin e-mail-ul depus în copie la dosar din care reiese că pârâtul se ocupa frecvent de afacerile fiului care administra firma debitorului iniţial. Fiul administra prin procură specială firma, procură depusă de reclamantă la dosar, dar de care instanţa de fond nu a ţinut cont.

Intimatul pârât …….., deşi legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin decizia nr. 403/14.09.2021 Tribunalul Gorj, Secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de apel, apelanta-reclamantă …….. a criticat încheierea din ședința publică în care s-au încuviințat probele respectiv încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei la cererea pârâtului.

Sentința apelată a fost apreciată ca temeinică și legală, fiind rezultatul interpretării corecte a convenției părților prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în materie.

S-au reţinut prevederile art. 1266 Cod civil  potrivit cărora contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor; la stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior contractului.

S-a reţinut că prin convenția încheiată părțile s-au înțeles cu privire la o ”păsuire” acordată debitorului, în sensul că dacă pârâtul va achita suma de bani, acesta va fi iertat de întreaga datorie, iar dacă se va împlini termenul și datoria nu va fi achitată, debitorul va fi acționat în instanță, nefiind o preluare de datorie în sensul art. art. 1599 Cod civil.

Voința concordantă a părților în sensul arătat este evidențiată de atitudinea reclamantei care a acționat în instanță pe debitorul inițial, astfel cum părțile procesuale au stipulat în convenția analizată, respectiv că pârâtul s-a obligat să achite suma de 20.000 lei, iar dacă nu o va achita reclamanta urmează a se adresa instanței în vederea recuperării datoriei de la debitor.

Astfel, comportamentul reclamantei, ulterior contractului, de a acționa în instanță pe debitorul inițial este o dovadă a înțelegerii părților contractante, părți în prezentul proces, ca în cazul în care pârâtul nu achită datoria în numele debitorului inițial reclamanta creditoare va acționa în instanță debitorul inițial.

Din clauzele convenției, ca de altfel din comportamentul părților, nu se poate reține că părțile s-ar fi înțeles la o preluare de datorie în condițiile art. art. 1599 Cod civil, întrucât nu rezultă voința echivocă a pârâtului de plăti datoria în numele debitorului, în sensul de a se substitui acestuia, ci a voit a încerca o plată până la termenul stipulat acceptând condiția ca în cazul în care nu execută plata raportul juridic obligațional să continue între reclamanta creditoare și debitorul inițial.

Din convenție nu rezultă, fără echivoc, din convenția părților procesuale că debitorul inițial este liberat de datorie cum impun condițiile dispozițiilor art. 1599 Cod Civil pentru a se putea discuta de o preluare de datorie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta ……… prin care a solicitat admiterea recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (2) din Codul de procedură civilă, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii apelului, a schimbării în tot a sentinţei civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. A solicitat cheltuieli de judecată fond, apel şi recurs.

A arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv art. 1166, art. 1599 litera b), art. 1600 şi art. 1603 din Codul civil, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

Instanţa de apel în mod nelegal a dat convenţiei părţilor o altă calificare juridică, deşi, din conţinutul acesteia reiese fără putinţă de tăgadă că este o convenţie de preluare de datorie încheiată între recurent în calitate de creditor şi intimat în calitate de nou debitor, în locul debitorului iniţial.

Această concluzie reiese din chiar primul paragraf al convenţiei (aceasta are decât trei paragrafe) unde se menţionează expres că intimatul ……… îşi ia angajamentul să achite până la data de 01/05/2020 suma de 20.000 lei, datoria societăţii ……. (debitorul iniţial), societate administrată de fiul său, …….., către recurentă în conformitate cu dispoziţiile relevante din Codul civil: art. 1599,  art. 1600, în opinia recurentei art. 1601 nefiind aplicabil în speţă.

Celelalte două paragrafe ale convenţiei nu schimbă în niciun mod natura juridică a acesteia, aceea de preluare de datorie potrivit dispoziţiilor art. 1599 din Codul civil, contrar argumentelor reţinute de prima instanţa şi instanţa de apel, deoarece acestea au în vedere un beneficiu procesual pe care creditorul recurent îl acordă debitorului iniţial (care nu este parte în convenţie) şi anume stingerea acţiunilor juridice pornite împotriva societăţii debitoare iniţial (neidentificate în mod concret).

Menţiunea de la finalul convenţiei, potrivit căreia, în caz de neplată la termen, toate acţiunile juridice vor continua, nu este de natură a schimba obiectul convenţiei stabilit prin primul paragraf în cel mai explicit mod, ci are rolul de a responsabiliza pe noul debitor, prin atragerea atenţiei că, în caz de neplată, vor exista consecinţe juridice, lucru perfect normal în acţiunea de formare a voinţelor în cadrul oricărui act juridic.

Instanţa de apel refuză să dea efect acestei convenţii, deşi dispoziţiile art. 1600 din Codul civil obligă în acest sens. Într-adevăr, interpretarea clauzelor unei convenţii se face sistematic şi având în vedere voinţa reală a părţilor, însă nu se face într-un mod prin care aceasta este lipsită de efecte, cum a procedat atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă.

Instanţa de apel, prin aplicarea normelor legale de drept material menţionate, a nesocotit dispoziţiile art. 1166 din Codul civil.

A arătat că instanţa de apel, prin paragrafele 2 şi 3, a schimbat obiectul real al convenţiei ducând contractul în zona contractelor nenumite şi lăsându-l fără niciun efect concret, deşi părţile au stabilit în mod clar drepturi şi obligaţii concrete fără niciun dubiu.

Celelalte două paragrafe cu care se încheie convenţia nu schimbă obiectul acesteia stabilit prin primul paragraf, şi nici nu îl circumstanţiază, fiind aspecte ulterioare executării obligaţiilor de către intimat.

Codul civil defineşte în art. 1599 preluarea de datorie ca fiind transmiterea de către debitor a obligaţiei de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie către o altă persoană şi enumera două forme alternative de realizare a operaţiunii.

Natura juridică şi normele aplicabile depind, aşadar, de voinţa părţilor, dacă acestea au calificat operaţiunea drept o preluare de datorie, cum este cazul în speţă prin fraza „îmi iau angajamentul să achit până la data de 01/05/2020 suma de 20.000 lei”, regulile acesteia se vor aplica prioritar şi doar în subsidiar cele, de exemplu, ale fideiusiunii, dacă părţile nu au prevăzut nimic (ci doar au descris conţinutul operaţiunii), regulile preluării de datorie vor fi norma generală iar celelalte vor fi norma specială.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin.(2) din Codul de Procedură Civilă, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii apelului, a schimbării în tot a sentinţei civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

A solicitat cheltuieli de judecată fond, apel şi recurs.

În 30.12.2021 intimatul-reclamant …….. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei.

A arătat că soluţiile Judecătoriei Târgu-Jiu şi a Tribunalului Gorj sunt temeinice şi legale deoarece exact cum au constatat ambele instanţe, reclamanta invocă în drept dispoziţiile art. 1599-1608 C. civ. care reglementează preluarea de datorie.

Analizând convenţia încheiată între acesta şi reclamantă, apreciază că este o convenţie nenumită şi nicidecum o preluare de datorie în care s-a obligat să plătească suma de 20.000 lei până la data de 01.05.2020 pentru nu a începe acţiunea faţă de firma administrate de fiul său (iar înţelegerea a fost, ca dacă până la 01.05.2020 nu va reuşi să stingă această sumă reclamata va continua acţiunile juridice faţă de debitorul iniţial şi anume ……. fapt care a fost şi îndeplinit de reclamată).

A consluzionat că această convenţie a fost încheiată pentru o păsuire acordată debitorului ……, în sensul că dacă va achita această sumă, debitorul va fi iertat de întreaga datorie, iar dacă se va împlini termenul şi datoria nu va fi achitată debitorul va fi acţionat în instanţă.

În 20.01.2022 recurenta-reclamantă ……… a depus răspuns la întâmpinare prin acre a arătat că întâmpinarea intimatului cuprinde argumentele hotărârii de apel repetititv, poziţia sa fiind diferită faţă de apărarea formulată prin întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

Faţă de argumentele ridicate în cererea de recurs privind nelegalitatea hotărârii de apel îşi menţine apărările formulate şi reiterează solicitarea de admitere a recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin.(2) din Codul de procedură civilă, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii apelului, a schimbării în tot a sentinţei civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Examinând legalitatea deciziei recurate sub aspectul cazurilor de casare invocate de recurenţi, respectiv a celor prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.

Instanţa de recurs reţine că recurenta-reclamantă ……… a formulat o cerere în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtului ………. la plata sumei de 20.000 lei, sumă pe care pârâtul s-a obligat a o plăti în locul debitoarei iniţiale, …….. obligaţia sa fiind cuprinsă într-un înscris sub semnătură privată încheiat în 29.11.2019.

Prin convenţie, creditoarea recurenta-reclamantă ……. şi debitorul intimat-pârât …….. au stabilit:

„Subsemantul ……. (...) îmi iau angajamentul să achit până la data de 01.05.2020 suma de 20.000 (douăzecimii lei), reprezentând datoria societăţii ……. adminsitrată de …….. (fiul meu) (...) către societatea ………, conform contractului cu nr. ….. din data de 04.04.2018.

În condiţiile în care până la data de 01 mai 2020 voi achita în integralitate datoria scietăţii ……., adminsitrată de ……., societatea …….. înţelege să stingă toate acţiunile juridice pornite împotriva societăţii ……..

În condiţiile în care nu voi achita datoria până la data de 01 mai 2020 toate acţiunile vor continua”.

Instanţele de fond au respins cererea în pretenţii a reclamantei, considerând că prin convenţia sub semnătură privată, pârâtul nu s-a obligat să preia datoria debitoarei ……., ci părţile au convenit  o „păsuire” a societăţii debitoare privind plata ce izvorăşte din contractul nr. …../04.04.2018, convenţia din 29.11.2019 fiind, de fapt, un contract nenumit.

În prezentarea considerentelor instanței de recurs se impune premergător observația că toate criticile recurentei corespund unei greșite aplicări a legii la situația de fapt demonstrată, care a determinat o calificare greșită a raportului juridic dedus judecății, cu consecința înlăturării de la aplicare a normelor de drept care sancționează validitatea și eficacitatea raportului juridic real demonstrat prin mijloacele de probă administrate, ceea ce atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tot astfel, se impune încă de la început sublinierea că suportul pretenției reclamantei ……. a avut ca temei executarea obligației contractuale de plată a datoriei asumate de terţul ……… prin contractul nr. ……/04.04.2018, în baza unei înțelegeri a părţilor concretizate în înscrisul sub semnătură privată încheiat în 29.11.2019. În alte cuvinte, temeiul pretenției reclamantei s-a concretizat în angajarea unei răspunderi contractuale întemeiate pe dispozițiile art. 1270 C. civ.

Potrivit art. 1266 și urm. C. civ., lămurirea și interpretarea convențiilor părților se face după voinţa concordantă a părţilor identificată la data nașterii convenției. Astfel, este temeinic reținut  în cauză argumentul recurentei referitor la împrejurarea că operațiunea de calificare a contractului nu poate avea în vedere o situație anterioară care nu poate fi plasată într-o legătură de conexiune necesară cu circumstanțele inițiale ale nașterii raportului juridic pentru a putea fi avută în vedere la calificarea și conținutul acestuia.

Este lămurit din punct de vedere faptic împrejurarea că pârâtul …….. a semnat un înscris prin care şi-a luat angajamentul să achite suma de 20.000 euro, sumă ce reprezintă datoria societăţii ….. către societatea reclamantă, potrivit contractului nr. …./04.04.2018.

Plecând de la aceste premise corect stabilite, Curtea constată că instanţele de fond greşit au considerat că această înțelegere reprezintă o convenție simplificată, un contract nenumit care se sustrage de la conținutul unui contract de preluare a unei datorii.

Curtea arată că încheierea unui contract în forma simplificată nu justifică prin sine concluzia că acel contract este unul nenumit de natură să justifice sustragerea sa din specia contractelor cu reglementare expresă. Sunt nenumite acele contracte nereprezentate ca figuri juridice distincte, neadaptate la tipologia contractelor numite, determinate ca atare prin conținutul clauzelor lor care nu pot fi specific interpretate ca fiind corespondente unor operațiuni juridice determinate și nominalizate ca atare în legislația civilă.

Prin urmare, nu poate fi considerat automat nenumit un contract dacă prin conținutul său principal acesta stipulează o clauză specifică unui contract determinat și reglementat ca atare, împrejurare dedusă de instanţele infeioare nu din apârârarea pârâtului ori alte probe administrate, cum a fost cazul în litigiu.

Codul civil defineşte în art. 1599 preluarea de datorie ca fiind transmiterea de către debitor a obligaţiei de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie către o altă persoană şi enumeră două forme alternative de realizare a  operaţiunii: (a) fie printr-un contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor, (b) fie printr-un contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care acesta din urmă îşi asumă obligaţia debitorului iniţial. Dacă preluarea de datorie în primul caz se realizează prin transmiterea obligaţiei de la debitorul iniţial către noul debitor, contractul dintre creditor şi noul debitor are ca obiect asumarea faţă de creditor a datoriei de către un nou debitor.

În speţa de faţă se regăseşte situaţia reglementată la lit. b), înscrisul sub semnătură privată din 29.11.2019 conţinând o asumare a datoriei  de către terţ – pârâtul ….., prin raport juridic încheiat direct cu creditorul obligaţiei – reclamanta ………., asumarea datoriei de către noul debitor, putând avea loc fără consimţământul sau notificarea debitorului iniţial - ……...

Efectul de înlocuire se  produce în virtutea art. 1600 („Prin încheierea contractului de preluare a datoriei, noul debitor îl înlocuieşte pe cel vechi, care, dacă nu s-a stipulat altfel şi sub rezerva art. 1.601, este liberat.”) iar liberarea debitorului iniţial depinde, de voinţa părţilor contractului – creditor şi noul debitor. În cazul neliberării sale, debitorul iniţial este ţinut în continuare de obligaţia contractată, cu acelaşi efect de subsidiaritate, dacă prin contract nu s-a prevăzut expres solidaritatea pasivă.

Această situaţie se regăseşte şi în cauza dedusă prezentei judecăţi, creditoarea …….. şi noul debitor …….. înţelegându-se doar asupra preluării datoriei debitorulu iniţial, nu şi asupra eliberării acestuia din urmă de datorie.

„Păsuirea” societăţii debitoare …….. reţinută de judecătorie şi preluată de tribunal, nu poate avea decât sensul unei prelungiri a termenului de plată stabilit prin contractul nr. …/04.04.2018, şi care nu poate opera decât prin modificarea contractului care a prevăzut termenul respectiv. Or, modificarea unui raport juridic existent nu poate fi hotărâtă decât de părţile între care a intervenit raportul jurific respectiv, modificarea unei clauze neputând fi luată de un terţ.

Prin urmare, sunt fondate criticile recurentei potrivit cărora inserarea în convenţia din 29.11.2019 a viitoarelor demersuri pe care creditoarea le va efectua în situaţi în care nu  i se va plăti datoria nici de către noul debitor, nu permiteau calificarea contractului ca nenumit, iar lipsa menţiunii că debitorul iniţial nu este liberat justifica aprecierea că părțile au intenționat încheierea unui contract de preluare a datoriei în care pârâtul s-a obligat să plătească datoria asumată de debitorul iniţial.

Ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 498 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia instanţei de apel şi rejudecând, va admite apelul declarat de reclamanta ……, va schima sentinţa primei instanţe în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului ……… şi va fi obligat acesta la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei.

În temeiul art. 457 C. proc. civ., pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în toate fazele procesuale, constând în taxele judiciare de timbru în valoare totală de 2.211 lei.

Domenii speta

Spete similare