ABUZ DE INCREDERE. IMPRUMUT SUME DE BANI
Sentinta penala nr. 363/15.02.2005
Prin plangerea prealabila inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 1184/18.01.2005, partea vatamata C.I. a solicitat condamnarea inculpatului T.F., pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, prevazuta de art. 213 din Codul penal.
In motivarea plangerii sale, partea vatamata a mentionat ca l-a imprumutat pe inculpat, in martie 2003, cu suma de 10.000.000 lei, pentru a-si rezolva unele probleme familiale, nerestituiti inca.
In cauza instanta a procedat la audierea partii vatamate C.I., declaratia acesteia fiind atasata la fila 9 din dosar.
Analizand actele dosarului, instanta constata ca intre inculpatul T.F. si partea vatamata, s-a incheiat o conventie verbala, partea vatamata imprumutand inculpatului suma de 10.000.000 lei.
In cazul unui imprumut, abuzul de incredere nu se poate savarsi decat in situatia unui contract de comodat (imprumut de folosinta), iar nu si pentru un imprumut de consumatie (mutuum), care priveste bunuri consumptibile, incclusiv sume de bani, pentru care se transmite o data cu bunurile si dreptul de proprietate asupra acestora, ceea ce determina, in cazul refuzului restituirii la scadenta a imprumutului nasterea unui litigiu civil.
Ca atare, in speta nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere, prevazuta de art. 213 din Codul penal, actiunea inculpatului reprezentand o simpla neexecutare a conventiei sinalagmatice, neconstituindu-se in fapta penala incriminata de art. 213 din Codul penal, ci fiind o fapta care nu este prevazuta de legea penala.
Totodata, conform art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala.
Astfel, in speta sunt incidente dispozitiile art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. b din Codul de procedura penala, in temeiul carora instanta va dispune achitarea inculpatului T.F., eventualele pretentii putand fi valorificate printr-o cerere in pretentii adresata instantei civile.
Va lua act ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
In temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de procedura penala, instanta va obliga partea vatamata la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, in care s-a inclus si onorariul aparatorului din oficiu, ce se va avansa, din fondul special al Ministerului Justitiei, catre Baroul de Avocati Olt.
Curtea de Apel Pitești
PROCEDURA INSOLVENŢEI. DESCHIDEREA PROCEDURII. CONDIŢII. CREANŢĂ CERTĂ, LICHIDĂ ŞI EXIGIBILĂ.
Curtea de Apel Pitești
CONSILIER LOCAL. INCOMPATIBILITATE ÎNTRE FUNCŢIA DE CONSILIER LOCAL ŞI CEA DE ŞEF AL SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ.
Tribunalul Militar Iași
divulgarea secretului profesional
Judecătoria Focșani
Ordin de protecție. Obligarea agresorului de a se prezenta periodic la secţia de poliţie competentă in vederea supravegherii respectării ordinului de protecţie, precum si de a da informaţii organului de poliţie cu privire la adres
Tribunalul Brașov
- infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prev. de art. 248 Cod penal raportat la art. 2481 Cod penal; - infracţiunea de înşelăciune în formă agravată, prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 Cod Penal; - infracţiunea pre