Drepturi reale. Actiune in revendicare dupa aparitialegii nr.10/2001.

CURTEA DE APEL BUCURESTI DREPTURI REALE - ACTIUNE

SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU ÎN REVENDICARE DUPA

CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE APARITIA LEGII NR.10/2001

DECIZIA CIVILA NR.62

SEDINTA PUBLICA DIN 18.01.2007

Asupra recursurilor civile de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila 654 din 5.07.2004 pronuntata în dosarul nr.247/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei C.I.; a respins ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului S.O.; a admis actiunea formulata de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâtii S.O., S.C.S. si S.S.; a obligat pârâtul S.O. sa lase reclamantei în deplina proprietate si posesie apartamentul nr.3 situat în imobilul din str.P.B.I. nr.40, sector 1, Bucuresti; a obligat pârâtii S. sa lase în deplina proprietate si posesie apartamentul nr.1 situat în Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1, reclamantei; a obligat pârâtii, în solidar, la plata sumei de 45.195.000 lei catre reclamanta, reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, Tribunalul Bucuresti a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept.

Reclamanta C.I. a chemat în judecata pe pârâtii S.O., S.C.S. si S.S., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa fie obligati sa lase în deplina proprietate si posesie apartamentele nr.3 si respectiv nr.1 din imobilul situat în Bucuresti, str.P.B.I. nr.40, sector 1.

S-a constatat ca imobilul revendicat a fost dobândit de autorul reclamantei prin contractele de vânzare - cumparare autentificate sub numerele 42876/1939 si 31800/1940 de Tribunalul Ilfov - în privinta terenului în suprafata de 367,65 mp. - si a autorizatiei de constructie nr.34/J 11/25.05.1940 - în privinta constructiei formata din subsol, demisol, parter si doua etaje. Imobilul a fost preluat de stat prin nationalizare, în temeiul Decretului nr.92/1950, iar pârâtii au dobândit parti din acesta, prin încheierea de contracte de vânzare - cumparare în temeiul Legii nr.112/1995, respectiv pentru apartamentul nr.1 de la parter, pârâtii S. si pentru apartamentul nr.3, pârâtul S.O..

S-a retinut, pe baza informatiilor comunicate de Primaria Municipiului Bucuresti, ca imobilul care astazi figureaza pe str.P.B.I. a purtat în trecut denumirea de str.W.P.J.  si pentru acest motiv a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei. Întrucât din petitul actiunii se întelege ca revendicarea apartamentului nr.1 s-a cerut de catre reclamanta de la pârâtii S., exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului S.O. pe acest capat de cerere este neîntemeiata.

Luându-se în considerare si aspectul ca anterior, prin sentinta civila nr.375/2003 a Tribunalului Bucuresti, se constatase ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fara titlu valabil, precum si valabilitatea neîntrerupta a titlului autorului reclamantei, în compararea titlurilor de proprietate înfatisate de parti, s-a dat preferinta celui detinut de reclamanta, care a facut dovada dreptului sau de proprietate pe scara transmitatorilor succesivi, în timp ce titlul pârâtilor provine de la un neproprietar.

S-a mai aratat ca buna credinta a cumparatorilor la momentul încheierii contractelor lor nu prezinta relevanta în cadrul actiunii în revendicare.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel toti pârâtii.

Prin decizia civila nr.54 A/31.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca în dosarul nr.26555/2/2004, a fost respinsa ca neîntemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de apelantii S.S. si C.S., a fost respins ca nefondat apelul declarat de acesti pârâti, a fost admis apelul declarat de apelantul - pârât S.O., s-a schimbat în parte sentinta atacata, în sensul înlaturarii obligatiei stabilita în solidar în sarcina pârâtilor de plata a cheltuielilor de judecata, urmând ca acestia sa fie obligati la suportarea cheltuielilor de judecata în parti egale, de câte 22.597.500 lei fiecare.

Restul dispozitiilor sentintei a fost mentinut si s-a luat act ca intimata - reclamanta nu a cerut cheltuieli de judecata în apel.

Pentru a decide în acest sens, instanta de apel a apreciat ca sentinta civila nr.2695/16.04.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care a fost solutionata cea dintâi actiune în revendicare promovata de reclamanta împotriva pârâtilor S. nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii de fata întrucât, desi identitatea de parti, obiect si cauza se verifica, în solutionarea acelei actiuni, instanta nu a  evocat fondul ci a hotarât respingerea sa ca inadmisibila în raport de dispozitiile Legii nr.10/2001.

Cercetând apelurile declarate, s-a stabilit ca actiunea în revendicare prin comparare de titluri nu este inadmisibila întrucât Legea nr.10/2001 nu a declarat inadmisibile astfel de actiuni.

S-a aratat ca, în disputa aflându-se titlurile de proprietate asupra aceluiasi bun pe care partile le detin, în mod corect s-a procedat la compararea acestora, dându-se preferinta celui înfatisat de reclamanta, caci provine de la adevaratul proprietar, în timp ce titlul apelantilor - pârâti provine de la un neproprietar, fapt stabilit prin sentinta civila nr.375/2003, ramasa irevocabila.

Buna-credinta nefiind creatoare de drept, nu poate conferi nici preferabilitate titlului apelantilor.

Cât priveste dovedirea dreptului de proprietate al autorului reclamantei asupra imobilului detinut de apelanti, s-a aratat ca acest aspect nu poate fi contestat, facându-se trimitere la titlurile înfatisate de reclamanta, si ca neefectuarea unei expertize pentru verificarea identitatii imobilului din acte cu cel existent în fapt nu este imputabila instantei, de vreme ce proba nu a fost ceruta de parti.

A fost gasit întemeiat exclusiv motivul de apel sustinut de pârâtul S.O. privitor la obligarea pârâtilor în solidar la plata cheltuielilor de judecata, motiv de apel în limitele caruia apelul sau a si fost admis, iar sentinta primei instante schimbata în mod corespunzator.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toti apelantii - pârâti, recursuri ce au fost înregistrate sub acelasi numar de dosar pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

În motivarea recursului declarat de recurentii S.S. si C.S., prin cea dintâi critica, s-a sustinut nelegalitatea solutiei de respingere de catre instanta de apel a exceptiei autoritatii de lucru judecat.

În primul rând, s-a criticat nemotivarea  respingerii exceptiei.

În al doilea rând, s-a afirmat ca exista autoritate de lucru judecat fata de împrejurarea ca prin actiunea înregistrata sub nr.12798/2002, reclamanta a învestit Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu solutionarea unei cereri în constatarea nulitatii absolute a contractului lor de vânzare - cumparare si a uneia în revendicare. Prin sentinta civila nr.269572003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, actiunea a fost respinsa constatându-se ca cererea de revendicare este inadmisibila, iar cererea de constatare a nulitatii este neîntemeiata. Sentinta a devenit definitiva si irevocabila prin respingerea cailor de atac, iar reclamanta nici nu a criticat respingerea cererii în revendicare ca inadmisibila.

Între acea actiune si cea de fata exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, asa cum o cere art.1201 Cod civil.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a sustinut inadmisibilitatea actiunii în revendicare de fata, promovata dupa aparitia Legii nr.10/2001, dat fiind ca dreptul comun a fost înlocuit cu legea speciala care, fara a diminua accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator.

Dupa aparitia Legii nr.10/2001, dispozitiile dreptului comun au ramas fara aplicare, iar reclamanta nu are alegerea între calea dreptului comun si cea a Legii nr.10/2001, caci astfel, aceasta din urma ar ramâne fara efecte si aplicare.

Recurentii invoca în sustinerea punctului lor de vedere jurisprudenta în acest sens a Înaltei Curti de Casatie si Justitie si pozitia contradictorie a instantelor care au respins prima actiune în revendicare promovata de reclamanta chiar pe argumentul de inadmisibilitate dat de aparitia Legii nr.10/2001.

Cel de-al treilea motiv de recurs, critica solutia pe fond data cererii de chemare în judecata, aratându-se ca instantele de fond au trecut cu usurinta peste titlul de proprietate - contractul de vânzare - cumparare - înfatisat de recurenti, netinându-se cont de calitatea lor de cumparatori de buna-credinta, care au cumparat apartamentul astazi revendicat, la o data la care titlul statului era cert si neafectat de cereri sau actiuni în anulare, cumpararea locuintei ocupata în calitate de chiriasi fiind permisa prin lege.

În aceste conditii, în mod gresit nu s-a dat preferinta titlului recurentilor, admitându-se actiunea în revendicare în contra lor.

Cât priveste efectele bunei credinte în dreptul românesc, ele sunt aratate prin dispozitiile a rt.1898 Cod civil.

La termenul din 23.10.2006, intimata - reclamanta a depus la dosar declaratia notariala autentificata sub nr.1009/5.05.2006 data de re curentul Sandu Octavian - prin care acesta si-a exprimat vointa de a-si retrage recursul formulat împotriva deciziei civile nr.54 A din dosarul nr.26555/2/2004 - si procesul - verbal de predare a apartamentului nr.3 catre reclamanta.

Prin decizia civila nr.8419/23.10.2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus trimiterea cauzei spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti, în virtutea prevederilor art.II alin.3 din Legea nr.219/2005 si ca urmare a precizarilor facute de reclamanta în sensul ca valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 5 miliarde lei.

Cauza a fost înregistrata sub acelasi numar de dosar pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la 14.11.2006.

Intimata nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Întrucât recurentul Sandu Octavian si-a manifestat intentia de a renunta la judecata recursului sau, prin declaratia autentificata data în fata notarului, în temeiul prevederilor art.246 Cod procedura civila, Curtea va lua act de renuntarea la judecata acestui recurs.

Analizând actele si lucrarile dosarului în raport de criticile formulate de recurentii Soltuz, instanta apreciaza ca recursul acestor parti este nefondat.

Contrar sustinerilor acestor recurenti, instanta de apel a solutionat în mod corect exceptia pe care ei au invocat-o, privitoare la autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti asupra cauzei de fata si, în plus, si-a argumentat în mod suficient de lamuritor dezlegarea data acesteia.

Daca si recurentii ar fi lecturat aceasta motivare, care se regaseste în considerentele hotarârii pronuntate, ar fi putut constata ca instanta de apel nu a negat nici un moment existenta triplei identitati de parti, obiect si cauza între cele doua pricini, ci a aratat ca sentinta civila nr.2695/2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti nu poate crea autoritate de lucru judecat atâta timp cât prin aceasta nu s-a dat o dezlegare pe fond raporturilor de drept material supuse judecatii prin cererea în revendicare.

Astfel dupa cum s-a aratat de catre instanta de apel, si Curtea observa sa prin sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, cererea în revendicare promovata de intimata - reclamanta împotriva recurentilor - pârâti de astazi, a fost respinsa ca inadmisibila pentru argumentul dat de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, care exclude de la aplicare dreptul comun, ca lege speciala care reglementeaza situatia particulara a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Or, pentru ca o hotarâre judecatoreasca sa creeze autoritate de lucru judecat chiar fata de o cauza identica sub aspectul partilor, obiectului si cauzei cererii, trebuie ca ea sa cuprinda o dezlegare pe fond a raportului juridic litigios ce a fost dedus judecatii, caci rezolvarea pricinii prin retinerea oricarui incident de ordin procedural, cum ar fi chiar o exceptie de inadmisibilitate, nu împiedica promovarea unei noi actiuni similare.

Pentru aceste argumente, Curtea gaseste drept nefondat cei dintâi motiv de recurs invocat.

Curtea nu poate subscrie nici opiniei recurentilor privitoare la inadmisibilitatea actiunii în revendicare în temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic special creat prin Legea nr.10/2001 si aplicabil tuturor imobilelor preluate abuziv de stat întrucât, pentru situatia concreta în care se afla intimata - reclamanta, al carei bun nu se mai regaseste în patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, ca urmare a înstrainarii lui catre chiriasi, acest act normativ nu prevede nici o cale directa de a actiona în procedura administrativa de solutionare a notificarilor în vederea restituirii bunului în natura.

În plus, astfel cum s-a demonstrat în cauza, prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, reclamantei i s-a recunoscut, cu efect retroactiv, valabilitatea neîntrerupta a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, concomitent cu constatarea nevalabilitatii titlului cu care acesta era detinut de stat, astfel ca, având "un bun", în sensul art.1 Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel cum întelesul acestui termen a fost conturat în jurisprudenta C.E.D.O., trebuie sa se recunoasca deopotriva accesul reclamantei la instrumentul specific de aparare a acestui bun, care  este  actiunea în revendicare.

Se are în vedere, de asemenea, si faptul ca, în jurisprudenta instantelor nationale, solutia de respingere ca inadmisibila a actiunii în revendicare a fost adoptata în acele cazuri în care desi bunul se afla în patrimoniul unei unitati detinatoare dintre cele enumerate de art.21 din Legea nr.10/2001 republicata, persoana interesata nu uza de caile procedurale reglementate special de acest act normativ în vederea obtinerii restituirii, desi avea deschisa calea acestora, ci uza de caile dreptului comun (respectiv, actiunea în revendicare).

În ceea ce priveste critica solutiei de fond a cauzei, Curtea retine ca nu se mai impune reanalizarea conditiilor concrete în care a avut loc încheierea contractului de vânzare - cumparare ce constituie titlul recurentilor - pârâti, întrucât s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca acestia au fost cumparatori de buna-credinta.

Astfel, sentinta civila nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a respins ca neîntemeiat capatul de cerere formulat de reclamanta, privitor la constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare - cumparare încheiat de recurentii Soltuz, pentru retinerea calitatii lor de cumparatori de buna-credinta, a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea succesiva a apelului si recursului promovate împotriva acesteia (respectiv, prin decizia nr.2180/30.10.2003 a Tribunalului Bucuresti si decizia nr.648/16.05.2005 a Curtii de Apel Bucuresti).

Curtea accepta ca, în acord cu jurisprudenta C.E.D.O. (vezi cauza Raicu contra României), în virtutea sentintei civile nr.2695/16.04.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, care a recunoscut valabilitatea contractului de vânzare - cumparare nr.3007/29958/21.01.1997 încheiat de catre recurentii S. si Primaria Municipiului Bucuresti, este pertinenta concluzia în sensul ca acestia dispun de un bun.

Totusi, aceeasi Curte Europeana a Drepturilor Omului a spus, de asemenea, ca vânzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna-credinta, chiar si atunci când este anterioara confirmarii în justitie în mod definitiv al unui drept al altuia, combinata cu lipsa totala a despagubirii, constituie o privatiune contrara art.1 al Protocolului 1 (cauza Strain contra României).

Prin urmare, în concursul dintre reclamanta si pârâtii S., Curtea observa ca cea dintâi se afla în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, facând dovada transmisiunilor succesive, titlu ce i-a fost reconfirmat acesteia cu efect retroactiv si în mod nerevocabil prin sentinta civila nr.375/9.04.2003 a Tribunalului Bucuresti, prin care s-a recunoscut nevalabilitatea preluarii imobilului de catre stat, si implicit, existenta valabila si neîntrerupta a bunului în patrimoniul sau.

Totodata, demersurile sale actuale de recuperare a bunului în materialitatea sa sunt consecinta directa a încalcarii dreptului sau de proprietate, prin preluarea abuziva realizata de stat, si în acelasi timp, a lipsei oricarei reparari, sub orice forma, a prejudiciului suferit de reclamanta, care sa puna capat acestei încalcari.

În acelasi timp, recurentii - pârâti, detinatori si ei ai unui titlu asupra apartamentului nr.1 de la parterul imobilului, recunoscut va valabil printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila, dispun la rândul lor de un "bun", însa, dupa cum corect au apreciat instantele de fond, viciul care afecteaza titlul autorului lor - statul - radiaza implicit si în privinta propriului titlu, fapt de natura sa împiedice recunoasterea preferabilitatii titlului lor în concurs cu cel al intimatei - reclamante, mai bine caracterizat.

În alte cuvinte, întrucât ambele parti litigante detin un titlu de proprietate recunoscut va valabil prin hotarâri judecatoresti irevocabile si au un "bun", în sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în conflictul dintre ele Curtea va recunoaste, întocmai cum au facut-o si instantele de fond, preferabilitatea titlului înfatisat de reclamanta, ca fiind cel originar si mai bine caracterizat, provenind de la proprietarul initial, care obtinuse bunul în conditii de perfecta legalitate, necontestat si anterior rechizitionarii si nationalizarii sale.

Cât priveste buna-credinta a recurentilor - pârâti de care acestia se prevaleaza, Curtea constata ca în cauza nu sunt întrunite conditiile art.1895 Cod civil (în privinta termenului posesiunii, calculat prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare în judecata) pentru ca, în virtutea acesteia, ei sa poata opune intimatei - reclamante câstigarea proprietatii prin uzucapiune. Datele concrete ale cauzei, decurgând din existenta unei hotarâri de reconfirmare si recunoastere a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat, împiedica a se avea în vedere, în buna-credinta cu care recurentii au actionat în momentul cumpararii apartamentului lor, si a unui criteriu de preferabilitate a titlului acestora, în judecarea cererii în revendicare.

Pentru toate aceste considerente, si apreciind ca legala decizia recurata, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat de recurentii - pârâti S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

 DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentii - pârâti S.C.-S. si S.S., împotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca, în contradictoriu cu intimata - reclamanta C.I..

Ia act de renuntarea recurentului S.O. la judecarea recursului pe care l-a formulat împotriva deciziei civile nr.54 A din 31.01.2006, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a Civila si Litigii de Munca.

11

Domenii speta

Spete similare