Prejudicii, daune.

Sentinţă civilă 1599 din 16.02.2010


J U D E C A T O R I A ,

Deliberând asupra actiunii civile ;

În baza actelor si lucrarilor dosarului :

Constata ca prin actiunea civila înregistrata de Judecatoria Sibiu la data de  XI 2008 , sub dosar nr. 8006/306/2008, reclamantul M C, domiciliat în solicita împotriva pârâtei F M, domiciliata în obligarea acesteia din urma la plata sumei de bani  ce reprezinta diferenta  dintre suma achitata, de 1060 lei si suma împrumutata reactualizata  potrivit indicelui de inflatie, cu cheltuieli de judecata.

În expunerea de motive se releva ca în fapt, reclamantul are calitatea de unchi al pârâtei iar în anul 1994 a convenit cu acesta, în vederea mutarii familiei sale în localitatea Sibiu, sa construiasca împreuna un imobil pe un teren ce a apartinut parintilor sai.

În vederea realizarii acestui proiect, între anii 1994-1998, reclamantul i-a înmânat pârâtei suma de 1719,62 lei (mai exact 17196248 lei vechi), suma de bani folosita la construirea imobilului respectiv.

Ulterior pârâta, sub pretextul ca se mai impun a fi realizate anumite lucrari la imobilul în constructie, i-a transmis sa mai amâne momentul mutarii definitive la Sibiu si luarea în posesie a imobilului nou edificat.

Toate aceste demersuri au fost facute pentru ca pârâta sa ocupe în întregime spatiul în cauza si pentru ca mai apoi sa conteste contributia reclamantului la edificarea acestei constructii.

În urma a numeroase insistente, pârâta a recunoscut debitul, însa a apreciat suma ca fiind una inferioara, si anume în cuantum de 10200000 de lei vechi. În acest sens a constituit un depozit la CEC pe numele reclamantului si i s-a consemnat suma de 1060 lei.

Recunoasterea debitului s-a realizat prin scrisoarea expediata în data de .01.2008, înscris prin care pârâta se obliga la restituirea sumei împrumutata efectiv, cât si a sumei reactualizate cu indicele de inflatie.

În consecinta se apreciaza ca aceasta creanta nu este prescrisa, întrucât pârâta a recunoscut acest debit la data de .01 2008, iar potrivit dispozitiilor Decretului nr. 167/1958, art. 16 al 1, recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel în folosul caruia curge prescriptia constituie o cauza de întrerupere a cursului prescriptiei.

De la data recunoasterii datoriei începe sa curga o noua prescriptie, astfel ca reclamantul este îndreptatit sa solicite suma neachitata de catre pârâta.

Întemeiata pe dispozitiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 274 din Codul de procedura civila.

Dovada actiunii se realizeaza prin înscrisuri, interogatoriu pârâta, raport de expertiza contabila cu supliment.

Printr – o cerere precizatoare din VI 2009 se învedereaza instantei ca în perioada  V 1994 – VII 1998 reclamantul a acordat pârâtei cu titlu de împrumut suma totala de 17196248 lei, pârâta a recunoscut doar partial datoria sa, prin scrisoarea din  I 2008 , respectiv suma de 10.200.000 lei , pârâta a si achitat , prin punere la dispozitia reclamantului suma de 1060 lei.  Întemeiata pe dispozitiile art. 1576 si urm. , art. 1578 alin. 1 si 2 , art. 1584, 1585 Cod Civil, art. 274 CPC, art. 16 si 17 din Decretul nr. 167/1958 .

Printr–o cerere precizatoare din  I 2010 reclamantul solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 18131,82 lei, suma de bani care reprezinta valoarea actualizata a sumei datorate cu deducerea sumei de 1060 de lei platita în anul 2008 ( fila 101).

Prin întâmpinare înregistrata la 12 I 2009, pârâta pune concluzii de respingere a prezentei, dat fiind ca a ramas fara obiect prin achitarea sumei de 1060 lei, dat fiind ca între parti nu s-a încheiat vreodata o conventie de împrumut, a existat o gratificatie  în perioada anilor 1996 – 1997. Natura juridica a actului dedus judecatii este de dar manual conform art. 644 cod civil . Întemeiata pe dispozitiile art. 115 din CPC .

Contra – dovada se realizeaza prin: interogatoriu luat reclamantului , depozitii martore M M, V M, raport de expertiza contabila cu supliment .

Judecatoria, luând în examinare sustinerile partilor, prin prisma probatoriului administrat în cauza, constata ca fiind netemeinica si nelegala prezenta, sens în care se va respinge, pentru urmatoarele motive :

Starea de tensiune între parti este legata de existenta unor sume remise pârâtei nepoate de unchiul reclamant prin anii 1996, 1997. Mai precis sunt 1060 lei acordati cu titlu de dar manual de unchiul reclamant, deoarece sora sa se afla în grija pârâtei nepoate, lipsind deci dupa cum sustin martorele audiate M M si V M un termen de restituire . Cu alte cuvinte nu se verifica sustinerile din interogatoriu ale unchiului reclamant conform caruia destinatia sumei era cu interes, pentru constructia unei case în Sebes care sa fie coproprietatea partilor. Reclamantul confirma ca nu a stabilit un termen de restituire (întrebarea 6 interogatoriu), ca i s-a returnat suma de 1060 lei prin CEC (întrebarea 9 idem), ca în reprezentarea sa la momentul remiterii sumei nu era cea de împrumut, ci sprijin pentru edificare constructie ( întrebari 6, 11  idem).

Din depozitiile martorelor audiate reiese ca efect al unei convorbiri telefonice si al schimbarii de pârâta a unui apartament cu trei camere într– unul cu doua camere si prezumtiva interpretare a unchiului ca vizitele nu pot fi efectuate într – un apartament cu doua camere s-a nascut în septembrie 2008 intentia unchiului reclamant de restituire a sumei acordate , ceea ce a determinat–o pe nepoata pârâta sa ia initiativa remiterii sumei de 1060 lei ron asa cum reiese din notificarea semnata si primita de reclamant la  IX 2008, existenta la fila 5 a dosarului, instanta în lipsa semnaturii înlaturând actul de la fila 8 dosar ce specifica suma de 10.200.000 lei .

Din cele expuse retinem ca în drept elementele actiunii în restituirea împrumutului sau a reactualizarii sumei împrumutate lipsesc, deoarece lipseste intentia. S-a urmarit de reclamant acordarea unui dar manual, unei gratificatii pârâtei cu titlu de recunostinta ca sora sa se afla în grija deosebita a fiicei . La început a fost recunostinta, respectul pentru serviciul material si spiritual acordat mamei (în perceptia pârâtei), sau sorei (în perceptia pârâtei) . Ulterior, probabil si ca efect al maririi patrimoniului pârâtei nepoate sentimentul de recunostinta, de afectiune, de respect s-a convertit în altceva si asa a încoltit în mintea reclamantului ideea împrumutului. Aceasta este cu atât mai vie în conditiile în care pârâta probabil spre a – si ajuta fiica se muta la un apartament cu doua camere, dupa ce se îngrijise de nunta acesteia . Telefonul dat la serviciu o determina pe nepoata sa actioneze în conditiile în care si colegii inevitabil au aflat problema sa de familie .

De aceea depersonalizându – se prin avocat îi remite banii pe care i–a pretuit ca–ar fi primit. La notificarea pârâtei reclamantul raspunde cu o actiune. Aici ambele parti demonstreaza ca afectiunea reciproca ca rude dispare, ca în raporturile lor s-a instaurat o raceala de comunicare .

Nepoata îi notifica pretentiile de a încheia socotelile pentru sprijin printr–un avocat, ceea ce – l împinge pe unchi sa apeleze tot la un avocat ca sa – i raspunda , dar de data aceasta nu amical , ci chiar oficial .

Ce este de retinut din aceste asertiuni? Ca a existat o operatiune benevola, esentialmente gratuita care pe fondul dinamicii patrimoniale si a raporturilor antinomice dintre parti s-a convertit într–o actiune pur patrimoniala fondata pe art. 1576 si urm. din Codul Civil. Asadar suntem în prezenta unui dar manual, care este lipsit de efect, neimplicând evident restituirea, prin aceasta deosebindu–se de celelalte contracte aleatorii ori translative de proprietate . Diferentierea  ce se observa între institutii este legata si de cauza , înteles ca scop, ca finalitate . Consideram ca daca exista împrumut cu siguranta în multele întâlniri avute între 1996- 2008 unchiul ar fi cerut nepoatei sa – i restituie împrumutul cu bani.

Altfel spus consideram ca pe baza unui dar manual înteles ca act dezinteresat, a unui act filantropic nu se poate obtine profit .

Pârâta nu solicita cheltuieli de judecata, asa încât în respectarea principiului disponibilitatii ele nu se acorda. Cu alte cuvinte în interpretarea noastra nepoata pârâta a înteles sa opreasca raporturile conflictuale cu unchiul reclamant si nu sa le adânceasca.

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge actiunea civila formulata si precizata de reclamantul M C, cu domiciliul în împotriva pârâtei F M, domiciliata în

Fara cheltuieli de judecata.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronuntata în sedinta publica, azi , 16 II 2010 .

Domenii speta