Daune materiale şi daune morale decurgând din aplicarea abuzivă a interdicţiei de a părăsi ţara. Competenţă materială. Calitate procesual pasivă.

Daune materiale si daune morale decurgând din aplicarea abuziva a interdictiei de a parasi tara. Competenta materiala. Calitate procesual pasiva.

Prin cererea înregistrata pe rolul instantei la 09.12.2005, sub nr. 10290/303/2006 reclamanta BGE, în nume propriu si în calitate de reprezentant legal al minorului MHD a chemat în judecata pe pârâtii Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 623 euro daune materiale reprezentând costul celor doua bilete de avion anulate de PCTF Otopeni, ca urmare a mentionarii eronate a interdictiei de a iesi din tara si a sumei de 100.000.000 lei, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca în data de 7.07.2005, aveau bilete de avion pentru cursa RO 383 Bucuresti – Paris cu plecare la ora 12,50. La ora 11,30 dupa efectuarea checkin-ului s-au prezentat  la unul din ghiseele punctului de trecere frontiera Otopeni – Henri Coanda, pentru controlul de trecere a frontierei, minorul MHD fiind înscris pe pasaportul reclamantei BGE. Dupa un interval de asteptare au fost anuntati ca i se va retine pasaportul reclamantei, urmând sa i se elibereze o adeverinta, comunicându-i-se de catre un lucrator al oficiului ca exista o interdictie de iesire din tara înstituita în ce o priveste pe reclamanta, aspect ce s-a dovedit a fi neîntemeiat. Reclamanta a sustinut ca este imposibil sa existe instituita aceasta interdictie, solicitând sa se faca verificari la serviciul de pasapoarte, fiind convisa ca este vorba despre o eroare. Dupa aproximativ o ora, a plecat împreuna cu fiul sau la sediul serviciului de pasapoarte din str. Iorga, deplasându-se pâna acolo cu un taxi, solicitând sa se verifice existenta respectivei interdictii, iar dupa efectuarea verificarilor s-a confirmat faptul ca nu exista instituita aceasta interdictie, precizându-i-se ca era de datoria celor de la aeroport sa sune la serviciul de pasapoarte pentru a lamuri acest aspect. Abia în jurul orelor 16,00, i s-a spus ca se poate întoarce la aeroport, întrucât situatia a fost rezolvata, iar la aeroport l-a contactat pe acelasi subofiter care, pe baza de proces verbal i-a predat pasaportul. A fost nevoita sa achizitioneze alte bilete, singura cursa din acea zi era o cursa a Companiei Air France AF 2289, cu plecare la ora 20,10, a cumparat cele mai ieftine bilete pe care le-a gasit (la economic class) în valoare de 202 euro pentru fiul sau si 421 euro pentru reclamanta.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 998 si 999 Cod civil, art. 2 din Legea nr. 248/2005 si art. 25 din Constitutia României.

La data de 4.01.2006, reclamantii si-au precizat actiunea aratând ca, în ce priveste primul capat de cerere (obligarea pârâtilor la plata daunelor materiale rezultate din costul celor doua bilete de avion anulate)  cuantumul pretentiilor este de 22.908.333 lei (echivalentul în lei a sumei de 623 euro, la cursul BNR din 3.01.2006), iar în ce priveste capatul al doilea de cerere, cuantumul pretentiilor este de 100.000.000 lei, asa cum s-a solicitat prin actiunea introductiva. S-a mai aratat ca atât prejudiciul material cât si cel moral a fost suferit de ambii reclamanti, iar achizitionarea  biletelor de avion a presupus un efort financiar deosebit întrucât reclamanta este singura întretinatoare a familiei.

La 5.01.2006, pârâtul Ministerul Administratiei si Internelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive în ce îl priveste. În motivarea întâmpinarii s-a aratat ca în data de 19.12.2003,  a fost instituita de catre Directia Generala de Pasapoarte masura restrictiva constând în consemnul de nepermitere a iesirii din tara, în baza dispozitiilor art. 14 lit. d din OUG nr. 65/1997, privind regimul juridic al pasapoartelor, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera procedând la data de 7.07.2005, la aplicarea masurii în temeiul prerogativelor conferite de art. 24 – 26 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 105/2001 privind forntiera de stat a României, aprobate prin HG nr. 445/2002.  Potrivit art. 8 al. 1 din OG nr. 85/2001, Directia Generala de Pasapoarte este organ de specialitate al Administratiei Publice Centrale, cu personalitate juridica care functioneaza în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, înfiintata prin reorganizarea Directiei de Pasapoarte din cadrul DGEIP si care exercita competentele ce îi sunt date prin lege cu privire la organizarea si coordonarea activitatii de evidenta si eliberarea pasapoartelor simple. Potrivit art. 7 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Române, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera este unitate centrala a Politiei de Frontiera Româna, cu personalitate juridica. Rezulta ca masura contestata a fost instituita de Directia Generala de Pasapoarte si pusa în aplicare de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, astfel încât Ministerul Administratiei si Internelor nu are calitate procesual pasiva în cauza.

La termenul din 6.01.2006, pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia de necompetenta materiala a judecatoriei cu privire la solutionarea cauzei. S-a aratat ca refuzul a fost exprimat de autoritatile Politiei de Frontiera, cu privire la iesirea din tara a reclamantei, ca urmare a faptului ca aceasta figura în evidentele operative ale punctului de frontiera având instituit împotriva sa consemnul „TSI /NPE” (telefon stationare intrare/nu se permite iesirea). Reclamanta a solicitat repararea unui presupus prejudiciu, fara ca anterior o instanta competenta de contencios administrativ sa fi constatat ilegalitatea refuzului exprimat de catre reprezentantii Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, astfel încât reclamanta nu este în masura sa faca dovada caracterului nejustificat al refuzului. Raspunderea pentru daune ca urmare a refuzului nejustificat al autoritatii de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege este o forma de raspundere autonoma, reglementata de legea contenciosului administrativ si nu se analizeaza prin prisma raspunderii delictuale civile, ci exclusiv prin aceea a reglementarii dreptului administrativ, neaplicându-se prin extensiune dispozitiile Codului civil. În ce priveste exceptia de necompetenta materiala, pârâtul arata ca reclamanta solicita  repararea unui prejudiciu material si moral ce pretinde ca i-a fost cauzat de catre Inspectoratul General al Politiei de Frontiera însa, în justificarea pretentiilor sale, aceasta invoca de fapt ilegalitatea refuzului exprimat de catre institutia pârâta. Refuzul unei institutii sau autoritati publice de a rezolva o cerere unei persoane, cu privire la un drept recunoscut de lege, nu se prezuma. Refuzul trebuie mai întâi constatat de catre instanta competenta si doar dupa ce se constata ilegalitatea acestuia se va putea pronunta sentinta si cu privire la despagubiri. Instanta este tinuta sa faca calificarea corecta a cererii promovata de catre reclamantii, nefiind tinuta de calificarea data cererii de catre acestia, impunându-se declinarea cauzei  spre solutionare catre instanta competenta, respectiv în favoarea Curtii de Apel Bucuresti. În ce priveste fondul cauzei, s-a aratat ca reclamanta a fost înregistrata cu debite la bugetul de stat, instituindu-se, de catre Directia Generala de Pasapoarte, împotriva sa consemnul prin care nu se permitea iesirea din tara pe perioada cuprinsa între 23.12.2003 si 03.09.2006, în baza dispozitiilor art.14 lit.d din OUG nr.65/1997. Împrejurarea ca reclamanta a iesit din tara în dupa amiaza zilei  de 07.07.2005 corespunde adevarului, însa aceasta a fost posibil întrucât Directia Generala de Pasapoarte a revocat masura în dupa-amiaza aceleiasi zile si nu pentru ca pârâta ar fi comis vreun abuz asupra caruia a  revenit ulterior. Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a actionat astfel legal când nu  a permis iesirea din tara a reclamantei, îndeplinind atributiile conferite de lege, aspect ce constituie o cauza de înlaturare a caracterului ilicit al faptei, reclamanta fiind singura vinovata  de situatia creata.

Prin sentinta civila nr.464/20.01.2006 s-a admis exceptia de necompetenta materiala si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti-Sectia Contencios Administrativ.

Prin decizia civila nr.600R/22.03.2006 data în dosar nr.14243/303/2005 al Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-a Civila, s-a admis recursul promovat de catre reclamanta Baciu Gabriela Elena si s-a dispus casarea sentintei recurate si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta, apreciindu-se ca pretentiile reclamantei sunt de natura pur civila, temeiul de drept al actiunii îl reprezinta dispozitiile art.998-999 Cod civil, ale art.2 pct.1 din Legea nr.248/2005 si ale art.25 pct.1 din Constitutie, astfel încât competenta de solutionare apartine instantei de drept comun.

Pe rolul Judecatoriei Sector 6 Bucurestii, cauza a fost înregistrata în rejudecare sub nr.10290/303/2006 la data de 16.08.2006.

La termenul din 18.09.2006, reclamantii au depus la dosar o cerere prin care au solicitat introducerea în cauza, în calitate de pârâta, a Directiei Generale de Pasapoarte, prin încheierea de la acelasi termen dispunându-se introducerea în cauza în calitate de pârâta a acestei institutii.

La  termenul din 30.10.2006, pârâta Directia Generala de Pasapoarte a depus la dosar întâmpinare, solicitând scoaterea din cauza a acestei institutii, aratând ca atât introducerea consemnelor, cât si anularea acestora erau transmise Inspectoratului General al Politiei de Frontiera în sistem informatizat, iar Directia Generala de Pasapoarte nu are competente privind intrarea/iesirea în/din tara a persoanelor.

Prin încheierea de la termenul din 30.10.2006 s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, ca neîntemeiata si s-a dispus unirea exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a pîrîtilor Ministerul Administratiei si Internelor si Directia Generala de pasapoarte, cu fondul cauzei, în conditiile art. 137 alin. 2 c.p.civ.

Prin sentinta civila nr. 7688/04.12.2006 instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtilor Ministerului Administratiei si Internelor si Directia Generala de Pasapoarte, ca neîntemeiata, a  respins actiunea formulata de reclamantii BGE si MHD, prin reprezentant legal BGE, asa cum a fost precizata, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, ca neîntemeiata, a admis, în parte, actiunea formulata de reclamanti, în contradictoriu cu pârâtii Directia Generala de Pasapoarte si Ministerului Administratiei si Internelor, asa cum a fost precizata si a dispus obligarea acestor doi pârâti în solidar la plata catre reclamanti a sumei de 623,00 Euro, în echivalent în lei la data platii, reprezentînd contravaloare bilete de avion precum si la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, precum si la plata, în  solidar cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca, prin sentinta civila nr. 1591/15.10.2003 pronuntata de TB Sectia a-VII-a Comerciala în dosar nr. 1590/2002 s-au admis cererile formulate de reclamantele Administratia Finantelor Publice si Banca  CB si a fost obligata BGE, pârâta în acea cauza, sa suporte pasivul societatii debitoare, în sensul de a plati reclamantelor suma de 35.406.930 lei respectiv 92.972.605 lei.  Prin adresa nr. 2943/11.12.2003, Banca CB a solicitat Ministerului de Interne – Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei Directia Generala de Pasapoarte sa refuze reclamantei eliberarea pasaportului  sau retragerea acestuia,  avînd în vedere debitul acesteia decurgînd din sentinta civila nr. 1591/15.10.2003. prin adresa nr. 860825/15.12.2003 s-a adus la cunostinta reclamantei ca, în baza art. 14 lit.d din OG nr. 65/28.08.1997, aprobata prin legea nr. 216/17.11.1998 s-a dispus interdictia parasirii teritoriului României, solicitîndu-i-se acesteia sa se prezinte la DEGEIP – Sectorul Pasapoarte. La data de 10.01.2004 s-a procedat la retinerea pasaportului reclamantei, prezentat de aceasta la punctul de trecere a frontierei Nadlac (adresa nr. 181/10.01.2004), pasaportul fiind înaintat SEIP Bucuresti cu adresa nr. 792062/12.01.2004. La data de 30.09.2004, Banca CB a solicitat ridicarea interdictiei de parasire a tarii sau de eliberare a pasaportului, instituita asupra reclamantei, întrucît la data de 27.09.2004 aceasta a achitat integral debitul SC BE SRL. Cererea a fost adresata Ministerului Administratiei si Internelor Directia Generala de Evidenta Informatizata a Persoanei – Directia Generala pentru Pasapoarte si înregistrata sub nr. 408900/30.09.2004. Conform adresei nr. 307/237267/5.10.2006 la data de 11.10.2004 a fost restituit reclamantei pasaportul însa, din înscrisurile depuse la dosar (lot consemn stergere la ordin) rezulta ca s-a procedat la anularea consemnului (revocarea interdictiei de a parasi tara) abia la data de 7.07.2005 ora 14.52, de catre Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, la solicitarea Directiei Generale de Pasapoarte. În data de 7.07.2005, reclamanta BGE, împreuna cu fiul sau minor MHD s-a prezentat la punctul de trecerea a frontierei Bucuresti – Otopeni, avînd bilete de avion pe ruta Bucuresti – Paris, pentru acea data, procurate în 7.06.2005. Reclamantilor nu li s-a permis îmbarcarea, fiindu-i retinut reclamantei pasaportul, învederîndu-i-se existenta unei interdictii de a parasi tara, în ce  o priveste. În cursul aceleesi zile, la solicitarea Directiei Generale de Pasapoarte, asa cum am aratat, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a procedat la anularea consemnului iar reclamantei i s-a restituit pasaportul, putînd pleca spre destinatia Paris, cu o alta cursa (Tarom). Pretul biletelor achizitionate initial a fost de 532,94 lei ( 226,97 Euro+305,97 Euro) iar a celor achizitionate ulterior a fost de 623 Euro.

Din cele aratate în precedent rezulta ca împotriva reclamantei s-a dispus, la solicitarea bancii creditoare, din 11.12.2003, adresata Directiei Generale de Pasapoarte, instituirea interdictiei de a parasi tara (nereiesind din înscrisurile depuse la dosar ca s-a mai instituit ulterior acestei date vreo alta masura restrictiva în ce o priveste pe reclamanta). Aceasta directie a instituit interdictia respectiva si a comunicat-o Inspectoratului General al Politiei de Frontiera. Desi creditoare a solicitat în septembrie 2004 revocarea masurii instituite, prin adresa nr. 2507/30.09.2004, comunicata Directiei Generale de Pasapoarte, aceasta nu a procedat la înstiintarea Inspectoratului General al Politiei de Frontiera cu privire la aceasta împrejurare decît dupa evenimentele din data de 7.07.2005, data la care s-a si anulat consemnul anterior instituit.

Atît Inspectoratul General al Politiei de Frontiera cît si Directia Generala de Pasapoarte se afla în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, potrivit art. 11 din OUG nr. 63/2003, modificata, fiecare dintre acestea avînd personalitate juridica. Astfel Directia generala de pasapoarte este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, care functioneaza în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, înfiintata prin reorganizarea Directiei de pasapoarte din cadrul Directiei Generale de Evidenta Informatizata a Persoanei, si care exercita competentele ce îi sunt date prin lege cu privire la organizarea si coordonarea activitatii de evidenta si eliberare a pasapoartelor simple (art. 8 din OG nr. 83/2001, modificata, privind înfiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor). Inspectoratul General al Politiei de Frontiera este unitatea centrala a Politiei de Frontiera Române, cu personalitate juridica si competenta teritoriala pentru întreaga zona de responsabilitate a politiei de frontiera, care exercita conducerea si raspunde de întreaga activitate a politiei de frontiera, desfasoara activitati de investigare si cercetare a infractiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migratiei ilegale si criminalitatii transfrontaliere comise în zona de competenta teritoriala a Politiei de Frontiera, precum si orice alte atributii date în competenta sa prin lege (art. 7 din OUG nr. 104/2001, modificata, privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Române).

La data nivelul anului 2003, cînd s-a solicitat de catre banca creditoare instituirea masurii privind retinerea pasaportului, Directia Generala de Pasapoarte avea competenta de a lua masura respectiva, potrivit art. 14 din OG nr. 65/1997, (abrogata în prezent prin legea nr. 248/2005) punerea în aplicare a acesteia facîndu-se, în speta, prin intermediul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, la dosarul cauzei fiind depus si protocolul de cooperare dintre cele doua institutii.

Prin OUG nr. 105/2001 (art. 48 si urmatoarele) s-a dispus înfiintarea Sistemului de Informare National privind circulatia persoanelor si bunurilor prin frontiera, denumit SIF, sistem unitar la nivel national, prin care se tine evidenta, se prelucreaza si se valorifica informatiile cu privire la criminalitatea transfrontaliera si infractiunile de frontiera, la persoane si bunuri. Autoritatea publica centrala care gestioneaza si raspunde de SIF este Ministerul de Interne. Potrivit art. 50 SIF cuprinde acele categorii de date referitoare la persoane fizice si bunuri care sunt furnizate de autoritatile publice, denumite autoritati semnalante, necesare asigurarii respectarii regimului juridic al frontierei de stat, precum si altor interese legitime ale statului. Autoritatile semnalante raspund de veridicitatea datelor introduse sau transmise pentru a fi introduse în SIF. În SIF pot sa introduca date, sa le modifice, sa le stearga si sa le prelucreze autoritatile cu atributii în domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, cele cu atributii în domeniul respectarii regimului juridic al frontierei de stat, precum si autoritatea judecatoreasca, potrivit competentelor legale, pe baza protocoalelor încheiate de Ministerul de Interne cu fiecare autoritate. Aceste autoritati  sunt responsabile pentru exactitatea, actualitatea si legalitatea introducerii datelor în SIF. Numai autoritatea în cauza are dreptul sa modifice, din proprie initiativa sau la solicitarea gestionarului SIF, sa adauge sau sa stearga datele pe care le-a introdus si raspunde pentru orice prejudiciu cauzat unei persoane prin utilizarea fisierului SIF. Referirile la înfiintarea acestui sistem se impun, întrucît Directia Generala de Pasapoarte a facut referire la împrejurarea ca masura interdictiei de a parasi tara a fost introdusa în baza de date SIF.

Instanta a retinut ca, atît Inspectoratul General al Politiei de Frontiera cît si Directia Generala de Pasapoarte au exercitat atributii referitoare la instituirea, respectiv punerea în aplicare a masurii restrictive privind libera circulatie, ambele pîrîte aflîndu-se în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, astfel încît acestea au calitate procesuala pasiva. Pretentiile reclamantilor pot fi solutionate în contradictoriu Directia Generala de Pasapoarte, care, asa cum am aratat a luat masura solicitata de creditoarea reclamantei, iar calitatea procesuala pasiva a ministerului este justificata prin prisma art. 1000 alin. 3 cod civil, referitoare la raspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Pentru aceste considerente instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pîrîtilor Directia Generala de Pasapoarte si Ministerului Administratiei si Internelor, ca neîntemeiata.

Cît priveste fondul cauzei, problema care s-a impus a fi lamurita a fost aceea daca pârâtii, în actiunile pe care le-au întreprins, de la data sesizarii cu luarea unor masuri împotriva reclamantei si pîna la data revocarii interdictiei de a parasi tara, în 7.07.2005, au actionat cu respectarea dispozitiilor legale si a atributiilor ce le reveneau sau nu. Creditoarea reclamantei - Banca CB s-a adresat Directiei Generale de Pasapoarte cu cererea privind luarea masurii prevazuta de art. 14 alin. 1 din OG nr. 65/1997, aceasta a procedat la instituirea masurii, la retinerea pasaportului reclamantei ( ulterior restituit acesteia) si la notarea în Sistemul de Informare National privind circulatia persoanelor si bunurilor prin frontiera SIF (aspect ce rezulta din înscrisurile depuse la dosar si din raspunsurile la interogatoriul administrat pârâtei Inspectoratul General al Politiei de Frontiera). Desi i s-a solicitat de catre banca revocarea masurilor luate cu privire la reclamanta, întrucît debitul a fost achitat integral, lotul de consemne nr. DO71252/1222/7.07.2005 a fost comunicat Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, în sistem informatizat la  data de mai sus, ora 14.52, ce reprezinta si data revocarii masurii (consemn) instituita la 23.12.2003. Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a procedat la punerea în aplicare a masurilor dispuse de Directia Generala de Pasapoarte si, dupa primirea ordinului de stergere a interdictiei, a procedat de îndata în acest sens, astfel încît reclamanta a putut parasi tara în aceeasi zi în care s-a primit acest ordin.

Instanta a retinut ca fiind întrunite în cauza elementele raspunderii civile delictuale (art. 998 -999 cod civil) în ce o priveste pe pârâta Directia Generala de Pasapoarte. Fapta ilicita consta în aceea ca pârâta nu a luat masurile ce se impuneau pentru stergerea în termen util din baza de date informatizata a consemnului instituit de aceeasi institutie anterior si notat de aceasta în SIF, iar vinovatia îmbraca forma culpei si în cadrul acesteia, a neglijentei. În ce priveste prejudiciul cauzat reclamantilor prin fapta respectiva, acesta este în primul rînd unul material, constînd în suma pe care reclamantii au achitat-o pentru achizitionarea, initial, a biletelor de avion, pe care nu le-au putut utiliza si nici valorifica, datorita interdictiei de a parasi tara, la care se adauga diferenta de pret (fata de cel achizitionate initial) pe care acestia au achitat-o pentru biletele cumparate dupa ridicarea interdictiei, în total 623 Euro. În al doilea rînd prejudiciul astfel cauzat este unul moral, constînd în suferintele  (de ordin psihic) la care au fost supusi reclamantii prin interzicerea parasirii teritoriului tarii. Aceasta masura (restrîngerea dreptului la libera circulatie) este una foarte grava, se poate lua în prezent, cu respectarea anumitor formalitati si doar în conditiile legii iar reclamantilor li s-a restrîns acest drept în mod abuziv, chiar daca pentru un interval scurt de timp. Ridicarea interdictiei trebuia sa fie operata în baza de date informatizata înca din septembrie 2004 si în acest fel s-ar fi evitat ca reclamantii sa fie opriti la aeroport, sa nu li se permita îmbarcarea, fara a li se oferi o explicatie pertinenta pentru toate aceste masuri. Acestea au adus atingere si onoarei si demnitatii reclamantei, care s-a vazut în situatia de a fi tratata ca o persoana ce a savîrsit o fapta în contradictie cu legea, la toate acestea sistînd si fiul sau minor. Incidentul a avut un impact negativ si asupra reclamantului MHD, aflat la o vîrsta frageda, care nu îi permitea sa înteleaga faptele petrecute, de ce mama sa este oprita de organele de politie si de ce nu li se permite îmbarcarea în avion împreuna cu ceilalti pasageri. Trebuie mentionata si împrejurarea ca acest comportament a venit din partea autoritatilor Statului Român, care ar trebui sa îsi protejeze proprii cetateni si nu sa îi expuna unor astfel de situatii umilitoare si periculoase (prin prisma convingerii pe care o pot crea în rîndul cetatenilor, ca acestia pot fi supusi oricînd unor masuri arbitrare si prejudiciabile din partea autoritatilor). În acest context, instanta apreciaza ca suma de 2.000 lei poate contribui, în mod echitabil, la repararea acestui prejudiciu.

Raspunderea Ministerului Administratiei si Internelor este angajata potrivit art. 1000 alin. 3 cod civil (comitentii raspund de prejudiciul cauzat de prepusii lor în functiile ce li s-au încredintat), Directia Generala de Pasapoarte, cu privire la care s-a retinut savîrsirea unei fapte culpabile, în îndeplinirea atributiilor de serviciu, aflîndu-se în subordinea acestui minister, definitoriu în ce priveste raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, fiind existenta raportului de supordonare între acestia, existenta atributiilor de directie si control pe care comitentul le are cu privire la activitatea prepusului, precum si savîrsirea faptei culpabile „în functiile ce li s-au încredintat”. Victima prejudiciului se poate îndrepta, dupa cum apreciaza, împotriva persoanei vinovata de producerea faptei respective, împotriva comitentului sau împotriva ambilor, fata de victima prejudiciului existînd o raspundere solidara a comitentului si a prepusului, dedusa din dispozitiile art. 1003 cod civil, potrivit carora „ atunci cînd delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sînt tinute solidar pentru despagubire”.

 Pentru aceste considerente instanta a admis în parte actiunea, asa cum a fost precizata, formulata în contradictoriu cu pîrîtii Directia Generala de Pasapoarte si Ministerului Administratiei si Internelor si a obligat acesti pîrîti, în solidar, la plata catre reclamanti a sumei de 623 Euro, în echivalent în lei la data platii, reprezentînd. contravaloare bilete de avion precum si a sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale.

Referitor la pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, instanta nu a retinut savîrsirea vreunei fapte culpabile întrucât acesta a pus în aplicare, în limitele atributiilor de serviciu si termene foarte scurte, masurile instituite de Directia Generala de Pasapoarte, motiv pentru care a respins actiunea formulata împotriva acestui pârât, asa cum a fost precizata, ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au formulat recurs reclamantii, criticând solutia sub aspectul neacordarii daunelor morale solicitate. Pîrîtii Directia Generala de Pasapoarte si Ministerului Administratiei si Internelor au formulat, la rândul lor, recurs, criticând solutia instantei de fond sub aspectul daunelor morale acordate, al caror cuantum a fost apreciat ca exagerat, nejustificat si nedovedit în raport de situatia prezentata de reclamanta. Ministerul Administratiei si Internelor a aratat ca în mod gresit instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive în ce îl priveste, raspunderea acestui pârât neputând  fi angajata potrivit art. 1000 alin. 3 c.p.civ. 

Prin decizia nr. 752/R/16.05.2007, data în dosar nr. 10290/303/2006 al Tribunalului Bucuresti Sectia a IV a Civila au fost respinse ca neîntemeiate recursurile declarate de catre reclamanti si de catre pârâta Directia Generala de Pasapoarte, apreciindu-se ca instanta de fond a apreciat justificat ca suma de 2000 lei poate contribui, în mod echitabil, la repararea prejudiciului cauzat reclamantilor prin interzicerea parasirii teritoriului tarii. A fost admis recursul promovat de catre pârâtul Ministerul Administratiei si Internelor, modificata sentinta civila nr. 7688/4.12.2006, admitându-se exceptia lipsei calitatii procesual pasive în ce îl priveste pe acest pârât, cu consecinta respingerii actiunii promovate împotriva acestuia. S-a retinu ca, definitorie pentru calitatea de comitent si prepus este existenta raportului de subordonare care îsi are împrejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica, a încredintat unei altei persoane o anumita însarcinare. Directia Generala de Pasapoarte îsi exercita competentele ce îi sunt date prin lege cu privire la organizarea si coordonarea  activitatii de evidenta si eliberare a pasapoartelor simple, însa aceasta nu poate fi considerata drept o functie încredintata acestei directii de catre Ministerul Administratiei si Internelor. Neexistând temeiul legal în ce priveste obligarea în solidar a celor doi pârâti, instanta de recurs a apreciat ca Ministerul Administratiei si Internelor nu are calitate procesual pasiva în cauza, admitând recursul promovat de acest pârât.

Domenii speta

Spete similare