Dosar nr.217/829/2008
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PODU TURCULUI, JUDEŢUL BACĂU
SENTINŢA CIVILĂ NR. 188
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 09.04.2008
Complet format din :
PREŞEDINTE - D. O. A.
Cu participare :
GREFIER - B. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „majorare pensie întreţinere” formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta F. G.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamantul M. I. şi pârâta F. G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Reclamantul, având cuvântul, solicită majorarea pensiei de întreţinere în favoarea minorilor.
Pârâta, având cuvântul, arată că este de acord cu majorarea pensiei de întreţinere .
Nemaifiind alte cereri de formulat şi alte probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, având cuvântul pe fond solicită majorarea pensiei de întreţinere, deoarece salariul minim pe economia naţională a crescut, la fel şi nevoile minorilor.
Pârâta, având cuvântul pe fond, arată că este de acord cu majorarea pensiei la salariul minim pe economie.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
I N S T A N Ţ A ,
- deliberând-
Asupra acţiunii civile de faţă instanţa constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Podu Turcului la nr.217/829/2008 din 13.03.2008, reclamantul M. I. a chemat în judecată pe pârâta F. G. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună majorarea pensiei de întreţinere la plata căreia aceasta a fost obligată în favoarea minorilor M.A. şi M.C-tin.
Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pensia de întreţinere la plata căreia a fost obligată pârâta pentru minori este mult prea mică în raport cu nevoile actuale ale acestora.
În dovedirea acţiunii, reclamantul depune la dosar copie a sentinţei civile nr.514/7.11.2007 a Judecătoriei Podu Turcului (fila 2 dosar).
Legal citată pârâta s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că:
Prin sentinţa civilă nr.514/7.11.2007 pronunţată de Judecătoria Podu Turcului pârâta a fost obligată să plătească în favoarea minorilor M.A. şi
M.C-tin suma de 120 lei, respectiv câte 60 lei pentru fiecare minor.
Potrivit art.94 alin.2 Codul familiei :” Instanţa judecătorească va putea mări […] obligaţia de întreţinere, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte.”
De altfel reclamantul şi-a precizat acţiunea la primul termen de judecată, solicitând calcularea pensiei la venitul minim pe economie.
Astfel, avându-se în vedere dispoziţiile art.86 alin.1 cu referire la art.107 alin.1 Codul familiei, precum şi ale art.97 alin.1 Codul familiei, văzând şi vârsta minorilor, ce implică necesităţi sporite şi constatând creşterea veniturilor obţinute de pârâtă, instanţa apreciază drept întemeiată cererea reclamantului privind majorarea pensiei de întreţinere stabilită în sarcina pârâtei şi în favoarea minorilor.
La stabilirea cuantumului pensiei lunare de întreţinere se vor avea în vedere şi prevederile art.94 alin.3 Codul familiei.
În consecinţă, instanţa va admite cererea formulată de reclamant şi va dispune majorarea pensiei de întreţinere stabilită în sarcina pârâtei prin sentinţa civilă nr.514/2007 a Judecătoriei Podu Turcului de la 60 lei lunar, la 83 lei lunar în favoarea fiecărui minor, începând cu data de 13.o3.2008 şi până la majoratul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea formulată de reclamantul M. I., domiciliat în comuna Vultureni, sat Tomozia, judeţul Bacău, în contradictoriu cu pârâta F. G. domiciliată în comuna Stănişeşti, sat Baloteşti, judeţul Bacău.
Majorează la 83 lei lunar pentru fiecare minor pensia de întreţinere datorată în favoarea minorilor M. A. născut la 19.09.1997 şi M. C-tin, născut la 20.05.1999 începând cu data de 13.03.2008 şi până la majoratul acestora.
Sistează efectele sentinţei civile 514/07.11.2007 a Judecătoriei Podu Turcului în ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.04.2008.
PREŞEDINTE, GREFIER,
D. O. A. B. D.
Red.D.O.A/tehnoredact.B.D.
Ex.4
23/24.04.2008
Tribunalul Gorj
Contestaţie decizie de concediere
Curtea de Apel Iași
Contestaţie împotriva deciziei privind acordarea pensiei anticipate; dovada vechimii în muncă; dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării
Curtea de Apel Târgu Mureș
Preşedinte al asociaţiei de proprietari. Cumul pensie de invaliditate grad II cu venituri din activităţi independente
Curtea de Apel Cluj
Revizuire pensie. Data de la care se acordă drepturile cuvenite
Judecătoria Podu Turcului
Fara titlu