Inadmisibilitatea actiunii în constatarea dreptului de proprietate întemeiata pe art.111 Cod procedura civila în contradictoriu cu Municipiul Bucuresti

Inadmisibilitatea actiunii în constatarea dreptului de proprietate întemeiata pe art.111 Cod procedura civila în contradictoriu cu Municipiul Bucuresti

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.11586/302/2008 - DECIZIA CIVILA NR.1713/10.12.2009)

Prin sentinta civila nr.9593/17.12.2008, Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins ca atare actiunea formulata de reclamantii I.N.M. si I.A.V. în contradictoriu cu pârâtii M.B. prin P.G., C.L.M.B. si S.C. C. S.A.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii I.N.-M. si I.A. - V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii M.B. reprezentat prin P.G., C.L.M.B. si SC C. SA, sa se constate ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul intravilan situat în B., strada Dr. K. nr. 2, sector 5, în suprafata de 479 m.p.

Potrivit dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila, partea care are interes, poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.

Din economia textului legal evocat, instanta de fond a retinut ca acesta consacra caracterul subsidiar al actiunii in constatare, atât timp cat partea are deschisa calea actiunii în realizare. Asa fiind, în cauza dedusa judecatii, fata de aspectele de fapt retinute anterior, prima instanta a constatat ca actiunea în constatarea calitatii de proprietari ai reclamantilor asupra cotei de 3/4 din terenul intravilan situat în B., str. Dr. K. nr. 2, sector 5, în suprafata de 479 m.p, nu poate fi primita, deoarece acestia au posibilitatea de promova o actiune în revendicarea acestui teren, în conformitate cu prevederile legale în materia restituirii proprietatilor (fie pe calea speciala a legii nr.10/2001, în masura în care conditiile si termenele impuse de acest act normativ sunt respectate, fie în conditiile dreptului comun, în situatia în care astfel de cerere poate fi formulata raportat la prevederile legii speciale mentionate).

Împrejurarea ca termenele în care acest teren putea fi revendicat în conditiile legii reparatorii nr.10/2001 ar fi depasite, a apreciat prima instanta, nu poate conduce la solutia ca actiunea în constatare poate fi primita, întrucât lipsa de diligenta a partii nu poate fi suplinita în acest mod.

Împotriva acestei hotarâri au declarat apel reclamantii I.N.-M. si I.A.-V., apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 11586/302/2008, la data de 25.03.2009.

În motivarea apelului, apelantii-reclamanti au aratat ca instanta de fond, statuând ca actiunea în constatare pe care au formulat-o, este inadmisibila, respingând-o ca atare, a încalcat principiul constitutional în temeiul caruia fiecarui cetatean îi este garantat accesul liber la justitie.

In abordarea acestui motiv de apel, apelantii au în vedere prevederile art.21 din Constitutia României, potrivit caruia orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime. Iar ca un corolar al acestui principiu, acelasi text constitutional statueaza ca nicio lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept.

Sub acest aspect, apelantii au mentionat ca instanta îsi întemeiaza concluzia ca actiunea reclamantilor este inadmisibila, pornind de la prevederea cuprinsa în art.111 Cod de procedura civila, text potrivit caruia actiunea în constatare nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. Iar în speta, sustine instanta de fond, reclamantii au posibilitatea de a promova o actiune în revendicare a acestui teren, fie în baza legislatiei reparatorii, fie în conditiile dreptului comun.

In opinia apelantilor, textul art.111 Cod de procedura civila nu trebuie abordat ca o reglementare ermetica, câta vreme conditia sine qua non a posibilitatii de a introduce o actiune în realizare se refera la perspectiva unor demersuri viitoare. Analiza sintactica a textului nu poate conduce sub nicio forma la concluzia ca vointa legiuitorului ar fi fost aceea de a bloca accesul la actiunea în constatare, ca efect al unor demersuri judiciare anterioare. Oricum, daca legiuitorul ar fi dorit acest lucru, textul ar fi fost formulat într-o redactare prin care un asemenea fine de neprimire sa fie exprimat clar si neîndoielnic. Dar, textul spune ca "cererea nu va putea fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului". Deci, au specificat apelantii, sintagma "poate cere" nu poate fi interpretata altfel, decât ca o conditie viitoare. Alta ar fi fost aplicabilitatea obstacolului impus de legiuitor daca s-ar fi folosit formularea: "cererea nu poate fi primita daca partea a solicitat anterior realizarea dreptului".

Dispozitivul deciziei civile de mai sus, au învederat apelantii, se refera la admiterea actiunii în revendicare a imobilului, fara a se mentiona în mod expres ca sintagma de mai sus cuprinde si cota de 3/4 din terenul pe care sunt edificate apartamentele revendicate. De la aceasta omisiune, au specificat apelantii, au pornit ulterior interpretarile obstructive date titlului lor executoriu de Primarul General care a emis dispozitie de retrocedare a imobilului fara teren. S-a ignorat insa un aspect esential si anume ca art.4 al Decretului nr.92/1950, in baza caruia autoarei reclamantilor i s-a aplicat masura abuziva a nationalizarii, are urmatoarea redactare: "Prin imobile, în sensul prezentului decret, se înteleg atât terenul cu constructiile, cât si instalatiile aferente, cu între utilajul existent pentru întretinerea imobilului". Ca urmare, în anexa la decret sunt concretizate numai apartamentele, nu si terenul pe care acestea sunt edificate - nationalizarea terenului având ca temei interpretarea data prin art. 4 notiunii de imobil.

Ca urmare, au specificat apelantii, solicitarea reclamantilor, prin actiunea introductiva de instanta, de a se constata existenta dreptului lor de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul în suprafata de 479 m.p., situat în str. Dr. K., nr. 2, este întrutotul admisibila.

Prin decizia civila nr.833/16.06.2009 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins apelul ca nefondat, retinând în motivarea hotarârii, în esenta, urmatoarele:

Reclamantii I.N.M. si I.A.V. au solicitat în prezenta cauza sa se constate în baza art.111 Cod de procedura civila ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenul în suprafata de 479 mp situat în B., Str. Dr. K. nr.2, sectorul 5.

Anterior, într-un alt dosar, reclamantii au solicitat obligarea pârâtilor C.G.M.B. si SC C. SA sa le restituie în deplina proprietate imobilul situat în B., Str. Dr. K. nr. 2, Sector 5 compus din demisol, parter si etaj 1.

La data de 17.01.1999, reclamantii si-au completat actiunea introductiva solicitând constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare cumparare nr.40.694/1996 si 40896/1996.

Prin sentinta civila nr.860/2001 a Tribunalului Bucuresti s-a respins actiunea reclamantilor ca neîntemeiata.

Prin decizia civila nr.104/A/2002 a Curtii de Apel Bucuresti ramasa irevocabila prin respingerea recursului prin decizia nr.599/2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a admis apelul declarat de reclamanti, s-a schimbat în tot sentinta civila nr.860/2001 a Tribunalului Bucuresti, s-a admis actiunea completata, au fost obligati pârâtii sa le lase reclamantilor în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în B., Str. Dr. K. nr. 2, Sector 5 compus din demisol, parter si etaj 1 si s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumparare nr.40694/1996 si 40896/1996.

Potrivit art.111 Cod de procedura civila "Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului".

În speta, în mod corect a stabilit prima instanta ca actiunea în constatare a reclamantilor este inadmisibila având în vedere ca reclamantii au posibilitatea formularii unei actiuni în realizarea dreptului.

Actiunea în realizare pe care o pot formula reclamantii este actiunea în revendicare prin care pot solicita obligarea pârâtilor sa le lase în deplina proprietate si posesie terenul din litigiu.

Cu privire la motivul de apel referitor la faptul ca prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii li s-ar fi încalcat reclamantilor dreptul de acces la justitie, tribunalul constata ca este neîntemeiat.

Potrivit art.21 din Constitutia României "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime", iar potrivit alin. 2 "Nicio lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept".

Potrivit art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil".

Dispozitiile legale mentionate mai sus garanteaza dreptul unei persoane de a se adresa instantei de judecata pentru analizarea drepturilor si libertatilor sale.

În speta, accesul la justitie al reclamantilor nu este încalcat întrucât legiuitorul a prevazut ca, în situatia în care o parte poate cere realizarea dreptului, actiunea în constatare este inadmisibila.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii, solicitând admiterea caii de atac formulata, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbarii în tot a sentintei apelate în sensul admiterii actiunii în constatare, astfel cum a fost formulata.

Recurentii au criticat decizia pronuntata în apel pe motive de nelegalitate, aratând în acest sens urmatoarele:

Tribunalul a solutionat gresit motivul de apel privind respingerea actiunii ca inadmisibila, interpretând si aplicând eronat prevederile art.21 si art.126 alinl2 din Constitutia României si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (motiv de casare prevazut de art.304 pct.9 Cod de procedura civila).

Indiferent care ar fi motivarea la care recurge instanta de apel în suplinirea motivarii primei instante, respingerea unei actiuni în constatare ca inadmisibila este în discordanta cu principiile fundamentale ale dreptului procesual civil si ale dreptului comunitar.

În esenta, trebuie pornit de la premisa inexistentei unui text procedural care sa reglementeze inadmisibilitatea unei actiuni civile întemeiata pe lege. Sintagma "daca partea poate cere realizarea dreptului" nu este altceva decât o componenta a conditiilor de fond ale pricinii.

Înainte de a se pronunta asupra temeiniciei sau a netemeiniciei actiunii, instanta investita cu solutionarea ei are obligatia de a o examina si în fond, putând a se respinge ca atare. Trimiterea la prevederile art.126 alin.2 din Constitutie nu rezolva problema în felul în care propune tribunalul, pentru ca textul constitutional de mai sus trebuie corelat cu alta dispozitie a legii fundamentale - art.21 alin.2 care statueaza ca nici o lege nu poate îngradi "exercitarea acestui drept" - adica dreptul cetateanului de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime.

Tribunalul a interpretat si aplicat eronat prevederile art.111 Cod de procedura civila, retinând ca reclamantii au în viitor cai procesuale pentru a cere realizarea dreptului (motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod de procedura civila.

Aceasta statuare conduce la examinarea perspectivei unui asemenea demers prin prisma definitiei clasice a actiunii în revendicare ("actiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar").

Numai ca în speta, lucrurile nu se contureaza în spiritul definitiei enuntate, pentru ca recurentii sunt proprietarii constructiei formulata din demisol, parter, etaj si mansarda, care este amplasata pe terenul în litigiu.

Faptul ca le-a fost retrocedata prin dispozitia nr.758/2005 a Primarului general - în baza careia au fost pusi în posesie asupra constructiei, poate conduce la concluzia ca autoritatea le-a recunoscut implicit si un drept de superficie asupra terenului de sub constructie si din jurul acesteia - în limitele necesare pentru accesul la drumul public si normala folosinta a locuintelor respective.

Asadar, în mod cert, recurentii poseda terenul în cota indiviza de 3/4 alaturi de titularul apartamentului de la etajul 2, care dispune de o cota indiviza de 1/4.

Pe de alta parte, din anul 1997 - când reclamantii au declansat procesul pentru retrocedarea imobilului si pâna în anul 2006, când a fost solutionat definitiv si irevocabil, dar si de atunci pâna în prezent, nici autoritatile publice locale si nici S.C. C. S.A. nu le-au negat dreptul real asupra terenului si nici nu le-au tulburat în vreun fel utilizarea lui.

În opinia recurentilor, demersul procesual la care trebuie sa recurga nu este actiunea în revendicare - câta vreme dreptul lor de proprietate nu este negat, ci actiunea în constatare prin care, în contradictoriu cu autoritatile pârâte "sa se constate" ca sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului din str.Dr.K. nr.2, - în limitele cotei indivize de 3/4 pe care o justifica.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Prin motivele de recurs formulate, recurentii au criticat pe de o parte faptul ca respingerea actiunii în constatare ca inadmisibila este în discordanta cu principiile procedurii civile si ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, încalcând dispozitiile art.21, 126 alin.2 din Constitutia României, ale art.6 din C.E.D.O. si, pe de alta parte, faptul ca prevederile art.111 Cod de procedura civila au fost gresit interpretate si aplicate, considerând ca reclamantii au în viitor cai de realizare a dreptului.

Ambele motive de recurs formulate de reclamanti se încadreaza, sub aspectul temeiului de drept, în dispozitiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila, recurentii, practic, sustinând nelegalitatea solutiei instantelor de fond, de respingere ca inadmisibila a actiunii în constatare a dreptului de proprietate, aceasta fiind pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a prevederilor art.21 si art.126 alin.2 din Constitutia României, art.6 din C.E.D.O. si art.111 Cod de procedura civila.

Dispozitiile ultimului text de lege invocat (art.111 Cod de procedura civila) statueaza ca partea care are un interes poate sa introduca o cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept, legiuitorul specificând în alineatul al doilea o conditie suplimentara de admisibilitate, în sensul ca o astfel de actiune nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului. Sintagma "cererea nu poate fi primita" nu poate conduce la ideea unei analizari pe fond a dreptului pretins în justitie, ci legiuitorul a urmarit sa suprime aceasta cale procedurala a actiunii în constatare în toate acele situatii în care partea are în mod concret, potrivit dispozitiilor legale aplicabile, posibilitatea unei actiuni în realizare. Evident ca, solutionarea nefavorabila a actiunii în realizare sau pierderea acestei cai procedurale din motive imputabile reclamantului, care nu s-a conformat existentelor legale (pentru exercitiul actiunii în realizare în conditii de regularitate procedurala) nu poate justifica admisibilitatea actiunii în constatare.

Asa cum au retinut instantele de fond, sub aspectul situatiei de fapt, prin decizia civila nr.104/26.02.2002 Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a admis actiunea în revendicare formulata de reclamantii din prezenta cauza cu privire la  imobilul situat în B., str.K. nr.2, sector 2, specificându-se expres ca imobilul este reprezentat de o constructie compusa din parter, etaj si demisol, fara sa se faca nici o referire la terenul aferent imobilului revendicat. Comparând petitul actiunii solutionate prin decizia sus mentionata si dispozitivul deciziei, instanta constata ca exista o concordanta deplina, în sensul ca, instanta s-a pronuntat exact asupra ceea ce s-a cerut, cu respectarea deplina a principiului disponibilitatii si a limitelor acestuia. Pe cale de consecinta, culpa pentru faptul ca terenul nu a format obiect al revendicarii apartine în totalitate reclamantilor, care puteau sa-si valorifice dreptul asupra terenului, urmând procedura de acordare a masurilor reparatorii reglementate de Legea nr.10/2001, având în vedere ca imobilul în litigiu a fost nationalizat (preluat abuziv).

Atât revendicarea întemeiata pe dreptul comun - art.480 Cod civil (în masura în care e admisibila, fata de decizia nr.33/2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie), cât si procedura speciala pusa de prevederile Legii nr.10/2001 la dispozitia persoanelor îndreptatite (care reprezinta, de fapt, o modalitate procedurala particulara de revendicare a imobilelor preluate abuziv de catre stat în perioada regimului comunist) constituie modalitati de realizare a dreptului pretins de reclamanti. În mod corect au retinut instantele de fond faptul ca, lipsa de diligente a recurentilor, în sensul ca nu au urmat procedura Legii nr.10/2001prin depunerea notificarii în termenul legal, nu poate conduce la concluzia inexistentei cailor legale de realizare a dreptului, cu consecinta admisibilitatii actiunii în constatare.

Nu se poate primi critica recurentilor în sensul ca instantele de fond au facut o gresita aplicare a prevederilor art.111 Cod de procedura civila, deoarece în mod corect, instanta de fond si instanta de apel au constatat ca recurentii reclamanti au avut la dispozitie cai de realizare a dreptului pretins, asa cum s-a aratat în cele ce preced, astfel ca actiunea în constatare formulata de reclamanti nu poate fi primita.

Nu se poate considera ca o astfel de interpretare si aplicare a dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila este în contradictie cu prevederile art.6 din C.E.D.O., care reglementeaza dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanta (de a supune judecatii o pretentie) nu este un drept absolut, putând comporta unele limitari sau conditionari, care intra în marja de apreciere recunoscuta statului în numeroase rânduri de instanta de contencios european, în materia drepturilor omului. Având în vedere ca nu se aduce atingere substantei dreptului de acces la justitie, în conditiile în care reclamantilor recurenti li se recunosteau de catre legiuitor alte cai legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însa nu le-au urmat în mod culpabil, Curtea apreciaza ca solutia pronuntata este în concordanta cu exigentele stabilite de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pe cale jurisprudentiala în materia art.6 din Conventie.

Un alt argument în acest sens consta în faptul ca legiuitorul a reglementat un domeniu de aplicare foarte îngust pentru dispozitiile art.111 Cod de procedura civila, în ideea de a da prioritate transarii definitive a fondului dreptului litigios pe calea actiunii în realizare (înlaturându-se astfel incertitudinea din raporturile juridice civile) si numai cu caracter subsidiar, a recunoscut si posibilitatea actiunii în constatare în ipoteza bine determinata, în care nu este posibil exercitiul actiunii în realizare.

Concluzionând, nu se poate retine critica de nelegalitate invocata de reclamanti sub aspectul încalcarii prevederilor art.21, art.126 din Constitutie, deoarece accesul liber la justitie nu înseamna în toate cazurile accesul nelimitat, la toate organele de jurisdictie, la toate caile de atac, legiuitorul putând stabili reguli de procedura si cai particulare de exercitare a drepturilor procedurale, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului stabilit de art.6 din C.E.D.O., atât timp cât procedura interna creeaza efectiv posibilitatea ca partea interesata sa se adreseze instantei de judecata pentru analizarea dreptului pretins cu toate garantiile de independenta si impartialitate.

Apreciind ca s-a facut o justa interpretare si aplicare a dispozitiilor art.111 Cod de procedura civila, instantele de fond în mod judicios retinând caracterul subsidiar al actiunii în constatare fata de actiunea în realizare, care în speta îmbraca forma cererii de restituire pe Legea nr.10/2001 sau chiar a revendicarii întemeiata pe dreptul comun, în masura în care o astfel de actiune mai poate fi considerata admisibila fata de decizia nr.33/2008 pronuntata de  Înalta Curte de Casatie si Justitie într-un recurs în interesul legii, Curtea, vazând si dispozitiile art.312 Cod de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare