Stabilirea domiciliului minorului la mamă.

Stabilirea domiciliului minorului la mamă. Mediul familial în care trăieşte minorul, care locuieşte cu bunicii paterni, este supus unei influenţe negative faţă de mamă. Bunicii paterni, care sunt implicaţi excesiv în creşterea şi educarea copilului, manifestă o atitudine ostilă faţă de mamă, ceea ce este de natură să afecteze comportamentul minorului. 

Sentinţa civilă nr. 7459/22.07.2015

Prin Sentinţa civilă nr. 7459/22.07.2015, pronunțată de Judecătoria Galați, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul N.D.P., în contradictoriu cu pârâta N.G.L.D., s-au modificat măsurile cu privire la minorul N.A, dispuse prin sentinţa civilă nr. 2303/15.03.2011, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. ......, referitoare la instituţia încredinţării minorului, s-a dispus exercitarea în comun a autorităţii părinteşti cu privire la minor, de către ambii părinţi şi s-a stabilit locuinţa minorului la mamă. Instanţa a respins capătul de cerere de stabilire a locuinţei minorului la reclamant şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în raport de veniturile realizate, de la data pronunţării şi până la majoratul minorului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul N.D.P. a solicitat instanţei să dispună ca autoritatea părintească asupra minorului N.A. să se exercite în comun, de către ambii părinţi, să se stabilească domiciliului minorului la domiciliul tatălui şi să fie obligată pârâta la plata unei pensii de întreţinere în raport cu veniturile realizate, de la data pronunţării hotărârii şi până la majoratul minorului.

La data de 19.12.2013, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, prin sentinţa civilă nr. 2303/2011 a Judecătoriei Galaţi, minorul N.A i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, instanţa reţinând că minorul locuia cu mama sa în apartamentul acesteia iar reclamantul a fost de acord cu acest aspect.

La data de 20.01.2014, pârâta a depus precizări în scris, arătând că obiectul cererii reconvenţionale este solicitarea de a se institui un program parental care să fie respectat de către ambele părţi, invocând în drept prevederile art. 400 şi art. 401 Cod civil şi art. 16 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

În şedinţa publică din data de 08.07.2015, instanţa a luat act de renunţarea pârâtei la cererea reconvenţională.

În fapt, Judecătoria Galaţi a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 21.08.1999,  că din căsătoria acestora a rezultat minorul N.A. și că, prin sentinţa civilă nr. 2303/15.03.2011, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. ......... s-a dispus încetarea căsătoriei prin divorț.

Instanţa a reţinut că la momentul desfacerii căsătoriei între părţi exista o comunicare şi înţelegere reciprocă în ceea ce priveşte nevoile minorului şi cooperarea acestora pentru a-l creşte şi educa, relaţiile dintre părţi deteriorându-se semnificativ pe fondul introducerii pe rolul Judecătoriei Galaţi a procesului având ca obiect partaj bunuri comune.

A mai reținut că divergenţele părţilor şi ale foştilor socri în relaţia cu pârâta au fost proiectate de către bunicii paterni asupra minorului, schimbându-i celui din urmă atitudinea faţă de mama sa, astfel cum a rezultat din probele constând în evaluările efectuate de DGASPC Galaţi şi proba cu mijloacele materiale de probă constând în înregistrările audio.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat că minorul a avut o schimbare de atitudine inexplicabilă între perioada anterioară anului 2013 şi cea ulterioară. Astfel, anterior lunii iunie 2013, minorul mergea cu plăcere la mama sa, petrecea concedii împreună cu aceasta şi cu rudele pe linie maternă, se manifesta firesc în relaţia cu pârâta, însă, ulterior momentului indicat mai sus, minorul a avut o schimbare bruscă de atitudine faţă de mama sa, astfel cum rezultă din transcrierile înregistrărilor audio (minorul îi comunica mamei „dacă noi avem încredere în tine”, „acum nu pot să stau cu părinţii, pentru că sunt divorţaţi, atunci trebuie să stau cu bunicii!”).

Instanţa a constatat că, la momentul la care pârâta a conştientizat riscul pe care îl prezintă lăsarea minorului în grija bunicilor paterni şi alienarea efectivă a acestuia faţă de mama sa, a pus în executare sentinţa civilă în baza căreia minorul i-a fost încredinţat, luându-l pe minor la data de 1 iunie 2013 la domiciliul său, refuzând să îl mai lase în grija bunicilor paterni.

Din raportul de întrevedere întocmit de către DGASPC Galaţi la data de 14.06.2013, a rezultat că, la data de 07.06.2013, minorul a fost dus la şcoală de către mama sa, fiind luat de la şcoală de către tatăl său iar, ulterior, învăţătoarea minorului a fost contactată de către bunicul patern care i-a confirmat faptul că minorul se află la aceştia şi că nu va mai fi adus la şcoală.

 Ulterior acestui moment, instanţa a constatat că relaţiile dintre pârâtă, pe de o parte, şi reclamant şi foştii socri, pe de altă parte, s-au deteriorat ireversibil, aceştia din urmă refuzând să-i permită pârâtei să-l ia la domiciliul său, ori să-i permită legăturile personale cu acesta.

Deşi aparent, la nivel declarativ, tatăl minorului a afirmat că încurajează relaţia dintre minor şi mamă, probele administrate în cauză au demonstrat contrariul.

Faţă de aspectele anterior relevate, instanţa a constatat că în fapt, în perioada anterior menţionată, reclamantul nu se ocupa efectiv de creşterea şi educarea minorului, ci bunicii paterni, astfel încât revendicarea acestuia era, la acel moment, în fapt, revendicarea bunicilor paterni.

Totodată, instanţa a reţinut că minorul resimte un disconfort atunci când mama îi solicită să participe la concursuri şcolare şi îl compară cu alți colegi, în timp ce bunicii paterni se limitează la activităţile şcolare curente şi nu îi solicită copilului un efort suplimentar. Astfel, stilul de viaţă din familia bunicilor paterni nu corespunde cu modelul educativ impus de mama, din acest motiv minorul dorind să rămână cu bunicii paterni, bunicii paterni induc minorului o stare de dependenţă faţă de aceştia, speculând orice vulnerabilitate a mamei sale.

Instanţa a mai reţinut că, în momentul în care minorul intră în contact cu bunicii paterni, atitudinea faţă de mamă se schimbă fundamental. Astfel, deşi minorul a fost de acord să meargă cu mama sa la piscină, la data de 28.06.2013, când pârâta s-a deplasat la domiciliul bunicilor să îl ia pe minor, acesta a refuzat să mai meargă, iar bunicii paterni nu i-au permis pârâtei să plece împreună cu fiul său.

Din ansamblul tuturor probelor administrate, instanţa şi-a fundamentat opinia că minorul a locuit din data de 07.06.2013 până în octombrie 2013 doar la bunicii paterni. Ulterior acestui moment, reclamantul a susţinut că minorul a început să locuiască împreună cu acesta, la domiciliul său din Galaţi, acesta susţineri fiind confirmate numai parţial de probele administrate.

Față de dispozițiile art. 504 C.civ., instanţa a apreciat că este în interesul superior al copilului ca ambii părinţi să se implice în problemele legate de creşterea şi educarea sa, cu atât mai mult cu cât se află la vârsta la care este necesară menţinerea sentimentului de unitate familială pentru dezvoltarea corespunzătoare din punct de vedere psihic şi emoţional.

Prin urmare, instanţa a dispus exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului N.A., în comun, de către ambele părţi.

În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorului, instanţa a reținut că, de la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 2303/15.03.2011, nu a intervenit o schimbare a împrejurărilor în sensul avut în vedere de legiuitor, respectiv de schimbare a atitudinii pârâtei şi a reclamantului faţă de minor, ci situaţia de fapt s-a schimbat în sensul că relaţiile dintre părţi şi dintre pârâtă şi foştii socri, s-au deteriorat semnificativ.

Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a constatat că, în prezent, persoanele implicate în creşterea şi educarea minorului, respectiv bunicii paterni, cu precădere, şi reclamantul, în subsidiar, nu acţionează în respectarea interesului superior al acestuia de a se bucura de stabilitate emoţională şi afectivă şi de a menţine relaţiile personale cu ambii părinţi, relaţia minorului cu mama sa nefiind încurajată de persoanele cu care minorul locuieşte în prezent, respectiv bunicii paterni şi tatăl său.

Potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului, republicată, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Iar potrivit art. 17 alin. (1) din aceeaşi lege, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

Totodată, potrivit art. 35 alin (1) din acelaşi act normativ, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.

Minorul are dreptul de a creşte în primul rând alături de părinţi, rolul bunicilor fiind unul subsidiar.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat că, începând cu data de 07 iunie 2013, când minorul a fost luat de la şcoală fără consimţământul mamei şi dus ulterior la domiciliul bunicilor paterni, acesta şi-a schimbat semnificativ atitudinea faţă de pârâtă.

Această modificare se explică prin ascendentul pe care bunicii paterni îl au asupra minorului, care au reuşit să proiecteze problemele lor cu pârâta, în relaţia minorului cu mama sa.

Instanţa a apreciat faptul că aceste acţiuni sunt de natură a avea un impact major în dezvoltarea afectivă a minorului, în contextul în care, în prezent, acesta refuză, fără a putea motiva, relaţiile personale cu mama, respinge încercările mamei de a se apropia de el, şi şi-a substituit, la nivel mental, părinţii cu bunicii paterni.

Totodată, din probele administrate în cauză, a rezultat că relaţia minorului cu mama sa, nu este încurajată de persoanele cu care minorul locuiește în prezent, respectiv bunicii paterni şi tatăl.

Prin urmare, instanţa a constatat că măsura solicitată de reclamant este în detrimentul minorului, nu în beneficiul acestuia, deoarece există riscul alienării ireversibile a minorului faţă de pârâtă, care doreşte să se implice în continuare în creşterea şi educarea sa.

Astfel, pârâta se interesează de situaţia lui şcolară în permanenţă, îi cumpără cărţi, îi solicită să participe la concursurile şcolare, în timp ce reclamantul nu se implică la fel de mult în educaţia copilului.

Pe de altă parte, nici bunicii paterni, cu care minorul petrece o parte din timp, nu îi solicită minorului un efort suplimentar, limitându-se la activităţile şcolare curente.

În consecinţă, instanţa a reținut că şi din perspectiva acestui criteriu se impune stabilirea locuinţei minorului la mamă, fiind în interesul superior al minorului ca locuinţa acestuia să fie stabilită la pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a fost formulat apel de către reclamant, solicitând ca în rejudecare domiciliul minorului să fie stabilit la tată.

Prin Decizia civilă nr. 513/09.05.2016, instanța de control judiciar a respins apelul ca nefundat.

Instanţa a reţinut că apelul a fost declarat doar împotriva soluţiei pronunţate cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorului N.A, apelantul apreciind că prima instanţă a interpretat în mod netemeinic probatoriul administrat.

Instanţa de apel a reținut că, de la data de 15.03.2011, minorul trebuia să locuiască împreună cu mama sa. Faptul că aceasta a fost de acord ca acesta să petreacă o bună parte din timp împreună cu bunicii paterni şi cu tatăl său nu poate fi folosit împotriva sa în prezenta cerere.

Este adevărat că, potrivit art.14 alin.1 din Legea art.272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, categorie în care se încadrează şi bunicii paterni.

În acest context trebuie înţeleasă atitudinea intimatei-pârâte, care nu a dorit să pună imediat în aplicare hotărârea judecătorească prin care i se dădea dreptul de a locui cu fiul său, ţinându-se cont şi că punerea în executare silită a unei astfel de hotărâri pune delicate probleme în privinţa minorului la care se referă.

Nu poate fi interpretată atitudinea intimatei-pârâte ca o lipsă de interes faţă de situaţia minorului, aşa cum a invocat apelantul în cererea de apel, când a afirmat, mai mult sau mai puţin voalat, că interesul mamei pentru fiul său a crescut după introducerea acţiunii având ca obiect partajul bunurilor comune, mama încercând să-l şantajeze cu punerea în executare a hotărârii de încredinţare pentru a obţine avantaje materiale. Astfel, s-a probat că intimata-pârâtă şi-a exercitat drepturile părinteşti, s-a interesat de minor, de situaţia sa şcolară, a făcut lecţiile cu acesta, a mers cu el în vacanţe şi l-a luat pentru perioade scurte de timp în locuinţa sa, pe când apelantul-reclamant nu şi-a probat susţinerile redate mai sus.

Textele legale prevăd în mod expres că este obligatorie audierea minorului, nicidecum ca soluţia adoptată să fie, în toate cazurile, în conformitate cu opinia acestuia. Dacă ar fi astfel, în sensul că opinia minorului ar trebui să prevaleze fără excepţie, întreaga desfăşurare a procedurii judiciare, administrarea probatoriilor, ar fi inutilă, rolul instanţei fiind doar de a consemna preferinţa minorului şi de a pronunţa hotărârea în acel sens.

Cum minorul locuieşte, după cum chiar el a afirmat la audierea din 27.04.2016, şi la bunici, instanţa a avut în vedere şi că din cuprinsul rapoartelor întocmite de psihologii din cadrul DGASPC Galaţi a rezultat că bunicii paterni sunt implicaţi excesiv în creşterea şi educarea copilului, manifestă o atitudine ostilă faţă de mamă, ceea ce a fost de natură să afecteze şi comportamentul minorului. S-a reţinut cu precădere faptul că minorul are reacţii emoţionale în prezenţa tatălui şi a bunicilor, refuzând să meargă cu mama fără a putea motiva, are un sentiment de dependenţă faţă de bunici şi o percepţie nerealistă a modului de funcţionare a relaţiei cu mama.

Instanţa de apel a apreciat că în mediul familial în care trăieşte minorul este supus unei influenţări negative faţă de mama sa, cu atât mai mult cu cât anterior tensionării relaţiilor acesteia cu familia paternă, petrecea timp cu aceasta, chiar dacă dormea doar ocazional la aceasta, dar mergeau în vacanţe împreună şi nu manifesta ostilitate la adresa sa, după cum se poate observa din planşele foto anexate la dosarul de fond. 

Minorul N.A. a depăşit etapa copilăriei, este un tânăr adolescent, emotiv şi sensibil, dar deja conştient că este în centrul unui duel judiciar între părinţii săi, astfel încât este tentat să „exploateze” această situaţie în avantajul său, prin punerea părinţilor în situaţia de a concura pentru a intra în graţiile fiului lor. Această impresie rezultă din conţinutul mesajelor electronice depuse la dosar, din care rezultă ce anume doreşte minorul să i se cumpere sau în care se arată nemulţumit de ce urmează să primească.

În acest moment al dezvoltării personale a minorului, părinţii trebuie să conştientizeze că au nu doar dreptul, dar şi îndatorirea de a-l creşte îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului. Minorul are nevoie de dezvoltare fizică şi psihologică, de educaţie, de sănătate, de securitate, de stabilitate şi de apartenenţă la o familie, de ataşament.

Prima instanţă a analizat criteriile de stabilire a domiciliului minorului în raport de prevederile Legii nr. 272/2004 şi a apreciat în mod justificat că avea posibilitatea de a se orienta în stabilirea locuinţei minorului inclusiv după criteriul părintelui care prezintă garanţii mai mari că va respecta drepturile celuilalt. Astfel, în mod justificat s-a reţinut că minorul trebuie să aibă o relaţie normală cu ambii părinţi, ceea ce presupune depăşirea momentului acestuia de distanţare faţă de mamă, în caz contrar refacerea unei relaţii normale a minorului cu mama va deveni aproape imposibilă, ceea ce în niciun caz nu poate corespunde interesului superior al copilului.

Instanţa de apel nu neagă importanţa menţinerii unui mediu stabil al minorului, inclusiv sub aspectul locuinţei şi a persoanelor implicate în viaţa curentă a copilului, dar apreciază că la acest moment orientarea spre criteriul continuităţii nu corespunde interesului acestuia de a dezvolta o relaţie normală cu ambii părinţii. Părţile implicate trebuie să înţeleagă că măsura stabilirii domiciliului la mamă nu trebuie interpretată ca o sancţiune la adresa tatălui sau minorului, că aceştia au obligaţia de a-şi da concursul la punerea în aplicare cu bună-credinţă a hotărârii judecătoreşti cu atât mai mult cu cât reluarea convieţuirii cu minorul care a locuit un timp la celălalt părinte este probabil să nu realizeze atât de uşor, iar minorul trebuie sprijinit în a se acomoda în noul mediu fără a întrerupe legăturile cu persoanele familiare lui.

Având în vedere că în general criteriile anterior menţionate sunt în favoarea mamei, deoarece aceasta a manifestat o disponibilitate mai mare prin comparaţie cu reclamantul  de a-l implica pe tată în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă, precum şi de a permite tatălui menţinerea relaţiilor personale cu minorul, că situaţia locativă şi financiară a mamei pare a fi mai bună decât a tatălui (care nu a făcut dovada că ar mai obţine venituri după ce a intervenit suspendarea contractului său de muncă), că prin motivele de apel reclamantul nu a dovedit elemente de natură a determina schimbarea soluţiei primei instanţe, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, astfel încât nu se impune reformarea ei, apelul urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 480 alin.1 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare