Nulitatea hotărârii agea

Nulitatea hotărârii AGEA . Restricţionarea accesului acţionarilor la documentele societăţii exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor. Condiţionarea cesiunii acţiunilor către persoane care nu sunt acţionari de aprobarea adunării extraordinare a acţionarilor.

Dacă art.135 din Legea 31/1990 lasă societăţii o marjă de apreciere în exercitarea dreptului de control al acţionarilor în sensul existenţei unor clauze în actul constitutiv, care să prevadă posibilitatea exercitării acestui drept, limitele de exercitare (în vederea limitării eventualelor abuzuri ce ar rezulta din exercitarea frecventă a dreptului de control, care ar împiedica administratorii în îndeplinirea atribuţiilor lor, legea limitează posibilitatea de exercitare a dreptului de control, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar), precum şi documentele sau tipurile de documente ale societăţii la care acţionarii au acces în acest scop, această facultate nu poate fi interpretată ca acordând societăţii puterea discreţionară de a exclude complet pe acţionari de la exercitarea acestui drept între şedinţele Adunărilor Generale.

Modificarea adusă actului constitutiv în sensul că:”Cesiunea acţiunilor către persoane care nu sunt acţionari se face numai cu aprobarea  adunării generale extraordinare a acţionarilor” contravine principiului potrivit căruia acţiunile sunt liber cesibile.

Societăţile pe acţiuni sunt societăţi de capitaluri, iar în cadrul acestora Legea nr. 31/1990 (art. 98) consacră principiul  liberei circulaţii a acţiunilor. Mai mult, transmisibilitatea sau cesibilitatea sunt trăsăturile distinctive ale acţiuni care disting aceste titluri de credit de părţile sociale şi care constituie fundamentul distincţiei între societăţile de capitaluri  şi societăţile de persoane.

 Sentinţa nr. 26/CC/2006 a Tribunalului Comercial Argeş,rămasă definitivă prin decizia nr. 95/AC/2006 a Curţii de Apel Piteşti şi irevocabilă prin decizia 1316/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeş sub nr.  182/COM/2006, reclamantul S P a chemat în judecată pe pârâta SC M CF SA Piteşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună în principal, anularea integrală a hotărârii nr. 7/24.12.2005, hotărâre ce s-a luat în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC M CF SA în data de 24.12.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/10.02.2006, iar în subsidiar, dacă se va considera că nu există motive care să conducă la anularea în întregime a hotărârii nr. 7/24.12.2005, anularea în parte a acestei hotărâri, în măsura în care deciziile adoptate contravin dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 31/1990, cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acţiunii, legal timbrată, reclamantul a arătat că nulitatea integrală a hotărârilor este susţinută de următoarele motive:

1.Hotărârea  a fost luată cu nerespectarea formalităţilor de convocare prevăzute de actul constitutiv al societăţii pârâte.

Astfel, potrivit art.14 alin. 3 din contractul de societate şi statut, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. 3119/11.10.1999, „adunarea generală va fi convocată de Consiliul de administraţie, la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând  cel puţin 10% din capitalul social total, la cererea cenzorilor, la cererea lichidatorilor, iar în cazul declanşării procedurii şi lichidării judiciare şi a falimentului, de către administratorul judiciar”, iar din cuprinsul hotărârii nu rezultă că s-ar fi respectat această cerinţă, astfel încât, lipsind cererea expresă a oricăreia dintre persoanele menţionate în dispoziţia de mai sus, în sensul convocării unei AGEA cu ordinea de zi respectivă, s-au încălcat condiţiile imperative privitoare la convocare prevăzute de contractul  de societate şi statut, hotărârea nr. 7 din 24.12.2005 fiind lovită de sancţiunea nulităţii.

2.Hotărârea  a fost luată cu un cvorum şi majorităţi mai mici decât cele cerute de actul constitutiv şi Legea nr. 31/1990.

Astfel, în ceea ce priveşte cvorumul şi majoritatea ce trebuie întrunite pentru ca o hotărâre să fie valabilă, atât Legea nr. 31/1990 (art. 115), cât şi statutul şi contractul de societate (art.15 alin.4) prevăd că, pentru valabilitatea deliberărilor adunării extraordinare sunt necesare:

- la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând 3 din capitalul social iar hotărârile vor fi luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social;

- la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin 1/3 din capitalul social”.

În speţă, reclamantul susţine că, având în vedere că nr. total de acţiuni este de 280.920, prezenţa a 3 la prima convocare reprezenta 210.690 acţiuni, iar majoritatea în baza căreia hotărârea era valabilă trebuia să fie de cel puţin 140.460 acţiuni, reprezentând 50% din totalul de acţiuni.

Reclamantul susţine că, deşi în cuprinsul hotărârii se menţionează că „acţionarii s-au întrunit la a doua convocare, în şedinţa adunării generale extraordinare din date de 24.12.2005”, în fapt, nu este cea de-a doua convocare, întrucât lipseşte procesul-verbal de constatare a primei convocări, în conformitate cu dispoziţiile art.131 din Legea nr. 31/1990 care să ateste îndeplinirea formalităţilor de convocare, data şi locul adunării generale, asociaţii prezenţi, numărul părţilor sociale, dezbaterile în rezumat şi hotărârile luate, iar simpla menţionare în înscrisul  intitulat hotărâre AGEA nr. 7/24.12.2005  a faptului că „acţionarii s-au întrunit la a doua convocare” nu înseamnă că lipsa procesului-verbal este acoperită.

În aceste condiţii, alegerea datei de 23.12.2005 (două zile înainte de crăciun) şi a orei 20,00 seara  a fost făcută numai cu scopul ca hotărârile AGEA să se ia de fapt la a doua convocare (24.12.2005, ora 10,00 dimineaţa), mizându-se pe lipsa  cvorumului de 3 necesar pentru adoptarea unei hotărâri valabile la prima convocare.

Reclamantul a susţinut în subsidiar anularea parţială a Hotărârii AGEA din 24.12.2005, respectiv a următoarelor modificări aduse actului constitutiv:

1.Modificarea adusă actului  constitutiv prin art. 10.3 (2):” Participarea  acţionarilor la actele de conducere şi de decizie ale  societăţii ca şi accesul lor la documentele acesteia se face exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor potrivit legii şi a prezentului Act constitutiv”.

Reclamantul a arătat că această prevedere care restricţionează accesul acţionarilor la documentele societăţii  (acesta făcându-se numai cu ocazia adunării generale a acţionarilor) contravine principiului prevăzut de art. 135 coroborat cu art. 8 lit. i din Legea nr. 31/1900, care consacră dreptul de informare al acţionarilor şi între şedinţele adunărilor generale, astfel încât această modificare trebuie să fie anulată ca încălcând normele imperative ale Legii nr. 31/1990.

2.Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 12.2 (1):”Cesiunea acţiunilor către persoane care nu sunt acţionari se face numai cu aprobarea  adunării generale extraordinare a acţionarilor”.

Cu privire la această clauză, reclamantul consideră că reprezintă o interdicţie de vânzare generală, stabilită pe o durată nedeterminată, sancţiunea ce trebuie aplicată fiind nulitatea, întrucât, ca regulă clauzele de inalienabilitate convenţională a bunurilor sunt lovite de nulitate deoarece contravin principiului liberei circulaţii a bunurilor (art.1310 coroborat cu art. 475 C. civ.) şi dreptul proprietarului de a dispune liber şi absolut de bunul său (art.480 C. civ.), drept garantat şi de Constituţie ( art. 44), ele putând fi recunoscute ca valabile numai dacă de justifică printr-un interes serios şi legitim şi numai dacă au  caracter temporar.

În plus, în cadrul societăţilor pe acţiuni (care sunt societăţi de capitaluri şi nu societăţi de persoane) Legea nr. 31/1900 (art. 98) consacră principiul  liberei circulaţii a acţiunilor. Or, cum nu se poate vorbi de caracterul intuituu personae la o societate pe acţiuni, cum este pârâta, este neîndoielnic că interdicţia de înstrăinare a acţiunilor în lipsa acordului AGA este nelegală, abuzivă, astfel încât aceasta este lovită de sancţiunea nulităţii.

3.Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 2 ultima teză „În cazul în care preţul de vânzare este mai mic decât cel prevăzut în oferta de vânzare, societatea va dobândi acţiunile înstrăinate la valoarea lor nominală şi le va anula în condiţiile legii”.

Reclamantul susţine că, în vederea exercitării dreptului de preemţiune al acţionarilor la cesiunea  acţiunilor  societăţii către terţi, acţionarul vânzător trebuie să înregistreze la consiliul de administraţie al societăţii o ofertă de vânzare, preţul stabilit în această ofertă fiind preţul minim la care acţionarul vânzător va putea cesiona (după împlinirea termenului de  exercitare a acestui drept de preemţiune) acţiunile sale către terţi. Reclamantul consideră că, în aceste condiţii, prevederea din actul constitutiv care sancţionează înstrăinarea acţiunilor  cu nerespectarea dreptului de preemţiune al acţionarilor societăţii acesteia prin dobândirea de către societate a acţiunilor care fac obiectul unei astfel de cesiuni nu este legală, întrucât o astfel de sancţiune echivalează practic cu excluderea  acţionarului vânzător din societate.

Or, conform Legii nr. 31/1990 sancţiunea excluderii se aplică în general doar în cazul asociaţilor din străinătate în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată şi acţionarilor comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni (în cazurile prevăzute de art. 222 şi/sau în cele prevăzute în actul constitutiv al unor astfel de societăţi), dar nu şi în cazul societăţilor pe acţiuni.

Un alt argument adus de reclamant în sensul imposibilităţii excluderii acţionarului unei societăţi pe acţiuni îl constituie prevederea cuprinsă în art. 100 din Legea nr. 31/1990 care instituie posibilitatea excluderii acţionarului în mod indirect, ca sancţiune, însă doar în cazul în  care acesta nu a făcut plata vărsămitelor datorate în termenele prevăzute de lege pentru acţiunile subscrise.

4.Modificarea adusă  actului constitutiv prin art. 12.4: „ terţul cesionar va deveni proprietar  de la data depunerii certificatului fiscal din care să rezulte inexistenţa datoriilor la bugetul de stat. Existenţa datoriilor dă dreptul societăţii de a dobândi respectivele acţiuni la valoarea nominală şi de a le anula în condiţiile legii”.

Ca şi în cazul sancţiunii excluderii pentru nerespectarea de către acţionarul vânzător a dreptului de preemţiune al acţionarilor societăţii, la cesiunea acţiunilor către terţi, reclamantul consideră că această prevedere a actului constitutiv este nulă pentru aceleaşi motive.

5. Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 17.1: „Exerciţiul atribuţiilor menţionate la literele b,c,f,d,g,şi j va fi delegat consiliului de  administraţie sau administratorului unic prin prezentul act constitutiv sau prin hotărâre a adunării  generale extraordinare”.

Reclamantul susţine că art.114 din legea nr. 31/1990 stabileşte limitativ situaţiile în care consiliului de administraţie sau administratorului unic i se pot delega anumite atribuţii, iar punctul d, referitor la „înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică” nu este inclus pe lista  acelor atribuţii ce pot fi delegate consiliului de administraţie.

Întrucât reglementarea  din art. 114 are un caracter excepţional, ea reprezentând o derogare de la principiul specializării activităţii organelor societăţii pe acţiuni, aceasta este de strictă interpretare, iar actul constitutiv sau adunarea generală nu poate  delega consiliului de administraţie alte atribuţii decât cele menţionate în art. 114.

6.Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 18 alin. 4: „Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor, la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând minim 60% din capitalul social”.

Reclamantul susţine că Legea nr. 31/1990 (art. 115) stabileşte pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare cerinţele unui cvorum minim, respectiv prezenţa acţionarilor reprezentând 3 din capitalul social pentru prima convocare, iar prin actul constitutiv se poate deroga de la pragul de cvorum prevăzut de lege numai în sensul creşterii acestuia, nu şi în vederea scăderii lui.

În drept,  acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta SC METABET CF SA a formulat întâmpinare invocând excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, iar pe fond solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta a susţinut că în data de 24.12.2005 a avut loc a doua convocare Adunarea Generală Extraordinară  a Acţionarilor SC M CF SA la locul şi ora prevăzute în convocator. În urma acestei şedinţe, s-a adoptat o hotărâre care în data de 27.12.2005 a fost depusă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş spre a fi menţionată în registru şi spre a fi publicată în Monitorul Oficial al României, în conformitate cu dispoziţiile art.131(4) din Legea nr.31/1990, iar în data de 30.01.2006 această hotărâre a fost publicată în partea a IV-a a Monitorului Oficial nr. 317 aşa cum reiese din copia anexată.

Pârâta susţine excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, având în vedere faptul că prin punctul III din acţiunea intentată de reclamant se solicită constatarea nulităţii relative a Hotărârii AGEA din 24.12.2005 şi că cererea fost introdusă după mai mult de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii AGEA, în contradicţie cu dispoziţiile art. 132 (2) din Legea nr. 31/1990.

Pe fondul cauzei, pârâta a susţinut,  referitor la motivul privind convocarea AGEA fără respectarea formalităţilor cerute de Actul constitutiv şi de lege, că în conformitate cu dispoziţiile art. 113 lit. m din Legea nr. 31/1990, AGEA se întruneşte ori de câte ori este nevoie pentru a se lua o hotărâre pentru oricare modificare a Actului constitutiv sau orice altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare, iar în cadrul AGEA din 12.10.2005 s-a hotărât să se elaboreze un nou Act constitutiv al societăţii, urmând ca mai apoi să fie supus aprobării AGEA, astfel încât această convocare a fost făcută în baza Legii nr. 31/1990 şi în baza hotărârii AGEA nr. 5/12.10.2005.

Cu privire la respectarea condiţiilor de cvorum şi majoritate cerute de Legea nr. 31/1990 şi de Actul constitutiv, pârâta a arătat că a depus copie de pe listele de prezenţă de la cele două convocări, precum şi copie de pe procesele-verbale întocmite cu ocazia acestora din care reiese fără echivoc că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte  motivele privitoare la ora şi data întrunirii AGEA pârâta a arătat că nici un text legal  nu prevede ora şi data la care trebuie ţinută o adunare generală a acţionarilor.

În cauză a fost solicitată, încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei copii xerox de pe următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 7/24.12.2005, M.Of. nr. 461/10.02.2006 în care a fost publicată hotărârea nr. 7/24.12.2005, adresa nr. 13244/05.12.2005 reprezentând convocarea AGEA pentru 23.12.2005 (ora 20,00), respectiv 24.12.2005 (ora 10,00), statutul şi contractul de societate, actul adiţional autentificat sub nr. 3119/11.10.1999, hotărârea nr. 5/12.10.2005, certificat de înregistrare menţiuni eliberat de către Oficiul Registrului Comerţului, Situaţia prezenţei acţionarilor din data de 23.12.2005, proces-verbal încheiat în 23.12.2005, Situaţia prezenţei acţionarilor în data de 24.12.2005, proces-verbal din 24.12.2005, Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 317/30.01.2006.

La termenul din 03.07.2006, deliberând cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii invocate de pârâtă prin întâmpinare, astfel cum cer dispoziţiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ, instanţa a reţinut că aceasta este întemeiată numai în parte, referitor la motivele de nulitate relativă invocate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 132 alin.2 din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

Potrivit art.132 alin.3 când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.

Din textele mai sus menţionate, rezultă că reclamantul putea invoca motive de nulitate relativă a acestei hotărâri în termen de 15 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

În cauză, hotărârea nr. 7/24.12.2005 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 317/30.01.2006 (fila 81), astfel încât, sub aspectul motivelor de nulitate relativă, acţiunea introdusă la 24.02.2006 apare ca fiind tardiv formulată.

Nu poate fi reţinută apărarea reclamantului care arată că a calculat acest termen  de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 461/10.02.2006 (fila 22) a actului adiţional care a fost întocmit în baza Hotărârii nr. 7/24.12.2005, întrucât dispoziţiile art. 132 alin. 2 din legea nr. 31/1990 sunt clare sub aspectul momentului la care acest termen începe să curgă, acesta fiind publicarea  în Monitorul Oficial a hotărârii, iar nu a actului adiţional întocmit în baza acestei hotărâri.

În ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută invocate de reclamant, instanţa apreciază însă că acţiunea este formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia într-un astfel de caz acţiunea poate fi introdusă oricând.

În consecinţă, deliberând asupra fondului cauzei, instanţa urmează să analizeze fiecare motiv în parte, analizând pe fond numai motivele de nulitate absolută şi urmând să respingă ca tardiv formulate motivele de nulitate relativă invocate.

Analizând motivele invocate de reclamant în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Motivele de nulitate totală a hotărârii invocate în capătul principal de cerere, deşi sunt motive de nulitate absolută, putând fi invocate oricând sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

1. Primul motiv de nulitate, referitor la nerespectarea formalităţilor de convocare prevăzute de actul constitutiv al societăţii pârâte este neîntemeiat, din textul convocatorului aflat la fila 17 rezultând că AGEA a fost convocată de către Consiliul de administraţie al SC M CF SA, convocarea avându-şi temeiul în Hotărârea AGEA a SC M CF SA nr. 5/12.10.2005 prin care s-a  aprobat de către adunarea generală ca în termen de 45 zile de la adoptarea acestei hotărâri să se elaboreze şi să se supună aprobării AGA extraordinară un  nou act constitutiv al SC M CF SA.

Întrucât acţionarii care au adoptat Hotărârea AGEA nr. 5/12.10.2005 depăşeau 10% din capitalul social  total, iar aceştia au hotărât întrunirea în termen de 45 zile a unei noi AGEA care să aprobe modificarea actului constitutiv al societăţii, instanţa apreciază că această împrejurare este asimilabilă tezei art. 14 alin. 3 din actul constitutiv al societăţii potrivit căruia„adunarea generală va fi convocată de Consiliul de administraţie, la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând  cel puţin10% din capitalul social total, la cererea cenzorilor, la cererea lichidatorilor; în cazul declanşării procedurii şi lichidării judiciare şi a falimentului, de către administratorul judiciar” şi că ar fi un formalism excesiv, o dată ce acest lucru a fost stabilit printr-o  AGEA anterioară, să se solicite o nouă cerere expresă a  acţionarilor deţinând 10% din capitalul social.

2. Este de asemenea nefondat motivul al doilea din capătul principal referitor la adoptarea hotărârii cu cvorum şi majoritatea mai mici decât cele avute de actul constitutiv şi Legea nr. 31/1990, deşi şi acesta este un motiv de nulitate absolută ce poate fi invocat oricând.

Hotărârea  a fost luată cu un cvorum şi majorităţi mai mici decât cele cerute de actul constitutiv şi Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte cvorumul şi majoritatea ce trebuie întrunite pentru ca o hotărâre să fie valabilă, atât Legea nr. 31/1990 (art. 115), cât şi statutul şi contractul de societate (art.15 alin.4) dispun următoarele:

„Pentru valabilitatea deliberărilor adunării extraordinare sunt necesare:

- la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând 3 din capitalul social iar hotărârile vor fi luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social;

- la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin 1/3 din capitalul social”.

În speţă, în cuprinsul hotărârii se menţionează că „acţionarii s-au întrunit la a doua convocare, în şedinţa adunării generale extraordinare din data de 24.12.2005”.

Susţinerile reclamantului potrivit căruia în fapt, nu este cea de-a doua convocare, întrucât lipseşte procesul-verbal de constatare a primei convocări, în conformitate cu dispoziţiile art.131 din Legea nr. 31/1990, nu au un suport real, întrucât, la filele 77-78 au fost depuse lista de prezenţă şi procesul-verbal al şedinţei AGEA din 23.12.2005, în care se  arată că  participarea la şedinţa AGA extraordinară a fost următoarea: din cele  280920 acţiuni, la şedinţă au participat acţionari  ce reprezintă 177072 acţiuni, totalizând un procent de 0,63%  din capitalul social total al SC M CF SA. S-a constatat astfel că Adunarea nu este statutară, neîndeplinind condiţiile de cvorum prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi actul constitutiv şi s-a stabilit că Adunarea se va întruni în data de 24.12.2005, ora 10, pentru aceeaşi ordine de zi conform convocării.

În aceste condiţii, cvorumul şi majoritatea cu care a fost adoptată Hotărârea AGEA nr. 7/24.12.2005 sunt în mod corect raportate la cea de a doua întrunire a AGEA, fiind întrunite condiţiile actului constitutiv pentru această ipoteză.

Instanţa nu poate, de asemenea, reţine ca un motiv de nulitate a Hotărârii plasarea ei într-un context temporal anume, fie el şi acela al ajunului sărbătorilor de iarnă, întrucât legea nu prevede vreo astfel de limitare şi nici vreo sancţiune pentru hotărârea adoptată în astfel de zile, care, de altfel, sunt zile lucrătoare.

Pentru aceste motive, capătul principal de cerere privind anularea integrală a Hotărârii nr. 7/24.12.2005 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC M CF SA  urmează a fi respins.

Sunt însă, parţial fondate motivele invocate în capătul subsidiar de cerere privind anularea în parte a Hotărârii AGEA, după cum urmează:

 1.Modificarea adusă actului  constitutiv la art. 10.3., teza a 2-a  în sensul că:” Participarea  acţionarilor la actele de conducere şi de decizie ale  societăţii ca şi accesul lor la documentele acesteia se face exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor potrivit legii şi a prezentului Act constitutiv” contravine principiului prevăzut de art. 135 coroborat cu art. 8 lit. i din Legea nr. 31/1990.

Astfel, potrivit art.135  din Legea nr. 31/1990, între şedinţele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv, în conformitate cu art.8 lit.i). Ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea. In urma consultării acţionarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administraţie, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării.

In temeiul acestor norme legale, acţionarii societăţii-minoritari sau majoritari, legea nefăcând distincţie – dobândesc un drept direct de control asupra gestiunii societăţii, drept care se alătură, dar nu înlocuieşte, controlul indirect, exercitat  prin intermediul cenzorilor societăţii.

Dreptul de control acordat unei minorităţi de acţionari izvorăşte din preocuparea de a permite acesteia să contrabalanseze puterea administratorilor şi a majorităţii acţionarilor. In acest fel, există un control şi o frână împotriva exceselor majorităţii, ceea ce poate avea o influenţă benefică asupra societăţii.

Dacă art.135 din Legea 31/1990 lasă societăţii o marjă de apreciere în exercitarea dreptului de control al acţionarilor în sensul existenţei unor clauze în actul constitutiv, care să prevadă posibilitatea exercitării acestui drept, limitele de exercitare (în vederea limitării eventualelor abuzuri ce ar rezulta din exercitarea frecventă a dreptului de control, care ar împiedica administratorii în îndeplinirea atribuţiilor lor, legea limitează posibilitatea de exercitare a dreptului de control, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar), precum şi documentele sau tipurile de documente ale societăţii la care acţionarii au acces în acest scop, această facultate nu poate fi interpretată ca acordând societăţii puterea discreţionară de a exclude complet pe acţionari de la exercitarea acestui drept între şedinţele Adunărilor Generale.

Din interpretarea teleologică şi gramaticală  a art.135 rezultă caracterul imperativ al acestei norme, dreptul acţionarilor de a se informa asupra gestiunii societăţii fiind recunoscut expres, după cum rezultă din chiar ipoteza acestei norme juridice, şi „între şedinţele Adunărilor Generale”, această dispoziţie neputând fi neutralizată prin dispoziţiile actului constitutiv. Dacă s-ar admite că o astfel de modalitate de informare poate avea loc exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor, ar însemna să i se nege art.135 însăşi ipoteza de reglementare, textul său referindu-se tocmai la perioada situată „între şedinţele Adunărilor Generale”, după cum rezultă din chiar analiza structurii acestei norme juridice şi din situarea  acestor cuvinte chiar în introducerea textului.

Instanţa apreciază că acest text are caracter imperativ, prin actul constitutiv neputându-se deroga în sensul ca un astfel de drept să fie exercitat exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor, pentru că s-ar nega însăşi raţiunea acestei reglementări. Astfel, raţiunea textului este protecţia minorităţii acţionarilor, iar dacă s-ar admite derogarea prin actul constitutiv ar însemna ca acest text să fie lipsit de orice eficacitate, întrucât majoritatea poate oricând să-l înlăture din actul constitutiv, prin Hotărâre AGA, întrucât voinţa exprimată în Adunarea Generală este voinţa majorităţii.

Dacă se poate admite că participarea acţionarilor la viaţa societăţii, mai exact la „actele de conducere şi de decizie ale  societăţii” se poate face exclusiv cu ocazia adunării generale a acţionarilor, negarea accesului acţionarilor la documentele acesteia, echivalând cu o negare a dreptului acţionarilor de a se informa asupra gestiunii societăţii şi „între şedinţele Adunărilor Generale”, ar echivala cu o vidare de conţinut a dreptului de control al acţionarilor, de vreme ce, numai după o corectă informare asupra gestiunii societăţii se poate asigura libertatea de voinţă necesară exprimării votului în Adunarea Generală, inducerea şi menţinerea necunoaşterii fiind o modalitate gravă de îngrădire a libertăţii.

În concluzie, instanţa apreciază că această prevedere care restricţionează accesul acţionarilor la documentele societăţii  (acesta făcându-se numai cu ocazia adunării generale a acţionarilor) contravine principiului prevăzut de art. 135 coroborat cu art. 8 lit. i din Legea nr. 31/1900, care consacră dreptul de informare al acţionarilor şi între şedinţele adunărilor generale, prevedere imperativă, astfel încât această modificare aduce atingere unor norme de ordine publică, iar anularea ei poate fi cerută oricând în condiţiile art.132 alin.3 din Legea nr. 31/1990. Se impune astfel anularea acestei clauze modificatoare a art.10.3, teza a 2-a al actului constitutiv şi pe cale de consecinţă a punctului respectiv din Hotărârea AGEA nr.7/24.12.2005

2.Modificarea adusă actului constitutiv la  art. 12.2, teza 1:”Cesiunea acţiunilor către persoane care nu sunt acţionari se face numai cu aprobarea  adunării generale extraordinare a acţionarilor” contravine principiului potrivit căruia acţiunile sunt liber cesibile.

Societăţile pe acţiuni sunt societăţi de capitaluri, iar în cadrul acestora Legea nr. 31/1990 (art. 98) consacră principiul  liberei circulaţii a acţiunilor. Mai mult, transmisibilitatea sau cesibilitatea sunt trăsăturile distinctive ale acţiuni care disting aceste titluri de credit de părţile sociale şi care constituie fundamentul distincţiei între societăţile de capitaluri  şi societăţile de persoane.

 Nu se poate vorbi de caracterul intuituu personae decât la societăţile de persoane, astfel încât  la o societate pe acţiuni, cum este pârâta, clauzele restrictive ale transmisibilităţii sunt admisibile numai în măsura în care aduc doar restrângeri temporare ale principiului transmisibilităţii, fără să facă total indisponibil titlul. Or, interdicţia de înstrăinare a acţiunilor în lipsa acordului AGA este una perpetuă, de vreme ce îl lipseşte pe acţionar ca individ de posibilitatea sa de a-şi cesiona liber acţiunile, obligându-l să obţină acordul majorităţii, condiţie aleatorie şi care depinde de împrejurări exterioare voinţei titularului acţiunilor în cauză, aducând atingere dreptului său intangibil de a dispune de aceste acţiuni, consacrat de art.91 din Legea nr. 31/1990 şi transformând astfel respectiva societate pe acţiuni într-o societate intuituu personae.

Tocmai pentru a proteja această liberă transmisibilitate a acţiunilor, legiuitorul a prevăzut, în art. 134 din  Legea nr. 31/1990 dreptul acţionarului de a se retrage din societate dacă se schimbă forma societăţii, având în vedere că, printr-o astfel de schimbare a formei societăţii dreptul său de a-şi cesiona liber acţiunile ar fi îngrădit. Or, chiar dacă în cauză nu s-a hotărât schimbarea formei societăţii, condiţionarea cesiunii acţiunilor către persoane care nu sunt acţionari de aprobarea  adunării generale extraordinare a acţionarilor are, asupra dreptului acţionarului de a-şi cesiona liber acţiunile acelaşi efect.

De altfel, chiar modul de introducere a acestei clauze, printr-o modificare a actului constitutiv, care reprezintă numai voinţa majorităţii, neagă dreptul acţionarului minoritar de a-şi proteja dreptul său, care este un drept individual, iar nu colectiv, la înstrăinarea acţiunilor sale, aducându-se astfel atingere chiar atributelor dreptului de proprietate consacrat de art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (în a cărui aplicare titlurile de credit au fost considerate ca bunuri în sensul Convenţiei), de art.44 din Constituţie şi de art.480 Cod civil.

Asupra sancţiunii unei astfel de dispoziţii, instanţa apreciază că această clauză este lovită de sancţiunea nulităţii absolute, întrucât contravine unor principii imperative, astfel încât poate fi invocată oricând.

În consecinţă şi acest punct al Hotărârii AGEA urmează a fi anulat.

3.Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 12.2, ultima teză „În cazul în care preţul de vânzare este mai mic decât cel prevăzut în oferta de vânzare, societatea va dobândi acţiunile înstrăinate la valoarea lor nominală şi le va anula în condiţiile legii”.

Potrivit art.98 din Legea 31/1990, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor.

Acţiunile, ca titluri de valoare, având un caracter autonom, drepturile şi obligaţiile născute din acest titlu sunt independente faţă de actul juridic din care  s-au născut, astfel că dobânditorul, devenit titular al unui drept propriu, nu pierde această calitate decât în condiţiile Legii nr.31/1990.

Legea societăţilor comerciale, prevede în art.98, sus-citat, că „dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transmite prin declaraţia făcută în registrul de acţiuni al emitentului, subscrisă  de cedent şi de cesionar sau de mandatarul lor şi prin menţiunea făcută pe acţiune”. Cesionarea acţiunilor se realizează deci prin voinţa părţilor cedent-cesionar, şi nu prin voinţa unui terţ, fie el şi societatea comercială.

Pe lângă voinţa titularului acţiunii, dreptul de proprietate poate fi pierdut, în condiţiile art.100 din Legea 31/1990, ca o sancţiune, anume în cazul în care acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează, situaţie în care consiliul de administraţie va putea decide, fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele neefectuate, fie anularea acţiunilor nominative.

In cauză, modificarea actului constitutiv este străină de această ipoteză, a neîndeplinirii condiţiei plăţii valorii eşalonate a acţiunilor.

În aceste condiţii, prevederea din actul constitutiv care sancţionează înstrăinarea acţiunilor  la un preţ mai mic decât cel la care acestea au fost oferite în vederea dreptului de preemţiune al acţionarilor societăţii acesteia prin dobândirea de către societate a acţiunilor care fac obiectul unei astfel de cesiuni la valoarea lor nominală echivalează practic cu excluderea  acţionarului vânzător din societate.

Or, conform Legii nr. 31/1990 sancţiunea excluderii se aplică doar în cazul asociaţilor din societăţile în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată şi acţionarilor comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni (în cazurile prevăzute de art. 222 şi/sau în cele prevăzute în actul constitutiv al unor astfel de societăţi), dar nu şi în cazul societăţilor pe acţiuni, art. 100 din Legea nr. 31/1990 instituind posibilitatea excluderii acţionarului în mod indirect, ca sancţiune, doar în cazul în  care acesta nu a făcut plata vărsămintelor datorate în termenele prevăzute de lege pentru acţiunile subscrise, ipoteză care nu se regăseşte în modificarea adusă actului constitutiv.

Mai mult, această măsură echivalează practic cu o expropriere de fapt şi cu o ingerinţă în dreptul de proprietate al acţionarului în interpretarea art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, de vreme ce acţionarul se vede astfel lipsit de acţiunile sale, primind în schimb doar o despăgubire calculată la valoarea nominală a acţiunilor. Or, prin comparaţie, art. 134 din  Legea nr. 31/1990, prevăzând dreptul acţionarului de a se retrage din societate dacă se schimbă forma societăţii, stabileşte această despăgubire la valoarea medie determinată de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (EVS).

De asemenea, dobândirea în acest mod de către societate a propriilor acţiuni contravine art. 103 din Legea 31/1990, potrivit căruia societatea nu poate dobândi propriile sale acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama acestei societăţi, în afară de cazul în care adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte altfel, cu respectarea dispoziţiilor acestui text, respectiv:

„Autorizând dobândirea, adunarea generală extraordinară va stabili, în principal, modalităţile de dobândire , numărul maxim de acţiuni ce urmează a fi dobândite, contravaloarea lor minimă şi maximă şi perioada efectuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18 luni de la data publicării hotărârii adunării generale în M.Of., Partea a IV-a.

Valoarea  acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris.

Se pot dobândi numai acţiuni integral liberate şi numai în cazul în care capitalul social subscris este integral vărsat.

(…)Acţiunile proprii dobândite cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol vor fi înstrăinate în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor, în modul stabilit de adunarea generală extraordinară. Cele neînstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.”

Asupra sancţiunii unei astfel de dispoziţii, instanţa apreciază că această clauză este lovită de sancţiunea nulităţii absolute, întrucât contravine unor principii imperative, astfel încât poate fi invocată oricând, neoperând excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.

În consecinţă şi acest punct al Hotărârii AGA urmează a fi anulat.

4.Modificarea adusă  actului constitutiv prin art. 12.4, ultima teză: „ terţul cesionar va deveni proprietar  de la data depunerii certificatului fiscal din care să rezulte inexistenţa datoriilor la bugetul de stat. Existenţa datoriilor dă dreptul societăţii de a dobândi respectivele acţiuni la valoarea nominală şi de a le anula în condiţiile legii”.

Ca şi în cazul sancţiunii excluderii pentru nerespectarea de către acţionarul vânzător a dreptului de preemţiune al acţionarilor societăţii la cesiunea acţiunilor către terţi şi pentru aceleaşi motive,  instanţa apreciază că această clauză reprezintă o ingerinţă nejustificată a societăţii într-un raport care se stabileşte între cedent şi cesionar, după cum am arătat mai sus, conform art.98 din Legea 31/1990, potrivit căruia, dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise în formă materială se transmite prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor.

Acţiunile, ca titluri de valoare, având un caracter autonom, drepturile şi obligaţiile născute din acest titlu sunt independente faţă de actul juridic din care  s-au născut, astfel că dobânditorul, devenit titular al unui drept propriu, nu pierde această calitate decât în condiţiile Legii nr.31/1990, respectiv în condiţiile art.100 din Legea 31/1990, condiţii neîntrunite în speţă.

Pentru considerentele arătate la punctul anterior, instanţa apreciază ca fiind încălcate prin această clauză şi dispoziţiile art.103 şi art.222 din Legea 31/1990.

Asupra sancţiunii unei astfel de dispoziţii, instanţa apreciază că această clauză este lovită de sancţiunea nulităţii absolute, întrucât contravine unor principii imperative, astfel încât poate fi invocată oricând.

În consecinţă şi acest punct al Hotărârii AGA urmează a fi anulat.

Sunt însă nefondate ultimele două motive de nulitate parţială invocate în capătul subsidiar de cerere privind anularea în parte a Hotărârii AGEA, referitoare la următoarele modificări aduse actului constitutiv:

5. Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 17.1: „Exerciţiul atribuţiilor menţionate la literele b,c,f,d,g,şi j va fi delegat consiliului de  administraţie sau administratorului unic prin prezentul act constitutiv sau prin hotărâre a adunării  generale extraordinare”.

Reclamantul susţine că art.114 din Legea nr. 31/1990 stabileşte limitativ situaţiile în care consiliului de administraţie sau administratorului unic i se pot delega anumite atribuţii, iar punctul d, referitor la „înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică” nu este inclus pe lista  acelor atribuţii ce pot fi delegate consiliului de administraţie.

Susţinerea reclamantului este nefondată.

Art.114 din Legea nr. 31/1990 se coroborează cu art.113 lit.d, potrivit căruia Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor hotărăşte „înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel”.

 Formularea art.113 lit.d, „dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel” denotă caracterul dispozitiv al acestei norme, de la care se poate deroga prin actul constitutiv, ceea ce s-a întâmplat în speţă. Acest caracter dispozitiv face ca motivul de nulitate invocat de reclamant cu privire la acest text să fie tardiv introdus, în condiţiile în care, cu privire la motivele de nulitate relativă, instanţa a admis excepţia tardivităţii. De altfel, în raport de cele reţinute anterior, rezultă şi netemeinicia acestui motiv. 

6.Modificarea adusă actului constitutiv prin art. 18 alin. 4: „Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor, la prima convocare este necesară prezenţa acţionarilor reprezentând minim 60% din capitalul social”.

Reclamantul susţine că Legea nr. 31/1990 (art. 115) stabileşte pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare cerinţele unui cvorum minim, respectiv prezenţa acţionarilor reprezentând 3 din capitalul social pentru prima convocare, iar prin actul constitutiv se poate deroga de la pragul de cvorum prevăzut de lege numai în sensul creşterii acestuia, nu şi în vederea scăderii lui.

Potrivit art.115 din Legea nr. 31/1990,  pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare, când actul constitutiv nu dispune altfel sunt necesare:

- la prima convocare, prezenţa acţionarilor reprezentând trei pătrimi din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social;

- la convocările următoare, prezenţa acţionarilor reprezentând jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel puţin o treime din capitalul social.

Instanţa reţine că textul art.115 conţine o diferenţă substanţială faţă de redactarea  art.112 alin.1 din acelaşi act normativ care prevede că „pentru validitatea deliberărilor adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social reprezentat în adunare, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevede o majoritate mai mare”.

Formularea art.115, „când actul constitutiv nu dispune altfel” nu prevede această distincţie, ca în cazul art.112 alin.1, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), rezultând astfel că actul constitutiv poate deroga de la limitele minime de cvorum şi de majoritate de vot pentru adunarea generală extraordinară, prevăzute în art.115, indiferent dacă este vorba de o majoritate mai mare sau mai mică.

 Formularea, „când actul constitutiv nu dispune altfel” denotă caracterul dispozitiv al acestei norme, de la care se poate deroga prin actul constitutiv, ceea ce s-a întâmplat în speţă. Acest caracter dispozitiv face ca motivul de nulitate invocat de reclamant cu privire la acest text să fie tardiv introdus, în condiţiile în care, cu privire la motivele de nulitate relativă, instanţa a admis excepţia tardivităţii. De altfel, în raport de cele reţinute anterior, rezultă şi netemeinicia acestui motiv. 

Pentru aceste motive, tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de către reclamant, a admis în parte capătul subsidiar de cerere privind anularea în parte a aceleiaşi hotărâri şi a anulat în parte Hotărârea nr. 7/24.12.2005 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC M CF SA, în ceea ce priveşte modificările aduse actului constitutiv al societăţii la următoarele articole: art. 10.3, teza a 2-a; art.12.2, teza 1; art. 12.2, ultima teză; art. 12.4, ultima teză, respingând, pe cale de consecinţă, celelalte aspecte din acest capăt subsidiar de cerere privind anularea modificărilor aduse actului constitutiv al societăţii la  articolele 17.1 şi 18 alin.4.

Domenii speta

Spete similare