Confirmare plan reorganizare

Sentinţă civilă 5573 din 14.05.2012


Dosar nr. 55668/3/2010

¬¬¬¬

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECTIA A VII-A CIVILĂ

SENTINŢA NR: 5573

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 14.05.2012

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREŞEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC: PREPELIŢĂ NICOLAE

GREFIER: IUCIUC ŞTEFAN ADRIAN

Pe rol fiind soluţionarea cauzei comerciale, având ca obiect procedura insolvenţei în dispoziţiile lg.85/2006, privind pe debitoarea RC

Dezbaterile in fond ale cauzei a avut loc in şedinţă publica de la data de 07.05.2012 fiind consemnate in încheierea de şedinţă de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părţilor sa depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 14.05.2012.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă constată următoarele:

La data de 17 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 55668/3/2010 cererea debitor RC prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 27 şi următoarele din Legea 85/2006, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară.

În motivare în fapt a cererii debitoarea arată că datorită conjuncturii economice a început să aibă greutăţi financiare. Mai arată că are posibilităţi reale de redresare.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Cererea a fost legal timbrată şi însoţită de înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

La data de 22.11.2010 prin încheiere s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitor şi a fost numit administrator judiciar SCD

După definitivarea tabelului de creanţe a depus plan de reorganizare debitorul, prin administratorul special, plan care a fost aprobat de adunarea creditorilor debitorului prin votul exprimat în favoarea lui de către creditorii salariaţi (0,73%), creditorii bugetari (circa 15%) şi o categorie mai puţin obişnuită a creditorilor ”strategici”, a cărui componenţă este necunoscută şi deci nu se ştie cum a participat la vot, pentru că în tabelul definitiv sunt trecuţi doar creditori garantaţi, bugetari, salariaţi, chirografari şi asociaţii debitoarei, planul fiind respins de către creditorii garantaţi (31% din masa credală) şi chirografari (circa 53%). Deci majoritatea masei credale (84%) a respins planul de reorganizare.

La data de 23 februarie 2012 administratorul judiciar SCD  a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare propus de debitor.

Planul fiind adoptat de adunarea creditorilor în condiţiile arătate mai sus, judecătorul sindic a procedat la numirea unui practician în insolvenţă, BDOBR , care a analizat din punct de vedere legal şi economic planul propus de debitorul RD.

În analiza făcută de practicianul în insolvenţă BDOBR se arată:

Planul de reorganizare propus de către societatea debitoare nu respecta prevederile art. 95 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, in sensul ca:

Planul prezintă, in mod eronat, ca plata creanţelor garantate va fi efectuata in proporţie de 67% in perioada celor 3 ani de executare a acestuia.

De fapt, creanţele garantate vor fi achitate numai in proporţie de 24,12% in perioada propusa pentru realizarea Planului, diferenţa de pana la 67% urmând sa fie transformata in linii de credit la sfarsitul perioadei de implementare a Planului de reorganizare. Nu exista acordul expres al creditorilor garantati privind prelungirea termenelor liniilor de credit.

Desi Planul de reorganizare prevede un program de plaţi ce are in vedere atat categorii de creanţe defavorizate, cat si categorii de creanţe nedefavorizate, in speţa nu exista decât categorii de creanţe defavorizate, conform legii.

Cea de-a patra categorie de creanţe (conform art. 100, alin. (3), lit. d) nu poate fi luata in considerare ca si categorie distincta la votul Planului de reorganizare, deoarece nu indeplineste condiţiile impuse de art. 96, alin. (1) indice 1 din Legea 85/2006. Astfel, planul propune, ca şi categorie distinct de creditor, categoria furnizorilor indispensabili. Or, este necesar a se stabili dacă lista acestor creditori a fost depusă la dosar, lucru care nu s-a întâmplat.

Planul nu indeplineste condiţia imperativa prevăzută la art. 101 alin. (2) lit. a) din lege, in ceea ce priveşte tratamentul aplicabil categoriilor de creanţe care au votat impotriva Planului de reorganizare.

Planul se bazeaza pe creşterea continuă a distribuţiei, debitoarea neprecizand modul in care se poate realiza o astfel de creştere. O creştere a distribuţiei inseamna, in esenţa, largirea bazei de clienţi. Or acest lucru nu se poate realiza continuu, nelimitat, asa cum arata Debitoarea. Mai mult, debitoarea se contrazice afirmand faptul ca una dintre cauzele majore care au condus la declanşarea procedurii insolventei este tocmai "pierderea portofoliului de clienţi, fata de tendinta pronuntata a companiilor de reducere a costurilor", precum si "scaderea vanzarilor generate de criza economica care a modificat prioritatile consumatorilor finali". De asemenea, debitoarea nu demonstrează faptul ca a incheiat contracte si nici ca este in negocieri cu clienţi noi.

!n lipsa unor contracte ferme cu clienţi noi care sa fie prezentate in susţinerea celor afirmate prin Plan si fata de faptul ca premisele nu s-au schimbat (contextul economic general este nefavorabil, ritmul de creditare este foarte incetinit, exista o lipsa acuta de lichiditati, etc.), premisa de creştere continua a distributiei Debitoarei este nefezabila.

Una din ipotezele principale ale Planului este orientarea către clienţii de tipul reţelelor de magazine multinaţionale la care gradul de recuperare este 100%. Debitoarea isi exprima doar speranţa de a accesa multinaţionalele ca si clienţi, fara a arăta vreun plan concret de acţiune sau vreo dovada a demarării negocierilor cu astfel de clienţi.

Concentrarea portofoliului "pe produsele cu vanzari si marje mari" si "creşterea expunerii pe canalele de distributie cu marje mari si diminuarea expunerii pe canalele de distributie cu marje mici" este o alta ipoteza avuta in vedere prin Plan.

Debitoarea face referiri foarte vagi la faptul ca portofoliul de produse si clienţi se va concentra pe elementele cu profitabilitate crescută, neargumentand modul in care se va implementa acest lucru.

Debitoarea nu explica modul de realizare a acestor obiective si nici nu cuantifica schimbările in portofoliul de produse si clienţi, pentru a putea cuantifica impactul aplicarii acestei strategii.

Debitoarea isi asuma impunerea unei politici de preţuri clienţilor, operaţiune ce nu apare ca fiind fezabila, data fiind puterea de negociere scăzută a debitoarei fata de actualii si viitorii clienţi.

In Plan se prevede o viteza de rotatie a stocurilor de 7-10 zile, ceea ce este in contradicţie cu viteza de rotatie istorica a stocurilor (care a fost, in perioada cea mai buna a activitatii debitoarei, 29 de zile in 2008). Nu se prevede în Plan cum se poate realiza efectiv o astfel de performanta. Activitatea de comerţ necesita un capital de lucru (constând in stocuri) iniţial substantial, fapt care nu este evidentiat in cadrul Planului. De asemenea, nu se mentioneaza sursa finantarii nevoii de capital de lucru si nici necesarul de numerar.

In plan este prevăzut a se genera un profit operaţional cumulat pe trei ani în suma de 2.988 mii RON, in timp ce, suma totala cumulata a creanţelor este de aproximativ 10.492 mii RON.… Prin urmare, debitoarea afirma in mod fals faptul ca se vor achita creanţe de 10,492 mii RON (asa cum se prevede in programul de plaţi), in realitate neputand onora decât aproximativ 28% din obligaţiile de plata asumate prin programul de plăţi, deficitul total ramas de acoperit fiind de aproximativ 7.504 mii RON.

După depunerea acestor concluzii la termenul din 7 mai 2012, administratorul special a depus la dosar ”Obiecţiuni” la aceste concluzii în care încearcă să clarifice unele elemente ale planului de reorganizare care, la prima vedere, nu ar fi fost înţelese corect de către cel care analizat planul, BDOBR

Judecătorul sindic va respinge însă aceste obiecţiuni cu motivarea că planul de reorganizare trebuie să cuprindă toate elementele, toţi indicatorii economici care să permită o analiză corectă a şanselor sale de reuşită şi care, totodată să prevadă şi mijloacele necesare punerii sale în aplicare. Un plan de reorganizare nu trebuie să fie ”clarificat” cu ajutorul unor obiecţiuni care să ofere şi o interpretare corectă a instrumentelor folosite de acesta, a metodelor utilizate la întocmirea lui. Limbajul pe care ar trebui să-l folosească trebuie să fie înţeles de specialişti.

Dacă debitorul, prin administratorul special, a considerat că practicianul care a analizat planul nu a înţeles corect terminologia din plan sau anumite aspecte din acesta, atunci, clarificările pe care redactorul planului ar fi vrut să le facă trebuiau incluse în plan şi planul supus din nou votului. Planul trebuie să să ofere elemente suficiente de interpretare, înţelegere, punere în aplicare, şi nu să fie pe deplin înţeles cu ajutorul unui instrument ajutător, exterior lui, cum este cazul obiecţiunilor făcute de administratorul special.

Faţă de concluziile riguroase şi la obiect ale analizei făcute de practicianul în insolvenţă BDO Business Restructuring SPRL judecătorul sindic apreciază că şansele de redresare a debitoarei sunt inexistente, planul de reorganizare prevăzând obiective mari, imposibil de atins, ce presupun metode fanteziste de punere în aplicare.

Pe acest fond, judecătorul sindic nu va confirma planul de reorganizare, chiar dacă acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor, în condiţii destul de neobişnuite, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei pentru a dispune declanşarea procedurii falimentului.

Astfel, analizând materialul probator existent la dosar, judecătorul sindic constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 al. 1 lit. B din Legea 85/1006, urmând să dispună intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului RD

În baza art. 107 alin. 2 din lege va ridica dreptul de administrare al debitorului şi se va dispune dizolvarea acestuia.

De asemenea, în vederea evitării pericolului înstrăinării unor bunuri din patrimoniul debitorului, va dispune sigilarea acestora conform art.  113 din lege.

Va stabili un termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii şi de întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Va desemna lichidator judiciar pe SCD, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1500 lei din averea debitorului, încetând cu acest moment atribuţiile administratorului judiciar.

Va stabili termenele limită conform art. 107 alin 3, raportat la art. 108 alin. 2 din lege.

În baza art.108 alin 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, va dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin. 2 lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii.

Pentru continuarea procedurii, va acorda termen 15 octombrie 2012 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge obiecţiunile făcute de administratorul special al debitorului RD  PVO, la Punctul de vedere depus de BDOBR  în temeiul art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Respinge cererea de confirmare a planului de reorganizare a debitoarei RD, cerere formulată de administratorul judiciar al acesteia SCD.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului RD

În temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 29 iunie 2012; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 30 iulie 2012; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 19 august 2012; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 30 august 2012.

Numeşte lichidator judiciar pe SCD, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.

În temeiul art. 108 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin. 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin 2 lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 15 octombrie 2012, C. 11, ora 09.00.

Executorie.

Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 mai 2012.

Preşedinte, Grefier,

Red. NP

3 ex./25 mai 2012