Stabilirea programului de vizitare, respectând interesul copiilor si posibilitatea unei legaturi reale cu parintele caruia nu i-au fost încredintati minorii..

Stabilirea programului de vizitare, respectând interesul copiilor si posibilitatea unei legaturi reale cu parintele caruia nu i-au fost încredintati minorii.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.11854/4/2007 - DECIZIA CIVILA NR.110/28.01.2010)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr. 11854/4/2007 la data de 21.12.2007, reclamantul F.E. a chemat în judecata pe pârâta F.L., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se stabileasca în favoarea sa un program de vizitare a minorelor F.E.-A.-R., nascuta la data de 19.04.1997, si F.E.-M.-C., nascuta la data de 14.12.2001, dupa cum urmeaza: în week-end, o data la doua saptamâni, de vineri, orele 1800, pâna sâmbata, orele 1800; o saptamâna în vacanta de iarna; o saptamâna în vacanta de Paste; doua saptamâni în vacanta de vara.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila m.4697/05.09.2006 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr.7816/4/2006, s-a desfacut casatoria partilor încheiata la data de 22.12.1994 si s-a dispus încredintarea catre pârâta, spre crestere si educare, a celor doua minore. A mai aratat reclamantul ca de la data pronuntarii acestei sentinte si pâna în prezent a încercat în repetate rânduri sa viziteze fetitele, însa pârâta si parintii acesteia au refuzat sistematic sa-i permita acest lucru.

La data de 22.01.2008, pârâta F.L. a depus la dosar, prin serviciul registratura, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamant ca neîntemeiata.

A aratat pârâta ca în toata perioada scursa de la nasterea minorelor si pâna în prezent s-a ocupat singura de cresterea si educarea lor, cu sprijinul parintilor sai, reclamantul fiind plecat foarte mult timp din tara cu serviciul, nefiind însa interesat sa acorde atentie copiilor nici în perioadele în care se afla la domiciliu. A mai aratat pârâta ca în timpul scurt pe care l-a petrecut împreuna cu minorele, prin comportamentul sau, reclamantul a dovedit ca nu este interesat de educarea lor, având o atitudine vulgara, adresând injurii de fata cu ele si manifestând violenta fata de ea si fata de minore, motiv pentru care a fost nevoita sa paraseasca domiciliul comun, mutându-se împreuna cu minorele la parintii sai.

A învederat pârâta ca nu i-a interzis niciodata reclamantului sa îsi vada copiii, însa în putinele zile în care a venit sa le vada, a avut manifestari violente fata de ea si de parintii sai, dovada fiind plângerile adresate politiei si Serviciului pentru Violenta în Familie, precum si martorii prezenti. A mai aratat pârâta ca fiind vorba de doua minore de 11 si respectiv 6 ani, considera ca programul de vizitare solicitat de reclamant nu poate fi acceptat, în sensul ca minorele nu pot ramâne singure cu acesta, ci se impune ca vizita sa se faca numai în prezenta unei alte persoane. Pârâta a aratat ca, în opinia sa, reclamantul nu îndeplineste în momentul de fata conditiile pentru a putea petrece mai mult timp singur cu minorele, lasarea minorelor în grija acestuia prezentând un grad foarte mare de risc având în vedere ca reclamantul consuma frecvent bauturi alcoolice, fumeaza în prezenta copiilor si conduce autoturismul fara a poseda permis de conducere.

A solicitat pârâta ca reclamantul sa poata vizita minorele la domiciliul lor sau în alta locatie prestabilita, la sfârsitul saptamânii, numai în prezenta sa ori a altei persoane desemnate de ea.

În drept, pârâta a invocat dispozitiile art.115-118 Cod procedura civila.

Prin sentinta civila nr.2452/24.04.2008, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis în parte actiunea formulata de reclamant, a stabilit în favoarea reclamantului urmatorul program de vizitare a minorelor F.E.-A.-R., nascuta la 19.04.1997, si F-E-M-C., nascuta la 14.12.2001: în prima si a treia sâmbata a fiecarei luni calendaristice, inclusiv în timpul vacantelor copiilor, de la orele 1200 pâna la orele 1800, vizita urmând sa se desfasoare în afara domiciliului pârâtei si fara supravegherea acesteia sau a bunicilor materni si a luat act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca prin sentinta civila nr.4697/05.09.2006 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr.7816/4/2006, irevocabila cele doua minore au fost  încredintate spre crestere si educare, catre mama. Prin aceasta sentinta nu a fost stabilita însa si modalitatea de exercitare de catre tata a dreptului de a avea legaturi personale cu minorele, neîntelegerile dintre cei doi parinti cu privire la acest aspect conducând la formularea prezentei actiuni.

Facându-se aplicarea art. 97 alin.1 si  art.43 alin.3 Cod familiei s-a apreciat  ca, reclamantul, în calitate de tata al minorelor E.-A.-R. si E.-M.-C., are tot dreptul de a se implica în viata fiicelor sale, fiind indicata si benefica dezvoltarii armonioase si echilibrate a copiilor stabilirea cât mai repede posibil a unei relatii afective cu tatal lor, astfel încât minorele sa îl perceapa pe acesta din urma ca pe o prezenta fireasca, constanta si stabila. Este, asadar, important ca reclamantul sa reprezinte un factor de stabilitate în viata copiilor sai, dar  la fel de important este însa ca modalitatea de exercitare a legaturilor personale cu minorele sa fie astfel stabilita încât sa se urmareasca exclusiv interesul celor doi copii, conform principiului instituit de art.97 alin.2 Codul familiei.

În acest sens, instanta a retinut ca din probele administrate în cauza a rezultat ca dupa divort si mutarea pârâtei cu cele doua fetite în locuinta parintilor acesteia, între reclamant si pârâta s-a instalat o stare deosebit de tensionata, implicând disensiuni si certuri cu ocazia întâlnirilor dintre cei doi, stare care s-a rasfrânt în mod negativ si asupra relatiei dintre reclamant si cele doua minore, care nu îsi mai doresc sa îl vada pe tatal lor sau sa vorbeasca la telefon cu acesta, aspecte învederate de martora D.E. si chiar si de minora E.-A.-R. cu ocazia audierii sale în Camera de Consiliu. Minora nu a putut oferi argumente plauzibile pentru atitudinea ostila adoptata fata de tatal sau, din cele declarate de aceasta razbatând influenta avuta asupra sa de mama si de bunicii materni, dar si dorinta copilului de a evita sa-si mai vada parintii certându-se.

Referitor la influenta de care s-a vorbit anterior, instanta nu are în vedere o îndoctrinare a minorelor de catre mama lor sau de catre bunici, ci faptul ca atitudinea de respingere a pârâtei si a parintilor sai fata de reclamant a fost însusita si de catre cele doua fetite. Cele doua minore au fost marcate nu de un eventual comportament agresiv, fizic sau verbal, al tatalui lor, comportament ce nu s-a dovedit a fi existat prin probele administrate în aceasta cauza, ci de neîntelegerile si certurile dese dintre parintii lor, la care ele au asistat, aspect ce rezulta si din evaluarile psihologice ale acestora, depuse la dosar de catre pârâta.

S-a observat ca minora E.-A.-R.  a relevat cam aceleasi aspecte ca cele prezentate de pârâta prin întâmpinarea depusa la dosar, dar nedovedite de aceasta, respectiv ca reclamantul ar consuma bauturi alcoolice, ca ar avea o atitudine vulgara si ca ar vorbi urât în prezenta minorelor, pârâta adaugând ca reclamantul ar fi violent fata de ea si fata de fetite, ca ar fuma în prezenta acestora si ca ar conduce fara sa posede permis de conducere, sustineri care au fost  înlaturate ca nefiind probate. 

În acest sens, instanta de fond a retinut ca martora D.E., propusa de pârâta, a declarat ca este prietena de familie cu parintii pârâtei, locuind în acelasi bloc cu acestia, unde în prezent stau si pârâta cu cei doi copii, si ca în perioada în care partile erau casatorite, pârâta i s-a plâns ca reclamantul vorbeste vulgar chiar si de fata cu copiii, însa nu i s-a plâns ca acesta ar bate-o. Se observa însa ca martora a relevat nu împrejurari cunoscute personal, ci aduse ei la cunostinta de catre pârâta. Singurele aspecte percepute direct de catre martora au constat în aceea ca, în doua ocazii, fiind în casa pârâtei, l-a auzit pe reclamant scapând cuvinte vulgare în cadrul unei discutii între parti, care erau probabil suparate, de fata fiind si cele doua fetite. Se remarca faptul ca martora a afirmat ca reclamantul "i-a scapat" cuvinte vulgare, de unde se trage concluzia ca martora nu îI considera pe reclamant o persoana violenta verbal. Aceeasi martora a mai declarat ca nu l-a vazut niciodata beat pe reclamant.

La rândul sau, martora F.E., sora reclamantului, a declarat ca acesta nu este o persoana violenta nici fizic si nici verbal si ca reclamantul nu scapa nici macar o vorba urâta în prezenta copiilor. A mai aratat martora ca  l-a vazut pe reclamant în prezenta celor doua fetite de 6-7 ori, în timpul casniciei partilor, fiind împreuna si la munte sau la un gratar, ocazii cu care i s-a parut a exista între ei o atmosfera placuta, degajata.

Asa cum se poate observa, din declaratiile celor doua martore nu rezulta ca reclamantul ar reprezenta un pericol pentru cele doua fetite sau ca ar fi o persoana iresponsabila, incapabila sa se ocupe de cele doua minore cu ocazia întâlnirilor cu acestea în cadrul unui program de vizitare. Este adevarat ca din declaratia martorelor audiate în cauza, în special martora D.E., a rezultat ca în timpul casatoriei, pârâtul nu s-a dedicat prea mult procesului de crestere si educare a copiilor, însa acum îsi doreste sa restabileasca legatura afectiva cu cele doua fetite si sa se implice în viata acestora, ceea ce instanta a apreciat ca este, în primul rând, în interesul copiilor. Acelasi lucru s-a concluzionat, de altfel, si prin referatul de ancheta sociala efectuat în cauza de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti.

Este important pentru evolutia minorelor ca acestea sa petreaca timp si alaturi de tatal lor, sa stabileasca o legatura afectiva cu acesta, deci sa aiba alaturi ambii parinti, însa, având în vedere raceala pe care în prezent fetitele o manifesta fata de reclamant, cel mai bine este ca patrunderea acestuia în viata lor sa se faca treptat, astfel ca reclamantul sa le câstige încrederea si sa le dovedeasca ca este demn de încrederea si afectiunea lor. Cele doua minore trebuie sa aiba timp sa se acomodeze si sa se obisnuiasca cu prezenta tatalui lor, astfel încât sa doreasca sa îl aiba în preajma si sa îsi petreaca timpul alaturi de el, si nu sa resimta vizitele acestuia ca pe o interventie intempestiva în existenta lor de pâna acum. Totodata, pentru stabilirea unei legaturi reale între tata si fiice se impune ca vizitele acestuia sa nu aiba loc în prezenta pârâtei sau a parintilor acesteia, având în vedere tensiune a existenta între parti si influenta pe care o au asupra copiilor neîntelegerile dintre parintii lor.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta S.L., cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr.11854/4/2007, la data de 07.08.2008.

În motivarea apelului s-a aratat ca în mod gresit s-a pronuntat instanta de fond, trecând peste probele administrate, în special constatarea medicala psihologica fata de dorinta minorelor si de comportamentul tatalui, starea de teama pe care reclamantul a reusit sa o imprime copiilor.

Astfel, apelanta a aratat ca este de acord cu stabilirea unui program de vizitare, însa solicita un program mult mai restrâns temporar si doar în prezenta apelantei, în calitate de mama, ori a bunicii materne.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.282 si urmatoarele Cod procedura civila.

La data de 30.12.2008, intimatul-reclamant F.E., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea întâmpinarii s-a aratat ca apelanta-pârâta, prin apelul formulat, solicita schimbarea în parte a hotarârii instantei de fond, în sensul a se dispune un program de vizitare mult mai restrâns, iar acest program sa aiba loc în prezenta ei sau a mamei sale.

În motivare, apelanta-pârâta arata ca instanta nu a luat în considerare dorintele copiilor minori si starea acestora de teama ce o au în prezenta intimatului. Acesta este un fapt neadevarat, nu a inspirat niciodata teama copiilor sai, nu a abuzat niciodata verbal sau fizic de fetele, din contra nu a stiut cum sa aplaneze discutiile, ce au avut loc în timpul casatoriei sau în cursul întâlnirilor cu apelanta-pârâta. A facut tot posibilul ca minorele sa nu duca lipsuri materiale si sa nu asiste la discutiile ce aveau loc între soti.

De când apelanta-reclamanta a parasit imobilul în care locuiau, nu a mai putut tine legatura cu copii minori. Aceasta stia ca îsi iubeste foarte mult fetele si acesta este punctul slab de care a profitat din plin pentru a se razbuna pe intimat. Din cauza ei nu a mai putut avea o legatura personala cu copiii, aducându-i de fiecare data argumente ca nu vor sa îl vada, ca nu sunt acasa etc., astfel încât a ajuns sa-si vad fetele printre gardul gradinitei si al scolii. Nu se putea duce la ele sa nu le creeze copiilor o stare de inferioritate fata de ceilalti copii, precum si educatoarei sau învatatoarei, crezând-o capabila pe apelanta-pârâta sa le faca reclamatii sau sa cheme politia sub pretextul ca ar vrea sa-i rapeasca copii.

Mai mult, aceasta îl desconsidera facându-l betiv, ca fumeaza în fata copiilor, iresponsabil ca ar conduce fara permis. Toate aceste aspecte nu sunt adevarate punându-l într-o lumina cât mai defavorabila si tinde a crede ca acest lucru îl spune nu numai în întâmpinare ce a depus-o la dosar, ci si în fata copiilor.

Un program de vizitare în prezenta mamei apelantei-pârâte si a apelantei-pârâte ar îngreuna foarte mult a se restabili relatia de afectiune între tata si copii, datorita atitudinii pe care o au acestea fata de intimat.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.115-118 Cod procedura civila.

La dosar în apel au fost atasate în fotocopie înscrisuri: raport de ancheta sociala, evaluare psihologica a minorelor, înscrisuri medicale, adresa nr. 491943/2007 emisa de BPR.

La data de 02.03.2009 au fost audiate minorele în camera de consiliu.

Prin decizia civila nr.537 A/13.04.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâta F.(S.)L., împotriva sentintei civile nr.72452/24.04.2008, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr. 11854/4/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F.E. si cu Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 4 Bucuresti.

Pentru a pronunta aceasta decizia, tribunalul a retinut  ca desi minorele au fost audiate de tribunal, acestea exprimându-si refuzul de a avea legaturi personale cu tatal acestora, apelantul-reclamant, motivând ca le inspira de fiecare data o stare de teama urmare a unei atitudini agresiva manifestata în prezenta acestora fata de intimata-pârâta, mama minorei, ori de câte ori se întâlnesc, dar si fata de faptul ca în prezent apelantul-reclamant s-ar afla într-o noua relatie cu o alta femeie decât mama minorelor,  aceasta opinie nu poate fi analizata decât cu luarea în considerare a ansamblului probator administrat în cauza, respectiv înscrisuri, martori si anchetele sociale efectuate la domiciliul ambelor parti, precum si a raspunsurilor la interogatoriul luat acestora în fata primei instante.

Reanalizând acest probatoriu, tribunalul a constatat ca programul de vizitare, astfel cum a fost încuviintat de catre prima instanta, respecta interesul superior al minorelor, astfel cum acesta trebuie considerat prin prisma dispozitiilor art. 43 Codul familiei si art. 14-16 din Legea nr. 272/2004, privind dreptul celuilalt parinte caruia nu i-au fost încredintati minorii rezultati din casatorie sa pastreze legaturile personale cu minorii în cauza inclusiv prin contacte directe cu acestia, în vederea unei normale dezvoltari psihice si fizice, în mod efectiv, conform jurisprudentei CEDO data în aplicarea art. 8 din Conventia E.D.O., respectiv dreptul acestui din urma parinte de asi exercita dreptul de vizitare în mod efectiv, fara a fi stânjenit în vreun mod de catre celalalt parinte sau rudele acestuia din urma.

S-a constatat ca în mod corect prima instanta a retinut ca apelantul-reclamant, în calitate de tata al minorelor E.-A.-R. si E.-M.-C., are tot dreptul de a se implica în viata fiicelor sale, fiind indicata si benefica dezvoltarii armonioase si echilibrate a copiilor stabilirea cât mai repede posibil a unei relatii afective cu tatal lor, astfel încât minorele sa îl perceapa pe acesta din urma ca pe o prezenta fireasca, constanta si stabila, fiind important ca acesta sa reprezinte un factor de stabilitate în viata copiilor sai.

De asemenea, s-a constatat din probele administrate  în cauza, ca dupa divort si mutarea pârâtei cu cele doua fetite în locuinta parintilor acesteia, între reclamant si pârâta s-a instalat o stare deosebit de tensionata, implicând disensiuni si certuri cu ocazia întâlnirilor dintre cei doi, stare care s-a rasfrânt în mod negativ si asupra relatiei dintre reclamant si cele doua minore, care nu îsi mai doresc sa îl vada pe tatal lor sau sa vorbeasca la telefon cu acesta, minorele neoferind argumente plauzibile pentru atitudinea ostila adoptata fata de tatal sau, din cele declarate de aceasta razbatând influenta avuta asupra sa de mama si de bunicii materni, dar si dorinta copilului de a evita sa-si mai vada parintii certându-se.

Referitor la influenta de care s-a vorbit anterior, în mod corect prima instanta nu a avut în vedere o îndoctrinare a minorelor de catre mama lor sau de catre bunici, ci faptul ca atitudinea de respingere a pârâtei si a parintilor sai fata de reclamant a fost însusita si de catre cele doua fetite.

Cele doua minore au fost marcate nu de un eventual comportament agresiv, fizic sau verbal, al tatalui lor, comportament ce nu s-a dovedit a fi existat prin probele administrate în aceasta cauza, ci de neîntelegerile si certurile dese dintre parintii lor, la care ele au asistat, aspect ce rezulta si din evaluarile psihologice ale acestora, depuse la dosar de catre pârâta. Astfel, minora a aratat ca tatal sau a cautat-o la telefon, dar ca ea nu vrea sa îl mai vada pentru ca atunci când vine în fata blocului se cearta cu mama ei si ca tatal sau are un comportament urât, explicând acest comportament doar prin aceea ca atunci când locuiau împreuna, tatal sau statea în chiloti în casa.

S-a observat citind cele declarate de minora E.-A.-R. ca aceasta a relevat cam aceleasi aspecte ca cele prezentate de pârâta prin întâmpinarea depusa la dosar, dar nedovedite de aceasta, respectiv ca reclamantul ar consuma bauturi alcoolice, ca ar avea o atitudine vulgara si ca ar vorbi urât în prezenta minorelor, pârâta adaugând ca reclamantul ar fi violent fata de ea si fata de fetite, ca ar fuma în prezenta acestora. Or, sustinerile pârâtei nu au fost probate de catre aceasta, asa cum îi impunea art.1169 Cod civil.

Faptul ca apelantul a fost depistat în trafic conducând un autoturism fara permis este în sine o fapta grava, de natura infractionala, pentru care însa nu a fost pronuntata o hotarâre judecatoreasca definitiva, iar în plus intimata-pârâta nu a facut dovada ca aceasta este o atitudine continua din partea apelantului-reclamant si implicit o împrejurare de natura a pune în pericol viata ori integritatea fizica a minorelor, fiind evidentiata conform adresei atasata în apel doar o singura fapta de aceasta natura, astfel încât nu poate fi luata în considerare pentru restrânge într-un mod atât de drastic - solicitat de catre intimata-pârâta - programul de vizitare, în sensul ca acesta sa se desfasoare la domiciliul sau ori cel putin în prezenta sa.

De asemenea,s-a apreciat  ca  în mod corect prima instanta a dat eficienta declaratiilor martorilor audiati în cauza, stabilind ca masura astfel încuviintata corespunde exclusiv interesului superior al minorei, retinându-se în mod întemeiat faptul ca este important pentru evolutia minorelor ca acestea sa petreaca timp si alaturi de tatal lor, sa stabileasca o legatura afectiva cu acesta, deci sa aiba alaturi ambii parinti, însa, având în vedere raceala pe care în prezent fetitele o manifesta fata de reclamant, cel mai bine este ca patrunderea acestuia în viata lor sa se faca treptat, astfel ca reclamantul sa le câstige încrederea si sa le dovedeasca ca este demn de încrederea si afectiunea lor.

Cele doua minore trebuie sa aiba timp sa se acomodeze si sa se obisnuiasca cu prezenta tatalui lor, astfel încât sa doreasca sa îl aiba în preajma si sa îsi petreaca timpul alaturi de el, si nu sa resimta vizitele acestuia ca pe o interventie intempestiva în existenta lor de pâna acum. Totodata, pentru stabilirea unei legaturi reale între tata si fiice se impune ca vizitele acestuia sa nu aiba loc în prezenta pârâtei sau a parintilor acesteia, având în vedere tensiune a existenta între parti si influenta pe care o au asupra copiilor neîntelegerile dintre parintii lor, considerente pe care tribunalul le-a apreciat ca fiind în acord cu interesul superior al celor doua minore, astfel încât a fost respins apelul ca nefondat în conformitate cu dispozitiile art. 295 si 296 Cod procedura civila.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs pârâta S. (F.) L., cererea de recurs, fiind înregistrata pe rolul  Curtii  de Apel  Bucuresti Sectia a  III a Civila.

În  motivarea recursului, recurenta a sustinut  ca instanta de fond si instanta de apel nu au luat în considerare faptul ca cele doua minore sunt marcate de comportamentul agresiv, fizic si verbal al tatalui lor si ca în mod gresit  nu s-a retinut faptul ca din depozitiile celor doua minore, consemnate în Camera de Consiliu, reiese clar faptul ca F.E. consuma în fata lor bauturi alcoolice, vorbeste urat atât cu ele cât si cu recurenta - pârâta, conduce masina în mod agresiv fara a poseda carnet de conducere.

În mod gresit a apreciat Tribunalul Bucuresti asupra probelor administrate, considerând ca recurenta - pârâta nu ar fi depus dovezi, în sensul celor aratate prin întâmpinare sau în sensul celor consemnate prin declaratia de apel.

Ambele minore au aratat, stând de vorba cu magistratul ca le este frica de tatal lor si ca prezenta acestuia le inspira temere.

De altfel, minorele au explicat în mod clar motivele pentru care nu vor sa ramâna singure cu tatal lor.

Arata recurenta ca a depus la dosar, dovada de la Parchet din care reiese în mod clar ca F.E. este cercetat penal pentru savârsirea infractiunii de conducere fara permis.

De asemenea, minorele au explicat în Camera de Consiliu ca tatal lor întretine o relatie cu o alta femeie si ca în permanenta se afiseaza cu aceasta în fata lor.

In atare conditii, apreciaza ca au existat probe suficiente pentru a nu se stabili un program de vizitare fara supravegherea recurentei sau a bunicilor materni.

Mai mult decât atât, F.E. nu este si nu a fost interesat vreodata de fetitele sale, trimitându-le acestora pensia alimentara cu întârziere de aproximativ patru luni si omitând sa le dea vreun telefon la zilele lor de nastere sau la aniversarea de nume.

Pentru toate aceste considerente, solicita reaprecierea  probelor existente la dosarul cauzei si admiterea recursului.

In drept art. 304 pct. 8,9 Cod procedura civila.

Examinând decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs formulate si a dispozitiilor legale relevante în aceasta materie si analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

O prima constatare ce se impune a fi facuta în cauza  este aceea ca  recurenta a formulat în cauza mai multe critici care,  vizeaza pe de o  parte  programul de vizita stabilit de instanta de fond,  sub aspectul locului  si  modului  de  desfasurare al acestuia  iar  pe de alta parte, stabilirea situatiei de fapt de catre  tribunal  în  urma  analizei  si evaluarii probelor.

În ceea ce priveste  asertiunile recurentei din motivele de recurs care vizeaza reaprecierea probelor administrate  si stabilirea unei alte situatii de fapt, referitor la faptul ca în mod gresit nu  s-a retinut comportamentul  agresiv al  pârâtului în raport cu  aceasta si  cu  minorele, faptul ca  pârâtul  consuma bauturi  alcoolice,  vorbeste urât cu  copii si  le inspira acestora  o  stare de temere  respectiv faptul  ca reclamantul  nu  a fost  si  nu  este interesat  de copii, curtea apreciaza ca din interpretarea rationala prin folosirea argumentului per a contrario, precum si din interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 299 si urm. Cod procedura civila, în mod special a art. 304 Cod procedura civila,  motivele pentru care se poate promova recursul într-o cauza, sunt cele expres si limitativ prevazute de art. 304 Cod procedura civila,  bineînteles cu exceptia situatiei reglementata de art. 3041 Cod procedura civila care nu este incidenta în speta.

O situatie de nelegalitate, pentru a fi analizata în recurs trebuie sustinuta prin invocarea expresa a textului de lege încalcat  sau aplicat gresit, la situatia de fapt pe deplin stabilita în fata instantelor anterioare.

În recurs, nu pot fi aduse spre analiza decât exclusiv aspecte de nelegalitate, si nu de netemeinicie, si aceasta pentru ca recurenta a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdictie, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnata de legiuitor drept o cale extraordinara de atac. Prin urmare, în recurs nu  pot fi  formulate critici care nu reprezinta altceva decât propriile consideratii asupra situatiei de fapt si propria apreciere în raport cu probele administrate în cauza si pozitia procesuala a partii adverse, situatie care, în mod evident, nu raspunde exigentelor dispozitiilor procedurale care reglementeaza cauza recursului.

In acest punct, instanta de recurs concluzioneaza ca o eventuala critica vizând gresita stabilire a situatiei de fapt, ca urmare a interpretarii eronate a probatorului administrat, invocata de recurenta, nu mai poate fi valorificata pe calea recursului, punctul 11 al art. 304 Cod procedura civila, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greselilor grave de fapt, consecutive gresitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005.

Cu aceste precizari, Curtea va raspunde punctual doar  acelor  critici  de nelegalitate inserate în cuprinsul cererii de recurs, care, ca urmare a exercitarii rolului  activ al  instantei,  în aplicarea  prevederilor art. 306  alin. 3 din Codul  de procedura  civila, pot fi  analizate  din perspectiva  motivelor de recurs,  prevazute de art.  304 pct.1-9 din Codul  de procedura  civila.

În acest  sens, curtea  are în vedere faptul  ca prin cererea de recurs, recurenta  critica  modul  de stabilire a  programului de vizita, cu referire la  manifestarea de vointa a copiilor, astfel  ca desi  recurenta nu  face  trimitere expresa la anumite prevederi  legale care, în opinia acesteia  sa fi  fost  aplicate sau  interpretate gresit,  câta vreme  criticile formulate  vizeaza  protejarea interesului superior al copilului, principiu consacrat si de art.2 din Legea nr.272/2004, apreciaza ca  se impun a fi  analizate din perspectiva motivului de recurs, prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila,  indicat  si  de  recurenta, în cererea formulata.

În acest  sens, Curtea constata ca instanta de apel, ca si instanta de fond au avut în vedere, la analizarea masurii stabilirii  programului  de vizitare a  celor doua minore, cu prioritate, interesul superior al acestora, astfel cum este acesta conturat în art. 3 si art. 18 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de România prin Legea nr. 18/1990 si în art. 2  si  16 alin. 1  din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. 

Astfel, potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile si demersurile care privesc copilul.

În considerarea interesului  superior al  copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 16 alin. 1 acela de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, în sensul acestei legi, relatiile personale realizându-se conform art. 15 prin:  a) întâlniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste în mod obisnuit; d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;  e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.

De asemenea, în cadrul ocrotirii parintesti, deplina egalitate în drepturi a parintilor în ceea ce priveste exercitarea drepturilor si îndatoririlor fata de copii minori reprezinta unul dintre principiile de baza ale Codului familiei, prevazut in art. 97 alin.1, iar ca o expresie a acestuia art. 98 alin.1 Cod fam. dispune ca ‚‚masurile privitoare la persoana copilului (....) se iau de catre parinti de comun acord".

Potrivit art.8 alin.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului "Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private  si de familie, a domiciliului sau si a  corespondentei sale". Conform alineatului 2 "nu este admis  amestecul unei autoritati publice în executarea acestui drept decât în masura în care  acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este  necesara pentru securitatea nationala si siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii  faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora". Prin acest articol Conventia protejeaza o sfera larga de interese de natura personala, aceste dispozitii aplicându-se pe deplin  în cazul  relatiilor dintre parinti  si  copii, astfel  cum a statuat  Curtea  Europeana  a Drepturilor  Omului în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, în care s-a  apreciat  ca  ,,art. 8 implica dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, precum si obligatia autoritatilor nationale de a dispune aceste masuri.Respectarea vietii de familie astfel înteleasa, implica, pentru stat, obligatia de a actiona  în asa fel, încât  sa permita dezvoltarea normala a acestor raporturi.

De asemenea în cauza Cauza Amanalachioai vs. Romania, Curtea  Europeana  a Drepturilor  Omului  a statuat  ca, interesul copiilor prezinta un dublu aspect: pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca sa se faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa se reconstituie" familia.

Concluzionând, în lumina acestor  prevederi legale si  a interpretarii Curtii  Europene  a Drepturilor  Omului, prevederilor art.8  din Conventie, curtea apreciaza  ca  interesul  copilului impune  respectarea dreptului  acestuia de a avea  o  viata de familie, deziderat  care nu  se poate realiza decât prin mentinerea legaturilor  personale, în mod efectiv, între copil  si parintele caruia nu  i-a fost încredintat, cu  exceptia acelor situatii exceptionale  în care  se probeaza  ca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

Curtea apreciaza în aceeasi  ordine de idei  ca indiferent de problemele existente între parinti, copiii trebuie sa creasca într-un climat armonios, propice dezvoltarii si securitatii psihice si morale. Un copil traumatizat de neîntelegerile dintre parinti, poate fi afectat ireversibil, cu consecinte grave asupra dezvoltarii sale armonioase, indiferent ca vina unuia dintre parinti este mai mare sau mai mica. Ceea ce este important în ceea ce priveste consolidarea relatiei dintre parinte si copilul minor, la aceasta vârsta relativ frageda, este contactul direct si regulat al acestora.

Pe de alta parte, în considerarea jurisprudentei CEDO, anterior citata,  legaturile firesti dintre parinte si copil nu se  pot stabili decât  în situatia în care cei doi  beneficiaza de conditii optime pentru  realizarea acestui deziderat,  impunându-se ca dispozitiile adoptate în acest sens sa nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficienta la îndeplinire si, în mod necesar, sa asigure valorificarea optima a dreptului  acestora  de a avea o  viata de familie.

În acelasi  timp,  în  interesul superior al copilului, parintii sunt datori sa  comunice unul celuilalt toate informatiile privind starea de sanatate si nevoile concrete de crestere si îngrijire a copilului, în  sensul art. 15 lit. f din Legea nr. 272/2004 si  sa  colaboreze în  scopul luarii celor mai potrivite masuri în  legatura cu persoana copilului, iar nu sa  obstructioneze în  orice mod desfasurarea fireasca a legaturilor dintre copil si parintele care nu a obtinut încredintarea minorului.

În acest  sens,  în spiritul  bunei  credinte si al întelegerii, în interesul  superior al  copilului, principial, ambii  parinti trebuie sa manifeste  o  disponibilitate maxima  si  o  cooperare  deplina, de asa maniera încât copilul  sa se bucure de prezenta si afectiunea ambilor parinti, care, prin comportamentul  lor ar  trebuie sa aiba în vedere în permanenta principiul  interesului  superior  al  copilului.

În  speta, din situatia de fapt stabilita de catre instantele de fond,  din coroborarea probelor administrate, rezulta ca cele doua  minore rezultate din casatoria celor doua parti,  au fost  încredintate  mamei,  la desfacerea casatoriei. În  prezent, cele doua minore,  locuiesc împreuna cu  mama  si  bunicii  materni, între cei  doi  parinti existând o stare conflictuala  care  se rasfrânge si  asupra modului de exercitare a drepturilor  parintesti  de catre tata, inclusiv  în ceea ce priveste vizitarea minorelor  si  pastrarea între tata si  minore  a unor legaturi  specifice vietii  de familie. 

Curtea mai  retine ca în mod corect  s-a apreciat  în cauza ca  simplul  fapt ca  minorele au  fost  încredintate mamei  spre crestere si  educare nu  poate  fi o  piedica  în mentinerea  contactului direct  al  acestora cu  tatal  si ca pastrarea unor astfel  de legaturi  este  în  interesul superior al copiilor - aspect care, de altminteri,  nu  a fost  contestat nici  de  recurenta pârâta, aceasta  fiind de  acord cu  vizitarea  copiilor  în domiciliul  sau.

Recurenta sustine ca instanta de apel  nu  a avut  în vedere faptul  ca cele doua minore sunt marcate de comportamentul  agresiv, fizic si  verbal  al  tatalui  si  ca se tem de parintele lor.

Curtea retine însa ca  în cadrul  deciziei  recurate, instanta  de apel  a facut o  analiza punctuala  a  apararilor  cu  acest  obiect, invocate ca atare si  în cererea de apel,  a analizat  comportamentul tatalui  în relatia cu  cei  doi  copii,  retinând ca dupa desfacerea casatoriei  si  mutarea  recurentei  din locuinta comuna, între cei  doi  parinti, s-a instalat  o  stare de tensiune deosebita, implicând certuri  cu  ocazia întâlnirilor dintre acestia, atitudine care a  influentat  si atitudinea celor doi  copii  fata de tata.

Din situatia de fapt  stabilita în fata instantelor de fond rezulta ca  nu  s-a probat  un comportament agresiv al  tatalui  în relatiile cu  minorele si  ca acestea au  fost  afectate  emotional, însa nu  în mod exclusiv si direct  ca urmare a actiunii  unilaterale a tatalui  ci, în special  ca  urmare a certurilor si  neîntelegerilor frecvente care aveau loc între cei  doi  parinti si  la care acestea asistau, atât în  timpul  convietuirii  cât si  dupa  mutarea pârâtei  în locuinta  parintilor sai,  împreuna cu  cele doua minore, atitudinea de respingere a pârâtei  si  a parintilor acesteia fata de  intimatul  reclamant, fiind însusita si  de catre cele  doua fetite.

Curtea retine în aceeasi ordine  de idei  ca aceasta  situatie de fapt a fost  stabilita de catre cele doua instante de fond, în urma valorificarii si  coroborarii tuturor probatoriilor administrate  în cauza,  si  ca  în mod corect  la  stabilirea interesului  superior al  copiilor au  fost  avute în vedere toate aceste  dovezi.

De altfel, în recurs, intimatul  reclamant  a administrat  dovezi  din care rezulta ca  detine un permis de conducere - fila 28  dosar  recurs, ca în  dosarul  penal  în care acesta avea calitatea de învinuit, pentru infractiunea prevazuta de art. 85 alin. 1 ,2  din Codul penal, a fost  solutionat  prin aplicarea, în sarcina sa a unei  amenzi  administrative, prin raportare la periculozitatea  redusa a faptei  savârsite  de  acesta si  ca s-a  preocupat  de situatia celor doi copii, expediindu-le acestora diverse sume  de bani  sume  de bani -filele  22- 27, astfel  ca, aceste înscrisuri, nu  numai  ca nu contrazic situatia de fapt stabilita în fazele procesuale anterioare dar  sunt de natura sa  sprijine constatarile de fapt  ale instantelor  de fond.

Recurenta  invoca manifestarea de vointa  a minorelor,  în momentul  audierii  acestora,  în sensul  de a  refuza  legaturile personale cu  tatal  si  care în opinia sa ar  constitui  un probatoriu  suficient pentru  a retine o  alta situatie de fapt decât cea rezultata din coroborarea întregului  probatoriu  administrat  în cauza.

Din acest punct de vedere curtea apreciaza ca neîndoielnic, optiunea copiilor de a avea  sau  nu legaturi  personale cu  parintele caruia nu i-au  fost  încredintati,  desi  nu  poate avea  un rol  preponderent,  în adoptarea solutiei, nu  poate fi  nesocotita, atunci  când acestia se afla la vârsta  la care pot aprecia corect interesul  lor, ci  trebuie analizata  si  avuta  în vedere în raport  si  de celelalte  probe administrate.

Altfel  spus, manifestarea  de vointa a minorilor inclusiv în legatura cu  mentinerea unor relatii  cu  parintele carora ei  nu  au  fost  încredintati, este  un element  care nu  poate fi  ignorat de catre instantele de judecata,  însa, valorificarea acesteia  trebuie  supusa aceluiasi  principiu  al  ocrotirii  interesului  superior al  copilului  în cauza, ceea ce presupune o  analiza a  acestei  vointe, tinând seama nu  numai  de vârsta,  gradul  de  maturitate al  acestora, capacitatea concreta a  acestora  de a discerne corespunzator  interesului personal, ci  si  de  motivele subiective sau  obiective care determina adoptarea unei  asemenea  manifestari  de vointa  si  eventualele  influente ale actualului  mediu în care copii  se dezvolta.

În acest  context, în mod corect  instantele de fond au  procedat  la analiza manifestarii  de  vointa a minorelor  în ceea ce priveste pastrarea legaturilor  personale  cu  reclamantul, respectiv daca acest  refuz este întemeiat  pe elemente faptice reale sau  este indus ca urmare a influentei  exercitate de mediul familial si  social în care cresc si se  dezvolta, cu  atât mai  mult cu  cât minorele  au  o  vârsta - 8  si  respectiv  12  ani, în raport de care nu  se poate prezuma ca au  suficienta maturitate pentru  a putea  discerne, în mod liber si  constient,  potrivit  propriului  lor  interes.

În masura în care, din situatia de fapt astfel stabilita în cauza, si în special  din evaluarile psihologice ale celor doi  copii,  nu  a fost relevat un comportament violent al tatalui, fata de minore si  nici  faptul  ca reclamantul prin actiunile sale pericliteaza, într-un mod real si foarte serios, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, singurele situatii în care s-ar  fi putut retine incidenta unei situatii exceptionale care sa  justifice limitarea dreptului tatalui de a vizita copiii  doar  în prezenta  mamei sau  a bunicilor materni, în mod corect  au  apreciat  instantele de fond ca  se impune ca stabilirea programului de vizitare a celor doua minore,  sa preîntâmpine pe de o  parte, expunerea pe viitor a  celor doi  copii  la  situatii de natura sa  influenteze  negativ dezvoltarea lor psihica iar  pe de alta  parte, refacerea graduala  a legaturilor afective  dintre cei  doi  copii  si  tatal  lor, fiind evident ca în atare situatie,  vizitarea copiilor  de  catre tata  doar  la domiciliul si în  prezenta  mamei, ar  împiedica  mentinerea  unor legaturi firesti, normale, între  acestia si  ar echivala, în contextul dat,  cu îndeplinirea unei simple formalitati, deoarece în  cadrul unor astfel de întâlniri, data fiind starea conflictuala între cei  doi  parinti  si  între pârât  si  bunicii  materni, în locuinta carora  locuiesc minorele,  nu se poate concepe stabilirea  unei  legaturi psihice care  sa poata  sta la baza comunicarii libere dintre parinte si copil a informatiilor, starilor, sentimentelor, în  scopul mentinerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial.

Faptul  ca tatal  a fost  sanctionat  administrativ  pentru fapta prevazuta de art. 85alin. 1,2  din OUG nr.195/2002  republicata, desi  dovedit,  în mod corect  a fost  analizat  de catre instanta de apel  prin raportare la ansamblul  probator  administrat  în cauza si  la comportamentul reclamantului  atât anterior savârsirii  acestei  fapte cât si  ulterior, în relatia acestuia cu  cele doua minore, or, câta  vreme din situatia de fapt, stabilita  în cauza,  nu rezulta indicii  suficiente ca lasarea copiilor  în grija tatalui  i-ar  putea pune pe  acestia într-o  stare de real  pericol sau ca tatal nu  ar  fi în masura sa le asigure conditiile  elementare de  alimentatie,  respectarea programului  de odihna s.a.m.d.,  solicitarea recurentei în sensul privarii intimatului si  a minorelor de posibilitatea de  a petrece împreuna  o perioada limitata si în acelasi  timp, rezonabila,  în raport de circumstantele invocate de recurenta  ar reprezenta  o  masura vadit disproportionata si  nejustificata. 

Curtea  apreciaza asadar,  ca  modalitatea  de exercitare a  drepturilor parintesti  ale pârâtului, stabilita de catre instantele de fond, corespunde  necesitatii  de a  contribui  la consolidarea legaturilor afective între tata  si cei  doi  copii  si  vadeste  preocuparea instantelor de fond  pentru  protejarea interesului  copiilor  raportat  la  vârsta acestora, necesitatea  acestora  de a avea  un program  constant, stabil  si  ca programul astfel stabilit realizeaza un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contract regulat între un parinte si copilul sau si aceea de mentinere a unui mediu consecvent si fara variatii majore, care sa nu implice scoaterea copiilor  din mediul familial pe perioade mari de timp si care ar putea sa îi destabilizeze, instantele de fond  folosind propria  putere de apreciere de o maniera rationala, argumentele folosite în sustinerea solutiei fiind pertinente.

Asa fiind, prin raportare la  circumstantele concrete ale cauzei,  vizitarea minorelor  de catre tata, în afara domiciliului  mamei  si  fara supravegherea acesteia sau  a bunicilor materni, pentru  un interval  de timp limitat - de 6 ore, în mecanismul  configurat  în  fazele procesuale anterioare, nu  poate fi  apreciata  ca fiind  contrara intereselor acestora.

În ceea ce priveste motivul  de recurs  întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.8 din Codul de procedura civila - interpretarea gresita a  actelor juridice deduse judecatii, respectiv schimbarea întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestora - Curtea, cu prioritate, va observa ca acest text de lege are în vedere ipoteza concreta în care instanta de judecata a nesocotit continutul explicit al actelor juridice deduse judecatii, stabilind alte drepturi si obligatii pentru partile în litigiu, ceea ce din punct de vedere strict legal ar însemna încalcarea art.969 din Codul Civil (în esenta, s-a urmarit prin acest motiv de modificare, ca instanta de judecata sa respecte vointa clar exprimata a partilor din conventii). Or,  în cauza de fata, nu s-a pus problema existentei unui act juridic civil, unilateral sau bilateral, care sa fi ridicat probleme de interpretare, astfel  ca si  aceasta critica este nefondata.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea în baza art.312 Cod procedura civila, va respinge, recursul reclamantei,  ca nefondat. 

Domenii speta

Spete similare