Actiune in constatare

Sentinţă civilă 5 din 11.01.2010


SC 5/11.01.2010

 Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC ?i pe paratul M.C., avand ca obiect actiune in constatare vanzare-cumparare auto.

 La apelul nominal facut in sedinta public? au raspuns reclamanta prin avocat, cu imputernicire la dosarul cauzei si martorul P.D., incuviintat reclamantei, lipsind paratul.

 Procedura legal indeplinita.

 S-a f?cut referatul cauzei de c?tre grefier , dupa care reclamanta prin avocat depune interogatoriu si solicita aplicarea art 225C.procciv , dat fiind ca paratul nu s-a prezentat spre a raspunde.

 Instanta procedeaza la audierea sub prestare de juramant religios a martorului P.D., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata dosarului cauzei.

 Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.

 Reclamanta, prin avocat, solicita admiterea actiunii, sa se constate intervenita vanzarea auto si transmis dreptul de proprietate din patrimoniul reclamantei in patrimoniul paratului, sa se dispuna radierea acestui drept de pe numele societatii si sa se inscrie acelasi drept pe numele paratului; fara cheltuieli de judecata.

?

INSTANTA

 Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 04.03.2009 sub numarul de mai sus reclamanta l-a chemat in judecata pe pârâtul M.C., solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa constate intervenita vanzarea-cumpararea auto autoutilitarei camion marca ROCAR, fabricat in anul 1994, cu numar de inmatriculare, reclamanta fiind vanzatoarea, iar paratul, cumparatorul, pentru pretul de 50.000.000 rol, achitat de parat.

 In motivarea cererii reclamanta a aratat ca a vandut paratului autovehicului printr-un inscris sub smenatura privata, ocazie cu care a si predat acestuia bunul, incasand in schimb pretul, ca nu au perfectat un contract scris si autentificat in baza caruia sa fi fost radiat vehiculul d epe numele firmei, astfel incat aceasta a platit in continuare impozitul pentru un bun pe care nu il mai avea in patrimoniu si ca admiterea actiunii de fata se impune pentru toate motivele expuse.

 In dovedirea actiunii s-au depus  cartea de identitate a vehicului, inscrisul sub semnatura privata intitulat “ Intelegere”, factura de achizitie a vehiculului de catre reclamanta  si avizul de insotire a marfii cu procesul-verbal de predare-primire aferente cumpararii.

 In drept au fost invocate dispozitiile art 1073 C.civ , art 111C.procciv si art 12 din Onstructiunile Ministerului de interne nr 290/2802/1189/2003 de aplicare a HG 610/1992.

 Actiunea a fost timbrata cu 19 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

 Desi legal citat, paratul nu s-a infatisat in instanta sa isi expuna punctul de vedere in raport cu actiunea formulata.

 In dovedirea actiunii instanta a incuviintat reclamantei proba cu interogatoriul paratului, interogatoriu depus la dosarul cauzei insa neadministrat, ca urmare a absentei paratului la termenul de judecata acordat, precum si proba testimobniala cu un martor, audiat fiind numitul P.D., declaratia atasata dosarului cauzei.

 Analizand materialul probator administrat in cauza instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

 Cu factura (fila 7) reclamanta a achizitionat un vehicul camioneta, bun predat la data de 30.06.1994, dupa cum rezulta din procesul-verbal semnat de furnizor si beneficiar ( fila 9).Din cartea tehnica depusa la dosar ( filele 3, 4) instanta retine ca vehiculul achizitionat de reclamanta a  fost inmatriculat pe numele acesteia sub numarul….Coroborand declaratia martorului P.D. cu sustinerile reclamantei, inscrisul sub semnatura privata intitulat “Intelegere” (fila 5) incheiat intre reclamanta si parat si lipsa paratului la interogatoriu ( care, in intelesul art 225C.procciv este asimilata unui inceput de dovada in sensul pretentiiilor reclamantei), instanta retine ca reclamanta a instrainat paratului vehiculul in cauza, incasand pretul stabilit de comun acord si predandu-l in folosinta paratului .

 In  drept, instanta are in vedere dispozitiile art.1295 C.civ.potrivit carora vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, indata ce partile s-au inteles asupra lucrului si asupra pretului, chiar daca lucrul nu a fost preluat sau pretul nu a fost numarat-aceste din urma ipoteze nu sunt aplicabile in speta, cata vreme este dovedita intelegerea partilor atat cu privire la bunul transmis, cat si cu privire la pret.Prin urmare instanta constata intemeiata actiunea reclamantului si o va admite , pronuntand o hotarare care va constitui act autentic in privinta vanzarii-cumpararii auto.

 In ceea ce priveste insa solicitarea subsecventa in sesul ca instanta sa dispuna radierea bvehicului d epe numele reclamantei si inscrierea lui pe numele paratului, instanta apreciaza ca aceasta nu reprezinta o cerere distincta prin ea insasi, ci o consecinta cu natura administrativa a hotararii de fata, ulterior ramanerii ei irevocabile.

 Astfel, potrivit art 11 din Oug 195/20002 privind circulatia pe drumurile publice, in vigoare, obligatia solicitarii radierii vehiculului revine vanzatorului acestuia, iar in situatia de fata, dovada vanzarii urmeaza a fi facuta cu prezenta hotarare,dupa ramanerea irevocabila.Corelativ, obligatia inmatricularii autovehiculului ( subsecventa si aceasta radierii de pe numele vanzatorului), revine cumparatorului, in cauza acesta fiind paratul, obligatia fiind personala, astfel: ” (1)  Proprietarii de vehicule sau de?in?torii mandata?i ai acestora sunt obliga?i s? le înmatriculeze sau s? le înregistreze, dup? caz, înainte de a le pune în circula?ie, conform prevederilor legale.   

    (4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în eviden?ele autoritilor competente simultan cu men?ionarea încet?rii calitii de titular al înmatricul?rii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei opera?iuni ?i emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat s? solicite autoritii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

     (10) Proprietarul sau de?in?torul mandatat al unui vehicul este obligat s? solicite autoritii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oric?rei modific?ri a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, dup? caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.

Fata de aceste dispozitii instanta nu va dispune in sensul stabilit deja de lege in sarcina persoanelor determinate, ramanand ca partile cauzei, ulterior ramanerii irevocabile a hotararii, sa procedeze potrivit dispozitiilor enuntate si intereselor lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOT?RTE

Admite actiunea formulata de reclamanta, impotriva paratului M.C.,domiciliat in…, in consecinta:

Constata ca intre parti a intervenit la data de 25.07.2005 vanzarea-cumpararea autoutilitarei camion, fabricat in anul 1994, reclamanta fiind vanzatoarea, iar paratul, cumparatorul, pentru pretul de 50.000.000 rol, achitat de parat.

Prezenta tine loc de act autentic de vanzare-cumparare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 11.01.2010.