Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)

Conţinut speţăDeşi recurenta avansează, pornind de la interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 94/1992, concluzia existenţei unei obligaţii de diligenţă decurgând din decizia nr. 20/2015 emisă de Camera de Conturi Harghita în sarcina conducerii entităţii auditate şi pe care ar fi respectat-o în împrejurările dezvoltate, apreciem că o astfel de interpretare nu este susţinută de textele incidente.

Între atribuţiile Curţii de Conturi se află şi certificarea acurateței şi veridicităţii datelor din conturile de execuţie al entităţii controlate.

În situaţia identificării de neregularităţi cauzatoare de prejudiciu, Curtea de Conturi comunică entităţii verificate starea de fapt rezultată, moment în care în sarcina acesteia din urmă se naşte obligaţia legală de stabilire a întinderii prejudiciului şi de recuperarea acestuia.

Art. 33 al Legii nr.94/1992, invocat de recurentă, dă conţinut acestei obligaţii menţionând în mod expres ca element esenţial al obligaţiei recuperarea prejudiciilor.

Totodată, cu prilejul definirii prejudiciului, prin Hotărârea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, rezultă că acesta „trebuie să fie recuperat integral”. Inclusiv dispoziţiile pct. 234 din Hotărârea amintită susţin în mod expres recuperarea prejudiciului, obligaţia fiind strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, entitatea controlată având îndatorirea ca, desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit de lege.

Observând că rezultatul fixat de lege pe care entitatea trebuie să îl obţină constă în readucerea anumitor sume în patrimoniul unităţii, verificările se fac în raport de acest rezultat.

În speţă, auditorii au reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor pct. 234 lit. c) subpunctul i) din Hot. nr. 155/2014, constatându-se că nerecuperarea prejudiciului s-a datorat nedispunerii şi neurmăririi de către conducerea entităţii a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, fiind urmată procedura de sesizare a organelor de urmărire penală consemnată la pct. 240 – 249.

Reţinem că prin decizia nr. 20/19.06.2015 (măsura II.1) s-a dispus evaluarea exactă a prejudiciului estimat, recuperarea acestuia, în baza principiilor răspunderii civile, stipulate în Legea nr. 393/2004 şi Legea nr. 188/1999 şi/sau în baza principiilor răspunderii patrimoniale conform Codului Muncii potrivit art. 33 alin.3 din Legea nr. 94/1992 şi pct. 174 din Regulament.

Nu au fost indicate măsurile pe care entitatea controlată avea posibilitatea de a le întreprinde, ci a fost indicat tipul de răspundere pe care aceasta trebuia să îl urmeze pentru obţinerea rezultatului mai sus enunţat.

Prejudiciul estimat de controlori viza două tipuri de cheltuieli de personal, indemnizaţia de hrană şi cea de dispozitiv, acordate atât funcţionarilor public, cât şi personalului contractual în intervalul 01.01.2012-30.04.2015.

Entitatea obligată la recuperarea prejudiciului a declanşat judiciar atragerea răspunderii civile a personalului contractual, dosarul nr. 1146/96/2015 , ocazie cu care prin sentinţa civilă rămasă definitivă prin respingerea recursului s-a menţionat cu putere de lucru judecat că exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri denatură salarială conform Legii nr. 124/2014 se aplica şi salariaţilor recurentei pentru tot intervalul de timp 01.01.2012-30.04.2015 (reclamantă în acea cauză).

Efectele acestei sentinţe nu au fost valorificate de auditor în raportul de follow-up deşi trimiteri la aceasta se regăsesc în conţinutul actului, sentinţa şi decizia fiind anexe la Raport, iar în opinia Curţii se impunea evaluarea intervenirii unei cauze care înlătura răspunderea entităţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a recupera prejudiciul.

Deci, în privinţa cheltuielilor realizate cu personalul contractual pentru intervalul perioada 01.01.2012-30.04.2015 auditorii cu ocazia întocmirii Raportului, verificând rezultatul obţinut de entitate aveau obligaţia de a constata că în privinţa acestuia măsurile dispuse au fost în concordanţă cu obligaţiile trasate prin decizie, că au intervenit elemente care înlăturau obligaţia de rezultat, amnistia fiscală constatată judecătoreşte.

Cu privire la recuperarea cheltuielilor realizate cu funcţionarii publici, se reţine că măsura adoptată, concretizată în demersul judiciar, dosarul 1147/96/2015 nu era aptă să obţină rezultatul legal, căci tipul de răspundere fiind diferit de cel angajat în cazul personalului contractual, alte măsuri erau eficiente. Nu era întâmplătoare trimiterea controlorilor din cuprinsul deciziei nr. 20/2015 la Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Însă, şi în acest caz se impunea verificarea incidenţei Legilor nr. 84/2012 şi 124/2014, acte normative care au avut drept scop exonerarea de la obligaţia restituirii acelor sume de bani încasate şi care nu erau prevăzute de actele normative de salarizare anuală.

Fiind acte normative, fiind în fondul activ, nu găsim nici un argument pentru a ignora aplicarea lor, mai ales că efectul urmărit de acestea era de a opri recuperarea sumelor încasate în condiţiile acolo arătate. În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 33/2016 Î.C.C.J. (Dosar nr. 2.432/1/2016), date în dezlegarea unei chestiuni de drept, care a apreciat că Legea nr. 124/2014 reprezintă un act clemenţă al legiuitorului care, din considerente de politică socială, a renunţat la dreptul de a recupera sumele constând în venituri de natură salarială încasate necuvenit de către anumite categorii de bugetari.

Cum această decizie stabileşte şi momentul până la care personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate, respectiv 27 septembrie 2014, cum anterior producea efecte Legea nr. 84/2012, rezultă că pentru intervalul 01.01.2012-27.09.2014 recuperarea prejudiciului nu mai era posibilă de la funcţionarii publici, pe fondul succesiunii celor două acte normative. Nefiind urmărită de legiuitor recuperarea acestui prejudiciu de la beneficiarul direct al plăţilor, este greu de argumentat că se urmărea recuperarea de la entitatea plătitoare sau de la conducerea acesteia.

Ulterior datei de 27.09.2014 însă, recurenta nu a mai putut demonstra intervenirea unor cauze care să înlăture obligaţia de recuperare a prejudiciului.

Având în vedere că eficienţa unei măsuri de recuperare este analizată şi în raport de anumite termene stabilite de lege în interiorul cărora trebuie adoptată, văzând că asupra acestui aspect a fost atrasă atenţia atât prin decizia nr. 20/2015 cât şi prin Raportul de follow-up, apreciem că nu era cazul prelungirii termenului de realizare, odată pentru că, în opinia recurentei toate măsurile de recuperare luate de acesta ar fi fost eficiente şi suficiente, aspect infirmat în cazul funcţionarilor publici, apoi pentru că termenele fuseseră depăşite pentru angajarea răspunderii funcţionarilor publici pentru cheltuielile de personal aferente perioadei 28.09.2014-30.04.2015.

În consecinţă, având în vedere scopul verificării modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie, auditorul public extern concluzionând trebuia să reţină că doar în privinţa funcţionarilor publici măsurile care vizau recuperarea drepturilor constând în indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de dispozitiv acordate în perioada 28.09.2014-30.04.2015 nu au fost îndeplinite corespunzător.

În consecinţă, Raportul de follow-up din 12.01.2017, va fi anulat în parte, în ceea ce priveşte constatările vizând modul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse la punctul II.1 în Decizia nr. 20/2015, astfel:

Va înlătura constatările privind măsurile care vizează recuperarea drepturilor constând în indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de dispozitiv acordate în perioada 01.01.2012-30.04.2015 personalului contractual şi în perioada 01.01.2012-27.09.2014 funcţionarilor publici.

Va menţine constatările privind măsurile care vizează recuperarea drepturilor constând în indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de dispozitiv acordate în perioada 28.09.2014-30.04.2015.

Domenii speta

Spete similare