Stabilirea cuantumului legal al pensiei de întreţinere. Dovada veniturilor realizate de debitorul obligaţiei.

Decizie 172 din 20.02.2006


Stabilirea cuantumului legal al pensiei de întreţinere. Dovada veniturilor realizate de debitorul obligaţiei.

Decizia civilă nr. 172/R din 20.02.2006 a Curţii de Apel Galaţi

Potrivit art. 94 din Codul familiei, întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Ea se stabileşte, până la o pătrime din câştigul din muncă pentru un copil.

Prin urmare, dincolo de nevoile minorului, la stabilirea cuantumului pensiei de  întreţinere instanţa trebuie să aibă în vedere veniturile din muncă realizate  de debitorul obligaţiei de plată a acestuia.

În speţă, Curtea  a constatat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut( ca şi cea de fond, de altfel) că veniturile realizate de pârât în Italia şi în funcţie de care a stabilit cuantumul pensiei , ar fi de aproximativ 600 euro pe lună în condiţiile în care nu există probe concludente în acest sens.

Actele depuse de pârâtă la dosar, nu pot fi luate în considerare în condiţiile în care  nu au fost traduse de către un traducător autorizat şi din conţinutul acestora nu se poate stabili cu exactitate retribuţia efectivă pe care reclamantul o primeşte pentru munca prestată. De asemenea nu există dovezi că reclamantul ar fi angajat cu contract de muncă în Italia, nu rezultă perioada pentru care este angajat şi nu se poate stabili cu certitudine moneda în care  este plătit în condiţiile în care pe unul din acte apare menţiunea „ lire – 255.588 „ iar pe un altul „ euro”.

Cât priveşte traducerea din limba italiană, nici aceasta nu poate fi luată în considerare, datele pe care le conţine nefiind suficiente pentru a se putea stabili venitul net lunar realizat de reclamant.

În aceste condiţii, pensia de întreţinere ce se cuvine minorei trebuie a fi stabilită prin raportare la venitul minim pe economie urmând ca în eventualitatea în care s-ar proba , fără nici un fel de dubii, că reclamantul realizează alte venituri, în România sau în Italia, să fie promovată o acţiune separată pentru majorarea pensiei.

IAB