Calitate procesuală activă. Constatarea printr-o hotărâre judecătorească anterioară că reclamanţii sunt străini de succesiune reprezintă o aplicaţiune a puterii de lucru judecat.

Decizie 624 din 22.04.2010


1.Calitate procesuala activa. Constatarea printr-o hotarâre judecatoreasca anterioara ca reclamantii sunt straini de succesiune reprezinta o aplicatiune a  puterii de lucru judecat.

- art. 700 Cod civil.

Prin cererea din data de 24.10.2008, , reclamantii au chemat în judecata pe pârâta, solicitând instantei urmatoarele: sa constate deschise succesiunile de pe urma defunctei CE decedata la 10.12.1998 si de pe urma defunctului CE decedat la data de 08.01.2004;  sa constate ca  au vocatie la mostenire, CO în calitate de sotie supravietuitoare, CCI si CDC în calitate de fii ai numitului CG decedat la rândul sau la data de 04.03.2000 (acesta din urma fiind fiul defunctilor a caror succesiune se solicita a fi deschisa), precum si NI, în calitate de fiica a defunctilor; sa constate ca masa succesorala se compune din imobilul situat în  Bucuresti; sa dispuna iesirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun masa partajabila, cu atribuirea în natura a imobilului catre reclamanti si stabilirea unei sulte în favoarea pârâtei; sa dispuna evacuarea pârâtei din imobil; sa dispuna anularea certificatului de calitate de mostenitor nr. 34/21.11.2002. 

Prin sentinta civila nr.1624/24.02.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului  2 Bucuresti, în dosar nr. 11918/300/2008, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, au fost anulate ca netimbrate capetele de cerere având ca obiect, anularea certificatului de calitate de mostenitor nr. 34/21.11.2002, respectiv  evacuarea pârâtei din imobil si au fost respinse celelalte capete de cerere ca fiind formulate de persoane lipsite de calitate procesuala activa.

În motivarea hotarârii, s-a aratat ca prin sentinta civila nr. 9088/12.11.2007  s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca reclamantii nu au facut acte de acceptare expresa sau tacita a succesiunii defunctilor.

Prin decizia civila nr. 1351/11.12.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila a fost admis apelul, a fost desfiintata sentinta civila  apelata si  a fost trimisa cauza spre rejudecare, aceleasi instante.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut ca problema vocatiei concrete la mostenire a reclamantilor din prezenta cauza nu a facut obiectul dosarul nr. 19161/300/2006 în care s-a pronuntat sentinta civila nr. 9088/12.11.2007. În aceasta ordine de idei, tribunalul a apreciat ca în cauza nu poate fi retinuta autoritatea de lucru judecat în raport  cu obiectul  dosarului  mentionat anterior.

Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului, s-a aratat ca instanta de apel a dat o interpretare eronata actelor juridice deduse judecatii si normelor legale care reglementeaza materia succesiunilor, pronuntând o hotarâre lipsita de temei legal.

S-a aratat ca apelantii nu justifica nici o calitate procesuala activa în ceea ce priveste succesiunea defunctului, întrucât prima apelanta nu intra în categoria persoanelor care pot beneficia de reprezentare succesorala, iar ceilalti apelanti nu au probat efectuarea actelor de acceptare expresa sau tacita a mostenirii.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea a retinut ca:

Hotarârea pronuntata de judecatorie este corecta din punctul de vedere al solutiei, dar este cel putin partial gresita din punctul de vedere al motivelor avute în vedere de instanta. Hotarârea instantei de apel este nelegala, întrucât  se raporteaza tocmai la aspectele de fapt si de drept gresit apreciate în considerentele hotarârii judecatoriei.

Atât prima instanta, cât si instanta de apel au omis faptul ca dezbaterea succesorala poate fi facuta atât pe cale notariala, cât si pe cale judiciara. De asemenea, instantele de fond nu au tinut seama de faptul ca odata dezbatuta o succesiune pe cale notariala, aceasta nu mai poate fi pusa în discutie decât daca procedura notariala finalizata cu eliberarea certificatului de mostenitor  a fost desfiintata.

Cu privire la succesiunea defunctei CE, instantele anterioare erau datoare sa observe ca a facut obiectul procedurii succesorale notariale, finalizata cu eliberarea certificatului de calitate de mostenitor nr. 34/21.11.2002, neanulat de nici o instanta.

Întrucât solutia de anulare ca netimbrat a capatului de cerere având ca obiect anularea certificatului de calitate de mostenitor, nu a fost criticata nici în apel, nici în recurs, Curtea constata ca  aceasta a ramas definitiva prin neapelare.

Oricum, prima instanta si instanta de apel trebuiau sa aiba în vedere faptul ca singurii mostenitori ai defunctei sunt CA si NI si ca singura cale prin care reclamantii puteau sa vina la mostenirea defunctei era anularea certificatului de calitate de mostenitor nr. 34/21.11.2002.În consecinta, reclamantii sunt straini de succesiunea defunctei

În speta, nu era relevant faptul efectuarii de acte  de acceptare expresa sau tacita a succesiunii de pe urma defunctei, de catre reclamanti sau autorul acestora, atâta timp cât certificatul de calitate de mostenitor nr. 34/2002 nu a fost anulat.

Cu privire la succesiunea defunctului CA, instantele anterioare erau datoare sa observe ca a facut obiectul dosarului nr.19161/300/2006, finalizat prin pronuntarea sentintei  civile nr. 9088/12.11.2007, ramasa definitiva prin neapelare.

În dosarul mentionat, s-a retinut cu putere de lucru judecat ca apelantii sunt straini de succesiunea defunctului CA

Aspectele de fapt si de drept transate printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, nu pot face obiect de discutie într-un proces ulterior, deoarece incontestabilitatea este un efect al oricarei hotarâri judecatoresti irevocabile.

În consecinta, Curtea retine ca atât prima instanta, cât si instanta de apel trebuiau sa se rezume la a constata ca CCI si CDC au fost declarati straini de succesiunea defunctului CA

În privinta reclamantei CO, s-a retinut ca aceasta este straina de succesiunea defunctei CE, deoarece la fel ca si ceilalti doi reclamanti, nu figureaza în certificatul de calitate de mostenitor nr. 34/2002.

În privinta defunctului CA, reclamanta CO este straina de succesiune, deoarece prin aceeasi sentinta nr. 9088/2007 se retine cu putere de lucru judecat, ca numitul CG, (reclamanta este sotia supravietuitoare a acestuia din  urma) nu a dovedit acceptarea succesiunii de pe urma defunctului CA.  Or, daca prin hotarâre judecatoreasca s-a stabilit ca numitul CG este strain de succesiunea defunctului CA, acelasi lucru este valabil si pentru sotia supravietuitoare a numitului CG.

Pentru motivele aratate, curtea a constatat ca în mod corect, prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor.

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A IV-A CIVILA

DECIZIA CIVILA NR.  624 DIN  22.04.2010

Domenii speta