Clauze abuzive. Greşita aplicare a legii

Pentru a putea fi  reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al unei părţi contractante. Din natura contractului de credit rezultă obligaţiile esenţiale ale părţilor, respectiv obligaţia băncii de a pune la dispoziţia împrumutaţilor suma solicitată, în valuta solicitată, respectiv CHF şi obligaţia împrumutaţilor de a restitui suma împrumutată în aceeaşi monedă în care a fost contractată şi de a plăti dobânda.

Banca şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi a virat suma de bani în valută în contul reclamanţilor, context în care şi aceştia trebuie să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile corelative. La momentul acordării creditului, reclamanţii au optat pentru un produs în CHF, deoarece echivalentul în lei a creditului era mai mare decât în orice altă monedă.

În speţă ne aflăm în prezenţa unui contract încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, dar a căror efecte se produc şi după intrarea în vigoare a acestei reglementări. În această situaţie se impune determinarea legii aplicabile acestui act juridic.

Astfel, singurul remediu incident atunci când se constată că o clauză este abuzivă îl constituie înlăturarea acesteia din contract prin intermediul mecanismului nulităţii, situaţie în care tribunalul raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. 992 şi următoarele din Codul civil vechi ce reglementează instituţia plăţii nedatorate, constată întrunirea cumulativă a condiţiilor acesteia din moment ce prestaţia efectuată de reclamanţi - solvens cu privire la dobânda încasată peste valoarea de 5,9% , iar datoria, deşi a existat iniţial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinţării clauzei contractuale efective prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestaţiei

Prin sentinţa civilă nr. 617 din 29.01.2016 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 383/182/2015 a fost admisă în parte acţiunea modificată formulată de reclamanţii P G V şi P O E, în contradictoriu cu pârâta B R SA, s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 6 din contractul de credit bancar nr B0021752 din data de 06.08.2008, respectiv a menţiunilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcţie de evoluţia Dobânzii de referinţă a Băncii, constatând caracterul abuziv al acestei dispoziţii contractuale, s-a dispus eliminarea din contractul de credit a dispoziţiei contractuale constatate ca fiind abuzivă, au fost respinse celelalte cereri formulate prin acţiune ca neîntemeiate, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului P G suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin acţiunea modificată formulată reclamanţii au solicitat a se constata caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale:

- art 3, art 6, art 7, art 8, art 9 şi art 10 din contractul de credit B0037647/2010 şi a actului adiţional la acest contract;

- art 6, art 7 şi art 8 din contractul de credit 25073277/2007;

- art 3, art 5, art 6 şi art 7 din contract de credit nr B0021752/2008;

Datorită faptului că cererea nu a fost structurată corespunzător şi nu a existat coerenţă în formulare, au fost întâmpinate dificultăţi în a identifica cu precizie clauzele a căror nulitate au solicitat reclamanţii a se constata.

Prin motivarea în fapt din acţiunea introductivă reclamanţii critică dispoziţiile din contractele nr 25073277/21.06.2007 şi nr B0037647/18.10.2010 referitoare la comisioane şi penalităţi.

În contractul de credit nr 25073277/21.06.2007, art 6 defineşte comisioanele de analiză, administrare a creditului rambursare în avans, comisionul de neutilizare şi comisionul de notificare. Clauza prevede cuantumul şi modul de calcul al comisioanelor, scadenţa sumelor de bani datorate cu titlu de comision. Art 7 din acest contract de credit se referă la dobânzi. Clauza stabileşte o dobândă fixă în primul an de creditare şi o dobândă variabilă pentru perioadă de creditare ulterioară primului an de contract. Clauza stabileşte data scadenţei obligaţiei de plată. Art 8 din contract stabileşte dobânzile penalizatoare, situaţiile în care se datorează dobânzi penalizatoare, modul de calcul, cuantumul dobânzii penalizatoare (f. 63 – 68). 

În contractul de credit bancar nr B0021752 din data de 06.08..2008 la art 3 este prevăzută durata creditului, art 5 se referă la comisioane: comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans, comisionul de notificare, art 6 se referă la dobânzi, iar art 7 la penalităţi (f. 51 – 57).

În contractul de credit bancar nr B0037647 din data de 18.10.2010, în art 3 se stabileşte destinaţia creditului, art 6 se referă la comisioane aferente creditului, art 7 se referă la comisioane aferente contului curent, art 8 – dobânzi, art 9 – penalităţi/dobânzi penalizatoare şi art 10 stabileşte condiţiile de rambursare a creditului (f. 10 – 12).

La dosar nu a fost depus actul adiţional la contractul de credit din anul 2010.

Potrivit art 1 alin 1 din Legea 193/2000 „orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”, iar potrivit alin 2 din acelaşi articol în caz de îndoială asupra interpretării clauzelor contractului acestea se vor interpreta în favoarea consumatorului. Conform alin 3 din art 1 este interzisă stipularea de către agenţii economici de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art 4 alin 1 şi 2 din Legea 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Sunt considerate clauze abuzive în înţelesul dispoziţiilor Legii 193/2000 acele clauze ce dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Sunt de asemenea, considerate abuzive acele clauze ce obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului.

Potrivit art 3 din Directiva 93/13/CEE transpusă în dreptul intern prin Legea 193/2000 „O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicţie cu cerinţa de bună credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei”.

Contractele încheiate între părţi sunt contracte preformulate, contracte de adeziune, ce conţin clauze prestabilite, clauze ce trebuie însă, să respecte dispoziţiile Legii 193/2000 şi ale Directivei 93/13/CEE. 

Clauzele prevăzute la art 3, art 6, art 7, art 8, art 9 şi art 10 din contractul de credit B0037647/2010, la art 6, art 7 şi art 8 din contractul de credit 25073277/2007 şi la art 3, art 5, art 6 (parţial cu excepţia prevederilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcţie de evoluţia Dobânzii de referinţă a Bancii),  şi art 7 din contract de credit nr B0021752/2008 nu îndeplinesc condiţiile cumulative prevăzute de art 4 din legea 193/2000.

Clauzele anterior menţionate sunt clare, neechivoce, permit împrumutatului să aprecieze asupra drepturilor şi obligaţiilor asumate, aplicarea clauzelor nu duce la dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin semnarea contractelor de împrumut reclamanţii şi-au asumat drepturile şi obligaţiile prevăzute în convenţia de credit, iar pentru determinarea conţinutului  acestor clauze nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate pentru ca împrumutatul să-şi circumscrie sfera drepturilor şi obligaţiilor, pentru ca aceste drepturi şi obligaţii să fie clare şi previzibile.

Din răspunsurile reclamanţilor la interogatoriu rezultă că aceştia au agreat încheierea contractelor de credit, pârâta fiind singura instituţie bancară ce puteau oferi reclamanţilor un credit pentru construirea unui imobil raportat la veniturile reclamanţilor şi condiţiile de ipotecare ce puteau fi oferite de reclamanţi. Reclamanta P O E a arătat că la încheierea contractului a cunoscut cuantumul ratei (întrebarea nr 8 din interogatoriu). În consecinţă, prin semnarea contractului reclamanta a agreat şi a acceptat toate costurile incluse în rata de credit. La întrebarea nr 12 din interogatoriu reclamanta a arătat că nu a întrebat reprezentanţii băncii despre comisioane şi alte costuri, iar la întrebarea nr 13 din interogatoriu reclamanta a arătat că nu a solicitat anterior încheierii contractului negocierea clauzelor contractuale (f. 431). Prin urmare, reclamanta nu a fost interesată în a cunoaşte conţinutul clauzelor contractuale anterior încheierii convenţiei şi nici de a stabili înainte de încheierea convenţiei dacă aceste clauze îi sunt ori nu îi sunt favorabile.

Din răspunsurile date la interogatoriu de către reclamantul P G V rezultă că motivele determinante pentru contractarea creditului au fost următoarele: raportat la salarii se putea contracta suma de 50000 eur echivalent în CHF (f. 436) şi împrumutaţii au putut constitui garanţiile agreate de bancă pentru rambursarea creditului (f. 438, 435). Reclamantul a arătat că nu au fost negociate clauzele contractuale, dar că a avut cunoştinţă despre faptul că este o dobândă fixă în primul an de creditare şi o dobândă variabilă ulterior cestei perioade de timp. A arătat reclamantul că reprezentanţii Băncii i-au comunicat că produsul este unul standard ce nu poate suferi modificări (f. 439).

Rezultă aşadar, că nu au fost negociate contractele. Banca nu a dovedit condiţia negocierii. Lipsa negocierii nu este însă, o condiţie suficientă pentru ca o clauză contractuală să fie constatată ca abuzivă. Pe lângă această condiţie, celelalte condiţii prevăzute la art 4 din Legea 193/2000 sunt obligatorii: clauza prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Aceste din urmă condiţii nu sunt îndeplinite, aşa cum s-a arătat, în cazul clauzelor anterior menţionate. Aceste clauze nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, sunt clare, explicite, previzibile motiv pentru care cererea reclamanţilor cu privire la aceste clauze va fi respinsă. 

În ce priveşte clauza de la art 6 din contractul de credit bancar nr B0021752 din 2008 pct 1 lit a) în conformitate cu care dobânda este revizuibilă în funcţie de evoluţia Dobânzii de Referinţă a Băncii, această prevedere este abuzivă în sensul dispoziţiilor Legii 193/2000. Această prevedere contractuală nu are un caracter previzibil, nu permite consumatorului să cunoască şi să aprecieze asupra conţinutului obligaţiilor asumate, stabilirea cuantumului dobânzii fiind la aprecierea exclusivă a Băncii.  Modul de redactare al clauzei favorizează în mod evident Banca şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Cu privire la această dispoziţii contractuală, exclusiv menţiunea referitoare la dobânda revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a Băncii, se va constata caracterul abuziv al clauzei.

Sancţiunea constatării caracterului abuziv al clauzelor este nulitatea absolută a acestor clauze cu consecinţa înlăturării lor din convenţia de credit. 

Cererile referitoare la restituirea dobânzilor şi comisioanelor ca urmare a constatării abuzive a clauzelor, precum şi cererile de obligare la plata dobânzii calculate asupra acestor sume de bani, ca şi cereri subsidiare vor fi respinse ca urmare a respingerii cererilor principale. 

Cererea de a se stabili obligaţia de achitare a ratelor de credit în lei raportat la cursul CHF de la momentul încheierii contractelor de credit din 2007 şi 2008, inclusiv de restituire a creditului într-o perioadă de 10 ani, nu poate fi admisă. Creditele au fost acordat în CHF şi părţile au convenit restituirea ratelor de credit în aceeaşi monedă. Instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor de a modifica prevederile contractuale în situaţia în care aceste prevederi nu au un caracter abuziv în sensul dispoziţiilor Legii 193/2000 şi a Directivei 93/13/CEE.

De asemenea, nu poate face obiectul analizei în temeiul dispoziţiilor Legii 193/2000 cererea formulată de reclamanţi de a li se restitui sumele de bani achitate cu titlu de dobândă motivat de faptul că Banca nu ar fi luat în considerare faptul că indicele de referinţă Libor a scăzut. Această cerere ar putea fi analizată raportat la un alt temei de drept, însă nu poate fi analizată din perspectiva dispoziţiilor legale ce reglementează clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Pentru motivele arătate, în fapt şi în drept, cererea formulată de reclamanţi a fost admisă în parte.

Excepţiile, excepţia prescripţie dreptului la acţiune şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă au fost respinse ca neîntemeiate.

Termenul de prescripţie pentru restituirea sumelor de bani curge de la data constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale şi nu de la data plăţii sumelor de bani, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune fiind neîntemeiată. 

Excepţia lipsei de interes invocată prin întâmpinare referitoare la constatarea ca abuzivă a prevederii de la ar 7 din contractul de credit bancar nr B0021752/2008 este de asemenea, neîntemeiată. Pentru perioada cuprinsă între data încheierii convenţiei şi data modificării acestei clauze, reclamanţii justifică interes în promovarea cererii, justifică interes în a se stabili dacă această clauză respectă prevederile Legii 193/2000.

În temeiul dispoziţiilor art 451 alin 1 – art 453 cod procedură civilă, proporţional cu pretenţiile admise, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului Pop Gabriel suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile de judecată au fost dovedite de reclamant cu chitanţele depuse la dosar.

Împotriva sentinţei au formulat apel reclamanţii P G V şi P O E, solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, în subsidiar s-a solicitat anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În cuprinsul motivelor de apel se arată că prin cererea introductivă de instanţa apelanţii au solicitat obligarea intimatei la modificarea contactelor in sensul achitării în lei a sumelor contractate in CHF. Se susţine că această cerere este admisibila prin prisma faptul ca dispoziţiile cuprinse in art. 1 , pct. 2 din contractul de credit 25073277/21.06.2007, respectiv art. 8 pct. 1 din contractul de credit nr. B 0021752/06.08.2008, precum si art. 10 pct. 1 din contractul de credit bancar nr. B 0037647/18.10.2010 sunt clauze abuzive, si chiar in condiţiile in care nu au fost indicate în mod expres in petitul cererii, instanţa era obligata, să pună în discuţia părţilor analizarea si acestor articole care conţin clauze abuzive.

În acest sens se susţine că la momentul încheierii convenţiilor, raportat la circumstanţele economice din anul 2007-2008, precum şi la posibilităţile de a cunoaşte efectele unor astfel de credite şi implicaţiile clauzelor contractuale pe termen lung,, contractarea creditului în franci elveţieni s-a prefigurat a fi mai avantajoasă faţa de alte oferte de creditare în lei sau în euro. In condiţiile în care creditul în franci elveţieni era un produs nou pe piaţă şi în lipsa unor informaţii corespunzătoare cu privire la moneda în care apelanţii au contractat împrumuturile, respectiv cu privire la istoricul evoluţiei francului elveţian şi riscuri generate de variaţiile cursului de schimb valutar, apelanţii s-au obligat să returneze sumele împrumutate la termenele şi în cuantumurile menţionate în contracte, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF - leu din perioada respectivă . Ulterior însă, pe parcursul derulării contractelor, francul elveţian s-a depreciat într-un mod galopant, astfel că, raportat la moneda naţională, valoarea acestuia s-a dublai, cursul de schimb depăşind valoarea de 4,00 lei/CHF în luna iulie 2010. cu repercusiuni grave asupra împrumutaţilor. în ceea ce priveşte posibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor de plata a ratelor lunare, cu riscul de a fi puşi în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate. Această creştere accelerata a valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, precum şi cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în euro şi din euro în franci, lipsa francilor elveţieni de la casele de schimb valutar perioadă mare de timp. diferenţele dintre cursul practicat de bancă şi casele de schimb valutar şi, respectiv cursul stabilii de B.N.R.. diferenţele dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costurilor contractelor, producând un dezechilibru major al prestaţiilor reciproce ale părţilor. în detrimentul împrumutaţilor cu efectul obţinerii unor foloase de către banca împrumutătoare în contraprestaţie.

Aşadar s-a produs o schimbare fundamentală a condiţiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutaţii sunt obligaţi la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora s-a manifestai voinţa de a contracta. Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plăţi în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar. Clauzele de efectuare a plăţilor în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutaţi nu au fost negociate direct cu apelanţii, având în vedere caracterul prestabilit şi impus consumatorilor, consumatorii exprimându-şi adeziunea la aceste contracte tipizate fără a avea posibilitatea de a influenţa natura lor. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piaţă. însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opţiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului. Banca nu a acţionat cu bună credinţă, aceasta având obligaţia de a explica riscurile clienţilor, de a le pune la dispoziţie informaţiile necesare, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a evalua consecinţele economice ale contractării creditelor.

Având în vedere poziţiile de inegalitate de pe care acţionează părţile şi în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoştinţă de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziţie dominantă în raport cu consumatorul, obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urmă cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de variaţia cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010. în cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi să ofere consumatorilor informaţii complete, corecte şi precise asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. Aceste obligaţii instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar. sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuşi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse în lipsa unei informaţii reale cu privire la acestea şi, pe cale de consecinţă, evitarea unor astfel de situaţii. În lipsa informării în mod complet, corect şi precis a apelanţilor cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit, acesta nu a avut posibilitatea de a determina consecinţe economice ale clauzelor contractuale în baza unor criterii clare şi precise.

Având în vedere obligaţia de transparenţă contractuală instituita în sarcina operatorilor economici, care se circumscrie exigenţelor de informare şi protecţie inerente dreptului consumatorului, în scopul garantării dreptului acestuia de a înţelege prevederile şi efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care şi le asumă prin contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF. fenomen care era previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF- ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionată în dreptul european şi naţional întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel dc contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000. orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Un drept subiectiv civil dacă este folosit contrar scopului şi recunoscut de lege, în aşa fel încât să încalec drepturile celorlalţi, este considerat abuziv. Conform ari.54 din Constituţie, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu scopul său şi în limitele sale.

Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. evident în detrimentul consumatorului.

Banca a stipulat în convenţiile încheiate cu apelanţii obligaţia acestora (de a suporta exclusiv diferenţele de schimb valutar, fără nici o distincţie şi fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligaţii, astfel că în situaţia dublării valorii francului elveţian în raport cu moneda naţională, convenţiile de credit încheiate între părţi dobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractuluide împrumut.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, ori clauza de risc valutar, care incumbă în mod exclusiv consumatorilor, denaturează raportul juridic obligaţional prin în greunarea excesivă a situaţiei consumatorului şi conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporţionat. De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul şi aptitudinea de a îndrepta conţinutul contractului în favoarea părţii care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe, principii ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale. Atât suma împrumutată (capitalul), precum şi dobânda şi comisioanele percepute pentru credit sunt plătite dc asemenea. în franci elveţieni la cursul de schimb din momentul plăţii, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elveţian, un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, respectiv creşterea nejustificată a beneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecinţele negative asupra posibilităţii de respectare a obligaţiilor contractuale.

Se susţine că într-o cauză recentă, respectiv C - 26/13. Kasler şi Kasfeiite Rabat referitoare la Directiva 93/13/CLB şi, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă. C.J.U. E. a statuat că „I) articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/01:1" a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuţie în litigiul principal. în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată ceea ce revine in sarcina instanţei de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului, precum şi contextul său juridic şi factual - că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează o astfel de clauză. în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de a plăti. în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul dc schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o ..remuneraţie'" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuate de împrumutat or să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că. în ceea ce priveşte o clauză contractuală precum cea în discuţie în litigiul principal, cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ea respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca, contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-1priveşte.

Aşa cum rezultă din cele menţionate la pct. 57, 58 din hotărâre. C.J.U.E, precizează că excluderea aprecierii caracterului abuziv al unei clauze se limitează la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte şi nu se aplică în cazul invocării unei asimetrii între cursul de schimb la vânzare al monedei străine utilizai pentru calcularea ratelor şi cursul de schimb la cumpărare al valutei respective utilizai pentru calcularea sumei deblocate a împrumutului. Curtea stabileşte că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului nu poate fi considerată ea fiind o „remuneraţie" pentru serviciile băncii împrumutătoare.

Decizia C.JUE precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile din punct de vedere juridic, respectiv consumatorul trebuie să poată aprecia consecinţele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Astfel, contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei Străine, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Cu privire la art. 5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive C.J.U.E, a statuat că pentru un consumator, informarea. înaintea încheierii unui contract, cu privire la condiţiile contractuale, şi la consecinţele respectivei încheieri este de o importanţi fundamentală. Consumatorul trebuie să decidă, pe baza acestei informări, dacă doreşte să se oblige contractual faţă de un vânzător sau furnizor prin aderarea la condiţiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWF, Vertrieh EU:C:20i3: 180. pct.44), Cerinţa privind transparenţa clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/E nu poate fi redusă, aşadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal şi gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziţie de inferioritate faţă de vânzător său furnizor. Aşadar, cerinţa privind transparenţa trebuie înţeleasă în mod extensiv.

Cu privire la îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiei, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, se solicită a se dispune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu. pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus către apelanta. Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, se solicită să se dispună restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de plăti care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.

Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse de câştig.

Se susţine că având în vedere prevederile ari. 966-970 Cod civ. în vigoare la momentul încheierii contractelor dintre părţi, din interpretarea cărora rezultă că părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă. Obligaţiile părţilor trebuie să se întemeieze pe o cauză licită şi morală, conform dispoziţiilor art. 968 clin Codul Civil.

Întrucât s-au schimbat condiţiile de contractare avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului şi, pe cale de consecinţă, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele cu privire la care părţile au convenit. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută in Regulamentul valutar, astfel încât se consideră că executarea obligaţiilor decurgând din acest contract trebuie să se facă în moneda naţională,

Referitor la comisionul de administrare prevăzut de art.6 lit. b din contractul 25073277/21.06.2007 şi art.5 lit. a din contractul nr. B 0021752/06/08/2008, se susţine că în mod netemeinic si nejustificat instanţa a respins capătul de cerere privind constatarea abuziva a clauzelor contractuale in ceea ce priveşte acest comision reţinând în motivare faptul că aceste clauze nu se încadrează in prevederile dispoziţiilor art. 4 din Legea 193/2000.

Raportând aceste clauze la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 reiese ca acest comision de administrare reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusa în mod unilateral de creditoare prin intermediul unui contract preformulat redactat de către Bancă fără a se da posibilitatea împrumutaţilor să influenţeze natura respectivei clauze. Valoarea comisionului nu este negociabila, iar justificarea perceperii acestuia nu este întemeiată buna credinţă fiind in mod flagrant şi evident încălcată. Comisionul de administrare a fost menţinut şi după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 act normativ ce transpune Directiva nr.2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele tip credit pentru consumatori. Cu toate că acest comision de administrare cuprins in art. 6 pct.6.3 in Contractul de credit îmbracă aparenta unui tip de comision permis de OUG nr.50/2010 în realitate suma perceputa sub titlul "de administrare" este menită să acopere un potenţial risc al Băncii in cazul în care nu i se rambursează creditul cu toate că, în cazul de faţă nu se justifică luarea unor astfel de măsuri suplimentare.

Apelanţii susţin că în ceea ce priveşte clauza prevăzuta in art. 6 din contractual B 0021752/06,08,2008, instanţa constata că această clauza este abuziva, dispune înlăturarea ei din contract, însă nu dispune emiterea unui nou grafic de rambursare şi nici modalitatea de calcul a noii dobânzi pe de o parte, iar pe de altă parte nu dispune restituirea sumelor încasate de către bancă în mod nelegal cu titlu de dobândă.

Apelanţii arată că cu toate că prin cererea introductiva de instanţa, reclamanţii au solicitat instanţei sa constate şi caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 7 din contractual 25073277/21.06,2007, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.

Din lecturarea clauzelor cuprinse in art. 6 din contactul de credit B 0021752/06.08.2008 si art. 7 din contractual 25073277/21.06.2007, rezulta faptul ca Banca prevede şi calculează dobânda după doua variabile - una indicele de referinţa LIBOR variabil la 3 luni pe care nu o poale influenta si cealaltă variabila care este in totalitate la dispoziţia sa, având in vedere prevederile de mai sus conform cărora marja poate fi modificata conform deciziei băncii.

Aceste clauze sunt abuzive conform pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, întrucât da dreptul băncii sa modifice unilateral dobânda, fără un motiv întemeiat specificat in contract. Prin necircumstanţierea în nici un mod a unor elemente sau criterii obiective care să-i permită băncii să modifice unilateral marja şi implicit dobânda. Decizia sa este discreţionara şi imposibil de controlat de către consumator, acesta acţionând de pe o poziţie de forţa asemenea formulare neîndeplinind exigentele de previzibilitate impuse de legislaţia menţionata întrucât banca face distincţie intre dobânda de referinţa variabilă şi indicele de referinţa Euribor/ Robor.

În condiţiile in care se permite in contract revizuirea ratei dobânzii curente fără ca o noua rata sa fie negociata cu consumatorul se creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor in detrimentul consumatorului si contrar cerinţei bunei credinţe deoarece lasă la libera apreciere modificarea unilaterală a nivelului dobânzii.

Se arată că este vorba de situaţia in care in loc ca eventualele creşteri a costurilor băncii cu creditul sa fie suportata de aceasta sau cel mult riscul să fie împărţit intre banca si consumator acesta din urma este obligat să suporte integral riscul

Se susţine este vorba despre aplicarea unor texte de lege care ţin de protejarea consumatorului prezumat neprofesionişti in raporturile sale cu un profesionist.

Astfel practica constanta a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi in mod special in cauza C-453/10, Curtea a statuat că o legislaţie naţionala poate prevedea nulitatea unui contract încheiat intre un consumator si un comerciant care cuprinde o clauza abuzivă dacă astfel se asigura o mai buna protecţie a consumatorului.

Apelanţii susţin că prin clauzele de mai sus, se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor, evident in detrimentul consumatorului deoarece banca poate modifica unilateral dobânda aferenta creditului conform deciziei sale în orice moment fără consimţământul împrumutatului. Noul procent de dobânda se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia.

Se arată că orice  modificare a costurilor creditului este obligatoriu a fi acceptată de către client prin act adiţional. Entitatea financiar bancară nu are dreptul să condiţioneze acceptarea /neacceptarea modificării dobânzii de plata imediată a spezelor aferente contractului. Dacă împrumutatul ar avea banii care compun rata de credit, dobânzile si comisioanele în orice moment, nu s-ar mai împrumuta de la banca.

Banca se prevalează de clauza menţionată mai sus. invitând împrumutatul să ramburseze suma datorată. Contrar prevederilor legale prin care sunt interzise inserarea de clauze contractuale ce dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a se încheia un act adiţional, în care consumatorul să-şi dea acceptul. Mai mult conform prevederilor legale menţionate în aceste cazuri, neprimirea unui răspuns din partea consumatorului, într-un anumit termen de la primirea notificării nu este considerată acceptare tacită iar contractul trebuie să se deruleze cât dobânda nemajorată. Cu toate acestea banca a majorat marja după bunul său plac, fără a menţiona în contract care sunt motivele care pot determina această creştere. Deşi nu a fost de acord cu majorarea unilaterala a marjei şi implicit a dobânzii, consumatorul a plătit in continuare o sumă mai mare neavând posibilitatea să restituie creditul dobânzile şi comisioanele aferente. Este de remarcat faptul că deşi indicii de referinţă au scăzut considerabil începând cu luna octombrie 2008, ajungând astăzi la o valoare apropiată de 0, banca nu a notificat consumatorul în sensul unor eventuale descreşteri ale ratei dobânzii, ci dimpotrivă a majorai dobânda prin mărirea marjei, fără consimţământul împrumutatului.

Raportat la cele reţinute anterior, se concluzionează că în situaţia de faţă, clauzele contractuale menţionate anterior, sunt abuzive, nefiind negociate cu consumatorul, datorita faptului ca acesta este un contract preformulat de adeziune si încalcă prevederile art. 1(3) raportat la art. 4 (1) si (2) din Legea nr. 193/2000 :

"(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă. prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei~credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negocíată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Se susţine că în momentul Încheierii contractului,consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală de inferioritate, in raport cu comerciantul, atât in ceea ce priveşte puterea de negociere cat si nivelul de informare. Contractul fiind preformulat de adeziune, consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza,ceea ce denota ca întregul act i-a fost impus in aceasta forma de către bancă.

Nu exista o negociere reală, o egalitate între părţi, toate clauzele menţionate suni interpretate doar in favoarea băncii, servind doar intereselor sale, fără a da posibilitatea consumatorului să verifice dacă dobânda este judicios dispusa şi daca este proporţională scopului urmărit. Conform prevederilor legale, modificarea clauzelor fără acordul consumatorului, poate fi făcuta doar in situaţia în care există o motivaţie întemeiată.

Motivaţia întemeiata trebuie sa reprezinte o situaţie descrisă clar în contract, să fie previzibila, astfel încât să furnizeze consumatorilor posibilitatea să anticipeze consecinţele ce s-ar produce in cazul intervenirii respectivei situaţii.

Apelanţii susţin că în sistemul de protecţie introdus prin Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, transpusa in Legea nr.193/2000, se porneşte de la premisa ca din punct de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, consumatorii se află într-o poziţie dezavantajoasa faţă de Bancă şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe fata de aceasta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de către comerciant, fără posibilitatea de a influenta conţinutul acestora.

O clauză contractuala care nu s-a negociat individual cu clientul, se considera inechitabila daca provoacă un dezechilibru semnificativ contrar cerinţelor bunei credinţe .de care ar trebui să fie animat orice furnizor de servicii financiare.

Clauzele invocate ca fiind abuzive contrazic exigentele bunei credinţe si cerinţei de loialitate contractuala, de care trebuie să dea dovada intimata. Clauzele abuzive din contract, creează un avantaj semnificativ si injust operatorului economic, avantaj care nu are contrapartida pentru consumator.

În Contractul care face obiectul prezentei cauze, dezechilibrul creat în detrimentul clientului, există în momentul încheierii contractului sau survine pe parcursul executării acestuia.

Pentru considerentele sus menţionate s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinţei atacate în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere aşa cum au fost formulate si precizate.

În subsidiar, s-a solicitat anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât hotărârea instanţei de fond nu cuprinde toate cerinţele imperative prevăzute de art. 425 C. proc. Civ. în sensul pronunţării asupra tuturor capetelor de cerere şi nu s-au indicat motivele de fapt si de drept pe care instanţa si-a întemeiat soluţia.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin contractul de credit bancar ipotecar nr. 25073277/21.06.2007, încheiat între Banca Românească SA în calitate de creditor pe de o parte şi apelanţii în calitate de împrumutaţi pe de altă parte, banca a acordat apelanţilor un credit bancar ipotecar pentru investiţii imobiliare (construire locuinţă) în sumă de 71500 CHF pentru o perioadă de 300 luni, în temeiul legii nr. 190/1999.

La art. 1 pct. 2 din contract se prevede faptul că în situaţia de faţă, creditul va fi restituit în aceeaşi valută.

Prin contractul de credit bancar nr. 0021752/06.08.2008 încheiat între părţi a fost acordat un împrumut de 76.000 CFH iar la art. 8 pct. 1 din contract se prevede faptul că orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării  creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

La data de 18.10.2010 a fost încheiat între părţi contractul de credit bancar nr. 0037647/18.10.2010, în cuprinsul acestuia la art. 10 pct. 1 a fost înserată clauza potrivit căreia orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

Prin precizarea depusă la dosarul instanţei de fond la data de 05.02.2015 (fila 40) reclamanţii au solicitat, în cea ce priveşte contractele încheiate la data de 21.06.2007 şi 06.08.2008, obligarea pârâtei la modificarea contractului în sensul achitării sumelor contractate în lei raportat la valoarea CFH în lei, la momentul încheierii celor două contracte, fără a se solicita însă constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 1 pct. 2, respectiv art. 8 pct. 1, apelanţii susţin că instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor analizarea acestor clauze, or potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod procedură civilă care consacră principiul disponibilităţii, părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei.

Pe de altă parte, reţinem că în situaţia de faţă reclamanţii au avut apărare calificată fiind asistaţi de un avocat şi având în vedere şi dispoziţiile art. 9 al. 2 NCPC potrivit cărora obiectele şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor situaţie în care conform art. 22 al. 6 NCPC judecătorul trebuie să se pronunţe asupra ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, apărările apelanţilor în sensul că instanţa de fond din oficiu trebuia să pună în discuţia părţilor analizarea anumitor clauze contractuale, vor fi respinse.

În ceea ce priveşte clauza contractuală inserată la art. 10 pct. 1 din contractul încheiat în anul 2010, nici în privinţa acesteia nu s-a solicitat la prima instanţă constatarea caracterului abuziv, respectiv constatarea nulităţii acesteia.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor în sensul de a fi obligată pârâta să modifice contractul în sensul achitării creditului în lei, raportat la valoarea CFH în lei la momentul încheierii celor două contracte reţinem următoarele:

Pentru a putea fi  reclamat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestaţii pentru dreptul corelativ al unei părţi contractante. Din natura contractului de credit rezultă obligaţiile esenţiale ale părţilor, respectiv obligaţia băncii de a pune la dispoziţia împrumutaţilor suma solicitată, în valuta solicitată, respectiv CHF şi obligaţia împrumutaţilor de a restitui suma împrumutată în aceeaşi monedă în care a fost contractată şi de a plăti dobânda.

Banca şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi a virat suma de bani în valută în contul reclamanţilor, context în care şi aceştia trebuie să-şi îndeplinească întocmai obligaţiile corelative. La momentul acordării creditului, reclamanţii au optat pentru un produs în CHF, deoarece echivalentul în lei a creditului era mai mare decât în orice altă monedă.

Dispoziţiile art. 1271 din Codul Civil reglementează o instituţie nou introdusă prin acest act normativ, respectiv instituţia impreviziunii, cu aplicare în domeniul executării contractului.

În speţă ne aflăm în prezenţa unui contract încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, dar a căror efecte se produc şi după intrarea în vigoare a acestei reglementări. În această situaţie se impune determinarea legii aplicabile acestui act juridic.

Prin noile reglementări, în ceea ce priveşte actul juridic,  legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privinţa condiţiilor de validitate, ci şi cu privire la regulile de interpretare a actului, efectele actului juridic, inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a noii legi şi încetarea actului juridic.

Această regulă se desprinde  din dispoziţiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora  „contractul este supus dispoziţiilor în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”. Conform art. 6 alin. 2 C. civ. şi art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute cât şi cele viitoare, adică produse după intrarea în vigoare a legii noi.

Referitor la impreviziune reglementată prin art. 1271 din C. civ., art. 107 din Legea nr. 71/2011 prevede că dispoziţiile privind această instituţie nou introdusă se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv data de 01.10 2011.

În aceste condiţii instanţa nu va putea dispune încetarea contractului în baza unor dispoziţii legale ce nu îi sunt aplicabile.

Mai mult, raportat la argumentele dezvoltate mai sus, contractului îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului Civil din 1864. Potrivit acestuia, obligaţiile pecuniare sunt guvernate de principiul nominalismului monetar consacrat în art. 1578 C.civ, care dispune că „obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată.”

Prin urmare, împrumutul fiind contractat în franci elveţieni, el urmează să fie restituit în aceeaşi valută, cum de altfel s-au şi obligat reclamanţii prin contractele analizate, o readaptare a acestuia neputând avea loc decât prin acordul de voinţă al părţilor contractante.

Pe de altă parte reţinem că nu se poate susţine cu temei natura abuzivă a contractului dintre părţi din perspectiva prezentată de către reclamanţi, câtă vreme contractul încheiat conţine clauze neechivoce potrivit cărora creditul va fi rambursat în aceeaşi monedă în care a fost contractat.

Fluctuaţiile valutare constituie un fapt notoriu, cea ce face de notorietate şi riscul pe care si-l sumă părţile unui contract de credit la încheierea contractului într-o monedă străină.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte decizia pronunţată de CJUE în cauza Andriciuc, decizie invocată de apelanţi, reţinem că CJUE a statuat că o clauză de risc valutar poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv dacă aceasta nu este exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil. Mai precis, consumatorul trebuie să înţeleagă consecinţele economice ca urmare a încheierii contractului de credit, banca având obligaţia de a-i oferi acestuia date şi informaţii suficiente pentru ca împrumutatul să ia o decizie prudentă şi în cunoştinţă de cauză.

Curtea constată că referitor la clauza în discuţie (clauza de risc valutar), o astfel de clauză face parte din obiectul principal al contractului de împrumut, astfel încât caracterul abuziv al acesteia poate fi examinat în raport cu Directiva 93/13/CEE a consiliului din 05. 04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, numai în cazul în care nu au fost exprimate în mod clar şi inteligibil.

Aşadar, este o primă condiţie pentru ca o clauză de risc valutar să fie abuzivă, şi anume ca această clauză să nu fie exprimată în mod clar şi inteligibil.

Curtea subliniază astfel că obligaţia de rambursare a unui credit într-o anumită monedă constituie un element esenţial al contractului de împrumut dat fiind că nu priveşte o modalitate accesorie de plată, ci natura însăşi a obligaţiei debitorului. Adică, teoria nominalismului monetar rămâne de referinţă chiar şi în cazul împrumuturilor contractate în valută.

În această privinţă trebuie să se observe că printr-un contract de credit împrumutătorul se angajează în principal să pună la dispoziţia împrumutatului o anumită sumă, acesta din urmă angajându-se la rândul său în principal să ramburseze, în general cu dobândă această sumă, potrivit termenelor de scadenţă prevăzute. Principalele prestaţii ale unui astfel de contract se raportează aşadar la o sumă care trebuie definită în raport cu moneda de plată şi de rambursare stipulată. În consecinţă, după cum a arătat avocatul general la pct. 46 şi următoarele din concluzii faptul că un credit trebuie să fie rambursat într-o anumită monedă, nu priveşte, în principiu, o modalitate accesorie de plată, ci natura însăşi a obligaţiei debitorului, constituind astfel un element principal al contractului de împrumut.

În ceea ce priveşte efectele concrete ale clauzei potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeaşi monedă străină în care a fost contractat, aceasta trebuie formulată în contract astfel încât să fie înţeleasă de consumator atât pe plan formal şi gramatical, cât şi în ceea ce priveşte efectele concrete ale acesteia, în sensul că un consumator mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat să poată nu numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei străine în care a fost contractat împrumutul, cât şi să evalueze consecinţele economice, potenţial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligaţiilor sale financiare.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că instanţa naţională va lua în considerare elementele de fapt care au dus la încheierea acelui contract, iar şansele consumatorului de a dovedi reaua-credinţă a băncii stau în probele aduse de acesta în instanţă, această probaţiune nefiind făcută de reclamanţi în prezentul dosar.

Astfel, se pune problema dacă în situaţia de faţă, banca putea prevedea aprecierea excesivă a unei valute dintr-un motiv survenit ulterior încheierii contractului şi care dezechilibrează semnificativ obligaţiile debitorului.

Astfel, dacă dezechilibru a avut loc datorită unor împrejurări de care banca la momentul încheierii contractului nu le cunoştea şi nici nu le putea prevedea (de exemplu impactul crizei financiare asupra valorii francului elveţian, impunerea unui prag de variaţie pentru CFH faţă de euro de către B N E în 2011 sau faptul că la 15.01.2015 B N E va renunţa la pragul fix euro/CHF).

În ceea ce priveşte cea de a doua critică formulată de apelanţi reţinem că aceasta vizează nemulţumirea acestora legată de modul de soluţionare de către instanţa de fond a demersului judiciar privind înlăturarea comisionului de administrare inserat la art.6 lit. b din contractual 25073277/21.06.2007 şi art.5 lit. a  din contractul nr. B 0021752/06/08/2008.

La art. 6 pct. 1 lit. b din Contractul nr. 25073277/21.06.2007 s-a prevăzut un comision de administrare de 1%  calculat asupra sumei creditului contractat, acesta se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

La art. 5 pct. 1 lit. a  din contractul nr. 0021752/06.08.2008 s-a prevăzut un comision de administrare a creditului de 2% calculat asupra sumei creditului contractat, acesta se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptata ca urmare a obligaţiei României de transpunere în legislaţia naţională a Directivei 20Q8/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23'.04.2008 plivind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE şi a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce priveşte creditele acordate consumatorilor şi asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, în special prin transparenţă.

Perceperea acestui comision este expres reglementata de OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede la art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 ca: "Pentru creditul acordat, creditorul, poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum si un comision unic pentru, servicii prestate la cererea consumatorilor", iar la alin. 3 prevede "comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/ rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Comisionul de administrare se percepe pentru administrarea contului de credit: el cuprinde costuri cu operaţiunile bancare privind întreţinerea aplicaţiilor informatice de gestiune a creditului şi informarea clientului cu privire la modificările costurilor creditului. Nu se poate reţine că orice prestaţie a băncii în favoarea clientului sau la solicitarea acestuia să fie gratuită, comisionul de administrare, fiind un cost determinat de activitatea de gestionare a creditului pe întreaga perioada de derulare a creditului fiind perceput pentru acoperirea unui cost al băncii, neputându-se considera că acesta ar genera un dezechilibru între prestaţiile pârtilor.

A treia critică de nelegalitate a sentinţei vizează modul de soluţionare a cererii privind obligarea pârâtei B R SA de a reface graficul de rambursare ca urmare a constatării nulităţii clauzei inserate la art. 6 din contractul nr. B0021752/06.08.2008, respectiv modul în care instanţa a soluţionat cererea de restituire a sumei încasate de bancă în mod nelegal cu titlu de dobândă, în sensul respingerii acestora.

În acest sens reţinem că la art. 6 din contractul nr. B0021752/06.08.2008 s/a reţinut că pentru creditul pus la dispoziţie de bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 5,9000 % pentru primele 6 luni în perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referinţă la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia de referinţă a băncii, prima instanţă constatând nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 6, respectiv a menţiunilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcţie de evoluţia Dobânzii de referinţă a Băncii. Constatând caracterul abuziv al acestei dispoziţii contractuale s-a dispus eliminarea din contract a dispoziţiei contractuale constatate ca fiind abuzivă.

Ca o consecinţă a înlăturării din contract a menţiunii referitoare la dobânda revizuibilă în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, se impunea şi admiterea cererii subsidiare privind obligarea pârâtei de a reface graficul de rambursare pentru contractul de credit bancar nr. B0021752 din data de 06.08.2008 prin eliminarea dobânzii variabile, stabilită în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a Băncii precum şi a cererii privind restituirea sumei achitate cu acest titlu peste dobânda fixă de 5,9000%.

Astfel, singurul remediu incident atunci când se constată că o clauză este abuzivă îl constituie înlăturarea acesteia din contract prin intermediul mecanismului nulităţii, situaţie în care tribunalul raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. 992 şi următoarele din Codul civil vechi ce reglementează instituţia plăţii nedatorate, constată întrunirea cumulativă a condiţiilor acesteia din moment ce prestaţia efectuată de reclamanţi - solvens cu privire la dobânda încasată peste valoarea de 5,9% , iar datoria, deşi a existat iniţial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinţării clauzei contractuale efective prin aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, şi că, în ipoteza restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiţia erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.

În ceea ce priveşte actele adiţionale la contractul de credit bancar nr. B0021752 din data de 06.08.2008 şi la contractul de credit bancar nr. 25073277 din 21.06.2007 reţinem că prin înscrisurile depuse la filele 115-134 din dosarul instanţei de apel, banca nu a făcut dovada primirii efective a acestora de către împrumutaţi.

Apelanţii au susţinut că cu toate că prin cererea introductiva de instanţa, reclamanţii au solicitat instanţei sa constate şi caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 7 din contractual 25073277/21.06,2007, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.

Aceste susţineri vor fi înlăturate în condiţiile în care în considerentele deciziei, la pag. 9 al. 4 s-a reţinut că şi clauza inserată la art. 7 din  Contractul de credit nr. 25073277 din 21.06.2007 nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, la art. 7 din Contractul nr. 25073277/21.06.2007 s-a reţinut că pentru creditul pus la dispoziţie de bancă împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4.5000% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti o dobândă variabilă care este revizuibilă pe 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie, în funcţie de indicele de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR la trei luni în funcţie de moneda creditului, conform indicelui de referinţă valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată şi noua rată de dobândă aplicabilă.

În acest sens tribunalul va suplini motivarea instanţei de fond, sens în care reţine că la art. 7 din contract, clauza contestată de către apelanţi este prevăzută în mod clar şi inteligibil, se prevede că la expirarea perioadei de dobândă fixă, împrumutatul va plăti la soldul creditului utilizat şi nerambursat o dobândă variabilă a băncii, adică o dobândă al cărei nivel va fi modificat succesiv la o dată precizată expres în contractul de credit (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie) în funcţie de indicele de referinţă LIBOR/EURIBOR/ BUBOR la trei luni (în funcţie de moneda creditului) la datele stipulate în contractul de credit.

Astfel, modificarea nivelului dobânzii curente contractuale variabile nu poate fi reţinută ca o modificare unilaterală, întrucât nu clauza de dobândă este modificată, în sensul în care dobânda la care s-a obligat împrumutatul a o plăti este dobânda variabilă. Ceea ce se modifică este nivelul ratei dobânzii variabile, dobânda variind în funcţie de indici de referinţă ai pieţei financiare clar stabiliţi în contract (LIBOR la 3 luni) şi nicidecum variabilitatea dobânzii nu este la discreţia băncii.

Pentru considerentele sus menţionate în baza art. 480 al. 2 Cod procedură civilă apelul va fi admis iar sentinţa va fi schimbată în parte, potrivit dispozitivului.

Domenii speta

Spete similare