13. Ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării silite. Condiţii de exercitare.
Potrivit art. 403 al. final, executarea silită poate fi suspendată provizoriu când este urgentă şi până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Secţia civilă - Sentinţa civilă nr. 20/15 septembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosar nr. 6297/2005
Prin sentinţa civilă nr. 20/15.09.2005 Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantei SC „D.R.” SRL Alba Iulia prin care a solicitat suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 897/2005 pronunţată de Tribunalul Alba până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în temeiul art. 300 al. 2 cod procedură civilă, în cadrul recursului.
S-a constatat că atât timp cât nu s-a pornit executarea silită şi nu s-a îndeplinit nici un act de executare, cererea de suspendare a executării sentinţei civile ce constituie titlu executor este inadmisibilă.
Somaţia adresată de creditor prin intermediul avocatului sau debitorului prin care îl solicită să facă plata nu întruneşte cerinţele unui act de executare recunoscut de art. 411 şi urm. cod procedură civilă.
Tribunalul Harghita
Renunţare la judecată
Curtea de Apel Brașov
Art. 254 Cod penal. Conţinutul constitutiv al infracţiunii. Lipsa condiţiei esenţiale ca banii sau foloasele să fie pretinse de funcţionar în scopul prev. de art. 254 Cod penal; consecinţe
Curtea de Apel Galați
Condiţiile sesizării ÎCCJ pentru dezlegarea unei probleme de drept
Curtea de Apel Târgu Mureș
Judecata. Cerere de renunţare formulată de mandatar. Lipsa unei procuri speciale. Consecinţe
Curtea de Apel București
Apel exercitat dupa emiterea mandatului de executare a pedepsei. Apel declarat în termen. Apel peste termen.