Amenda

Sentinţă civilă 229 din 15.01.2009

Prin procesul-verbal încheiat la ….2008 de I.P.J Salaj, s-a aplicat amenda de 450 lei contravenientului CSV pentru savârsirea faptei prevazute si sanctionate de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002, constând în aceea ca, la data de  05.07.2008, ora 18,03, a condus autoturismul …. prin localitatea Sutor, cu viteza de 104 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar. Totodata, s-a retinut permisul de conducere al contravenientului în vederea suspendarii.

Împotriva procesului-verbal a formulat plângere contravenientul, la data de  …..2008, solicitând anularea acestuia.

În motivare, petentul a aratat ca nu se face vinovat de savârsirea faptei, agentul constatator nu i-a prezentat dovada încalcarii limitei de viteza, iar procesul-verbal a fost încheiat cu grave nereguli în ceea ce priveste forma prevazuta de lege si abateri de la normativul de utilizare a aparatului radar.

Prin referat care tine loc de întâmpinare, organul constatator intimat Inspectoratul de Politie Judetean Salaj a solicitat respingerea plângerii ca nefondata, aratând ca fapta savârsita de petent este confirmata de forta probanta a procesului-verbal si a unui mijloc tehnic certificat potrivit legii, se încadreaza în textul legal sanctionator, iar petentul nu-si poate sustine cu probe nevinovatia.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta retine starea de fapt descrisa în procesul-verbal.

Fotografiile obtinute printr-un mijloc tehnic certificat potrivit legii (f.16) constituie proba indubitabila cu privire la viteza autovehiculului condus de petent.

Dovada relevanta în ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu un mijloc tehnic este dovada omologarii acestuia si verificarii lui metrologice, în conditiile art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002 republicata. Aceasta dovada a fost facuta de organul constatator (f.11).

De altfel, petentul nu a avut obiectiuni cu ocazia dresarii procesului-verbal, recunoscându-si astfel în mod indirect fapta.

Normativele cu privire la utilizarea aparatelor radar contin norme tehnice îndrumatoare pentru operatori, fiind cu atât mai putin obligatorii pentru instanta. Singurele norme obligatorii sunt dispozitiile legii, or, câta vreme aparatul este omologat, verificat metrologic si a fixat si reprodus video viteza autovehiculului condus de petent, instanta constata, în conditiile legii, savârsirea faptei de catre petent.

Cinemometrul de tip PYTHON II functioneaza atât în regim stationar, cât si în regim de deplasare a vehiculului pe care este amplasat, fapt specificat în Certificatul de Aprobare de Model – AM 185/2001.

De asemenea, are competenta directa de a constata contraventia si de a aplica sanctiunea politistul rutier, potrivit art. 109 alin.1 O.U.G. 195/2002. Este singura calitate ceruta de lege pentru agentul constatator, iar în cazul de fata, aceasta calitate rezulta din chiar cuprinsul procesului-verbal, precum si din atestatul de operator radar.

Fapta savârsita de petent este prevazuta si sanctionata de art. 102 alin.3 lit. e) din O.U.G.195/2002. Viteza legala pentru sectorul de drum pe care circula petentul este de maxim 50 km/h, conform art. 49 alin.1 din ordonanta.

Este sanctionata cu amenda categoria a IV-a si aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Petentul a depasit acest maxim legal de viteza cu 54 km/h. În raport de aceasta împrejurare, sanctiunile au fost legal individualizate, respectând prevederile art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.

Prin urmare, plângerea petentului este nefondata si instanta o va respinge ca atare.

(Sentinta Civila 229/15 ianuarie 2009 nepublicata)