Exercitare fără drept a unei profesii Art. 281 c.p.

Prin rechizitoriul emis la data de 03.10.2006 în dos. nr. 6796/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor H.M.V. şi K.T. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prev. şi ped. de art. 281 din C.pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 51/1995.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada anilor 2004-2006, ambii inculpaţi au exercitat activităţi de asistenţă juridică specifice profesiei de avocat şi prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995, fără a avea calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabelul avocaţilor vreunui barou.

S-a mai reţinut în actul de sesizare a instanţei că în cursul anilor 2004-2006, inculpaţii H.M. V şi K.T, fără a fi dobândit în mod legal calitatea de avocaţi, au desfăşurat activităţi specifice profesiei de avocat, astfel cum sunt enumerate în art. 3 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, astfel : consultaţii şi cereri cu caracter juridic; asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale etc.

Inculpaţii H.M.V, în calitate de „decan” şi, respectiv, K.T, în calitate de „prodecan” al „B.C” au imitat practic toate formele prevăzute de lege pentru funcţionarea barourilor legal înfiinţate, realizând inclusiv un „tablou al avocaţilor” pe care l-au înaintat instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală, solicitând ca „avocaţii” înscrişi în respectivul tablou să fie chemaţi pentru a asigura asistenţă juridică din oficiu.

Se mai arată în rechizitoriu că inculpaţii au recunoscut faptul că au îndeplinit activităţile specifice profesiei de avocat, fiind identificate un număr de peste douăzeci de persoane fizice şi juridice cu care cei doi inculpaţi au încheiat aşa-zise „contracte de asistenţă juridică” şi pentru care au formulat cereri, au depus memorii, i-au asistat sau reprezentat în diverse instanţe de judecată ori organe de urmărire penală, fie în baza unor „împuterniciri avocaţiale”, fie în baza unor procuri judiciare, în calitate de „mandatari” ai părţilor în proces, atunci când nu li s-a permis desfăşurarea activităţilor specifice profesiei de avocat decât în acest din urmă mod.

Se mai menţionează în rechizitoriu modul de înfiinţare a aşa-zisului „Barou C”, condus de inculpaţi în calitate de „decan” şi „prodecan”, astfel :

Prin încheierea din 30.07.2003 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost admisă cererea formulată de petentul B. P, dispunându-se înscrierea filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei „Figaro Potra” Alba Iulia în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Târgu Jiu, în obiectul de activitate al respectivei filiale fiind strecurată şi menţiunea posibilităţii înfiinţării de barouri şi notariate.

Prin hotărârea nr. 23/20.06.2004 a filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei „Figaro Potra” Alba Iulia a fost înfiinţat un barou denumit „Baroul Cluj”, în funcţia de „decan” al acestuia fiind desemnat inculpatul H. M. V.

Prin decizia nr. 1/02.07.2004 a aşa-zisului „Barou Cluj” s-a dispus înscrierea aceluiaşi inculpat în acest „barou”, înfiinţarea cabinetului individual de avocatură „H M.V” şi înscrierea acestuia în „tabloul anual al avocaţilor Baroului Cluj”.

Prin decizia nr. 21/02.07.2004 al aceluiaşi „Barou Cluj” s-a dispus înscrierea inculpatului K. T în acest „barou”, înfiinţarea cabinetului individual de avocatură „K. T” şi înscrierea lui în „tabloul anual al avocaţilor Baroului Cluj”, acelaşi inculpat dobândind şi calitatea de „prodecan” al acestui aşa-zis „barou”.

Prin sentinţa civilă nr. 51/20.12.2004 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a dispus dizolvarea filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei „Figaro Potra” Alba Iulia, reţinându-se, în principal că „obiectivul de înfiinţare de barou cu respectarea prevederilor Constituţiei României” contravine modului de exercitare a profesiei de avocat, aşa cum este prevăzută în Legea nr. 51/1995 republicată.

Se mai face vorbire în rechizitoriu despre dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care în art. 1 alin. 3 prevede : „Constituirea si funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire si de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.”, conform art. 3 alin. 2, activităţile prevăzute la alin. 1 (consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor, a organelor de urmărire penală ş.a.m.d.) se exercită numai de avocat dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 16 alin. 1, primirea în profesia de avocat se obţine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor legii menţionate şi ale statutului profesiei.

În acelaşi act de sesizare a instanţei sunt expuse dispoziţiile art. 25, art. 57 şi art. 82 din Legea nr. 51/1995, conform cărora exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică neavând această calitate, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale, că U.N.B.R. este formată din toate barourile din România, că baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., care este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România, iar la data intrării în vigoare a acestei legi, persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost împuternicite prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea, continuarea unor asemenea activităţi constituind infracţiune, care se pedepseşte conform legii penale.

Se mai arată în rechizitoriu că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pronunţându-se asupra admisibilităţii cererii nr. 24057/2003 formulată de P. B contra României, a statuat că ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi urmăresc scopuri de interes general, nefiind supuse art. 11 din Convenţie, precizând că Uniunea Avocaţilor din România (UAR) a fost constituită prin Legea nr. 51/1995 şi că ea urmăreşte un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistenţe juridice adecvate şi, implicit, promovarea justiţiei înseşi.

De asemenea, se subliniază în actul de sesizare a instanţei că un inculpat nu poate fi asistat valabil în faţa instanţei de un avocat care nu este înscris într-un barou din componenţa U.N.B.R., o atare asistenţă fiind lovită de nulitate absolută, hotărârea judecătorească pronunţată în asemenea condiţii fiind supusă casării, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. [1] pct. 6 din C.proc.pen.,, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 3062/16.05.2005 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă : referat de terminare a urmăririi penale, rezoluţie de începere a urmăririi penale, ordonanţă de conexare, denunţ formulat de Baroul Cluj, copie sentinţa civilă nr. 51/2004, declaraţii învinuiţi, acte depuse de către Baroul Cluj, încheierea din 18.03.2004 a Curţii de Apel Cluj, contracte de asistenţă juridică şi chitanţe emise de învinuitul H. M. V, acte normative, copii acte din mai multe dosare ale Judecătoriei Cluj-Napopca, acte depuse de învinuiţi, rezoluţia nr. 1894/P/2006, „tablou cu avocaţii de serviciu”, declaraţii martori GA, S.F, I şi E, declaraţiile martorilor M. A, S.V, P. L, denunţul formulat de Baroul Sălaj, declaraţiile martorilor H.R, C.V. şi I. E, denunţ formulat de Baroul Harghita, declaraţiile martorilor T. N, PV.-M, B. M, C. C, N. A, sesizarea formulată de T. N, copii acte depuse de aceasta, sesizare formulată de B. M copii acte de puse de aceasta, sesizarea formulată de C C, copii acte depuse de acesta, declaraţia învinuitului K T, fişa de cazier judiciar a acestuia, denunţul formulat de Baroul Cluj, declaraţia învinuitei O N A – faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 500 lei -, acte depuse de către învinuiţi, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală celor doi inculpaţi.

Cercetarea judecătorească a fost începută la Judecătoria Cluj-Napoca, însă, prin încheierea nr. 3021/05.06.2007, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dos. nr. 3296/1/2007, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petiţionarul-inculpat H.M.V, dosarul fiind strămutat la Judecătoria Zimnicea, fiind menţinute actele efectuate de Judecătoria Cluj-Napoca, care, prin încheierea din 28.06.2007, la solicitarea inculpatului K.T, a dispus conexarea dos. nr. 5408/211/2007 al Judecătoriei Cluj-Napoca la dos. nr. 21048/2006 al aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 32 rap. la art. 33, lit. c din C.proc.pen., cauza fiind trimisă la Judecătoria Zimnicea, conform încheierii de strămutare, fila 88 dosar instanţă.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de strămutare au fost audiaţi inculpaţii H.MV.şi K.T, a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către inculpaţi mai multe soluţii de neîncepere a urmăririi penale şi scoatere de sub urmărire penală ale diferitelor parchete din ţară pentru acuzaţii similare aduse membrilor aşa-zisului Barou Constituţional, hotărâri judecătoreşti de achitare în acelaşi sens, au fost audiaţi nemijlocit martorii B.I, S. M E şi H R C, iar prin comisie rogatorie martorii P D O, PA, B. G A, M A, S. V P.V M, G.A şi C. C, comisia rogatorie fiind efectuată la Judecătoria Târgu Mureş – în considerarea încheierii de strămutare -, această instanţă înaintând şi seturi de acte de puse de martorii P. D. O. şi P. V. M.

În cauză au formulat cereri de abţinere două complete de judecată, ambele admise.

La termenul de judecată din 27.05.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea abţinerii sau o eventuală cerere de recuzare formulată şi împotriva celui de-al treilea complet de judecată, în considerarea faptului că preşedintele acestuia a fost anterior avocat în Baroul Bucureşti al U.N.B.R., atât reprezentantul inculpaţilor, cât şi cel al U.N.B.R. exprimându-şi opinia că nu este necesară abţinerea, întrucât nu este afectată imparţialitatea judecătorului, chestiune reiterată şi la ultimul termen de judecată, cel din 24.06.2009, cu acelaşi rezultat.

Deliberând, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarele :

Prin încheierea din 30.07.2003, pronunţată în dos. nr. 79/PJ/2003 al Judecătoriei Târgu Jiu s-a dispus înscrierea Filialei Băleşti Gorj a Asociaţiei „FIGARO POTRA” Alba Iulia în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa acestei instanţe, fila 349 dosar instanţă.

În statutul acestei filiale se prevedea ca scop şi obiectiv „înfiinţarea de barouri şi notariate, cu respectarea prevederilor Constituţiei României şi a prevederilor pactelor şi tratatelor internaţionale cu privire la drepturile omului, ratificate de statul român.”

Prin sentinţa civilă nr. 51/20.12.2004 a Judecătoriei Târgu-Jiu pronunţată în dos. nr. 9 PJ/2004, (fila 94 vol. I dosar), a fost admisă cererea formulată de petiţionara Baroul Cluj împotriva intimatei Filiala Băleşti Gorj a Asociaţiei „FIGARO POTRA” Alba Iulia, dispunându-se dizolvarea acestei filiale, motivată în principal pe faptul că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi pe faptul că prin hotărârea nr. 5/6.10.2003 a Asociaţiei „FIGARO POTRA” Alba Iulia, Adunarea Generală a asociaţiei, statutar constituită, a hotărât dizolvarea asociaţiei, în condiţiile art. 57 din O.G. nr. 26/2000, asociaţie al cărei act constitutiv şi statut prevăd, printre altele, la scopul şi obiectivele urmărite „înfiinţarea de barouri şi notariate”, filele 94 – 95 dosar instanţă – vol. 1.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 281/2003 a Judecătoriei Deva s-a dispus şi dizolvarea Asociaţiei „B.P, ambele asociaţii fiind desfiinţate de aceleaşi persoane şi având ca scop şi obiect urmărite, printre altele, „înfiinţarea de barouri şi notariate”.

Împotriva încheierii nr. 31 A din 15 august 2002, pronunţată de Judecătoria Deva, irevocabilă la 19.08.2002 prin neexercitarea căii de atac a recursului, prin care a fost admisă cererea formulată de B. P, în calitate de preşedinte, de recunoaştere a personalităţii juridice şi înscriere în Registrul special pentru asociaţii şi fundaţii ţinut la această instanţă a Asociaţiei de Binefacere „B P”, având drept scop, printre altele, „înfiinţarea de barouri”, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs admis de instanţa supremă, care, prin decizia nr. 6618/26.11.2004 pronunţată de Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală în dos. nr. 5324/2002, casând încheierea nr. 31/A din 05.08.2002 a Judecătoriei Deva, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice, decizia fiind irevocabilă. 

Împotriva încheierii din 23 august 2002, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, prin care a fost admisă cererea formulată de B P, de înscriere în Registrul special pentru asociaţii şi fundaţii ţinut la grefa acestei instanţe a Asociaţiei „F P” (F.P.), având drept scop, printre altele, „înfiinţarea de barouri şi notariate”, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs admis de instanţa supremă, care, prin decizia nr. 6619/26.11.2004 pronunţată de Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală în dos. nr. 5325/2002, casând încheierea din 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice, decizia fiind irevocabilă.

Ambele decizii au ca motivare de bază încălcarea esenţială de către cele două instanţe de fond a prevederilor O.G. nr. 26/2000 şi a celor ale Legii nr. 51/1995 cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

În aceste condiţii, deşi ambele asociaţii cu scop aşa-zis nepatrimonial fuseseră desfiinţate de către chiar iniţiatorul lor, BP, apare ca evident faptul că din momentul pronunţării celor două decizii menţionate mai sus, au fost desfiinţate implicit şi aşa-zisele „barouri” înfiinţate de acestea.

Este la fel de clar faptul că aşa-zişii „avocaţi” înscrişi în aceste „barouri”, copiate fără putinţă de tăgadă după modelul asociaţiilor profesionale ale avocaţilor constituiţi în barouri reale şi asociate, începând din anul 1990, mai întâi în U.A.R. (Uniunea Avocaţilor din România) şi apoi în U.N.B.R. (Uniunea Naţională a Barourilor din România) au fost şi sunt la curent cu aceste hotărâri judecătoreşti, prin care li se interzice exercitarea profesiei de avocat în cadrul structurilor paralele înfiinţate de B P, lucru dovedit atât de faptul că au atacat aceste decizii ale instanţei supreme la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a respins cererea ca inadmisibilă, cât şi de faptul că au continuat a exercita activităţi specifice avocaturii, însă sub acoperirea mandatului de reprezentare prevăzut de art. 67 şi 68 din C.proc.civ., şi numai în cauze civile ori comerciale, filele 53 – 62 dosar instanţă.

Prin decizia nr. XXVII din 16.04.2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dos. nr. 52/2006 având ca obiect recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă instanţa supremă, s-a stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia.

În motivarea acestei decizii se arată că instanţele care s-au pronunţat în sensul că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia, au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii, atâta vreme cât dispoziţiile actului normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege.

Din analiza textului Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004 rezultă că „profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, fiind interzisă în mod expres prin alin. (3) al art. 1 din actul normativ menţionat, constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a unor asemenea acte de înfiinţare şi exercitare a acestei profesii.

În acelaşi sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – prin decizia nr. XXII din 12.06.2006 pronunţată în dos. nr. 10/2006 privind recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă instanţa supremă, cu privire la aplicarea dispoziţiilor 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul cererilor de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, statuând că asemenea cereri sunt inadmisibile.

Din analiza tuturor acestor acte normative şi decizii pronunţate de instanţa supremă în recursuri în interesul legii, precum şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rezultă fără putinţă de tăgadă că singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, cu îndeplinirea de către avocaţi a tuturor parametrilor de profesionalism, compatibilitate şi demnitate impuşi de acest act normativ, în scopul asigurării calităţii actului de justiţie, pus în slujba cetăţeanului, şi a respectării tuturor principiilor şi normelor din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului, la care România este parte.

Din probele administrate în cauză rezultă în mod clar că inculpaţii H. M V şi K T au desfăşurat, în perioada anilor 2004 – 2006, în mod constant şi repetat, activităţi specifice profesiei de avocat, fapte recunoscute chiar de către aceştia, care s-au apărat, invocând faptul că au respectat dispoziţiile Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, precum şi împrejurarea că singurele barouri legal constituite sunt cele înfiinţate de asociaţiile de binefacere enumerate mai sus, susţinând că aşa-zisele „barouri tradiţionale” nu sunt înfiinţate conform legii, actele normative menţionate nefiind acte de înfiinţare, constitutive de drepturi şi obligaţii, filele 198, 199 dosar instanţă – vol. 2.

În acest sens inculpaţii au invocat faptul că aceste din urmă barouri ar fi fost desfiinţate prin Legea nr. 3/19.01.1948.

Această apărare a celor doi inculpaţi este în mod vădit neîntemeiată, din următoarele considerente :

Din însăşi denumirea acestei legi rezultă că actul normativ nu a desfiinţat, ci doar a schimbat denumirea asociaţiilor profesionale ale avocaţilor, fiind intitulată „Lege pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România”.

Din conţinutul acestui text de lege reiese că asociaţiile denumite „colegii” sunt succesoarele în drepturi ale fostelor „barouri”, de la care au preluat toate atributele personalităţii juridice, fiind prevăzut în art. 2 că : „În locul Barourilor se înfiinţează Colegii pe judeţe, cu sediul în capitala judeţului, iar în locul Uniunii Barourilor, Uniunea Colegiilor de avocaţi, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în Legea nr. 509/05.09.1940 Legea nr. 416/31.07.1940 pentru organizarea şi funcţionarea Casei Centrale de Asigurări a Avocaţilor din România.

Aceste Colegii, precum şi Uniunea Colegiilor sunt persoane juridice de drept public.”

Art. 3 al aceleiaşi legi dispune că : „Patrimoniul fostelor Barouri şi Uniuni a Barourilor trece de plin drept, prin efectul prezentei legi, asupra Colegiilor şi Uniunii de Colegii înlocuitoare.”

Acest act normativ a fost continuat prin Decretul nr. 39/1950, care prevedea unele măsuri până la reorganizarea avocaturii în România, dar care dispunea, în art. 2, că „Numai membrii Colegiilor de avocaţi pot exercita profesia de avocat.”, fiind prevăzute în art. 58 şi sancţiuni penale pentru încălcarea acestor dispoziţii : „Îndeplinirea oricăror acte care aparţin profesiei de avocat fără a avea această calitate, se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 6 luni – 1 an, iar în caz de recidivă, până la 2 ani închisoare corecţională.”

Prin Decretul nr. 281/1954, intrat în vigoare la 21.07.1954, se dispunea, în art. 1, că : „În afară de cazurile prevăzute de lege, numai avocaţii au dreptul de a da asistenţă juridică; ei prestează în exercitarea profesiunii lor un serviciu de interes obştesc.”, iar art. 5 prevedea că : „Colegiile de avocaţi sunt organizaţii obşteşti, cu personalitate juridică, constituite pe regiuni, al căror sediu se află în localităţile reşedinţă ale tribunalelor regionale.”, Ministrul Justiţiei exercitând conducerea generală asupra avocaturii în Republica Populară Română.

Prin Decretul-lege nr. 90/28.02.1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România s-a revenit la denumirile anterioare ale formelor de organizare a profesiei de avocat, respectiv „barou” în loc de „colegiu” şi „Uniunea Avocaţilor din România” în locul „Consiliului Central al Colegiilor de Avocaţi din R.P.R.”, activitatea avocaţială fiind scoasă de sub controlul Ministrului Justiţiei şi redevenind astfel liberală, iar avocatului recunoscându-i-se statutul de liber-profesionist.

Acest act normativ a fost urmat în timp de Legea nr. 51/1995 şi Legea nr. 255/2004, aflate în vigoare în prezent.

Din toată succesiunea în timp a actelor normative enumerate mai sus rezultă că formele de organizare ale profesiei de avocat, fie că s-au numit „barouri” sau „colegii”, nu au fost desfiinţate niciodată în România, că acestea au avut în principal aceleaşi atribuţii, că activitatea de avocatură nu a fost desfiinţată niciodată în România, nici chiar de către regimul comunist, astfel că, într-o formă sau alta, sub o denumire sau alta, organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în această ţară a avut un caracter de continuitate, încă de la apariţia primelor reglementări în domeniu, prin Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ipsilanti, iar în epoca modernă prin Legea nr. 1709/06.12.1864, din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ale cărei prevederi au fost menţinute, modificate şi completate prin reglementările în domeniu din anii 1907, 1923 şi 1931, această din urmă lege prevăzând în mod expres că „Uniunea Avocaţilor din România, înfiinţată prin legea din 21.02.1923, ca organ general al barourilor avocaţilor din România, este şi rămâne persoană juridică, având toate drepturile patrimoniale.”

Aşa fiind, apărarea inculpaţilor, în sensul că aşa-zisele „barouri”, înfiinţate de asociaţiile de binefacere „B P” şi „F P”, sunt singurele constituite în mod legal şi, pe cale de consecinţă, inculpaţii H M V şi K T au avut şi au dreptul de a exercita profesia de avocat, este în mod evident neîntemeiată.

În ce priveşte apărările inculpatului H M V, în sensul că faptele comise de el nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prev. şi ped. de art. 281 din C.pen. rap la art. 25 din Legea nr. 51/1995, lipsind latura subiectivă a acesteia, întrucât : „am asigurat asistenţă juridică şi reprezentare, însă nu cu intenţia de frauda legea”, nu poate fi primită, fiind evident faptul că inculpatul face o gravă confuzie între intenţie, ca element constitutiv al infracţiunii, şi necunoaşterea legii, care nu înlătură răspunderea penală, iar simpla declarare a lipsei de intenţie nu este suficientă, atâta vreme cât din actele depuse la dosar rezultă în mod indubitabil că acest inculpat a folosit atât împuterniciri avocaţiale, iar când nu i s-a permis accesul în instanţă, procuri, cu scopul evident de a exercita în orice condiţii profesia de avocat, pentru a dobândi foloase materiale.

Acelaşi inculpat mai susţine că antetul delegaţiei de reprezentare este „Uniunea Naţională a Barourilor – Baroul Cluj”, care este folosit de membrii acestuia în mod legal, întrucât această asociaţie profesională este înregistrată conform dispoziţiilor legale, fapt contrazis de avizul de refuz provizoriu nr. 206224/09.09.2004 a Oficiului de Stat pentru invenţii şi Mărci, prin care a fost respinsă cererea de înregistrare de marcă privind denumirea „UNIUNEA NAŢIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA”, având ca obiect „Servicii Juridice; Activităţi de consultanţă în toate domeniile dreptului; Asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală, apărarea cu mijloace specifice a dreptului şi intereselor persoanelor fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, gestionarea dreptului de autor.”, filele 462 – 467 dosar instanţă. 

Din afirmaţiile inculpatului H. M V cum că „Prin Legea nr. 51/1995se prevede exercitarea profesiei de avocat, nu este o lege de înfiinţare, prin acest din urmă act normativ nerealizându-se abrogarea disp. Legii 3/1948. Respect condiţiile prevăzute de art. 1 Lg. 51/1995, Legea privind profesia de avocat, am susţinut examen de admitere, am depus jurământul şi am devenit avocat în Baroul Cluj, membră a UNBR.” rezultă fără putinţă de tăgadă că acesta cunoaşte dispoziţiile actului normativ menţionat, însă în mod intenţionat a încercat eludarea acestora, tăgăduind caracterul de lege ale acestor acte normative.

Prin copierea intenţionată a denumirilor de „Barou” şi „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, atât BP, cât şi membrii acestor structuri paralele înfiinţate de acesta au încercat eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, prin crearea unei confuzii generale asupra acestor asociaţii profesionale ale avocaţilor.

De altfel, până la clarificarea situaţiei juridice a asociaţiilor de binefacere şi a „barourilor” înfiinţate de acestea, mai multe instanţe şi parchete din ţară s-au pronunţat, respectiv au decis în sensul neurmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală sau achitării membrilor acestor structuri paralele avocaturii, induse în eroare fiind de aparenţa de drept şi confuzia creată prin adoptarea de denumiri similare(copiate) de către aceste entităţi, în prezent desfiinţate prin hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus.

În ce priveşte apărările formulate de inculpatul KT, acestea sunt în mod evident neîntemeiate, din următoarele considerente :

Inculpatul afirmă „Sunt complet nevinovat, exercitându-mi profesia în limitele impuse imperativ de disp. Legii nr. 51/1995. Îmi exercit profesia în cadrul acestui barou, singurul legal înfiinţat, după ce în prealabil am încercat să intru în baroul tradiţional, unde nu prevala nevoia de pregătire, ci accesul era condiţionat de obţinerea unor semnături a doi avocaţi, condiţie prealabilă susţinerii examenului de admitere.”

Această apărare este contrazisă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004 şi de cele ale art. 28 din Statutul profesiei de Avocat, parte componentă a acestor acte normative, intrat în vigoare la 31.05.2001, conform cărora, printre cerinţele şi actele necesare admiterii în profesia de avocat sau susţinerii examenului prevăzut de aceste acte normative, nu se regăseşte şi „obţinerea semnăturii a doi avocaţi.”

Mai afirmă acelaşi inculpat că : „Studiind Legea nr. 51/1995 am constatat că barourile tradiţionale nu au acte de înfiinţare. Am luat cunoştinţă că există o hotărâre judecătorească  definitivă şi irevocabilă în contradictoriu cu Statul Român care dă posibilitatea asociaţiei profesionale „FP” să înfiinţeze Barouri de avocaţi şi Notariate.”

Prin aceste afirmaţii inculpatul K.T încearcă să eludeze dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004, care prevăd : „Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.”

Inculpatul recunoaşte faptul că s-a prezentat în instanţă în calitate de avocat, calitate care i-ar fi fost refuzată nemotivat, fără ca instanţele să pună în discuţie excepţia calităţii de reprezentare, apărare infirmată de sentinţa civilă nr. 577/08.06.2005 pronunţată de Judecătoria Huedin în dos. nr. 256/2005, prin care această instanţă a admis excepţia calităţii de reprezentant a inculpatului, întrucât acesta nu avea calitatea de avocat şi nici un „înscris sub semnătură legalizată”, iar reclamanta din acel proces nu s-a prezentat în instanţă pentru a-i da drept de reprezentare prin declaraţie verbală, consemnată în încheierea de şedinţă, conform art. 68 alin. (2) din C.proc.civ. – fila 288 dosar de urmărire penală 6796/P/25.05.2006.

În apărările sale, inculpatul evită să amintească desfiinţarea definitivă şi irevocabilă a asociaţiei de binefacere (şi nu asociaţie profesională, aşa cum o denumeşte acesta) „FP”, care a înfiinţat aşa-zisul „Barou Cluj” prin filiala Băleşti Gorj – desfiinţată la rândul ei definitiv şi irevocabil – condiţii în care şi aşa-numitul „Barou Cluj” a fost desfiinţat, prin efectul aceloraşi hotărâri judecătoreşti, conform principiului quod nullum est, nullus producit effectum.

De altfel, ambii inculpaţi au formulat excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004, în special cele ce prevăd interzicerea constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., iar respingerea ca inadmisibile a acestor excepţii putea şi trebuia să le formeze convingerea că activităţile specifice profesiei de avocat desfăşurate de ei sunt ilegale.

Refuzând să renunţe la încălcarea legii, prin neacceptarea nici uneia dintre dispoziţiile legale sau hotărârile judecătoreşti definitive, irevocabile şi obligatorii enumerate mai sus, care le interziceau exercitarea profesiei de avocat altfel decât în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004, cei doi inculpaţi au încălcat în mod evident dispoziţiile art. 281 din C.pen. rap. la art. 25 din legea de organizare şi funcţionare a avocaturii, faptele comise de aceştia fiind în întregime probate şi întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii.

Mai mult, din declaraţiile unora dintre martorii audiaţi în cauză, rezultă că şi în prezent inculpaţii H MV şi K. T continuă să exercite fără drept profesia de avocat, activitate pe care nu au încetat-o niciodată, în pofida numeroaselor procese penale pornite împotriva lor.

În ce priveşte aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C.pen. cu privire la infracţiunea continuată,  aceasta este necesară, în lumina dispoziţiilor acestui text de lege şi a prevederilor art. 281 din C.pen., care în formularea în vigoare în prezent dispune că : „Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 1 an sau cu amendă.”

Or, din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004, care prevăd că : „Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută la art. 3, de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabelul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.”, rezultă fără putinţă de tăgadă că şi un singur act de executare, constând din exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică de către o persoană ce nu are calitatea de avocat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 281 din C.pen., nefiind vorba despre o infracţiune continuă, de obicei.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C.pen., „Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.”

Din întreg probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de judecată, rezultă în mod clar că infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii prev. şi ped. de art. 281 din C.pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată de Legea nr. 255/2004 este pe deplin dovedită, întruneşte toate elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi a fost săvârşită de inculpaţii H V şi K T în formă continuată, considerente pentru care instanţa urmează să dispună condamnarea acestora la o pedeapsă privativă de libertate, orientată către maximul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, în temeiul art. 81 şi 82, atrăgându-le atenţia şi asupra dispoziţiilor art. 83 din C.pen., precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform dispoziţiilor art. 191 din C.proc.pen.

La individualizarea acesteia, instanţa va avea în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei, precum şi pe cele personale ale inculpaţilor, printre care : obstinaţia de care au dat dovadă cei doi inculpaţi în nesocotirea legii şi a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, continuarea actelor materiale ce întrunesc, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată, chiar şi în cursul acestui proces penal, precum şi faptul că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul K.T are în întreţinere doi copii, iar ambii inculpaţi au avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând în materialitatea lor faptele comise.

Domenii speta

Spete similare