Art.17 din Legea 146/1997. Venituri publice la bugetul de stat. Accepţiune

Decizie 148/RC din 05.10.2006


Nu se poate separa situaţia

juridică a pretenţiilor de  penalităţile

solicitate ce au izvor acelaşi contract

comercial şi a se da o altă

interpretare juridică de a exclude

penalităţile ca nefiind venituri la

bugetul de stat.

( Decizia nr. 148/RC/05.10.2006)

In data de 22.06.2006 instanţa de fond pronunţă sentinţa

2861/22.06.2006 şi anulează cererea de chemare în judecată pentru

netimbrare conform art.17 din Legea 146/1997 cu menţiunea că penalităţile

nu sunt venituri publice, aşa cum sunt chiriile.

Motivele reţinute în primă instanţă nu sunt întemeiate deoarece

potrivit art.1 din Legea 146/1997 acţiunile introduse de instanţele

judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, dacă obiectul acestora

este sau nu  evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de această lege.

In prima instanţă s-a motivat temeinic că din excepţiile prevăzute de

art.2 coroborat cu art.17 din Legea 146/1997 fac parte şi veniturile publice

vărsate la bugetul de stat, în categoria cărora au fost cuprinse şi chiriile cu

utilităţile din primul capăt al acţiunii reclamantei în sumă de 2.232,66 RON

şi care pe parcursul soluţionării cauzei acestea au fost achitate de pârâtă, faţă

de care reclamanta a procedat la renunţarea la acest capăt al cererii.

Dar excluderea de la excepţiile menţionate al capătului doi din

acţiune, respectiv a penalităţilor că nu sunt sume ce nu au aceeaşi

reglementare judiciară ca şi capătul unu al acţiunii, respectiv chirii şi

utilităţi, este reţinut de tribunal ca neîntemeiat.

Este neîntemeiat acest aspect deoarece acţiunea comercială promovată

de reclamantă are ca obiect obligarea  la contravaloarea chiriei şi utilităţilor

furnizate pentru cele 4 spaţii comerciale şi este scutită de plata taxei de

timbru potrivit art.17 din Legea 146/1997.

Aceasta a fost reţinută şi de prima instanţă deoarece din  categoria

veniturilor publice fac parte veniturile bugetului de stat, ale bugetelor locale,

ale bugetelor fondurilor speciale, ale bugetelor trezoreriei statului, veniturile

altor instituţii publice cu caracter autonom.

Deci în cauza de faţă, obiectul acţiunii este evaluabil în bani şi e în

legătură directă cu bugetul local, şi penalităţile din acţiunea comercială nu

pot avea decât o asemenea destinaţie.

A.P. M. Piteşti este o instituţie a cărei sume solicitate se fac venituri

la bugetul local, aşa cum rezultă şi din Hotărârea Consiliului Local al

municipiului Piteşti nr.55/2001 şi se încadrează în dispoziţiile art.17 din

Legea 146/1997 ce reglementează taxele judiciare.

Tribunalul reţine că, contractul 1985/18.04.2005 a fost semnat în baza

art.942 şi 969, coroborat cu art.35 C.comercial şi pretenţiile au luat naştere

în baza raporturilor comerciale menţionate şi penalităţile, ca accesoriu au

luat naştere tot în baza aceluiaşi contract comercial, prin clauza penală

stipulată de părţi ca o sancţiune a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale.

Deci, nu se pot separa situaţia juridică a pretenţiilor de  penalităţile

solicitate ce au izvor acelaşi contract comercial şi a se da o altă interpretare

juridică de a exclude penalităţile ca nefiind venituri la bugetul de stat.

Intrucât  judecătoria s-a pronunţat pe excepţia netimbrării cererii de

chemare în judecată nesoluţionând fondul cauzei, tribunalul prin aplicarea

art.312 C.pr.civ. a casat sentinţa 2861/22.06.2006 a Judecătoriei Piteşti cu

trimiterea cauzei spre rejudecare şi soluţionarea pe fond a cauzei.