Prin sentinţa penală nr. 1380/09.10.2008, pronunţată de Judecătoria Vaslui, inculpatul B.C.-L. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 (patru) ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b) Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal şi art. 80 alin. 2 Cod penal.
S-a reţinut în privinţa inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 litera c) Cod penal, întrucât a manifestat o comportarea sinceră de recunoaşterea a faptei şi relatare a împrejurărilor comiterii acestora.
Având în vedere circumstanţa atenuantă reţinută în favoarea inculpatului, dar şi starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă fapta şi caracterul continuat al infracţiunii, instanţa nu a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Curtea de Apel Oradea
Infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei. Condiții
Curtea de Apel Oradea
Refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive
Tribunalul Dolj
Contopire admisă pe vechiul Cod Penal; aplicarea unui spor de pedeapsă
Curtea de Apel Constanța
In lipsa unor dovezi privind neîndeplinirea atributiilor de parinte, interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. d cod procedura penala, ca pedeapsa accesorie, este nelegala.
Curtea de Apel Oradea
Infracţiunea de delapidare. Greşita individualizare a tratamentului sancţionator