Vătămare corporală. După ascultarea inculpatului, instanţa poate admite, prin încheiere, cererea de judecare potrivit procedurii abreviate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ c. pr. pen.-1968.

Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Vătămare corporală . Coautori. Disjungerea cauzei. Procedura simplificată în cazul recunoaşterii de vinovăţie. Disjungerea cauzei. Procedură de drept comun. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii

Prin rechizitoriul nr. 1113/P/2011 din data de 22.04.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor B G şi B I C pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal, constând în aceea că i-au cauzat părţii vătămate D D G leziuni vindecabile în 55 – 57 zile de îngrijiri medicale.

În cauză s-a dispus întocmirea unor referate de evaluare a inculpaţilor minori de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul B I C a declarat că solicită judecata în procedura simplificată prevăzută de art. 320 indice 1 Cod procedură penală-1968, învederând că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.

Faţă de declaraţia inculpatului B I – C de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa a admis cererea de judecare în procedura prevăzută de art. 320 indice 1 Cod procedură penală-1968 şi a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul B G şi formarea unui nou dosar.

Cauza disjunsă a fost înregistrată sub nr. 1567/316/2013 la data de 28.06.2013.

Inculpatul B G, legal citat, s-a prezentat în instanţă la termenul de judecată din data de 28.11.2013.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost ascultat inculpatul şi audiaţi martorii din lucrări.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că inculpaţii B G, B I C şi partea vătămată D D G locuiesc în comuna S, judeţul Galaţi.  În seara zilei de 13.07.2011, în jurul orelor 2100, partea vătămată D D G, întors recent din Spania, s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni, printre care şi martorii C Ş şi M Ghe, pe podeţul situat în faţa locuinţei numitului R D. În timp ce aceştia stăteau de vorbă, şi-a făcut apariţia inculpatul B G. În urma unor discuţii contradictorii purtate de cei doi, partea vătămată D D G i-a aplicat inculpatului B G o lovitură cu pumnul în zona feţei. Acesta nu a ripostat şi a plecat acasă, unde i-a povestit fratelui mai mare, B I C, cele întâmplate.

A doua zi, respectiv 14.07.2011, în jurul orelor 2130 B G şi D D G s-au întâlnit în acelaşi loc ca şi în seara precedentă. Aici se aflau şi martorii M Ghe, C Ş şi R P. B Ge l-a sunat pe fratele său care a venit şi a abordat-o pe partea vătămată D D G, cerându-i o justificare pentru lovitura pe care i-o aplicase fratelui său. Fără să spună nimic, partea vătămată D D G l-a lovit şi pe acesta, cu pumnul, în zona feţei, după care a luat-o la fugă în centrul comunei. Cei doi fraţi au început să alerge după el, urmărindu-l, până când acesta, din neatenţie s-a împiedicat de bicicleta martorului S S, care trecea prin zonă şi a căzut pe marginea drumului. În acest moment  inculpatul B I C a început să-l lovească cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul. În cele din urmă, victima a reuşit să se ridice şi să scape, refugiindu-se în curtea martorului R D.

Conform certificatului medico-legal nr. 936 din 21.07.2011 al Serviciului Clinic de Medicină Legală Galaţi, leziunile suferite de partea vătămată D D G au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, estimându-se un număr de 55 – 57 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

Fapta inculpatului B G de a aplica lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate D D G cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare circa 55 – 57 zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal-1968.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului B G, în temeiul textului de lege sus-menţionat, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 100 şi art. 72 Cod penal.

În raport de gradul de pericol social concret al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia (pe fondul unui conflict preexistent între partea vătămată şi fratele inculpatului) având în vedere persoana părţii vătămate şi comportamentul contrar normelor de convieţuire socială al acesteia precum şi persoana inculpatului, instanţa urmează a aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege redusă cu o treime conform prevederilor art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală-1968.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. 1 din Codul penal „pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64, iar în conformitate cu aliniatul al doilea al aceluiaşi articol, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a – c din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei (…)”.

Deşi, art. 71 alin. 2 din Codul penal impune aplicarea obligatorie a pedepsei accesorii constând în întârzierea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a – c Cod penal, instanţa constată că, raportat la circumstanţele speţei, întârzierea drepturilor de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii nu răspund niciuneia dintre dezideratele enumerate de art. 52 din Codul penal privind scopul pedepsei.

Astfel, în afara oricărei conexiuni cu faptele imputate inculpatului şi fără a justifica o măsură de corectare pe viitor a comportamentului acestuia, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii apare ca fiind o măsură penală incidentă, prin automatismul legii, în domeniul vieţii private a persoanei condamnate. Or, o atare ingerinţă trebuie să îşi găsească justificarea în necesitatea intervenţiei, precum şi în scopurile reclamate de o asemenea măsură într-o societate democratică.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private (……), iar punctul 2 prevede că „ nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Având de soluţionat conflictul dintre norma naţională română, reprezentată de art. 71 alin. 2 din Codul penal, şi norma europeană, reprezentată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa constată că aplicarea automată a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura acesteia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, reglementată de dreptul penal român, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti, nu îndeplineşte cerinţele  enunţate de art. 8 pct. 2 din Convenţie.

În speţă, instanţa constată că, faţă de natura infracţiunilor comise de inculpatul B G, interzicerea dreptului de a alege şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, nu constituie o măsură necesară într-o societate democratică, neavând nicio legătură cu securitatea naţională, siguranţa publică bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora, singurele valori de natură a justifica ingerinţa.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal -1968 pe durata executării pedepsei principale începând cu împlinirea  vârstei de 18 ani.

Având în vedere că inculpatul B G a fost plecat din luna aprilie 2013 în Italia şi întrevederea cu  acesta nu s-a realizat, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, a apreciat în referatul de evaluare întocmit în cauză că nu poate face referire la factorii care influenţează sau pot influenţa  conduita generală a inculpatului.

Faţă de cele expuse şi reţinute, instanţa a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins fără privare de libertate.

În consecinţă, în temeiul disp. art. 81 şi 110 Cod penal-1968, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de un an şi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal-1968.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal-1968, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării  condiționate a executării pedepsei.

Domenii speta

Spete similare