Ultraj contra bunelor moravuri, lovire, alte violenţe

Sentinţă penală 282 din 13.08.2009


Ultraj contrabunelor moravuri, lovire, alte violenţe

Sentinţa penală nr. 282/13.08.2009

Deliberând asupra cauzei penale nr. xxxx/321/200x, aflată pe rolul Judecătoriei., privind pe inculpaţii M.R.,  domiciliat în sat/comuna Z., judeţul Neamţ, 8 clase, fără antecdente penale, şi P.R., fără ocupaţie, căsătorit, 6 copii minori, fără antecedente penale, constată că:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria X., din dosarul de urmărire penală nr. xxx/P/2008, au fost trimişi în judecată inculpaţii, în stare de libertate, primul pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe, ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi port fără drept de armă albă, prevăzute de art. 217 alin. 1, 193, 180 alin. 1, 321 alin. 2 Cod Penal şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi b şi art. 99 şi urm. Cod Penal, iar cel de-al doilea, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi port fără drept de armă albă, prevăzute de art. 193, 321 alin. 2 Cod Penal şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a şi b Cod Penal, reţinându-se, în esenţă următoarele:

1. La data de 09.06.2008, inculpatul minor M.R. a distrus, cu ajutorul unui topor, o porţiune de gard aflată în proprietatea părţii vătămate B.M., pentru a redeschide o cale de acces spre locuinţa proprie, folosită anterior prin înţelegere cu partea vătămată. Cu această ocazie, inculpatul a adresat ameninţări cu moartea părţii vătămate, inducându-i acesteia o stare de panică, precum şi temerea că va fi supus unor violenţe din partea sa.

2. În data de 22.06.2008, în jurul orei 21:30, în incinta barului SC X. SRL, acelaşi inculpat l-a lovit cu pumnul în faţă pe B. P.. La ieşirea din bar a părţii vătămate, inculpatul şi tatăl acestuia i-au adresat acesteia injurii şi ameninţări.

3. În seara zilei de  27.06.2008, în jurul orei 18:00, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul P.R. a ieşit în drum, cu un topor în mână şi, timp de aproximativ o oră, a adresat ameninţări, injurii şi cuvinte obscene, familiilor care locuiesc în vecinătate. Ca urmare a acestui comportament, patru familii, precum şi persoane din vecinătate au fost afectate, aceştia părăsindu-şi locuinţele şi adunându-se pentru a nu fi atacaţi de către inculpat. Acesta a proliferat ameninţări cu moartea, cu incendierea locuinţelor, având un limbaj obscen. Liniştea şi ordinea publică în zona respectivă au fost grav tulburate, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine pentru a pune capăt manifestărilor inculpatului.

4. În aceeaşi seară, la aproximativ două ore de la intervenţia poliţiei, inculpatul M.R., având un topor asupra sa, a ieşit în drum şi a proliferat ameninţări şi injurii la adresa persoanelor din zonă. Comportamentul acestuia a fost, de asemenea, în măsură să tulbure grav liniştea şi ordinea în zonă, să provoace temeri şi panică persoanelor respective, printre care mulţi minori.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă, administrate pe parcursul urmăririi penale: plângere şi declaraţii părţi vătămate, proces – verbal de consemnare a actelor premergătoare începerii urmăririi penale; declaraţii martori; declaraţii inculpaţi.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpaţi; declaraţii părţi vătămate; declaraţii martori M.B., D.E., M.L., T.M., R.P., C.S., declaraţie parte responsabilă civilmente R.A., referat de evaluare nr. XXX/10.02.2009, întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ, extras din planul cadastral al comunei Z..

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

1. După cum rezultă din declaraţia părţii vătămate B.M. ( fila 10 d.u.p. ), la data de 09.06.2008, în jurul orelor 18:30, aflându-se în locuinţa sa din satul Z., judeţul Neamţ, a fost sesizat de fiica sa, martora B. A., cu privire la faptul că inculpatul M.R. distruge cu un topor, gardul aflat în proprietatea părţii vătămate, pentru a redeschide spre locuinţa părinţilor săi o cale de acces, despre care partea vătămată afirmă că a fost stabilită verbal între tatăl său şi bunicul inculpatului, dar pe care aceasta a înţeles să o blocheze cu mai mult timp în urmă. Ieşind afară din casă, B.M. l-a sesizat pe inculpat în timp ce îi distrugea gardul, strigând la acesta să înceteze. Cu această ocazie, inculpatul a adresat ameninţări cu moartea părţii vătămate, inducându-i acesteia o stare de teamă, aspect probat şi prin depoziţia martorei M.L. ( fila 39 d.u.p. ). Probele enunţate se coroborează cu declaraţiile martorelor oculare B. A. ( fila 36 d.u.p. ), B.P. ( fila 33 d.u.p. ), care reiterează afirmaţiile părţii vătămate, precum şi cu declaraţia inculpatului, care a recunoscut faptele descrise.

2. În seara zilei de 22.06.2008, în jurul orelor 21:30, în timp ce se afla cu mai mulţi prieteni la o masă din incinta barului SC X. SRL, B. P.  fost lovit în zona feţei, cu pumnul, de către acelaşi inculpat, M.R., în baza unui presupus conflict anterior, aspect probat prin declaraţiile părţii vătămate ( fila 16 d.u.p.), la care se adaugă cele ale martorului C.S. ( fila 27 d.u.p. şi declaraţia din timpul cercetării judecătoreşti ). Din declaraţiile menţionate mai rezultă faptul că, după acest incident, partea vătămată şi inculpatul au ieşit afară din local, unde acesta din urmă şi tatăl său, P.R., care aştepta în faţa barului, într-o căruţă, au înjurat-o pe partea vătămată şi au ameninţat-o cu moartea. Dacă  minorul M.R. şi-a recunoscut faptele, invocând faptul că demersul său belicos a fost determinat de o încercare a părţii vătămate de a-l violenta, împreună cu un grup de prieteni, cu o săptămână în urmă ( fila 44 d.u.p. ), celălalt inculpat a prezentat în afirmaţiile sale o versiune puţin diferită a derulării evenimentului, prin care se dezice de proliferarea vreunei ameninţări ( fila 51 d.u.p. şi 33 cercet. jud. ). Aşa fiind, având în vedere că declaraţia acestui inculpat, susţinută de cea a fiului său, M.R., urmează sensul contrar al declaraţiilor părţii vătămate şi martorului evocat, faţă de necesitatea respectării principiului conform căruia orice dubiu se interpretează în favoarea inculpatului ( „in dubio pro reo” ), instanţa nu va reţine în sarcina inculpatului P.R. fapta de ameninţare a părţii vătămate B. P.. 

3. În după-amiaza zilei de 27.06.2008, în jurul orelor 18:30, inculpatul P.R. a ieşit în ieşit în drumul comunal, cu un topor în mână, şi a început să prolifereze cuvinte obscene şi să ameninţe cu moartea şi cu incendierea locuinţelor, iniţial pe B.M., ulterior şi pe M.L. şi pe B.C.. Evenimentul este descris în declaraţiile persoanelor ameninţate ( filele 18 d.u.p. şi 53 cercet. jud. – B.M.; filele 20 d.u.p. şi 54 cercet. jud. – M.L.; filele 12 d.u.p. şi 55 cercet. jud. – B.C. ), care au înţeles să formuleze plângeri prealabile împotriva inculpatului, şi să participe în proces ca părţi vătămate, întrucât faptele acestuia au fost în măsură de a le alarma, provocându-le reacţii de teamă. Declaraţia inculpatului, în sensul nerecunoaşterii faptului că ameninţările au fost la adresa părţilor vătămate, ci a soţiei sale ( filele 51-52 d.u.p. ), nu sunt în măsură să determine o altă concluzie, întrucât nu au fost susţinute de nicio altă probă. Mai mult decât atât, declaraţiile martorilor, adunaţi la faţa locului, întrucât manifestările inculpatului de a provoca scandal, au tulburat liniştea publică în zonă, le confirmă pe cele ale părţilor vătămate, fiind în antiteză cu cele ale inculpatului.

4. În aceeaşi seară, în jurul orelor 21:00, inculpatul M.R. a ieşit în drum şi a proliferat ameninţări şi injurii la adresa părţii vătămate B.M.. Comportamentul acestuia a fost, de asemenea, în măsură să tulbure grav liniştea şi ordinea în zonă, să provoace temeri şi panică părţii vătămate. Deşi inculpatul nu recunoaşte aceste fapte, invocând faptul că în acele momente dormea la o vecină ( fila 44 d.u.p. ), declaraţia sa este infirmată de cea a părţii vătămate ( fila 18 d.u.p. ), care se coroborează cu cele ale martorilor.

Declaraţiile martorilor M.L. ( fila 134 cercet. jud. ), T.M. ( fila 178 cercet. jud. ), R.P. şi R.A. urmează a fi îndepărtate din ansamblul probator, întrucât nu sunt apte de reda vreuna din faptele descrise în cele ce preced, neavând relevanţă juridică.

În drept:

1.a) Faptele inculpatului M.R. care, în data de 09.XX.2008, în jurul orelor 18:30, a distrus cu ajutorul unui topor o porţiune din gardul părţii vătămate B.M., precum şi de a-i adresa acesteia ameninţări cu moartea, determinându-i o stare de alarmare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere şi ameninţare, prevăzute de art. 217 alin. 1, respectiv art. 193 CP.

b) Faptele aceluiaşi inculpat de a-l lovi, la data de 22.06.2008, în jurul orelor 21:30, în incinta barului SC X SRLdin satul Z., judeţul Neamţ, cu pumnul în faţă, pe B. P., precum şi de a-l ameninţa cu moartea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, prevăzute de art. 180 alin. 1, respectiv art. 193 CP.

c) Faptele inculpatului din data de 27.06.2008, orele 21:00, de a adresa ameninţări cu moartea părţii vătămate B.M., de a provoca scandal, tulburând grav liniştea şi ordinea publică, având asupra sa un topor, constituie infracţiunile de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi liniştii publice şi port ilegal de armă albă, prevăzute de art. 193, 321 alin. 2 Cod Penal, respectiv art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Se vor reţine, cu privire la încadrarea juridică a tuturor faptelor comise, şi dispoziţiile art. 33 lit. a Cod Penal, care defineşte concursul real de infracţiuni, deoarece toate infracţiunile au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Vor fi reţinute şi prevederile art. 33 lit. b Cod Penal, relative la aşa – zisul concurs ideal de infracţiuni, întrucât ameninţarea şi ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, din data de 27.06.2008, au fost săvârşite prin aceeaşi acţiune.

Dat fiind faptul că inculpatul a comis infracţiunile menţionate în cele ce preced, având o vârstă cuprinsă între 16-18 ani, pentru toate faptele se vor reţine dispoziţiile art. 99 şi urm. Cod Penal, privind limitele răspunderii penale şi sancţionarea minorilor infractori.

2. Faptele inculpatului P.R., din data de 27.06.2008,  de a adresa ameninţări cu moartea părţilor vătămate B.M., B.C. şi M.L., tulburând grav liniştea şi ordinea publică, având asupra sa şi un topor, constituie întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de ameninţare ( întrucât există trei părţi vătămate ), ultraj contra bunelor moravuri şi liniştii publice şi port ilegal de armă albă, prevăzute de art. 193, 321 alin. 2 Cod Penal, respectiv art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Instanţa va reţine, cu privire la încadrarea juridică a tuturor faptelor comise, şi dispoziţiile art. 33 lit. a Cod Penal, care defineşte concursul real de infracţiuni, deoarece toate infracţiunile au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. De asemenea, vor fi reţinute şi prevederile art. 33 lit. b Cod Penal, relative la aşa – zisul concurs ideal de infracţiuni, întrucât ameninţarea şi ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice au fost săvârşite prin aceeaşi acţiune.

Relativ la sancţionarea inculpatului minor, M.R., faţă de aspectele reţinute, prin raportare la dispoziţiile art. 100 Cod Penal, instanţa apreciază că persistenţa acestuia în comiterea de fapte antisociale, însoţită de un comportament vădit atipic, caracterizat prin violenţă verbală şi fizică, sunt susceptibile de a determina aplicarea de pedepse penale acestuia, având în vedere că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea sa.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod Penal, materializate în atitudinea parţial sinceră a inculpatului pe parcursul procesului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, disponibilitatea de colaborare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului, interesul manifestat în continuarea activităţilor lucrative care să-i asigure un venit propriu, faptul că evidenţierea conduitei sale antisociale se datorează în mare măsură modelului negativ al tatălui – violent pe fondul consumului de alcool excesiv, astfel cum rezultă din referatul de evaluare nr. XX/XX.XX.200X, efectuat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ ( filele 89-92 ), dar şi conduita bună avută înainte de săvârşirea infracţiunilor, urmând a fi reţinute dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal rap. la art. 76 lit. e Cod Penal.

Aşa fiind, instanţa apreciază că aplicarea pedepselor de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, 500 de lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, 500 de lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, 800 de lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de arme albe, precum şi 3 pedepse a câte 800 de lei amendă pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ameninţare, este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod Penal, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a inculpatului, cu finalitatea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se în acelaşi timp, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în persoana acestuia.

Vor fi contopite pedepsele astfel individualizate, urmând ca, în temeiul art. 33 lit. a coroborat cu art. 34 lit. e Cod Penal, care consacră sistemul cumulului juridic, să-i fie aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

Totuşi, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv vârsta acestuia, instanţa apreciază că scopul evocat anterior al pedepselor aplicate poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare de 1 an şi 6 luni, stabilit conform art. 110 Cod Penal, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de prevederile art. 81 alin. 1 şi 2 Cod Penal. Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 CP, relative la revocarea suspendării.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicabile inculpatului P.R., vor fi avute, de asemenea, în vedere, criteriile generale prevăzute de art. 72 C.P., care se concretizează în atitudinea parţial sinceră a inculpatului pe parcursul procesului, disponibilitatea relativă de colaborare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului, faptul că se află la prima abatere cu caracter penal, dar mai ales  conduita bună avută înainte de săvârşirea infracţiunilor, urmând a fi reţinute şi în cazul său, dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a CP rap. la art. 76 lit. e CP.

Faţă de o atare apreciere, instanţa consideră că atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.P., ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare a inculpatului, cu finalitatea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, urmărindu-se în acelaşi timp, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, în persoana acestuia, se poate realiza prin aplicare următoarelor pedepse:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 2 CP;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de armă albă, prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

- 3 pedepse de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de ameninţare, prev. de art. 193 CP.

Vor fi contopite pedepsele astfel individualizate, urmând ca, în temeiul art. 33 lit. a coroborat cu art. 34 lit. b C.P., care consacră sistemul cumulului juridic, să-i fie aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Totuşi, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa apreciază că scopul evocat anterior al pedepselor aplicate poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 CP, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de prevederile art. 81 alin. 1 şi 2 CP. Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 CP, relative la revocarea suspendării.

De asemenea, instanţa reţine că, în aplicarea jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, (a se vedea cauza Hirst c. Marii Britanii şi cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României) nu va stabili în mod automat, ope legis, pedepsele accesorii  prevăzute de art. 64  C. P. lit. a-c, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, acestea se impun în funcţie de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite sau de comportamentul inculpaţilor.

Faţă de considerentele reţinute în individualizarea pedepsei, precum şi de faptul că inculpatul P.R. manifestă repetat un comportament violent, acutizat prin consumul susţinut de alcool, instanţa apreciază că aceştia nu are profilul moral al unor persoane demne de a participa la conducerea societăţii din care fac parte, urmând să li se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 CP, va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitate în cauză analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea acesteia, relevă faptul că partea vătămată B.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200 de lei ( fila 53 ), reprezentând contravaloarea porţilor şi gardului distruse de inculpatul M.R..

Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, respectiv a părinţilor pentru copilul lor minor, astfel cum acestea reies din prevederile art. 1000 alin. 2 rap. la art. 998-999 C. civ., după cum urmează:

Existenţa faptei ilicite, în sensul dispoziţiilor menţionate este probată prin declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor audiaţi, din timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, şi constă în distrugerea gardului şi porţilor aparţinând părţii civile..

Fapta ilicită a avut ca urmare imediată crearea unui prejudiciu în patrimoniul părţii civile, prejudiciu având un caracter cert, materializat în valoarea bunurilor distruse.

De asemenea, în mecanismul comiterii faptei prejudiciabile, se reţine vinovăţia sub forma intenţiei directe a inculpatului, astfel cum aceasta este definită de prevederile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.P.

Instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ale părinţilor, pentru copiii minori ce locuiesc cu dânşii, aspectele relevate fiind îndeplinite în speţa de faţă.

Faţă de atari considerente, în virtutea dispoziţiilor art. 14, 346 Cod Procedură Penală rap. la art. 1000 alin. 2 rap. la art. 998-999 Cod civil, instanţa va admite acţiunea civilă şi îl va obliga pe inculpatul minor la plata către partea civilă, a sumei de 200 de lei, reprezentând despăgubiri civile, în solidar cu părinţii săi, ca părţi responsabile civilmente, dat fiind faptul că, în astfel de situaţii, prevederile art. 1003 Cod civil instituie o răspundere civilă solidară.

De asemenea, având în vedere că părţile vătămate B.I., B.C. şi M.L. nu s-au constituit părţi civile, respectând principiul disponibilităţii acţiunii civile, instanţa va lua act în consecinţă.

În temeiul art. 191 Cod Procedură Penală, va fi obligat inculpatul P.R. la plata către stat a sumei de 450 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza aceloraşi dispoziţii, instanţa îl va obliga şi pe inculpatul minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata către stat a sumei de 600 de lei, cu acelaşi titlu.

De asemenea, onorariile avocaţilor din oficiu, vor fi avansate din fondurile Ministerului de Justiţie.