Mandat de supraveghere tehnică. folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică în altă cauză penală. nulitate relativa.decizia curţii constituţionale nr. 51/16.02.2016

Domeniu: Probe, dovezi. Încheiere de începere a judecății.

Mandat de supraveghere tehnică

MANDAT DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ. FOLOSIREA DATELOR REZULTATE DIN MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ ÎN ALTĂ CAUZĂ PENALĂ. NULITATE RELATIVA.DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE NR. 51/16.02.2016

( încheiere nr. 278/CO-CP/13.07.2016 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, dosar nr. 47864/3/2015/a1)

Prin încheierea din 15.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de inculpatul S.P.I. şi în baza art.346 alin.1 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.3618/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, privind pe inculpatul S.P.I., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpat.

Instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 3618/P/2014 din 30.12.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului s.P.I. pentru săvârşirea, în concurs real şi în stare de recidivă, a infracţiunilor de favorizarea făptuitorului prev. şi ped. de art. 269 alin. 1 C.pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.

În esenţă, s-a reţinut prin actul de sesizare că, inculpatul s.P.I., fiind audiat de două ori, în calitate de persoană vătămată, la datele de 14.07.2014 şi 24.07.2014, a îngreunat cercetările efectuate în cauza penală înregistrată sub nr. 2301/P/2014 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, declarând că nu cunoaşte identitatea persoanei care l-a agresat, deşi din probatoriul administrat în cauză reieşea cu certitudine că acesta l-a recunoscut pe autorul agresiunii – D.A.C., zis „M.” – încă din noaptea comiterii faptelor, însă nu a dorit în primă fază să colaboreze cu organele de urmărire penală.

De asemenea, s-a mai arătat că, la data de 29.06.2014, în jurul orelor 23,00, inculpatul S.-P.I. a condus pe drumurile publice – b-dul C. şi Calea G. din sector 6 – autovehiculul marca O.V., cu nr. de înmatriculare, fără a poseda permis de conducere.

Referitor la criticile formulate de inculpat privind nelegalitatea unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

Mai întâi, judecătorul de cameră preliminară a considerat esenţial în analizarea argumentelor invocate de către inculpatul S.P.I., a clarifica faptul că, în procesul penal, probele reprezintă elemente de fapt care, datorită relevanţei lor informative, servesc la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei penale, iar mijloacele de probă sunt instrumentele prin care pot fi constatate elementele de fapt ce servesc ca probă în procesul penal.

Prin urmare, procedeele probatorii nu constituie nici probe şi nicio categorie de mijloace de probă, ci sunt moduri de a proceda la obţinerea acestora.

Această distincţie adoptată şi utilizată atât de doctrina de specialitate, cât şi de jurisprudenţă a fost de altfel consacrată şi legislativ prin dispoziţiile art. 97 din N.C.pr.pen., care confirmă astfel corectitudinea acestei teze.

În consecinţă, apare evident că în cadrul procedurii de cameră preliminară, judecătorul este ţinut a analiza în concret legalitatea administrării probei, respectiv legalitatea procedeului probatoriu şi a mijlocului de probă, aşa cum rezultă din analiza şi interpretarea dispoziţiilor art. 102 din N.C.p.pen.

Analizând criticile formulate de inculpat în susţinerea excepţiei nelegalităţii, judecătorul de cameră preliminară le-a apreciat ca fiind nefondate.

Sub un prim aspect se impune a se preciza faptul că interceptarea şi înregistrarea este procedeul probatoriu prin care, cu ajutorul unor mijloace tehnice, pe de o parte, sunt surprinse şi luate sub control convorbirile sau comunicările private efectuate mijlocit sau nemijlocit de către o anumită persoană şi pe de altă parte, este stocat fidel pe un suport conţinutul convorbirii ori comunicării interceptate, astfel încât să permită ascultarea, vizualizarea şi redarea ulterioară exactă a acestuia.

Or, se remarcă faptul că procedeul investigativ a fost autorizat de organul judiciar competent, respectiv, prin încheierea din 03.07.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 23098/3/2014, s-a dispus în temeiul art. 141 al. 4 C.pr.pen. admiterea cererii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 2301/P72014, s-a confirmat ordonanţa de autorizare provizorie a unor măsuri de supraveghere tehnică nr. 2301/P/2014 din 30.06.2014, ora 16,00, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar în temeiul art. 138 al. 1 lit. a, d C.p.p. şi art. 140 al.1 şi al. 2 C.p.p. s-a încuviinţat, pe o durată de 28 de zile, începând cu data de 03.07.2014, supravegherea tehnică constând în: interceptarea comunicaţiilor ori a cărui tip de comunicare la distanţă precum şi localizarea cu privire la posturile telefonice cu nr. de apel 0768886807 şi 0768914874, folosite de către numitul D.A.C., zis “M.”; postul telefonic cu nr. de apel 0768993083, folosit de către numitul G.V., zis “C.”; postul telefonic cu nr. de apel 0766504297, folosit de către victima S.P.I.; postul telefonic cu nr. de apel 0767202743, folosit de către numita V.A.; au fost emise mandatele de supraveghere tehnică nr. 4496, 4497, 4498, 4499 din 03.07.2014 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 23098/3/2014; operaţiunea investigativă face parte dintre cele permise de lege şi încuviinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală; efectuarea metodei speciale de supraveghere tehnică realizându-se în perioada înscrisă în actul de autorizare, astfel încât procedeul probator se circumscrie limitelor legale.

Totodată, s-a mai reţinut că în cauză era începută urmărirea penală anterior încuviinţării măsurii de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală.

Sub acest aspect, s-a reţinut că prin ordonanţa din 29.06.2014 a DGPMB – Poliţia Sector 6 – Secţia 20 Poliţie s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 al. 1 C.pen., reţinându-se că, la data de 29.06.2014, în jurul orelor 23,00, inculpatul S.P.I. a fost victima unei agresiuni în urma unei altercaţii petrecute în trafic la intersecţia dintre b-dul C. şi C. G., iar prin ordonanţa nr. 2301/P/2014 din 30.06.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tentativă la omor, faptă prev. de art. 32 din C.pen. rap la art. 188 al. 1 C.p., dat fiind faptul că înjunghierea victimei s-a produs cu un corp tăietor-înţepător, zona corpului victimei care a fost lezată, respectiv zona toracelui, precum şi urmările grave ale agresiunii comise asupra victimei.

Relevanţă sub aspect probator prezintă procese-verbale unde s-au consemnat activităţile de supraveghere tehnică, iar procurorul a certificat autenticitatea proceselor-verbale de redare, iar judecătorul de cameră preliminară nu identifică elemente că nu s-au respectat dispoziţiile art. 143 al. 1, al. 4 C.pr.pen.

De precizat că sunt respectate şi dispoziţiile art. 142 al. 5 C.pr.pen., ce prevăd că datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 al. 2 C.pr.pen.

Referitor la decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016, prin care s-a constatat că sintagma “ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. 1 din C.pr.pen. este neconstituţională, judecătorul de cameră preliminară apreciază că aceasta nu poate avea vreo valenţă în prezenta cauză, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 11 al. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

De altfel, chiar în considerentele deciziei Curţii Constituţionale anterior amintite se face trimitere la caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prev. de art. 147 al. 4 C.pr.pen., menţionându-se totodată că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel că decizia se va aplica în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

În raport de cele arătate, este evident că rămân câştigate cauzei procesele-verbale unde s-au consemnat activităţile de supraveghere tehnică din datele de 05.07.2014 şi 07.07.2014, având în vedere că la acel moment dispoziţiile referitoare la modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă (art. 142 alin. 1 din C.pr.pen.) nu erau declarate neconstituţionalitate.

Neîntemeiată este şi susţinerea apărătorului inculpatului, în sensul că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, în condiţiile în care cu ocazia audierii acestuia, la data de 19.09.2014, nu a participat apărătorul ales al acestuia, deşi la dosarul cauzei exista delegaţia avocatului.

Din actele dosarului s-a reţinut că la data de 19.09.2014, inculpatul S.P.I. a fost audiat în calitate de persoană vătămată, însă delegaţia avocaţială la care face referire d-na avocat a fost depusă ulterior la dosarul cauzei, aspect ce rezultă din cererea de probe din 22.09.2014, unde s-a menţionat că s-a anexat împuternicirea avocaţială seria B, nr. 1581125/19.09.2014.

Pe de o parte nu se justifică înlăturarea de la dosarul cauzei a declaraţiei din 19.09.2014 a inculpatului S.P.I., iar pe de altă parte, prin modul de administrare a acestui mijloc de probă nu a fost produsă vreo vătămare inculpatului care să impună înlăturarea declaraţiei obţinută la data de 19.09.2014.

Contrar susţinerilor apărării, în raport de actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, inculpatului S.P.I. i s-a garantat şi i s-a asigurat exercitarea deplină a dreptului la apărare, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 78, 83 C.pr.pen, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, criticile apărării privitoare modul subiectiv de desfăşurare al anchetei exced analizei obiectului procedurii de cameră preliminară.

De amintit că, în faza de urmărire penală, procurorul este cel care apreciază asupra oportunităţii administrării de probe sau efectuării de acte de urmărire penală pe care le consideră necesare şi suficiente cu privire la pretinsele infracţiuni pentru care se fac cercetări.

Cealaltă nemulţumire a apărătorului inculpatului, privind împrejurarea că majoritatea actelor sunt din dosarul disjuns care a avut ca obiect infracţiunea de tentativă la omor, nu este de natură să afecteze legalitatea actelor de urmărire penală ori legalitatea administrării probelor, întrucât nu există vreo normă legală care să sancţioneze acest aspect, or, dispoziţiile procesual penale sunt de strictă interpretare şi nu se poate adăuga la lege.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară reţine că în cauză au fost respectate normele procesual penale care guvernează faza urmăririi penale, neimpunându-se excluderea vreunui mijloc de probă sau sancţionarea vreunui act de urmărire penală.

Totodată, a fost respectat principiul egalităţii armelor între acuzare şi apărare, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este consacrat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi dreptul la apărare, astfel că apar ca nefondate susţinerile apărării că nu i s-a oferit inculpatului posibilitatea exercitării unei apărări efective şi nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil.

Actul de sesizare a instanţei cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 al. 1, 2, 3 din C.pr.pen. şi anume datele referitoare la persoana inculpatului, faptele reţinute în sarcina inculpatului, fiind descrise în mod explicit, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsurile preventive luate şi durata acestora, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare, precum şi numele persoanelor care trebuie citate în instanţă şi locul unde urmează a fi citate.

Rechizitoriul a fost semnat de către procurorul care a întocmit actul procedural şi totodată, există menţiunea că a fost verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către prim-procurorul parchetului, purtând semnătura acestuia.

Pe cale de consecinţă, actul de sesizare a instanţei respectă, prin formă şi conţinut, toate cerinţele legii şi nu cuprinde elemente de neregularitate.

Judecătorul de cameră preliminară nu observă neregularităţi cu privire la legalitatea actului de sesizare, sesizarea fiind formulată potrivit legii, rechizitoriul fiind regulamentar întocmit, iar Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă material şi teritorial să judece cauza.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul S.P.I. care a solicitat admiterea cererilor şi excepţiilor formulate şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea remedierii elementelor contestate.

Judecătorul de cameră preliminară examinând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorul- inculpat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, apreciază contestaţia ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Judecătorul de cameră preliminară a procedat la o corectă şi completă examinare a solicitărilor formulate de inculpat, constatând în mod judicios caracterul nefondat al acestora, iar încheierea contestată este amplu şi convingător motivată.

În examen propriu, judecătorul de cameră preliminară, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată faptul că, într-adevăr, potrivit art. 140 şi urm. cod procedură penală, supravegherea tehnică poate fi dispusă în timpul urmăririi penale, dar în dosarul nr. 2301/P/2014 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti era începută urmărirea penală anterior încuviinţării măsurii de supraveghere tehnică de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală (dosar nr. 23098/3/2014), respectiv prin ordonanţa din 29.06.2014 a DGPMB- Poliţia Sector 6- Secţia 20 Poliţie (f. 82 vol. 1 dup).

Astfel cum a reţinut şi judecătorul primei instanţe, sunt respectate dispoziţiile art. 142 alin. 5 Cod procedură penală, ce prevăd că datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, în cauză datele obţinute în dosarul nr. 2301/P/2014, anterior amintit, fiind folosite în dosarul nr. 3618/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Este adevărat faptul că la dosarul nr. 3618/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din eroare a fost omisă ataşarea unor file din încheierea dată de Tribunalul Bucureşti- Secţia I Penală în dosarul nr. 29038/3/2014, însă această omisiune nu poate atrage sancţiunea nulităţii- şi prin raportare la exigenţele şi limitele art. 142 alin. 5 cod procedură penală-, nefiind produsă nicio vătămare, cu atât mai mult cu cât la dosar au fost ataşate integral atât dispozitivul încheierii, cât şi mandatele de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi în acea cauză.

Referitor la decizia Curţii Constituţionale nr. 51/16.02.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016, prin care s-a constatat că sintagma “ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. 1 din Cod procedură penală este neconstituţională, judecătorul de cameră preliminară, în acord cu judecătorul primei instanţe, apreciază că aceasta nu se poate aplica în prezenta cauză, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. 4 din Constituţia României republicată, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Astfel cum a reţinut şi judecătorul din cadrul primei instanţe, chiar în considerentele deciziei Curţii Constituţionale anterior amintite (par. 51) se face trimitere la caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor instanţei de contencios constituţional, menţionându-se totodată că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel că decizia se va aplica, în mod corespunzător- deci cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi procesual- penale (normele declarate neconstituţionale fiind norme procesual- penale, iar procedura penală fiind guvernată de principiul activităţii conform art. 13 alin. 1 cod procedură penală), dispoziţii obligatorii, imperative-, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Procesele verbale în cuprinsul cărora s-au consemnat activităţile de supraveghere tehnică din datele de 05.07.2014 şi 07.07.2014 fiind anterioare publicării acestei decizii, în mod corect a apreciat judecătorul primei instanţe faptul că acestea nu pot fi înlăturate.

Astfel cum a reţinut şi judecătorul primei instanţe, susţinerile în sensul că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului nu pot fi primite.

Astfel, pe data de 19.09.2014 inculpatul a fost audiat ca persoană vătămată (f. 36- 37 vol. 1 dup), fără să fie obligatorie asistenţa juridică; a fi asistat de apărător ales, dar fiind informat cu privire la dreptul de a fi asistat de un apărător ales (f. 36 verso vol. 1 dup).

Apărătorul inculpatului a depus la dosar împuternicirea avocaţială (f. 9 vol. 1 dup), cererea de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală şi de a consulta dosarul de urmărire penală ulterior- cererea fiind datată 22.09.2014 (f. 10 vol 1 dup).

Dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat, apărătorul ales al inculpatului asistând la actele de urmărire penală efectuate ulterior depunerii acestei cereri şi a împuternicirii (declaraţia inculpatului- f. 2- 3 vol. 1 dup, audiere martori- f. 4- 6, 7- 8 vol. 1 dup).

De asemenea, apărătorului inculpatului i-au fost comunicate dosarul de urmărire penală- suport optic, rechizitoriul din dosarul nr. 2301/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (f. 11 vol. 1 dup); totodată, apărătorul inculpatului a depus la dosar înscrisuri în circumstanţiere (f. 12- 22 vol. 1 dup).

De altfel, chiar anterior datei de la care apărătorul ales a înţeles să exercite drepturile aferente, inculpatului i-a fost respectat dreptul la apărare, fiind audiat în calitate de suspect/inculpat, în dosarul nr. 2301/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prezenţa unui apărător desemat din oficiu (f. 42, 45 vol. 1 dup).

Argumentele vizând necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti nu pot fi primite.

Astfel, pe de o parte, conform art. 347 alin. 4 cod procedură penală, „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută”.

Or, în cauză, aceste aspecte- ce nu intră sub incidenţa nulităţii absolute prin raportare la exigenţele art. 281 alin. 1 lit. b cod procedură penală- nu au fost invocate în faţa judecătorului primei instanţe.

De altfel, se observă faptul că prin rechizitoriul nr. 3618/P/2014 din 30.12.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.P.I. şi pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, reţinându-se prin actul de sesizare cu privire la această infracţiune că inculpatul S.P.I., fiind audiat de două ori, în calitate de persoană vătămată, la datele de 14.07.2014 şi 24.07.2014, a îngreunat cercetările efectuate în cauza penală înregistrată sub nr. 2301/P/2014 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, declarând că nu cunoaşte identitatea persoanei care l-a agresat, deşi din probatoriul administrat în cauză reieşea cu certitudine că acesta l-a recunoscut pe autorul agresiunii- D.A.C., zis „M.”- încă din noaptea comiterii faptelor, însă nu a dorit în primă fază să colaboreze cu organele de urmărire penală; dosarul nr. 2301/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti are ca obiect o infracţiune de competenţa Tribunalului ca primă instanţă, fiind sesizată instanţa cu rechizitoriu (f. 64- 72 vol. 1 dup).

Or, conform art. 44 alin. 3 cod procedură penală „Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.”, deci în mod corect judecătorul fondului a reţinut că în cauză competenţa în primă instanţă revine Tribunalului.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea şi temeinicia încheierii contestate, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală cu referire la art. 347 Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul- inculpat S.P.I. şi va menţine încheierea contestată.

În temeiul art. 275 alin. 2 cod procedură penală, având în vedere soluţia dată şi culpa procesuală, va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală cu referire la art. 347 Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul- inculpat S.P.I. şi va menţine încheierea contestată.

În temeiul art. 275 alin. 2 cod procedură penală va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Domenii speta

Spete similare