Efectele contractului de mandat.

Decizie 277 din 24.06.2009


Efectele contractului de mandat

Potrivit art. 1546 Cod civil, mandantul este îndatorat a îndeplini  obligatiile, contractate de catre mandatar în limita puterilor sale, dar nu este îndatorat  pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut  afara  din limitele puterilor sale.

Asupra apelului civil de fata :

Prin sentinta civila nr.4218/19.12.2008 pronuntata de Judecatoria Racari în dosarul nr.2561/284/2008, s-a admis în parte cererea principala formulata de catre reclamantul H N, împotriva pârâtilor C N, C M,  C G, astfel cum a fost completata.

S-a dispus obligarea pârâtilor C N, C G si C M  la plata sumei de 175.000 lei reprezentând daune ca urmare a nerespectarii obligatiei asumate prin antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.943/ 15.11.2006 si actul aditional la antecontract, autentificat sub nr.469/21.03.2007.

A obligat pârâtii la plata catre reclamant a sumei de 5.998 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca la data de 15.11.2006 a fost încheiat la Biroul Notarului Public Enache Amalia Florina antecontractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.943, prin care pârâtii-prin mandatar S S au promis reclamantului H N- reprezentat si acesta prin mandatar S M- înstrainarea unui teren în suprafata de 5000 mp., pretul vânzarii fiind stabilit la suma de 72.500 lei, din are s-a achitat de catre reclamant, drept avans, suma de 15.000 lei, diferenta urmând a fi achitata la data semnarii actului de vânzare-cumparare, dar nu mai târziu de 15.02.2007, prin actul aditional autentificat sub nr.469/ 21.03.2007 convenind partile ,prin aceiasi reprezentanti,prelungirea termenului de perfectare a contractului de vânzare-cumparare la data de 21.05.2007, ocazie cu care s-a mai achitat suma de 20.000 lei, tot cu titlu de avans.

Prin antecontractul de vânzare-cumparare încheiat partile s-au obligat a contracta pe viitor, astfel încât sa poata opera transferul proprietatii, fiecare având atât calitatea de promitent cât si de beneficiar.

A retinut instanta ca, la momentul la care a fost investita cu solutionarea actiunii având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act de vânzare-cumparare, promitentii vânzatori nu mai erau titularii dreptului de proprietate asupra bunului promis a-l înstraina reclamantului facând obiectul unui contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1057/ 11.06.2008, dreptul de proprietate asupra terenului fiind dobândit de numitul S N care l-a si întabulat în cartea funciara.

In aceste conditii reclamantul- beneficiar-cumparator nu mai putea cere încheierea contractului de vânzare-cumparare, vânzare încheiata de o alta persoana fiind cu rezerva fraudei valabila, astfel ca instanta a respins cererea reclamantului de pronuntare a unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare-cumparare.

Cu privire la daunele-interese solicitate pentru nerespectarea de catre promitentii-vânzatori a clauzelor negociate prin antecontractul de vânzare-cumparare, s-a apreciat ca mandatarul S S nu si-a depasit limitele mandatului deoarece dreptul de a antecontracta nu era necesar a fi stipulat în mod expres, dreptul de a contracta incluzându-l si pe acela de a antecontracta.

De altfel, culpa pentru neîncheierea contractului a apartinut pârâtilor promitenti-vânzatori care au înstrainat terenul unei alte persoane, acestia urmând a raspunde pentru prejudiciile aduse promitentului cumparator conform conventiei încheiate.

Impotriva acestei hotarâri au declarat apel pârâtii aratând ca mandatarul S S a depasit limitele mandatului în ceea ce priveste clauza referitoare la plata de cinci ori a avansului dat în cazul neîncheierii contractului, mandatul neprevazând o astfel de posibilitate.

Cererea nu a fost motivata în drept.

Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât si din oficiu, potrivit dispozitiilor art.295 Cod procedura civila retine ca, la data de 15.11.2006 pârâtii l-au împuternicit pe S S ca în numele lor si pentru ei sa vânda suprafata de teren de 5000 mp. situata în comuna Crevedia, sat Crevedia, jud.Dâmbovita,sa negocieze pretul în scopul obtinerii unui pret cât mai avantajos, sens în care se  va putea prezenta oriunde este nevoie pentru obtinerea actelor necesare vânzarii si scoaterii din circuitul agricol, va îndeplini formalitatile legale si va semna pentru primirea sumelor de bani, precum si oriunde va fi necesar.

La aceeasi data, mandatarul, în numele pârâtilor a încheiat un antecontract de vânzare-cumparare cu H N, reprezentat prin mandatar S M, pentru suprafata de 5000 mp. având inserata o clauza prin care promitentii-vânzatori se obligau ca, în caz de neexecutare a contractului sa achite promitentului- cumparator de cinci ori avansul primit, adica 85.000 lei.

Se constata asadar ca o astfel de clauza nu a fost prevazuta în contractul de mandat, depasind limitele acestuia.

Potrivit art.1545 Cod civil pentru actele sale excesive mandatarul este însa raspunzator fata de terti, în sensul ca este obligat  sa le garanteze validitatea actelor.

In continuare, art.1546 cod civil prevede ca, mandantul este îndatorat a îndeplini obligatiile contractate de catre mandatar în limita puterilor sale dar nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale.

Astfel,se constata ca apelantii –pârâti nu pot fi raspunzatori pentru ceea ce s-a obligat mandatarul lor peste limita mandatului dat,respectiv pentru clauza care prevede plata de cinci ori a avansului primit în caz de neexecutare a contractului.

De altfel, având în vedere ca terenul ce a facut obiectul antecontractului de vânzare-cumparare din 15.11.2006 a fost înstrainat ulterior la data de 11.06.2008, reiese ca nu mai este posibila încheierea contractului de vânzare-cumparare cu reclamantul care, în baza art.1073 Cod civil are dreptul la dezdaunare.

Fata de toate aceste considerente, în baza art.296 Cod procedura civila tribunalul, va admite apelul, va schimba în parte hotarârea atacata si pe fond, va obliga apelantii pârâtii la plata sumei de 35.000 lei catre reclamantul-intimat reprezentând pretul achitat.

Vor fi pastrate restul dispozitiilor sentintei.