Prima zi de înfăţişare - Sancţiunea decăderii

PRIMA ZI DE ÎNFĂŢIŞARE

SANCŢIUNEA DECĂDERII

Art. 134 Cod procedură civilă

În conformitate cu dispoziţiile art. 134 Cod procedură civilă este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

La prima zi de înfăţişare legea permite efectuarea unor acte de procedură menite a întregi cadrul iniţial al procesului şi de a suplini anumite lipsuri semnalate până la această dată.

Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfăţişare atrage, de regulă, sancţiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.

Conform art. 132 Cod procedură civilă reclamantul are dreptul la prima zi de înfăţişare, să ceară instanţei un termen pentru întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată.

Întrucât textul de lege nu  are caracter imperativ reclamantul poate şi după prima zi de înfăţişare să-şi modifice cererea dar numai dacă pârâtul nu se opune.( Decizia nr. 1302/02.12.2008).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti sub nr. 466/232/2008, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâţii M.T.C., M.D. şi M.A. solicitând să se constate că este proprietara suprafeţei de 1,5 ha teren agricol cumpărat de la numita M.I., mama pârâţilor, decedată în anul 2003.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 2001 a cumpărat suprafaţa de teren menţionată în baza unei chitanţe olografe de la pârâtul M.T.C., contra sumei de 12.000.000 lei vechi, urmând ca ulterior să perfecteze actul de vânzare cumpărare cu mama acestuia care era proprietara terenului. Se susţine în continuare că aceasta din urmă l-a împuternicit pe fiul ei M.T.C. să dispună de suprafeţele de teren aflate în oraşul Găeşti şi în Pătroaia, după aprecierea sa.

A mai arătat reclamanta că deşi a făcut demersuri repetate pentru încheierea actului de vânzare cumpărare, pârâţii, în calitate de moştenitori, nu i-au pus la dispoziţie documentele necesare pentru încheierea contractului în formă autentică.

Prin sentinţa civilă nr. 1119/30.05.2008 Judecătoria Găeşti a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.D. şi M.A şi a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.D. şi M.A., aceasta este neîntemeiată, că reclamanta se pretinde proprietara unei suprafeţe de teren cuprinsă în titlul de proprietate emis pe numele defunctei M.I. iar pârâţii se pretind a fi moştenitorii acesteia, că în cauză nu s-a făcut dovada dezbaterii succesiunii defunctei şi realizării partajului succesoral şi că toţi moştenitorii defunctei au calitate procesuală pasivă, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate trebuind a fi soluţionară în contradictoriu cu ei.

S-a mai reţinut că reclamantul a fost decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată deşi o astfel de cerere poate fi formulată şi după trecerea termenului prevăzut de lege, în cauză pârâtul M.T.C s-a opus modificării cererii de chemare în judecată după trecerea primei zi de înfăţişare, că în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei din depoziţia martorilor audiaţi şi din susţinerea reclamantei se constată că terenul în cauză se află în posesia acesteia din urmă şi nu a fost lucrat niciodată de pârâţi, că pârâtul M.T.C., în susţinerea inadmisibilităţii acţiunii în constatarea dreptului de proprietate invocă posibilitatea reclamantei de a cere direct realizarea dreptului referindu-se expres la dreptul de a-i fi restituită suma achitată cu titlu de preţ, că în aprecierea admisibilităţii acţiunii în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului nu are nicio relevanţă faptul că reclamanta ar avea posibilitatea anulării sau rezoluţiunii unei convenţii sau ar avea posibilitatea valorificării efectelor unei clauze de dezicere, toate acestea neinteresând dreptul de proprietate pretins de reclamantă şi neînsemnând realizarea dreptului de proprietate asupra terenului şi că actul juridic încheiat de cele două părţi la data de 10.10.2001 în forma unui înscris sub semnătură privată nu îndeplineşte condiţia de formă prevăzută ad validitatem pentru actele de înstrăinare a terenurilor astfel că nu poate fi vorba de transmiterea dreptului de proprietate, convenţia respectivă putând avea cel mult valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, trebuind a fi cercetată în acest sens, existenţa sau inexistenţa unui pact asupra unei succesiuni viitoare.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs reclamanta şi pârâtul M.D.

Reclamanta recurentă a arătat că iniţial a solicitat să se constate că este proprietara terenului în suprafaţă de 1,5 ha iar apoi a modificat cererea solicitând pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, că în esenţă nu este o modificare a acţiunii ci o întregire a acesteia, că prima instanţă a omis să analizeze speţa în lumina prevederilor art. 5 alin. 2 Cap. X din Legea nr. 247/2005, că terenul se află în masa succesorală, că în conformitate cu actul sub semnătură privată urma să se încheie un act autentic, act care nu s-a mai încheiat din vina exclusivă a pârâtului, astfel că în speţă erau aplicabile prevederile art. 1073 Cod civil şi art. 111 Cod procedură civilă, articole de legi la care instanţa nu face referire.

Pârâtul recurent M.D. a susţinut că recurenta putea să-şi perfecteze actele cât timp a trăit mama pârâţilor şi că este corect să îşi recupereze suma de bani întrucât trebuie să se facă succesiunea între moştenitori.

Examinând sentinţa civilă în raport de motivele de recurs, de actele şi lucrările dosarului ca şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul a respins recursul declarat de reclamantă şi a constatat nul recursul declarat de pârât pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat de reclamantă acesta este nefondat.

Cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată în sensul că a solicitat pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi că în esenţă nu este o modificare a acţiunii ci doar o întregire a acesteia, tribunalul constată că această precizare s-a realizat la termenul din data de 9.05.2008, ulterior primei zile de înfăţişare care a fost termenul din 21.03.2008, la acea dată toate părţile au fost legal citate şi au pus concluzii.

Totodată tribunalul constată că cererea reclamantei din data de 9.05.2008 în baza căreia a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare după ce la termenul din 21.03.2008 apărătorul reclamantei menţionează obiectul acţiunii nu reprezintă o cerere de întregire a acţiunii iniţiale sau o cerere precizatoare aşa cum eronat susţine recurenta ci o evidentă cerere modificatoare a acţiunii întrucât prin intermediul ei reclamanta a urmărit să schimbe atât obiectul cererii de chemare în judecată cât şi temeiul juridic al acesteia.

Întrucât norma procedurală înscrisă în art. 132 Cod procedură civilă conţine prevederi ce sunt stabilite în interesul pârâtului ei i se conferă şi un caracter imperativ în măsura în care pârâţii nu au consimţit expres sau tacit la modificarea acţiunii ulterioară primei zile de înfăţişare ci s-au opus modificării în mod neechivoc, astfel că în mod corect prima instanţă a constatat decăderea reclamantei din dreptul de a modifica acţiunea.

Referitor la critica recurentei reclamante privind faptul că în conformitate cu înscrisul sub semnătură privată urma să se încheie un act autentic de vânzare-cumpărare şi că actul respectiv nu s-a mai încheiat din vina exclusivă a pârâtului astfel că în speţă erau aplicabile prevederile art. 1073 Cod civil şi art. 111 Cod procedură civilă, articole de legi la care instanţa nu face referire, este nefondată.

În speţă reclamanta recurentă a încheiat la data de 10.10.2001 o promisiune de vânzare-cumpărare cu pârâtul M.T.C. urmând să se prezinte la notariat în vederea încheierii unui act translativ de proprietate.

Solicitarea reclamantei recurente de a se constata dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă nu poate fi reţinută întrucât textul de lege consacră principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului de proprietate, aceasta din urmă acţiune tinzând la obţinerea unei hotărâri de constrângere a debitorului la executarea prestaţiei asumate.

Acţiunea în constatare, fiind subsidiară poate fi folosită şi este admisibilă numai atunci când părţile nu au la îndemână un alt mijloc de protecţie judiciară a dreptului lor.

În mod corect a reţinut prima instanţă că actul juridic încheiat de părţi are valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare în temeiul căreia nu poate fi transmis dreptul de proprietate asupra terenului.

Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, instanţa de fond făcând corect aplicaţia art. 111 Cod procedură civilă în sensul că reţinând netemeinicia acţiunii a respins-o.

Cât priveşte recursul declarat de către pârâtul M.D. acesta urmează a fi constatat nul.

Potrivit dispoziţiilor art. 302 Cod procedură civilă recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii or recursul formulat de recurentul pârât a fost depus direct la instanţa de recurs astfel că acesta este nul.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat de către reclamantă şi în temeiul art. 302 Cod procedură civilă a constatat nul recursul declarat de recurentul pârât.

Domenii speta

Spete similare