Competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite

Legea nu impune în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a indica forma de executare ce va fi în concret aplicată, motiv pentru care acesta nu are nici obligaţia de a preciza bunurile debitorului sau eventualii terţi popriţi ori de a depune dovezi în acest sens. Competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite se determină prin raportare la solicitarea executorului judecătoresc, acesta prefigurând aspectul că în raza instanţei solicitate se va desfăşura executarea silită, legea permiţându-i expres ca ulterior acestui moment să aleagă forma concretă de executare

Potrivit disp. art. 3731 alin. 4 pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat.

Ca atare, instanţa de executare, învestită legal cu soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite, potrivit disp. art. 3731 alin. 1 C. proc. civ., respinge această cerere dacă constată necompetenţa organului de executare, iar nu propria sa necompetenţă.

În ipoteza în care instanţa apreciază că nu este competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite, nu procedează la soluţionarea acesteia în sensul respingerii sale (tocmai pentru că nu are competenţa de a soluţiona fondul cererii), ci are obligaţia să aplice disp. art. 334 alin. 2 C. proc. civ., trimiţând dosarul cauzei instanţei în drept să hotărască.

Încuviinţarea executării silite constituie o condiţie prealabilă şi obligatorie demarării procedurii execuţionale propriu-zise, garanţie a legalităţii acesteia, motiv pentru care la data promovării cererii vizând acest obiect nu există în curs o executare silită în concret, ci aceasta urmează a se produce ulterior, potrivit opţiunii executorului judecătoresc raportat la solicitarea creditorului.

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a prevăzut posibilitatea pentru executorul judecătoresc de a solicita încuviinţarea executării silite, fără a preciza în prealabil forma de executare ce va fi demarată în vederea realizării drepturilor creditorului, urmând ca ulterior obţinerii încuviinţării, să decidă forma de executare concretă, potrivit opţiunii sale, în limitele de competenţă ale instanţei de executare.

Din moment ce legea nu impune în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a indica forma de executare ce va fi în concret aplicată, este evident că acesta nu are nici obligaţia de a preciza bunurile debitorului sau eventualii terţi popriţi ori de a depune dovezi în acest sens.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite se determină prin raportare la solicitarea executorului judecătoresc, acesta prefigurând aspectul că în raza instanţei solicitate se va desfăşura executarea silită, legea permiţându-i expres ca ulterior acestui moment să aleagă forma concretă de executare. A interpreta în sensul că executorul judecătoresc are obligaţia de a preciza de la început locul executării înseamnă a statua contrar dispoziţiilor legale care îi dau posibilitatea de a opta în privinţa formei de executare ulterior momentului încuviinţării executării silite.

Dispoziţiile ce reglementează competenţa de drept comun sunt inaplicabile în ipoteza cererii de încuviinţare a executării silite, a cărei soluţionare este de competenţa instanţei de executare stabilită în mod expres de disp. art. 373 alin. 2 C. proc. civ., prevederi legale cu caracter special şi incidente ca atare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 17.01.2012, sub nr. 1491/301/2012, B.E.J. Dobranici Doina Crenguţa a solicitat încuviinţarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin RNCB3AM 0453756 şi RNCB3AM 0453792 privind pe creditoarea S.C. Chorus Marketing and Distribution S.R.L., pe debitoarea S.C. Europaddy Transport-Export S.R.L. şi pe avalistul Martinov Paul.

Prin încheierea pronunţată în data de 26.01.2012, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins cererea de încuviinţare a executării silite, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că disp. art. 3731 alin. 4 pct. 1 C. proc. civ. se referă la competenţa instanţei care încuviinţează executarea silită şi, având în vedere că sediul debitorilor este în Bucureşti, sector 5, iar creditoarea nu menţionează în mod concret forma de executare pe care doreşte să o urmeze, a constatat că cererea nu este de competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, sub nr. 1491/301/2012, la data de 10.04.2012.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-creditoare a specificat că doreşte executarea silită prin toate formele de executare.

În dovedirea recursului, recurenta-creditoare a anexat la dosar informaţii din sistemul Ecris.

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul constată că primă instanţă a respins cererea de încuviinţare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin RNCB3AM 0453756 şi RNCB3AM 0453792 privind pe creditoarea S.C. Chorus Marketing and Distribution S.R.L., pe debitoarea S.C. Europaddy Transport-Export S.R.L. şi pe avalistul Martinov Paul, pentru considerentul lipsei competenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, raportat la disp. art. 3731 alin. 4 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 3731 alin. 4 pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat.

Ca atare, instanţa de executare, învestită legal cu soluţionarea unei cereri de încuviinţare a executării silite, potrivit disp. art. 3731 alin. 1 C. proc. civ., respinge această cerere dacă constată necompetenţa organului de executare, iar nu propria sa necompetenţă, cum în mod eronat a interpretat prima instanţă aceste dispoziţii legale.

În ipoteza în care instanţa apreciază că nu este competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite, nu procedează la soluţionarea acesteia în sensul respingerii sale (tocmai pentru că nu are competenţa de a soluţiona fondul cererii), ci are obligaţia să aplice disp. art. 334 alin. 2 C. proc. civ., trimiţând dosarul cauzei instanţei în drept să hotărască.

În al doilea rând, tribunalul constată că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite cu care a fost învestită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit disp. art. 3731 alin. 1 C. proc. civ., cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.

În conformitate cu disp. art. 373 alin. 2 C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, raportat la disp. art. 3731 alin. 3 C. proc. civ., în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Încuviinţarea executării silite constituie o condiţie prealabilă şi obligatorie demarării procedurii execuţionale propriu-zise, garanţie a legalităţii acesteia, motiv pentru care la data promovării cererii vizând acest obiect nu există în curs o executare silită în concret, ci aceasta urmează a se produce ulterior, potrivit opţiunii executorului judecătoresc raportat la solicitarea creditorului.

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a prevăzut posibilitatea pentru executorul judecătoresc de a solicita încuviinţarea executării silite, fără a preciza în prealabil forma de executare ce va fi demarată în vederea realizării drepturilor creditorului, urmând ca ulterior obţinerii încuviinţării, să decidă forma de executare concretă, potrivit opţiunii sale, în limitele de competenţă ale instanţei de executare.

Din moment ce legea nu impune în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a indica forma de executare ce va fi în concret aplicată, este evident că acesta nu are nici obligaţia de a preciza bunurile debitorului sau eventualii terţi popriţi ori de a depune dovezi în acest sens.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite se determină prin raportare la solicitarea executorului judecătoresc, acesta prefigurând aspectul că în raza instanţei solicitate se va desfăşura executarea silită, legea permiţându-i expres ca ulterior acestui moment să aleagă forma concretă de executare. A interpreta în sensul că executorul judecătoresc are obligaţia de a preciza de la început locul executării înseamnă a statua contrar dispoziţiilor legale care îi dau posibilitatea de a opta în privinţa formei de executare ulterior momentului încuviinţării executării silite.

Dispoziţiile ce reglementează competenţa de drept comun sunt inaplicabile în ipoteza cererii de încuviinţare a executării silite, a cărei soluţionare este de competenţa instanţei de executare stabilită în mod expres de disp. art. 373 alin. 2 C. proc. civ., prevederi legale cu caracter special şi incidente ca atare.

Având în vedere că solicitarea executorului judecătoresc de încuviinţare a executării silite este adresată Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în considerarea desfăşurării ulterioare a procedurii de executare pe raza sa teritorială, aceasta este instanţă de executare, competentă fiind să încuviinţeze executarea silită. 

Tribunalul reţine că dreptul de creanţă al recurentei-creditoare este constatat prin titlu executoriu, fiind astfel îndeplinite disp. art. 372 C. proc. civ., art. 106 raportat la art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, că acesta este învestit cu formulă executorie şi că dreptul de creanţă are caracter cert, lichid şi exigibil, potrivit disp. art. 379 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite recursul, modificând în tot încheierea recurată în sensul admiterii cererii şi a încuviinţării executării silite a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin RNCB3AM 0453756 şi RNCB3AM 0453792, privind pe creditoarea S.C. Chorus Marketing and Distribution S.R.L., pe debitoarea S.C. Europaddy Transport-Export S.R.L. şi pe avalistul Martinov Paul. 

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A  IV-A  CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1125 R/19.04.2012

Domenii speta

Spete similare