NECOMPETENTA MATERIALĂ.
Aplicarea prevederilor Legii 19/2000 în ipoteza soluţionării contestaţiei la executare asupra pensiilor sau altor asigurări sociale
Prin Sentinţa civilă nr. 3693/12.12.2008 pronunţată de Judecătoria Vaslui s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei şi, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vaslui.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut:
Regimul juridic al creanţelor ce decurg din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale este stabilit printr-un act normativ special derogatoriu de la dreptul comun, respectiv Legea 19/2000.
Instanţa a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 din actul normativ citat, jurisprudenţa asigurărilor sociale realizându-se prin tribunale şi curţi de apel iar în conformitate cu art. 155/lit. c, tribunalele soluţionează, în primă instanţă, litigiile privind înregistrarea evidentă şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale. Instanţa a reţinut că există norme speciale ce devin incidente, soluţionarea unei astfel de cereri urmând a fi declinată în favoarea Tribunalului Vaslui.
Curtea de Apel Craiova
Acţiune împotriva societăţii de asigurare. Caracter comercial.
Curtea de Apel Timișoara
Criterii de stabilire a competenţei materiale şi a căilor de atac în cazul litigiilor patrimoniale
Tribunalul Mureș
Rectificarea cărţii funciare. Competenţa materială
Tribunalul Vaslui
Competenţă materială. Drepturi salariale magistraţi
Judecătoria Ploiești
Plângere formulată potrivit art.278\1 Cod procedură civilă. Distincţia sub aspectul competenţei materiale, între apartenenţa sau nu a intimatului la structurile poliţiei judiciare.