Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Obligaţia instanţei de fond de a face sau nu precizarea că menţine măsura la momentul pronunţării sentinţei de condamnare, în situaţia în care nu se impune revocarea ei.

Prin rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a  fost trimisă în judecată  inculpata  F. S. E.  în stare de arest preventiv.

În cursul judecăţii în primă instanţă,  prin decizia nr. 566/R/ 7 august 2009 a Tribunalului Bacău a fost admis recursul împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării  şi faţă de inculpata F. S. E. s-a dispus înlocuirea  arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea,

Judecătoria Bacău a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii şi nu a făcut nici o referire la măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău  care a criticat faptul că prima instanţă nu a menţinut măsura restrictivă de libertate.

Tribunalul Bacău a respins apelul procurorului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU,  care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivare procurorul a criticat  soluţiile pronunţate de instanţa de fond şi apel pentru nepronunţarea  asupra prevederilor art. 145 Cod procedură penală.

Se arată în motivele de critică că inculpata F. S.E. a fost arestată preventiv în perioada 12 iunie – 7 august 2009  când i-a fost înlocuită măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Apreciază procurorul că în temeiul art. 350 Cod pr. penală, instanţa de fond  avea obligaţia să se pronunţe asupra măsurii de prevenţie şi că prezentul recurs este  o problemă de drept atât timp cât  măsura a fost luată  pe durată nedeterminată şi că instanţa trebuia să se  pronunţe cu privire la această măsură.

Analizând recursul curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

În cauză, după emiterea rechizitoriului prin care a fost trimisă în judecată  inculpata în stare de arest, prin decizia nr. 566/R/ 7 august 2009 a Tribunalului Bacău  faţă de inculpata F. S. E. s-a dispus în timpul judecăţii fondului înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea,

Curtea nu îşi însuşeşte motivarea tribunalului în sensul că  măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost valabilă până la pronunţarea hotărârii de condamnare, respectiv până la data de 15 aprilie 2010, inclusiv, iar din moment ce instanţa de fond  nu a înţeles să menţină în continuare măsura restrictivă de libertate înseamnă că a considerat că nu este cazul să  fie menţinută.

Deşi soluţia pe fond din apel este legală este lipsită de fundament juridic susţinerea tribunalului din considerente că  se putea menţine numai ceea ce exista deja, iar măsura restrictivă de libertate fusese întreruptă la sfârşitul zilei de 15 aprilie 2010.

Potrivit art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, "măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură".

Ca urmare, sub acest aspect, se impune să se aibă în vedere că în cuprinsul art. 136 din Codul de procedură penală, prin care se reglementează "scopul şi categoriile măsurilor preventive", se prevede că "în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea; obligarea de a nu părăsi localitatea; obligarea de a nu părăsi ţara; arestarea preventivă".

Aşadar, apare evident că atât textul art. 145 din Codul de procedură penală, cât şi dispoziţiile la care se face referire prin acesta conţin reglementări lipsite de echivoc în ceea ce priveşte luarea sau prelungirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive la care se referă, fiind însă mai puţin explicite în legătură cu luarea, prelungirea sau menţinerea aceleiaşi măsuri în cursul judecăţii, motiv pentru care se impune coroborarea acestora cu prevederile art. 350 Cod Procedură Penală.

Se observă că Tribunalul Bacău, prin  decizia nr. 566/R/ 7 august 2009 a admis recursul declarat de inculpata F. S. E.  împotriva încheierii Judecătoriei Bacău de menţinere a arestării preventive  pe care a înlocuit-o cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, fără a prevedea un termen limită.

Potrivit art. 350 alin. 1 Cod Procedură Penală  instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara, motivând soluţia pronunţată.

Din formularea art. 350 alin. 1 rezultă că prin hotărârea de judecare a fondului cauzei instanţa are obligaţia să se pronunţe şi cu privire la luarea sau revocarea măsurilor restrictive de libertate, însă nu şi cu privire la menţinerea lor.

În aceste condiţii se observă că dacă anterior pronunţării sentinţei faţă de inculpată a fost luată măsura restrictivă de libertate în cazul în care instanţa nu dispune revocarea ei, măsura durează în continuare până la rămânerea definitivă a hotărârii ori până la revocarea ei de către instanţa de control judiciar, chiar dacă instanţa de fond nu a dispus expres menţinerea acesteia.

Nefiind motive de nulitate care să conducă la casarea deciziei atacate urmează ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, să fie respins  ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva deciziei penale nr. 18/A/2011  din  13 ianuarie  2011, pronunţată de  Tribunalul Bacău  în  dosarul nr. 4280/110/2010.

Domenii speta

Spete similare