Servituţi

Sentinţă civilă 1184 din 03.07.2012


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe sub nr. 1286/313/2011, reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâţii P.M., P.A., P.V., P.C., şi D.P.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună instituirea unei servituţi de trecere pe pe proprietatea sa pe proprietatea pârâţilor pe o lăţime de 5 m pentru a avea acces la drumul public.

În fapt reclamantul a arătat că în anul 1995 a fost emis titlul de proprietate nr.69894 în care autorul său B.D. deţinea terenul în suprafaţă de 0,7100 ha teren ce este evidenţiat în T 148, parcela 77 având următoarele vecinătăţi: la N- P. A., la S- Pădure sat, la V – P. A., la E – B. I.

Reclamantul a mai arătat că această suprafaţă de teren are categoria de folosinţă arabil pe care cultivă porumb. În continuare reclamantul mai arată că nu are acces la suprafaţa de teren pe care o deţine fiind nevoit să se roage de restul vecinilor pentru a ajunge la teren.  Totodată mai arată că vecini i-au spus că nu o să îl mai lase să treacă pe proprietăţilor lor, motiv pentru care apreciază că terenul deţinut de  pârâţii este cel mai apropiat la o cale de acces, solicitând instituirea unei servituţi de trecere.

In probaţiune, reclamantul a depus la  dosar în copie următoarele înscrisuri: Tp nr. 69894/27.03.1995, act de împărţire voluntară autentificat sub nr.62/27.01.1999 şi sentinţa civilă nr. 782/24.05.2007 pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 151/313/2007.

Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 616-619 Cod civil.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanţei respingerea acţiunii. Pârâţii au mai arătat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 616-619 Cod civil întrucât reclamantul poate ajunge la drumul public pe un drum de acces aflat în partea de vest a proprietăţii sale, drum ce este folosit în mod continuu şi neîntrerupt de toţi proprietarii de terenuri în zonă aflaţi în aceiaşi situaţie cu reclamantul.

Instanţa a procedat la administrarea probei cu înscrisuri,a probei cu martori V.G., V.M., T.D. şi R.M., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, precum şi administrarea probei cu expertiză în specialitatea  topografie.

Martorul V. G. a declarat că reclamantul are un teren în extravilanul loc. Hurducesti care îl cultivă cu grâu şi porumb. Martorul a mai arătat că spre terenul reclamantului nu există o cale de acces fiind nevoiţi să treacă cu utilajele peste proprietăţile altor persoane.

Martorul V. M. a declarat că părţile nu se înţeleg întrucât reclamantul deţine un teren agricol la care nu are acces. Martorul a mai declarat că accesul spre terenul reclamantului se poate face pe drumul 4719 astfel cu este prins în planul cadastral, drumul având o lungime de aproximativ 700 m şi o lăţime de 3-4 m.

Martorul T.D. a declarat că reclamantul are un teren în extravilanul loc. Hurducesti care îl cultivă cu grâu şi porumb şi la care accesul se poate face pe o potecă ce este îngustă de aprox ? m iar alte căii de acces către acest teren nu există.

Martorul R. M. a declarat că reclamantul are un teren agricol la care are o cale de acces pe un drum ce trece pe lângă scoală şi care se continuă pe lângă pădure, ajungând la locul reclamantului, fără a trece pe terenul altor persoane.

În data de 06.09.2011 expertul B. Ş. a depus la dosar raportul de expertiză.

La data de 12.06.2012 numiţii B. V. C. şi B. G. au formulat cerere de intervenţie în nume propriu.

La  data de 21.06.2012 numitul D. T. a depus la dosar cerere de intervenţie în nume propriu

Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele şi cererile în materie civilă în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil, se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite (fiind deci aplicabile dispoziţiile din reglementările înlocuite de Codul civil din 2009), afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziţii care prevăd altfel.

Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu conţine dispoziţii tranzitorii în materia dreptului de servitute, cu singura excepţie stabilită prin art. 75 care se referă la stingerea servituţii prin neuzul timp de 10 ani.

Prin urmare, în materie de servituţi, devin aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

De altfel, această soluţie rezultă şi din dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora „Dispoziţiile art. 602 – 625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia”, articolele menţionate făcând referire la fostele servituţi naturale sau legale, în prezent denumite limite legale ale dreptului de proprietate.

Prin urmare, raportat la speţa de faţă, întrucât este vorba de o situaţie juridică născută înainte de intrarea în vigoare a legii noi, devin incidente dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Prevederile art. 616 – 619 din Codul civil de la 1864 se referă la un drept de trecere, care nu este altceva decât o limitare a exercitării dreptului de proprietate, permisă de art. 44 din Constituţie.

Potrivit art. 616 din Codul civil de la 1864, proprietarul al cărui loc este înfundat şi care nu are ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului cu îndatorirea de a-l despăgubi, iar potrivit art. 617 din Codul civil de la 1864, trecerea trebuie să fie făcută pe calea cea mai scurtă care să iasă la drum şi care conform art. 618 din acelaşi cod, ar pricinui o pagubă cât mai mică.

În speţă, din titlul de proprietate nr. 69894/27.03.1995, se reţine că lui B.D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren categoria de folosinţă arabil, de 7100 mp, situată în extravilanul localităţii Hurduceşti, judeţul Mehedinţi, în T 148 P 77, având ca vecini: la N – P. A., la E – B. I, la S – pădure stat, la V – P. A.. Se mai reţine că succesorii lui  B.D., numiţii B.I. şi B. A., au încheiat un act de împărţeală voluntară autentificat sub nr. 62/27.01.1999, prin care suprafaţa de teren amintită a revenit reclamantului B.I..

Din declaraţiile martorilor şi cuprinsul raportului de expertiză, instanţa reţine că acest teren este loc înfundat, în sensul că nu are ieşire directă la drumul public.

Se mai reţine că terenul se învecinează la nord cu un teren arabil intravilan aparţinând pârâţilor şi la vest cu un teren arabil extravilan proprietatea aceloraşi pârâţi.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, întocmit de B. Ş. şi depus la dosar la 05.09.2011, s-au detaliat următoarele variante de acces: varianta de acces prin terenul intravilan al pârâţilor, cu o lăţime de 2,30 m ce permite trecerea unei căruţe, varianta de acces pe poteca de 1 m care traversează opt proprietăţi particulare, varianta de acces pe drumul provizoriu din punctul 19 şi varianta pe la sud, pe drumul lizierei pădurii, ultimele două fiind improprii pentru asigurarea transportului produselor reclamantului, întrucât terenul are panta în urcare de la nord la sud.

Expertul a concluzionat că cea mai scurtă cale de acces la drumul public este prin terenul intravilan al pârâţilor, prezentată în anexa nr. 2 din raport şi delimitată prin punctele 1-2-9-10-6-11-12-7-8, în suprafaţă de 331 mp, din care 158 mp – teren curţi construcţii şi 173 mp – teren arabil.

Ulterior întocmirii lucrării de expertiză, s-a solicitat de către pârâţi efectuarea unui supliment la raport, întrucât prin decizia nr. 315/A din 29.10.2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 2366/313/2008, a fost admisă acţiunea formulată de D. T. iar pârâţii au fost obligaţi să asigure colectarea şi scurgerea apelor pluviale pe terenul lor, astfel că, la data de 13.09.2011, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit în dosarul de executare nr. 48/E/2010, pârâţii au executat şanţul necesar scurgerii apei de ploaie în curtea lor, iar acest şanţ ar ocupa chiar zona propusă de expert ca variantă de acces.

Instanţa a dispus ca expertul să precizeze dacă prin instituirea servituţii de trecere astfel cum a fost propusă s-ar ajunge la distrugerea şanţului construit de pârâţi, răspunsul acestuia, depus în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză din 06.06.2012, fiind în sensul că şanţul pluvial ar fi distrus.

Din anexa 2 la suplimentul raportului de expertiză, se reţine că şanţul de scurgere este executat prin punctele A-B-C-D-E iar calea de acces propusă pe terenul pârâţilor s-ar suprapune cu acest şanţ pe o lungime de 64,5 m în punctele A-B-C, respectiv pe tronsonul I (punctele 11-6-10-9), porţiune pe care şanţul este executat la o distanţă de 0,50 m faţă de limita de vest şi are o lăţime de 0,30 m, ceea ce înseamnă că din totalul de 2,30 m cât are calea de acces ar mai rămâne de traversat doar 1,5 m, lăţime insuficientă pentru a fi tranzitată de utilaje agricole de genul celor menţionate de reclamant în cererea introductivă (tractor cu remorcă, disc).

Instanţa nu va analiza celelalte inconveniente prezentate de expert şi de altfel enumerate şi de pârâţi prin întâmpinare în sensul că s-ar ajunge la distrugerea unor culturi de viţă de vie, pomi fructiferi, mutare de garduri, întrucât aceste aspecte ar putea constitui eventual un temei pentru obligarea reclamantului la despăgubiri conform dispoziţiilor art. 616 din Codul civil de la 1864, dacă pârâţii le solicită.

Ceea ce interesează în speţă este, pe de o parte, faptul că, prin instituirea servituţii în varianta solicitată de reclamant şi propusă de expert, s-ar ajunge la distrugerea şanţului pluvial şi, pe de altă parte, chiar dacă s-ar păstra şanţul, lăţimea drumului nu ar reuşi să servească scopului pentru care se solicită instituirea servituţii, aşa cum îşi doreşte reclamantul: exploatarea terenului agricol cu utilaje de genul tractor cu remorcă, cu disc ori semănătoare, ceea ce presupune o lăţime mai mare a drumului, de 5 m, cum de altfel a şi solicitat reclamantul prin cererea introductivă.

În plus, din acelaşi supliment rezultă că reclamantul are posibilitatea de a ieşi la calea publică traversând şi alte terenuri limitrofe, dar ai căror proprietari nu au fost chemaţi în judecată.

Astfel, expertul detaliază varianta de acces propusă şi iniţial în raportul de expertiză, respectiv drumul provizoriu din punctul 19, variantă în care la terenul reclamantul s-ar ajunge traversând drumul public 4719 pe o lungime de 660 mp şi apoi drumul provizoriu lat de 4 m şi lung de 95 m.

Evident că nu se poate analiza acest drum de acces, dacă este practicabil, în ce condiţii, atâta timp cât reclamantul a chemat în judecată numai pe vecinii pârâţi în cauză. Instanţa apreciază că este necesar a se analiza şi această posibilitate de ieşire la calea publică, dar aceasta se poate face numai în condiţiile în care ar fi figurat în cauză şi proprietarii celor opt terenuri, acest apanaj fiind al reclamantului care, în baza principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, fixează cadrul procesual.

Din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi, se constată că în prezent reclamantul chiar foloseşte acest drum cu îngăduinţa proprietarilor.

De asemenea, proprietarul fondului dominant nu are dreptul de a-şi alege fondul aservit, ci este obligat să ceară stabilirea dreptului de trecere pe calea de acces cea mai scurtă, în acest sens fiind prevederile art. 617 şi 618 din Codul civil de la 1864, însă din lucrarea întocmită de expert rezultă că de fapt calea cea mai lungă pentru ieşirea la drumul public este pe terenul pârâţilor, respectiv pe o lungime de 109,6 m iar în varianta trecerii pe drumul provizoriu traversând proprietăţile altor vecini, s-ar parcurge o lungime de 95 m.

În acest sens, practica judiciară a statuat că intentarea acţiunii în justiţie prin care se urmăreşte recunoaşterea dreptului de servitute de trecere în mod discreţionar, împotriva unui singur vecin, pe terenul căruia servitutea ar fi mai lungă decât dacă ea ar fi recunoscută asupra terenului altui vecin care nu a fost chemat în judecată, nu este de natură să corespundă cu prevederile legale ce reglementează servitutea de trecere.

Nu trebuie pierdută din vedere nici varianta prezentată de expert – accesul pe drumul lizierei pădurii, împrejurarea că ar fi improprie pentru asigurarea transportului de produse agricole, neputând conduce la concluzia că drumul ar fi imposibil de practicat şi, în plus, dispoziţiile legale protejează proprietarul fondului aservit care urmează să suporte o pagubă cât mai mică iar nu pe proprietarul fondului dominant, în speţă reclamantul, care ar trebui să suporte eventualele incoveniente ale recunoaşterii dreptului de servitute constituit în favoarea sa.

Este adevărat că în cauză s-au formulat cereri de intervenţie în interes propriu de către doi dintre cei opt proprietari vecini pe latura de vest, cereri care, ca orice acţiune adresată instanţei, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de exercitare a unei acţiuni civile, în sensul că terţul, indiferent de felul intervenţiei, trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu şi să invoce un drept propriu. În speţă însă nu se poate identifica interesul terţilor şi nici pretenţia dedusă judecăţii, terţii doar invocă faptul că ar fi prejudiciaţi dacă s-ar institui servitutea pe terenurile lor, lucru care însă nu s-a cerut de către reclamant. Întrucât interesul trebuie să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, instanţa, pronunţându-se asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie, le-a respins prin încheierile de şedinţă din 12 iunie 2012, respectiv 26 iunie 2012.

Pentru motivele anterior expuse, instanţa urmează a respinge acţiunea ca neîntemeiată şi urmează a obliga reclamantul căzut în pretenţii să plătească pârâţilor suma de 1.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat – chitanţa nr. 35/11.04.2012 şi onorariu expert – chitanţa nr. 9688516/27.04.2012).

1

Domenii speta