Litigiu de muncă. competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect raporturi de serviciu privind funcţionarii publici. soluţionarea cauzei în primă instanţă de o altă secţie decât cea competentă. stabilirea competenţei.

Decizie 290/R-CM din 22.05.2007


LITIGIU DE MUNCĂ. COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE

A LITIGIILOR AVÂND CA OBIECT  RAPORTURI DE

SERVICIU PRIVIND FUNCŢIONARII PUBLICI.

SOLUŢIONAREA CAUZEI ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ  DE

O ALTĂ SECŢIE DECÂT CEA COMPETENTĂ.

STABILIREA COMPETENŢEI.

Art.911 din Legea nr.188/1999

Art.725 alin.1 Cod procedură civilă

După modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 la

19 iulie 2006, reclamanţii greşit au sesizat completul specializat

pentru soluţionarea conflictelor de muncă de la Tribunalul Vâlcea,

care tot greşit, cu încălcarea competenţei sale materiale, a

pronunţat hotărârea recurată.

Faţă de situaţia creată, completul specializat în

soluţionarea conflictelor de muncă din cadrul curţii de apel nu

poate soluţiona pe fond în nici un caz recursul, competentă fiind

instanţa  de contencios administrativ.

Casarea cu trimitere spre rejudecare nu este  permisă

decât atunci când au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la

competenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc în lipsa părţii

care nu a fost legal citată.

(Decizia civilă nr.290/R-CM/22 mai 2007, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de

Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Constată că, prin acţiunea civilă înregistrată la data de

08 noiembrie 2006, reclamanţii A.G. şi R.C.C. au chemat în judecată pe

pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru a fi obligată să le plătească

sumele reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2005, actualizată cu

indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1036/20 noiembrie

2006 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească

reclamanţilor prima de concediu pe anii 2003-2005, actualizată până la

data plăţii efective.

Reclamanţii şi pârâta au declarat recurs împotriva sentinţei

de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru

motivele prezentate în conţinutul cererilor depuse la dosar.

Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi

Asigurări Sociale, prin încheierea din data de 06 februarie 2007 a scos

cauza de pe rol şi a trimis dosarul la Secţia Comercială şi de Contencios

Administrativ din cadrul aceleiaşi instanţe, reţinând că potrivit art.911 din

Legea nr.188/1999, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea

nr.251/2006, cauzele având ca obiect raporturile de serviciu ale

funcţionarului public sunt de competenţa instanţei de contencios

administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competenţa altei instanţe.

Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

din cadrul Curţii de Apel Piteşti, prin încheierea din data de 06 aprilie

2007 a scos de asemenea cauza de pe rol şi a retrimis-o instanţei sesizate

iniţial cu soluţionarea recursurilor, respectiv completului specializat cu

soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale ce funcţionează în

Secţia Civilă a Curţii de Apel Piteşti.

S-a motivat că, într-adevăr, potrivit art.911 din Legea

nr.188/1999, îi revine competenţa de soluţionare a litigiilor având ca

obiect raporturile de serviciu privind pe funcţionarii publici, însă în cauză

prima instanţă care a soluţionat litigiul a fost instanţa specializată în

soluţionarea  litigiilor de muncă  în componenţa  căreia au intrat asistenţii

judiciari.

Funcţie de această observaţie a apreciat că instanţa de

contencios administrativ nu poate cenzura în recurs hotărârea 

pronunţată de completul alcătuit în modul arătat, ci tot o instanţă

specializată cu soluţionarea unor asemenea  litigii.

Reinvestită în recurs, instanţa specializată în soluţionarea

conflictelor de muncă a reţinut următoarele:

Este acceptat de ambele secţii aflate în diferend că potrivit 

reglementării actuale din Legea nr.188/1999, art.911,  soluţionarea

litigiului de faţă este de competenţa în primă instanţă a tribunalului –

secţia de contencios administrativ, iar în recurs a curţii de apel - secţia de

contencios administrativ.

După modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 la 19

iulie 2006, reclamanţii greşit au sesizat completul specializat pentru

soluţionarea conflictelor de muncă de la Tribunalul Vâlcea, care tot

greşit, cu încălcarea competenţei sale materiale, a pronunţat hotărârea

recurată.

Faţă de situaţia creată, completul specializat în soluţionarea

conflictelor de muncă din cadrul curţii de apel nu poate soluţiona pe

fond în nici un caz recursul, competentă fiind instanţa de contencios

administrativ.

Deosebit, faţă de dispoziţiile cu caracter special aplicabile

soluţionării litigiilor şi conflictelor de muncă, în mod corect nu poate nici

să admită recursul şi să caseze cu trimitere la instanţa de fond

competentă, întrucât, potrivit art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999 privind

soluţionarea conflictelor de muncă, casarea cu trimitere spre rejudecare

nu este  permisă decât atunci când au fost încălcate dispoziţiile legale

referitoare la competenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc în

lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Prin prisma deciziei nr.XXI/12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, pronunţată în interesul legii, casarea cu trimitere spre

rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altor instanţe

de acelaşi grad este permisă în prezent şi în cazul în care prima instanţă

nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

În situaţia analizată, în mod normal, corect, nici una dintre

cele trei situaţii expuse rezultând din aplicarea art.81 alin.2 din Legea

nr.168/1999 şi decizia instanţei supreme prezentată nu sunt incidente,

întrucât competenţa materială presupune repartizarea pricinilor  între

instanţe de grad diferit, ori cauza a fost soluţionată în primă instanţă de

tribunal, care este competent în continuare, în discuţie fiind secţia

competentă din cadrul tribunalului, deosebit nu s-au încălcat nici normele 

privind citarea  părţilor, iar cauza a fost soluţionată pe fond şi nu pe

excepţie.

În concluzie, în actuala fază procesuală completul specializat

cu soluţionarea conflictelor de muncă în recurs nu are posibilitatea legală

pentru a casa cu trimitere, soluţionarea cauzei în primă instanţă de o altă 

secţie decât cea care trebuia să facă acest lucru legal antamând norme de

organizare judiciară şi nu de competenţă  materială.

Aşa fiind, completul organizat în temeiul normelor de dreptul

muncii nu are latitudinea de a casa cu trimitere pentru situaţia privind

nealcătuirea corectă a completului la care se referă eventual art.304 pct.1

din Codul de procedură civilă dacă încălcarea normelor de organizare

judiciară poate fi astfel încadrată.

Rezolvarea era una foarte simplă dată de dispoziţiile art.725

alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora dispoziţiile legii noi de

procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ în

recurs, căreia i-a fost trimis iniţial dosarul, era mai competentă să

soluţioneze cauza de îndată în aplicarea acestei dispoziţii legale decât

poate, legal, instanţa de dreptul muncii în recurs să caseze cu trimitere

instanţei de fond competente, mai ales că aceasta înseamnă şi

tergiversarea soluţionării cauzei şi înfrângerea principiului celerităţii.

Cum însă această instanţă a dispus irevocabil că litigiul trebuie

soluţionat în recurs de completul specializat în soluţionarea conflictelor

de muncă, iar pe de altă parte şirul dezinvestirii reciproce trebuie curmat

în  interesul actului de justiţie, urmează ca acest complet să se pronunţe.

Aşa fiind, potrivit art.312 Cod procedură civilă, au fost admise

recursurile şi casată sentinţa şi trimisă cauza pentru soluţionare în primă

instanţă la Tribunalul Vâlcea – Secţia  de Contencios Administrativ.