Excepţie de neconstituţionalitate. Jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, în sensul constatării constituţionalităţii unui text de lege. Abuz de drept. Consecinţe

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: TOADER DANIELA

JUDECĂTOR: PURIGIU FLORIN

JUDECĂTOR: TÂRŢĂU LUMINIŢA SPERANŢA

CONSIDERENTE:

Asupra recursului penal de faţă:

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.05.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul penal nr.3790/302/2010, în baza art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 22 alin.2 din Legea nr. 275/2006 – ca fiind expresia unui abuz de drept procesual  al petentului U.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la  termenul de judecată de la această dată, petentul U.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 22 alin.2 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În motivarea excepţiei, petentul a arătat că textul de lege intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale (art.16 şi art.22 din Constituţia României), deoarece stabilirea regimului de executare a pedepsei se realizează în mod arbitrar şi pe criterii imprecis delimitate, determinând astfel o inegalitate între cetăţeni, legea permiţând comisiei arbitrariul

Ceilalţi participanţi la proces nu şi-au exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei.

Textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă:

Art.22 alin.2 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,

„(1)Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.

(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.”

Dispoziţiile constituţionale relevante în cauză:

Art.16 alin.1 din Constituţia României referitor la egalitatea în drepturi, „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Art.22 alin.1 din Constituţia României, referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.”

Admisibilitatea excepţiei:

Instanţa constată că excepţiile privesc dispoziţii dintr-o lege (Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), care au legătură cu soluţionarea cauzei (contestaţia formulată de către petent se întemeiază chiar pe disp. art.22 alin.2 din acest act normativ), prevederile legale nemaifiind constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în discuţie, instanţa fondului a apreciat că aceasta nu poate fi admisă, pentru următoarele considerente:

În cadrul oricărui proces, este de principiu faptul că părţile trebuie să îşi exercite drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege.

Partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea-credinţă săvârşeşte un abuz de drept procesual.

Aşadar, abuzul de drept constituie o depăşire a limitelor îngăduite de scopul legii si de echitate si, ca atare, se situează in sfera faptelor ilicite.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către contestator, instanţa consideră că aceasta îmbracă forma de manifestare a abuzului de drept procesual.

Concluzia instanţei se întemeiază în primul rând pe  faptul că în ultima perioadă au fost invocate numeroase excepţii similare celei de faţă, ale căror motivări sunt practic identice (multe dintre acestea fiind ridicate chiar în cadrul dosarelor penale aflate pe rolul acestei judecătorii).

Cu privire la o bună parte dintre acestea, Curtea Constituţională s-a pronunţat deja, în sensul respingerii ca nefondate a excepţiei de neconstituţionalitate – în considerentele primelor decizii arătându-se în esenţă pe de o parte că „Dispoziţiile criticate, care stabilesc regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, nu stabilesc privilegii sau discriminări. Astfel, prin reglementarea unor limite şi condiţii cu privire la exercitarea drepturilor de către persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate nu înseamnă că se realizează o discriminare a acestor subiecte de drept”.

Pe de altă parte, referitor la pretinsa încălcare a art. 22 din Constituţie privind dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei (cu motivarea că aceasta se datorează aprecierii arbitrare a organelor administrative din cadrul penitenciarului), s-a arătat că „o asemenea critică nu poate fi reţinută, deoarece vizează modul de interpretare şi aplicare a legii de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale. De altfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 275/2006, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat, prin încheiere motivată, iar nu de comisia din cadrul penitenciarului. În plus, în temeiul art. 26 alin. (8) din acelaşi act normativ, împotriva acestei încheieri persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se afla penitenciarul, cadru în care, beneficiind de garanţiile stabilite de lege, poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.”  (a se vedea în acest sens deciziile nr. 1315/2008, 1308/2008, 180/2009, 256/2009, 1143/2009, 1279/2009 ş.a.).

Mai mult decât atât, instanţa constată că în ultimele decizii anterior enumerate, Curtea Constituţională a învederat că „Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport de prevederile Legii fundamentale invocate în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. 

În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, Decizia nr. 180 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, Decizia nr. 1.308 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Decizia nr. 827 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, şi Decizia nr. 534 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 27 iunie 2007, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi texte din Legea nr. 275/2006, criticate fie distinct, fie alături de alte dispoziţii ale aceleiaşi legi.  Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.”

În aceste condiţii, s-a apreciat că excepţia în discuţie a fost invocată de către contestator numai în scopul amânării soluţionării acestei cauze;  altfel spus, dreptul procesual de a invoca excepţia de neconstituţionalitate a fost folosit cu rea-credinţă, în alt scop decât cel pentru care a fost acordat de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul Ursu Mihai criticând încheierea pentru nelegalitate, apreciind că i se aduce atingere drepturilor sale prin încălcarea disp. art.16 din Constituţia României.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art.385/6 al.3 Cod pr.pen., Tribunalul constată următoarele:

Analizând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în raport de disp. art.22 din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor instanţa de control judiciar constată că aceasta a pronunţat mai multe decizii, exemplificative fiind deciziile nr.1.143/2009, Decizia nr.180/2009, Decizia nr.1.308/2008, Decizia nr. 827/2007 şi Decizia nr.534/2007, publicate în Monitorul Oficial prin care Curtea a respins, excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi texte din Legea nr. 275/2006, criticate fie distinct, fie alături de alte dispoziţii ale aceleiaşi legi. 

În cauza nr.18624/2003, Cornel Ivanciuc împotriva României, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se reţine: „Convenţia nu garantează dreptul ca o cauză să fie trimisă, cu titlu preliminar, de o instanţă internă în faţa unei alte instanţe naţionale sau internaţionale. Ea aminteşte jurisprudenţa sa conform căreia dreptul de a sesiza un tribunal pe calea procedurii preliminare nu mai poate fi absolut, chiar şi atunci când o legislaţie păstrează un domeniu juridic numai pentru aprecierea unui tribunal şi prevede pentru celelalte instanţe obligaţia de a-i supune, fără rezervă, toate procedurile care se raportează la acestea. Reţinând că acest articol a făcut de mai multe ori obiectul unui control al Curţii Constituţionale care l-a declarat conform cu Constituţia de fiecare dată aşa încât un nou control era probabil inutil.”

Faţă de cele expuse, tribunalul va constata că în cauză, întrucât aceste dispoziţii legale au făcut obiectul controlului Curţii Constituţionale şi cu alte ocazii, soluţia era previzibilă, aşa încât raţionamentul instanţei fondului în sensul exercitării ca un abuz de drept procesual al petentului este corect.

Drept urmare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.pen., Tribunalul va respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul U.M., constatând că prima instanţă a pronunţat o încheiere legală şi temeinică.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen., va obliga recurentul la plata a 150 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

DISPOZITIV:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul U.M., împotriva încheierii de şedinţă din data de 18.05.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul penal nr.3790/302/2010.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen., obligă recurentul la plata a 150 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.06.2010.

Domenii speta

Spete similare