Uzucapiune

Tip document  -  Sentinţă civilă

Nr.  document – 1540

Data elaborării: 12.12.2011

Titlul speţei: uzucapiune

Domeniu asociat:  uzucapiune

Conţinut:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21 iunie 2011 sub nr. 1388/334/2011, reclamantul a chemat în judecată pârâta Comuna D.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra parcelei nr. 3298/12 din CF nr. 30357 provenită din conversia CF nr. 755 a com. cad. D.C. în suprafaţă totală de 1229 mp. şi înscrierea în CF a dreptului astfel dobândit pe numele reclamantului.(…)

În drept, potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011 dispoziţiile art. 930 – 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei.

Având în vedere faptul că reclamantul a indicat ca moment al începerii posesiei anul 1990, dată confirmată cu aproximaţie şi de martori, instanţa va avea în vedere, în baza art. art. 329 din Codul de procedură civilă, Decizia nr. 86/2007 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie dată în Recurs în interesul legii, care a statuat că, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.

În sistemul de carte funciară reglementat de Decretul Lege nr. 115/1938, spre deosebire de reglementarea dată prescripţiei achizitive în Codul civil, uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, are un caracter de excepţie.

Astfel, în art. 28 din acest decret este prevăzut cazul în care dreptul de proprietate asupra imobilelor poate fi dobândit prin uzucapiune, când o persoană a posedat un bun nemişcător, în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară.

Instanţa constată că suprafaţa de 1229 mp se află situată într-o regiune în care funcţionează regimul de carte funciară, potrivit căruia constituirea drepturilor imobiliare se face conform prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938 şi numai posesiunea cerută în vederea uzucapiunii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Codul civil. (...)

Posesiunea pe care o invocă reclamanta îndeplineşte condiţiile cerute de Codul civil, în sensul că aceasta a deţinut imobilul cu intenţia de a poseda pentru sine, sub nume de proprietar şi nu cu titlu precar. 

Cât priveşte calităţile pe care posesia trebuie să le aibă pentru a fi aptă să fondeze uzucapiunea, instanţa constată în cauză că reclamantul a exercitat o posesie utilă, aceasta fiind continuă, paşnică şi publică. Primele două calităţi ale posesiei sunt prezumate relativ, în sensul că, odată ce s-a dovedit că posesia a fost începută sub nume de proprietar, ea este prezumată că s-a exercitat fără discontinuităţi, respectiv într-un mod paşnic.

Aspectul litigios care se ridică în speţă priveşte posibilitatea aplicării art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 şi atunci când proprietarul tabular este o unitate administrative teritorială.

Faţă de aceste aspecte, prevederile art.553 alin. 1 şi 4 Cod civil stabilesc că sunt obiect al proprietăţii private toate bunurile de uz sau interes privat aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale iar aceste bunuri pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.

În acelaşi sens, în prevederile art.41 al. 2 din Constituţia României, se stabileşte că „proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular”.

Dintr-un alt punct de vedere este important de menţionat faptul că instituţia uzucapiunii ca mod original de dobândire a proprietăţii a fost şi este este reglementată în dreptul comun art.1890 Cod civ. din 1864 şi 928 şi urm. Cod civil, ca o sancţiune împotriva proprietarului pasiv, care a permis altuia o perioadă îndelungată de timp  să  se manifeste  faţă de bunul imobil ca adevărat proprietar.

In speţă, prin înscrisurile depuse la  dosar s-a dovedit că reclamantul şi-a înscris terenul la rolul agricol şi a plătit impozitul aferent pe toată durata posesiei de peste 20 de ani.

De asemenea, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, care  au preluat uzucapiunea ca modalitate de dobândire a proprietăţii din dreptul comun, fiind dovedită  pasivitatea proprietarului tabular pe o durată de peste 20 de ani, perioadă în care reclamantul a plătit impozit pentru teren şi s-a manifestat faţă de acesta ca adevărat proprietar.

A admite un alt punct de vedere ar însemna implicit a stabili o discriminare între domeniul privat al statului şi proprietatea privată a persoanelor fizice ceea ce contravine, faţă de cele menţionate mai sus,  dispoziţiilor imperative  stabilite prin art.553 Cod civil şi art.41 alin.2 din Constituţie.

În aceste condiţii, respingerea cererii pe temeiul că, Comuna Dorna Candrenilor ar fi o persoană „care nu moare niciodată” ar însemna lipsirea reclamantei de orice posibilitate de valorificare a drepturilor sale - care ar putea constitui un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în unele cauze deduse judecăţii sale, Curtea Europeană a reţinut existenta unui drept protejat de Convenţie din situaţii de fapt, cu mare persistenţă în timp.

În cauză, reclamantul s-ar afla în imposibilitate de valorificare a drepturilor sale rezultând dintr-o îndelungată stăpânire a unui teren din cauza lipsei unei activităţi coerente a statului. Or, apărarea efectivă a dreptului de proprietate impune şi adoptarea unor măsuri pozitive de protecţie, ce semnifică existenţa unor obligaţii pozitive în sarcina autorităţilor statale competente, acolo unde există o legătură între măsurile pe care un reclamant le-ar putea aştepta în mod legitim de la acestea, raportate la exercitarea prerogativelor conferite de stăpânirea unui bun.

Interpretând în alt mod textul de lege, s-ar fi creat în mod evident o situaţie discriminatorie incompatibilă cu prevederile art. 16 din Constituţia României “Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, în jurisprundenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este calificată ca discriminare tratarea într-o manier? diferit?, f?r? justific?ri obiective şi rezonabile, a persoanelor aflate în situaţii comparabile (a se vedea în acest sens Hotărârea pronunţată de Curte în cauza Driha c. României, în data de 28 februarie 2008).

Prin urmare, nu rămâne decât ca instanţa să constate că, în speţă, condiţia prevăzută de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, de a fi posedat bunul imobil, în condiţiile legii, timp de 20 de ani, după moartea ultimului proprietar înscris în cartea funciară, este îndeplinită.

Instanţa constată că cererea este întemeiat şi urmează să o admită ca atare, fiind dovedit că reclamantul a exercitat asupra terenului din litigiu o posesie utilă, peste 20 de ani, proprietarul tabular rămânând în pasivitate toată această perioadă.

În baza Legii nr. 7/1996 se va dispune înscrierea reclamantului, cu dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren dobândite.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 111 Cod de procedură civilă, ale art. 28 din Decret Lege nr. 115/1938 şi ale Legii nr 7 /1996,  instanţa urmează să admită cererea de chemare în judecată  aşa cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare