Acţiune revocatorie

Prin sentinţa civilă nr. 3887, Judecătoria Alexandria a respins ca neîntemeiată excepţia dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

A admis cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune revocatorie.

A declarat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597/10.10.2012 la B N C R, încheiat între pârâtul C A, în calitate de vânzător, prin mandatar, şi pârâţii L M şi L I-P, în calitate de cumpărători.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.325 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr. 785/740/2015 la data de 24.02.2015, reclamanta N N,  a chemat în judecată pe pârâţii C A, L M, L I P, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597 din 10.10.2012 de Notarul Public, făcut în dauna intereselor sale de creditor de către pârâtul-debitor C A şi pârâţii-terţi dobânditori L M şi L I P, cu consecinţa revenirii bunului în patrimoniul debitorului său. A solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că, prin sentinţa penală nr. 39/26.02.2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman, debitorul pârât a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea prev. de art. 183 Cod penal şi în favoarea sa la plata sumei de 50 000 lei daune morale, reprezentând prejudiciu cauzat.

A arătat că în cursul anului 2012, pârâtul debitor, în urma aplicării unei lovituri fratelui său T C, fapt ce a condus la decesul acestuia din urmă, a înstrăinat ulterior decesului acestuia, imobilul reprezentat de apartament cu 3 camere, pârâţilor L M şi L I P cu intenţia de a-şi diminua patrimoniul, act încheiat în frauda creditorilor.

Reclamanta arată că în timpul arestării preventive, pârâtul-debitor a împuternicit pe V A R să vândă apartamentul cu trei camere, pârâţilor, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1597/10.10.2012, astfel actul fraudulos de înstrăinare a fost comis în vederea sustragerii unui bun de la confiscare sau urmărire silită deoarece a fost încheiat după comiterea faptei şi înaintea hotărârii de condamnare şi obligarea la despăgubiri, ceea ce îl face cu atât mai mult revocabil. Prin încheierea actului fraudulos, pârâtul-debitor i-a creat un prejudiciu actual şi personal, pentru că a acţionat cu intenţia de a-şi provoca şi mări starea de insolvabilitate, de aici şi necesitatea desfiinţării actului făcut de acesta, măsură unică şi necesară în vederea garantării executării creanţei sale, care nu mai poate fi realizată dacă bunul înstrăinat nu se readuce în patrimoniul acestuia.

A mai arătat reclamanta că sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii acţiunii revocatorii deoarece prin actul atacat i-a creat un prejudiciu – starea de insolvabilitate a debitorului, frauda debitorului este dovedită în sensul că acesta a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al faptei sale de a încheia acest act autentic urmărind ca reclamanta să fie în imposibilitate de a-l executa silit; creanţa este certă, existenţa ei provine dintr-o hotărâre judecătorească, lichidă, având cuantumul determinat şi exigibilă, deoarece odată cu rămânerea irevocabilă a deciziei a ajuns la scadenţă, debitorul a fost pus în întârziere, împotriva sa fiind deschis un dosar de executare silită, dreptul la acţiune nu este prescris, pârâţii cu care debitorul a încheiat actul supus revocării sunt complic la fraudă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. art. 194 C. proc. civ., art. 1562-1565 , art. 2324-2326 şi urm. C. civ.

În susţinere, au fost ataşate următoarele înscrisuri, în copie: sentinţa penală nr. 39/26.02.2013, încheierea civilă nr. 700/05.08.2014, încheierea nr. 27093/10.10.2012 a OCPI Teleorman, încheiere de respingere nr. 41420/26.08.2014 a OCPI Teleorman, extras de carte funciară pentru informare, contract de vânzare-cumpărare nr. 151/24.01.2012, contract de vânzare-cumpărare nr. 3438/21.12.2011, încheiere de respingere nr. 41418/26.08.2014 a OCPI Teleorman, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597/10.10.2012 de BNP C R.

Pârâtul L I P a formulat întâmpinare la data de 20.05.2015, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind prescrisă, în raport de dispozițiile art. 1564 Cod civil şi în subsidiar respingerea acţiunii ca nefondată.

A arătat că în ceea ce priveşte prescripţia extinctivă specială prev. de art. 1564 Cod civil, apreciază că în raport de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 10.10.2012, termenul de 1 an de la data când reclamanta putea şi trebuia să cunoască despre acest contract de vânzare-cumpărare este împlinit şi de asemenea este împlinit şi faţă de data pronunţării sentinţei penale din data de 26.02.2013.

Pârâtul a precizat că a încheiat cu C A, prin mandatar contractul de vânzare-cumpărare la data de 10.10.2012, a achitat integral preţul şi nu a avut cunoştinţă până la prezenta acţiune că acesta avea datorii faţă de vreo persoană.

Pârâții C A și L M nu au depus întâmpinare la cererea formulată de reclamantă.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată şi a solicitat respingerea apărărilor invocate de pârât şi respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiate

Sub aspect probatoriu, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru părţi, proba cu interogatoriile reciproce precum şi proba testimonială pentru pârâtă, fiind audiată martora O C F.

Analizând actele de la dosar, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 39/26.02.2013 pronunţată de Tribunalul Teleorman (filele 20-24), debitorul pârât C A a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea prev. de art. 183 Cod penal, fiind totodată obligat și la plata către partea civilă N N a sumei de 50 000 lei daune morale, reprezentând prejudiciu cauzat.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597/10.10.2012 (filele 37-38), pârâtul C A, prin mandatar V A-R, a vândut pârâților L M, căsătorită cu L I P, apartamentul cu nr. 3 la prețul de 100.000 lei.

Prin încheierea OCPI din 10.10.2012, cu nr. 27093, a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea numitei L M, căsătorită cu L I-P (fila 27).

Prin adresa nr. 81220 din 25.07.2014, comunicată de Municipiul Alexandria – DITL (fila 30), aceasta a comunicat BEJ R F A-M faptul că pârâtul C A figurează în evidențele fiscale ale localității cu imobil situat în Alexandria.

 Prin încheierea OCPI din 26.08.2014, cu nr. 41420 (fila 28), s-a respins notarea urmăririi silite asupra acestui imobil, la cererea formulată de reclamantă, întrucât pârâtul C A nu mai este proprietar tabular activ.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța constată că, față de dispozițiile art. 1.564 C. civ., ,,Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.''

Sub acest aspect, este complet nerelevant pentru determinarea momentului de început a curgerii termenului special de prescripție aplicabil în speță, de 1 an, faptul că, la data de 10.10.2012, a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea numitei L M, căsătorită cu L I-P (fila 27).

De asemenea, este nerelevantă sub aspectul stabilirii momentului de început al curgerii termenului de 1 an și data sentinţei penale nr. 39/26.02.2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman.

Este contrar finalității textului mai sus citat a se institui o prezumție de cunoaștere de către reclamantă a prejudiciului ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare atacat, atâta timp cât, prin adresa nr. 81220 din 25.07.2014 (fila 30), comunicată de Municipiul Alexandria – DITL, însăși Direcția Buget, Finanțe, Taxe și Impozite încă îl avea în evidențele fiscale la acea dată pe pârâtul C A cu imobilul situat în Alexandria.

Or, simpla încheiere a unor acte juridice, chiar supuse formalităților de publicitate, nu este suficientă pentru curgerea termenului de 1 an, având în vedere că, potrivit art. 627 și art. 659 C.proc.civ. (anterior republicării), rolul executorului judecătoresc este de a cere lămuriri în scris debitorului, în legătură cu veniturile și bunurile sale, nefiind instituită obligația creditorului de a cunoaște soarta bunurilor aflate în patrimoniul debitorului său.

Prin urmare, termenul de prescripție de 1 an va curge, în speță, doar ulterior identificării bunurilor aparținând debitorului și constatării ieșirii acestora din patrimoniul debitorului, dată de la care a rezultat și prejudiciul din actul atacat.

De aceea, termenul de 1 an va curge de la soluționarea cererii de urmărire silită asupra imobilului, la cererea formulată de către reclamantă. Astfel, prin încheierea OCPI din 26.08.2014, cu nr. 41420 (fila 28), s-a respins notarea urmăririi silite asupra acestui imobil, la cererea formulată de reclamantă, întrucât pârâtul C A nu mai este proprietar tabular activ.

Ca urmare, prin introducerea prezentei cereri la data de 24.02.2015, instanța constată că reclamanta a formulat prezenta acțiune în cadrul termenului de 1 an prevăzut de art. 1.564 C.civ., astfel că excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cerererii, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată.

În drept, potrivit art. 1.562 C.civ., ,,(1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.''

Potrivit art. 1.563 C.civ., ,,Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.''

Este evident faptul că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, a fost produs reclamantei un prejudiciu, ieșind din patrimoniul debitorului un bun imobil, cu toate că, cel puțin scriptic, corelativ acestei înstrăinări, în patrimoniul debitorului a intrat suma de 100.000 lei.

Pe de altă parte, instanța va înlătura apărările pârâților, în sensul că suma de bani a fost folosită pentru creșterea copilului și a concubinei, fiind vorba de o sumă mare de bani și care, în orice caz, nu ar putea justifica folosirea integrală în acest scop, pe toată perioada scursă de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și până la momentul declanșării prezentului proces.

Sub acest aspect, va înlătura și declarația martorei O C F (fila 160), privind folosirea sumei de 100.000 lei. Pe de altă parte, va reține declarația acestui martor, în sensul că nu cunoaște dacă, din această sumă, pârâtul C A a plătit vreo datorie.

De aici, decurge și îndeplinirea condiției privind existența unei fraude a debitorului, având în vedere că, din probele administrate în cauză, rezultă fără putere de tăgadă faptul că pârâtul C A a prevăzut consecința vânzării apartamentului din Mun. Alexandria, fiind evident faptul că executarea silită a bunurilor sale se va face în condiții mult mai dificile.

Pe de altă parte, instanța constată că, prin raportare la dispozitivul sentinței penale nr. 39/26.02.2013 a Tribunalului Teleorman, pârâtul C A a fost obligat la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune materiale și 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă T E C; 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă T A; 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă N N.

Or, instanța constată faptul că pârâtul nu a făcut dovada achitării unor sume de bani din vânzarea apartamentului nici către prezenta reclamantă, decât după începerea executării silite în dosarul de executare nr. 87/2014 al BEJ R F A-M (filele 153-157), și nici către celelalte părți civile.

De asemenea, reclamanta a făcut dovada existența unui adevărat modus operandi al pârâtului care, la data de 25.02.2013 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 290/25.02.2013, prin care a vândut, prin același mandatar, numita V A R – concubina sa, numitei I P – mama concubinei sale, două terenuri din raza com. P, jud. Teleorman, pentru suma de 12.000 lei reprezentând preț.

Instanța constată că, prin vânzarea mai multor bunuri din patrimoniul pârâtului C A, înstrăinări ce presupun obținerea unor așa-zise sume de bani ce depășesc nevoile obișnuite ale debitorului, ale concubinei sale și ale copilului acestora, fără a exista certitudinea primirii unei contraprestații corespunzătoare efective, dată fiind natura relațiilor pe care o are cu persoanele care au figurat în calitatea de cumpărător – aceasta este de natură a întări convingerea instanței în sensul îndeplinirii condiției privind existența unei fraude a debitorului. Astfel, din sentința civilă nr. 3202/23.10.2003 depusă de reclamantă la termenul din 18.11.2015, rezultă că numita I P este mama concubinei pârâtului C A, respectiv V A-R.

Instanța constată că este vorba de o creanță având un caracter cert, prin raportare la data introducerii cererii, creanța fiind certă la data de 24.02.2015, existența sa fiind dovedită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597 din data 10.10.2012 (filele 37-38).

Totodată, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, exista perspectiva certă ca debitorul să intre într-un raport juridic cu reclamanta, ca efect al admiterii acțiunii civile formulate de aceasta, în procesul penal.

Cu toate că sunt îndeplinite și condițiile privind existența unei creanțe lichide și exigibile, instanța nu va mai analiza îndeplinirea acestor condiții, fiind suficientă îndeplinirea condiției unei creanțe certe la data introducerii acțiunii, potrivit art. 1.563 C.civ..

De asemenea, față de prevederile art. 1.562 C.civ., rezultă că pot fi declarate inopozabile actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, ,,cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate''. Astfel, existența unei stări de insolvabilitate nu este o condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii, fiind suficientă crearea unei condiții-premisă pentru a face mai dificilă urmărirea bunurilor debitorului. Cu atât mai mult, instanța are în vedere, pentru aprecierea acestei situații, faptul că pârâtul a fost obligat, prin sentința penală a Tribunalului Teleorman, la plata unor sume mari de bani, respectiv a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune materiale și 30.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă T E C; 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă T A; 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă N N.

Or, prin raportare la cuantumul sumelor la care a fost obligat debitorul, este evident faptul că debitorul și-a creat o stare de insolvabilitate, având în vedere faptul că, la aproape 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței penale, obligațiile civile ale pârâtului nu au fost achitate nici până în acest moment. Astfel, prin încheierea actului fraudulos, pârâtul C A i-a creat reclamantei un prejudiciu actual, instanța reținând că a acţionat cu intenţia de a-şi provoca şi mări starea de insolvabilitate

Cu privire la condiția fraudei terțului contractant, instanța constată că această condiție este îndeplinită.

Instanța are în vedere faptul că, în timpul arestării preventive a pârâtului-debitor C A, acesta a împuternicit-o pe V A R să vândă apartamentul cu trei camere către pârâți, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1597/10.10.2012. Actul fraudulos a fost încheiat după comiterea faptei, în cursul judecății şi înaintea hotărârii de condamnare, prin care pârâtul a fost obligat la despăgubiri.

Din răspunsul la interogatoriu (filele 8-9), rezultă că pârâții L M și L I P îl cunoșteau pe pârâtul C A înainte de a cumpăra apartamentul de la acesta. Soții L recunosc faptul că sunt rude, mama pârâtului C A și pârâtul L I P fiind frați.

De asemenea, pârâtul C A recunoaște că pârâtul L I P este frate cu mama pârâtului (fila 148).

Totodată, din declarația martorei O C F (fila 160), rezultă, contrar celor susținute de pârâți, că terții dobânditori mai veneau în vizită la pârâtul C A, ca prieteni.

De asemenea, relațiile apropiate dintre părți rezultă și din adresa Primăriei Comunei P nr. 4048/18.11.2015, în sensul că pârâtul C A figurează în evidențele Primăriei în gospodăria doamnei L Ș, în care locuiește și numitul L P, fiul doamnei L Ș.

Având în vedere natura relațiilor apropiate dintre părți, de rudenie, dar și de prietenie, astfel cum rezultă din declarația martorului audiat, se poate trage concluzia, fără îndoială, că soții L aveau la cunoștință despre situația patrimonială a pârâtului C A și a faptului că acesta fusese obligat la plata unor sume de bani prin sentința penală din 26.02.2013.

De aceea, instanța constată îndeplinită și condiția complicității la fraudă a terțului cocontractant.

Pentru aceste motive, rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile exercitării acțiunii pauliene.

Potrivit art, 1,.565 C.civ., ,,(1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din preţul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei. (2) Terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.’’

Astfel, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va declara inopozabilitatea faţă de reclamanta N N a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1597/10.10.2012 la B N C R, încheiat între pârâtul C A, în calitate de vânzător, prin mandatar, şi pârâţii L M şi L I-P, în calitate de cumpărători.

În temeiul art. 451 C.proc.civ., față de culpa pârâților, care au văzut în pretenții față de reclamantă, instanța va obliga în mod egal pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 2.325 lei, reprezentând onorariu avocat, conform facturii nr. 23/30.01.2015 (fila 136).

Domenii speta

Spete similare