Imobil confiscat în temeiul decretului nr.223/1974. lipsa cererii de restituire în natură a acestuia. consecinţe.

IMOBIL CONFISCAT  ÎN TEMEIUL DECRETULUI

NR.223/1974. LIPSA CERERII DE RESTITUIRE ÎN NATURĂ

A ACESTUIA. CONSECINŢE.

Decretul nr.223/1974

Art.480 Cod civil

Apartamentul în litigiu a fost confiscat de la reclamantă

şi soţul acesteia, conform deciziilor nr.443/1979 şi nr.72/1979, însă

după intrarea în vigoare a legilor cu caracter reparatoriu, de

restituire în natură a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu a înţeles

să formuleze cerere în acest sens pentru ca bunul să-i reintre în

patrimoniu.

În aceste condiţii, reclamanta nu poate opune pârâtului 

un titlu de proprietate valabil care să îi confere calitate procesuală

activă în acest litigiu ce vizează constatarea nulităţii absolute

parţiale a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.4737/2004 ce a avut ca obiect etajul imobilului, ieşirea din

indiviziune cu privire la acest imobil, cu constituirea unui drept de

superficie pentru terenul de 250 m.p.

Prin urmare, dreptul de proprietate invocat de pârât, în

conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, este absolut şi

exclusiv, fiind opozabil tuturor, inclusiv reclamantei, chiar dacă

aceasta nu a fost parte în litigiul purtat de pârât cu deţinătoarea

apartamentului.

(Decizia civilă nr.83/R/08 februarie 2007, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti - Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de

Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin sentinţa civilă nr.2034, pronunţată de Judecătoria

Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.9979/2005, a fost respinsă acţiunea

formulată de reclamanta H.M. în contradictoriu cu pârâţii D.I., H.I. şi

H.D.P. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală

activă.

S-a reţinut, de asemenea, că pârâtul H.D. nu are calitate

procesuală pasivă, iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată către acesta.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că titularul

exclusiv al dreptului de proprietate pentru imobilul din Băile-Olăneşti a

fost H.P., reclamanta renunţând la succesiunea autorului. Astfel, nu mai

poate beneficia de nici un drept succesoral, deoarece eredele ce renunţă

este considerat că nu a fost niciodată erede. Reclamanta poate pretinde,

eventual, un  drept de creanţă  egal cu  echivalentul valoric al contribuţiei

sale. Pârâtul H.D.P. se află în aceeaşi situaţie, renunţând expres la

moştenirea autorului H.P., nemaiavând astfel nici o calitate de

coproprietar asupra etajului imobilului din litigiu.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o

pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a

nesocotit dreptul absolut al reclamantei asupra cotei de ? din etajul

imobilului, câtă vreme întregul etaj a fost realizat împreună cu fostul soţ

(B.I.), în baza autorizaţiei nr.2171/27.09.1974.

În baza Decretului nr.223/1974 s-a dispus confiscarea

dreptului său de ? din etajul imobilului casă – parter şi etaj – deoarece

fostul soţ, de care a divorţat în 1982, a fugit din ţară în 1976. Cealaltă

jumătate de ? din etaj a fost confiscată ca urmare a plecării ei în

străinătate, cu acordul Statului Român.

Dacă etajul casei nu constituia proprietatea reclamantei şi a

fostului ei soţ, pârâţii H.I., H.D. şi autorii H.P. şi H.E., ar fi contestat

măsura luată de Statul Român.

Din certificatul de moştenitor nr.805/1976, privind

succesiunea autorului H.P., rezultă că de pe urma lui a rămas parterul

casei şi terenul aferent de 250 m.p.

Deşi era titulara autorizaţiei de construcţie nr.2171/1974,

reclamanta nu a fost parte în procesul în care s-a judecat anularea acesteia

la 11 ani de la eliberare, la cererea pârâtului H.I.

De asemenea, reclamanta nu a figurat ca parte nici în procesul

de revendicare a etajului şi, în consecinţă, sentinţa civilă nr.7609/1998 nu

poate produce consecinţe juridice faţă de ea.

Pârâtul H.I. a vândut ? din etaj pârâtului D.I., prin contractul

autentic nr.4737/04.11.2004. Acest contract este lovit de nulitate

absolută, fiind fundamentat pe o cauză ilicită, părţile mascând prin

convenţie adevăratul titular al bunului ce a făcut obiectul vânzării.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.490/A din 28 septembrie

2006, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre

rejudecare pe fond la prima instanţă – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că instanţa a

fost sesizată cu cererea formulată de reclamanta-apelantă prin care a

solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-

cumpărare nr.4737/04.11.2004, privind etajul imobilului ce a făcut

obiectul vânzării; ieşirea din indiviziune asupra etajului şi constituirea

unui drept de superficie pentru terenul de 250 m.p. Contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat între H.I.  şi D.I.

Conform Hotărârii nr.50 emisă de Comisia de aplicare a Legii

nr.112/1995, cererea lui H.I. privind restituirea imobilului a fost respinsă,

reţinându-se, aşa cum rezultă din conţinutul deciziilor nr.443/1979 (f.6)

şi nr.72 (f.7)., că imobilul (etajul) a fost confiscat de la soţii B.I. şi B.M. şi

nu de la H.I.

Din conţinutul autorizaţiei nr.47/2171/1974 (f.9) a rezultat

că B.I. şi B.M., alături de H.P., au solicitat şi s-a admis autorizarea

construirii unei locuinţe - parter + un etaj cu două apartamente (la parter

– H.P., la etaj B.I. şi B.M.), precum şi demolarea construcţiei vechi

(solicitarea s-a făcut în septembrie 1974).

Referitor la conţinutul autorizaţiei eliberată în 1973, a rezultat

că s-a solicitat şi s-au autorizat „reparaţii capitale şi extindere de locuinţe

la nr.55”, lucrările fiind începute în octombrie 1973 şi terminate în august

1974.

Potrivit certificatului de moştenitor (f.35) – 805/1976, de pe

urma autorului H.P. a rămas o locuinţă la parterul imobilului din Băile-

Olăneşti, compusă din trei camere de locuit, realizată în 1973, cu mijloace

proprii.

Conform sentinţei civile nr.7609/1998, prin care s-a

soluţionat cererea în revendicare, pârâta Edilitara S.A. Băile-Olăneşti a

fost obligată să-i respecte reclamantului H.I. (pârâtul din această cauză),

proprietatea şi posesia apartamentului cu trei camere situat la etajul

imobilului, nr.57.

Constatarea nulităţii absolute a unui act poate fi invocată de

oricine are un interes şi nu poate fi îndreptată decât împotriva părţilor

participante la încheierea actului respectiv.

Astfel, acţiunea în constatarea nulităţii actului de vânzare-

cumpărare nr.4737/4.11.2004, formulată în contradictoriu cu pârâtul

H.I., nu este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, deoarece pârâtul este parte în acel act, exercitând la vânzarea

imobilului un atribut al dreptului de proprietate, imobilul fiind vândut

altei persoane.

Din actele depuse la dosar nu a rezultat că titularul dreptului

de proprietate asupra imobilului (etaj) este exclusiv H.P. (autorul).

Cele două hotărâri judecătoreşti în baza cărora instanţa de

fond s-a pronunţat – nulitatea autorizaţiei şi acţiunea în revendicare, nu

pot produce consecinţe juridice faţă de reclamantă, care n-a fost parte în

cele două cauze şi nu a fost în măsură să-şi apere legitimarea dreptului ei.

Conform celor două decizii, cât şi hotărârii pronunţată în baza Legii

nr.112/1995, reclamanta este persoana de la care s-a făcut preluarea

abuzivă a imobilului – etajul casei situată la nr.55, ce face obiectul

judecăţii.

Apelanta-reclamantă a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile

generale necesare pentru exerciţiul acţiunii civile, justificând interesul

(folos) practic, material şi moral ce-l urmăreşte în promovarea acţiunii.

În consecinţă, existând identitate între titularul dreptului

afirmat şi persoana reclamantei-apelante, precum şi între subiectul pasiv

al raportului juridic litigios şi persoana pârâtului H.I., a fost admis apelul,

în modalitatea prezentată.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă şi

respectarea termenului statuat de art.301 din acelaşi cod, împotriva

deciziei au formulat recurs pârâţii H.D.P. şi H.I., invocând următoarele

critici:

- în mod greşit instanţa de apel a considerat că există

identitate între dreptul afirmat şi persoana reclamantei, raportându-se la

conţinutul deciziilor nr.443/1979 şi nr.72/1979, care arată că a fost

confiscat etajul de la soţii B.I. şi B.M.

În dezvoltarea criticii se arată că au fost interpretate greşit şi

cu încălcarea dispoziţiilor legale următoarele acte: autorizaţia de

construire nr.47/2171/1994, act ce nu mai are valoare, fiind, ca şi

autorizaţia anulată, acte care au avut la bază o cauză falsă şi nereală.

De fapt, această autorizaţie a fost anulată de emitent şi a

rămas în vigoare autorizaţia de construire iniţială nr.2173/14.08.1973.

- instanţa de apel a interpretat greşit în speţă dispoziţiile

art.1201 Cod civil, înlăturând consecinţele juridice ale sentinţei civile

nr.7609/1998, cu motivarea că aceasta nu a fost parte în proces.

Se susţine, în esenţă, că H.I., aşa cum recunoaşte şi

reclamanta, a fost proprietarul imobilului, parterul casei dobândindu-l

prin moştenire de la tată, H.P., conform certificatului de moştenitor

nr.805/1976, iar etajul prin revendicare, în baza sentinţei civile

nr.7609/1998.

Se concluzionează că împotriva prezumţiei de proprietate

invocată de reclamantă intimaţii au ridicat o prezumţie mai puternică şi

contrară, respectiv un titlu anterior şi numai prin aplicarea greşită a

dispoziţiilor art.1201 Cod civil s-a dat eficienţă inopozabilităţii actelor

amintite faţă de reclamantă.

Examinând decizia atacată în raport de actele şi lucrările

dosarului şi criticile invocate, se constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor prezenta:

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit

certificatului de moştenitor nr.805 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean

Vâlcea la data de 11 martie 1976, singurul moştenitor al autorului H.P.

este pârâtul H.I., ceilalţi fraţi renunţând la succesiune, reclamanta prin

declaraţie autentificată sub nr.805/1975.

Conform acestui act, pârâtul a dobândit în proprietate

parterul unui imobil situat în Băile Olăneşti, str.Valea de Case nr.55B,

compus din trei camere de locuit, hol, beci, realizat de autor prin

mijloace proprii, cu autorizaţia de lucrări nr.2171/1973 emisă de

Consiliul Popular Băile Olăneşti, precum şi terenul aferent acestuia.

Potrivit titlului de proprietate nr.1916 emis de Comisia

Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenului la

data de 07.07.2004, H.I. este proprietarul suprafeţei de 251 m.p., teren

construcţii pe care este amplasat imobilul în litigiu.

Prin sentinţa civilă nr.7609 pronunţată de Judecătoria

Râmnicu Vâlcea la data de 10 noiembrie 1998, intrată în puterea lucrului

judecat, pârâtului H.I. i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al

apartamentului situat la etajul imobilului din Băile Olăneşti, str.Valea de

Case nr.57, judeţul Vâlcea, în contradictoriu cu deţinătoarea acestuia,

S.C.„Edilitara”S.A. Băile Olăneşti.

Este adevărat că apartamentul în litigiu a fost confiscat de la

reclamanta H.M. şi soţul acesteia, conform deciziilor nr.443/1979 şi

nr.72/1979, însă după intrarea în vigoare a legilor cu caracter reparatoriu,

de restituire în natură a bunurilor preluate abuziv, aceasta nu a înţeles să

formuleze cerere în acest sens pentru ca bunul să-i reintre în patrimoniu.

În aceste condiţii, reclamanta nu poate opune pârâtului H.I.

un titlu de proprietate valabil care să îi confere calitate procesuală activă

în acest litigiu ce vizează constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4737/2004 ce a avut ca obiect

etajul imobilului, ieşirea din indiviziune cu privire la acest imobil şi cu

constituirea unui drept de superficie pentru terenul de 250 m.p.

Prin urmare, dreptul de proprietate invocat de pârât, în

conformitate cu prevederile art.480 Cod civil, este absolut şi exclusiv,

fiind opozabil tuturor, inclusiv reclamantei, chiar dacă aceasta nu a fost

parte în litigiul purtat de pârât cu deţinătoarea apartamentului.

Cum autorizaţia de construire nu conferă şi dreptul de

proprietate asupra imobilului, în mod corect instanţele reţinând că

proprietarul imobilului şi al terenului aferent era tatăl pârâtului, chiar

dacă preluarea apartamentului s-a făcut de către stat de la reclamantă şi

soţul ei, aceasta din urmă poate invoca, eventual, un drept de creanţă, în

măsura în care dovedeşte contribuţia efectivă la edificarea etajului.

Criticile invocate de recurenţi pot fi încadrate în prevederile

art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi sunt privite ca întemeiate doar sub

aspectul analizat.

Pentru considerentele ce preced, recursul este privit ca întemeiat şi a fost

admis ca atare, în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, cu

consecinţa modificării deciziei, în sensul respingerii apelului ca nefondat

şi a menţinerii sentinţei adoptată de prima instanţă de fond.

Domenii speta

Spete similare