Contract autentificat. Titlu executoriu. Lipsa de interes.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. _ reclamantul __ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul _ restituirea împrumutului în sumă de__, actualizarea sumei în funcţie de dobânda legală. Cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii reclamantul a depus acte: contractul de împrumut autentificat sub nr. 2131/04.07.2006.
Instanţa de judecată a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea cauzei de faţă, pe care analizând-o reţine următoarele:
Interesul reprezintă o condiţie de ordin subiectiv de exercitare a acţiunii civile şi nu este altceva decât folosul practic material pe care îl urmăreşte cel ce pune în mişcare procedura judiciară..
Legea nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, prevede la art. 66 că actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public. Prin urmare, din dispoziţiile legale reproduse rezultă că înscrisul autentificat de notarul public se bucură de puterea de titlu executoriu, dacă se refera la o creanţă certă şi lichidă. Înscrisul autentic dobândeşte calitatea de titlu executoriu la data exigibilităţii creanţei.
Având în vedere că reclamantul are la îndemână un titlu executoriu interesul pentru promovarea cauzei de faţă nu este justificat.
Faţă de cele arătate, instanţa de judecată urmează să admită excepţia lipsei de interes a reclamantului şi, pe cale de consecinţă să respingă acţiunea civilă formulată de reclamant.
Judecătoria Constanța
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect rezolutiune contract, actiune formulata de reclamant AA in contradictoriu cu parat BB
Judecătoria Constanța
ACTIUNE ANULARE CONTRACT COMODAT. ACHIESARE PARAT
Judecătoria Caracal
Antecontract de vânzare - cumpărare încheiat cu unul dintre moştenitorii autorului cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii 18/1991 , pentru terenul ce a format obiectul acestui act. Acţiune pentru obţinerea unei hotărâri...
Curtea de Apel București
Insolvenţa. Denunţarea contractului de locaţiune ca măsură dispusă de către lichidator în cursul procedurii
Judecătoria Bacău
Pretenţii