Atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere. Fapte săvârşite de administratorul statutar după deschiderea procedurii insolvenţei

Decizie 699 din 22.06.2010


Prin sentinţa comercială nr.3250/F/28.11.2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei, iar prin sentinţa comercială nr.248/F/13.05.2008 s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului S.C. M.T. S.R.L. 

 În tabelul definitiv consolidat al creanţelor au fost înscrişi patru creditori, respectiv D.G.F.P. cu o creanţă în cuantum de 16.849 lei, S.C. R.D. S.A. cu o creanţă în cuantum de 9.788,66 lei, S.C. R.T.  S.R.L. cu o creanţă în cuantum de 18.152,40 lei şi S.C. E.P. S.R.L. cu o creanţă în cuantum de 55.926,18 lei.

Pârâtul a avut calitatea de asociat unic şi de administrator al societăţii debitoare de la data înfiinţării acesteia – 20.03.2003 şi până la intrarea în  faliment.

Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Răspunderea prevăzută de aceste dispoziţii legale presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care răspunde.

S-a reţinut că, în cauză au fost îndeplinite toate aceste condiţii ale răspunderii reglementate de art. 138 din legea 85/2006.

În cauză a fost întocmit un raport privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei, în baza documentelor contabile aferente perioadei 30.06.2004 - 31.12.2006 (fila 87) şi o completare la acesta în baza documentelor contabile aferente perioadei 31.12.2006 – 30.04.2008 (filele 194-197).

Din raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, astfel cum a fost completat, ce nu a fost contestat, a rezultat că pârâtul a ridicat din societate, în luna ianuarie 2007, suma de 23.000 lei pe care nu a restituit-o şi nici nu a justificat-o pe bază de documente legale. De asemenea societatea debitoare înregistra la data de 30.04.2008 disponibilităţi băneşti în contul ”casa” în cuantum de 56.165,66 lei, ce nu au fost predate lichidatorului judiciar. S-a observat faptul că sumele de bani au fost ridicate de către pârât după deschiderea procedurii insolvenţei şi este neîndoielnic faptul că au fost utilizate în interesul personal al acestuia.

De asemenea pârâtul a emis, după deschiderea procedurii insolvenţei, un bilet la ordin în beneficiul creditorului S.C. E.P. S.R.L., pentru suma de 55.926,18 lei, care a fost refuzat la plată din cauza lipsei totale de disponibil. Pârâtul a achiziţionat materiale de construcţii de la acest creditor, pe care însă le-a valorificat sau utilizat în interes propriu, deoarece acest debit nu s-a regăsit înscris în soldul contului 401.

În luna decembrie 2008 pârâtul a efectuat operaţiuni contabile în scopul reducerii soldului unor conturi faţă de situaţia acestora la 30.11.2008, fără a întocmi documente contabile justificative. Astfel a fost diminuat soldul contului „clienţi neîncasaţi” de la 143.529,06 lei la 17.455,76 lei. Pentru această din urmă sumă a fost formulată cerere de înscriere a creanţei împotriva S.C. V. S.A., cerere ce a fost respinsă ca fiind tardivă.

În lipsa unor documente contabile justificative s-a concluzionat că o parte din clienţi au fost încasaţi fără înregistrarea operaţiunilor în contabilitate şi că aceste sume au fost folosite de către pârât în interes personal.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ a promovat recurs pârâtul, U.M., fost administrator statutar al societăţii comerciale debitoare, considerând-o nelegală, motivat de faptul că din actele dosarului rezultă că nu se face vinovat de nici o faptă prevăzută de art.138 din Legea nr.85/2006.

Recursul a fost apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr.3250 din 28 noiembrie 2006, s-a deschis procedura insolvenţei privind S.C. M.T. S.R.L.; prin considerentele sentinţei civile recurate, s-a reţinut că pârâtul a ridicat din societate suma de 23.000 lei în ianuarie 2007 şi nu a predat lichidatorului suma de 56.165,66 lei ce era înregistrată în societate la 30 aprilie 2008.

De asemenea, s-a mai arătat că după deschiderea procedurii insolvenţei, a emis un bilet la ordin în valoare de 55.426,18 lei şi a efectuat operaţiuni contabile.

În conformitate cu art.138 (1) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, să fie suportat de membrii organelor de reprezentare din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de alte persoane care au cauzat stare de insolvenţă a debitoarei; faţă de cele mai sus menţionate, a rezultat că faptele ce se impută recurentului au avut loc după data de 28.11.2006 când s-a deschis procedura insolvenţei.

Instanţa de fond nu făcut nici o referire la perioada anterioară deschiderii insolvenţei, astfel că în mod greşit s-a făcut aplicarea art.138 din legea nr.85/2006 şi pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, a fost modificată în tot sentinţa şi a fost respinsă cererea de angajare răspundere administrator.